IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE

SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

CURSUL NR. 9

ALTE NEREGULARITĂȚI ALE CONSTITUIRII SOCIETĂȚII COMERCIALE.

NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE

5.5. Neregularităţi privind efectuarea publicităţii legale. Potrivit LS, atât în

cursul procedurii de constituire cât şi pe parcursul existenţei sale, societatea
comercială are obligaţia de a efectua o serie de acte de publicitate, cum ar fi
publicarea în Monitorul Oficial a rezoluției directorului oficiului registrului comerțului
sau a încheierii judecătorului delegat de autorizare a constituirii şi înmatriculării
societăţii comerciale, a actelor modificatoare şi a hotărârilor asociaţilor sau a
hotărârilor organelor statutare ale societăţii sau înscrierea în registrul comerţului a
menţiunilor a căror înscriere este cerută de lege (art. 21 din Legea nr. 26/1991).
Scopul acestor măsuri de publicitate, aliniate exigenţelor Directivei UE
1132/2017privind anumite aspecte ale dreptului societăților comerciale, este acela
de a permite terţilor să ia cunoştinţă de constituirea societăţii comerciale, de ele-
mentele esenţiale ale actului constitutiv, de numele persoanelor care sunt autori-
zate să reprezinte societatea sau de modificările care survin în viaţa societăţii şi
care ar putea să le afecteze interesele legitime. Nerespectarea acestor cerinţe de
publicitate produce o serie de efecte în raporturile dintre societate şi terţi, care sunt
reglementate în art. 50 – 52 LS.

5.5.1. Opozabilitate. Astfel, actele sau faptele pentru care nu s-a făcut publici-
tatea prevăzută de lege nu pot fi opuse terţilor, în afara de cazul în care societatea
este în măsură să dovedească, prin orice mijloc de probă admis de legea comer-
cială, că aceştia cunoşteau aceste acte sau fapte. O asemenea cunoaştere nu poate
fi, deci, prezumată, societatea urmând a dovedi fie că a comunicat aceste acte sau
fapte terţilor, fie că aceştia au luat cunoştinţă despre ele în alte împrejurări.
De asemenea, orice operaţiuni efectuate de societate într-un interval de 16 zile,
începând cu data publicării, în Monitorul Oficial, a rezoluției directorului oficiului
registrului comerțului/încheierii judecătorului delegat, nu vor putea fi opuse terţilor
dacă aceştia dovedesc că au fost în imposibilitate de a lua cunoştinţă de ele.
Acest ansamblu de prevederi conturează următorul regim juridic al actelor,
faptelor şi operaţiunilor societăţii comerciale, pentru care legea prevede obligaţia de
publicitate:
(a) actele şi faptele pentru care nu s-a făcut publicitatea legală nu pot fi
opuse de societate terţilor, decât dacă societatea face dovada că terţii le cunoşteau;

1
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

(b) faptele şi actele (operaţiunile) pentru care s-a făcut publicitatea legală,
realizate în termen de 16 zile de la data publicării rezoluției directorului oficiului
registrului comerțului/încheierii judecatorului delegat (privind autorizarea constituirii
societăţii sau modificarea unor elemente ale actului constitutiv) în Monitorul Oficial,
nu pot fi opuse terţilor, dacă terţii fac dovada că se aflau în imposibilitate de a le
cunoaşte;
(c) faptele şi actele realizate după împlinirea unui termen de 16 zile de la
data efectuării publicităţii legale menţionate mai sus, sunt pe deplin opozabile
terţilor.
Terţii vor putea însă să invoce asemenea acte sau fapte, în afară de situaţia în
care omisiunea publicităţii le lipseşte de efecte. Este evident că, aici, legiuitorul
reglementează ipoteza în care terţii au luat cunoştinţă de asemenea fapte sau acte
după producerea situaţiei în legătură cu care invocă aceste acte sau fapte.

5.5.2. Neconcordanţe. În ceea ce priveşte neconcordanţele ce pot să apară

între textul publicat în Monitorul Oficial şi/sau în presă şi textul depus de societate,
spre publicare, la oficiul registrului comerţului, societatea va trebui să ia măsuri
pentru eliminarea acestora, verificând cu atenţie identitatea celor două texte;
pentru protecţia terţilor, într-o asemenea situaţie, societatea nu va putea opune
acestora textul publicat; pentru aceleaşi considerente, terţii vor putea opune
societăţii comerciale textul publicat, cu excepţia cazului când societatea face
dovada că terţii cunoşteau textul depus la oficiul registrului comerţului.
Această inegalitate de tratament juridic, care caracterizează regimul publicităţii
legale a actelor societăţii comerciale, porneşte de la premisa corectă că societatea
este un comerciant care trebuie să dea dovadă de o diligenţă sporită în îndeplinirea
obligaţiilor sale care ţin de statutul profesional şi, în înfruntarea cu terţii, răspunde
şi pentru cea mai uşoară culpă (culpa levissima), inclusiv pentru omisiunea
verificării identităţii conţinutului actelor publicate cu cel al actelor efectiv adoptate
de societate şi depuse spre publicare.
Atunci când se dovedeşte că neconcordanţele constatate între textul publicat în
Monitorul Oficial şi/sau în presă şi textul depus de societate, spre publicare, la
oficiul registrului comerţului, au fost provocate de motive care nu sunt imputabile
societăţii, oficiul registrului comerţului sau, după caz, Regia Autonomǎ „Monitorul
Oficial”, la cererea societăţii, va corecta menţiunea din registru, respectiv va
republica textul, pe cheltuiala sa. LS reglementează, deci, o minimă măsură
reparatorie, în beneficiul societăţii, urmărind restabilirea concordanţei între voinţa
asociaţilor – exprimată prin actul constitutiv şi forma în care ea a ajuns la
cunoştinţa terţilor. În opinia noastră, atunci când societatea dovedeşte că apariţia
neconcordanţelor se datorează culpei oficiului registrului comerţului sau celei a

2
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, ea este îndreptăţită să solicite şi repararea

prejudiciului pe care l-a încercat a urmare a publicării unui text eronat.

5.5.3. Numirea reprezentanţilor. Neregularităţi. LS examinează şi neregula-

ritatea măsurilor de publicitate obligatorii privind numirea, revocarea şi datele de
identificare ale persoanelor care, ca organe ale societăţii comerciale sau ca membri
ai acelor organe, sunt autorizate să reprezinte societatea faţă de terţi sau să ia
parte la administrarea, supravegherea sau controlul societăţii (art. 54 LS).
Neregularităţile la care se referă legea trebuie definite prin raportare la dispo-
ziţiile art. 46, care includ situaţiile când actul constitutiv nu cuprinde menţiunile
prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a
legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii.
Corespunzător acestor prevederi, neregularităţile care pot privi numirea unui repre-
zentant se referă, de exemplu, la încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează
incapacităţile sau incompatibilităţile administratorilor (art. 153 14 sau art. 15316 LS)
sau la omisiunea reprezentantului de a depune specimenul de semnătură la oficiul
registrului comerţului (art. 1432 LS).
Societatea va putea însă să se prevaleze de aceste neregularităţi, opunându-le
terţilor, dacă face dovada că acestea erau cunoscute terţilor respectivi. Această
cunoaştere nu poate rezulta din actul publicării numirii reprezentanţilor, ci trebuie
să fie dovedită prin mijloace de probă care să înlăture orice îndoială – cum ar fi
corespondenţa dintre părţi.
Atât la constituirea societăţii comerciale cât şi pe parcursul existenţei acesteia,
societatea, prin fondatorii şi reprezentanţii săi, este obligată să dea publicităţii o
serie de acte vizând, inclusiv, numirea în funcţie sau încetarea (prin revocare sau
renunţare) a funcţiei reprezentanţilor, administratorilor, cenzorilor, auditorilor
societăţii sau a altor persoane cu funcţii asemănătoare. Neîndeplinirea acestor
obligaţii de publicitate – prin mijloacele determinate de lege, fie ele registrul
comerţului sau Monitorul Oficial – lipseşte de efecte juridice, faţă de terţi, aceste
numiri. În consecinţă, societatea nu poate invoca faţă de terţi aceste numiri sau
încetarea deţinerii acestor funcţii, dacă aceste operaţiuni nu au fost publicate în
conformitate cu legea.
În raporturile cu terţii, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar
dacă acestea si-au depăşit mandatul încredinţat. Societatea va putea însă să invoce
inopozabilitatea acestor acte faţă ea în raport cu terţii, dacă face dovada că depă-
şirea obiectului de activitate era cunoscută terţilor interesaţi. Tot pentru protecţia
terţilor, LS stabileşte că societatea ne le poate opune acestora actele societăţii prin
care sunt limitate puterile legale ale organelor societăţii. Legiuitorul prezumă, aici, că
terţii de bună credinţă au doar obligaţia de a cunoaşte prevederile legii şi, deci,

3
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

puterile pe care organele societăţii le au în temeiul legii. De aceea, actele societăţii

prin care se limitează puterile legale ale organelor societăţii nu pot fi opuse
terţilor, chiar dacă s-au îndeplinit obligaţiile de publicitate legală. Această regulă
constituie o derogare importantă de la prevederile art. 50 LS, potrivit cărora actele
pentru care societatea comercială a efectuat publicitatea legală sunt opozabile
terţilor.

Secţiunea 6. Nulitatea societăţii

6.1. Consideraţii generale. Conceptul de nulitate a societăţii comerciale a fost
introdus, la nivelul legislaţiei comunitare, prin prevederile Primei Directive
(Directiva a I-a nr. 68/151/EEC) de unde a fost preluat și de Directiva UE
1132/2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăților comerciale şi a fost
receptat de legea română a societăților comerciale – Legea nr. 31/1990 - prin
modificarile aduse LS prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/1997.
Potrivit prevederilor art. 1932 C. civ. nulitatea societăţii rezultă exclusiv din
încălcarea dispoziţiilor imperative care reglementează contractul de societate,
stipulate sub sancţiunea nulităţii, sau din nesocotirea condiţiilor generale de
validitate a contractelor, dacă legea specială nu prevede altfel. Or. În speță, legea
specială – Legea nr. 31/1990 - prevede altfel, în sensul că art. 56 enunță ritos,
imperativ, că nulitatea unei societăți înmatriculate în regsitrul comerțului poate fi
declarată de tribunal numai în cazurile enumerate de lege, în cuprinsul aceluiași
articol.
Nulitatea societăţii comerciale reprezintă un produs al dublei naturi a acesteia –
convenţionale şi instituţionale, ceea ce permite ca societatea să fie privită atât ca
un contract, o convenţie cât şi ca o persoană juridică. LS nu reglementează
nulitatea actului constitutiv al societăţii comerciale, ci chiar nulitatea fiinţei societăţii
comerciale; cu alte cuvinte, nulitatea societăţii comerciale reprezintă o dezvoltare
modernă, proprie dreptului comercial, a conceptului de nulitate, care depăşeşte
sfera unei sancţiuni aplicabile strict actelor juridice pentru a le lipsi de efectele
contrare normelor juridice edictate pentru încheierea lor valabilă; ea devine o
sancţiune a constituirii unei persoane juridice cu încălcarea dispoziţiilor imperative
ale legii sau care prezintă caracter de ordine publică şi afectează, în mod direct,
existenţa societăţii.
Nulitatea unei societăţi comerciale este o sancţiune care se aplică numai unei
societăţi înmatriculate în registrul comerţului, deci care a parcurs întreaga proce-
dură de constituire şi a dobândit personalitate juridică. Astfel cum judicios s-a
constatat – LS „ocupându-se numai de nulitatea societăţii după înmatriculare,
înseamnă că nulitatea actului constitutiv sau a actelor juridice încheiate până la

4
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

înmatricularea societăţii rămâne supusă principiilor şi regulilor de drept comun

privitoare la nulitatea actelor juridice”.1 În această din urmă situație, sunt, desigur,
de imediată aplicare dispozițiile art. 1932 C. civ.
Nulitatea societăţii comerciale se declară de tribunal numai în condiţiile expres
determinate de art. 56 LS. Cauzele de nulitate a societăţii comerciale sunt
deci limitativ reglementate şi instanţele nu pot adăuga acestora, teză prove nind
din dreptul francez2 şi consacrată şi în dreptul comunitar al societăţilor
comerciale3. În acelaşi sens, marea majoritate a autorilor români care s-au preo-
cupat de studierea problematicii nulităţii societăţii comerciale, sunt de părere că, în
economia LS, cauzele de nulitate sunt limitativ enumerate de art. 56 4, fiind vorba
de un tip special de nulitate expresă şi nu de una virtuală.
Prin prisma intereselor generale ocrotite şi naturii imperative a normelor pe care
încălcate la constituirea societăţii, nulitatea acesteia este o nulitate absolută, care
poate fi invocată de orice persoană interesată, oricând după înmatricularea
societăţii, acţiunea fiind imprescriptibilă. Sesizarea instanţei se va putea face chiar
şi cu ocazia controlului judecătorului delegat reglementat de art. 37 LS.
Cu toate acestea, efectele nulităţii societăţii comerciale sunt atipice, întrucât
se produc numai pentru viitor, nu afectează raporturile juridice încheiate între
societate şi terţi înainte de declararea nulităţii iar aceasta poate fi remediată,
înainte de a se pune concluzii în fond la tribunalul sesizat cu declararea nulităţii.

6.2. Cauzele de nulitate a societăţii comerciale. Potrivit prevederilor art. 56

LS, nulitatea unei societăţi comerciale înmatriculate în registrul comerţului poate fi
declarată de tribunal în urmatoarele situaţii:

1
I. Băcanu, Comentariul modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, Ed. Lumina Lex, 1998, p. 115.
2
A se vedea pentru comentarii în acest sens, spre exemplu: Ph. Merle, Droit commercial. Sociétés
commerciales, Ed. Dalloz, ed. a 7-a, Paris, 2000, p. 87-88 şi A. Constantin, Droit de sociétés. Droit
commun et droit special des sociétés, Ed. Dalloz, Paris, 2004, p. 31-32. Astfel, primul autor citat
apreciază că nulitatea unei societăţi nu poate rezulta decât dintr-o dispoziţie expresă a Legii din 24
iulie 1966. Această lege însă prevede doar o cauză de nulitate legată de neîndeplinirea formalităţilor
de publicitate cerute de lege pentru societăţile în nume colectiv şi în comandită simplă. De asemenea,
ambii autori citaţi mai arată că nulitatea unei societăţi comerciale poate rezulta şi din nerespectarea
(violarea) unor dispoziţii care reglementează nulitatea contractelor în dreptul comun.
3
A se vedea Gh. Piperea, Societăţi comerciale. Piaţa de capital. Acquis comunitar,
p. 109.
4
A se vedea, spre exemplu, St.D. Cărpenaru, C. Predoiu, S. David, Gh. Piperea, Societăţile
comerciale. Reglementare, doctrină, jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001,
p. 137-138. În acest sens, autorii citaţi arată că „din redactarea textului legii rezultă că enumerarea
cazurilor de nulitate este limitativă. Deci, declararea nulităţii unei societăţi înmatriculate în registrul
comerţului poate avea loc numai pentru neregularităţile expres prevăzute de lege”.

5
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

a) când lipseşte actul constitutiv sau când acesta nu a fost încheiat în forma
autentică, în situaţiile prevăzute de lege. Această cauză de nulitate vizează o situa-
ţie improbabilă, fiind de neadmis ca, în condiţiile procedurale strict reglementate de
LS, o societate comercială să poată fi înmatriculată în registrul comerţului în lipsa
actului constitutiv sau când acesta nu respectă forma prescrisă de lege [forma
autentică fiind cerută atunci când (a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul
social se află un teren, (b) se constituie o societate în nume colectiv sau în
comandită simplă şi (c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică].
În ciuda caracterului pur ipotetic al acestei cauze de nulitate, ea este de reţinut
pentru faptul că, subliniind sancţiunea lipsei formei autentice, rezolvă o dispută
doctrinară, confirmând că, atunci când legea cere forma autentică, aceasta este
cerută ad validitatem şi nu numai ad probationem, cum s-a susţinut de unii autori,
în raport de formularea iniţială a LS, premergătoare modificărilor aduse prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/1997. 5
Cu privire la această primă ipoteză (lipsa actului constitutiv), noi opiniem că
aceasta are în vedere situaţia în care actul constitutiv nu există, nici ca negotium
iure şi nici ca instrumentum. Adică, atunci când manifestările de voinţă necesare,
potrivit legii, pentru a încheia un act constitutiv nu s-au produs în nici un mod şi nu
atunci când actul constitutiv este lovit de nulitate (privită, uneori, şi ca inexistenţă a
actului juridic).6
b) când toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii
societăţii. Potrivit art. 6 LS, prin fondatori se înţeleg semnatarii actului constitutiv
sau acele persoane care au un rol determinant în constituirea societăţii, chiar dacă
nu s-au numărat printre semnatarii iniţiali ai actului constitutiv, devenind, eventual
ulterior constituirii societăţii, asociaţi ai acesteia. Nu pot însă avea calitatea de
fondatori incapabilii (minorii şi interzişii) şi nici persoanele care au fost condamnate
pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune,
delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru infrac-
ţiunile prevăzute de legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de
insolvență (Legea nr. 85/2014) sau pentru alte infracţiuni prevăzute de LS.
Sancţiunea nulităţii societăţii este prevăzută numai dacă toţi fondatorii au fost
incapabili; incapacitatea se apreciază în raport de momentul constituirii societăţii,
deci trebuie să fie preexistentă sau concomitentă. Cum însă constituirea societăţii
este un întreg proces, cu mai multe etape, momentul de referinţă în raport de care
se apreciază incapacitatea este momentul înregistrării societăţii. Incapacităţile
survenite ulterior acestei date nu conduc la nulitatea societăţii, ci la alte sancţiuni
specifice, cum ar fi dizolvarea acesteia.
5
St.D. Cărpenaru, op. cit., Ed. All, Bucureşti, 1995.
6
Pentru detalii, I. Schiau, T. Prescure, Nulitatea societăţii comerciale, în revista Dreptul nr. 8/2006.

6
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

c) când obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice.
Obiectul de activitate al societăţii comerciale fiind intrinsec legat de cauza actului
constitutiv, această situaţie reprezintă o aplicaţie specială a prevederilor art. 1236
C. civ. şi are în vedere, în drept, o cauză de nulitate a contractului de societate ori,
după caz, a statutului, ca act constitutiv, întrucât asociaţii au încălcat, în ceea ce
priveşte obiectul de activitate convenit prin actul constitutiv, dispoziţiile imperative
ale LS sau ale unor legi speciale, cum ar fi, spre exemplu, Legea nr. 32/2000,
Legea nr. 297/2004 precum şi dispoziţiile generale ale art. 1236-1237 C. civil.
d) când lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii.
Deşi şi această cauză de nulitate este improbabilă, sub aspectul incidenţei ei în
practică, prezenţa ei reliefează importanţa pe care legiuitorul o acordă controlului
de legalitate efectuat de judecătorul delegat, ca o consecinţă a naturii tot mai
pronunţat instituţionale a societăţii comerciale. În condiţiile Legii nr. 26/1990
privind registrul comerţului precum şi ale reglementărilor emise în aplicarea
acesteia, este greu de crezut că funcţionarii oficiilor registrului comerţului îşi pot
asuma riscul profesional, cu ştiinţă ori doar din culpă, să înmatriculeze o societate
comercială, fără ca judecătorul delegat să fi verificat legalitatea actului constitutiv şi
regularitatea cererii de înmatriculare. Oricum, această categorie de cauze de
nulitate are în vedere lipsa totală (ca manifestare de voinţă şi ca înscris) a încheierii
judecătorului delegat, nu şi nulitatea acesteia.
e) când lipseste autorizarea legală administrativă de constituire a societăţii.
Pentru anumite societăţi comerciale – instituţii de credit, instituţii financiare
nebancare, societăţi de asigurări şi altele – legea a prevăzut necesitatea obţinerii
unor autorizări legale administrative, a căror conţinut condiţionează valabila consti-
tuire a societăţii comerciale. Nerespectarea acestei cerinţe legale este, în mod logic,
sancţionată cu nulitatea. Şi această cauză de nulitate pare a fi mai curând ipotetică,
deoarece, în fapt, judecătorul delegat la registrul comerţului, sesizat fiind cu o
cerere de înmatriculare a unei societăţi comerciale de tip special, în cazul căreia
legea specială impune condiţia autorizării actului constitutiv, posterior încheierii lui
dar înainte de înmatriculare, va fi obligat să o respingă, prin încheiere motivată,
dacă acea cerinţă nu va fi complinită, în termenul de graţie ce îl va putea acorda în
acest sens.
Această cauză de nulitate face şi ea parte din categoria cauzelor de nulitate a
actului constitutiv, întrucât unele acte normative speciale, cum ar fi legea
instituţiilor de credit, legea societăţilor de asigurare şi cea a pieţelor de capital,
impun, în vederea legalei constituiri a categoriei de societăţi pe care le regle -
mentează, obţinerea anumitor autorizaţii prealabile – în ceea ce priveşte conţinutul
şi forma actelor constitutive – din partea unor autorităţi administrative de domeniu,
cum sunt Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,

7
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor etc. Astfel de autorizaţii administrative, în

drept, au fost privite fie ca cerinţe de formă, fie (mai rar) ca cerinţe de fond,
solicitate ad validitatem, privind legalitatea actului constitutiv şi, pe cale de
consecinţă, a societăţii însăşi.
f) actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, obiectul său de activitate,
aporturile asociaţilor sau capitalul social subscris. Art. 7 şi 8 LS prevăd menţiunile
pe care actul constitutiv al societăţii comerciale trebuie să le cuprindă (printre care
datele de identificare ale asociaţilor, forma juridică, denumirea şi sediul societăţii
comerciale, obiectul de activitate, capitalul subscris şi vărsat, valoarea bunurilor
aduse ca aport şi modul lor de evaluare, datele personale ale administratorilor,
partea fiecărui asociat la beneficii şi pierderi, modul de dizolvare şi lichidare a
societăţii comerciale). Dintre toate aceste menţiuni, sunt esenţiale numai cele men-
ţionate la acest art. 56, lipsa lor atrăgând nulitatea societăţii. Desigur, omisiunile
enumerate în textul legal citat vor putea fi lesne complinite de către fon datori, în
conditţile art. 46 şi urm. LS, astfel încât nulitatea va putea fi uşor evitată.
g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi
vărsat. Asemenea dispoziţii vizează numai societăţile cu răspundere limitată şi
societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, al căror capital minim este prevăzut
de lege, cu rolul de a constitui limita minimă a răspunderii societăţii în raporturile
cu terţii. Nerespectarea acestor condiţii minime de capital reprezintă o încălcare
gravă a legii, introducând un element de incertitudine asupra răspunderii societăţii
pentru obligaţile asumate.
Această cauză de nulitate se constituie, şi ea, în drept, într-o cauză de nulitate
totală a actului constitutiv, deoarece asociaţii fondatori nu au convenit nivelul
minim de capital ce trebuie subscris şi nu au stabilit nici cuantumul ce trebuie
vărsat în mod legal, pentru valabila constituire a unei anumite forme de societate
şi/sau a unei anumit tip de societate, în cadrul acelei forme (spre exemplu:
societate bancară pe acţiuni).
De asemenea, ipoteza enunţată, are în vedere şi situaţia în care, deşi clauzele
actului constitutiv prevăd în mod legal cuantumul capitalului ce trebuie vărsat de
către fiecare asociat până la data cererii de înmatriculare, unul, mai mulţi ori toţi
asociaţii nu au vărsat acel capital stabilit prin actul constitutiv.
h) nu s-a respectat numărul minim de asociaţi prevăzut de lege. Pe lângă
dispoziţiile privind întinderea răspunderii asociaţilor şi necesitatea unui anumit
capital minim, cele privind numărul minim de asociaţi conturează, şi ele, distincţiile
care individualizează diferitele forme juridice ale societăţilor comerciale. De aceea,
nerespectarea acestor distincţii – şi pentru raţiunile enunţate la lit. g) de mai sus –
conduce la nulitatea absolută a societăţii comerciale.

8
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

În acest sens, trebuie reţinute dispoziţiile de principiu ale art. 4 LS, potrivit
cărora „societatea comercială va avea cel puţin doi asociaţi, în afară de cazul când
legea prevede altfel”; un astfel de caz este cel evocat de prevederile art. 5 alin.(2)
din aceeaşi lege, referitor la aşa-numita (impropriu denumită) „societate cu
răspundere limitată cu asociat unic”.
Desigur, în economia LS, inexistenţa numărului minim de asociaţi, având
semnificaţia nerespectării unei condiţii imperative (de fond), care ţine de esenţa
contractului de societate în general (a se vedea prevederile art. 1491 Cod civil) şi a
celui de societate comercială, în special şi care vizează numărul minim al părţilor
contractante, va putea atrage sancţiunea nulităţii absolute a contractului de
societate al unei anumite forme de societate comercială doar dacă numărul necesar
nu va fi complinit, în termenul acordat de instanţa de judecată, prin cooptarea unor
noi asociaţi.

6.3. Conceptul de nulitate a societăţii comerciale. Distincţii faţă de

nulitatea actelor juridice. Astfel cum am arătat deja, instituţia nulităţii societăţii
comerciale, privită ca persoană juridică, respectiv ca subiect de drept distinct de
persoana celor care o constituie, a fost reglementată în dreptul românesc de abia în
1997, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/1997 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 31/1990, ordonanţă care, la rândul ei a fost modificată,
completată şi aprobată prin Legea nr. 195/1997.7
După cum remarcă literatura de specialitate, 8 reglementarea instituţiei nulităţii
societăţii comerciale a fost determinată de necesitatea conformării legislaţiei româ-
neşti referitoare la societăţile comerciale la cerinţele Directivei nr. 68/151/ CEE din
9 martie 1968 (Directiva).9 Directiva enumeră în mod limitativ cauzele de
nulitate, stabilind că, în afară de acestea, nici o alta cauză de inexistenţă,
nulitate absolută, nulitate relativă sau declarare a nulităţii nu este
admisibilă.10

6.3.1. Societăţi neregulat constituite. Anterior apariţiei Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 32/1997, problematica societăţilor comerciale neregulat

7
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/1997 a fost publicată în M. Of. nr. 133 din 27 iunie 1997,
iar Legea nr. 195/1997 a fost publicată în M. Of. nr. 335 din 28 noiembrie 1997.
8
A se vedea, în acest sens, I. Băcanu, op. cit. mai sus, şi Gh. Piperea, Societăţi comerciale. Piaţa de
capital. Acquis comunitar, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2005, p. 109.
9
First Council Directive 68/151/EEC of 9 March 1968 on co-ordination of safeguards which, for the
protection of the interests of members and others, are required by Member States of companies within
the meaning of the second paragraph of Article 58 of the Treaty, with a view to making such
safeguards equivalent throughout the Community (OJ L 065 14.03.1968, p. 8).
10
Aceste cauze de nulitate corespund celor menţionate în art. 56 lit. a)-c) şi f)-h) LSC.

9
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

constituite a suscitat în literatura de specialitate o serie de comentarii, problematica

abordată cuprinzând aspecte legate de nulitatea actului constitutiv şi normalizarea
societăţilor comerciale nelegal constituite.11
În ce priveşte nulitatea actului constitutiv, s-a considerat că aceasta urmează
a fi supusă regimului de drept comun al nulităţii actelor juridice, sancţiunea interve-
nind atunci când se încalcă norme imperative. S-a pledat, totuşi, pentru o atenuare
a efectelor juridice ale nulităţii actului constitutiv, prin izolarea sancţiunii în sfera
raportului juridic viciat. În acest sens, s-a spus ca viciile de voinţă care afectează
consimţământul unor asociaţi nu trebuie să influenţeze consimţământul celorlalţi
asociaţi, pactul societar continuând să subziste între aceştia.12
Prin crearea instituţiei nulităţii societăţii comerciale se pare că legiuitorul român a
abandonat concepţia tradiţională privind soarta juridică a societăţilor nelegal
constituite, în favoarea unei concepţii moderne, „care urmăreşte să realizeze un
echilibru între nevoia de protecţie a intereselor terţilor şi imperativul respectării
dispoziţiilor legale privind constituirea societăţilor comerciale. În această concepţie,
subzistă preocuparea de salvare a societăţii, de regularizare a ei, pentru a fi adusă
în parametri de legalitate şi, prin aceasta, de a proteja interesele terţilor” 13.

6.3.2. Nulitatea actului constitutiv. După cum se poate observa, toate

formele de societăţi comerciale au ca izvor al naşterii lor un anumit tip de act
juridic. Fiecare dintre aceste categorii de acte juridice, pentru a produce efecte
valabile, trebuie să îndeplinească cumulativ toate cerinţele imperative ale dreptului
comun aplicabil unui anumit gen de act juridic (fie convenţiilor – art. 1179 C. civ.
fie, după caz, statutului – act unilateral, supus condițiilor art. 1325 C. civ. 14)
precum şi cele speciale impuse de LS precum şi de alte acte normative specifice
unor anumite categorii de societăţi (bancare, de asigurări, de servicii de investiţii
financiare etc).
Sancţiunea nerespectării acestor condiţii imperative ale validităţii actului juridic
este nulitatea absolută, sau relativă, în raport cu natura interesului ocrotit prin
instituirea condiţiilor încălcate; această nulitate poate fi totală sau parţială, după
întinderea mai mare sau mai mică a efectelor unei anumite nulităţi.

11
O. Căpăţînă, op. cit., ediţia a II-a actualizată şi întregită, Ed. Lumina Lex, 1996, p. 179 şi urm.,
precum şi p. 252 şi urm.
12
G. Ripert, R. Roblot, Traité de droit commercial, vol. 2, ed. 12, Paris, p. 981-985.
13
St.D. Cărpenaru, op. cit., ed. 5, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004.
14
Pentru unele consideraţii pertinente şi relevante privind actul unilateral de înfiinţare de către un
asociat unic a unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, a se vedea, spre exemplu: L. Pop,
Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor. Tratat, ediţie revăzută, Ed. Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1994,
p. 133.

10
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

Nulitatea actului constitutiv al societăţii comerciale este guvernată însă în primul

rând, de dispoziţiile dreptului comun care privesc validitatea actelor juridice,
respectiv a convenţiilor şi a actelor unilaterale. Acest regim juridic aparte al nulităţii
actului constitutiv rezultă din abordarea diferită pe care legea română o are în
privinţa nulităţii actului juridic şi a societăţii comerciale, privite ca două sancţiuni
distincte, a căror reglementare îşi are sediul în norme diferite.
Astfel, după cum vom arăta în continuare, nu toate cauzele de nulitate a actului
juridic, reglementate de dreptul comun atrag nulitatea societăţii comerciale, ci
numai cele care sunt expres menţionate în cuprinsul art. 56 LS.

6.3.3. Efectele nulităţii actului constitutiv. Actul constitutiv al oricărei

societăţi comerciale este un act juridic patrimonial, în principal, pentru împrejurarea
că asociaţii se obligă să aducă societăţii anumite aporturi în bani sau în natură şi să
împartă profitul ce ar putea rezulta din realizarea activităţilor statutare, aşa încât,
în absenţa conceptului de nulitate a societăţii comerciale, anularea/constatarea
nulităţii acestuia ar trebui să aibă efecte retroactive, cu excepţia situaţiilor în care
executarea conţinutului acestuia va fi produs efecte ireversibile (în cazul contrac-
telor cu prestaţii succesive, spre exemplu).Aşadar, dacă anularea/constatarea
nulităţii actului constitutiv al unei societăţi comerciale se produce pentru încălcarea
unor norme imperative reglementate de dreptul comun aplicabil acelui tip de act
constitutiv (contract sau statut), atunci nulitatea acelui act constitutiv, în ceea ce
priveşte prestaţiile patrimoniale executate uno ictu de către asociaţi, va trebui să
opereze cu efect retroactiv.15 În schimb, dacă nulitatea actului constitutiv se
produce, în condiţiile art. 56 din Legea nr. 31/1990, pentru o cauză care atrage şi
nulitatea societăţii, atunci efectele acestei nulităţi se vor produce în condiţiile art.
57- 59 LS.

6.3.4. Nulitatea societăţii comerciale. În anumite circumstanţe, încălcarea

unora dintre condiţiile imperative de valabilitate a actelor constitutive ale societă-
ţilor comerciale se constituie în motive exprese şi restrictive, nu numai de nulitate a
acelor acte dar şi de nulitate a societăţii comerciale însăşi, ca persoană juridică,
subiect de drept distinct de persoanele care au constituit-o.
Pentru a contura conceptul de nulitate a societăţii comerciale, trebuie să avem în
vedere împrejurarea că societatea comercială nu este numai un act juridic ci este,
în accepţiunea legii, o persoană juridică de la data înmatriculării sale în registrul

15
A se vedea, de exemplu, A. Constantin, op. cit., p. 32 şi Ph. Merle, op. cit., p. 94. Autorii citaţi arată
că, în situaţia în care nulitatea actului constitutiv va fi declarată pe motivul vicierii consimţământului
unuia sau mai multor asociaţi ori pentru incapacitatea acestora, asociatul/asociaţii în cauză vor putea
opune această cauză de nulitate şi, fiind repuşi în situaţia anterioară încheierii actului, vor fi
îndreptăţiţi să îşi retragă întregul aport.

11
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

comerţului [art. 41 alin. (1) LS]. Cu alte cuvinte, societatea comercială are o natură
şi chiar existenţă juridică dublă: atât o natură contractuală/voliţională (de drept
privat), cât şi una instituţională (de drept public).
De aceea, caracterul expres, restrictiv şi derogatoriu de la dreptul comun al
nulităţii societăţii comerciale reglementate de art. 56-59 LS, după părerea noastră,
nu înlătură cauzele de nulitate a actului constitutiv al societăţii, reglementate de
dreptul comun (art. 948 Cod civil), în măsura în care, aşa după cum am arătat mai
sus, cauzele de nulitate a actului constitutiv reglementate de art 56 LS nu acoperă
toate ipotezele de nulitate a convenţiilor enumerate de art. 948 Cod civil.
În opinia noastră, cea mai mare parte a cauzelor de nulitate a societăţii comer-
ciale reglementate de art. 56 LS sunt, în drept, cauze speciale de nulitate a actului
constitutiv, cauze referitoare la: capacitatea de a contracta, respectiv de a emite un
act unilateral, condiţiile de legalitate ale obiectul material şi juridic al actului
constitutiv, autorizarea administrativă a actului constitutiv.
Singurele cauze de nulitate a convenţiilor, dintre cele reglementate de dreptul
comun, care nu se regăsesc în enumerarea conţinută de art. 56 LS sunt cele
referitoare la lipsa/viciile consimţământului de a contracta (de a înfiinţa o societate
comercială) şi la cauza ilicită sau falsă.

6.4. Regimul nulităţii societăţii comerciale. Nulitatea unei anumite societăţi

comerciale înmatriculate în registrul comerţului, în concepţia legiuitorului român,
este o sancţiune cu caracter excepţional şi chiar subsidiar, ideea principală şi
prioritară, care domină această reglementare a LS, fiind aceea de asanare a
nulităţii, de înlăturare a cauzelor acesteia, de salvare a fiinţei juridice a acestui tip
de persoane morale. De aceea, nulitatea va fi declarată numai dacă asociaţii
societăţii comerciale nu vor fi în măsură să înlăture motivele de nulitate, înainte de
a se pune concluzii în fond în faţa tribunalului competent să o declare.

6.4.1. Procedura. Aşa după cum rezultă din prevederile art. 57 LS, declararea
nulităţii societăţii comerciale poate fi cerută, în mod direct, pe calea unei cereri de
anulare; în drept, opiniem că, în raport de calificarea nulităţii societăţii comerciale
ca fiind o nulitate absolută, o asemenea cerere ar trebui să fie o acţiune în
constatarea nulităţii absolute a societăţii comerciale, acţiune având ca temei de
drept comun art. 111 C. proc. civ şi de drept special art. 56 şi 57 LS. Cu toate
acestea, instanţa, potrivit acestui art. 57 nu constată nulitatea ci o declară, ca şi
cum ar fi în prezenţa unei nulităţi relative speciale. Această formulare urmează, de
altfel, aceeaşi concepţie reflectată şi de art. 11 din Directiva a I-a, care arată că
instanţa „va dispune nulitatea societăţii comerciale”.

12
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

Fiind incidente cauze de nulitate absolută, cererea de anulare 16 va putea fi

introdusă de către orice persoană interesată, dreptul la acţiune nefiind prescrip-
tibil17. Desigur, în condiţiile prevederilor Codului de procedură civilă, nulitatea unei
societăţi comerciale poate fi invocată şi pe calea unei excepţii de fond şi de ordine
publică, în orice fază a unei judecăţi (fond, apel, recurs).
Cu toate că cea mai mare parte din cauzele de nulitate a societăţii reglementate
de art. 56 LS sunt instituite pentru ocrotirea şi promovarea unor interese publice,
fiind cauze de nulitate absolută18, textul art. 57 îngăduie, în mod expres,
remedierea (asanarea) cauzelor de nulitate, dacă acest lucru se va realiza de către
cei în drept, înainte de a se pune concluzii în fond la tribunal.

6.4.2. Neretroactivitate. Potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) coroborat cu

art. 227 alin. (1) lit. b) LS, efectul caracteristic şi cel mai tranşant, din punct de
vedere juridic, al nulităţii societăţii comerciale, este acela că pe data la care
hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii a devenit irevocabilă, societatea
comercială, privită ca o persoană juridică, care a avut o anumită existenţă în timp,
va fi dizolvată, fără efect retroactiv.
Cu alte cuvinte, începând cu această dată, societatea, privită atât ca act juridic
cât şi ca fiinţă juridică, încetează să îşi mai producă efectele, 19 însă doar pentru
viitor (ex nunc), în mod similar efectelor nulităţii actelor juridice cu prestaţii
succesive. Consecinţă firească a dizolvării, societatea declarată nulă va intra, prin
efectul legii, în lichidare, regulile instituite de LS referitoare la un astfel de proces
fiind aplicabile în mod corespunzător (a se vedea titlurile VI şi VII ale LS).
Aceste efecte se produc începând cu data la care hotărârea judecătorească prin
care s-a declarat nulitatea a devenit definitivă [în condiţiile art. 4254 alin. (3)
C. proc. civ.]. Totuşi, în condiţiile unor măsuri legale de dublă publicitate (prin

16
Denumirea utilizată de LSC este improprie, având în vedere distincţiile pe care le face doctrina
românească între declararea nulităţii şi constatarea nulităţii.
17
A se vedea, în acest sens, St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 193 şi Gh. Piperea, op. cit.,
p. 113.
18
Vezi, în acest sens, I. Schiau, Curs de drept comercial, Ed. Rosetti, 2004, p. 131 („astfel, deşi prin
sfera intereselor ocrotite, ea ar trebui să fie o nulitate absolută şi totală, nulitatea reglementată de art.
56 LSC este remediabilă şi va fi declarată de tribunal numai atunci când cauza ei nu a fost înlăturată
înainte de a se pune concluzii în fond la tribunal - ceea ce este specific nulităţii relative”).
19
De reţinut că, în economia textului art. 58, expresia „societatea încetează fără efect retroactiv şi
intră în lichidare” trebuie înţeleasă în sensul de încetare a activităţii statutare, ca primă etapă a
procesului de destructurare a unei persoane juridice, şi nu în aceea ce ar putea rezulta din sensul
literal al termenilor utilizaţi, adică de pierdere totală din acel moment a personalităţii juridice.

13
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

registrul comerţului şi prin Monitorul Oficial), opozabilitatea acelui act jurisdicţional20

se va realiza, de la momente diferite, după următoarele distincţii:
– între asociaţi, declararea nulităţii societăţii şi dizolvarea acesteia va fi opozabilă
începând cu data la care a devenit irevocabilă hotărârea;
– pentru terţii de bună-credinţă, această opozabilitate se realizează numai de la
data publicării hotărârii respective în Monitorul Oficial. Această concluzie se bazează
pe prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, potrivit cărora,
„înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în
registrul comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a
IV-a sau în altă publicaţie, acolo unde legea dispune astfel”. Aşadar, din raţiuni care
ţin de securitatea dinamică a circuitului juridic şi comercial, legiuitorul român
consacră terţilor o măsură specială de protecţie a intereselor lor.

6.4.3. Opozabilitate. Prin excepţie de la regula retroactivităţii consacrată în

dreptul comun, dacă nulitatea sau anularea actului constitutiv se produce pentru
cauzele enumerate de art. 56 LS [cum ar fi, pentru faptul că toţi fondatorii au fost
incapabili, la data constituirii societăţii – art. 56 lit. b) LS] şi dacă, după data
constituirii sale, societatea nulă va fi încheiat anumite acte juridice valabile cu terţe
persoane, cum ar fi, spre exemplu, acte cu privire la bunurile intrate în proprietatea
societăţii după data constituirii acesteia (constituiri de ipoteci, de garanţii reale
mobiliare, alte acte de dispoziţie juridică etc), iar acei terţi nu au cunoscut şi nici nu
au putut cunoaşte cauzele de nulitate a actului constitutiv, acele acte vor fi
păstrate, producându-şi efectele urmărite de părţile contractante, în condiţiile
art. 59 alin. (1) LS.
Această notabilă excepţie va funcţiona însă doar încât priveşte efectele actelor
juridice încheiate de societate în nume şi pe socoteala proprie nu şi în ceea ce
priveşte actele juridice încheiate de asociaţi în nume propriu, cum ar fi spre
exemplu, actul constitutiv (contract de societate şi/sau statut, ori numai statut,
după caz) şi eventualele acte adiţionale la acestea.
Cauzele de nulitate şi nulitatea însăşi a unei societăţi comerciale înmatriculate în
registrul comerţului, vor deveni opozabile terţilor doar de la data publicării în
Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, a hotărârii judecătoreşti irevocabile de
declarare a nulităţii. Doar de la o astfel de dată, pentru terţii interesaţi, cauzele de
nulitate şi efectele acestora cu privire la entitatea juridică vor deveni o certitudine.
Desigur, atât societatea nulă, prin lichidator, cât şi oricare dintre asociaţii
fondatori care nu poate fi făcut răspunzător pentru producerea cauzelor respective
20
Pentru o analiză temeinică şi amplă a instituţiei opozabilităţii efectelor juridice, a se vedea, spre
exemplu, I. Deleanu, Părţile şi terţii. Relativitatea şi opozabilitatea efectelor juridice, Ed. Rosetti,
Bucureşti, 2002.

14
 IOAN SCHIAU - DREPT COMERCIAL - NULITATEA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SUPORT DE CURS DESTINAT EXCLUSIV STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT -
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA.

de nulitate, poate face dovada, prin răsturnarea prezumţiei de bună- credinţă, că

un anumit terţ nu a fost de bună-credinţă, întrucât cunoştea cauzele de nulitate
înainte de declararea judecătorească a nulităţii societăţii, şi cu toate acestea, a
încheiat acte juridice cu acea societate.

15