Predare nr.

11

Art.249- Frauda informatică

Frauda informatică constă într-o serie de acțiuni dpdv al elementului material, care
se pot comite alternativ sau cumulativ, fără a afecta unitatea de faptă. Chiar dacă se
comit mai multe modalități ale elementului material, nu se va reține în aceeași
împrejurare un concurs de infr. pentru că aceste modalități sunt alternative.

Frauda informatică se aseamănă foarte mult cu înșelăciunea care este comisă, însă,
prin sisteme informatice. Și la înșelăciune și la frauda informatică urmarea
imediată consta în creerea unei pagube.

Trebuie să se producă o pagubă pentru existența formei consumate, iar acea pagubă
să fie consecința directă a uneia dintre acțiunile incriminate în normă. Dacă nu se
produce paguba, dar are loc punerea în executare a uneia dintre acțiunile
incriminate, vom reține tentativa care este incriminată la art. 252.

Exemplu: Daca X postează mai multe anunțuri pe diverse site-uri că vinde niște
bunuri, iar Y îl contactează și vrea să cumpere un bun, iar în urma discuțiilor
acestuia i se cere să plătească un avans într-un cont, bunul nemaifiind vândut, vom
reține infr. de înșelăciune, întrucât paguba pricinuită vine ca urmare imediată a
discuțiilor dintre cei doi și nu ca urmare a introducerii de date informatice a lui X
pe site-uri. Lui Y i s-a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă, deci avem la bază
inducerea în eroare.

Dacă se dovedește legătura subiectivă dintre actele materiale vom reține o infr
continuată, existând acolo o rezoluție infracțională unică. ( bunurile postate postate
pe mai multe site-uri- mai mulți subiecți pasivi). Totuși, este improbabil să poată fi
pusă în discuție această legătură subiectivă fiindcă rezoluția infracțională unică
presupune o prevedere generală în ansamblu. Dacă făptuitorul nu își cunoaște
victimele, este greu să prevezi dinainte activitatea infracțională. Opinia cursului
exclude reținerea unei infr. continuate, ci se vor lua în concurs atâtea infr de
înșelăciune câți subiecți pasivi avem.

Dacă paguba se face în mod direct, ca urmare a procedurii informatice (exemplu

phishing) se reține frauda informatică, iar aceasta este diferența dintre înșelăciune
și fraudă informatică.
Frauda informatică este o infracțiune de rezultat, iar în forma tentativei este infr de
pericol, ca la orice tentativă incriminată.

Dpdv subiectiv, avem intenție directă calificată prin scop, scopul fiind acela de a
obține un beneficiu material pt sine sau pt altul. Scopul trebuie probat în cursul
anchetei, întrucât el este cel care face diferența dintre frauda informatică și falsul
informatic, fiindcă introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice,
restricţionarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionării
unui sistem informatic se regăsesc și în conținutul altor fapte, cum este falsul
informatic. Beneficiul de natură materială și creerea unei pagube le diferențiază.

Există mereu o corelație între latura obiectivă și cea subiectivă. Latura subiectivă
se formează prima, înaintea punerii în executare a laturii obiective, dar există o
corelație între scop (lat sub) și urmarea imediată: paguba (lat ob)

Art 250- Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos

Această faptă trebuie discutată în oglindă cu fapta de la art. 251 (acceptarea

operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos).

Sub aspect obiectiv se incriminează „ Efectuarea unei operaţiuni de retragere de

numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de
transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, prin utilizarea, fără
consimţământul titularului, a unui instrument de plată electronică sau a datelor de
identificare care permit utilizarea acestuia”

Art. 180 (1) din titlul X definește noțiunea de instrument de plată fără numerar

Moneda electronică repr banii din conturi. Telefonul, prin aplicațiile de plata,
devine un instrument de plată fără numerar.

Alin. 2 incriminează o variantă asimilată: „efectuarea uneia dintre operaţiunile

prevăzute în alin. (1), prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau
prin utilizarea de date de identificare fictive”. Există o pătrundere în sistemul
informatic pentru a fi culese aceste date, cum ar fi prin phishing (se clonează
cardul)
Alin. 3 este o variantă autonomă și se referă la transmiterea neautorizată către altă
persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre
operaţiunile prevăzute în alin. 1. De exemplu, X are acces la aceste date de
identificare și transmite neautorizat datele către o altă persoană care să comită o
operațiune de la alin.1.

Art. 251- Acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos

Există proceduri bancare care de la o anumită sumă prevăd rigurozități mai mari
pentru autorizarea respectivelor operațiuni financiare. În cazul acestei infracțiuni
vorbim despre sume ce depășesc 10.000 euro. În momentul în care se face o
operațiune bancară care presupune un transfer de fonduri de pe un cont bancar de
la o banca către un alt cont de la o altă bancă, trebuie să fie un ofițer de conturi
bancare care să verifice legalitatea transferului respectiv de fonduri. Autorul faptei
este funcționarul bancar care a acceptat, și-a dat girul ca acea operațiune financiară
să aibă loc, fiindcă el trebuia să verifice operațiunea respectivă.

Această incriminare nu trebuie confundată cu prevenirea pentru spălarea banilor

care se face de aceiași ofițeri bancari.

În 2021 s-a introdus un articol nou în cod, art.250 indice 1, care conține 4 fapte și
este denumit generic - operațiuni ilegale cu instruemente de plată fără numerar, iar
în esență acest articol incriminează acte de pregătire la efectuarea unor fapte de
genul celor contra patrimoniului prin intermediul utilizării unui instrument de plată
fără numerar.

Distrugerea și tulburarea de posesie

Art.253- Distrugerea (aceasta este distrugerea intenționată)

În varianta de bază, bunul trebuie să aparțină cu necesitate altuia. Distrugerea

înseamnă o extincție fizică, bunul încetează sa mai existe. Degradarea presupune o
afectare a substanței bunului ori a esteticii sale, cand estetica este de esența
bunului. Împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare presupune că în
raport cu bunul respectiv trebuie să existe o obligație legală de a lua astfel de
măsuri, o situație premisă. De exemplu, un lucrător sapă în pământ în vederea
construirii unei autostrăzi și găsește acolo un obiect arheologic, cu valență istorica
sau ceva din patrimoniul statului, el trebuie să anunțe echipajele necesare pentru a
valorifica acel bun, nu să sape în continuare.

Deși fapta este denumită generic „distrugere”, nu toate modalitățile de comitere ale
elementului material se înfățișează expres sub forma unei distrugeri.

Sub aspect subiectiv, varianta de bază se comite cu intenție directă/indirectă.

Alin.2 incriminează „Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine
în tot sau în parte altei persoane şi serveşte la dovedirea unui drept de natură
patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă”. De exemplu, un contract de
vanzare-cumparare sau o foaie cu semnătura părților care să dovedeasccă existența
unei datorii patrimoniale.

Mai există o adăugare la alin.2 care prevede „distrugerea unui dispozitiv electronic
de supraveghere folosit pentru monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri
judiciare sau execuțional penale”

Atât alin.2, cât și alin. 2 indice 1 prevăd doar modalitatea de distrugere a

înscrisului, respectiv a dispozitivului electronic de supraveghere, nu și modalitatea
de degradare sau de aducere în stare de neîntrebuințare, așadar daca aceste bunuri
nu sunt distruse, ci doar degradare se va reține alin.1, norma generală de aplicare,
odată ce legiuitorul a menționat doar distrugerea la alin.2.

Alin.3 se refera atât la patrimoniul cultural mobil, acela despre care s-a discutat și
la furtul calificat, cât și la bunurile imobile din patrimoniul cultural. Daca acel bun
mobil sau imobil aparține făptuitorului, acesta tot va răspunde penal conform
alin.5. Deci în acest caz, nu se ține cont de faptul că făpuitorul este proprietarul
acelui bun, cum ar fi în mod normal.

Alin.4: O altă agravare a faptei ține de modalitatea de comitere a elementului

material, anume prin „incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi
dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”. Nici aici nu
contează dacă bunul aparține făptuitorului (alin.5). Un alt asemenea mijloc ar putea
fi inundația
Pentru alin.1 și 2, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, iar pentru alin.3 și 4 tentativa se pedepsește.

Art.254- Distrugerea calificată

Această infracțiune constă în faptele incriminate la art. 253 care au avut ca urmare
un dezastru. Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori
a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora şi care a avut ca
urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane (2).

Distrugerea calificată va exista doar dacă fapta se va comite cu praeterintenție.

Deși norma prevede moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multe
persoane, se va reține distrugere calificată și în condițiile în care o persoană din
cele două decedează, iar una este vătămată.

??? Dacă în urma distrugerii moare sau este vătămată o singura persoană se va lua
concurs între ucidere din culpă/ vătămare corp din culpă cu distrugerea? Dar totuși
vat corp din culpă se produce se referă la loviri sau alte violențe care produc urmări
mai grave decât cele dorite inițial.

Art. 255- Distrugerea din culpă

„Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui

bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită
prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură
să pună în pericol alte persoane sau bunuri”

Alin.2 prevede o variantă agravată, anume dacă faptele au avut ca urmare un

dezastru. Aici și distrugerea se face din culpă si decesul sau vătămarea tot din
culpă, față de distrugerea calificată, unde disrugerea se făcea intenționat, iar
urmarea mai gravă era din culpă.
Art. 256- Tulburarea de posesie *Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a pers vătămate*

Fapta constă în „Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau
ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil
aflat în posesia altuia”

Elementul material constă într-o acțiune de ocupare. Ocuparea presupune o

pătrundere în imobilul respectiv și luarea în stăpânire a lui. Simpla pătrundere nu
are semnificația ocupării. Această acțiune trebuie să fie de durată.

Când tulburarea de posesie se face prin violență, se va absorbi natural art.193

alin.1, iar ce depășește alin.1, adică 193. alin 2 și 194 se vor lua în concurs cu
tulburarea de posesie.

Când modalitatea de comitere este amenințarea, în sensul faptei de amenințare, se

absoarbe art. 206.

În cazul acestor două modalități: prin violență și prin amenințare, fapta de tulburare
de posesie este o infracțiune complexă.

Tulburarea de posesie se grefează mereu pe existența unei situații premise, care

presupune că, la momentul când are loc ocuparea, în întregime sau în parte a
imobilului respectiv, acesta se afla în posesia altuia. Trebuie să existe o stare de
drept care să confere legal posesia imobilului, deci persoana vătămată trebuie să fie
legal posesor, altfel nu se poate vorbi despre o tulburare de posesie.

Art. 256 indice 1

Dacă faptele prevăzute la art. 228, 229, 233, 234, 235, 239, 242, 244, 245, 247, art.
249-251 au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei
prevăzute de lege se majorează cu jumătate.
Predare nr.12

Infracțiuni contra autorității. Art. 257- Ultrajul- mereu faptă de pericol

Obiectul protecției penale este autoritatea publică. Prin autoritate publică se

înțelege puterea de a edicta legi, de a asigura punerea acestora în aplicare sau de a
asigura conformitatea cu dispoz legale, precum și asigurarea în caz de necesitate a
conformității cu legea prin intermediul autorității judecătorești. Astfel, poate fi
subiect pasiv al unei infr de ultraj orice funcționar public care îndeplinește o
funcție ce implică exercițiul autorității de stat. În consecință, simpla existență a
funcției publice nu este suficientă pt calificarea persoanei ca subiect pasiv al infr de
ultraj. Ultrajul fiind o faptă contra autorității publice, este o faptă complexă, fiind
ca tehnică legislativă de construcție o normă formată din absorbția legală a unor
fapte prev de legea penală în mod distinct, atunci când aceste fapte sunt săvârșite
împotriva unui exponent al autorității publice, anume funcționarul public ce
îndeplinește o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

**Și domeniul silvic aparține puterii executive, deci se reține ultrajul

Dacă vorbim de avocat, procuror, judecător - reținem fapta de ultraj judiciar.

Ultrajul absoarbe în varianta de bază de la alin.1: Ameninţarea săvârşită nemijlocit

sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea
corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul
(simplu/calificat)

Alin.2- varianta asimilata- extinde aria faptelor prevăzute de legea penală săvârșite
împotriva aceleiași categorii de funcționari publici care îndeplinesc o funcție ce
implică exercițiul autorității de stat.

Art. 175 CP- definește funcționarul public

Fapta de hărțuire poate fi absorbită în infr de ultraj, dar pe alin.2. De asemenea,

putem avea la alin. 2 și o infr de distrugere absorbită, dar toate aceste fapte trebuie
să fie comise în legătură cu modul în care funcționarul respectiv și-a îndeplinit
legal funcția și atribuțiile de serviciu, de exemplu răzbunare. Dacă fapta nu are
legătură cu îndeplinirea funcției, nu se reține ultrajul.
Este imposibil să se absoarbă în ultraj o faptă comisă din culpa, doar intenționată
sau praeterintenționată.

Dacă X taie unui polițist cablurile de la mașină de frână ca o răzbunare a modului

în care acesta și-a exercitat corect atribuțiile, iar polițistul nemaiputând să pună
frână decedează, se va reține infr de ultraj care absoarbe omorul comis cu intenție
indirectă, X doar acceptând moartea polițistului, întrucât în această situație,
moartea nu apare ca o certitudine în acest caz.

Este esențial pentru existența ultrajului ca polițistul să își îndeplinească corect

atribuțiile de serviciu, altfel, dacă funcționarul public depășește limitele puterilor
sale conferite de lege pentru funcția sa, nu se va putea reține ultraj, ci o faptă
împotriva persoanei (loviri, omor...). Fapta de ultraj operează doar atât timp cât
funcționarul public se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără a-și depăși
limitele. Dacă depășește aceste limite, nu se mai bucură de protecția legii penale
prin intermediul faptei de ultraj, ci doar ca faptă împotriva persoanei sale.

De exemplu: Daca în timpul unei percheziții un polițist lovește sau amenință

victima, iar aceasta ripostează și îl lovește, nu se va reține ultrajul pentru că au fost
depășite puterile conferite de mandat. La fel se întâmplă dacă polițistul face o
percheziție fără mandat.

De asemenea, nu toată amenințarea se absoarbe în ultraj, ci doar amenințarea

săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă. Prin urmare, o
amenințare prin intermediul unor înscrisuri, deși are capacitatea de a cauza o stare
de temere, nu va fi tipică pt reținerea ultrajului.

Din conținutul ultrajului nu fac parte manifestările care exprimă lipsă de respect
față de autoritatea publică (insulte, jigniri, calomnii).

Un ultraj poate absorbi atât omorul simplu, cât și omorul calificat.

Protecția legii penale se extinde și asupra membrilor de familie ai funcționarului

public în conform cu alin.3.

Alin.4 repr cea mai grava faptă de ultraj simplu, atunci când acesta este comis
asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în
legătură cu exercitarea acestor atribuţii. În ceea ce privește noțiunea de polițist se
încadrează și polițistul local.

Necunoașterea reală, nu doar invocată a funcției/ calității de polițist atrage

incidența dispoz faptei contra persoanei, nu ultrajul.

Art.258- Uzurparea de calități oficiale

Această faptă se caracterizează printr-un element material complex cumulativ, se

cere pt tipicitatea faptei să se folosească fără drept o calitate oficială care implică
exerciţiul autorităţii de stat. Folosirea fără drept a acelei calități nu presupune doar
o simplă arogare a calității respective, ci trebuie să fie însoțită sau urmată de
îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate. Deci simpla arogare a calității nu
este tipică pentru această faptă.

În practică, uzurparea de calități oficiale apare de cele mai multe ori în concurs cu
infr de înșelăciune sau cu o potențială faptă de înșelăciune. De exemplu, o pers se
prezintă ca un polițist cu o legitimație falsă și aplică amenzi.

Alin. 2 este o variantă asimilată care se referă la sancționarea funcţionarului public

care continuă să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a
pierdut acest drept conform legii.

Situația premisă de la alin.2 este aceea conform căreia un funcționar public

continuă să exercite o funcție după ce a pierdut acest drept conform legii. În mod
normal, acest alineat se referă la un subiect activ necalificat, adică orice persoană,
fiind o greșeală formularea „fapta funcționarului public”, odată ce el nu mai este
funcționar.

Alin.3 este o variantă comună de agravare a faptelor de la alin. 1 și 2: „faptele

prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) au fost săvârşite de o persoană care poartă, fără
drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice”.

Simplul port al uniformei sau al însemnelor nu este infracțiune, ci atunci când te

folosești de uniformă pentru a crea convingerea pers respective că tu chiar ai
calitatea respectivă.
Art. 259- Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri

Obiectul protecției penale este tot autoritatea publică, dar nu prin intermediul unei
persoane sau calități, ci prin intermediul unor înscrisuri oficiale.

„Sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea
unei persoane dintre cele prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin.2”.

Această faptă nu are un subiect activ calificat, dar dacă se întâmplă ca fapta să fie
săvârșită de cel care are în mod obișnuit acces la înscrisurile respective, se va
reține varianta agravată. Deci varianta de bază are subiect activ necalificat, iar
alin.2 are subiectul activ calificat: funcționarul public în exercitarea atribuţiilor de
serviciu.

Art. 260- Ruperea de sigilii

Această faptă poate fi prezentată în corelație cu sustragerea de sub sechestru (261)

Aplicarea unui sigiliu nu presupune mereu si existența unui sechestru. Sigiliul este
o marcă a autorității publice, o emblemă care semnifică autoritatea de stat și are
rolul de a păzi bunurile aflate în camera respectivă împotriva unor acte de
pătrundere neautorizate. La sigiliu, obiectul protecției este imaginea care denotă
existența autorității publice, nu sigiliul, ca obiect pt aplicarea imaginii.

Norma de incriminare prevede si înlăturarea, nu doar distrugerea sigiliului, în

situația în care dai la o parte plastilina cu totul sau căpăcelul unde este plastilina cu
sigiliul, fără ca integritatea sigiliului să aibă de suferit.

Cerința este ca sigiliul să fie legal aplicat. Sigiliul se aplică doar în temeiul legii,
iar dacă nu există un motiv pentru aplicarea lui, nu este tipică fapta.

Sigiliul trebuie să fie aplicat de o autoritate publică, nu de o societate cu capital

privat.

Aprecierea asupra legalității aprecierii sigiliului se face de către instanța de

judecată, nu de făptuitor. Făptuitorul nu poate motiva distrugerea sigiliului pentru
că a considerat el că nu era legal aplicat, aprecierea terților nu este permisă,
indiferent de gradul lor de pregătire juridică.

Aceste aspecte se aplica mutatis mutandis și la sustragerea de sub sechestru, unde

este necesar ca bunul să fie legal sechestrat, iar legalitatea sechestrului se
apreciază, la fel, de instanță. Sechestrul este o măsură asiguratorie pentru a se
asigura recuperarea unor pretinse prejudicii. Sechestrul poate fi pus în materie
penală, civilă, fiscală.

Indiferent că vorbim despre ruperea de sigilii sau sustragerea de sub sechestru,

ambele fapte au o variantă agravată, agravarea fiind dată de calitatea de custode a
subiectului activ nemijlocit.

Având în vedere că de cele mai multe ori aplicarea sechestrului implică și aplicarea
sigiliului, cele două fapte se pot găsi în concurs, fiindcă sunt fapte distinse, chiar
dacă lezează același obiect al protecției penale.

Infracţiuni privind frontiera de stat

Art. 262- Trecerea frauduloasă a frontierei de stat- este o faptă intenționată

Se incriminează în varianta de bază intrarea sau ieșirea din ţară prin trecerea ilegală
a frontierei de stat. Dacă s-a intrat în țară pentru a se face contrabandă, după care
persoana a fost prinsă când s-a întors înapoi în țara sa. În acest caz, dacă există o
rezoluție infracțională unică, se va reține o infr continuată cu două acte materiale,
unul de intrare și unul de ieșire. Dar nu orice intrare frauduloasă în țară presupune
neaparat și o ieșire, caz în care s-ar considera două infracțiuni distincte, dacă de
exemplu, persoana s-a răzgândit și decide să se întoarcă înapoi. Doar rezoluția
infracțională unică marchează existența unei singure infr continuate.

Alin.2 prevede o variantă agravată în condițiile în care fapta de bază a fost

săvârșită:

a) în scopul sustragerii de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea

unei pedepse ori a unei măsuri educative, privative de libertate; Situația
premisă: Trebuie să existe o hotărâre judecătorească definitivă. Avem aici
intenție directă calificată prin scop.
 b) de către un străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod
dreptul de intrare sau de şedere în ţară. Interzicerea lui se face de către
Curtea de Apel București.

Art.263- Traficul de migranți

A nu se confunda migranții cu azilanții. Cei care solicită azil de obicei fug din
calea războiului, în general, deci un pericol care le amenință viața, deci ei nu sunt
subiecți pasivi ai acestei infracțiuni, pe când migrantul caută doar să își
îmbunătățească statusul social, economic.

Modalitățile de comitere ale acestei fapte sunt aceleași ca la traficul de persoane.

Alin.2- variantă agravată: când fapta a fost săvârşită:

a) în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial;

b) prin mijloace care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea migrantului;

c) prin supunerea migrantului la tratamente inumane sau degradante