Fraude comise prin sisteme informatice

şi mijloace de plată electronice

Distrugerea şi tulburarea de posesie

 Fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată
electronice

• Codul penal a preluat din Legea nr. 161/2003, Titlul III, intitulat
„Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice”, incriminările
privind prevenirea şi combaterea infracţiunilor din acest grup, una
dintre acestea (frauda informatică - art. 49), regăsindu-se în art.
249 Cod penal.
• Prin Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, în Capitolul
VIII, intitulat „Infracţiuni săvârşite în legătură cu emiterea şi
utilizarea instrumentelor de plată electronică şi cu utilizarea datelor
de identificare în vederea efectuării de operaţiuni financiare”, erau
incriminate și efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos
(art. 27) şi acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod
fraudulos (art. 28), aceste incriminări fiind preluate în art. 250 și
251 din Codul penal, anume în Capitolul IV al Titlului II al Părții
speciale, intitulat „Fraude comise prin sisteme informatice şi
mijloace de plată electronice.”
 Frauda informatică (art. 249)
• Este fapta persoanei care cauzează un prejudiciu patrimonial unei
alte persoane prin introducerea, modificarea sau ştergerea de date
informatice, prin restricţionarea accesului la aceste date ori prin
împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în
scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru
altul și dacă s-a cauzat o pagubă.
• Este o infracţiune contra patrimoniului caracterizată prin modul
cum este săvârşită şi anume prin manipularea frauduloasă a datelor
informatice. Ar putea fi considerată și o specie de fals informatic
(art. 325 C.p.) cu scop patrimonial prin care se cauzează o pagubă.
• Aşa cum s-a subliniat în doctrină, sunt vizate prin această faptă
activele reprezentate sau administrate cu sisteme informatice, cum
sunt fondurile electronice, depozitele, dezvoltarea banking-ului
electronic la domiciliu, cum este cazul gestiunii informatizate, al
distribuitoarelor de mare eficacitate etc.
 Frauda informatică

• Obiectul juridic special al infracțiunii este dublu,

corespunzător caracterului complex al acesteia.
• Obiectul juridic principal este poziţia de fapt a bunurilor în
patrimoniul unei persoane fizice sau juridice şi relaţiile de
ordin patrimonial condiţionate de apărarea acestei situaţii,
iar obiectul juridic secundar sau adiacent este reprezentat
de siguranţa şi fiabilitatea sistemelor informatice, protecția
datelor informatice.
• Infracţiunea are ca obiect material acel element al
patrimoniului persoanei vătămate în dauna căreia se
cauzează prejudiciul material şi se realizează beneficiul
făptuitorului (bani, valori, active, active nete, creanțe).
 Frauda informatică

• Subiecţii infracțiunii nu sunt circumstanţiaţi.

• Subiect activ nemijlocit (autor) poate fi, în principiu, orice
persoană, dar în fapt manipulările prin care se săvârşeşte
frauda informatică sunt comise, cel mai adesea, de persoane
având cunoştinţe temeinice în materie informatică.
• Subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică
prejudiciată patrimonial prin săvârşirea faptei.
• Pot exista situaţii în care subiectul pasiv să fie atât o persoană
juridică (de exemplu bancă, fond de pensii, societate etc.), cât
și o persoană fizică (client, asigurat, angajat etc.), dacă au fost
prejudiciați prin aceeași faptă, ipoteză în care se reține un
concurs real de infracțiuni.
 Frauda informatică
• În structura infracțiunii există, pe lângă conţinutul constitutiv,
şi o situaţie premisă care constă în situaţia de fapt a bunurilor
în sfera patrimonială a unei persoane, bunuri evidenţiate într-
un anumit mod într-un sistem informatic (fișiere informatice
cu date de natură patrimonială).
• Latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii
examinate se caracterizează prin elementul material, care
constă în săvârşirea vreuneia dintre acţiunile enumerate în
textul incriminator şi anume acţiunea de introducere,
modificare sau ştergere de date informatice, de restricţionare
a accesului la aceste date ori de împiedicare în orice mod a
funcţionării unui sistem informatic.
• Introducerea priveşte inserarea de date inexacte într-un
fișier, care are ca efect crearea unui avantaj patrimonial
pentru făptuitor sau o altă persoană și prejudicierea alteia (de
exemplu înregistrarea unei operațiuni de creditare/debitare a
unui cont bancar care nu a avut loc în realitate).
 Frauda informatică
• Modificarea presupune alterarea conținutului datelor informatice
dintr-un fișier astfel încât să nu mai corespundă situației reale (de
exemplu schimbarea valorilor de înregistrare a soldului unui cont
bancar).
• Ștergerea de date informatice semnifică fie distrugerea unui fișier, fie
numai a unor date din acesta.
• Restricţionarea accesului la date informatice semnifică o împiedicare
de accesare a acestor date (de exemplu prin ascunderea unor fișiere
sau criptare) ori de inițializare a sistemului informatic (imposibilitate
pornirii și utilizării sistemului informatic prin plasarea unei parole).
• Împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic se
poate realiza prin punerea victimei în imposibilitate de rulare a unor
programe care permit accesul la datele informatice de natură
patrimonială (motoare de căutare, baze de date etc.) sau blocarea
echipamentelor (de ex. servere suprasolicitate prin blocarea cu SPAM-
uri.)
 Frauda informatică
• Prin sistem informatic se înțelege, în sensul art. 181 alin. 1 C.p.,
orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau
aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură
prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program
informatic.
• În sensul art. 181 alin. 2 C.p., prin date informatice se înțelege orice
reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă
care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic.
• Frauda informatică în această variantă absoarbe infracțiunile de fals
informatic (art. 325 C.p.), alterarea integrităţii datelor informatice
(art. 362 C.p.) și perturbarea funcţionării sistemelor informatice
(art. 363 C.p.), dar poate intra în concurs cu infracțiunea de acces
ilegal la un sistem informatic (art. 360 C.p.), întrucât frauda
informatică se poate săvârși chiar în ipoteza în care accesarea
sistemul informatic este legală.
 Frauda informatică
• Elementul material este net diferit de cel de la înșelăciune (art. 244 C.p.),
astfel că este greșită aprecierea multor autori că ar fi vorba despre „o
formă particulară a infracțiunii de înșelăciune”.
• Urmarea imediată constă în golul creat în patrimoniul persoanei vătămate
prin producerea pagubei, cauzat de săvârşirea faptei ce constituie
elementul material al infracțiunii, iar legătura de cauzalitate între acest
element şi urmarea imediată trebuie să fie dovedită.
• Latura subiectivă a elementului constitutiv se caracterizează prin existenţa
vinovăţiei în forma intenţiei calificate prin scopul urmărit de făptuitor prin
comiterea acţiunilor menţionate, anume acela de a obţine un beneficiu
material pentru sine sau pentru altul. Nu este necesar ca scopul să fie
realizat pentru a se consuma infracțiunea.
• Tentativa la această infracţiune se pedepsește (art. 252 C.p.).
• Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată (la
producerea prejudiciului) este închisoarea de la 2 la 7 ani. Dacă s-au
produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se
majorează cu jumătate (art. 2561 C.p.).
Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (art. 250)
• În cazul variantei tip de la alin. (1), este fapta de efectuare a unei
operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui
instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, prin
utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată
electronică sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia.
• Obiectul juridic este constituit de relațiile sociale de ordin patrimonial a
căror formare și dezvoltare impune protejarea încrederii publice în
folosirea instrumentelor de plată electronică.
• Obiectul material este reprezentat de disponibilitățile bănești din
conturile bancare (sau „portofelele electronice”) ale subiecților pasivi,
fonduri accesate și apoi retrase sau însușite de subiectul activ în
modalitatea incriminată.
• Subiectul activ nu este circumstanțiat, iar subiectul pasiv este persoana
fizică sau juridică titulară a contului bancar ce poate fi utilizat prin
folosirea de instrumente de plată electronică sau deținătoarea
instrumentului de monedă electronică.
Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (art. 250)
• În cadrul conținutului constitutiv reținem ca situație premisă existența unor
instrumente de plată electronică valide (card bancar, token etc.) prin care
subiectul pasiv poate accesa și opera conturile sale bancare. Potrivit art. 180
C.p., prin „Instrument de plată electronică” se înţelege un instrument care
permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea şi
descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum şi transferuri de
fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare.
• Elementul material din cadrul laturii obiective constă, alternativ, într-o acțiune
de (i) efectuare a unei operaţiuni de retragere de numerar (de la ATM sau
ghișee bancare), (ii) încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă
electronică (în sensul art. 1, pct. 13 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul
electronic, nu al art. 4, alin. 1 lit. f) din Legea nr. 127/2011 privind activitatea
de emitere de monedă electronică) ori de transfer de fonduri (cum ar fi
carduri pre-pay pentru plata unor bunuri livrate ori a serviciilor prestate, de
ex. de telefonie mobiă sau transport în comun) ori (iii) utilizarea, fără
consimţământul titularului, a datelor de identificare care permit utilizarea unui
instrument de plată electronică (de exemplu numărul sau codul cardului
bancar).
Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (art. 250)
• Condiția-cerință esențială atașată elementului material este ca toate
acțiunile din cadrul elementului material să fie săvârșite prin utilizarea
unui instrument de plată electronică sau a datelor de identificare care
permit utilizarea acestuia fără consimţământul titularului acestui
instrument de plată. Rezultă că există instrumentul de plată electronică
valid, chiar dacă ar putea fi falsificat prin clonare.
• Urmarea imediată constă în pierderea patrimonială cauzată de subiectul
activ titularului instrumentului de plată electronică cu sumele retrase sau
transferate fără consimțământul său.
• Lipsa consimțământului subiectului pasiv în folosirea instrumentului său
de plată electronică sau a datelor sale de identificare se prezumă ori de
câte ori operațiunea nu este realizată personal, iar odată stabilită lipsa
consimțământului victimei, legătura de cauzalitate dintre elementul
material și urmarea imediată este implicită. Tot lipsă a consimțământului
este și retragerea acestui consimțământ acordat anterior, indiferent de
motiv și de modalitatea de retragere.
 Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos
• În cadrul laturii subiective remarcăm vinovăția cu care acționează
făptuitorul în această variantă, aceasta fiind intenția directă sau indirectă.
• Tentativa se pedepsește (art. 252). Infracțiunea se consumă la momentul
producerii prejudiciului.
• Pedeapsa pentru faptele incriminate prin alin. (1) al art. 250 C.p. este
închisoarea de la 2 la 7 ani.
• În varianta asimilată din alin. 2 se sancţionează efectuarea uneia dintre
operaţiunile prevăzute în alin. (1) prin utilizarea neautorizată a oricăror
date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.
• Aparent este o dublare cu textul alin. (1), teza finală, ceea ce face ca
norma incriminatoare să pară neclară. Apreciem, însă, că această variantă
are în vedere folosirea neautorizată a identității titularului cardului /
contului bancar, de ex. codul PIN al cardului bancar sau al token-ului, (nu
a datelor de identificare a instrumentului de plată electronică), acoperind,
în plus față de alin. (1), utilizarea de date de identificare fictive (de
exemplu prezentarea sub un nume fictiv la achizițiile on-line cu plata prin
folosirea de instrumente de plată electronică).
 Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos
• Unii autori consideră că această variantă se referă la o participație
improprie la comiterea de către o altă persoană a infracțiunii în varianta
tip de la alin. (1). În prima variantă făptuitorul utilizează el însuși
instrumentul de plată, fie nemijlocit, fie prin intermediul datelor de
identificare, în timp ce în a doua variantă el face, prin aceea că îi prezintă
neautorizat datele de identificare, ca o altă persoană să utilizeze
instrumentul prin intermediul acestor date.
• Alți autori apreciază că în a doua variantă agentul interacționează cu un
funcționar al instituției emitente pe care îl va instiga să comită
infracțiunea fără vinovăție (participație improprie), iar dacă există o
înțelegere între cei doi, atunci funcționarul va răspunde pentru
acceptarea operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos (art. 251
alin. 2 C.p.).
• Apreciem ambele opinii ca neîntemeiate și că, în realitate, legiuitorul a
folosit necorespunzător noțiunea de „date de identificare”: odată pentru
identificare instrumentului de plată și a doua oară pentru a identifica
titularul instrumentului (și al contului bancar).
 Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos
• Urmarea imediată constă și în această variantă în pierderea patrimonială
cauzată de subiectul activ titularului instrumentului de plată cu sumele
retrase, folosite sau transferate prin uzurparea identității sale.
• În cadrul laturii subiective relevăm vinovăția cu care acționează făptuitorul,
aceasta fiind intenția directă sau indirectă.
• Tentativa se pedepsește (art. 252). Consumarea infracțiunii are loc la
momentul producerii pagubei.
• Pedeapsa pentru faptele incriminate prin alin. (2) al art. 250 C.p. este tot
închisoarea de la 2 la 7 ani.
• În fine, în varianta atenuată de la alin. (3) se pedepsește transmiterea
neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea
efectuării uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin. (1). Se incriminează
distinct un act de complicitate față de una dintre faptele de la alineatul (1).
• În această variantă forma de vinovăție cu care acționează făptuitorul este
tot intenția directă sau indirectă.
• Tentativa se pedepsește (art. 252).
• Pedeapsa pentru faptele de la alin. (3) este închisoarea de la 1 la 5 ani.
• Dacă s-au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale
pedepselor prevăzute de lege se majorează cu jumătate (art. 2561 C.p.).
Acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos
(art. 251 C.p.)
• Este fapta de acceptare a unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau
descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri,
cunoscând că este efectuată prin folosirea unui instrument de plată electronică
falsificat sau utilizat fără consimţământul titularului său.
• Se incriminează distinct complicitatea specifică la unele dintre modalitățile de
săvârșire a infracțiunii incriminate la art. 250 alin. (1) C.p., elementul nou
introdus față de art. 250 alin. (1) C.p. fiind folosirea unui instrument de plată
falsificat. Fapta poate fi privită însă și ca o modalitate a unui abuz în serviciu,
dar această neclaritate nu poate împiedica reținerea incriminării de la art. 251
C.p. ca fiind normă specială.
• Obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale patrimoniale a căror
naștere și dezvoltare impune protejarea încrederii utilizatorilor în operațiunile
cu instrumente de plată electronică inclusiv prin sancționarea celor care acceptă
operaţiuni financiare efectuate în mod fraudulos, contribuind la prejudicierea
victimelor fraudei.
Acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos
• Subiectul activ, deși necircumstanțiat de lege, este în acest caz un
funcționar bancar sau o persoană care folosește, administrează ori
supraveghează funcționarea sistemului electronic de evidență a
operațiunilor derulate prin folosirea de instrumente de plată
electronică, dar poate fi și orice persoană ce acceptă plăți la POS.
• Subiectul pasiv este, de regulă, identic cu cel de la art. 250 C.p., dar
subiect pasiv poate fi și unitatea unde-și desfășoară activitatea
subiectul activ (în cazul folosirii instrumentelor de plată electronică
false).
• Ca situație premisă se consemnează derularea unei operațiuni
financiare frauduloase cu folosirea unui instrument de plată
electronică, valid sau fals.
• Făptuitorul acționează cu intenție directă sau indirectă, întrucât el
cunoaște atât folosirea frauduloasă a unui instrument de plată
electronică sau a unui instrument de plată electronică falsificat, cât și
utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau utilizarea de
date de identificare fictive, urmărind ori doar acceptând să-l ajute
astfel pe cel care săvârșește infracțiunea de efectuare de operaţiuni
financiare în mod fraudulos.
Acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos

• Pedeapsa în cazul acestei variante este închisoarea de la unu la 5

ani.
• Tentativa se pedepsește (art. 252 C.p.). Consumarea infracțiunii are
loc la momentul prejudicierii victimei ca urmare a acceptării de
către autor a operațiunii financiare efectuate în mod fraudulos.
• Varianta asimilată de la alin. (2) al art. 251 C.p. are în vedere
acceptarea uneia dintre operațiunile de la alin. (1) cunoscând că
este efectuată prin utilizarea neautorizată a oricăror date de
identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.
• Varianta corespunde situației incriminate prin art. 250 alin. (2),
toate celelalte condiții fiind identice celor de la alin. (1) al art. 251
C.p.
• Pedeapsa în cazul acestei variante este tot închisoarea de la unu la
5 ani.
• Tentativa se pedepsește (art. 252 C.p.).
• Dacă s-au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu jumătate (art. 2561 C.p.).
 Distrugerea (art. 253 C.p.)
 Capitolul V din Titlul II al Părții speciale a Codului penal, denumit
„Distrugere și tulburarea de posesie”, cuprinde art. 253-256.
 Noţiunea şi caracterizarea infracţiunii. Distrugerea este fapta care aduce,
pe nedrept, o vătămare materială unui bun care aparţine de regulă altei
persoane, lovind fie în însăşi existenţa bunului, care este desfiinţat sau
nimicit, fie în starea de fapt a acestuia, prin degradarea ori aducerea lui în
stare de neîntrebuinţare.
 Este o faptă socialmente periculoasă întrucât, lovind în integritatea
bunurilor care fac obiectul relaţiilor sociale de ordin patrimonial,
împiedică sau zădărniceşte desfăşurarea normală a acestora.
 Fapta a fost incriminată în art. 253 C.p. ca infracţiune de-sine-stătătoare,
distrugerea putând fi însă absorbită ca element constitutiv al altor
infracţiuni, de ex. violarea secretului corespondenţei (art. 302 alin. 1
C.p.), furt calificat prin efracție (art.229 alin. 1. lit. d) C.p.), abuz de
încredere prin fraudarea creditorilor (art. 239 alin. 1 C.p.), bancrută
frauduloasă (art. 241 alin. 1, lit. (a) C.p.) etc.
 Distrugerea (art. 253 C.p.)
• Obiectul juridic special se referă la relațiile sociale
patrimoniale care impun protejarea bunurilor mobile și
imobile de acțiunile sau inacțiunile de distrugere a substanței
lor sau de aducere a lor în stare de neîntrebuințare.
• Obiectul material constă într-un bun mobil sau imobil.
• Subiectul activ nu este circumstanțiat, în anumite variante
putând fi chiar proprietarul bunului.
• Subiectul pasiv nu este nici el circumstanțiat, putând fi orice
persoană fizică sau juridică în patrimoniul căreia se găsea
bunul distrus. Când subiectul activ este proprietarul bunului,
atunci subiect pasiv este statul (ca reprezentant al societății,
ale cărei drepturi patrimoniale au fost afectate prin fapta de
distrugere).
 Distrugerea

 Conţinutul infracţiunii de distrugere. Latura obiectivă.

Elementul material nu prezintă modalităţi normative
de realizare, fapta putându-se săvârşi prin orice
mijloace, atât printr-o acţiune, cât şi printr-o
inacţiune, direct sau indirect.
 Regula în materie este aceea ca bunul să aparţină altei
persoane decât făptuitorul, excepţie făcând numai
situaţiile la care se referea art. 253 alin. 5 C.p., anume
bunul are o valoare deosebită în sine sau fapta
prezintă pericol datorită mijlocului folosit (incendiu,
explozie etc. care creează pericol public).
 Distrugerea

 Infracţiunea există şi atunci când fapta afectează

estetica bunului, când fapta se săvârşeşte în
modalitatea degradării. Dacă fapta constă în
consumarea sau utilizarea firească a bunului, nu va
exista infracţiune.
 „Împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de
salvare a bunului”, precum şi „înlăturarea” unor astfel
de măsuri nu sunt altceva decât două mijloace de
săvârşire a faptei, care, în mod excepţional, sunt
prevăzute de textul de lege. Ele sunt modalităţi
indirecte de comitere a infracţiunii care însă nu
epuizează sfera unor astfel de ipostaze ale
elementului material al faptei.
 Distrugerea
 a) Împiedicarea luării măsurilor de conservare
ori de salvare a bunului înseamnă zădărnicirea
acţiunilor care se întreprind pentru asigurarea
integrităţii şi calităţii bunului sau pentru a-l
pune în afara unui pericol iminent (de ex.
diguri, proptele, învelitori etc.).
 b) înlăturarea măsurilor luate pentru
conservarea sau salvarea bunului reprezintă
îndepărtarea sau distrugerea măsurilor luate
în scopul mai sus arătat.
 Distrugerea
 Urmarea imediată a infracţiunii este prevăzută de lege.
„Distrugerea”, „degradarea”, „aducerea în stare de
neîntrebuinţare” sunt nu numai modalităţii ale elementului
material, ci ele exprimă şi rezultatul acţiunii sau inacţiunii
infracţionale. Ele reprezintă o modificare obiectivă care s-a
produs în integritatea bunului.
 Distrugerea nu este o infracţiune de pericol şi de aceea
rezultatul ei este, totdeauna, o atingere efectivă care se
aduce bunului. În ceea ce priveşte împiedicarea luării
măsurilor de conservare ori de salvare a bunului sau
înlăturarea unor asemenea măsuri (care au fost efectiv
aplicate), şi în aceste cazuri, pentru ca fapta să aibă urmarea
prevăzută de lege, este necesar ca bunul să fi fost realmente
distrus, degradat ori adus în stare de neîntrebuinţare.
 Distrugerea
 Distrugerea semnifică fie dispariţia completă a entităţii
materiale a bunului (spre exemplu, incendierea unei cabane
construită în întregime din lemn), fie divizarea totală a lui
(spre exemplu, aruncarea unui autocamion într-o prăpastie).
 Caracteristica esenţială a acestei ipostaze a elementului
material este faptul că ea conduce la imposibilitatea refacerii
entităţii bunului.
 Degradarea reprezintă o alterare, o pierdere a calităţilor
esenţiale ale bunului, ceea ce îl face impropriu (total sau
parţial) destinaţiei sale iniţiale (spre exemplu, lăsarea unor
alimente destinate consumului populaţiei în condiţii de
temperatură care le face toxice sau desprinderea unor părţi
componente ale unei construcţii).
 Distrugerea
 Aducerea în stare de neîntrebuinţare înseamnă pierderea
temporară sau permanentă a posibilităţii de folosire a
bunului în conformitate cu destinaţia sa specifică (spre
exemplu sustragerea unor siguranțe de la o maşină).
 Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte numai cu intenţie
(directă sau indirectă).
 Formele infracţiunii. Tentativa se pedepseşte la două din
formele prevăzute de art. 253 C.p., anume alin. (3) și (4)
 Consumarea are loc în oricare din cele cinci modalități ale
elementului material prevăzute în art.253 alin.1 C.p.. Fapta
fiind o infracţiune de daună, paguba trebuie să rezulte
efectiv, altfel nu putem vorbi de o distrugere consumată;
eventual fapta va fi doar o tentativă. Infracţiunea poate avea
forma continuată.
 Distrugerea

 Sancţiunea. În varianta simplă fapta se pedepsește cu

închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (de la 120 la
240 de zile-amendă). Acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
 Agravantele sunt sancţionate mai aspru, în funcţie de natura
obiectului material (închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
amendă dela 180 la 300 de zile-amendă pentru faptele
prevăzute de art.253 alin. 2 C.p. sau închisoarea de la unu la
5 ani în cazul alin. 3) sau de particularităţile elementului
material al faptei (închisoare de la 2 la 7 ani în cazul art. 253
alin. 4 C.p.).
 Distrugerea
 Variante agravate. Distrugerea prevăzută în art.253 C.p. are
trei variante agravate cuprinse în dispoziţiile alin. 2-4 ale
acestui articol.
 O primă variantă agravată este prevăzută în art. 253 alin.2,
atunci când bunul este un înscris sub semnătură privată care
aparţine în tot sau în parte altei persoane şi serveşte la
dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin
distrugerea sa s-a produs o pagubă.
 Art. 253 alin.3 prevede o pedeapsă mai aspră atunci când
bunul distrus face parte din patrimoniul cultural.
 Distrugerea

 A treia variantă agravată este cuprinsă în alin. 4 al art.253,

conţinutul ei specific fiind alcătuit din anumite mijloace prin
care se săvârşeşte fapta şi care reprezintă, prin ele însele, un
pericol sporit, precum şi din împrejurarea că utilizarea unor
asemenea mijloace este de natură a crea pericol public.
 Legea enumeră exemplificativ două mijloace de această
natură: incendiul şi explozia. De remarcat că utilizarea unor
astfel de modalităţi de săvârşire a faptei nu atrage, numai
prin aceasta, incidenţa textului de lege, ci mai este necesar
ca, distinct, să se dovedească faptul că mijlocul folosit este de
natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, indiferent
dacă s-a produs în concret sau nu o stare de pericol public.
 Distrugerea
 În sfârşit, potrivit alin. (5), în cazul agravantelor de la alin. 3 și
4 fapta este infracţiune chiar dacă obiectul ei material este
alcătuit dintr-un bun care aparţine făptuitorului. Această
excepţie derivă direct din importanţa socială a bunului sau, în
cazul ultimei agravante, din pericolul public pe care îl creează
săvârşirea faptei.
 Infracţiunea de distrugere, în oricare dintre modalităţile ei,
poate intra în concurs cu infracţiunile de furt (art. 228 C.p.),
tâlhărie (art. 233 C.p.), tulburarea ordinii și liniştii publice
(art. 371 C.p.). În cazul furtului trebuie observat dacă
distrugerea nu este cumva o modalitate de săvârşire a lui,
căci, în acest caz, va exista o singură infracţiune, aceea de
furt.
 Distrugerea calificată (art. 254 C.p.)

 Potrivit art. 254 C.p., când faptele prevăzute în art. 253 au avut ca
urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
 Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri
imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente
ale acestora şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea
corporală a două sau mai multor persoane.
 Se constată că, pentru existenţa dezastrului, este necesară
îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii (distrugere şi
vătămarea corporală sau moartea mai multor persoane), ceea ce
înseamnă că, din punct de vedere subiectiv, fapta se săvârşeşte în
acest caz cu praeterintenţie. Distrugerea calificată absoarbe
infracțiunile de vătămare corporală praeterintenționate și lovirile
sau vătămările cauzatoare de moarte.
 Distrugerea din culpă (art. 255 C.p.)
 Articolul 255 C.p. incriminează distrugerea din culpă săvârşită
în unele din formele agravante prevăzute la art. 253 şi 254
C.p., cu unele deosebiri.
 La alin. 1 se cere ca distrugerea să fie săvârşită prin
incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi
dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau
bunuri şi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau
cu amendă de la 120 la 240 de zile-amendă.
 Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este
închisoarea de la 5 la 12 ani.
 Cu excepția laturii subiective, caracterizată de vinovăția sub
forma culpei (simple sau cu prevedere), celelalte trăsături ale
incriminării sunt identice celor de la infracțiunea de
distrugere, respectiv distrugere calificată.
 Tulburarea de posesie (art. 256 C.p.)

 Această faptă, incriminată în art. 256 C.p., reprezintă

ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă
sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor
de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia.
 Fapta prezintă pericol pentru normala şi paşnica folosire a
unui imobil. În subsidiar regăsim ocrotite şi relaţii sociale
privind libertatea, integritatea corporală sau sănătatea
persoanei.
 Tulburarea de posesie

 Obiectul infracţiunii. Tulburarea de posesie are ca obiect

material numai un bun imobil. Legea ocroteşte nu semnele
de hotar, ca un lucru de sine, ci imobilul pe care ele îl
delimitează. Sub acest aspect, fapta va avea obiect
material dacă ocuparea imobilului, totală sau parţială, s-a
produs.
 Obiectul faptei este complex, deoarece întâlnim în
structura sa şi alte valori decât cele patrimoniale, cum
sunt: libertatea persoanei, integritatea corporală sau
sănătatea sa, susceptibile a fi atinse când fapta se
săvârşeşte prin violenţă sau ameninţare.
 Tulburarea de posesie

 Subiecţii infracţiunii. Autorul infracţiunii poate fi

orice persoană. El poate fi chiar proprietarul
imobilului care nesocoteşte posesia sau detenţia
legitimă a altuia asupra imobilului.
 Proprietarului nu-i poate fi opusă posesia
nelegitimă, aceasta fiind o concluzie care rezultă în
mod firesc.
 Subiectul pasiv al infracţiunii prevăzute în art.256
C.p. este nu numai proprietarul imobilului, ci şi
(atunci când există) posesorul sau detentorul precar.
 Tulburarea de posesie

 Structura şi conţinutul infracţiunii de tulburare de posesie.

Fapta incriminată în art. 256 C.p. are ca situaţie premisă
existenţa unei posesii asupra unui imobil (ce se ocupă total
sau parţial de către făptuitor).
 Prin posesie se înţelege stăpânirea în fapt a imobilului.
Accepţia noţiunii de „posesie” excede înţelesul restrâns al
ei, pe care i-l dă dreptul civil, incluzând şi detenţia precară.
 Dacă imobilului nu i se poate stabili apartenenţa, atunci
fapta nu va fi infracţiune.
 Latura obiectivă. Elementul material al faptei se săvârşește
fie prin acţiunea de ocupare a imobilului aflat în posesia
altei persoane decât a făptuitorului, fie prin refuzul de a
elibera imobilul astfel ocupat.
 Tulburarea de posesie
 Fapta se săvârşește „fără drept”, adică făptuitorul nu este în posesia
unui titlu legitim care să-l îndreptăţească să ocupe imobilul.
 O ocupare „fără drept” a unui imobil este şi aceea în care titularul
dreptului nu uzează de căile legale pentru valorificarea dreptului său,
tulburând astfel paşnica şi legitima folosire a imobilului de către altul.
 Elementul material al faptei se caracterizează prin următoarele
modalităţi normative, reprezentând condiții de existență a infracțiunii:
 a) violenţă, adică fapta prevăzută în art. 193 C.p. (loviri sau alte
violenţe).
 b) ameninţare, care corespunde conţinutului normei juridice din art.
206 C.p.
 c) desfiinţarea semnelor de hotar ori a reperelor de marcare, adică
distrugerea, nimicirea, ştergerea semnelor ce poziţionează şi
delimitează un imobil. Semnele de hotar trebuie să aibă un caracter
licit, rezultat din învoiala părţilor sau din dispoziţia autorităţii.
 Tulburarea de posesie
 Latura subiectivă. Forma de vinovăţie caracteristică tulburării
de posesie este intenţia. Aceasta presupune faptul că
elementul material (ocuparea) trebuie să semnifice voinţa
autorului de a lua în stăpânire imobilul , temporar sau
definitiv. În caz contrar fapta va putea, eventual, primi o altă
calificare penală, dar nu constituie o tulburare de posesie.
 Existenţa intenţiei presupunea ştiinţa făptuitorului că ocupă
fără drept imobilul respectiv. Existenţa incertitudinii juridice
în care se află autorul cu privire la temeiul legal al acţiunii
sale conduce la inexistenţa infracţiunii.
 Tulburarea de posesie

 Formele infracţiunii. Tentativa faptei nu este incriminată.

 Consumarea are loc numai după ocuparea definitivă a
imobilului cu intenţia ca acesta să fie luat în stăpânire de
către făptuitor. Fapta nu se consumă instantaneu, la
momentul chiar al intrării făptuitorului în (sau pe) imobil,
aceasta deoarece ocuparea trebuie să dureze suficient
pentru ca ea să semnifice intenţia de stăpânire, de luare în
posesie a imobilului. Fapta are un caracter continuu.
 Sancţiuni. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la
unu la 5 ani sau cu amendă (dela 180 la 300 de zile-amendă).
 Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.