• INFRACŢIUNI DE SERVICIU

Noţiune
 Codul penal 2009, Titlul V, intitulat „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu”, cuprinde
în Capitolul al II-lea infracțiunile de serviciu. Fac parte dintre aceste infracţiuni
faptele penale ce aduc atingere serviciului în cadrul persoanelor juridice de drept
public sau privat.
 Obiectul juridic generic este alcătuit din relaţiile sociale privitoare la normala
evoluţie a relaţiilor de serviciu, în acest sens pretinzându-se o anumită conduită
funcţionarilor publici sau privați ori, în alte cazuri, oricărei persoane care prin
acţiunea sa poate periclita aceste relaţii sociale.
 Obiectul material la aceste infracţiuni poate exista, el fiind însăşi obiectivarea
atribuţiilor de serviciu, actele materiale ce încorporează atribuţiile făptuitorului.
 La unele infracţiuni poate apărea şi o valoare concretă corespunzătoare obiectului
juridic special adiacent, cum este cazul faptelor incriminate în art. 296, 297 și 298
C.p.).

• Infracţiuni de serviciu
 Subiectul activ la majoritatea infracţiunilor este particularizat de lege. El este un
funcţionar public (în sensul art. 175 C.p.), competent să înfăptuiască actul de
serviciu prin intermediul căruia s-a produs urmarea prevăzută de norma juridică,
dar, potrivit prevederilor art. 308 C.p., cele mai multe dintre faptele incriminate pot
fi săvârşite și de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori
temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei
persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei
persoane juridice, adică se referă la „funcționarul privat”.
 Violarea secretului corespondenței, divulgarea informaţiilor secrete de stat,
neglijenţa în păstrarea informaţiilor, obţinerea ilegală de fonduri și deturnarea de
fonduri pot avea ca subiecţi activi orice persoane, inclusiv funcţionarii publici sau
privați.
 Fapta există chiar dacă făptuitorul este competent să înfăptuiască numai o parte
din actul de serviciu în raport cu care s-a săvârşit infracţiunea.
• Infracţiuni de serviciu
 Participaţia, în toate formele ei, este posibilă la toate infracţiunile. Coautoratul, la
faptele cu subiect activ calificat, va exista, în principiu, numai dacă valabilitatea
actului de serviciu prin intermediul căruia s-a produs urmarea socialmente
periculoasă depinde de exercitarea competenţei tuturor făptuitorilor. Rămâne în
discuție problema subiectului activ persoană juridică, în condițiile în care definiția
funcționarului public, de la art. 175 C.p., nu exclude de plano persoana juridică.
 Subiectul pasiv este, în principal, unitatea asupra căreia s-a răsfrânt urmarea
prevăzută de lege, fie în mod obiectiv, fie sub forma unei stări de pericol. Aceasta
este fie o unitate publică, fie o altă instituţie cu personalitate juridică. Singura
excepție o regăsim în art. 302 C.p., referitor la violarea secretului corespondenței,
unde unitatea de drept public sau privat este subiect pasiv doar la varianta
agravată.
 La unele infracţiuni există şi un subiect pasiv secundar, dar indispensabil, care
este persoana fizică sau juridică prejudiciată într-un drept al său. Este cazul
 faptelor incriminate în art. 295 – delapidarea, art. 296 – purtarea abuzivă, art. 297
– abuzul în serviciu, art. 298 – neglijența în serviciu, art. 299 - folosirea abuzivă a
funcţiei în scop sexual, art. 300 – uzurparea funcției, art. 301 – conflictul de
interese, art. 302 – violarea secretului corespondenței).
• Infracţiuni de serviciu
 Situaţia premisă la infracţiunile cu subiect activ particularizat de lege constă în
atribuţiile făptuitorului de a îndeplini (total sau parţial) actul de serviciu care
prilejuieşte săvârşirea faptei.
 În toate cazurile situaţia premisă se dovedeşte de către organul judiciar.
 Latura obiectivă a infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul constă într-o
acţiune sau inacţiune privitoare la un act de serviciu corespunzător subiectului
pasiv şi care, în principal, produce o lezare (sau uneori numai o stare de pericol) a
relaţiilor sociale de serviciu în unitatea respectivă sau o lezare ori punere în pericol
a drepturilor unei alte persoane fizice sau juridice.
• Infracţiuni de serviciu
 Raportul de cauzalitate rezultă de cele mai multe ori ex re.
 Vinovăţia făptuitorului constă în principal din intenţie directă sau indirectă şi în mod
excepţional din culpă (art. 298, 303, 304 și 305 C.p.).
 Formele de care legea leagă răspunderea penală nu cuprind actele de pregătire şi
tentativa (cu excepția infracțiunilor de delapidare – art. 295, obţinerea ilegală de
fonduri – art. 306 și deturnare de fonduri – art. 307 C.p. 2009, unde tentativa este
incriminată).
• Infracţiuni de serviciu
• Consumarea faptei depinde de elementul material şi de producerea urmării prevăzute
de lege, având în vedere caracterul de infracţiune de pericol, dar şi de rezultat în
anumite cazuri.
• Sancţionarea. Maximul sancţiunii unor infracţiuni prevăzut de lege este de 15 ani (de
ex. în cazul agravantei abuzului în serviciu contra intereselor publice, potrivit Codului
penal anterior). Pentru unele infracţiuni este prevăzută de lege şi amenda (art. 249
C.p. anterior, dar și art. 296 C.p. 2009 – purtarea abuzivă, art. 298 – neglijența în
serviciu, art. 300 – uzurparea funcției, art. 302 – violarea secretului corespondenței,
art. 303 – divulgarea informațiilor secrete de stat, art. 304 – divulgarea informațiilor
secrete de serviciu sau nepublice ori art. 305 – neglijența în păstrarea informațiilor).
• Infracţiuni de serviciu
• Conform art. 308 C.p., dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la
funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în
legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o
remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele
prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice, în acest caz al
„funcționarilor privați” limitele speciale ale pedepselor reducându-se cu o treime.
• Art. 309 C.p. prevede că, dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art.
300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave
(adică o paguba mai mare de 2 milioane lei, potrivit art. 183 C.p.), limitele speciale ale
pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

• Delapidarea (art. 2151 C.p. anterior)

• În Codul penal 1968, delapidarea era o infracțiune contra avutului obștesc, prevăzută
în Titlul IV al Părții speciale (art. 223). După abrogarea acestui întreg titlu, prin Legea
nr. 140/1996, delapidarea a fost incriminată prin aceeași lege ca articol nou introdus,
2151, în Titlul III (Infracțiuni contra patrimoniului), fiind singura infracțiune contra
patrimonului având ca subiect pasiv exclusiv o persoană juridică.
• În Codul penal 2009 delapidarea nu mai apare incriminată ca infracțiune contra
patrimoniului, ci este calificată ca infracțiune de serviciu în Capitolul II din Titlul V
(Infracţiuni de corupţie şi de serviciu), art. 295.
• Dacă inițial, în 2009, subiectul activ era în mod necesar doar un funcționar public, prin
modificarea adusă art. 308 (referitor la infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de
alte persoane) de Legea nr. 187/2012, art. 295 apare printre infracțiunile care se
aplică în mod corespunzător şi „funcționarilor privați”.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• Art. 295. - (1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în
interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează
sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
•    (2) Tentativa se pedepseşte.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• Delapidarea rămâne în continuare ca o infracțiune care protejează, chiar dacă numai
în subsidiar, patrimoniul oricărei persoane juridice.
• Noțiune. Delapidarea înseamnă sustragerea, efectuată de un gestionar sau
administrator, a unui bun (în mod logic bun mobil, chiar dacă textul se referă la „alte
bunuri”) din avutul a cărui răspundere materială o are.
• Obiectul infracţiunii. Delapidarea are azi ca obiect juridic special relaţiile sociale de
serviciu din unităţile publice sau relaţiile sociale specifice scopului existenţei oricăror
alte persoane juridice care funcţionează potrivit legii, legea acordând prin această
incriminare protecţie bunei desfăşurări a relaţiilor de serviciu din unităţile publice sau
persoanele juridice private.
• În subsidiar se acordă protecție relațiilor sociale de natură patrimonială care reclamă,
pentru existenţa şi dezvoltarea lor, din partea gestionarilor sau administratorilor unui
patrimoniu aparţinând unei persoane juridice să nu sustragă bunurile care formează
obiectul gestiunii sau administrării respective.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• Delapidarea are ca obiect material numai bunurile mobile aflate în gestiunea sau
administrarea unui funcţionar. Legea enunţă obiectul material al faptei prin expresia:
„bani, valori sau alte bunuri”.
• „Bani” = biletele de bancă şi monedele româneşti sau străine care au putere
circulatorie.
• „Valori” = înscrisurile care încorporează un drept de creanţă realizabil în bani (cecuri,
obligaţiuni, titluri de depozit, titluri de credit ş.a.).
• „Alte bunuri" = bunurile mobile corporale, altele decât banii sau valorile asimilate
acestora, care au o valoare economică şi fac parte din sfera de gestionare sau
administrare a subiectului activ.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• Bunul ajuns din eroare în gestiunea sau administrarea unităţii poate fi obiect material
al delapidării.
• Bunul mobil sustras trebuie să fi intrat efectiv în sfera de gestionare sau administrare,
ca un rezultat al unui act de serviciu.
• Momentul intrării bunurilor în patrimoniu, din punctul de vedere al materiei delapidării,
este dat de o situaţie de fapt care nu trebuie să aibă neapărat şi o reflectare în
evidenţele gestiunii. Dacă gestionarul, preluând bunurile, sustrage din ele mai înainte
de a întocmi formele de primire în gestiune, săvârşeşte infracţiunea de delapidare.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• Fapta se poate comite numai în legătură cu bunuri care există realmente în gestiune,
indiferent de locul amplasării lor.
• Nu vor putea constitui obiect material al delapidării bunurile în legătură cu care nu
este în niciun mod angajată răspunderea civilă a unităţii. Din această categorie fac
parte, spre exemplu, bunurile proprietatea unor persoane, care sunt introduse de
gestionar, din diverse motive, în gestiunea sa (spre exemplu, bunurile tăinuite de
gestionar în depozitul său sau bunuri care sunt proprietatea gestionarului etc.).
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• Vor constitui obiect material al delapidării bunurile asupra cărora există drept de
creanţă al unei persoane câtă vreme însă bunul nu a ieşit efectiv din patrimoniul
administrat sau gestionat. Spre exemplu, sumele de bani datorate de unitate unor
persoane fizice sau juridice nu vor fi considerate ieşite din patrimoniu decât în
momentul efectivei achitări a obligaţiei băneşti respective.
• În acest sens, va săvârşi o delapidare şi nu o altă infracţiune funcţionarul însărcinat
cu plata unor sume de bani către anumite persoane care îşi însuşeşte integral sau
parţial aceşti bani mai înainte de a-i fi predat, în fapt, creditorilor.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• Plusurile în gestiune, înţelese ca fiind adaosuri rezultate din natura bunurilor ori din
activitatea de serviciu a gestionarului sau administratorului, aparţin unităţii chiar dacă
provenienţa lor are un caracter fraudulos, putând constitui obiect al infracţiunii de
delapidare.
• Mijloacele de plată străine pot şi ele constitui obiectul material al delapidării, ca şi
bunurile depozitate de anumite persoane (bagaje de mână).
• Subiecţii. Subiectul activ al delapidării este circumstanţiat de lege. El este un
funcţionar public care gestionează sau administrează bunuri mobile corporale
aparţinând unei persoane juridice sau interesând acest patrimoniu ori o persoană
fizică acționând pentru o persoană juridică.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• „Funcţionar public” = ceea ce defineşte art. 175 C.p.. Neîndeplinirea acestei cerinţe
sau a celei prevăzute de art. 308 C.p. (persoană acționând în cadrul unei persoane
juridice ca „funcționar privat”) împiedică incidenţa art. 295 C.p..
• „Gestionar” = este angajatul unei persoane juridice, care are ca atribuţii principale de
serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bani, valori sau alte bunuri aflate în
patrimoniul unităţii respective. Funcţionează după Legea nr. 22/1969 privind
angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu
gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, şi are
răspunderea corespunzătoare.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• „Administratorul” = funcţionarul public sau persoana din cadrul unei persoane juridice
care are ca atribuţii de serviciu efectuarea de acte de dispoziţie referitoare la starea şi
circulaţia bunurilor din patrimoniul persoanei juridice.
• Administrarea este o activitate tipică de conducere, implicând realizarea unor acte de
planificare, contractare, repartizare, aprovizionare, livrare etc. privind patrimoniul
unităţii.
• Administratorul are un contact material indirect cu bunurile (prin intermediul
gestionarului sau al altor persoane).
• Administrator este contabilul şef al unităţii, ca şi preşedintele asociaţiei de proprietari
[1].

• 1. Decizia nr. III a Curţii Supreme de Justiţie, Secţiile unite, din 2.12.2002, publicată în
M.Of. partea I nr. 113 din 24.02.2003.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• Participaţia. Coautoratul este posibil la infracţiunea de delapidare numai atunci când
autorii au calitatea cerută de lege pentru subiectul activ în raport cu aceleaşi bunuri
care au constituit obiectul sustragerii. Spre exemplu, făptuitorii sunt doi gestionari ai
aceluiaşi depozit de mărfuri sau sunt un gestionar şi un administrator la acelaşi
magazin. Pentru a exista coautoratul, colaborarea infracţională trebuie să fie atât
obiectivă cât şi subiectivă.
• Atribuţiile de gestionar sau administrator nu se cer în mod obligatoriu şi pentru
instigatori sau complici. Aceştia pot fi chiar din afara unităţii căreia îi aparţin bunurile.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• Conţinutul infracţiunii de delapidare. Latura obiectivă. Fapta se săvârşeşte în
modalităţi prin care legea le prevede restrictiv. Acestea sunt: însuşirea, folosirea,
traficarea.
• Prin „însuşire” înţelegem ceea ce în materia furtului am definit drept „luare a bunului”.
Făptuitorul scoate bunul definitiv din posesia unităţii, al cărei patrimoniu, prin urmare,
este diminuat, trecându-l în sfera sa de stăpânire. Nu sunt incidente dispoziţiile art.
295 C.p. atunci când se constată o lipsă în gestiune a cărei cauză nu s-a dovedit că a
fost însuşirea, folosirea sau traficarea valorilor respective de către gestionar sau
administrator.
• „Folosirea” semnifică luarea temporară a bunului din patrimoniul unităţii pentru a fi
întrebuinţat în mod fraudulos. Caracteristic acestei modalităţi este readucerea bunului
în gestiune.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• „Traficarea” este o folosire a bunului în urma căreia subiectul activ al delapidării
obţine un folos material.
• Folosul material este însă altul decât acela care constă în chiar valoarea de
întrebuinţare a bunului. Spre exemplu, gestionarul împrumută un aparat TV din
gestiune unei persoane, pentru o perioadă determinată, primind pentru aceasta o
sumă de bani.
• Însuşirea, folosirea sau traficarea pot fi săvârșite în interesul autorului sau al unei alte
persoane.
• Urmarea infracţiunii constă în atingerea (sau posibilitatea acesteia, ca în cazul
tentativei) ce se aduce patrimoniului unităţii prin aceea că bunul este sustras (definitiv
 sau temporar) de către gestionar sau administrator și trecut în patrimonul său ori
numai valoarea de întrebuințare este însușită.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• Caracteristic urmării imediate a delapidării este un efort obiectivat, o pagubă care se
produce realmente, dar nu mai este necesară dovedirea acestei urmări având în
vedere caracterul de infracțiune de serviciu al delapidării, ceea ce face criticabilă
situația creată de Codul penal.
• Paguba va coincide cu valoarea bunului în cazul însuşirii sau cu valoarea uzurii lui în
situaţia traficării sau folosirii.
• Prejudiciul (aspect esenţial al laturii civile a cauzei) nu se confundă cu „urmarea” ca
element component al laturii obiective a infracţiunii.
• Raportul de cauzalitate apare la infracţiunea de delapidare numai dacă suntem în
prezenţa unei însuşiri, folosiri sau traficări.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte numai cu intenţie (directă sau eventuală).
Existenţa vinovăţiei presupune cunoaşterea exactă de către gestionar sau
administrator a apartenenţei bunurilor respective la patrimoniul unităţii.
• Scopul faptei este cuprins în înseşi noţiunile de „însuşire”, „folosire”, „traficare”, ca
atare dovedirea elementului material al faptei ilustrează de îndată existenţa intenţiei.
• Mobilul faptei nu are relevanţă din moment ce făptuitorul a înţeles să-şi realizeze
avantaje materiale pe seama patrimoniului unităţii, dar el poate sluji la dimensionarea
mai bună a pericolului faptei.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• Formele infracţiunii. Actele preparatorii, neincriminate, pot uneori constitui infracţiuni
de-sine-stătătoare (spre exemplu, falsificarea unor documente contabile în vederea
însuşirii unor bunuri).
• Tentativa este pedepsită (art. 295 alin. 2). Ea poate exista la toate cele trei forme ale
elementului material. În ceea ce priveşte însuşirea, tentativa există atunci când a
început activitatea de deposedare a unităţii de bunul respectiv, dar nu s-a ajuns la
trecerea efectivă a bunului în posesia făptuitorului, pentru ca acesta să realizeze o
însuşire.
• În situaţia folosirii sau traficării, există tentativă şi atunci când bunul a fost scos din
patrimoniul unităţii în vederea acestor activităţi ilicite, dar autorul nu a reuşit să le
înfăptuiască.
• Delapidarea (art. 295 C.p.)
• Consumarea faptei se produce, raportat la cele trei ipostaze ale elementului material,
atunci când a avut loc însuşirea (apreciată după teoria apropriaţiunii), efectiva folosire
ori traficarea. Delapidarea poate avea formă continuată.
• Instanţa supremă reţine forma continuată a delapidării (deci infracţiune unică) şi în
situaţia în care autorul, casier la două gestiuni separate, dar în cadrul aceleiaşi
unităţi, a sustras în mod repetat valori din ambele gestiuni.
• Variante şi sancţiuni. În art. 295 C.p. pedeapsa pentru delapidare este închisoarea de
la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, iar
tentativa se pedepseşte, potrivit alin. (2).
• Potrivit art. 309 C.p., delapidarea care a produs consecințe deosebit de grave (o
pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei) atrage majorarea cu jumătate a limitelor
speciale ale pedepsei prevăzute de lege (adică închisoarea de la 3 la 10 ani și 6 luni).
• Purtarea abuzivă (art. 296 C.p.)
 Noţiune. Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, ameninţarea ori
lovirea sau alte violenţe săvârşite de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu este incriminată în art. 296 C.p.. [1]
 Se observă preluarea modelului sancționator de la infracțiunea de ultraj, cu care s-
a dorit a fi, în parte, o infracțiune „în oglindă” (subiectul pasiv secundar devenind
aici subiect activ).

• [1] Art. 296. - (1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către

cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o
lună la 6 luni sau cu amendă.
•    (2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei
limite speciale se majorează cu o treime.

• Purtarea abuzivă
Obiectul juridic special cuprinde relaţiile sociale care depind în existenţa şi evoluţia

lor de atitudinea deferentă, nonviolentă a funcţionarului public sau a celui privat în
raporturile cu persoanele fizice. Aceste relaţii sociale se referă, în primul rând, la
serviciu, dar, în secundar, ele privesc şi importante atribute ale omului (demnitatea,
libertatea psihică, integritatea corporală sau sănătatea sa).
 Subiectul activ este „cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, adică un
funcţionar public sau privat, dar și orice angajat la o persoană fizică, raporturile de
serviciu nefiind un atribut ce ține exclusiv de relațiile de muncă cu persoanele
juridice.
• Purtarea abuzivă
 Conţinutul constitutiv. Elementul material al faptei tipice consta în „întrebuinţarea
de expresii jignitoare”. Înţelesul acestei noţiuni coincide cu acela al elementului
material al infracţiunii de insultă (art. 205 C.p. anterior, azi considerat abrogat).
Elementul material al faptei se exercită nemijlocit asupra subiectului pasiv imediat,
care era prezent la locul unde se săvârşește fapta.
 În cazul variantei agravate de la alin. 2, elementul material coincide cu acela de la
infracţiunile de ameninţare (art. 206 C.p.), respectiv lovirea sau alte violenţe (art.
193 C.p.).

• Purtarea abuzivă
 Urmarea faptei are o structură complexă în sensul că, în principal, se creează o
stare de pericol pentru buna şi normala desfăşurare a relaţiilor de serviciu, iar în
secundar se aducea atingere onoarei şi reputaţiei persoanei. În cazul variantei
agravate, subiectului pasiv nemijlocit i se lezează şi libertatea, sănătatea sau
integritatea corporală.
 Raportul de cauzalitate rezulta ex re, inclusiv în cazul variantei agravate de la alin.
2 şi legătura dintre faptă şi urmare nu trebuie dovedită.
 Subiectul pasiv care ripostează la o asemenea purtare abuzivă a unui funcţionar

ce îndeplineşte o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat nu săvârşeşte
infracţiunea de ultraj.
• Purtarea abuzivă
 Latura subiectivă este caracterizată de vinovăție sub forma intenţiei, pentru ambele
variante de la alin. 1 și 2.
 Forme şi sancţiuni. Tentativa nu este incriminată. Infracţiunea poate avea un
caracter continuat.
 Sancţiunea este, pentru varianta simplă de la alin. 1, pedeapsa cu închisoarea de
la o lună la 6 luni sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă), iar în cazul
agravantei de la alin. 2, fapta se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru acea infracţiune (amenințare, lovire), ale cărei limite speciale se majorează
cu o treime: închisoarea de la 4 luni la un an și 4 luni sau amenda pentru
amenințare, respectiv închisoarea de la 4 luni la 2 ani și 8 luni sau amenda pentru
lovire simplă și închisoarea de la 9 luni la 6 ani și 8 luni sau amenda, pentru
producerea unor leziuni traumatice.
• Purtarea abuzivă
 Atunci când amenințarea cu lovirea precede lovirea, se va reține numai
infracțiunea de lovire, cu agravarea limitelor de pedeapsă.
 Dacă amenințarea privește alte aspecte decât lovirea și va fi însoțită de lovire, se
va reține concurs de infracțiuni între amenințare și lovire, cu agravarea limitelor de
pedeapsă.
 Atunci când prin violenţă s-au comis urmări care corespund art. 194 C.p., se reține
un concurs de infracţiuni, între art. 296 alin. 2 C.p. și art. 194 C.p..

• Abuzul în serviciu (art. 297 C.p.)

 Noţiune şi caracterizare. Infracţiunea de abuz în serviciu era incriminată în Codul
penal anterior în trei modalităţi: abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor
(art. 246 C.p. anterior), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C.p.
anterior) și abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 248 C.p. anterior). Cele
trei modalități au fost reunite în art. 297 C.p..[1]

•
[1] Art. 297. - (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta
cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei
persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la
2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
• (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei
persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă
politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie
HIV/SIDA.
• Abuzul în serviciu
 Obiectul infracţiunii. Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale de
serviciu, pentru protejarea cărora este necesar ca orice funcţionar public să-şi
 îndeplinească atribuţiile conform statutului său juridic, evitând astfel să aducă
atingere intereselor legale ale unei persoane.
 În subsidiar, dar în intercondiţionare cu acest obiect juridic principal, sunt protejate
relaţiile sociale privitoare la interesele legale ale persoanelor fizice sau juridice (de
drept public sau privat), interese la care se referă, direct sau indirect, actul de
serviciu.
 La alin. 2 obiectul juridic special adiacent îl constituie relaţiile sociale privitoare la
capacitatea juridică a persoanei fizice, iar pe de altă parte, relaţiile sociale
referitoare la egalitatea în drepturi a persoanelor.
• Abuzul în serviciu
 Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ este funcţionarul public, menţionat ca atare de
textul de lege, dar, în conformitate cu art. 308 C.p., fapta poate fi comisă și de un
funcţionar privat.
 Conţinutul infracţiunii. Latura obiectivă. Fapta se comite numai cu prilejul efectuării
unui act de serviciu la care autorul este îndreptăţit să procedeze. Elementul
material la fapta tip de la alin. 1 constă într-o acţiune ori o inacţiune. Autorul nu
îndeplineşte actul de serviciu atunci când trebuie să facă acest lucru ori,
dimpotrivă, îl realizează, dar într-un mod necorespunzător.
 În cazul alin. 2, fapta constă în îngrădirea exercitării unui drept al unei persoane ori
crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă
politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie
HIV/SIDA.
• Abuzul în serviciu
 Urmarea infracţiunii constă, în principal, în atingerea adusă calităţii relaţiilor de
serviciu din unitatea în care îşi desfăşoară activitatea subiectul activ, fiind
condiţionată, însă, de apariţia unei vătămări aduse intereselor unei persoane (o
pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime). Urmarea la alin. 2
constă, în principal, în starea de pericol ce apare pentru buna evoluţie a relaţiilor
de serviciu, această urmare fiind condiţionată însă de un prejudiciu moral sau
material care se aduce persoanei vătămate, prin atingerea unor drepturi ale sale.
 Raportul de cauzalitate presupune nu numai dovedirea caracterului incorect al
exercitării atribuţiilor de serviciu de către autor, dar şi relevarea faptului că
rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost, nemijlocit, o vătămare a
drepturilor unei persoane.
 La alin. 2 raportul de cauzalitate rezultă ex re.
• Abuzul în serviciu
 Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta este numai
intenţia (directă sau indirectă). Latura subiectivă la alin. 2 este complexă, în sensul
că pe lângă forma de vinovăţie, care este intenţia, directă sau indirectă, legea
prevede şi un anume mobil (cerinţă esenţială), care-l determină pe autor să facă
deosebiri de valoare între oameni pe criterii de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă,
dizabilitate (handicap), boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
 Formele infracţiunii şi sancţiunea. Actele de pregătire şi tentativa nu se pedepsesc.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
 Art. 308 arată că dispoziţiile art. 297 C.p. se aplică și funcționarilor privați, dar în

acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
 Potrivit art. 309 C.p., dacă faptele prevăzute în art. 297 C.p. au produs consecinţe
deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează
cu jumătate (devenind închisoare de la 3 la 10 ani și 6 luni).
• Neglijenţa în serviciu (art. 298 C.p.)
 Noţiune. Este fapta persoanei care, având calitatea de funcţionar public (sau de
funcţionar privat), încalcă din culpă o îndatorire de serviciu prin neîndeplinirea
acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, cauzând o pagubă patrimoniului ori o
vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice ori juridice.

 Art. 298. - Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de

serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă
prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor
legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
• Neglijenţa în serviciu
 Obiectul infracţiunii. Neglijenţa în serviciu are ca obiect juridic special raporturile
sociale care depind de exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu ale
funcţionarilor în sensul că aceştia să nu producă, prin actele de serviciu specifice
funcţiei pe care o deţin, o pagubă patrimoniului sau o vătămare a drepturilor sau
intereselor legale ale unei persoane.
 Ca obiect special adiacent întâlnim relaţiile sociale privitoare la patrimoniul și
drepturile sau interesele legale ale persoanelor.
 Conţinutul infracţiunii. Latura obiectivă. Fapta constă într-o acţiune sau o inacţiune
efectuată în cadrul exercitării legale a serviciului care, însă, reprezintă fie o
neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu (inacţiune), fie o îndeplinire defectuoasă a
acestora (acţiune).
• Neglijenţa în serviciu
 Urmarea infracţiunii tipice se prezintă sub forma a două situaţii alternative: o
pagubă pricinuită avutului unei persoane fizice sau juridice ori o vătămare a
drepturilor sau intereselor legale ale unei persoane.
 Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte numai din culpă.
 Forme şi sancţiuni. Consumarea infracţiunii are loc în momentul producerii efective
a urmării prevăzute de lege. Neglijenţa în serviciu este o infracţiune de rezultat şi
nu de pericol. În cazul culpei cu previziune este posibilă forma continuată, dar şi
forma continuă.
 Sancţiunea pentru forma tipică este alternativă: închisoarea de la 3 luni la 3 ani
sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).
 Prevederile art. 308 și 309 C.p. se aplică în mod corespunzător.
• Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299 C.p.)
• În art. 299 C.p. este incriminată pentru prima dată o formă de abuz în serviciu pentru
obținerea de favoruri de natură sexuală de la persoana interesată de actul de serviciu
sau de la oricine altcineva, dar uzând de autoritatea ori superioritatea funcționarului
public (sau privat) asupra victimei. [1]
• [1] Art. 299. - (1) Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu
îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de
serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine
favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele
acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori
activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
• (2) Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar
public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate
asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie
publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit
fapta.
• Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299 C.p.)
• Obiectul juridic în acest caz este complex, referindu-se atât la relațiile sociale de
serviciu, cât și la relațiile sociale de protejare a libertății vieții sexuale a persoanelor.
• Subiectul activ este calificat în persoana funcționarului public (sau privat) care
condiționează actul de serviciu de primirea unor favoruri de natură sexuală sau doar
profită de exercitarea funcției pentru a obține astfel de favoruri de la persoana
interesată, direct sau indirect, de acel act de serviciu, iar în varianta asimilată (de la
alin. 2) de la orice persoană față de care autorul se prevalează sau profită de o
situaţie de autoritate ori de superioritate în același scop al obținerii unor favoruri de
natură sexuală. Evident, subiect activ poate fi exclusiv o persoană fizică.
• Subiectul pasiv adiacent, dar direct, nemijlocit, este fie persoana fizică interesată de
actul de serviciu, direct sau indirect, fie orice altă persoană fizică față de care autorul
se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate.

• Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299 C.p.)

• Fiind o infracțiune de serviciu, situația premisă constă în existența relațiilor de serviciu
în cadrul cărora făptuitorul acționează.
• Elementul material din cadrul laturii obiective constă într-o acțiune de pretindere sau
primire de favoruri de natură sexuală, în ambele variante (de la alin. 1 și 2).
• Pretindere are înțelesul de la luarea de mită, adică cererea exprimată fără dubiu de
către subiectul activ în sensul că doreşte să primească favoruri de natură sexuală.
• Primirea se referă la beneficierea efectivă a făptuitorului de favoruri de natură sexuală
care îi sunt oferite chiar fără să le fi pretins.
• Condiția-cerință esențială de existență a elementului material al faptei de la alin. 1
constă în săvârșirea faptei în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a
întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a
face un act contrar acestor îndatoriri pentru o persoană interesată direct sau indirect
de efectele acelui act de serviciu.
• Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299 C.p.)
• În condițiile faptei incriminate la alin. 2, este necesar ca pretinderea sau obţinerea de
favoruri de natură sexuală de către făptuitor să se săvârșească prin prevalarea sau
profitarea de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge
din funcţia deţinută de autor.
• Deși are trăsături asemănătoare faptei de hărțuire sexuală, situațiile nu se confundă:
victima nu este dependentă de făptuitor, nu se află într-un raport de muncă sau
asimilat cu făptuitorul, ca la hărțuirea sexuală, dar făptuitorul are totuși o situație de
superioritate ori de autoritate față de victimă care îi permite să săvârșească un abuz
în scopul obținerii unor favoruri de natură sexuală. Putem da ca exemplu: profesorul
în relația cu studentul (dacă este studentul său fapta se încadrează la alin.1, dacă
este un student din facultate, fapta se încadrează la alin. 2). La fel în relația
examinator - examinat de orice fel (examen pentru angajare, pentru obținerea unui
permis sau certificat, pentru selecții de orice fel).

• Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299 C.p.)

• Favorurile de natură sexuală se referă la orice act destinat să producă făptuitorului o
satisfacție sexuală, indiferent că este un raport sexual, un act sexual de orice natură
sau chiar un act de perversiune sexuală în sens larg (de ex. fetișism, mixoscopie).
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru relațiile sociale de serviciu, iar în
subsidiar o stare de pericol pentru libertatea vieții sexuale și demnitatea victimei
căreia i se pretind favoruri de natură sexuală, fie pentru a putea beneficia de actul de
serviciu, fie pentru că făptuitorul abuzează de funcția sa.
• Legătura de cauzalitate este imediată, rezultând din materialitatea faptei (ex re),
nefiind necesar a fi dovedită.
• Consumarea infracțiuni intervine la momentul pretinderii favorurilor de natură sexuală,
indiferent dacă acestea s-au dat ori nu, sau la momentul primirii acestor favoruri.
• Fapta este de consumare imediată și nu comportă tentativă.
• Participația penală este posibilă sub orice formă.
• Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299 C.p.)
• Pedeapsa pentru faptul consumat de la alin. 1 este închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita
profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
• În cazul variantei de la alin. 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă) şi interzicerea exercitării dreptului de a
ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia
a săvârşit fapta.
• Potrivit art. 308, dispoziţiile art. 299 se aplică în mod corespunzător şi faptelor
săvârşite de funcționarii privați. În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc
cu o treime.

•  Uzurparea funcţiei (art. 300 C.p.)

• Fapta era parțial incriminată în Codul penal anterior ca uzurpare de calități oficiale
(art. 240), dar în actuala incriminare este necesar să producă și efectele de la abuzul
în serviciu: o pagubă, o vătămare a unor drepturi sau interese legitime ori o îngrădire
a exercițiului unui drept al unei persoane sau crearea pentru aceasta a unei stări de
inferioritate pe temei discriminatoriu.

• Art. 300. - Fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act

ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările
prevăzute în art. 297 (cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor
 legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice ori îngrădeşte
exercitarea unui drept al unei persoane sau creează pentru aceasta o situaţie de
inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA), se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani
sau cu amendă.
•  Uzurparea funcţiei (art. 300 C.p.)
• Subiectul activ este circumstanțiat în persoana funcționarului public (sau privat).
• Subiectul pasiv direct, nemijlocit, dar secundar este orice persoană fizică sau juridică
care suferă efectele actului îndeplinit de funcționar.
• Fapta poate avea un obiect material numai în ipoteza în care actul se materializează
la rândul său.
• Situația premisă constă în existența unor raporturi de serviciu car definite în ceea ce
privește atribuțiile funcționarului public.
• Elementul material din cadrul laturii obiective constă în îndeplinirea unui act ce nu
intră în atribuţiile făptuitorului, care își depășește atribuțiile funcției sale, exercitând
acte corespunzătoare altei sau altor funcții publice.
• Deși legiuitorul nu menționează expres, este vorba despre acte care exced
competența funcționarului public, fiind mai mult decât poate acesta îndeplini în mod
normal, iar nu fapte de competența subordonaților săi, pe care le poate, în mod
normal, îndeplini.
•  Uzurparea funcţiei (art. 300 C.p.)
 Urmarea infracţiunii constă, în principal, în atingerea adusă calităţii relaţiilor de
serviciu, fiind condiţionată, însă, de apariţia unei vătămări aduse intereselor unei
persoane (o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ori un
prejudiciu moral sau material care se aduce persoanei vătămate, prin atingerea
unor drepturi ale sale).
 Raportul de cauzalitate presupune nu numai dovedirea depășirii atribuţiilor de
serviciu de către autor, dar şi relevarea faptului că rezultatul acestei conduite
necorespunzătoare a fost, nemijlocit, o vătămare a drepturilor sau intereselor unei
persoane.
 Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la unu la 5 ani sau amenda (de
la 180 la 300 de zile-amendă).
 Participarea penală este posibilă.
 Tentativa nu se pedepsește.

•  Uzurparea funcţiei (art. 300 C.p.)

• Potrivit art. 308, dispoziţiile art. 300 se aplică în mod corespunzător şi faptelor
săvârşite de către un funcționar privat, în acest caz limitele speciale ale pedepsei
reducându-se cu o treime.
• Potrivit art. 309, dacă faptele prevăzute în art. 300 au produs consecinţe deosebit de
grave (o pagubă mai mare de 2 milioane lei), limitele speciale ale pedepsei prevăzute
de lege se majorează cu jumătate.

• Conflictul de interese (art. 301 C.p.)

• Noţiune. Reprezintă fapta unui funcţionar public care, în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat,
 direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la
gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale
ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de
servicii sau foloase de orice natură.

• Art. 301. - (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a

îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau
indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru
un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în
raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori
beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5
ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
• (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor
normative.
• Conflictul de interese (art. 301 C.p.)
• Fapta este periculoasă pentru interesele publice întrucât denaturează caracterul
onest al actelor sau deciziilor implicând o instituţie publică sau o persoană juridică de
interes public, funcţionarului public revenindu-i sarcina de a urmări ca actul îndeplinit
sau decizia luată să fie exclusiv în interesul unităţii, fără a se realiza vreun folos
material de către apropiaţi ai funcţionarului respectiv, rude până la gradul II inclusiv
sau parteneri de afaceri.
• Fapta nu prezintă un obiect material.
• Subiectul activ nemijlocit este un funcţionar public (sau privat).
• Participaţia este posibilă sub orice formă. Coautoratul este posibil în ipoteza în care
doi sau mai mulţi funcţionari publici emit actul în comun sau participă la luarea unei
decizii prin care realizează, direct sau indirect, un folos material de către fiecare sau
în legătură cu fiecare dintre ei, potrivit textului incriminator.

• Conflictul de interese (art. 301 C.p.)

• Subiect pasiv este unitatea la care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public.
• Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acţiune a funcţionarului public de
îndeplinire a unui act sau de luare a unei decizii.
• Cerinţa esenţială ataşată elementului material este ca fapta să aibă ca urmare
realizarea, direct sau indirect, a unui folos material pentru funcţionarul public, pentru o
rudă a sa până la gradul II inclusiv sau pentru altă persoană cu care funcţionarul se
află sau s-a aflat în relaţii comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea
căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
• Potrivit alin. 2 al art. 301 C.p., incriminarea nu se aplică în cazul emiterii, aprobării
sau adoptării actelor normative, ceea ce semnifică faptul că aceste acte sau decizii
nu pot constitui element material al infracţiunii de conflict de interese.

• Conflictul de interese (art. 301 C.p.)

• Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru onestitatea şi corectitudinea
relaţiilor de serviciu şi nu este necesară producerea unui prejudiciu pentru unitate.
Dacă acest prejudiciu există, va exista un concurs de infracţiuni între conflictul de
interese şi abuzul în serviciu contra intereselor publice.
• Legătura de cauzalitate rezultă din chiar materialitatea faptei.
• Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția sub forma intenţiei directe sau
indirecte, ceea ce însemna cunoaşterea de către funcţionarul vinovat a faptului că
actul sau decizia sa este de natură să-i aducă un folos material injust sau să-l aducă
unei persoane apropiate făptuitorului dintre cele menţionate în textul de lege, adică
funcţionarul public ştie că se află în conflict de interese.
• Nu este necesar ca făptuitorul să fi avut drept scop obţinerea folosului material de
către sine sau de către altul cu care se află în anumite relaţii, fiind suficient faptul că
acest folos este obţinut ca rezultat al acțiunii făptuitorului.

• Conflictul de interese (art. 301 C.p.)

• Fapta se consumă la momentul realizării avantajului material de către funcţionar sau
persoana apropiată lui, potrivit textului incriminator.
• Tentativa, deşi posibilă, nu se pedepseşte.
• Pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a
ocupa o funcţie publică.
• Competenţa de judecată în primă instanţă aparţinea judecătoriei.
• Potrivit art. 308, dispoziţiile art. 301, privitoare la funcţionarii publici, se aplică în mod
corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu funcționarii privați, în
acest caz limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime.

• Violarea secretului corespondenţei (art. 302 C.p.)

• Art. 302. - (1) Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reţinerea, fără drept, a unei
corespondenţe adresate altuia, precum şi divulgarea fără drept a conţinutului unei
asemenea corespondenţe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost
deschisă din greşeală, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă.
• (2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin
telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
• (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite de un funcţionar
public care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea
informaţiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi.
• (4) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau
către public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate,
chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din
întâmplare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
• (5) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
• a) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea
săvârşirii unei infracţiuni;
• b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii
şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs
persoanei vătămate.
• (6) Deţinerea sau confecţionarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori
de înregistrare a comunicaţiilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
cu amendă.
• (7) Pentru faptele prevăzute la alin. (1), acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
• Violarea secretului corespondenţei (art. 302 C.p.)
• Este fapta persoanei care deschide, sustrage, distrugere sau reţine, fără drept, o
corespondenţă adresată altuia ori divulgă fără drept conţinutul unei asemenea
corespondenţe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă
din greşeală.
• În cazul variantei de la alin. 2, fapta constă în interceptarea, fără drept, a unei
convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic
de comunicaţii, pentru ca în alin. 4 să fie incriminată fapta de divulgare, difuzare,
prezentare sau transmitere către o altă persoană sau către public, fără drept, a
conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care
făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare.
• Valoarea socială ocrotită este libertatea persoanei de a purta corespondenţă şi de a
comunica la distanţă cu garantarea secretului corespondenţei şi convorbirilor sale.
Relaţiile sociale formate în jurul acestei valori constituie obiectul juridic special al
infracţiunii.
• Violarea secretului corespondenţei
• Infracţiunea poate avea ca obiect material corespondenţa adresată altuia sau
aparţinând altuia.
• Subiect activ nemijlocit (autor) poate fi orice persoană.
• În cazul variantei agravate prevăzute la art. 302 alin. 3 C.p. subiectul activ este
funcţionar public care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi
confidenţialitatea informaţiilor la care are acces.
• Subiecţi pasivi sunt persoanele între care s-a purtat corespondenţa sau convorbirea
telefonică ori comunicarea la distanţă, cu sau fără fir. Infracţiunea există chiar dacă
una dintre aceste persoane este necunoscută (de ex. o scrisoare anonimă sau o
comunicare telefonică de la un necunoscut).
• Săvârşirea infracţiunii de violare a secretului corespondenţei, atât în varianta tip, cât
şi în varianta asimilată şi în cea agravată a lor, se grefează pe o situaţie premisă
constând în preexistenţa unei corespondenţe sau a unei convorbiri ori comunicări la
distanţă.
• Violarea secretului corespondenţei
• La varianta tipică situaţia premisă presupune o corespondenţă închisă adresată
altuia: scrisoare, telegramă, felicitare etc.
• Elementul material al infracţiunii în varianta tipică poate consta în una dintre acțiunile
de deschidere, sustragere, distrugere sau reţinere, precum și de divulgare a
conţinutului unei asemenea corespondenţe. Condiţia-cerinţă esenţială este ca fapta
să fi fost săvârşită fără drept.
• Nu există violarea secretului corespondenţei în cazul persoanelor care au dreptul de
a deschide corespondenţa sau de a controla convorbirile altora (de ex. părinţii faţă de
copiii lor minori, tutorele faţă de pupil, educatorii faţă de copiii încredinţaţi lor etc.).
• În cazul variantei asimilate de la alin. 2, elementul material constă interceptarea, fără
drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice
mijloc electronic de comunicaţii la distanță.

• Violarea secretului corespondenţei

• În cazul alin. 4, elementul material constă în acțiunile de divulgare, difuzare,
prezentare sau transmitere, către o altă persoană sau către public, fără drept, a
conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care
făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare.
• Urmarea imediată constă în lezarea secretului corespondenţei, a libertăţii persoanei
de a comunica nestingherit, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.
• Elementul subiectiv al infracţiunii, în toate variantele, îl constituie vinovăţia sub forma
intenţiei directe sau indirecte. Săvârşirea faptei din culpă nu este incriminată.
• Tentativa la această infracţiune nu este incriminată.
• Fapta poate înfăţişa modalităţile corespunzătoare celor două variante în care este
incriminată la ain. 1 și 2, prevăzându-se însă la alin. 3 o variantă agravată a lor,
atunci când fapta este comisă de un funcţionar care are obligaţia legală de a respecta
secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces.

• Forme, modalităţi, sancţiuni, aspecte procesuale

• În cazul variantei tip de la alin. 1 pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau
amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).
• Pentru fapta în varianta de la alin. 2 pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani
sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• În cazul agravatei de la alin. 3 pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
• La alin. 4 pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).
• În cazul faptei de la alin. 1, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate (alin. 7).
• Violarea secretului corespondenţei
• Deși violarea secretului corespondenţei este incriminată în art. 302 ca infracţiune de
serviciu, potrivit art. 244 din Legea nr. 187/20012 „Dispoziţiile art. 302 din Codul
penal se aplică indiferent dacă faptele au fost săvârşite în cadrul unor relaţii de
serviciu sau în afara acestora.”
• Art. 302 Cod penal mai prevede în alin. 5 că nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
• a) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea
săvârşirii unei infracţiuni;
• b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii
şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs
persoanei vătămate.
• În mod surprinzător apare incriminată la alin. 5 deținerea sau confecționarea, fără
drept, de mijloace specific de interceptare ori de înregistrare a comunicațiilor, faptă
care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (de de la 120 la
240 de zile-amendă).

• Divulgarea informațiilor secrete de stat – art. 303 C.p.

• Este fapta persoanei care, având cunoştinţă despre informaţii secrete de stat, divulgă
astfel de informații sau deţine, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, documente
ce conțin informaţii secrete de stat și prin aceasta poate afecta activitatea unei persoane de
drept public.

• Art. 303. - (1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de stat, de către cel
care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate
interesele unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
•    (2) Deţinerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce
conţine informaţii secrete de stat, dacă poate afecta activitatea uneia dintre
persoanele juridice prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la
2 ani sau cu amendă.
•    (3) Persoana care deţine un document ce conţine informaţii secrete de stat, care
poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, nu se
pedepseşte dacă predă de îndată documentul la organul sau instituţia emitentă.
• Divulgarea informațiilor secrete de stat
• Fapta reprezintă o încălcare a obligaţiei de apărare a secretului de stat, prevăzută în
art. 16 al Legii nr. 182/2002 cu privire la protecţia informaţiilor clasificate. Pericolul ei
social decurge din posibilitatea ce se creează, prin divulgarea informaţiilor secrete de
stat şi afectarea în avest mod a activității unei autorităţi publice, instituţii publice sau
altei persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate
publică.
• Divulgarea informațiilor secrete de stat a fost incriminată în art. 303 C.p. într-o
variantă tip, în alin. 1, şi o variantă atenuată în alin. 2.
• Subiectul activ este necalificat, dar are, de regulă, calitatea de funcţionar public (în
sensul art. 175 C.p.).
• Fapta, în toate variantele, se grefează pe o situaţie premisă, constând în preexistenţa
unor informații secrete de stat a căror divulgare ar putea pune în pericol o persoană
dintre cele enumerate la art. 176 C.p..
• Divulgarea informațiilor secrete de stat
• Elementul material al infracţiunii poate consta în acţiunea de divulgare (de
comunicare sau de dare în vileag faţă de o persoană neîndreptăţită să le cunoască) a
unor informații secrete de stat de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de
serviciu sau în acţiunea de deţinere a unui document ce conține informații secrete de
stat. În oricare dintre modalităţile sale, pentru ca fapta să constituie elementul
material al infracţiunii, ea trebuie să afecteze interesele unei persoane juridice dintre
cele prevăzute în art. 176 C.p., iar în cazul deținerii să poată afecta activitatea uneia
dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176 C.p..
• Sub aspect subiectiv, fapta trebuie să fie săvârşită cu intenţie. Săvârşirea din culpă a
vreuneia dintre acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunii nu poate
constitui divulgarea informațiilor secrete de stat, însă va constitui infracţiunea de
neglijenţă în păstrarea informațiilor (art. 305 C.p.).
• Divulgarea informațiilor secrete de stat
• Infracţiunea este susceptibilă de tentativă numai când se săvârşeşte prin acţiunea de
divulgare a informațiilor secrete, dar nu este incriminată.
• Fapta se regăseşte incriminată distinct în art. 407 din Codul penal atunci când se
pune în pericol siguranța națională.
• În varianta simplă, infracţiunea constă în săvârşirea, de către orice persoană, a
vreuneia dintre acţiunile de divulgare ce pot constitui elementul material, sancţiunea
aplicabilă fiind închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
• În varianta atenuată prevăzută în alin. 2 al art. 303 C.p., infracţiunea constă în
deţinerea de către un funcţionar (public sau privat), în afara îndatoririlor de serviciu, a
unui document ce conține informații secrete de stat, sancţiunea aplicabilă fiind
închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).

• Divulgarea informațiilor secrete de stat

• Potrivit art. 309 C.p., dacă faptele prevăzute în art. 303 au produs consecinţe
deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2 milioane lei), limitele speciale ale
pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.
• Competența de judecată în primă instanță aparține tribunalului, conform art. 36 alin. 1
lit. a) C.p.p.
• Potrivit alin. 3, nu se pedepsește persoana care deţine un document ce conţine
informaţii secrete de stat, care poate afecta activitatea uneia dintre persoanele
juridice prevăzute în art. 176 C.p, dacă predă de îndată documentul la organul sau
instituţia emitentă.

• Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice – art. 304 C.p.

• Noțiune. Este fapta de divulgare fără drept, a unor informații de serviciu sau care nu
sunt destinate publicității săvârșită de o persoană le cunoaşte datorită atribuţiilor de
serviciu, afectând astfel interesele sau activitatea unei persoane,[1]

• [1] Art. 304. - (1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care
nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de
serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
• (2) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt
destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu
închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
• (3) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit o infracţiune
împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse
în Programul de protecţie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar
dacă s-a comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la
5 la 12 ani.
• Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice – art. 304 C.p.
• Obiectul juridic special se referă la relațiile sociale privid protejarea informațiilor secret
de serviciu sau confidențiale.
• Subiectul activ în cazul faptei tip de la alin. 1 este funcționar public sau privat care
cunoaște informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii datorită
atribuţiilor de serviciu, dar poate fi și orice persoană aflată în altă relație de serviciu
(inclusiv cu o persoană fizică). Subiectul pasiv secundar este persoana fizică sau
juridică ale cărei interese sunt afectate ori a cărei activitate este perturbată.
• Ca situație premisă reținem existența unor informații secrete de serviciu sau
confidențiale, astfel cum s-a dispus clasificarea lor de către titularul acelor informații,
potrivit Legii nr. 182/2002.
• Latura obiectiva, Elementul material constă în acțiunea de divulgare a unor informaţii
secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, existând două cerințe-
condiții esențiale: (i) fapta să fie săvârșită fără drept; (ii) fapta să aibă ca urmare
afectarea intereselor sau activității unei persoane.
• Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice – art. 304 C.p.
• Urmarea imediată, deși trebuie să constea în afectarea intereselor sau activității unei
persoane, este o stare de pericol și nu o daună, legătura de cauzalitate rezultând
direct dn probarea elementului material.
• Sub aspect subiectiv, fapta se comite cu intenție. Săvârșirea faptei din culpă atrage
incidența art. 305 alin. 2 C.p.
• Infracțiunea se consumă la momentul afectării intereselor sau la amomentul afectării
activității unei persoane fizice sau juridice.
• Pedeapsa prevăzută în cazul acestei variante este închisoare de la 3 luni la 3 ani sau
amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă pentru persoana fizică), iar în cazul
săvârșirii faptei din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau cu
amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).
• Potrivit art. 36 alin. (1) lit. (a) C.p.p., competența de judecată în primă instanță
aparține tribunalului.
• Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice – art. 304 C.p.
• La alin. 2 este prevăzută o variantă atenuată constând în divulgarea, fără drept, a
unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii de către cel
care ia cunoştinţă de acestea în afara vreunei îndatoriri de serviciu.
• Rezultă că în acest caz subiectul activ nu mai este obligatoriu un funcționar public
sau privat ori o altă persoană aflată în relație de serviciu cu subiectul pasiv principal,
ci poate fi orice persoană aflată în situația de a lua cunoștință despre informaţii
secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii (de exemplu detectiv
particular, jurnalist de investigații etc. care află informații clasificate despre subiectul
investigat).
• Și în această variantă elementul material constă în acțiunea de divulgare a informațiilor
clasificate, condiția-cerință esențială fiind și în acest caz ca fapta să fie săvârșită fără drept.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru deținătorul legitim al informațiilor,
legătura de cauzalitate rezultând din materialitate faptei.
• Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice – art. 304 C.p.
• Pedeapsa în cazul variantei atenuate săvârșite cu intenție este închisoarea de la o
lună la un an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).
• Faptele de la alin. (1) și (2) erau incriminate, în parte, de art. 298 C.p. anterior
(Divulgarea secretului economic).
• Alin. (3) prevede o variantă agravată pentru faptele comise la alineatele
anterioare dacă au ca urmare săvârşirea unei infracţiuni împotriva investigatorului sub
acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecţie a
martorilor, pedeapsa în această ipoteză fiind închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a
comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12
ani.
• Potrivit art. 309, dacă faptele prevăzute în art. 304 au produs consecinţe deosebit de
grave (o pagubă mai mare de 2 milioane lei), limitele speciale ale pedepsei prevăzute
de lege se majorează cu jumătate.
• Potrivit art. 305 alin. 2, dacă faptele de la art. 304 C.p. au fost săvârşite din culpă,
pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă (de la 120 la 240 de
zile-amendă).

• Neglijenţa în păstrarea informațiilor (art. 305 C.p.)

• Noţiune. Reprezintă fapta persoanei care, din neglijenţă, determină distrugerea,
alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conține informaţii secrete de
stat sau care a dat prilejul altei persoane să afle o asemenea informație secretă.
• Fapta este periculoasă pentru interesele de stat exprimate în documentele ce conțin
informaţii secrete de stat.

• Art. 305. - (1) Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau
sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa
care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
• (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) şi art.
304, dacă au fost săvârşite din culpă.
• Neglijenţa în păstrarea informațiilor (art. 305 C.p.)
 Subiectul activ nemijlocit este nu doar un funcţionar public sau privat, indiferent de
unitatea la care lucrează, ci și orice persoană care ajunge în contact cu un
document care conține informații secrete de stat.
 Latura obiectivă. Elementul material consta într-o acţiune sau o inacţiune care a
avut ca urmare distrugerea, pierderea, alterarea sau sustragerea unui document
ce constituie informaţie secret de stat sau a dat prilejul altei persoane să afle un
asemenea secret.
 Latura subiectivă: fapta se comite din culpă.
 Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda (de la 120 la 240 de
zile-amendă).
 Potrivit alin. (2), cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art.
303 alin. (1) – divulgarea informațiilor secrete de stat – şi art. 304 – divulgarea
informațiilor secrete de serviciu sau nepublice – , dacă au fost săvârşite din culpă.

• Obţinerea ilegală de fonduri (art. 306 C.p.)

• Este o incriminare a unei fapte în legătură cu serviciul privind obținerea de finanțări
din fonduri publice naționale sau de garanții pentru finanțare prin folosirea ori
prezentarea de documente sau date false, inexacte sau incomplete. În realitate, este
o specie de înșelăciune cu prejudiciu prezumat la valoarea fondurilor ilicit obținute
sau accesate.
• Aceeași faptă, dacă privește fonduri din bugetul UE, este incriminată în art. 18 1 din
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie.
• Art. 306. - (1) Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori
incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor
obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept
a acestor fonduri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
• (2) Tentativa se pedepseşte.
• Obţinerea ilegală de fonduri (art. 306 C.p.)
• Incriminarea urmărește protejarea intereselor financiare ale statului și autorităților
publice împotriva faptelor prin care diverse persoane fizice sau juridice accesează
fonduri pubice prin încălcarea regulilor de acordare sau garantare.
• Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice solicitant de fonduri sau garanții
publice, persoană fizică sau juridică.
• Subiectul pasiv principal este reprezentat de statul român sau autoritățile publice ale
cărei fonduri sunt accesate şi folosite în mod ilegal, cauzându-li-se un prejudiciu prin
întrebuințarea acelor fonduri altfel decât potrivit regulilor prestabilite de acordare.
• Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de fals în declaraţii sau uz
de fals în înscrisuri pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării
finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, cerinţa esenţială ataşată
elementului material pentru existenţa infracţiunii fiind obţinerea pe nedrept a acestor
fonduri, indiferent dacă scopul finanțării este legitim și respectat.

• Obţinerea ilegală de fonduri (art. 306 C.p.)

• Urmarea imediată constă într-o afectare a intereselor patrimoniale ale subiectului
pasiv, legătura de cauzalitate fiind imediată.
• Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă şi se pedepseşte cu închisoarea de
la 2 la 7 ani.
• Tentativa se pedepseşte (potrivit alin. 2). Consumarea are loc la momentul accesării
fondurilor publice.
• Dacă se folosesc documente false, fapta va putea intra în concurs cu una dintre
infracțiunile de fals în înscrisuri, dar nu și cu uzul de fals, falsul în declarații sau falsul
privind identitatea, acestea fiind absorbite în mod natural în conținutul infracțiunii de la
art. 306 C.p.
• Potrivit art. 309 C.p., dacă faptele prevăzute în art. 306 au produs consecinţe
deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2 milioane lei), limitele speciale ale
pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.
• Potrivit art. 36 alin. (1) lit. (a) C.p.p., competența de judecată în primă instanță
aparține tribunalului.
• Deturnarea de fonduri (art. 307 C.p.)
• Este fapta celui care schimbă destinaţia fondurilor băneşti ori a resurselor materiale
alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor
legale. Varianta asimilată de la alin. 2 are în vedere schimbarea, fără respectarea
prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor provenite din finanţările obţinute sau
garantate din fonduri publice interne (pentru fondurile din bugetele UE fiind prevăzută
o incriminare distinctă în art. 182 al Legii nr. 78/2000).
• Și această incriminare privește protecția fondurilor bănești publice, fără legătură necesară cu
raporturile de serviciu ale unui funcționar public sau privat, dar și fără reducerea în mod
necesar a unui patrimoniu, însă cu afectarea activității normale a unei autorităţi sau instituţii
publice.
• Art. 307. - (1) Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale
alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor
legale, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
• (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi schimbarea, fără respectarea
prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor provenite din finanţările obţinute sau
garantate din fonduri publice.
• (3) Tentativa se pedepseşte.
• Deturnarea de fonduri (art. 307 C.p.)
• În cazul faptei tip de la alin. 1 subiectul activ este în regulă generală funcționar public.
• Subiectul pasiv este autoritatea publică sau instituţia publică căreia îi sunt destinate
sau îi aparțin fondurile băneşti ori resursele materiale.
• Fapta de la alin. (1) era incriminată, în parte, și în art. 302 1 C.p. anterior, dar și în legi
speciale.
• Elementul material constă în acțiunea de schimbare a destinației fondurilor băneşti ori
a resurselor materiale alocate unei autorităţi sau instituţii publice, condiția-cerință
esențială fiind ca fapta să fie săvârșită fără respectarea prevederilor legale.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru patrimoniul autorităţii sau instituţiei
publice, nefiind obligatorie cauzarea unui prejudiciu (de exemplu fondurile aprobate
pentru renovarea unei școli sunt folosite la asfaltarea unui drum de acces la școala
respectivă). Sunt afectate însă raporturile de serviciu prin împiedicarea finanțării
activităților bugetate.
• Deturnarea de fonduri (art. 307 C.p.)
• Raportul de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
• Sub aspectul laturii subiective, elementul subiectiv este caracterizat de vinovăție sub
forma intenției directe sau indirecte, ceea ce presupune cunoașterea de către
făptuitor a destinației legale a fondurilor sau resurselor deturnate, ca și nerespectarea
procedurii legale de schimbare a destinației.
• Tentativa este incriminată (potrivit alin. 3).
• Pedeapsa pentru fapta consumată este închisoarea de la unu la 5 ani, aceeași
pedeapsă fiind prevăzută și în cazul variantei asimilate de la alin. 2, atunci când
făptuitorul, persoană fizică sau juridică, schimbă, fără respectarea prevederilor legale,
destinaţia fondurilor provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice
interne.
• Și în această variantă făptuitorul acționează cu intenție.
• Deturnarea de fonduri (art. 307 C.p.)
• Potrivit art. 309 C.p., dacă faptele prevăzute în art. 307 au produs consecinţe
deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2 milioane lei), limitele speciale ale
pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.
• Potrivit art. 36 alin. (1) lit. (a) C.p.p., competența de judecată în primă instanță
aparține tribunalului.