CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................................ pag 3

SECȚIUNEA I CONSIDERAȚII GENERALE..................................... pag 13
1.1. Cadrul legislativ al infracțiunii de luare de mită ................................ pag 13
1.2. Condiții preexistente ale infracțiunii de luare de mită ........................... pag 14
1.3. Obiectul infracțiunii.................................................................................. pag 14
1.3.1. Obliectul juridic special............................................................................ pag 14
1.3.2. Obliectul material .................................................................................... pag 15
1.4. Subiecții infracțiunii de luare de mită....................................................... pag 15
1.4.1. Subiectul activ........................................................................................... pag 16
1.4.2. Subiect pasiv.............................................................................................. pag 25
SECȚIUNEA A II-A CONȚINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACȚIUNII DE
LUARE DE MITĂ ...............................................................................................pag 27
2.2.1. Latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită.......................................... pag 27
2.2.1.1. Element material.............................................................................. pag 27
2.2.1.2. Urmarea socialmente periculoasa.....................................................pag 39
2.2.2. Latura subiectuvă a infracțiunii de luare de mită ......................................pag 40
2.2.3. Forme, Modalități și sancțiuni în cazul infracțiunii de luare de mită ..........pag 43
2.2.4. Sancțiunea.....................................................................................................pag 54
2.3. Particularități privind instrumentarea infracțiunii de mită .........................pag 55
2.4. Raportul cu alte infracțiuni. Concursul real................................................. pag 59
CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA .................................... pag 67
BIBLIOGRAFIE
 ABREVIERI

alin. - alineatul
art. - articolul
B.J - Buletinul Jurisprudenţei
C.A.B. - Curtea de Apel Bucureşti
C.D - Culegere de decizii
C.S.J. - Curtea Supremă de Justiţie
H.G. - Hotărârea Guvernului
Î.C.C.J - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
lit. - litera
M.Of. - Monitorul Oficial
N.C.P. - C. pen.
N.C.P.P. - Noul Cod de Procedură Penală
nr. - numărul
op.cit. - operă citată
p. - pagina
pct. - punctual
R.R.D. - Revista Română de Drept
ş.a. - şi alţii
T.M.B - Tribunalul Municipiului Bucureşti
vol. - volumul

2
 INTRODUCERE

Unul dintre principiile care stau la baza convețuirii în societate afirmă că oamenii sunt
egali, fiind interzisă exploatarea semenilor între ei. Cu toate acestea, acest principiu nu a fost și
nu este respectat întotdeauna, luarea de mită reprezentând una din cele mai grave forme ale
criminalității.
Chiar dacă modalitățile de manifestare sunt diferite și în permanentă schimbare,
elementele de bază rămân aceleași. Luarea de mită presupune, în general, condiționarea unui act
de intră în îndatoririle de serviciu sau în legătură cu un act contrar acestora, de un folos
curent/viitor, pentru sine sau pentru altul.
Prin urmare, în prezenta lucrare mi-am propus să realizez o analiză realistă și obiectivă a
fenomenului de luare de mită, care are un impact social deosebit, manifestat atât la nivel
național, cât și internațional. Lucrarea de faţă constituie o încercare de a aborda problema
corupţiei din perspectiva infractiunii luarii de mită şi a formelor ei sub aspectul teoretic al
dreptului penal.

Corupţia poate fi privită atât ca fenomen social, expresie a unor manifestări de

descompunere morală, de degradare spirituală, cât şi ca fenomen juridic.
Prin modalitatea diferită de incriminare a infracţiunilor de corupţie prevăzute în Codul
penal român din 1864 s-a marcat şi în plan legislativ trecerea României la o fază superioară de
dezvoltare, mare parte a reglementării fiind preluată din Codul Napoleon, unde erau legisferate și
ppevăzute sancțiuni grave pentru faptele de corupție în legătură cu serviciul.
Codul penal român de la 1864 nu incrimina infracţiunea de dare de mită dar, în practica
instanţelor judecătoreşti a vremii, mituitorul era pedepsit ca "agent provocator" la acţiunea de
mituire.
Darea de mită a fost incriminată ca infracţiune de sine stătătoare în Codul penal din 1936,
în art. 250, iar luarea de mită în art. 251; infracţiunile erau situate în Titlul III din Partea specială
"Crime şi delicte contra administraţiei publice", cap. II, "Delicte săvârşite de funcţionari sau
particulari".

3
 Conţinutul acestor infracţiuni - deşi a suferit unele modificări 1 - a fost păstrat, în mare
parte, în Codul penal din 1969 (in continuare ”Vechiul Cod penal”), intr-o formulă
asemănătoare.
Dispoziţiile acelui act normativ cuprindeau agravante legale, care nu au mai fost reţinute
de actuala legislaţie penală. Legea penală în vigoare nu a mai reţinut această dispoziţie socotind
că denunţul duce la exonerarea de răspundere penală numai când organele de urmărire penală nu
au fost sesizate pe altă cale de săvârşirea infracţiunii.
S-a considerat că ”din moment ce organul de urmărire penală s-a sesizat în alt mod,
contribuţia mituitorului ce denunţă ulterior este irelevantă, prin tardivitatea ei, pentru buna
desfăşurare a procesului penal şi pentru înlăturarea răspunderii penale”2.
Se poate afirma că fenomenul corupţiei este, în primul rând, un fenomen social înainte de
a fi un fenomen juridic, deoarece sistemul juridic al unei ţări este oglinda societăţii.
În legislaţia din România, spre deosebire de cea a altor state (Italia, Franţa, etc.), nu
există vreun text care să incrimineze o infracţiune denumită "corupţie", dar doctrina cuprinde în
această noţiune, în sens larg, numeroase încălcări ale legii penale ce privesc sfera relaţiilor de
serviciu.
Într-un sens restrâns, faptele de corupţie3 ce intră sub incidenţa legii penale sunt ”acelea
prin care o persoană încearcă ori reuşeşte să determine un funcţionar aflat în exerciţiul
atribuţiilor ca, în schimbul unor foloase materiale sau altor avantaje necuvenite, să comită un
act contrar legii ori îndatoririlor sale de serviciu sau să favorizeze în orice mod persoanele
implicate; tot fapte de corupţie sunt şi actele acelor funcţionari care acceptă - în schimbul unor
asemenea avantaje – să aibă o astfel de comportare în cadrul serviciului”.
În literatura juridică de drept penal, în sfera noţiunii de corupţie, înţeleasă în mod strict,
sunt incluse un număr limitat de infracţiuni din categoria infracţiunilor de serviciu sau în legătură
cu serviciul. Vorbim pe de o parte despre luarea de mită (art. 254 din Vechiul Cod Penal, art. 289
NCP) şi primirea de foloase necuvenite (art. 256 Vechiul Cod penal), care in viziunea
reglementării vechi sunt infracţiuni de serviciu, iar pe de altă parte, de darea de mită (art. 255 din
Vechiul Cod Penal) şi traficul de influenţă (art. 257 Vechiul Cod Penal – acum sunt sfera
infracțiunii de cumpărare de influență), și care, în permiterul legiferat de Vechiul Cod Penal,
erau infracţiuni în legătură cu serviciul.

1
Legea nr. 3274 pentru modificarea Codului penal publicată în M. Of. nr. 222 din 24 sept. 1938, stabilea că la darea
şi luarea de mită bani, darurile sau valoarea lor se iau în folosul fondului amenzilor, administrat de Ministerul
Justiţiei. De asemenea, prin modificarea publicată în M. Of. nr. 248/1943, au fost majorate pedepsele prevăzute de
art. 251 pentru luarea de mită.
2
V. Dongoroz, Gh. Dărângă, S. Kahane, D. Lucinescu, A. Nemeş, M. Popovici, P. Sârbulescu, V. Stoican " Noul
Cod penal şi Codul penal anterior - prezentare comparativă", Editura Politică, Bucureşti. 1968 p. 167
3
V. Dobrinoiu, op. cit., p. 8

4
 În ceea privește obiectul prezentei lucrări de disertație, conform art. 254 din Vechiul Cod
penal: constituie luare de mită ”fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori
primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase
sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act
privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi”.
În continuare se prevede ca ”Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârşită de un
funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea
unor drepturi”.
Avem și norme care reglementează faza/aspecte procedurale si conexe acestei infracțiuni:
”Banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii
sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt
restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia se
confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în
bani”4.
În art. 256 din Vechiul Cod Penal se stipulează că, primirea de către un funcţionar, direct
sau indirect, de bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care
era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani (alin. 1 ).
Și în acest caz avem o reglementare specială referitoare la procedură/rezultatele
infracțiunii: ”Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se
găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani lor în bani”5.
Am menționat deja ca definiția/instituția luării de mită, aşa cum este definită prin art. 254
Vechiul Cod penal, este mult asemănătoare cu cea din Codul penal din 1936.
Cu toate acestea, trebuie precizat că există și deosebiri:
- Prima dintre acestea – exclusiv sub ordinul modalității de redactare - priveşte obiectul
mitei care, spre deosebire de Codul penal din 1936 (care se referea la "bani, bunuri,
valori, comisioane sau orice alt profit") este exprimat mai succint si cuprinzător
("bani sau alte foloase").
- a doua distincție constă în aceea că art. 254 din Vechiul Cod penal nu mai prevede
circumstanţele agravante existente în Codul Penal din 1936 deoarece s-a considerat că
limitele pedepsei, aşa cum au fost stabilite prin ”noua” reglementare, permit o justă
individualizare a sancţiunii, oricare ar fi circumstanţele comiterii faptei.
- nu în utltimul rând, sub aspectul confiscării obiectului luării de mită, art. 254, alin. 3
din Vechiul Cod penal conţinea o dispoziţie deosebită de cea prevăzută de Codul din
4
Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000, Legea nr. 78 din 8 mai 2000
5
Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000, Legea nr. 78 din 8 mai 2000

5
 1936, conform căreia ”dacă bunurile luate ca mită nu se găsesc în natură,
condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”6.
Atât Vechiul Cod penal, cât și NCP sunt completate în mod corespunzător de dispozițțile
Legii 78/2000, unde se reglementează în mod expres că: ”în cazul infracţiunilor de corupţie,
dacă acestea au fost săvârşite în interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al
unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale
internaţionale ori schimburile sau investiţiile internaţionale, maximul pedepsei prevăzute de
lege pentru aceste infracţiuni se majorează cu 5 ani.”7
Astfel cum rezultă din simpla lecturare a dispozițiilor din Vechiul Cod penal si NCP,
astfel cum s-a reținut și în toată literatura de specialitate, cu câteva deosebiri, infracţiunea de
luare de mită, prevăzută în art. 289 NCP, are corespondent în incriminarea cu aceeaşi denumire
marginală prevăzută la art. 254 din Vechiul Cod Penal.
Astfel, începem prin a clarifica că în noua reglementare, infracţiunea de luare de mită
este prevăzută în doua variante, varianta tip [cea de la alin. (1) al art. 289] şi varianta asimilată
(cea de la alin. (2) al art. 289).
Conţinutul normativ al infracţiunii din NCP a preluat, într-o proporție destul de mare,
textul egliferata de Vechiul Cod Penal, însă analiza comparativă a celor două texte de lege
suscită necesitatea de sesizare a unor schimbări ce au fost aduse, în principal, asupra laturii
obiective şi a laturii subiective a infracţiunii examinate.
Mai exact, observam direct ca față de cele patru modalităţi alternative de realizare a
elementului material al laturii obiective prevăzute în reglementarea anterioară, în actuala
reglementare au fost preluate doar trei dintre acestea (”pretinderea, primirea şi acceptarea
promisiunii”), deci, s-a renunțat la modalitatea nerespingerii promisiunii – fără însă a se fi
micșorat perimetrul de incrimare, deoarece atunci când vorbim de acceptare tacită, în realitate ne
încadrăm în sfera de nerespingere a promisiunii primate de la cel ce săvârșește fapta prevăzută de
legea penală.
Obiectul acţiunii de pretindere, primire ori acceptare a rămas neschimbat, putând fi
format din bani sau alte foloase, noţiunea în sine având un sens extrem de larg, incluzând fiecare
și orice avantaj sau beneficiu de natură patrimonială ori nepatrimonială.
Noul legiuitor a mai inclus o modificare, in sensul ca ”pretinderea, primirea ori
acceptarea de bani sau alte foloase” se poate face şi în beneficiul unei alte persoane, nu doar în
interesul propriu al făptuitorului. Aceasta opțiune nu era expres prevăzută în norma

6
V. Dongoroz, Gh. Dărângă, S. Kahane, D. Lucinescu, A. Nemeş, M. Popovici, P. Sârbulescu, V. Stoican, " Noul
cod penal şi codul penal anterior - prezentare comparativă". Edit. Politică. Buc.,1968, p. 166-167
7
Monitorul Oficial nr. 219/18.05.2000, Legea nr. 78 din 8 mai 2000

6
corespondentă din Vechiul Cod penal, însă nu putem să nu observăm că legiuitorul a ţinut să o
menţioneze explicit, folosind expresia „pentru sine sau pentru altul".
O modificare esenţială a intervenit în privinţa legăturii dintre acţiunea făptuitorului şi
actul ce reprezintă contraprestaţia pe care acesta se angajează să o aibă, în sensul că dacă în
reglementarea veche era utilizată expresia „în scopul...", în NCP aceasta a fost înlocuită cu
sintagma „în legătură cu...", modificarea producand efecte importante sub aspectul că:

a) nemaifiind prevăzut un scop determinat, latura subiectivă a infracţiunii va

include nu numai intenţia directă, ci şi intenţia indirectă, ca formă de vinovăţie prevăzută
de legiuitor pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii(în forma veche,
luarea de mită se comitea doar cu intenţie directă);
b) dacă până acum scopul săvârşirii faptei trebuia să existe în momentul comiterii
infracțiunii, în absenţa din norma de incriminare a unui scop, rezultă că pretinderea,
primirea sau acceptarea de bani sau alte foloase poate avea loc şi ulterior momentului
îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării, întârzierii îndeplinirii ori îndeplinirii contrare a
unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale făptuitorului.
S-a retinut în literatura de specialitate ca ”prin prevederea NCP a cerintei ca fapta sa fie
comisa in legatura cu indeplinirea, neideplinirea, urgentarea ori intarzierea indeplinirii unui act
ce intra in indatoririle sale de serviciu sau in legatura cu indeplinirea unui act contrar acestor
indatoriru, iar nu in scopurile mentionate, au fost incriminate in cuprinsul luarii de mita faptele
care, potrivit vechiului Cod penal constituiau infractiunea de luare sau infractiunea de primire
de foloase necuvenite”.8
Acesta este si motivul pentru care s-a concluzionat ca: ”Astfel, nu se poate vorbi de o
dezincriminare operata prin NCP a infractiunii de primire de foloase necuvenite, faptele
incriminate de art. 256 C. pen., regasindu-se in continutul constitutiv al infractiunii de luare de
mita prevazuta de art. 289 NCP”9
Referitor la atribuția funcţionarului public care este subiectul faptei prevăzute de legea
penală, se remarcă adăugarea unei noi conduite/posibilități de săvârșire a infracțiunii, respectiv
aceea a urgentării îndeplinirii actului care intră în sfera atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului,
conduită pe care nu o regăsim în norma de incriminare anterioară.
Dacă în Vechiul Cod Penal infracţiunea de luare de mită era prevăzută într-o formă
simplă şi una agravată, în NCP s-a renunţat la forma agravată şi, ca element de noutate, a fost
prevăzută o variantă asimilată, ce presupune săvârşirea luării de mită de către o persoană care
exercită o profesie de interes public (art. 175 alin. (2) NCP), dar numai în ipoteza în care fapta
8
M. Udroiu, Drept penal. Partea speciala. Noul Cod penal, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2014, p. 341
9
Idem

7
este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle
sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
Noua reglementare a pus capăt așadar controversei ivită sub imperiul Vechiului Cod
penal rezultată din interpretarile asupra faptului că notarul public, executorul judecătoresc sau
alte persoane care exercită o funcţie de interes public, pentru care este necesară o abilitare
specială din partea autorităţilor publice, poate fi sau nu autor al luării de mită.
În contradicție cu poziția de funcționar public, aducem în atenție dispozițiile art. 308
NCP, conform cărora subiect activ al infracţiunii de luare de mită poate fi şi ”persoana care
exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în
serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) NCP ori în cadrul
oricărei persoane juridice”.
Încă o modificare adusă de NCP rezidă în existența unei pedepse complementare a
interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică [ceea ce atrage şi interzicerea
”exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a
dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat”, conform art. 66 alin.
(2) NCP] ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a fost săvârşită fapta.
Ceea ce exista și în vechea reglementare este dispoziţia referitoare la confiscarea specială
care, la fel ca şi în reglementarea anterioară, are ca ”obiect banii, valorile sau alte bunuri ce au
fost primite ori echivalentul acestora, atunci când ele nu se mai găsesc”.
Sub aspectul reglementării sancțiunilor, putem observa o reducere a limitei maxime a
închisorii de la 12 la 10 ani, în timp ce limita minimă a fost menţinută la 3 ani, astfel că putem
concluziona în mod oportun că prin regimul de sancţionare, legea nouă este mai favorabilă,
întrucât limita maximă a pedepsei închisorii este redusă comparativ cu cea din legea veche.
Fără a avea pretenția de la acest capitol să analizeze exhaustiv elementele principale ale
infracțiunii de luare de mită, redăm în capitolul următor pe larg și din punct de vedere teoretic
întregul perimetru legiferat de art. 289 NCP, în care sunt rubricate elementele constitutive ale
infracțiunii, astfel cum explica în cele urmează.

8
 CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE
PRIVIND INFRACȚIUNILE DE CORUPȚIE

Secțiunea I Explicații preliminare

În decursul istoriei sale, societatea a parcurs mai multe etape în ceea ce privește
evoluția efectelor criminalității, dar și a regulilor de apărare socială pe care le-a reglementat
pentru a atenua și preveni obstacole care au produs și continuă să producă prejudicii materiale și
morale.
Unul din aceste obstacole este corupția, iar aceasta există încă din Antichitate, ca unul
dintre comportamentele cele mai răspândite în rândul celor poziție socială ridicată, astfel că, cei
care dețineau bunuri și care doreau să-și satisfacă un interes, interveneau cu foloase pentru a le fi
facilitate serviciile dorite, iar la momentele respective nu existau interdicții referitoare la astfel
de practici.
Evoluția societății a dus și la apariția unor reguli de conduită, care excludeau practicile
neuniforme ale funcționarilor publici de a primi bunuri în schimbul serviciilor prestate, iar
filosofi precum Platon, Demostene au dorit să înlăture corupția prin sancțiuni precum pedeapsa
cu moartea pentru funcționarii care primeau bunuri pentru a-și îndeplini atribuțiile sau pierderea
drepturilor electorale si confiscarea proprietăților.
În sens larg, corupția reprezintă o abatere de la moralitate fiind o amenințare pentru
echitatea și justiția socială.
„Corupția reprezintă folosirea în mod abuziv a puterii publice, în scopul satisfacerii
unor interese individuale sau de grup.
Ca act antisocial, fenomenul corupției este foarte frecvent întâlnit în societate și este
deosebit de grav pentru că favorizează interesele unor indivizi, în special în aria economică,
afectând interesele comune prin: atribuirea, deturnarea și folosirea resurselor publice în scop
personal, ocuparea unor activități publice prin relații privilegiate, încheierea unor tranzacții prin
eliminarea normelor morale și legale”10.
Corupția vizează un tot unitar de acțiuni ilicite, realizate atât de persoanele cu funcții
de conducere cât și de grupuri sau organizații, publice sau private, în scopul obținerii unor

10
https://ro.wikipedia.org/wiki/Corupție.
9
beneficii materiale sau morale sau unui statut social superior prin folosirea unor forme de
constrângere, șantaj, înșelăciune, mituire, cumpărare sau intimidare.

In zilele noastre, corupția se află în atenția opiniei publice, fiind date spre publicitate
nenumărate fapte de corupție în care sunt implicate persoanele reprezentante ale partidelor
politice, funcționari aparținând organizațiilor naționale sau internaționale.
În Convenția penală privind Corupția din 27 ianuarie 1999„corupția înfățișează o
amenințare pentru democrație, preeminența dreptului și drepturile omului, subminează regulile
de bună administrare, alterează concurența, împiedică evoluția economică și pune în pericol
fermitatea instituțiilor democratice și bazele morale alea societății” 11.

Secțiunea a II-a Incrminarea corupției în legislația românească

În noțiunea de corupție sunt cuprinse în sfera sa acțiuni ilicite deși cele mai întâlnite
infracțiuni de corupție sunt infracțiunile de dare și luare de mită.
Există o serie de acte ilicite care se încadrează în noțiunea corupției și inclusiv a lipsei
de integritate.
Percepția potrivit căreia doar darea de mită și luarea de mită aparține populației care nu
are cunoștințe juridice și care își desfășoară activitatea într-o zonă în care corupția se rezumă de
cele mai multe ori la fapte de genul acesta.
La nivel internațional, corupția a fost definită ca fiind un ansamblu de fapte care sunt
comise în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, încălcări ale sarcinilor, urmărind
obținerea unui folos patrimonial sau nepatrimonial.
Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția, semnată de statul român la 27
ianuarie 1999, a definit noțiunea de corupție în două modalități de comitere a infracțiunilor de
corupție: activă și pasivă.
Corupția activă reprezintă promisiunea, oferirea sau darea cu intenție, de către persoane,
direct sau indirect, a unui folos necuvenit, unui funcționar public, pentru sine ori pentru altul, în
vederea îndeplinirii ori abținerii de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor sale, iar
corupția pasivă reprezintă solicitarea ori primirea cu intenție, de către un funcționar public, direct
sau indirect , a unui beneficiu nemeritat, pentru sine ori pentru altul, sau acceptarea unei oferte
sau promisiuni a unui astfel de beneficiu în vederea îndeplinirii ori abținerii de la îndeplinirea
unui act în exercițiul atribuțiilor sale12.

11
Convenția penală privind Corupția din 27 ianuarie 1999 adoptată prin Legea 27/2002 (publicată în
Monitorul Oficial nr.65 din 30 ianuarie 2002).
12
Al. Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2014 p.425.
10
 În dreptul penal românesc, corupția nu este definită însă, doctrina o definește ca fiind o
manifestare a funcționarului care, în schimbul îndatoririlor de serviciu , pretinde sau acceptă
bunuri sau alte foloase.
La momentul actual, corupția este bine conturată și are un temei legal puternic,
reprezentat de Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
și Noul Codul penal.
Pe fondul unei legislații lacunare și în permanentă schimbare în domeniul privatizării, al
pieței de capital, al sistemului bancar și al asigurărilor, a fost adoptată Legea nr.78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu scopul de a stabili și incrimina
faptele de corupție într-o accepțiune modernă. Această lege conține prevederi noi privind faptele
de corupție, dar face și unele lămuriri și completări a celor existente deja în Codul penal, Partea
specială13.
Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție nu
definește termenul de corupție, dar face trimiteri la conduita ce trebuie avută de funcționarul
public în exercitarea atribuțiilor de serviciu, astfel că noțiunea de corupție implică utilizarea
funcției, a atribuțiilor deținute în vederea obținerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru
altul.
Politica legislativă actuală a statului român în acest domeniu a fost întregită prin H.G.
nr. 1065/2001 privind aprobarea Programului național de prevenirea corupției și prin strategiile
de luptă împotriva corupției14.
În Codul penal, infracțiunile de corupție sunt incluse în Titlul V, acesta fiind un capitol
dedicat acestei categorii de infracțiuni reglementate la art. 288-294, iar acestea sunt
următoarele : „Art. 288 Luarea de mită” „ Art. 289 Darea de mită”, „Art. 290 Traficul de
influență”, „Art. 291 Cumpărarea de influență”,
,,Art. 293 Fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu
aceștia”, ,,Art. 294 Fapte săvârșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia” 15.

Secțiunea a III-a Aspecte comune ale infracțiunilor de corupție

Obiectul juridic general al tuturor infracțiunilor de corupție îl reprezintă relațiile sociale
privind corecta desfășurare a serviciilor publice.
Obiectul material al infracțiunilor de corupție lipsește, iar în cazul infracțiunilor de
trafic de influență si cumpărarea de influență, banii sau foloasele primite sau pretinse de

13
Ibidem.
14
Al. Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2014, p.425.
15
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (publicată în Monitorul Oficial. nr. 510 din 24 iulie 2009).

11
subiectul activ al infracțiunii constituie bunuri date pentru săvârșirea acestor infracțiuni. De
asemenea, infracțiunile de corupție sunt infracțiuni formale (de pericol).
Cu privire la subiecții infracțiunilor de corupție, se face distingere între subiectul activ si
subiectul pasiv.
Subiectul activ al infracțiunilor în cauză este în principiu calificat, acesta putând să fie un
funcționar public (luarea de mită), însă la celelalte infracțiuni de corupție, subiectul activ nu este
prevăzut de lege, fapta putând fi săvârșită de orice persoană, legea necondiționând existența
infracțiunii de vreo calitate particulară a subiectului activ.
Subiectul pasiv este unitatea unde își desfășoară activitatea funcționarul public, însă
fiind infracțiuni de corupție, acestea pot avea ca subiect pasiv secundar, statul, ca susținător al
justiției penale.
În principiu, participația penală poate fi întâlnită în majoritatea infracțiunilor de corupție
în toate cele trei modalități: coautoratul, instigarea și complicitatea.
Cu privire la un alt element al conținutului constitutiv și anume latura obiectivă a
infracțiunilor de corupție precizez faptul că în majoritatea cazurilor, elementul material îmbracă
forma unor acțiuni care sunt descrise în normele de incriminare.
Urmarea imediată constă în punerea în pericol a normalei desfășurări în activitatea unei
autorități, instituții publice în serviciul căreia își desfășoară activitatea funcționarul public.
Pentru existența infracțiunilor de corupție, fiind infracțiuni formale, legea nu prevede să
se producă un anumit rezultat, ci va fi satisfăcută condiția pentru consumarea acestora atunci
când se va săvârși vreuna dintre acțiunile sau inacțiunile prevăzute în norma de incriminare.
Legătura de cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea ce formează elementul material și
urmarea imediată, nu trebuie probată, deoarece aceasta rezultă din materialitatea faptei.
În privința laturii subiective, infracțiunile de corupție se comit cu intenție directă, iar în
ceea ce privește infracțiunile de cumpărare de influență si trafic de influență delictele se comit
sub aspect subiectiv numai cu intenție directă calificată prin scop.
În ceea ce privește formele infracțiunilor de corupție, în cazul infracțiunii de luare de mită
actele preparatorii și tentativa nu sunt posibile, iar în cazul traficului de influență și cumpărării
de influență sunt posibile însă sunt asimilate faptei consumate.

12
 SECȚIUNEA I
CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. Cadrul legislativ al infracțiunii de luare de mită

În literatura clasică de specialitate, mituirea este împărțită în două mari categorii: mituirea
activă, care corespunde infracțiunii de dare de mită, astfel cum aceasta este reglementată de art.
290 din NCP:
”(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art.
289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost
constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire
penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă
acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin.
(3).
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când
acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.”
A doua categorie este reprezentată de mituirea pasivă, care corespunde infracțiunii de
luare de mită, astfel cum aceasta este reglementată de art. 289 din NCP:
”(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul,
pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor
astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea
îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea
unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia
sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175
alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea,
întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu
efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea
nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.”

13
 În structura lor, astfel cum este definită de articolele mai sus menționate , darea şi luarea
de mită sunt două laturi ale unei fapte complexe care, exceptând cazul când pretinderea mitei nu
este urmată de acceptare, care presupune concursul a două persoane, cel care mituieşte si cel
mituit.
În acest context, literatura penală16 susține că darea și luarea de mită reprezintă o
infractiune bilaterală în care fapta ilicită se naşte dintr-un raport bilateral, "intervenit între
subiecţii actului"17, dar pe care legiuitorul român, din considerente de politică penală, a disociat-
o, incriminând separat cele două acte care o alcatuiesc încât, desi faptul prin natura sa, este un
subiect activ, plural, activitatea fiecarui cooperant constituie o infractiune aparte (individuala) 18.
Din punct de vedere teoretic, în cazul dării şi luării de mită, se succed două situaţii
subiective, de asemenea conjugate între ele. Acțiunilor de oferire si de dare de bani si alte
foloase, de la darea de mită, le corespunde la luarea de mită o acțiune de primire, iar acțiunii de
promitere a unei sume de bani ori a unui alt avantaj, de la corupţia activă îi corespunde, în cazul
corupției pasive acceptarea sau nerespingerea promisiunii.
Pe de altă parte, sub aspect subiectiv, în timp ce mituitorul pretinde să îl determine pe cel
mituit la un anumit comportament în legătura cu sarcinile serviciului sau, acesta din urmă,
acceptând mita, acceptă în mod deliberat să aibă comportamentul anticipat de mituitor.
Deși împreunarea celor două infracțiuni amintite mai sus într-o mare categorie poate
prezenta o serie de avantaje teoretice, unirea în discuție, din păcate, nu corespunde realității
legislative din România, în condițiile în care o astfel de unire forțată nu relevă semnificația reală
a faptelor de dare de mită, respectiv de luare de mită. În acest context vom analiza în cele ce
urmează conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită.

1.2. Condiții preexistente ale infracțiunii de luare de mită

1.3. Obiectul infracțiunii
1.3.1. Obiectul juridic special
În opinia doctrinei majoritare, obiectul juridic generic al infracţiunilor de corupţie,
inclusiv al luării de mită, constă în relaţiile sociale care asigură îndeplinirea de către funcţionari a
atribuţiilor de serviciu conform legii, cu onestitate, imparţialitate şi obiectivitate.
După părerea noastră, infracţiunile de corupţie aduc atingere unor drepturi economice
fundamentale, în special dreptului la un salariu echitabil şi la o remuneraţie egală pentru pentru o
muncă de valoare egală (art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale
şi culturale).

16
V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995, p. 124
17
Idem
18
Idem

14
 Însuşi faptul că, în mod tradiţional, mita a fost definită ca o „retribuţie necuvenită” arată,
credem, suficient de limpede, că faptele de luare de mită contravin dreptului la egalitate în
remunerarea muncii, ca şi obligaţiei statului de a promova bunăstarea generală într-o societate
democratică.
1.3.2. Obiectul material
Este controversat faptul dacă infracţiunea de luare de mită are sau nu obiect material.
Potrivit unei opinii, care actualmente este dominantă, infracţiunea de luare de mită şi
infracţiunile de corupţie, în general, nu au obiect material 19. În această opinie, se consideră că
banii sau bunurile primite de funcţionar constituie bunuri dobândite prin săvârşirea faptei, iar nu
obiectul ei material. Într-o altă opinie, pe care o împărtăşim, se consideră că obiectul material al
infracţiunii de luare de mită îl constituie „mita”, adică banii sau alte foloase pretinse ori primite
de funcţionar20.
După părerea noastră, această opinie este în concordanţă cu definiţia mitei ca „retribuţie
necuvenită”. Pornind de la această premisă, trebuie să adaugăm unele precizări. Astfel, trebuie să
precizăm că, prin „bani” se înţeleg, în mod exclusiv, monedele cu putere circulatorie, indiferent
dacă e vorba de monedă naţională sau străină. Banii ieşiţi din uz nu constituie „bani”, în sensul
art. 289 NCP.; ei pot constitui, cel mult, un alt folos (de exemplu, o colecţie numismatică).
Prin „alte foloase” se înţelege orice avantaj sau beneficiu, altul decât acela constând în
bani. În legătură cu formula „alte foloase” există o controversă mai veche: o parte a doctrinei
consideră că este obligatoriu ca folosul fie material, evaluabil în bani, în timp ce o altă parte a
doctrinei consideră că folosul poate fi atât material (patrimonial), cât şi moral (nepatrimonial) 21 –
de exemplu, acordarea unui titlu universitar, a unui grad militar etc.
În ce ne priveşte, considerăm că această din urmă opinie este cea corectă. Acordarea unui
titlu universitar, a unui grad militar etc. presupune nu numai existenţa anumitor aptitudini
personale, ci şi, mai ales, prestarea unei munci considerabile, de ani de zile; de aceea, în caz că
asemenea avantaje au fost acordate nelegal, ele pot fi definite, de asemenea, ca o „retribuţie
necuvenită”. În practica judiciară, s-a decis că există luare de mită, dacă funcţionarul a solicitat o
sumă de bani, cu titlu de împrumut, deoarece împrumutul constituie, şi el, „un folos” 22.

19
S. Kahane, Luarea de mită, în „Explicaţii teoretice ale Codului penal român”, vol.IV, de V. Dongoroz ş.a.,
Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972, p. 130; în acelaşi sens, A. Grigorovici, Infracţiuni de serviciu sau în
legătură cu serviciul, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p.89; V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul
penal român, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995, pp.69-71; H. Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele
asimilate sau în legătură cu acestea, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 11; I. Pascu, V. Lazăr, Dreptul penal.
Partea specială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, p.347 ş.a.
20
Tribunalul Suprem, Dec. îndr. nr. 3/1973, publicată în „Revista română de drept” nr.6/1973, p.103; în acelaşi
sens, a se vedea O.A. Stoica, Drept penal, Partea specială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p.247;
L. Moldovan, Luarea de mită în Codul penal al R.S.R, în Analele Universităţii „Babeş Bolyai”, Cluj-Napoca, 1970,
p.88; I. Vasiu, Drept penal român, Partea specială, vol.II, Editura Albastră, Cluj-Napoca, 1997, p.347 ş.a.
21
P. Pastion, M. Papadopolu, Codul penal adnotat, Bucureşti, 1922, p. 273.
22
Tribunalul Suprem, Dec. pen. nr. 2596/1971, publicată în „Revista română de drept”, nr. 6/1972, p. 169.

15
1.4. Subiecții infracțiunii de luare de mită
1.4.1. Subiectul activ
Fapta tipică de luare de mită poate fi comisă de un funcţionar public, în sensul art. 175
C.pen., sau de o altă persoană, atunci când aceasta se încadrează in vreuna dintre categoriile la
care face referire art. 308 C.pen.
În jurisprudenţa anterioară, care îşi păstrează valabilitatea, s-a stabilit că îndeplinesc
condiţiile cerute de lege pentru a fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită (aveau calitatea
de funcţionar) persoane ca: funcţionarul având calitatea de şef al serviciului personal dintr-o
unitate, deşi nu perfectează angajarea personalului, prin pretinderea sau primirea de foloase
pentru a facilita angajarea unor persoane 23; medicul încadrat într-o unitate medico-sanitară
publică; militarul în termen în serviciu la P.C.T.F., întrucât se află temporar în serviciul unei
instituţii publice - Ministerul de Interne - şi exercită o însărcinare ce constă în controlul
frontierei; asociatul unic şi administrator al unei societăţi comerciale 24; salariaţii din cadrul
societăţilor comerciale cu capital privat; expertul din cadrul unui birou local de expertize tehnice
desemnat să efectueze expertize în cauze judiciare şi retribuit sub forma onorariului prin biroul
ce expertize; lichidatorul judiciar al unei societăţi comerciale, numit prin hotărâre
judecătorească; inspectorul din cadrul oficiului de protecţie a consumatorului, prin primirea de
foloase de la patronii unor societăţi comerciale în scopul ce a nu aplica amenzi contravenţionale
pentru neregulile constatate sau persoana care, având calitatea ce director de bancă, a pretins
sume de bani în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu legate de
acordarea unui împrumut; agentul de poliţie care are, potrivit legii, atribuţii de constatare şi de
sancţionare a contravenţiilor.
În schimb, s-a considerat că avocatul nu face parte din categoria persoanelor la care se
referă art. 147, chiar dacă ar rezulta că, în legătură cu exercitarea mandatului de apărare, ci a
primit sume de bani mai mari decât onorariul de avocat legal cuvenit şi nici angajatul care
primeşte foloase materiale pentru a nu-şi îndeplini obligaţia generală de a asigura caza împotriva
sustragerilor la locul de muncă, prevăzută în contractul de muncă prin care fusese angajat în
funcţia de electrician.25

 Funcţionarul public.

23
C.S.J, secția penală, decizia nr. 1431/1998, în R.D.P. nr. 1/2000, p. 136
24
Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 6351/2004, în Dreptul nr. 9/2005, p.275
25
G. Bodoroncea ș.a., Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2, editura C.H. Beck, București 2016, p. 877

16
 Conţinutul noţiunii de „funcţionar public” este diferit de cel cai aceleiaşi persoane prin
dispoziţiile art. 147 alin. (1) C.pen. din 1969, precum şi mai _arg ca sferă de cuprindere.
Totodată, conceptul de „funcţionar public”, folosit de dreptul renal, are un înţeles mai extins
decât cel atribuit aceleiaşi persoane de dreptul administrativ [art. 2 alin. (2) din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici], după cum rezultă din chiar prevederile art. 175
alin. (1) C.pen., care foloseşte sintagma „funcţionar public în sensul legii penale”.
Curtea Constituţională, de asemenea, a arătat că semnificaţia acestei noţiuni „nu este
echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ (...), potrivit legii penale, noţiunile de
funcţionar public şi de funcţionar au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ,
datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente
periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor
colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal (...) în legea
penalfuncţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte,
dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui
anumit statut sau regim juridic. (...) Excluderea persoanelor care exercită profesii liberale din
sfera de incidenţă a răspunderii penale în materia infracţiunilor de serviciu şi de corupţie nu
constituie un criteriu obiectiv în funcţie de care se poate justifica intervenţia legiuitorului.
Determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt
criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva
activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice, instituţiile publice,
instituţiile sau alte persoane juridice de interes public. Unele dintre persoanele care exercită
profesii liberale sunt considerate „funcţionari publici” în condiţiile art. 175 alin. (2) C.pen.,
atunci când, deşi funcţionează în baza unei legi speciale şi nu sunt finanţate de la bugetul de stat,
exercită un serviciu de interes public şi sunt supuse controlului sau supravegherii unei autorităţi
publice”26.
La rândul ei, instanţa supremă, în considerarea şi a deciziei Curţii Constituţionale men-
ţionate, a reţinut că „din perspectiva tehnicii de reglementare a conţinutului dispoziţiilor art. 175
alin. (1) lit. a), b) şi c) C.pen. rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de ierarhizare a
acestor dispoziţii, ci de a da o definiţie mai riguroasă noţiunii de funcţionar public decât definiţia
dată de art. 147 C.pen. din 1969. (...) Funcţionarul public, astfel cum este definit în cuprinsul art.
175 alin. (l) C.pen.,poate exercitafie atribuţii şi responsabilităţi pentru exercitarea prerogativelor
puterii legislative, executive sau judecătoreşti, fie atribuţii cu privire la realizarea obiectului de
activitate al regiilor autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital
integral ori majoritar de stat, fie poate exercita o funcţie de demnitate publică sau o funcţie

26
Decizia Curții Constitutionale nr. 2/2014

17
publică de orice natură. Scopul utilizării de către legiuitor a expresiei funcţie publică de orice
natură, iar nu funcţie publică a fost acela de a evita existenţa unei suprapuneri între noţiunea de
funcţie publică în sensul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, şi expresia utilizată în cuprinsul art. 175 alin. (1) lit. b)
teza a Il-a C.pen., pentru a delimita sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în
accepţiunea legii penale. Astfel, sintagma funcţie publică de orice natură, în sensul art. 175 alin.
(1) lit. b) C.pen., defineşte o categorie mai largă decât funcţia publică, aşa cum este înţeleasă în
dreptul administrativ, iar noţiunea de funcţionar public este mai cuprinzătoare decât cea la care
se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare. (...) Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi
responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul
realizării competenţelor sale, iar interesul public este acel interes care implică garantarea şi
respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor
legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la
care România este parte. Aşadar, conceptul de funcţie publică se află în strânsă corelaţie cu
noţiunea de interes public, ambele urmărind satisfacerea trebuinţelor de interes general, în baza
prerogativelor constituţionale care fac să prevaleze interesul public faţă de cel privat. Or,
funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării interesului public şi ca atare, în
exercitarea funcţiei, are îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul
personal”.27
Potrivit Codului penal actual, noţiunea de „funcţionar public” se defineşte aşadar prin
raportare fie la persoanele arătate de art. 175 alin. (1) C.pen. (împărţite în trei subcategorii,
fiecare în parte definind, conform anumitor criterii, funcţionarul public propriu-zis
sau ..autonom”), fie la cele arătate de art. 175 alin. (2), ce definesc funcţionarul „asimilat”
funcţionarului public.
Această clasificare a creat probleme de interpretare şi aplicare a legii, iar controversele
legate de încadrarea diverselor persoane care au atribuţii celor corespunzătoare categoriilor
menţionate de art. 175 C.pen. nu se vor opri, probabil, aici.
Dacă delimitarea între tipurile de funcţionari publici arătate de art. 175 alin. (1),
determinată în special de suprapunerile care există între persoanele prevăzute la lit. a) [deputaţii,
senatorii, Preşedintele României, membrii Guvernului, judecătorii şi procurorii, membrii CSM]
şi cele prevăzute la lit. b) a textului (funcţionarii publici propriu-zişi sau cei cu statut special,
funcţionarii publici din cadrul administraţiei centrale sau locale, funcţionarii parlamentari,
primarii, preşedinţii de consilii locale sau judeţene, preşedintele Curţii de Conturi, poliţiştii) ţine

27
Î.C.C.J., completul de hotărâre preliminară, decizia nr. 26/2014

18
mai mult de acurateţe juridică (consecinţele tragerii la răspundere penală fiind aceleaşi), nu se
poate spune acelaşi lucru despre diferenţierea ce trebuie făcută între calitatea de funcţionar
public propriu-zis, pe care o au toate aceste persoane, şi cea de funcţionar public „asimilat”, care
priveşte persoanele arătate de art. 175 alin. (2) C.pen.
Concret, încadrarea funcţionarului într-una dintre cele două categorii determină întrunirea
sau neîntrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală pentru infracţiunea de luare de mită,
care prevede dispoziţii distincte de incriminare a faptei comise de persoanele care se includ în
fiecare dintre categoriile menţionate
Astfel, funcţionarul reglementat de art. 175 alin. (2) C.pen. poate fi subiect activ doar
atunci când fapta sa este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act
privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri,
iar nu şi atunci când are legătură cu îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii actului respectiv. Pe
cale de consecinţă, situaţia se va repeta în cazul infracţiunii de dare de mită, deoarece textul de la
an. 290 trimite la condiţiile de incriminare de la art. 289 C.pen.
Excluderea anumitor ipoteze de realizare a elementului material nu s-a făcut în mod 26
arbitrar de către legiuitor, deoarece aceste persoane pot solicita în mod legal sume de bani pentru
îndeplinirea serviciului public pe care îl prestează sau pentru urgentarea efectuării unui anumit
act (spre exemplu, este legală taxa notarială suplimentară pentru autentificarea unui act în sistem
de urgenţă, de asemenea este prevăzut de lege onorariul solicitat de executorul judecătoresc
pentru efectuarea executării silite etc.).
În schimb, calificarea unor categorii de persoane ca făcând parte dintre cele prevăzute de
art. 175 alin. (2) C.pen. s-a făcut de multe ori în mod arbitrar. De exemplu, într-o primă fază de
interpretare şi aplicare a noilor prevederi legale, s-a considerat greşit că medicul dintr-o unitate
spitalicească de stat, ca subiect activ al infracţiunii de luare de mită, îşi exercită activitatea în
baza unei autorizaţii sau sub controlul şi supravegherea unei autorităţi, iar astfel de aprecieri au
vizat şi alte categorii de persoane28.
Din punctul nostru de vedere, pentru ca includerea într-o anumită categorie de funcţionari
publici să nu plece de la o premisă greşită, este necesar a nu se face confuzie între „ autorizarea ”
din care decurge dreptul de a exercita o profesie, dată de către organismul abilitat, pe de o parte,
şi „ învestirea ” acordată de o autoritate publică unei persoane, pentru exercitarea unui serviciu
de interes public, pe de altă parte.
De asemenea, trebuie evitat a se pune semnul egalităţii între raporturile de serviciu (de
muncă) stabilite între angajator şi angajatul (salariat) cu care a încheiat un contract de muncă
(individual sau colectiv), contract ce obligă pe acesta din urmă „să presteze munca pentru şi sub

28
G. Bodoroncea ș.a., op. cit., p. 880

19
autoritatea” angajatorului, persoană fizică sau juridică, „în schimbul unei remuneraţii denumite
salariu” şi dreptul autorităţii publice de a exercita „controlul sau supravegherea” în legătură cu
îndeplinirea serviciului public de către o persoană cu care nu se află însă în raporturi de serviciu.
Sintetizând, pentru a stabili dacă o persoană are calitatea de funcţionar public în sensul
art. 175 alin. (2), este necesară întrunirea următoarelor condiţii:
a) autoritatea publică de învestire, control sau supraveghere a îndeplinirii serviciului de interes
public să facă parte dintre cele prevăzute în mod expres în Titlul III, precum şi de art. 140 şi
142 din Constituţia României, republicată (art. 240 din Legea nr. 187/2012);
b) învestirea, controlul sau supravegherea să vizeze exclusiv exercitarea respectivului serviciu
public, iar nu dreptul de practicare a profesiei în domeniul de competenţă cerut pentru
îndeplinirea acelui serviciu public;
c) între autoritatea publică şi persoana abilitată să îndeplinească serviciul public să nu existe
raporturi de serviciu, stabilite în baza unui contract individual sau colectiv de muncă; în
prezenţa acestor raporturi, persoana va fi încadrată fie în categoria funcţionarilor publici
prevăzuţi de art. 175 alin. (1), fie în categoria funcţionarilor privaţi, prevăzuţi de art. 308
C.pen.
În altă ordine de idei, exercitarea efectivă a profesiei se poate face, aşa cum arătam mai
sus, în regim salarial şi/sau independent.
Exercitarea în regim salarial presupune existenţa fie a unui contract colectiv de muncă, în
care angajatorul este statul, prin autoritatea competentă (Direcţiile de sănătate publică judeţene şi
a municipiului Bucureşti), fie a unui contract individual de muncă, când angajatorul este o
persoană juridică din domeniul privat (clinică particulară, de exemplu).
Calitatea angajatorului de persoană juridică de drept public sau de drept privat determină,
deopotrivă, încadrarea medicului în categoria funcţionarului public, prevăzut de art. 175 alin. (1)
C.pen. sau cea a funcţionarului privat, reglementat de art. 308 C.pen.
Cele două calificări nu sunt incompatibile, ci corespund opţiunii legiuitorului de
reglementare distinctă a celor două tipuri de funcţionari, publici sau privaţi, în funcţie de
raporturile pe care acesta le are cu persoana în cadrul căreia îşi exercită profesia sau activitatea.
Ar fi de altfel nefiresc ca o persoană să fie considerată funcţionar privat, în rondiţiile în care îşi
exercită activitatea în cadrul unei persoane juridice de drept public.
În fine, în cadrul subcategoriilor prevăzute de art. 175 alin. (1), medicul este o persoană
care exercită o funcţie publică. Astfel, medicii din cadrul spitalelor publice sau ai altor entităţi
medicale publice, care îşi desfăşoară activitatea sub controlul Ministerului Sănătăţii, prin
Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, au atribuţii şi responsabilităţi
generate nu numai de exercitarea profesiei, ci şi de exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul

20
spitalului etc. în care lucrează (prezenţa într-un anumit interval orar, efectuarea de gărzi etc.),
adică acele atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor
de putere publică de către administraţia spublică centrală, administraţia publică locală şi
autorităţile administrative autonome, care caracterizează funcţia publică, astfel cum este definită
de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Este adevărat că textul se referă la funcţia publică în sens administrativ, dar conţinutul
noţiunii este valabil şi în dreptul penal, ca o consecinţă firească a faptului că noţiunea de
„funcţionar public” în sensul legii penale are o sferă de cuprindere mai mare, în care sunt
absorbite şi categoriile de funcţionari publici din dreptul administrativ.
În acelaşi sens, este lipsită de semnificaţie, din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor
tragerii la răspundere penală, prevederea din art. 381 alin. (2) al Legii nr. 95/2006, republicată,
potrivit căreia „având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale
medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public”.
Pe lângă prevederea expresă din art. 175 C.pen. (funcţionar public în sensul legii penale),
jurisprudenţa a decis deja, cu referire la dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1996, care
cuprindea o reglementare asemănătoare („Medicul nu este funcţionar public în timpul exercitării
profesiunii medicale prin natura umanitară şi liberală a acesteia”), că „în raport cu textul
explicativ cuprins în art. 147 C.pen. referitor la noţiunea de „funcţionar”, singurul care
interesează în aplicarea legii penale, faţă de menţiunea din art. 3 alin. (2) din Legea nr. 74/1995
se constată că, în timp ce art. 147 are în vedere un raport juridic ce priveşte legea penală şi a
cărui principală caracteristică o constituie calitatea persoanei ce reprezintă o autoritate de stat (al
cărei prestigiu este apărat şi prin incriminarea faptei de luare de mită), art. 3 alin. (2) priveşte un
raport juridic de drept civil, stabilit între medic, ca specialist, şi pacientul care recurge la
cunoştinţele acestuia.
Din cele arătate se desprinde ideea că cele două texte de lege nu se exclud, deoarece
reglementează situaţii şi finalităţi deosebite. În primul caz, persoana este subiect de drept penal,
reprezentând o autoritate de stat al cărui prestigiu trebuie ocrotit, iar în cel de-al doilea, persoana
este subiect de drept civil, cu drepturi şi obligaţii anume prevăzute de lege.
Aşa fiind, aplicarea legii penale intervine în toate situaţiile în care s-a încălcat relaţia
dintre medic şi autoritatea pe care o reprezintă, şi nu între medic şi pacient. Medicii încadraţi în
unităţi medico-sanitare din reţeaua publică, aşa cum este şi cel în cauză, sunt funcţionari în
sensul legii penale, deoarece în calitate de salariaţi exercită o însărcinare în serviciul unei
instituţii de stat”.29

29
G. Bodoroncea ș.a., op. cit., p. 882

21
 Acest punct de vedere a fost adoptat ulterior şi de instanţa supremă, care a stabilit, în
dezlegarea acestei probleme de drept, că „medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate
spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea
dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.pen.”30 , reţinând în motivare că moţiunea de
serviciu public desemnează „fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o
subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc. Din
categoria serviciilor de interes public fac parte acele entităţi care, prin activitatea pe care o
desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii. (...) Pe
de altă parte, medicul care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă într-o unitate
spitalicească din sistemul public de sănătate nu poate fi încadrat în sfera funcţionarilor publici
asimilaţi, potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (2) C.pen., care restrâng această categorie doar la
persoanele ce exercită un serviciu de interes public, fiind învestite de autorităţile publice sau
supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu
public.
Potrivit art. 175 alin. (2) C.pen., nu este suficient ca persoana să exercite un serviciu de
interes public, ci trebuie să şi fie învestită sau controlată, după caz, supravegheată, de autorităţile
publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. în plus, învestirea, controlul sau
supravegherea din partea autorităţilor publice vizează exclusiv exercitarea de către funcţionar a
serviciului public, iar nu dreptul de practicare a profesiei în domeniul de competenţă necesar
pentru îndeplinirea serviciului public respectiv.
Mai mult, rezultă că între autoritatea publică şi persoana care exercită serviciul de interes
public nu există raporturi de serviciu, stabilite în baza unui contract individual sau colectiv de
muncă, pentru că, în acest din urmă caz, respectiva persoană ar fi avut obligaţia să presteze
munca sub autoritatea angajatorului, urmând a fi încadrată fie în categoria funcţionarilor publici
prevăzuţi de art. 175 alin. (1) C.pen. - dacă angajatorul este o persoană de drept public, fie în cea
reglementată de art. 308 alin. (1) C.pen. - dacă angajatorul este o persoană de drept privat.
Dispoziţiile art. 175 alin. (2) C.pen. privesc persoane care nu îşi exercită atribuţiile în
cadrul unui sistem public, ci persoane care exercită un serviciu de interes public, pe baza
învestirii de către autorităţile publice sau sub controlul ori supravegherea acestora, fără a fi
angajate în unităţile de stat ale unui sistem public”.
Controversele legate de calitatea medicului din sistemul public nu s-au oprit aici.
Astfel, în soluţionarea unei alte întrebări prealabile cu care a fost învestită, I.C.C J. a
decis că „fapta medicului din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public,
în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.pen., de a primi plăţi

30
Î.C.C.J, completul de hotărâre preliminară, decizia nr. 26/2014, publicată în M. Of. nr. 24 din 13 ianuarie 2015

22
suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în sensul art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 privind
drepturile pacientului, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege care să atragă
incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza I C.pen31.
Decizia a fost criticată în doctrină, în considerarea faptului că: „procedând în felul arătat,
instanţa supremă lipseşte de eficienţă un text de lege, producând asupra acestuia consecinţele
unei veritabile abrogări. Astfel, instanţa supremă devine un organ legiuitor sui generis,
substituindu-se de fapt puterii legiuitoare”32 . Opinia este îndreptăţită, având în vedere că, aşa
cum s-a arătat în articolul citat, pacientul, căruia legea îi recunoscuse dreptul de a face astfel de
daruri/donaţii, a devenit implicit şi peste voinţa legiuitorului subiect activ al infracţiunii de dare
de mită.
Expertul intră într-o categorie de persoane care face parte din cea a funcţionarilor publici
„asimilaţi”, reglementată de art. 175 alin. (2) C.pen., aşa cum s-a stabilit şi de instanţa supremă,
cu referire la cel judiciar: „Expertul tehnic judiciar face parte din categoria funcţionarilor publici
asimilaţi, reglementată de dispoziţiile art. 175 alin. (2) teza I C.pen., întrucât exercită un serviciu
de interes public - întocmirea de expertize în vederea aflării adevărului şi soluţionării cauzelor
aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau instrumentate de către organele de urmărire penală -
serviciu pentru care a fost învestit de către o autoritate publică (Ministerul Justiţiei)” 33
Cu privire la altă categorie de funcţionari, administratorul judiciar/practicianul în
insolvenţă, instanţa supremă a stabilit următoarele: „Conceptul de „funcţie publică” se află în
strânsă corelaţie cu noţiunea de „interes public”, ambele urmărind satisfacerea interesului
general. Prin urmare, funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării interesului
public şi, ca atare, în exercitarea funcţiei are îndatorirea de a considera interesul public mai
presus decât interesul personal. Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entităţi
care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale
membrilor societăţii. Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că
administratorul judiciar/practicianul în insolvenţă îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui
serviciu de interes public, ceea ce atrage, implicit, calitatea de funcţionar public în sensul
dispoziţiilor art. 147 C.pen. 1969, respectiv art. 175 alin. (2) C.pen34.
În schimb, în acord cu opinia exprimată în doctrină 35 , considerăm că nu intră în categoria
funcţionarilor publici persoane care exercită profesii liberale (arhitect, mediator, psiholog) în
forme proprii de exercitare a profesiei (birou individual de arhitectură, cabinet de psihologie).

31
Î.C.C.J, completul de hotărâre preliminară, decizia nr. 19 din 4 iunie 2015, M. Of. nr. 590 din 5 august 2015
32
G. Bodoroncea ș.a., op. cit., p. 883
33
I.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 20/2014, M.Of. nr.
766 din 22 octombrie 2014
34
Î.C.C.J., secția prnală, decizia nr. 50 din 16 februarie 2015
35
G. Bodoroncea ș.a., op. cit., p. 884

23
 Aceste persoane ar putea însă să aibă calitatea cerută de lege pentru a fi subiect activ al
infracţiunii fie în calitate de funcţionar public, fie într-aceea de funcţionar privat, dacă lucrează
ca angajat la vreuna dintre persoanele arătat de art. 175, respectiv de art. 308 C.pen. şi sunt
întrunite şi celelalte condiţii ale legii în această privinţă.
În ceea ce priveşte funcţionarul public arătat de art. 175 alin. (1) lit. c), prin intermediul
hotărârii prealabile, instanţa supremă a reţinut că „pot fi incluse în categoria funcţionarilor
publici, prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. c) C.pen., persoanele care exercită în cadrul unei regii
autonome înfiinţate potrivit legii (...) ori al altui operator economic sau al unei persoane juridice
cu capital integral ori majoritar de stat înfiinţate potrivit legii, de tipul companiilor naţionale, al
societăţilor naţionale sau al societăţilor cu capital integral ori majoritar de stat organizate potrivit
Legii societăţilor nr. 31/1990, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia 36.
Aşadar, „calitatea de funcţionar public a inculpaţilor T.G.A., P.G., F.D.C., Ş.D. şi C.I.
este dată de faptul că aceştia sunt sau au fost la data comiterii faptelor deduse judecăţii, angajaţi
ai Ocolului Silvic Vatra Domei, Direcţia Silvică Suceava, judeţul Suceava, unitate care face
parte din structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, care este o regie autonomă de interes
public (naţional), aflată sub autoritatea statului”37.
Persoana arătată de art. 308 C.pen. („funcţionarul privat”) reprezintă subiectul activ al
variantei atenuate a infracţiunii de luare de mită. Legea română sancţionează, în conformitate cu
documentele internaţionale la care România a aderat (Convenţia ONU privind corupţia,
Convenţia penală privind corupţia, Convenţia civilă privind corupţia), şi corupţia (activă şi
pasivă) în sectorul privat, de unde şi denumirea de „funcţionar privat” atribuită persoanelor
descrise la art. 308 C.pen.
Intră în această categorie atât persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau
fară o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele
prevăzute la art. 175 alin. (2), cum ar fi angajaţii birourilor notariale, de expertiză, al executorilor
judecătoreşti etc., precum şi cele care funcţionează în cadrul unei persoane juridice de drept
privat (de exemplu, societăţi comerciale) ori chiar de drept public (de exemplu, personalul
însărcinat cu întreţinerea curăţeniei).
 Subiectul activ al variantei agravate prevăzute de art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Potrivit acestui text legal, fapta trebuie să fie săvârşită de o persoană care exercită o
funcţie de demnitate publică; este judecător sau procuror; este organ de cercetare penală sau are
atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor sau este una dintre persoanele
prevăzute la art. 293 C.pen. (persoanele care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să
pronunţe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluţionare de către părţile la acest
36
Î.C.C.J, completul de hotărâre preliminară, decizia nr. 26/2014
37
Î.C.C.J, secția penală, decizia nr. 350 din 30 octombrie 2014

24
acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfăşoară în baza legii române ori în baza unei alte
legi).
 Persoana juridică.
Noua definiţie a funcţionarului public prevăzută de art. 175 C.pen. permite ca şi o
persoană juridică să fie autor al infracţiunii de luare de mită, dacă fapta de luare de mită este
comisă în realizarea obiectului său de activitate, în interesul ori în numele persoanei juridice (în
acelaşi sens M. Udroiu, op. cit., p. 415, dând exemplul concret al administratorului judiciar în
cadrul unei proceduri de insolvenţă (funcţionar public asimilat). În doctrină s-a exprimat însă
opinia că „persoana juridică nu poate fi autor al infracţiunii, deoarece nu îndeplineşte condiţiile
necesare subiectului activ”38, respectiv pe aceea de a se regăsi într-una dintre ipotezele de la art.
175 C.pen., în ceea ce priveşte calitatea de funcţionar public, ori de la art. 308 C.pen., în privinţa
calităţii de funcţionar privat.
Participaţia penală este posibilă în toate formele. În cazul coautoratului, toţi făptuitorii trebuie să
aibă calitatea de funcţionari publici sau de funcţionari privaţi, conform distincţiilor arătate mai
sus. în schimb, complice sau instigator poate fi orice persoană, din acest punct de vedere
neexistând opinii diferite în doctrină .
Şi în noua reglementare se prevede că fapta poate fi realizată nemijlocit sau prin
intermediul altei persoane („direct sau indirect”). Din punct de vedere al persoanei interpuse,
aceasta va răspunde în calitate de complice la infracţiunea de luare de mită ori de instigator, dacă
iniţiativa aparţine chiar acesteia. „Intermediarul va avea, în consecinţă, calitatea de complice sau
chiar instigator la infracţiunea de luare de mită, dar faptul că denunţătorii au remis prin
intermediar sumele de bani pentru ca inculpatul să facă acte contrare regulilor de atestare a
inspecţiei tehnice auto nu înlătură răspunderea acestuia în condiţiile prevăzute de art. 254 C.pen.
din 1969 (ca autor).39
1.4.2. Subiect pasiv este reprezentat de autoritatea publică, instituţia publică, instituţia sau
persoana juridică de interes public ori privat în cadrul căreia funcţionarul public se află în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar nu de persoana fizică/juridică de la care se pretinde,
primeşte etc. mita şi care are calitatea de autor al infracţiunii corelative, în cazul în care se comit
atât luarea, cât şi darea de mită.
 Noţiunea de „bani sau alte foloase”.
Banii sau foloasele constituie obiectul mitei, iar nu obiectul infracţiunii 40 .
Sumele de bani pot constitui obiectul mitei indiferent că sunt date în mod expres ca un
dar sau sub forma unui împrumut simulat, împrumutul constituie un „folos”, în sensul Codului

38
K Cioclei, în C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V Cioclei, op. cit., p. 214
39
C.S.J., secția penală, decizia nr. 4516 din 15 octombrie 2003
40
C.S.J, secția penală, decizia nr. 1789/2003

25
penal şi, din moment ce a fost solicitat de un funcţionar în scopul de a face un act contrar
îndatoririlor sale de serviciu, toate elementele infracţiunii de luare de mită sunt realizate.
Dacă făptuitorul pretinde o sumă de bani nu cu acest titlu (de folos necuvenit), ci cu titlu
de obligaţie ce trebuie îndeplinită de cel ce solicită actul, fapta nu constituie luare de mită, ci
abuz în serviciu contra intereselor persoanelor - ori de câte ori funcţionarul va motiva destinaţia
şi va destina efectiv profitul ilicit primit nu în folosul propriu, ci în folosul unităţii 41 - cum ar fi
acţiunea făptuitorului de a pretinde şi a primi de la cei aflaţi în subordinea sa avantaje materiale
sub pretextul acoperirii cheltuielilor făcute de el, prin folosirea autoturismului personal pentru
procurarea de comenzi sau materii prime.
Prin expresia „alte foloase” se înţelege orice profit, deci şi bunurile, valorile şi comi -
sioanele. Tot obiect al mitei îl constituie şi diferite daruri, sub orice formă, cum ar fi vânzări
simulate, schimburi avantajoase pentru funcţionar, pierderea voită la jocul de noroc în favoarea
funcţionarului etc..
„În ceea ce priveşte situaţia de fapt, inculpatul a arătat în esenţă că, în perioada februarie
2015 a pretins în mod repetat de la martorul-denunţător T.F. foloase necuvenite pentru sine şi
pentru procurorul de caz pentru a asigura o soluţie favorabilă martorului-denunţător prin modul
de realizare a anchetei şi prin influenţarea procurorului care supraveghea urmărirea penală în
acel dosar. De asemenea, inculpatul a mai recunoscut că în data de 3 martie 2015, a primit de la
martorul-denunţător foloase necuvenite în valoare de 1.000 euro constând în două cutii de
trabucuri marca „COHIBA” şi o brichetă marca „DUPONT” pentru a obţine o soluţie favorabilă
din partea procurorului de caz, stabilind că în ceea ce priveşte „răsplată sa” urmează să o
stabilească ulterior. Inculpatul a mai recunoscut de asemenea, că în perioada aprilie - iulie 2014,
a primit de la martorul-denunţător D.R.E. contravaloarea unui sejur la Mamaia pentru a asigura o
soluţie favorabilă martorului-denunţător prin modul de realizare a anchetei şi prin influenţarea
procurorului care supraveghea urmărirea penală în acel dosar”42
„Favorurile sexuale” nu pot constitui însă obiect al mitei, ci al infracţiunii de folosire
abuzivă a funcţiei în scop sexual.

41
G. Bodoroncea ș.a., op. cit., p. 884
42
C.A. București, secția a II-a penală, decizia nr. 819/A/2015

26
 SECȚIUNEA A II-A
CONȚINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACȚIUNII DE LUARE DE MITĂ

3.2.1. Latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită

Numai una singură dintre cele patru forme infracționale ale faptei de luare de mită, așa
cum rezultă ele din conținutul art. 289 Cod penal, poate fi privită ca fiind forma perfectă de
realizare a acestei fapte, respectiv cea de primire a banilor sau a celorlalte foloase. Celelalte
forme (pretinderea banilor sau foloaselor, acceptarea sau nerespingerea promisiunii), dacă le
analizăm în esența lor, nu sunt, decât forme imperfecte, sau cu alte cuvinte, acte pregătitoare ori
acte de executare rămase în faza tentativei, pe care legiuitorul le-a incriminat de sine stătător,
punându-le pe acelaşi plan cu forma perfectă, cu infracțiunea consumată.

Infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul în care făptuitorul a pretins, a

primit sau a acceptat foloasele ori nu a respins promisiunea mituitorului. Pentru consumarea
infracțiunii, se impune ca faptele să fie realizate în scopul îndeplinirii, al neîndeplinirii, ori
pentru întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a
face un act contrar acestor atribuțiuni, nefiind important dacă actul ce trebuie efectuat este legal,
dacă este definitiv, irevocabil sau are caracter provizoriu.
Restituirea folosului primit, ori renunțarea la folosul acceptat, ulterior consumării faptei,
nu înlătură existența infracțiunii și a răspunderii penale.

3.2.1.1. Element material

Elementul material al laturii obiective reprezintă acțiunea/inacțiunea prohibită prin
norma de incriminare.
În cazul luării de mită, elementul material constă într-o acțiune ce se realizează în trei
modalități prevăzute de norma de incriminare și anume pretindere, primire ori acceptare de
promisiuni sau foloase necuvenite.
Noul cod nu mai păstrează reglementarea din VCP unde elementul material se putea
realiza și printr-o inacțiune.
Prima modalitate - pretinderea - spresupune a formula explicit o cerere (de bani sau alte
foloase) din partea subiectului activ. „Infracțiunea subzistă, chiar dacă solicitarea făptuitorului
nu este satisfăcută ori dacă folosul a fost pretins cu titlu de împrumut. De exemplu, a comis
infracțiunea de luare de mit inculpatul care nu întocmea dosarele de pensionare, ci avea, potrivit
fișei postului, doar atribuția de a calcula timpul util de muncă , dar a pretins și primit diverse

27
sume de bai, lăsând să se înțeleagă că va întocmi dosare de pensionare numai foștilor membri ai
C.A.P care dau sumele respective”43.
În cazul acestei modalități de comitere a faptei, inițiativa aparține funcționarului public.
„În practica judiciară s-a decis că infracțiunea de luare de mită se consumă în
momentul pretinderii beneficiului, iar nu în momentul în care funcționarul a și primit folosul
material, fiind suficientă simpla acceptare a promisiunii făcute, indiferent dacă fapta a fost sau
nu urmată de primirea banilor pretinși sau promiși”44.
„În doctrină, s-a susținut că pretinderea poate fi și aluzivă, dar, în același timp,
neechivocă, fiind suficient ca ea să fie inteligibilă pentru cel căruia i se adresează” 45.
„Nu este necesar ca suma de bani să fie determinată în concret în momentul pretinderii,
fiind suficient să fie exprimată într-un procent din valoarea sumelor totale ce i-au fost aprobate
drept compensații mituitorului”46.
Astfel, în jurisprudenţă s-a reţinut, de exemplu, săvârşirea infracţiunii de luare de mită în
raport cu calitatea de judecător a inculpatului, care „a pretins şi primit de la aceştia, în mod
repetat, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, direct şi indirect, pentru sine şi pentru
alţii, bani şi alte foloase care nu i se cuveneau, în scopul de a îndeplini favorabil inculpaţilor din
cauză unele acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, în sensul de a înlocui sau revoca
măsurile preventive luate împotriva acestora, de a dispune ridicarea sechestrului asigurător
instituit asupra bunurilor firmelor în care aveau interese şi de a le aplica o pedeapsă cât mai
blândă, eventual cu suspendarea executării pedepsei”47
Într-o altă speţă, în care inculpaţii îndeplineau diverse funcţii în cadrul unei unităţi
militare (comandant, inginer şef, şef birou energetic), s-a reţinut săvârşirea infracţiunii cu privire
la pretinderea/primirea de bunuri sau alte foloase necuvenite, astfel: în scopul de a le ordona
comandanţilor U.M.Y Bucureşti şi U.M.X Iaşi, care i se subordonau pe linie militară, să încheie
cât mai repede contractele de achiziţie de combustibil lichid cu o anumită firmă şi de a efectua cu
operativitate plăţile; în scopul de a asigura buna derulare a contractului şi efectuarea la timp a
plăţilor pentru cantităţile de combustibil livrate; în scopul de a asigura desfăşurarea normală a
contractului încheiat de U.M.X Iaşi cu SC L.E. SRL; în scopul de a asigura desfăşurarea normală

43
C.S.J, Secția penală, decizia nr.1923/1995, în Dreptul nr.5/1996p.129 apud Alexandru Boroi, Drept
penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2014 p.432.
44
P. Dungan, T. Medean, V. Pașâca, Drept penal. Partea specială Prezentare comparativă a noului Cod
penal și a Codului penal din 1968, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 12.
45
V. Pașca, Luarea de mită (Infracțiuni de corupție), în Noul Cod penal comentat. Partea specială, vol. II, Vasile
Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Viorel Pașca,Maxim Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan Chiș, Costică
Păun, Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 181.
46
C-tin Duvac, Luarea de mită în noul Cod penal, în „Dreptul” nr. 4/2013,p.108.
47
Î.C.C.J, secția penală, decizia nr. 160/16 aprilie 2016

28
a contractului şi a efectua la timp plăţile pentru combustibilul livrat; în scopul de a atribui
contracte de construcţii celor două societăţi comerciale.48
Condiţia ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act
privitor la îndatoririle sale de serviciu este realizată şi în situaţia în care îndeplinirea actului cade
în atribuţiile altui funcţionar, dar făptuitorul, prin modul în care îşi realizează propriile sarcini de
serviciu, poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent. 49
Săvârşirea faptei în legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului poate genera
interpretări diferite în cadrul aceleiaşi speţe, mai ales atunci când îndeplinirea actului nu cade
nemijlocit în sarcina celui care pretinde/primeşte mită. Astfel, într-o cauză, „prima instanţă a
constatat că în sarcina inculpatului A.N. nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de luare de mită
prevăzută de art. 254 alin. (1) C.pen. din 1969 pentru niciuna din acţiunile descrise în
rechizitoriu.
A doua modalitate de săvârșire a faptei -primirea- constă în intrarea în posesia banilor
sau altor foloase. Elementul material în acest caz presupune o acțiune corespunzătoare remiterii
directe sau indirecte, pentru sine sau pentru altul de către mituitor. Remiterea se poate realiza
prin tradițiunea bunurilor, transferul sumelor de bani prin virament bancar, prin încheierea unor
contracte de vânzare sau de consultanță.
Primirea este spontană, inițiativa aparținând mituitorului pentru că în cazul în care
făptuitorul acceptă promisiunea de primire a acestor foloase, infracțiunea se consuma la
momentul acceptării, iar nu la momentul primirii bunurilor.
Primirea, respectiv, acceptarea foloaselor necuvenite de la inculpata I.P.J. şi consulul
P.I. în legătură cu introducerea în ţară a bunurilor achiziţionate din Republica Populară Chineză
nu au implicat în niciun fel atribuţiile de serviciu ale inculpatului A.N.
Or, în absenţa unui act de serviciu care să fi fost îndeplinit de inculpat ca un contra
echivalent al foloaselor necuvenite primite, nu există fapta de primire în sensul unei luări de mită
prevăzută de art. 254 C.pen. din 1969.
Cu alte cuvinte, legea penală nu incriminează primirea de foloase necuvenite din partea
funcţionarului dacă nu există nicio legătură între faptul primirii şi îndeplinirea atribuţiilor sale de
serviciu. (...)
Concluzionând, în urma readministrării probatoriului esenţial pentru soluţionarea cauzei,
a valorificării unor mijloace de probă ignorate de instanţa de fond, dar şi al coroborării întregului
material aflat la dosar, Completul de 5 judecători, a ajuns la o altă concluzie cu privire la
existenţa faptelor şi vinovăţia inculpaţilor N.A., N.D. şi J.I.P. din perspectiva infracţiunilor de
luare şi dare de mită imputate acestora prin actul de sesizare, în sensul că:
48
Î.C.C.J, secția penală. decizia nr. 386 din 30 ianuarie 2014
49
Î.C.C.J, secția penală, decizia nr. 3334/2004

29
 în perioada 2002-2004, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de prim-ministru
al României, inculpatul A.N. a primit foloase necuvenite de la inculpata I.P.J.
 în valoare totală de 1.824.303,72 ron (18.243.037.290,81 ROL), din care 181.774,01 ron
(1.817.740.105 ROL) reprezentând cheltuieli ocazionate de introducerea în ţară a bunurilor
cumpărate din China ca importuri efectuate de SC V. SA, precum şi sume facturate de
prestatorii interni pentru operaţiunile de vămuire, transport pe calea ferată şi cu mijloace
auto, manipulare şi pază a containerelor cu aceste bunuri aparţinând familiei soţilor N.A. şi
N.D. şi 1.642.529,71 ron (16.425.297.185,81 ROL) reprezentând contravaloarea unor lucrări
de construcţii şi renovare executate la imobilul situat în Bucureşti, str. C.T., sector 1 ce
aparţinea în realitate inculpaţilor N.A. şi N.D., toate acestea în scopul menţinerii în funcţie a
inculpatei J. (lucru care s-a şi realizat, inclusiv în condiţiile în care în anul 2004 instituţia
condusă de aceasta a trecut în subordinea inculpatului N.A. (trecerea Inspectoratului de Stat
în Construcţii în subordinea Cancelariei primului ministru s-a realizat prin Legea nr.
228/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în
cadrul administraţiei publice centrale);
 în aceeaşi perioadă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul N.A. a primit de la
martorul P.I., foloase necuvenite constând în prestarea serviciilor de achiziţionare a unor
bunuri din China, depozitarea lor temporară la sediul Ambasadei României din China,
supravegherea încărcării bunurilor în containere şi organizarea transportului pe parcurs
extern, toate acestea în scopul menţinerii martorului în misiune în străinătate (lucru care s-a
şi întâmplat, inclusiv prin numirea acestuia în funcţiile de consul general, şef al Consulatului
General al României la Hong Kong şi Shanghai);
 parte din foloasele obţinute de inculpatul N.A. au fost primite în perioada 2002-2004, în
mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale cu ajutorul soţiei sale, inculpata N.D.,
în scopul arătat anterior;
 în mod corespunzător, în perioada 2002-2004, în mod repetat şi în baza unei rezoluţii
infracţionale unice, inculpata J.I.P. i-a remis inculpatului N.A., prim-ministru al României,
foloase necuvenite în valoare totală de 1.824.303,72 ron (18.243.037.290,81 ROL), în
scopul menţinerii sale în funcţia de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în
Construcţii (I.SC), inclusiv după ce această instituţie a trecut în subordinea inculpatului N.A.
 în raport de cele reţinute anterior, rezultă că faptele comise de inculpaţii N.A. şi N.D.
întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată,
săvârşite în calitate de autor, respectiv complice, în timp ce faptele comise de inculpata

30
 J.I.P.D. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită în formă
continuată50
Infracţiunea de luare de mită subzistă în cazul în care faptele la care se referă textul de
lege se săvârşesc în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu ale
funcţionarului şi în situaţia când actul nu constituie decât componenta unei activităţi finale, la
care participă şi alţi funcţionari având atribuţii legate de aceasta. 51
Fapta de a pretinde şi primi bani, inducând în eroare persoana vătămată cu privire la
împrejurarea că actul pentru a cărui neîndeplinire făptuitorul a pretins şi primit banii priveşte
îndatoririle sale de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, iar
nu pe cele ale infracţiunii de luare de mită52
Astfel, constituie infracțiunea de luare de mită, „fapta inculpatei, medic la un dispensar
de a primi de la salariați diverse sume de bani pentru a le elibera certificate de concediu
medical„53; „funcționarul public care observă că solicitantul îi pune în cutia de pe birou o sumă
de bani pentru a face un act la care era obligat după lege și nu refuză folosul oferit” 54; sau
profesorul care acceptă bani pentru promovarea unei elevă la disciplina pe care o predă.

Acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite constituie acordul expres sau
tacit al autorului referitor la oferta mituitorului, mai precis se confirmă disponibilitatea persoanei
mituite de a primi în viitor bunuri sau alte foloase. Inițiativa aparține persoanei care dă mita, iar
funcționarul public, fiind pus în fața promisiunii, o acceptă.
Acceptarea se poate face direct, indirect, pentru sine sau pentru altul. Așadar, pentru
existența infracțiunii de luare de mită nu este relevant dacă funcționarul săvârșește faptele
incriminate direct, adică el însuși, sau indirect, prin intermediul unei alte persoane, în ambele
situații el va calitatea de autor.
Noua reglementare nu a mai prevăzut varianta alternativă a elementului material al
infracțiunii nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite prevăzute de C. pen.
din 1969 , ci a fost dezincriminată de NCP, în măsura în care nu se va reține o acceptare tacită si
neîndoielnică a promisiunii.
„În ipoteza în care mita nu ajunge direct la autorul infracțiunii de la persoana care dă
mita, ci prin mijlocirea unui intermediar, acesta va avea calitatea de complice la infracțiunea de
dare de mită dacă scopul urmărit a fost acela de a-l ajuta pe mituitor, respectiv de complice la
50
Î.C.C.J., completul de 5 judecători, Decizia nr. 1/2014
51
C.S.J, secția penală, decizia nr. 1923/1995
52
Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3622/2004
53
Tribunalul Municipiului București, secția a II-a penală, decizia nr. 129/1993, în „Dreptul” nr. 9/1994, p. 91.
54
Tribunalul Municipiului București, secția a II-a penală, decizia nr. 2254/1984, Vasile Papadopol, Ștefan Daneș,
Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1989, p. 186.

31
infracțiunea de luare de mită dacă scopul urmărit a fost acela de a-l ajuta pe mituit. Nu va fi
exclus ca în sarcina intermediarului să se rețină instigarea la dare de mită (care absoarbe
complicitatea), respectiv instigarea la luare de mită ( absoarbe instigarea) dacă acesta a
determinat pe mituitor sau mituit să comită infracțiunea, iar apoi a ajutat la realizarea faptei
tipice„55.
„Acceptarea de promisiuni nu realizează elementul material al incriminării dacă
făptuitorul denunță de îndată celor în drept că i s-au făcut promisiuni de dare de mită„ 56.
Acțiunea care constituie elementul material al luării de mită trebuie să îndeplinească
mai multe condiții esențiale ce trebuie realizate cumulativ, pentru ca fapta comisă de subiectul
activ nemijlocit să constituie infracțiunea de luare de mită.
O primă condiție atașată elementului material este ca oricare dintre acțiuni trebuie să se
raporteze la bani sau alte foloase care nu sunt cuvenite în mod legal făptuitorului. Sfera noțiunii
de foloase include orice avantaj de natură patrimonială și pot fi bunuri, premii, împrumuturi și
chiar promovare în funcție.
„În practica judiciară s-a decis că fapta unui funcționar public de a solicita o sumă de
bani cu titlu de împrumut, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu,
realizează infracțiune de luare de mită, deoarece împrumutul constituie un folos în sensul
dispozițiilor art. 289 C. pen. Întrebuințarea banilor pentru o perioadă de timp este de natură a
asigura un beneficiu celui care îi obține pe această cale”57.
În ceea ce privește banii, trebuie să se înțeleagă orice monedă națională sau o altă
monedă, primiți în numerar sau în valută.
„În literatura de specialitate s-a exprimat opinia că, dacă între folosul primit
și actul realizat este o vădită disproporție, fapta nu constituie luare de mită” 58.
„Prin expresia „alte foloase” din conținutul art. 289 Cod penal nu se includ și favorurile
sexuale, pretinse sau obținute de funcționarul public în legătură cu atribuțiile sale de serviciu de
la o persoană interesată direct sau indirect, întrucât legiuitorul a incriminat o astfel de faptă
distinct și atenuat în art. 299 alin. (1) Cod penal, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual” 59.

55
M. Udroiu, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck 2016, p.418.
56
Siegfried Kahane, Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu
serviciul), în Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. IV, Vintilă Dongoroz ș.a., Editura
Academiei Române, București, 1972, p. 132.
57
Curtea Supremă de Justiție, secția penală, decizia nr. 1431/1998, în „Dreptul” nr.12/1999, p. 171.
58
Siegfried Kahane, Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu
serviciul), în Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. IV, Vintilă Dongoroz ș.a., Editura
Academiei Române, București, 1972, p.133.
59
Acest text are următoarea redactare: „Fapta funcționarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a
urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act
contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obține favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect
de efectele acelui act de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării dreptului
de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta”.

32
 A doua condiție a elementului material presupune ca banii sau foloasele pretinse,
primite sau acceptate pentru sine sau pentru altul să fie necuvenite, adică autorul să nu fie
îndreptățit de a le primi sau de a le pretinde.
”Nu este de esența infracțiunii de luare de mită cui se remit efectiv banii sau foloasele,
dar funcționarul public trebuie să cunoască natura retributivă a acestora și scopul pentru care au
fost date sau promise”60.
În raport cu specificul incriminării, legea nu definește noțiunea „pentru altul” însă
majoritatea autorilor sunt de părere că beneficiarul acțiunii incriminate este o altă persoană fizică
decât subiectul activ nemijlocit.
Dacă autorul comite vreuna dintre acțiunile incriminate alternativ prin art. 289 în
interesul unei persoane juridice de drept public sau privat, fapta sa nu va mai putea fi considerată
drept luare de mită61.
Este necesar ca „pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni de bani sau alte
foloase necuvenite să fie comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori
întârzierea îndeplinirii unui act și să facă parte din sfera atribuțiilor 62” funcționarului public sau
să fie în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor atribuții.
„Această cerință are o importanță hotărâtoare pentru existența infracțiunii de luare de
mită, deoarece, fiind vorba de o infracțiune de corupție, ea nu poate fi reținută în sarcina unui
funcționar decât în cazul încălcării uni obligații ce intra în competența sa de serviciu.
Funcționarul public care pretinde sau primește bani sau foloase pentru îndeplinirea sau
neîndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu trebuie să fie competent a îndeplini
sau a nu îndeplini acela act în momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate. Nu are
importanță daca ulterior funcționarul și-a pierdut această competență” 63.
O altă condiție esențială atașată elementului material este ca pretinderea, primirea sau
acceptarea promisiunii de bani sau de alte foloase necuvenite de către autor trebuie comisă în
legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Pretinderea sau acceptarea de promisiuni nu pot fi decât anterioare sau concomitente
îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat privitor la
îndatoririle de serviciu. În schimb, primirea foloaselor se poate realiza și după acest moment 64.
60
V. Pașca, Luarea de mită (Infracțiuni de corupție), în Noul Cod penal comentat. Partea specială, vol. II, Vasile
Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Viorel Pașca, Maxim Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan Chiș, Costică
Păun, Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 485.
61
C-tin Duvac, Luarea de mită în noul Cod penal, în „Dreptul” nr. 4/2013, p.113.
62
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (publicat în M. Of. nr. 510 din 24.07.2009).
63
Al. Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2014 p.435.
64
Siegfried Kahane, Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu
serviciul), în Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. IV, Vintilă Dongoroz ș.a., Editura
Academiei Române, București, 1972, p.133.

33
 „Există luare de mită în legătură cu întârzierea îndeplinirii unui act privitor la
îndatoririle de serviciu în cazul unui funcționar însărcinat cu executarea unui mandat de arestare
care a primit daruri de la cel urmărit, în scopul de a nu executa imediat, ci după o perioadă de
timp, acel mandat ”65.
De asemenea, este necesar ca îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea
actului licit sau ilicit al funcționarului public să intre în sfera atribuțiilor de serviciu.
Neîndeplinirea acestei cerințe poate conduce la reținerea unei alte infracțiuni precum
înșelăciunea.
Pentru susținerea acuzației de luare de mită trebuie dovedite, din punct de vedere
obiectiv:„conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu banii sau foloasele: pretinderea
de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin,
acceptarea promisiunii de bani sau de foloase care nu i se cuvin, faptul că nu a respins o
asemenea promisiune (de exemplu, acceptarea de lucruri în interes propriu de la firma care
beneficia de contracte de prestări servicii la instituția la care lucra un inculpat);conduita proprie
a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu: îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea
îndeplinirii unui act privitor la ă îndatoririle sale de serviciu , realizarea unui act contrar acestor
îndatoriri (de exemplu, omisiunea exercitării oricărui control, aflat în atribuțiile celor care au
beneficiat de lucrări personale din partea firmei care lucra pentru instituția la care erau angajați,
cu privire la realitatea lucrărilor efectuate de această firmă și la cuantumul sumelor acceptate la
plată); legătura dintre banii sau foloasele necuvenite și actul de serviciu. Banii sau produsele
trebuie să fie pretinse, primite etc. cu titlu de contra -echivalent al conduitei pe care făptuitorul se
angajează să o aibă și anume pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, sau îndeplinirea cu întârziere a
unui act de serviciu. Dacă legătura lipsește, fapta nu are caracter penal. Dacă însă scopul urmărit
se realizează și acuzatul face un act contrar îndatoririlor de serviciu, act care constituie prin el
însuși o infracțiune, cum ar fi un fals în înscrisuri, infracțiunea de luare de mită intră în concurs
cu acea infracțiune”66.
Conform art. 289 alin. (2) Cod penal, „fapta comisă de un funcționar public asimilat
prevăzut de art. 175 alin. (2) Cod penal va fi tipică numai atunci când este comisă în legătură cu
neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură
cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri„67.
Prin art. 289 alin. (2) Cod penal legiuitorul a tranșat o problemă dezbătută în literatura
de specialitate, în sensul că notarul public, executorul judecătoresc sau alte persoane care va

65
Tribunalul Capitalei, secția I penală, decizia nr. 2735/1956, în „Legalitatea populară” nr. 8/1957, p. 956.
66
Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3113/2014, www.scj.ro apud Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială,
Editura C. H. Beck p.420.
67
Legea nr.286/2009 privind Codul penal (publicat în M. Of. nr.510 din 24.07.2009).

34
executa o funcție de interes public, vor putea fi subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită
dacă îndeplinesc condițiile conținutului constitutiv al infracțiunii.
Prin realizarea elementului material (acțiunea/inacțiunea interzisă în norma de
incriminare) împotriva obiectului unei infracțiuni va avea ca și consecință vătămarea sau
punerea în pericol a acestuia (urmarea imediată).
 Cerinte esențiale
Acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al luării de mită trebuie să
îndeplinească mai multe condiţii concomitente:
1) Pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii să aibă ca obiect
bani sau alte foloase.
Conform dicționarului explicativ al limbii române, termenul „folos” desemnează orice
„câștig moral sau material”, sensul de bază fiind cuprins de către legiuitor și în art. 289 Cod
penal. Legiuitorul a înțeles să folosească acest cuvânt tocmai pentru a atribui obiectului mitei un
conținut larg, care să includă și avantaje nemateriale.
Sfera noţiunii de „foloase” este largă, incluzând orice avantaj de natură patrimonială (se
poate prezenta sub forme variate ca: împrumut, diferite daruri sub formă de vânzări simulate) 68,
bunuri mobile sau imobile, comisioane, premii dar și avantaje nepatrimoniale (acordarea unui
titlu sau grad, distincţii onorifice sau avansare în funcţie).
O problemă importantă, mult discutată este aceea dacă poate exista luare de mită în cazul
în care valoarea folosului material primit de funcţionar este foarte redusă. Deși V. Manzini scrie
în acest sens: „Nu constituie corupţie micile daruri ocazionale, comestibile, de băut, ţigări și
altele asemănătoare a căror oferire are caracter de curtoazie, mai mult sau mai puţin interesată” 69,
totuși trebuie să existe un raport direct și explicit între darurile primite și un anumit act din sfera
atribuţiilor ce revin funcţionarului; astfel oricare ar fi valoarea darului, dacă acesta constituie un
contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a funcţionarului, infracţiunea de luare de mită
este realizată. Chiar și autorul citat arată că: „din păcate este imposibil să se verifice prea
minuţios sinceritatea și dezinteresul tuturor darurilor de politeţe ce se primesc”.
Opiniile au fost împărţite, dar practica instanţei noastre supreme promovează ideea că atât
timp cât art. 289 al Codului penal nu cere existenţa unei proporţii între valoarea actului pretins de
la funcţionar și suma de bani sau folosul ilicit obţinut de către acesta, conţinutul infracţiunii se
realizează.
În practica judiciară s-a decis că prin „foloase”, în accepțiunea art. 289 Cod penal, se
înțelege și „pretinderea ori promiterea de sume de bani sub formă de împrumut, deoarece

68
O. Loghin și T. Toader, Drept penal român, Parte specială, Edit. Șansa, București, 1994, p.. 3.
69
Gh. Nistorescu ș.a., Drept penal. Partea special, Editura Continent, p. 337.

35
împrumutul constituie un folos în sensul dispozițiilor art. 289 Cod penal; astfel, întrebuințarea
banilor o perioadă de timp este de natură a asigura un beneficiu celui care îi obține pe această
cale”70.
2) Banii sau celelalte foloase pretinse sau primite ori a căror promisiune a fost acceptată
ori nu a fost respinsă să fie necuvenite, să nu fie legal datorate.
Banii sau foloasele trebuie să fie pretinse, primite cu titlu de contraechivalent al conduitei
pe care făptuitorul se angajează să o aibă.
„Dacă făptuitorul pretinde o sumă de bani nu cu acest titlu, ci cu titlu de obligaţie ce
trebuie îndeplinită de cel ce solicită actul, fapta nu constituie luare de mită, ci abuz în serviciu
contrar intereselor persoanelor (ori de câte ori funcţionarul va motiva destinaţia și va destina
efectiv profitul ilicit primit nu în folosul propriu ci în folosul unităţii)”71.
3) Săvârșirea anterioară, concomitentă sau ulterioară îndeplinirii, neîndeplinirii,
urgentării sau întârzierii în îndeplinirea actului de serviciu ori efectuării unui act contrar
acestor îndatoriri de serviciu.
Legiuitorul noului Cod penal a renunțat la condiția anteriorității sau concomitenței
săvârșirii elementului material cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea în
îndeplinirea actului de serviciu sau cu efectuarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu,
deoarece în practică era uneori dificil de stabilit această cerință, deși între actele de corupție și
actele de serviciu există o legătură strânsă.
Dacă funcționarul public a îndeplinit actul, dar afirmă în mod nereal, față de beneficiarul
actului că nu l-a îndeplinit, cerând în schimbul îndeplinirii acestuia o sumă de bani, se va reține
infracțiunea de luare de mită, și nu infracțiunea de înșelăciune, deoarece pretinderea este în
legătură cu îndeplinirea unui act de serviciu.
În concluzie, „făptuitorul poate să pretindă, să primească sau să accepte promisiunea
banilor sau foloaselor înaintea înfăptuirii actului, în timpul înfăptuirii sau după realizarea
acestuia ori efectuării într-un mod contrar atribuțiilor de serviciu, fapta constituind în toate
cazurile infracțiunea de luare de mită”72.
4) Actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire ori întârziere a îndeplinirii se pretinde,
se primește, se acceptă sau nu se respinge promisiunea unor foloase, să facă parte din sfera
atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului.
a) Determinarea atribuţiilor de serviciu

70
Al. Ionaș, Al. Fl. Măgureanu, Cristina Dinu, Drept penal. Parte specială. Conform noului Cod penal, Editura
Universul Juridic, București, 2015, p. 396 (poate fi considerat folos acordarea unui împrumut fără dobândă sau cu o
dobândă mai mică decât cea practicată în mod normal).
71
T. Suceava, dec. nr. 19/1985 din „Revista Română de Drept nr. 7/1985”, pag. 73.
72
V. Dobrinoiu și colab., Luarea de mită, vol. II, p. 537; Tudorel Toader și colab., Noul Cod penal. Comentarii pe
articole”, Editura Hamangiu, București, 2014, p. 469.

36
 Competenţa teritorială sau personală a unui funcţionar și atribuțiile acestuia, se stabilesc
în baza legilor, Hotărârilor de Guvern, instrucţiunilor, ordinelor, regulamentărilor de ordine
interioară în baza cărora aceștia își desfășoară activitatea.
Această condiţie este deosebit de importantă pentru existenţa infracţiunii, deoarece dacă
actul în vederea căruia funcţionarul a comis acţiunea – inacţiunea incriminată nu intră în
competenţa sa, nu se poate vorbi despre luare de mită.
Dispoziţiile legale privind luarea de mită sunt aplicabile unui funcţionar care a primit
mită pentru îndeplinirea unui act a cărui executare cere participarea mai multor persoane.
Aceasta pentru că, prin fapta sa el poate discredita fără justificare și pe ceilalţi membri ai
colectivului.
În urma acestor precizări putem deduce caracteristicile actului privind îndatoririle de
serviciu:
- actul să fie legitim, să se înscrie în sfera competenţei funcţionarului;
- actul să fie determinat de esenţa sa specifică pentru că individualizarea lui este un
mijloc de diferenţiere a mituirii de alte infracţiuni sau abateri disciplinare;
- actul trebuie să fie numai virtual, să existe posibilitatea realizării lui efective, nefiind
nevoie pentru existenţa infracţiunii ca el să fie îndeplinit.
Va exista infracțiunea de luare de mită și atunci când funcționarul a săvârșit acțiunea
incriminată în perioada în care se afla în concediul legal – medical sau de odihnă – fără să-și fi
reluat temporar serviciul, deoarece norma de incriminare cere numai ca actul la care se referă
corupția să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri,
nu și ca subiect activ să se afle în timpul serviciului. Pe de altă parte, există și situații în care
competența unor funcționari nu este suspendată niciodată. Conform art. 60 și 306 alin. 2 Cod
procedură penală, procurorii și organele de cercetare penală sunt obligate să efectueze actele de
cercetare care nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența
lor, lucrările efectuate în astfel de cazuri urmând a se trimite, de îndată, procurorului competent.
Se înțelege că, în astfel de situații, actele comise de procurori sau ofițerii ori agenții de poliție
sunt acte privitoare la îndatoririle de serviciu și că, de pildă, primirea unor foloase pentru a
efectua un asemenea act constituie luare de mită.
În acest sens s-a pronunțat și fostul Tribunal Suprem, calificând ca luare de mită „fapta
unui ofițer de poliție, de la serviciul de investigare a criminalității economice, care luând
cunoștință despre săvârșirea, de către inculpată a unor infracțiuni, a primit foloase materiale spre
a nu-și îndeplini obligația legală de a efectua actele de cercetare ce nu sufereau amânare și de a

37
conserva probele descoperite, chiar în afara competenței teritoriale a organului din care făcea
parte”73.
b) Actul contrar îndatoririlor de serviciu este în accepţiunea art. 289 Cod penal un
act care intră în competenţa normală a funcţionarului, dar el se realizează printr-o încălcare a
dispoziţiilor legale, printr-o rezolvare arbitrară a unui conflict juridic sau printr-o falsă apreciere
a situaţiei de drept sau de fapt. Toate acestea fac ca actul să devină contrar îndatoririlor de
serviciu ale funcţionarului public.
Pentru a putea aprecia corect sarcinile de serviciu ale unui funcționar se consideră că
actul este contrar îndatoririlor de serviciu, ori de câte ori prin efectuarea lui s-a încălcat vreuna
din aceste sarcini, chiar dacă îndatoririle strict specifice, privitoare la acel act, nu au fost
încălcate.
Iată câteva soluţii judecătorești privind cerinţele esenţiale ale infracţiunii de luare de mită
în raport cu ipotezele prevăzute de lege:
- în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu:
Exemplu: „Un primar a primit anumite avantaje cu scopul de a oficia mai repede o căsătorie” 74.
- în legătură cu neîndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu:
Exemplu: „O persoană delegată de o unitate pentru a-i apăra interesele a primit bani pentru a nu
se prezenta la proces”75.
- în legătură cu întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu:
Exemplu: „Un funcţionar însărcinat cu executarea unui mandat de arestare a primit daruri de la
cel urmărit, în scopul de a nu executa imediat, ci după o perioadă de timp acel mandat” 76.
- în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu:
Exemplu: „Un funcţionar vamal a primit o sumă de bani pentru a permite trecerea peste frontieră
a unor bunuri interzise”77.

3.2.1.2. Urmarea socialmente periculoasă

Urmarea produsă prin comiterea faptei poate consta fie într-o schimbare a unui obiectul
sau poziției acesteia (când obiectul are un aspect material-moartea unui om, diminuarea
patrimoniului), ori constă într-o stânjenire a normalei desfășurări a relațiilor sociale născute în
legătură și datorită valorii sociale ocrotite. Infracțiunile ce au în conținut referiri la rezultatul
efectuat vor fi infracțiuni de rezultat.
73
Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 566/1973, în „ Caietul de Drept”, 1973, p. 424.
74
T.S. s..p. dec. nr. 1552/1970 în „Caietul de Drept”, p. 401.
75
T. Capitalei S 1 pen., dec. nr. 2735/1956 în „Legalitatea Populară nr. 8/1957”, p. 634.
76
T. Capitalei S. 1 pen, dec. nr. 2735/1956 în „Legalitatea Populară nr. 8/1957”, pag. 956.
77
T.S. s.p. dec. nr. 273/1970 în „Revista Română de Drept nr. 8/1970”, pag. 17.

38
 „Rezultatul este perceptibil și trebuie constatat pentru calificarea faptei ca infracțiune.
Când în conținutul infracțiunii nu sunt referiri cu privire la rezultat, astfel de infracțiuni se
numesc infracțiuni de pericol sau de atitudine”78.
Infracțiunea de luare de mită este o infracțiune formală întrucât în cazul ei urmarea
imediată reprezintă starea de pericol creată pentru normala desfășurare a activității autorităților,
instituțiilor de ordin public, a operatorilor economici sau persoanelor juridice care au capitalul
majoritar sau integral de stat, a persoanelor care exercită un serviciu de interes public sau a
oricărei persoane juridice.
„În literatura juridică, s-a relevat, pe drept cuvânt, că atunci când elementul material
constă în primirea de mită care a fost pretinsă în scopul îndeplinirii unui act licit privitor la
îndatoririle de serviciu, urmarea imediată constă și în vătămarea patrimoniului adusă persoanei
constrânse la mită. Când mituitorul dă mită din proprie inițiativă, nu se poate vorbi de o pagubă
în patrimoniu acestuia, fapta sa constituind infracțiune, iar diminuarea patrimoniului suferită nu
se află în raport cauzal cu acțiunea celui mituit. Acest rezultat, adiacent și eventual, este
nerelevant sub aspectul existenței infracțiunii de luare de mită, însă survenirea sa face
inaplicabile dispozițiile legale privitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale” 79.
Existența unei infracțiuni este condiționată de legătura de cauzalitate dintre elementul
material și urmare imediată.
Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată, deși nu este
prevăzută în conținutul juridic al infracțiunii, caracterizează orice infracțiune.
Cercetarea legăturii de cauzalitate este necesară în cazul infracțiunilor la care urmarea
imediată se materializează printr-un rezultat, printr-o schimbare în realitatea obiectivă. În cazul
infracțiunilor de pericol, stabilirea legăturii de cauzalitate nu este necesară, ea rezultând din
săvârșirea faptei80.
În cazul infracțiunii de luare de mită legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea
faptei, astfel încât nu se cere a fi dovedită.

3.2.2. Latura subiectivă a infracțiunii de luare de mită

Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
Noua reglementare nu mai impune cerinţa expresă a existenţei scopului special, fiind
suficient ca fapta să fie comisă „în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea
îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unui

78
C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2014,
p.161.
79
Al. Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2014 p.436.
80
C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p.166.

39
act contrar acestor îndatoriri”, ceea ce ţine de realizarea laturii obiective a infracţiunii, iar nu a
celei subiective. Totodată, pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani sau alte
foloase se face „pentru sine sau pentru altul”, sintagmă care lipseşte din vechea reglementare, dar
care are semnificaţie în plan subiectiv, întrucât prefigurează atitudinea adoptată de făptuitor în
ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor de serviciu, subsumând-o realizării unui folos.
În consecinţă, apreciem că reformularea textului, sub acest aspect, nu ţine de intenţia
legiuitorului de a produce modificări în privinţa formei de vinovăţie cu care fapta poate fi comisă
(respectiv şi cu intenţie indirectă, nu numai directă), ci mai degrabă de o redactare mai adecvată
conţinutului, întrucât scopul constă în obţinerea unui folos, iar nu într-o îndeplinire
necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, care este doar consecinţa urmăririi unui astfel de
scop.
Cu privire la realizarea laturii subiective a infracţiunii, în legislaţia internaţională s-a
stabilit expres că, „în ceea ce priveşte dovedirea elementului subiectiv, cunoaşterea, intenţia şi
motivaţia necesare ca elemente ale unei infracţiuni stabilite conform prezentei Convenţii pot fi
deduse din circumstanţele faptice obiective”81.
Jurisprudenţa naţională este în acelaşi sens sub aspectul dovedirii atitudinii subiective a
făptuitorului, stabilind, de exemplu, că „discuţiile purtate cu cei doi patroni la sediul prefecturii,
cât şi discuţia ulterioară purtată la locuinţa sa de către inculpatul S.A., sumele de bani care se
găsesc evidenţiate în conturile deschise de inculpat la B.R.D., depunerile acestor sume în aceeaşi
perioadă a desfăşurării alegerilor, discuţiile ulterioare care au avut loc după controlul efectuat de
Curtea de Conturi, în principal cu coinculpatul G.M., demonstrează pe deplin vinovăţia
inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi, respectiv, de complicitate la această
infracţiune”82 sau că, „revelatoare sunt, in acest sens, pe lângă denunţul făcut de V.M. şi
organizarea flagrantului, ocazie cu care s-a constatat pe degetele mâinii drepte ale inculpatului
prezenţa prafului fluorescent cu care fusese impregnate bancnotele, atitudinea inculpatului
anterior realizării flagrantului respectiv, punerea la dispoziţia denunţătorului un pacient
necunoscut până atunci, a telefonului său celular pentru ca acesta să poată contacta o rudă pentru
a-i cere bani, refuzul eliberării biletului de externare din spital” 83
Realizarea scopului nu exclude posibilitatea comiterii unui concurs de infracţiuni.
În acest sens, s-a decis că „scopul, ca element al laturii subiective, nu presupune
realizarea lui pe linia laturii obiective a infracţiunii. în cazul în care scopul se realizează prin

81
A se vedea art. 28 din Convenția ONU privind corupția
82
Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2786 din 11 iunie 2003
83
Î.C.C.J, secția penală, decizia nr. 551 din 29 ianuarie 2004

40
săvârşirea unei fapte ce întruneşte trăsăturile unei infracţiuni, aceasta nu este absorbită în luarea
de mită, ci constituie o faptă penală distinctă, cele două infracţiuni aflându-se în concurs real” 84
O asemenea soluţie se impune cu atât mai mult cu cât, legea nu mai impune existenţa
unui scop ca element al laturii subiective, iar sintagma „în legătură cu îndeplinirea (...) ”
defineşte o componentă a laturii obiective (elementul material) a infracţiunii.
Lipseşte intenţia necesară pentru existenţa infracţiunii de luare de mită în cazul în care
subiectul activ nu a avut reprezentarea că ceea ce primeşte este o „retribuţie”.
Existenţa dubiului cu privire la pretinderea sau primirea de bani, respectiv la titlul ilicit
cu care inculpatul ar fi primit aceste sume de la anumite persoane, impune adoptarea unei soluţii
de achitare a inculpatului85.
Latura subiectivă ca element al conținutului constitutiv al infracțiunii cuprinde
totalitatea cerințelor solicitate de lege cu privire la atitudinea conștiinței și voinței autoruluiui
față de faptă și urmările acesteia, pentru caracterizarea faptei ca infracțiune.
Vinovăția ca element al conținutului infracțiunii se poate prezenta sub una dintre
formele prevăzute de art.16 C. pen. (intenție, culpă intenție depășită)86.
Elementul subiectiv al infracțiunii de luare de mită, în toate variantele sale de
incriminare, este intenția directă. În cazul în care fapta nu este săvârșită sub aspect subiectiv sub
forma intenției, fapta nu va fi încadrată ca și infracțiune de luare de mită ci eventual va fi altă
infracțiune daca îndeplinește condițiile legale.
„ Prin sentința penală nr. 401 din 20 decembrie 2010 a Tribunalului Arad, menținută
prin decizia penală nr. 81/A/25 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara și decizia nr.
4111/12.12.2012 a ICCJ, nepublicate instanța a apreciat că „din coroborarea întregului
probatoriu administrat în cauză rezultă că suma de 100.000 euro a fost dată inculpaților M .I și
A.G. cu titlu de diferență față de prețul total ce a fost înscris în factură, prețul real al tranzacției
fiind de 235.000 euro, și nu pentru ca inculpații M .I și A.G. să fie de acord cu încheierea
tranzacției cum s-a reținut prin actul de sesizare. De altfel, prin chiar actul de sesizare a instanței
se reține că inculpații M .I și A.G. au condiționat vânzarea de primirea sumei de 100.000 euro,
bani care să nu fie evidențiați în nici un document .Este neîndoielnic că inculpații M .I și A.G. au
condiționat încheierea contractului de plata sumei de 100.000 euro, bani care să nu fie evidențiați
în nici un document, pretenție de ordin material acceptată de coinculpații B.M, P.F.M, E.J.A şi
S.C.D., în sensul că acești inculpați au acceptat plata prețului total în condițiile în care le-au fost
impuse .În privința inculpaților M .I şi A.G s-ar putea discuta despre comiterea de către aceștia a
unei infracțiuni de înșelăciune în paguba celorlalți acționari ai SC C. SA Oradea, dacă acești

84
Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2083/2004
85
Î.C.C.J, secția penală, decizia nr. 10/2007
86
C-tin Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p.166

41
acționari nu au primit partea ce li se cuvenea din suma de 100.000 euro încasată de inculpaţi, şi a
unei infracţiuni de evaziune fiscală, dacă pentru suma încasată nu s-au plătit taxe şi impozitele
datorate statului, dar astfel de infracţiuni nu au făcut obiectul judecăţii, instanţa nefiind sesizată
cu comiterea unor astfel de infracţiuni care ar fi presupus administrarea altor probe, încă din faza
de urmărire penală. Aşa fiind instanţa a apreciat că fapta inculpaţilor B.M, P.F.M, E.J.A şi
S.C.D.,nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, suma de 100.000
euro fiind achitată cu titlu de preţ şi nu cu scopul de a determina pe inculpaţii M .I şi A.G la
îndeplinirea unui act în exercitarea atribuţiilor de serviciu,lipsind astfel latura subiectivă a
infracţiunii sub forma intenţiei directe”. În consecinţă instanţa a concluzionat că nici fapta
inculpaţilor M .I şi A.G nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită,
prevăzută de art. de 254 alin. (1) Cod penal raportat la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr.78/2000,
de asemenea nici fapta inculpaţilor B.M, P.F.M, E.J.A şi S.C.D nu întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. de 255 alin. (1) Cod penal raportat
la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât lipseşte latura subiectivă a acestor
infracţiuni, şi drept urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cp.p s-a dispus
achitarea acestora pentru infracţiunile arătate. În privinţa infracţiunii de spălare de bani prevăzute
de art. 23 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000
reţinută în sarcina inculpatului M.I. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod
procedură penală instanţa a dispus achitarea, întrucât inculpatul a fost achitat pentru comiterea
infracţiunii de luare de mită, suma de 50.000 euro folosită de inculpat pentru achiziţionarea unui
imobil în municipiul Oradea nefiind dobândită prin comiterea unei infracţiuni” 87.
În cazul infracțiunii de luare de mită, subiectul activ își dă seama că banii sau foloasele
pe care le pretinde sau le primește sau care constituie obiectul promisiunii acceptate sunt
necuvenite ,iar el dorește cu toate acestea să le pretindă, sa le primească sau să accepte
promisiunea făcută de către mituitor.
Cerința săvârșirii faptei cu intenție directă în toate modalitățile omiterii infracțiunii
rezultă din scopul special pe care îl urmărește făptuitorul, și anume: îndeplinirea, neîndeplinirea,
întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau efectuarea unui act
contrar acestor îndatoriri. Pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca, în momentul
săvârșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, făptuitorul să fi urmărit acest scop. Dacă
funcționarul pretinde, primește banii sau foloasele, însă nu în scopul de a îndeplini, de a nu
îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu, fapta nu constituie infracțiune de luare de
mită88.
87
Infracțiunea de luare de mită, în Revista Universul Juridic nr. 9, septembrie 2015, pp. 70-71.
88
Al. Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2014 p.436.
3
Legea nr.286/2009 privind Codul penal, publicat în M. Of. nr.510 din 24.07.2009.
42
 Tot infracțiune de luare de mită va fi și în cazul în care scopul urmărit prin comiterea
faptei nu a fost efectiv realizat, iar ulterior săvârșirii acțiunii sau inacțiuni incriminate subiectul
activ nu are conduita la care s- a angajat.
Mobilul faptei analizate este, de regulă, dorința subiectului activ de a obține câștiguri pe
căi ilicite. Pot fi și alte impulsuri secundare, adiacente, care să tindă la determinarea
funcționarului să săvârșească luarea de mită, însă aceste elemente subiective nu condiționează
existența vinovăției.

3.2.3. Forme, modalități și sancțiuni în cazul infracțiunii de luare de mită

 Acte preparatorii
În literatura juridică sunt denumite acte preparatorii toate actele prin care se pregăteşte
săvârşirea acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii. Caracteristic acestor acte este
faptul că ele intervin înainte de executare şi că vizează să asigure buna desfăşurare a acesteia,
prin crearea condiţiilor şi apropierea mijloacelor necesare înfăptuirii infracţionale.
Pentru ca o activitate oarecare să fie considerată act preparatoriu la săvârşirea unei infracţiuni
ea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
 să fie efectuată în vederea pregătirii unei infracţiuni;
 să aibă o existenţă obiectivă, fiind de natură să creeze condiţii favorabile
executării acţiunii incriminate;
 activitatea efectuată să nu facă parte din elementul material al infracţiunii
proiectate sau să nu constituie un început de executare a acesteia;
 să fie săvârşită cu intenţie directă (intenţie calificată prin scop);
 să fie săvârşită de către însăşi persoana care va comite infracţiunea. Dacă este
comis de o altă persoană avem de-a face cu un act de participaţie.
Actele de pregătire creează ele însele o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de
legea penală şi ca atare, în vederea prevenirii acestei stări periculoase, trebuie să se procedeze la
incriminarea şi sancţionarea lor.
În cazul luării de mită se observă că, dacă se ţine seama de esenţa activităţilor incriminate
prin una din modalităţile de realizare a elementului material, respectiv acceptarea promisiunii,
este în esenţă actul pregătitor ale primirii efective de mită, pe care legiuitorul l-a incriminat

43
autonom, situându-l pe acelaşi plan, sub raportul semnificaţiei penale, cu luarea de mită propriu-
zisă89.
Sintetizând cele precizate mai sus, actele pregătitoare nu sunt posibile, infracțiunea fiind
de executare promptă. Activitățile ce ar putea fi considerate acte pregătitoare sunt incriminate ca
acte de executare de sine stătătoare ale infracțiunii de luare de mită.

 Tentativa
Conform art.32 alin.1 NCP, tentativa constă în punerea în executare a intenției de a
săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.
În evoluţia progresivă a procesului infracţional, tentativa se încadrează între faza actelor
de pregătire şi faza consumării reprezentând acel segment al activităţii infracţionale care
corespunde sensului generic de "încercare nereuşită" a săvârşirii infracţiunii, deoarece are ca
punct de plecare începutul executării infracţiunii (treapta inferioară a tentativei), punctul său
terminus fiind fie întreruperea executării, fie reproducerea rezultatului ilicit (treapta superioară a
tentativei).
Codul penal al României prevede regula incriminării şi pedepsirii limitative a tentativei,
conform căreia aceasta cade sub incidenţa legii penale şi nu atrage aplicarea unei pedepse decât
în situaţia când legea prevede în mod expres aceasta 90. Aceasta se sacționează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când
pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instant s-ar orienta
spre aceasta, tentative se sancționează cu pedeapsa inchisorii de la 10 la 20 de ani.
Tentativa, fiind o formă de săvârşire a infracţiunii intenţionate, se caracterizează prin
două condiţii preexistente:
 obiectul social juridic - care nu este atins în existenţa sa, pericolul social al
tentativei fiind mai redus decât al faptei consumate;
 subiectul activ - este persoana fizică, care a luat hotărârea de a comite infracţiunea
şi care a început executarea elementului material specific acesteia ori l-a efectuat în întregime,
fără să se producă consecinţele prevăzute de norma de incriminare. Existenţa pericolului social,
în cazul tentativei, rezultă din împrejurarea că actele de executare întreprinse în vederea
săvârşirii infracţiunii (chiar întrerupte ori rămase fără rezultat) sunt săvârşite cu voinţă şi cu
conştiinţa produceri rezultatului socialmente periculos specific infracţiunii.
În cazul luării de mită legea nu conţine o dispoziţie de sancţionare a tentativei, deși asta
nu înseamnă că nu ar fi susceptibilă de un început de executare şi că acesta nu ar reprezenta un
89
S. Kahane, op. cit, p. 135
90
Codul penal al României, art. 21

44
pericol social, accentuat care să justifice intervenirea răspunderii penale. În realitate, pretinderea
de bani sau alte foloase, în scopul arătat de text constituie în esenţa sa, un act de executare, deci
de tentativă, al luării propriu zise de mită91 pe care tocmai datorită pericolului său social sporit
legiuitorul l-a asimilat cu primirea efectivă de mită, atât sub aspectul incriminării, cât şi al
sancţionării prin derogare de la regula diversificării pedepselor.

 Infracţiunea consumată
În desfăşurarea acţiunii, iter criminis atinge ultima etapă externă odată cu producerea
rezultatului. În momentul consumării infracţiunii, se realizează finalizarea deplină a hotărârii
iniţiale şi atingerea scopului urmărit de făptuitor prin desfăşurarea întregii acţiuni infracţionale.
Infracţiunea de luare de mită, este o infracţiune cu consumare anticipată, tentativa fiind asimilată
faptei consumate.
Toate instituţiile reglementate în Noul Cod penal - parte generală - legate de noţiunea de
infracţiune, au în vedere, în primul rând infracţiunea consumată adică forma perfectă a
infracţiunii. Momentul consumării infracţiunii coincide cu realizarea conţinutului integral al
infracţiunii în sensul că: laturii subiective, formată anterior, îi corespunde acum o latură
obiectivă completă sub aspectul tuturor componentelor sale (element material, urmare imediată
şi raport de cauzalitate) infracţiunea, faptă consumată, fiind singura formă tipică a infracţiunii.
Infracţiunea de luare de mită este o infracţiune cu consumare anticipată.
Infracţiunea este una cu modalităţi alternative. Realizarea oricăreia dintre ele conduce la
consumarea infracţiunii, după cum realizarea tuturor modalităţilor faptice cu privire la aceeaşi
îndatorire de serviciu a funcţionarului care se doreşte a fi îndeplinită, neîndeplinită etc. nu
afectează unitatea de infracţiune.
Astfel, constituie o singură infracţiune de luare de mită „fapta inculpatului O.D.G., de a
pretinde/primi de la inculpatul T.E.C. suma de 445.500.000 ROL pentru achiziţionarea unui auto
F.R, dar şi acceptarea promisiunii acestuia de a-i da şi diferenţa de bani până la preţul integral de
608.119.871 ROL pentru a-i asigura câştigarea licitaţiei şi încheierea contractului de achiziţie de
CL tip M”92
Atunci când infracţiunea de luare de mită se comite în modalitatea „pretindere”, ea se
consumă odată cu acţiunea respectivă a făptuitorului, chiar dacă banii sau foloasele pretinse nu
se predau de către cel căruia i s-au pretins. Ca atare, constituie infracţiunea de luare de mită fapta
medicului care primeşte suma pretinsă pentru prestaţiile medicale în timp ce acestea erau în curs,
chiar dacă suma a fost primită după externarea bolnavei din spital.93

91
V. Dongoroz, "Drept penal", Bucureşti, 1939, p.293
92
Î.C.C.J, secția penală, decizia nr. 386 din 30 ianuarie 2014
93
Curtea de Apel Brașov, secția penală, decizia nr. 27/1997

45
 Dacă banii/alte foloase nu au fost anterior pretinşi/pretinse, ci fapta s-a realizat direct prin
primirea acestora, infracţiunea se consumă în momentul primirii. În acest sens s-a decis că
„lipsită de semnificaţie juridică penală este şi împrejurarea susţinută de apărare, cum că
inculpatul S.N.V. nu ar fi pretins vreo sumă de bani cu ocazia întrevederilor avute cu numitul
B.R.L., deoarece infracţiunea de luare de mită se consumă nu doar în modalitatea pretinderii ci şi
în aceea a primirii, acceptării unei promisiuni sau nerespingerii unei sume de bani sau a altui
folos material ori de altă natură. (...)
În drept, faptele inculpatului S.N.V., care, în perioada 21-23 martie 2012, aflându-se în
exercitarea atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau în calitate de inspector vamal şi şef de tură în
cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, i-a pretins denunţătorului K.G., prin intermediul
inculpaţilor B.R.L. şi R.D., remiterea cu titlu de mită a sumei de 700 dolari S.U.A., în vederea
acordării liberului de vamă pentru un container conţinând mobilă de lux importată din Egipt de
către SC M.E.T. SRL Ovidiu, societate administrată de către denunţător, şi care a primit din
partea acestui denunţător, la data de 23 martie 2012, prin intermediul aceloraşi inculpaţi, suma de
bani mai sus menţionată (...) iar în intervalul 27 martie - 2 aprilie 2012, aflându-se în exercitarea
atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau în calitate de inspector vamal şi şef de tură în cadrul
Biroului Vamal Constanţa Sud, i-a pretins în mod implicit denunţătorului K.G., prin intermediul
inculpaţilor B.R.L. şi R.D. remiterea cu titlu de mită a sumei de 700 dolari S.U.A., în vederea
acordării liberului de vamă pentru un container conţinând mobilă de lux importată din Egipt de
către SC M.E.T. SRL Ovidiu, societate administrată de către denunţător, şi care a primit din
partea acestui denunţător, la data de 2 aprilie 2012, prin intermediul aceloraşi inculpaţi, cu titlu
de mită, suma de 700 dolari S.U.A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de
mită, prevăzută de art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 254 alin. (1) şi
(2) C.pen.
Întrucât inculpatul S.N.V. a comis cele două infracţiuni descrise mai sus anterior
condamnării sale definitive pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 33
lit. a) C.pen., care reglementează concursul real de infracţiuni”.94
Infracţiunea poate fi comisă şi în formă continuată, având în vedere că statul este subiect
pasiv general, dacă sunt întrunite şi celelalte condiţii ce ţin de realizarea unităţii legale de
infracţiune, respectiv ca actele, distincte, să fie săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale,
la intervale de timp care să înlăture posibilitatea reţinerii unităţii naturale sau a concursului de
infracţiuni.
Realizarea mai multor modalităţi ale infracţiunii, in considerarea aceluiaşi act ce intră în
sfera de atribuţii a funcţionarului, nu atrage după sine reţinerea unei pluralităţi de acte materiale,

94
Î.C.C.J., secția penală. decizia nr. 2927 din 4 aprilie 2014

46
sub forma unei infracţiuni continuate sau a concursului de infracţiuni, deoarece fapta s-a
consumat odată cu prima modalitate comisă, în consecinţă, este discutabilă soluţia prin care s-a
apreciat că „fapta inculpatului care a primit de la doi subalterni câte 50.000 lei în scopul
îndeplinirii atribuţiilor de serviciu în favoarea lor constituie o singură infracţiune continuată de
luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C.pen. din 1969, iar nu un concurs de infracţiuni.
Existenţa unei singure rezoluţii infracţionale rezultă din aceea că inculpatul a săvârşit actele
caracteristice fiecărei infracţiuni în acelaşi loc, cu aceeaşi ocazie, prin modalităţi identice, în
realizarea unui scop unic şi fără ca activitatea sa să fi fost întreruptă, de natură să-l determine a
lua o nouă rezoluţie, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969”95 .
Considerăm că, în speţă, infracţiunea s-a consumat în momentul acceptării promisiunii
folosului, care este distinct de momentul primirii. Cum acceptarea s-a materializat într-o singură
manifestare de voinţă (act unic), nu mai are relevanţă pentru încadrarea juridică faptul că sumele
au fost primite, succesiv, de la două persoane, fiind în prezenţa unei infracţiuni unice de luare de
mită.
În schimb, fapta unui gestionar PECO de a fi condiţionat vânzarea către patru persoane a
unei cantităţi de motorină necesară pentru efectuarea lucrărilor agricole de plata unui preţ
superior celui legal constituie infracţiunea de luare de mită, săvârşită în mod continuat 96.
Soluţia ar fi conformă şi noilor condiţii de existenţă a infracţiunii continuate în ceea ce
priveşte unitatea de subiect pasiv, deoarece, în cazul infracţiunii de luare de mită, subiect pasiv
principal este autoritatea, instituţia publică sau persoana juridică în cadrul căreia făptuitorul îşi
desfăşoară activitatea.
Cu privire la rezoluţia infracţională, în jurisprudenţă s-a mai subliniat că aceasta
„reprezintă un liant de ordin subiectiv care uneşte acţiunile săvârşite într-o unitate infracţională,
dacă este conturată în linii generale, în ansamblu, cu posibilitatea survenirii unor noi împrejurări
caracteristice fiecărei acţiuni, presupunând prin urmare, reprezentarea de la început a activităţii
materiale corespunzătoare laturii obiective a infracţiunii, reprezentarea unei imagini de ansamblu
a acţiunilor pe care făptuitorul urmează să le comită.
Analizând actele dosarului, instanţa de fond a apreciat că inculpatul LA. şi-a reprezentat
de la început, în ansamblu, activitatea pe care o va realiza, respectiv aceea de a primi de la
pacienţi bani sau alte foloase care nu i se cuveneau. împrejurările reţinute în ordonanţa
procurorului prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, respectiv că infracţiunea a fost
comisă în mai multe dintre formele ei alternative de săvârşire, nu mai subzistă în contextul în
care, prin însăşi precizarea din rechizitoriu, inculpatul a fost acuzat de comiterea infracţiunii de
luare de mită doar în modalitatea primirii de foloase necuvenite.
95
Curtea de Apel Galați, secția penală, decizia nr. 34/1994
96
Curtea de Apel București, secția I penală, decizia nr. 28/A/1994

47
 De asemenea, chiar dacă sumele de bani primite au fost diferite ca şi cuantum şi, instanţa
a constatat, referitor la faptele imputate şi deduse judecăţii şi, în mod contrar celor reţinute în
ordonanţa de schimbare a încadrării juridice, că rezoluţia infracţională a inculpatului nu a fost
condiţionată de manifestarea de voinţă a pacienţilor, de posibilităţile lor financiare.
Astfel, din procesele-verbale de redare a conţinutului înregistrărilor în mediu ambiental,
din declaraţiile martorilor şi din DVD-urile cu imaginile înregistrate reiese că, încă de la intrarea
în cabinet, pacienţii puneau plicul cu bani sau bunurile la dispoziţia inculpatului, bunuri pe care
acesta le lua la scurt timp şi le ascundea în sertar, sub dosare, fără a pretinde în prealabil vreo
sumă de bani şi fără a verifica cuantumul sumelor de bani, raportat la fiecare pacient în parte.
În acelaşi sens, s-a mai reţinut că actele inculpatului reprezintă fiecare în parte conţinutul
aceleiaşi infracţiuni, acţiuni care s-au desfăşurat în mod repetat, la intervale scurte de timp, cu
intenţia recunoscută de a primi foloase nedatorate. (...)
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului LA. care în baza unei rezoluţii infracţionale
unice, în perioada 30 ianuarie 2013 - 26 februarie 2013, în calitatea sa de medic expert al
asigurărilor sociale, angajat al Biroului de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de
Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Sibiu, a primit diverse sume de bani şi alte foloase
materiale de la un număr de 175 de pacienţi pentru a îndeplini activităţi specifice atribuţiilor sale
de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art.
254 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969.
Având în vedere că inculpatul îşi desfăşura activitatea în cadrul unui cabinet medical
subordonat unei instituţii publice, Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, în cauză s-au reţinut şi
prevederile art. 6 cu referire la art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie”97.
În acelaşi sens, în altă cauză s-a reţinut că „pentru existenţa unităţii de rezoluţie, ca
element definitoriu al infracţiunii continuate, nu este necesar ca reprezentarea activităţii
infracţionale ce urmează a fi desfăşurată ulterior să implice o imagine exactă a acţiunilor sau
inacţiunilor şi a condiţiilor în care ele vor fi săvârşite, fiind suficientă prevederea în linii generale
a activităţii infracţionale şi a rezultatelor sale, o cunoaştere generică a condiţiilor în care acţiunile
sau inacţiunile ulterioare vor fi comise.
În speţă, inculpata M.E. a avut de la început reprezentarea, în linii generale, a activităţii
infracţionale pe care o va desfăşura, fiind conştientă că datorită funcţiei deţinute, aceea de medic
cu competenţe în acordarea certificatelor de încadrare în grad de handicap a minorilor, putea
condiţiona îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu de primirea unor foloase materiale injuste sau
că putea primi astfel de foloase pentru acte îndeplinite în exercitarea funcţiei sale.

97
Î.C.C.J., decizia nr. 1317 din 14 aprilie 2014

48
 În aceste condiţii, în contrast cu opinia procurorului, toate faptele inculpatei ce prezintă
106 necare în parte, conţinutul infracţiunii de luare de mită au fost săvârşite cu aceeaşi rezoluţie
infracţională, astfel că în sarcina acesteia, în mod corect instanţa de fond a reţinută o infracţiune
unică, continuată, cea prevăzută de art. 254 alin. (1) C.pen. din 1969 cu referire la art. 6 din
Legea nr. 78/200098
Este posibilă, de asemenea, reţinerea infracţiunii de luare de mită în formă continuată
pentru acte materiale efectuate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în concurs cu altă
infracţiune de luare de mită, atunci când între aceasta din urmă şi actele materiale ce au intrat în
conţinutul infracţiunii, unice, continuate, nu se mai poate stabili o astfel de legătură.
Pentru a stabili încadrarea juridică corespunzătoare este însă necesar a se examina cu
atenţie dacă sunt întrunite condiţiile de existenţă ale unităţii legale de infracţiune sub forma
infracţiunii continuate, deoarece unicitatea subiectului pasiv, reprezentat de stat, nu este
suficientă pentru a conchide acestui aspect.
Astfel, un punct de vedere diferit între criteriile de apreciere aplicate de instanţa de fond
şi cea de control judiciar, este reprezentat de următoarea speţă.
Instanţa de fond a reţinut că „fapta inculpatului G.V., constând în aceea că, în luna
decembrie 2013, în calitate de procuror D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea, a acceptat
solicitarea lui T.H. de a identifica o cale prin care să ajungă să efectueze, în cadrul unităţii de
parchet din care facea parte, urmărirea penală în Dosarul nr. 800/P/2013 înregistrat la acel
moment la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, în sensul dorit de T.H., iar după ce a ajuns să
efectueze urmărirea penală în dosarul menţionat, prin conexarea lui la Dosarul nr. 2D/P/2014 al
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul
Teritorial Tulcea în care T.H. formulase denunţul, în calitate de procuror de caz şi în baza
aceleiaşi rezoluţii infracţionale:
 la data de 18 aprilie 2014 a primit de la T.H. un miel pentru G.M., a pretins de la T.H. o
sumă de bani pentru sine şi a primit de la acesta suma de 600 lei,
 la data de 28 aprilie 2014 a pretins tot de la T.H. o sumă de bani, pentru agentul Ş.I. din
cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Tulcea, solicitarea sa fiind refuzată de
T.H.,
 la data de 14 iunie 2014 a pretins de la T.H. o sumă de bani pentru sine, sumă care nu i-a
fost remisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, în formă
continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea
nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C.pen. (3 acte materiale). (...)

98
Curtea de Apel, secția penală, decizia nr. 170 din 15 octombrie 2013, definitivă prin decizia nr. 1140 din 31 martie
2014, pronunțată de Î.C.C.J.

49
 Fapta aceluiaşi inculpat care, la data de 28 aprilie 2014, aflându-se în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Tulcea care efectua urmărirea penală în
Dosarul nr. 2D/P/2014 al unităţii de parchet menţionate, i-a cerut lui H.O., ca reprezentant de
fapt al societăţilor SC A.I. S.R.L şi SC O.I. SRL şi suspect în Dosarul penal nr. 2D/P/2014 să-i
dea suma de 5.000 euro, din care a primit în concret sumele de 5.000 lei şi 1.000 dolari, pentru a
face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, anume acela de a interveni, în această calitate,
pe lângă conducerea D.S.V.S.A. Brăila şi Ialomiţa şi funcţionarii competenţi din cadrul acestor
instituţii, în scopul înlesnirii soluţionării favorabile de către D.S.V.S.A. Brăila şi Ialomiţa a
solicitărilor de export formulate de cele două societăţi, act pe care procurorul G.V. l-a şi făcut,
întruneşte elementele constituite ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C.pen.
cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000. (...)
Unitatea de subiect pasiv nu este suficientă pentru a concluziona asupra unicităţii rezo-
luţiei infracţionale. Instanţa de control judiciar constată că în cazul infracţiunilor de luare de mită
statul este subiectul pasiv principal, însă, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 35 alin. (1)
C.pen. pentru următoarele motive:
Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată, prin raportare la infracţiunile reţinute în
sarcina inculpatului, la împrejurările de fapt şi datele cauzei, că din punct de vedere material s-au
săvârşit două fapte, din care una în formă continuată, care constituie, fiecare în parte,
infracţiunea de luare de mită, iar din punct de vedere juridic nu există unitate de infracţiune.
Pentru existenţa infracţiunii continuate este necesar a se stabili dacă acţiunile inculpatului
au fost sau nu generate de o rezoluţie infracţională unică sau au fost săvârşite izolat, pe baza unor
rezoluţii infracţionale distincte.
Din analiza elementelor de fapt şi a împrejurărilor în care inculpatul a comis cele două
fapte, rezultă că, în momentul luării rezoluţiei infracţionale, inculpatul nu a avut reprezentarea, în
concret, a activităţii infracţionale în ansamblul ei, lipsind acea persistenţă a elementului subiectiv
care trebuie să existe iniţial şi să lege acţiunile inculpatului.
În concret, acţiunile inculpatului au avut loc în baza unor rezoluţii distincte, dat fiind că,
iniţial, în luna decembrie 2013, întâlnirea dintre martorul denunţător T.H. şi G.V., a generat o
primă rezoluţie infracţională, care avea drept finalitate să devină procuror de caz în Dosarul
nr. 800/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi să efectueze urmărirea penală în
sensul dorit de T.H., respectiv al confiscării bovinelor de la societăţile reprezentate de H.O.
Ulterior, după ce inculpatul G.V. a rezolvat favorabil solicitarea lui T.H., ajungând să
efectueze urmărirea penală prin conexarea Dosarului nr. xxx/P/2013 la Dosarul nr. xxx/P/2014,

50
în noua situaţie juridică inculpatul şi-a asumat o rezoluţie distinctă, o nouă manifestare de voinţă
în raport cu momentul iniţial, solicitând de această dată sume de bani suspectului H.O.
În condiţiile în care în cursul derulării activităţii infracţionale, după efectuarea
demersurilor în sensul dorit de T.H., inculpatul G.V. a fost pus în faţa unei alte evaluări, la
momentul instituirii de măsuri asigurătorii faţă de firmele suspectului H.O., aceasta nu putea
subzista în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. La acest moment a apărut o altă rezoluţie
infracţională, inculpatul identificând o nouă modalitate de a obţine foloase financiare de la
persoana cu interese contrare în acelaşi dosar, respectiv H.O. Drept urmare, în cauză nu se poate
reţine comiterea unei infracţiuni în formă continuată”.99
Durata mare de timp dintre actele materiale săvârşite este un alt motiv pentru a constata
că nu sunt întrunite condiţiile infracţiunii continuate, în cazul enunţat neputându-se concluziona
asupra unei rezoluţii infracţionale unitare. Ca atare, fapta persoanei, având calitatea de societăţi
comerciale, în scopul de a propune o soluţie de neîncepere a urmăririi penale intr-un dosar penal
în care a fost delegată să efectueze acte de cercetare penală şi fapta aceleiaşi persoane de a primi
o altă sumă de bani, după un interval de trei ani, de la acelaşi administrator al unei societăţi
comerciale, în scopul de a propune o soluţie de neîncepere a urmăririi penale într-un alt dosar
penal în care a fost delegată să efectueze acte de cercetare penală întrunesc elementele
constitutive a două infracţiuni de luare de mită, aflate în concurs real de infracţiuni. 100

Referitor la consumarea infracţiunii de luare de mită, în literatura juridică s-au exprimat

două concepţii opuse.
Într-o primă concepţie, împărtăşită de autorii care consideră că la baza infracţiunii se află
o convenţie ilicită de trafic de funcţie, se susţine că infracţiunea de luare de mită se consumă în
momentul realizării înţelegerii101.
Alţi autori leagă momentul consumării infracţiunii nu de încheierea unei pretinse
convenţii ilicite între mituit şi mituitor ci de momentul realizării oricăreia dintre cele trei acţiuni
incriminate alternativ prin art. 289 NCP.
Într-adevăr, în Codul nostru penal spre deosebire de alte legislaţii, pretinderea de mită sau
acceptarea promisiunii de mită (deşi în esenţă nu sunt decât acte pregătitoare sau de executare a
primirii de mită) sunt asimilate cu luarea de mită, putând constitui, fiecare în parte, o infracţiune

99
Î.C.C.J., Completul de 5 judecatori, decizia nr. 83/ 29 iunie 2015
100
Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 844 din 4 martie 2010
101
R. Garraud, op. cit, p. 397, E. Garcon, op. cit., p. 423, citaţi de V. Dobrinoiu în "Corupţia în dreptul penal
român", Buc., 1995, p. 154

51
consumată de luare de mită. Astfel că, infracţiunea se consumă prin executarea oricăreia dintre
cele 3 acţiuni prevăzute alternativ în norma de incriminare, neţinându-se seama nici de persoana
care a avut iniţiativa, nici dacă s-a încheiat sau nu o convenţie ilicită de trafic de funcţie, nici
dacă funcţionarul va executa sau nu ulterior actul la care s-a obligat.
În raport cu cele arătate mai sus, rezultă că, consumarea infracţiunii de luare de mită nu
trebuie legată de realizarea beneficiului.
Legea nu impune ca mituitorul să fi înmânat funcţionarului suma de bani sau folosul
necuvenit promis, ci este de ajuns să existe o cerere sau o promisiune în acest sens, acceptată de
funcţionar, în vederea realizării pretenţiilor mituitorului. Nu interesează nici dacă promisiunea
este condiţionată de atingerea scopului urmărit de mituitor, nici dacă cererea sau promisiunea a
fost îndeplinită, nici momentul când, eventual, îndeplinirea ei a avut loc.
De reţinut faptul că existenţa infracţiunii nu este afectată de împrejurări ca, ulterior
săvârşirii oricăreia din acţiunile incriminate, funcţionarul a pierdut calitatea care îi oferea
posibilitateasă satisfacă cererile mituitorului.
În acest sens, putem exemplifica fapta directorului comercial care, pe timpul ocupării
acestei funcţii, a primit de la o persoană din subordinea sa suma de 150.000 lei pentru a fi
menţinut pe post. S-a reţinut infracţiunea de luare de mită chiar dacă, la scurt timp de la
primirea banilor, respectivul director a fost destituit din funcţie, neputând satisface acţiunea
pentru care a primit mita102.
Având în vedere că luarea de mită se consumă în momentul pretinderii sau primirii
foloaselor ori al acceptării promisiunii de mită, restituirea folosului primit, eliberarea
mituitorului de promisiunea făcută ori refuzul ulterior de a mai primi banii sau celelalte foloase
promise sunt irelevante din punct de vedere penal şi nu înlătură aplicarea art. 289 NCP indiferent
dacă făptuitorul ar acţiona în acest mod din teamă, căinţă etc

 Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

Unitatea de infracţiuni desemnează activitatea infracţională formată dintr-o singură

acţiune ce decurge din natura faptei sau din voinţa legiuitorului săvârşită de o persoană şi care se
identifică conţinutul unei singure infracţiuni. Unitatea naturală de infracţiune este definită ca
formă de unitate infracţională determinată de unicitatea acţiunii, de unicitatea rezultatului cât şi
de unicitatea formei de vinovăţie cu care este săvârşită infracţiunea:

 simplă - caracterizată sub raport obiectiv printr-o singură acţiune, printr-un singur
rezultat, iar subiectiv printr-o formă de vinovăţie;

102
Judecătoria Câmpina - Sent. pen. nr. 328/1993

52
  continuă - caracterizată prin prelungirea, în chip natural, a acţiunii ce constituie
elementul material al laturii obiective, după consumare până la intervenţia unor forţe contrare;

 deviată - caracterizată prin aceea că făptuitorul, prin activitatea sa, lezează o altă
valoare socială ori fapta este îndreptată împotriva altei persoane decât celei vizate iniţial (fie
datorită greşitei manipulări a faptelor sale, fie datorită erorii cu privire la persoana vizată)

În opinia unor autori103 se susţine că, datorită legăturii naturale care uneşte acţiunea (chiar
la intervale de timp diferite) a două sau mai multor fapte, prin care se concretizează două sau mai
multe din conţinuturile alternative ale infracţiunii de luare de mită, se dă naştere unei unităţi
naturale de infracţiune, incompatibilă cu infracţiunea continuată.

După opinia altor autori104 se susţine ideea că, infracţiunea de luare de mită, "capătă
caracterul de infracţiune continuată atunci când banii sau alte foloase sunt emise în rate
succesive".
Poate exista infracţiune continuată şi atunci când, acţionând în realizarea aceleiaşi
rezoluţii, subiectul cere sau primeşte în mod repetat, de la aceeaşi persoană (fără să existe o
înţelegere prealabilă), diferite sume de bani ori alte foloase pentru îndeplinirea unor acte de
serviciu.

Fapta paznicului care a solicitat de la diferiţi inculpaţi ca în schimbul unor avantaje

materiale să le permită să sustragă din depozitul unităţii tablă de cupru, în schimbul unei sume
de bani ce urma să fie primită de la fiecare în parte, constituie infracţiune de luare de mită, dar
nu îmbracă forma infracţiunii continuate. Chiar dacă mituitorii au achitat suma de bani la
diferite intervale de timp, avantajele materiale promise nu sunt de natură a transforma
infracţiunea de luare de mită (deja consumată), din infracţiune momentană în infracţiune
continuată105.
Caracterul continuat al infracţiunii de luare de mită este dat nu de foloasele pretinse sau
primite fracţionat, ci de pretinderea acestora în timp, deoarece infracţiunea continuată este o
infracţiune săvârşită fracţionat, în timp.
Pentru existenţa unei infracţiuni continuate este necesar, sub aspect subiectiv, ca
făptuitorul să-şi fi reprezentat, în momentul luării hotărârii, activitatea infracţională desfăşurată
ulterior, în ansamblul ei. Nu va putea exista infracţiune de luare de mită, ci un concurs de
infracţiuni, atunci când mituitorul plănuieşte să săvârşească fapte penale ori de câte ori va putea.
În această situaţie rezoluţia nu este determinată.

103
V. Dobrinoiu, op. cit., p. 103
104
S. Kahane, op. cit., p. 135
105
Dorin Ciuncan, Infracţiunea de luare de mită în forma continuată, în Dreptul nr. 4-5/1991, p. 70

53
 Practica judiciară a demonstrat că infracţiunea de luare de mită se poate comite în
concurs cu alte infracţiuni, atunci când actul contrar îndatoririlor de serviciu îndeplinit de subiect
constituie, prin el însuşi, infracţiune.
Astfel, în practică, s-a decis că faptele unui contabil de a nu înregistra plusurile
constatate în gestiunea unui inculpat şi de a împărţi ulterior cu el banii echivalenţi plusului în
gestiune (toate acestea în baza unei înţelegeri prealabile), constituie complicitate la delapidare
şi, în concurs real, infracţiunea de luare de mită106.

Fapta unui medic de a elibera certificat de concediu medical unei persoane fără să o fi
examinat, în schimbul unor foloase materiale, constituie, pe lângă infracţiunea de luare de mită,
şi infracţiunea de fals intelectual107.

 Sancțiunea

Infracțiunea de luare de mită este sacționată pentru forma tip cu închisoare de la 3 ani la
10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia
sau activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
În cazul variantă agravată prevăzută de art. 7 din Legea 78/2000 ( fapta săvârșită de către
o persoană care exercită o funcție de demnitate publică; este judecător sau procuror; este organ
de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor sau este
dintre persoanele prevăzute de art. 293 din Codul Penal) pedeapsa este închisoare de la 4 la 13
ani și 4 luni și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita
profesia sau activitatea în exercitarea căreia a săvârșit infracțiunea.
Prevederile articolului 308 din NCP raportat la art. 298, reprezintă o variantă atenuantă a
infracțiunii de luare de mită tip și este sacționată cu închisoare de la 2 la 6 ani și 8 luni și
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau
activitatea în exercitarea căreia a săvârșit infracțiunea.
În urma analizării prevederilor din vechiul Cod Penal și actualul Cod Penal se constată că
legiuitorul a considerat că infracțiunea de luare de mită poate fi sancționată mai blând. În vechiul
Cod Penal era prevăzută pedeapsa cuprinsă între 3 și 12 ani iar în noul Cod Penal pedeapsa este
prevăzută între 3-10 ani.

3.2.4. Particularități privind instrumentarea infracțiunii de mită

106
Trib. Supr., secţ. pen., Dec. nr. 1205/1985, în "C.D.", p. 315
107
Trib. mun. Buc, secţ. a-II-a pen, Dec. nr. 129/1993, "Culegere de practică judiciară pe anul 1993", Casa de
editură şi presă "Şansa", Bucureşti, 1994, p. 154

54
 Urmărirea penală și judecarea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 se realizează
în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală, precum și potrivit prevederilor
speciale aplicabile în această materie, cuprinse în alte acte normative.
Intrarea în vigoare a Noului Cod penal și a Noului Cod de procedură penală nu a fost
însoțită însă de modificări substanțiale din punct de vedere al procedurii judiciare aplicabile
infracțiunilor în materia luării de mită.
Necesitatea unor reglementări speciale în ceea ce privește urmărirea penală și judecare
infracțiunilor analizate decurge din specificul săvârșirii acestora, de cele mai multe ori luarea de
mită fiind foarte bine organizată, implicând actori calificați din punct de vedere procesual (al
subiecților activi), astfel încât metodele clasice procedurale nu erau suficiente pentru combaterea
fenomenului infracțional108.
Următoarele secțiuni cuprind procedura judiciară aplicabilă infracțiunilor prevăzute de
Noul Cod penal, dar și din Vechiul Cod penal, prin comparație.

 Faza urmăririi penale

În instrumentarea cauzelor având ca obiect infracțiunile de luare de mită se aplică toate
regulile de bază ale procesului penal, cu unele limitări prevăzute de lege, dar care în esență sunt
derogări care nu afectează dreptul fundamental sau regulile de bază ale procesului penal 109.
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară110, în art. 40 determină atribuțiile
Ministerului Public în procesul penal stabilind că procurorul efectuează urmărirea penală în
cazurile și condițiile prevăzute de lege și participă, potrivit legii la soluționarea conflictelor prin
mijloace alternative.
Procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie
infracțiuni, astfel încât orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit
vinovăției sale și nicio persoană vinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Descoperirea infracțiunilor, strângerea și administrarea probelor, identificarea și
prinderea infractorilor și tragerea la răspundere peana a acestora se constituie într-o activitate
complexă desfășurată de organele specializate ale statului111.
Vechiul Cod de procedură penală prevedea competența în realizarea actelor de urmărire
penală, art. 207, 208 și 209 C. proc. pen. prevedeau trei categorii de organe care puteau avea
competență în acest sens: organele de cercetare ale poliției judiciare, organele de cercetară penală
speciale și procurorul.

108
Gh. Mateuț, op. cit., p. 70.
109
Daniela Iovu, op.cit., p. 89.
110
Republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 827 din 13.09.2005. În vigoare de la 27.09.2004.
111
I. Neagu, Drept procesual penal. Partea generală. Tratat, Editura Global Lex, București, 2007, p. 29.

55
 Sub aspectul competenței, urmărirea penală a infracțiunilor prevăzute în art. 289 NCP
mai sus-indicat din Noul Cod penal se efectuează în mod obligatoriu de procurori din cadrul
Direcției Naționale Anticorupție, competență ce este prevăzută în mod expres de art. 3 alin. (1)
lit. a) din OUG 43/2002112:”efectuarea urmăririi penale, în condiţiile prevăzute în Codul de
procedură penală, în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie şi în prezenta ordonanţă de urgenţă, pentru infracţiunile prevăzute în Legea
nr. 78/2000 care sunt, potrivit art. 13, în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie”
În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se pot înfiinţa servicii teritoriale, servicii,
birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii – art. 5
din OUG 43/2002.
Sediul serviciilor teritoriale şi circumscripţia acestora se stabilesc de procurorul şef al
Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de regulă, în localităţile în care îşi au sediul parchetele de pe
lângă curţile de apel şi în raport cu circumscripţia acestora.
Pe de o parte, în vederea constatării existenței faptelor și a împrejurărilor de fapt care
formează obiectul cauzei penale, cât și a vinovăției făptuitorului, organele judiciare desfășoară o
activitate complexă de probațiune113.
În vederea strângerii probelor necesare, anumite acte ale aceste faze procesuale pot fi
efectuate de către organele de cercetare penală, întrucât conform art. 3 din OUG 43/2002, una
DNA are următoarele atribuții:
” conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din
dispozițiile procurorului de către ofițerii de poliție judiciară aflați sub autoritatea exclusivă a
procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție;”
Pentru ca organele de cercetare penală să își poată desfășura activitatea specifică, este
necesar ca ele să aibă cunoștință despre desfășurarea infracțiunii. Actul de sesizare reprezintă
mijlocul prin intermediul căruia organul judiciar este informat cu privire la comiterea unei
asemenea fapte. În vederea strângerii informațiilor necesare începerii urmării penale, pot fi
efectuate, în condiții legii, acte premergătoare.
Sesizarea organelor de urmărire penală, cu privire la comiterea infracțiunilor de luare de
mită, se puteau face potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală: plângere, denunțau aceste
organe se pot sesiza și din oficiu114.
Avem și o dispoziție expresă în acest sens, respectiv in art. 14 din Legea 78/2000:

112
Ordonanţă De Urgenţă Nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicata in Monitorul
Oficial, Partea I nr. 244 din 11 aprilie 2002
113
Alexandru Boroi, Drept penal și drept procesual penal. Curs selectiv pentru examenul de licență, Editura
C.H.Beck, București, 2006, p. 453.
114
Alexandru Boroi, op cit, p. 453.

56
 ”Persoanele cu atribuţii de control sunt obligate să sesizeze Direcţia Naţională
Anticorupţie cu privire la orice date sau informaţii din care rezultă că s-a săvârşit una dintre
infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale
Anticorupţie.”
În plus, ”dacă în efectuarea urmăririi penale procurorii parchetelor de pe lângă
instanţele judecătoreşti constată că infracţiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre
infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale
Anticorupţie, aceştia au obligaţia de a sesiza de îndată procurorii acestei direcţii.” - art. 15 din
Legea 78/2000.
Noul Cod de procedură penală prevede posibilitatea folosirii unor tehnici speciale de
supraveghere sau cercetare115.
Se prevede în mod expres in art. 151 din același act normativ că:
”Direcţia Naţională Anticorupţie este autorizată să deţină şi să folosească mijloace
adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la faptele
de corupţie prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, în condiţiile legii. Orice
informaţie cu valoare operativă de altă natură se transmite de îndată autorităţilor abilitate prin
lege, pentru verificarea şi valorificarea acesteia.”
Printre infracțiunile asupra cărora se poate recurge și la supravegherea tehnică se numără
și luarea de mită. Reglementată de art.139 și urm., supravegherea tehnică poate avea ca obiect
efectuarea de înregistrări audio, video sau efectuarea de fotografii în spații private. Mai mult, în
cazul acestor infracțiuni pot fi folosiți și investigatorii sub acoperire, în conformitate cu art. 148
și următoarele.
Rezultă că organele de urmărire penală, pentru a dovedi infracțiunile privind luarea de
mită, vor putea chiar ”poza” in cel care ”cumpără” și efectiv da mita.
Pentru buna desfăşurare a urmăririi penale procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot
dispune măsuri specifice de protecţie a martorilor, a experţilor şi a victimelor, potrivit legii.
În art. 223 din Noul C. proc. pen. sunt prevăzute cazurile generale în care poate fi luată
măsura arestării preventive: „a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la
urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori
un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă
sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament; c) inculpatul exercită
presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu
aceasta; d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale

115
Ibidem, p. 311.

57
împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei
noi infracţiuni.”.
Cu toate acestea, conform alin. (2) al aceluiași articol 223 Noul C. proc. pen.: „Măsura
arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea
rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-
a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii
naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante,
trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori
alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune
de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă
infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza
evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi
a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la
persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei
stări de pericol pentru ordinea publică”.
În această privință, art. 23 din Legea 78/2000:
” Persoanele arestate preventiv în cauzele care sunt de competenţa Direcţiei Naţionale
Anticorupţie sunt deţinute în locuri anume stabilite în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie,
încadrate cu personal detaşat de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, sau, după caz, în
secţiile de arest preventiv ale penitenciarelor ori în arestul Direcţiei generale anticorupţie din
cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.”

 Faza judecății
Conform art. 36 alin. (1) din Noul C.proc.pen., competența pentru judecarea infracțiunii
de luare de mită, în primă instanță, Tribunalului 116. Acesta este competent și celelalte infracțiuni
din Capitolul VII din Noul Cod penal, având în vederile prevederile aceluiași art. 36 mai sus-
indicat.
Rațiunea instituirii acestei reguli de competență materială rezidă în gravitatea și gradul de
complexitate ridicat al infracțiunilor de luare de mită, care presupun o mai bună pregătire, o

116
Corina Voicu, Andreea Simona Uzlău, Georgiana Uzlău, Victor Văduva, Noul Cod de procedură penală. Ghid de
aplicare pentru practicieni, Editura Hamangiu, București, 2014, p. 28.

58
specializare și experiență a magistraților, pentru a se asigura o mai bună înfăptuire a justiției
penale117.
Împrejurarea că actul de sesizare a instanței, pentru oricare din infracțiunile prevăzute de
Legea nr. 78/2000, este emis de DNA, este lipsită de relevanță sub aspectul competenței
materiale și teritoriale a instanțelor118.
În schimb, art. 29 din Legea 78/2000 prevede în mod expres că:
” Pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se
constituie complete specializate.”
Cu toate că participarea la judecată a procurorului la toate infracțiunile nu este
obligatorie, în cazul infracțiunilor de luare de mită procurorul trebuie să participe la judecată atât
în primă instanță, cât și în instanțele superioare.
Reglementând în continuare în mod expres principiul publicității ședinței de judecată ca
regulă specifică a desfășurării judecății, Noul C. proc. pen. prevede și excepțiile de la această
regulă, în care ședințele de judecată vor avea caracter nepublic (nu se mai utilizează formula
improprie „ședință secretă”)119.
3.2.5. Raportul cu alte infracțiuni. Concursul real
Infracţiunea de luare de mită se caracterizează prin aceea că funcţionarul pretinde,
primeşte sau acceptă promisiunea unor foloase care nu i se cuvin, în scopul de a îndeplini, a nu
îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul
de a face un act contrar acestora; scopul, ca element al laturii subiective, nu presupune realizarea
lui pe linia laturii obiective a infracţiunii. In cazul în care scopul se realizează prin săvârşirea
unei fapte ce întruneşte trăsăturile unei infracţiuni, aceasta nu este absorbită în luarea de mită, ci
constituie o faptă penală distinctă, cele două infracţiuni aflându-se în concurs real. 120
 Favorizarea infractorului.
Faptele persoanei, având calitatea de procuror şef al secţiei de urmărire penală în cadrul
parchetului de pe lângă tribunal, de a primi, la două date diferite, în realizarea aceleiaşi rezoluţii
infracţionale, două sume de bani pentru a înlocui cu produse de serie, la două date diferite, în
realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, armele originale care constituiau corpuri delicte într-
un dosar penal privind infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor pe care l-a
instrumentat şi pentru a restitui persoanei inculpate şi trimise în judecată în acest dosar armele
originale, care prezentau o valoare pentru persoana inculpată, întrunesc elementele constitutive
ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută în art. 254 alin. (1) C.pen. din

117
Gh. Mateuț, op.cit., p. 96.
118
I.C.C.J., Secția penală, decizia penală nr. 1599/30.04.2009.
119
C. Voicu, op.cit., p. 412;
120
Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2083/2004

59
1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din
1969 şi ale infracţiunii de favorizare a infractorului în formă continuată prevăzută în art. 264
alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969, sub forma favorizării reale, ambele aflate
în concurs de infracţiuni.121
 Furt.
Primirea de bani sau de alte foloase de către paznic pentru a înlesni furtul unor bunuri
aflate în paza lui şi săvârşirea sustragerii cu permisiunea sa constituie infracţiunea de luare de
mită în concurs real cu complicitate la furt.
Fapta paznicului de a participa la sustragerea unor bunuri aflate în paza sa, în urma
acceptării promisiunii că va primi o parte din banii ce se vor realiza prin valorificarea bunurilor
sustrase, constituie infracţiunea de furt, nu şi cea de luare de mită, de vreme ce banii au fost
promişi pentru fapta sa de furt, iar nu pentru o acţiune sau inacţiune privitoare la îndatoririle sale
de serviciu.122
 Dare de mită.
În situaţia în care un funcţionar pretinde sau primeşte bani ce nu i se cuvin pentru a
îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face
un act contrar acestor îndatoriri, este irelevantă pentru existenţa infracţiunii împrejurarea că
funcţionarul indică sau nu corect ce destinaţie urmează să dea banilor primiţi; importantă este
poziţia lui subiectivă privitoare la primirea foloaselor în legătură cu îndatoririle sale de serviciu.
De asemenea, şi cel care dă banii sau alte foloase se poate afla în eroare de fapt cu privire
la destinaţia acestora, dar şi această împrejurare este lipsită de relevanţă pentru că nu este
condiţionată existenţa infracţiunii de luare de mită de preexistenţa infracţiunii de dare de mită,
cele două infracţiuni fiind autonome123.

 Trafic de influenţă.
Faptele persoanei, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară, de a pretinde şi primi
sume de bani, în scopul de a administra probe în favoarea uneia dintre părţi ori de a nu
administra probe în dosare penale şi de a pretinde şi primi sume de bani lăsând să se creadă că
are influenţă asupra procurorilor pentru a-i determina să adopte soluţii de netrimitere în judecată
în dosare penale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită prevăzută în
art. 254 alin. (1) şi (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de

121
Î.C.C.J, secția penală, decizia nr. 1801 din 6 mai 2010
122
C.S.J, secția penală, decizia nr. 2706/2002
123
C.S.J., secția militară, decizia nr. 11/1995

60
trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C.pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000,
aflate în concurs real de infracţiuni, potrivit art. 33 lit. a) C.pen. din 1969.
„Cu privire la delimitarea infracţiunii de luare de mită de infracţiunea de trafic de
influenţă, este de observat că, dacă la infracţiunea de luare de mită înţelegerea dintre funcţionar
şi persoană, dacă înţelegerea există, are ca obiect efectuarea, neefectuarea sau întârzierea
efectuării de către funcţionar, a unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu, ori efectuarea
unui act contrar acestor îndatoriri, la infracţiunea de trafic de influenţă înţelegerea, care de
această dată nu se mai perfectează cu funcţionarul, are ca obiect intervenţia subiectului activ, o
altă persoană, pe lângă funcţionar pentru a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce intra în
atribuţiile sale de serviciu. Cât priveşte rezultatul celor două infracţiuni, deşi ambele aduc
atingere aceluiaşi obiect juridic, ele se deosebesc prin faptul ca lezarea prestigiului organelor de
stat sau publice se realizează în mod direct în cazul luării de mită şi în mod indirect în cazul
traficului de influenţă, deoarece în acest ultim caz fapta creează impresia că un funcţionar poate
fi influenţat în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, pe când în primul, fapta arată că un
funcţionar este corupt. Cu privire la latura subiectivă a celor două infracţiuni, dacă la
infracţiunea de trafic de influenţă subiectul îşi dă seama că discreditează un funcţionar, lăsând
impresia nefavorabilă că acesta este influenţabil sau coruptibil, în cazul infracţiunii de luare de
mită, subiectul îşi dă seama că discreditarea funcţiei pe care o îndeplineşte se datorează propriei
sale corupţii. în ceea ce priveşte cererile de schimbare a încadrării juridice solicitate prin apelul
inculpatului, Curtea constată că inculpatul a promis denunţătorilor atât efectuarea unor activităţi
pe care le implică propria sa funcţie cât şi influenţarea procurorului de caz. Atunci când
traficantul este un funcţionar sau alt salariat ce face parte din organizaţia publică în a cărei
competenta intra efectuarea actului funcţional, în acest caz acte de urmărire penală, vizat prin
comiterea faptei, iar funcţionarul trafica propriile lui atribuţii de serviciu, obligându-se sa
îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle
sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor îndatoriri în schimbul acestor foloase
necuvenite, el comite infracţiunea de luare de mită. Dacă însă, funcţionarul nu se limitează la
această activitate, ci se şi prevalează de influenţa pe care i-o conferă funcţia sau relaţia personală,
indiferent dacă influenţă este reală sau presupusă, pe lângă alt funcţionar, în acest caz procuror,
pentru ca acesta din urma să facă sau să nu facă, în favoarea unui terţ, un act privitor la atribuţiile
sale de serviciu, el comite şi infracţiunea de trafic de influenţă”124
„În ceea ce priveşte critica procurorului, referitoare la greşita schimbare a încadrării
juridice dată de instanţa de fond, din două infracţiuni de trafic de influenţă comise în concurs real

124
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, decizia nr. 819/A/2015

61
într-o singură infracţiune de trafic de influenţă comisă în formă în continuată, s-a apreciat că este
fondată.
Instanţa de apel a apreciat că, spre deosebire de comiterea faptelor de luare de mită, 118
care, aşa cum s-a arătat, inculpata le-a săvârşit în baza unei rezoluţii infracţionale unice, cele
două fapte de trafic de influenţă, comise de inculpata M.E., nu sunt rezultatul unei cunoaşteri
anticipate a condiţiilor în care acţiuni ilicite vor fi comise.
Dacă în cazul faptelor de luare de mită, inculpata era conştientă că datorită atribuţiilor
119 sale de serviciu specifice, putea pretinde şi/sau primi foloase materiale injuste cu titlu de
regularitate, în cazul celor două fapte de trafic de influenţă reţinute în sarcina acesteia, acest
element de previzibilitate apriorică a hotărârii infracţionale lipseşte, întrucât pentru săvârşirea
traficului de influenţă este necesară şi participarea unei alte persoane, cumpărătorul de influenţă,
a cărui intervenţie nu era previzibilă la momentul anterior săvârşirii celor două acte de
executare”125
 Fals intelectual.
Fapta poliţistului de a primi foloase pentru a nu întocmi acte de cercetare penală pentru o
infracţiune rutieră şi de a nu consemna în raportul de activitate că l-a oprit pe conducătorul auto
pentru control constituie infracţiunea de luare de mită în scopul de a nu îndeplini un act privitor
la îndatoririle sale de serviciu, iar nu şi cea de fals intelectual prin omisiune, aceasta din urmă
faptă fiind inclusă în latura obiectivă a luării de mită.126 .
 Fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Faptele inculpatei B.F., constând în aceea că, în intervalul lunilor februarie - iunie 2013,
în două împrejurări distincte, însă în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit
sumele de 13.000 lei şi 5.500 euro de la investigatorii sub acoperire V.I.M. şi S.I., pentru a-şi
îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu privitoare la activităţile jurisdicţionale,
în sensul pronunţării unei sentinţe civile prin care să admită în totalitate cererea de chemare în
judecată formulată în numele investigatorului sub acoperire V.I.M., iar în realizarea acestui scop,
a redactat un înscris în care a consemnat împrejurări nereale, respectiv ar fi precizat că înţelege
să cheme în judecată un număr mai mare de persoane alături de cea iniţial indicată, fapte ce
întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (două
acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în scopul ascunderii comiterii
infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C.pen. din 1969, raportat la art. 7 alin.

125
C.A. Bacău, Secţia penală, decizia nr. 170 din 15 octombrie 2013, definitivă prin decizia I.C.C.J, Secţia penală,
decizia nr. 1140 din 31 martie 2014
126
C.S.J., secția penală, decizia nr. 3952/2001

62
(1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1696 şi art. 290 C.pen. din
1696 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. din 1969”127
 Înşelăciune
Fapta de a pretinde şi primi bani, inducând în eroare persoana vătămată cu privire la
împrejurarea că actul pentru a cărui neîndeplinire făptuitorul a pretins şi primit banii priveşte
îndatoririle sale de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, iar
nu pe cele ale infracţiunii de luare de mită. 128 Administratorul unei societăţi comerciale, având
ca obiect de activitate şi desfăşurarea de jocuri de întrajutorare, de a pretinde bani pentru a
asigura premierea anticipată a unor persoane constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută în
art. 254 alin. (1) C.pen. din 1969, iar nu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2)
C.pen. din 11969129
 Şantaj.
Ceea ce deosebeşte infracţiunea de luare de mită de infracţiunea de şantaj este faptul că,
pe când în cazul celei dintâi, primirea unor sume de bani sau a altor foloase are loc în scopul
îndeplinirii, neîndeplinirii ori al întârzierii de a îndeplini un act de serviciu sau în scopul de a
face un act contrar îndatoririlor de serviciu, în cazul celei de-a doua primirea folosului injust se
realizează prin simpla constrângere a persoanei vătămate, nelegată de îndeplinirea atribuţiilor de
serviciu ale inculpatului. în speţă, inculpatul - impiegat şef de tură la o secţie de cale ferată
uzinală - a determinat-o pe victimă, un subaltern al său, să-i plătească o sumă de bani,
ameninţând-o că altfel va îndeplini unele acte ce intrau în sfera atribuţiilor sale de serviciu care
vor putea avea ca efect îndepărtarea victimei din postul său. Această faptă constituie infracţiunea
de luare de mită, nu cea de şantaj.130
 Confiscarea
 Banii sau alte foloase supuse confiscării.
Spre deosebire de dispoziţiile art. 254 alin. (3) C.pen. din 1969, care nu făceau nicio
distincţie cu privire la bunuri supuse confiscării (pretinse, promise sau primite), art. 289 alin. (3)
stipulează expres că sunt supuse confiscării doar banii, valorile sau orice alte bunuri necuvenite
„primite”; implicit, cele pretinse ori cele ce fac obiectul unei promisiuni acceptate, dacă nu au
fost remise efectiv, nu sunt supuse confiscării. Dacă bunurile nu se găsesc, făptuitorul este
obligat la plata lor prin echivalent.
Infracţiunea de luare de mită face parte din categoria celor cărora li se aplică dispoziţiile
art. 1121 C.pen. privind confiscarea extinsă, cu privire la bunurile dobândite după intrarea în

127
Î.C.C.J, secția penală, decizia nr. 78 din 9 aprilie 2014
128
Î.C.C.J, secția penală, decizia nr. 3622/2004
129
C.S.J., secția penală, decizia nr. 1117/1998, în Dreptul nr. 10/1999, p. 165
130
Curtea de Apel Buucrești, secția penală, decizia nr. 110A/1994

63
vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru completarea Codului penal al României şi a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal131.
Ca atare, măsura poate fi aplicată şi membrilor familiei condamnatului sau unei persoane
juridice asupra căreia condamnatul deţine controlul, dacă foloasele necuvenite au fost transferate
către acestea; măsura confiscării nu este limitată doar la echivalentul în bani a foloaselor primite,
orice bun susceptibil a fi evaluat în bani putând fi supus confiscării. Măsura de siguranţă având
caracter personal, în cazul participaţiei penale se va confisca de la fiecare participant, prin
echivalent, valoarea bunurilor de care a profitat efectiv prin săvârşirea infracţiunii.
În jurisprudenţă s-a arătat că: „în conformitate cu dispoziţiile art. 1182 alin. (2) C.pen. din
1969 [art. 1121 alin. (2) C.pen. în vigoare la data judecării recursurilor declarate în cauză],
pentru a se dispune confiscarea extinsă se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
 valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi,
dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de
sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit;
 instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale dintre cele
prevăzute la alin. (1), între care se află şi infracţiunea de luare de mită pentru care inculpatul
I.A. a fost trimis în judecată şi condamnat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în faza de urmărire penală au fost efectuate
percheziţii domiciliare, ocazie cu care au fost descoperite şi ridicate din locuinţa inculpatului, în
vederea confiscării, sumele de: 90.144 ron, 60.420 euro, 640 lire sterline, 50 dolari SUAşi 120
dolari canadieni.
În acord cu concluzia la care au ajuns instanţa de fond şi instanţa de apel, Înalta Curte
reține, din înscrisurile depuse de inculpat în faza de urmărire penală şi la instanţă, că acesta a
justificat sursa banilor găsiţi la percheziţiile domiciliare efectuate la locuinţa sa.
Astfel, din adeverinţele emise de Casa Judeţeană de Pensii Sibiu şi de Casa Judeţeană de
Pensii Braşov rezultă că în ultimii 5 ani inculpatul a obţinut salarii în sumă totală de 2.286 ron.
De asemenea, din contractele de vânzare-cumpărare a autoturismelor Yl, Y2 rezultă
obţinerea de către inculpat a sumelor de 15.000 euro şi respectiv de 5.000 euro, iar din hotărârea
din 29 mai 2008 emisă de SC E. SRL, înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Braşov reiese
că inculpatul a dobândit suma de 20.000 ron, prin cesionarea capitalului social al firmei.
Completarea la opinia expertală întocmită de expertul contabil PDA., însoţită de balanţele
analitice ale SC E. SRL confirmă faptul că în perioada ianuarie-mai 2008, inculpatul a ridicat
suma de 49.234,13 ron.

131
A se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 11/2015, publicată în M. Of. nr. 102 din 9 februarie 2015

64
 Din înscrisurile sub semnătură privată depuse iniţial în copie la instanţa de fond şi 126 -
iterior, în original la instanţa de apel mai reiese că inculpatul a fost împrumutat de către
concubinul surorii sale cu suma de 55.000 euro şi de către un prieten, cu sumele de 63.000 ron şi
respectiv, de 12.000 euro. De asemenea, din înscrisul depus la dosarul instanţei de fond, rezultă
că inculpatul a primit de la fratele său, I.V., suma de 44.000 ron în scopul rreluării autoturismului
Y3.
Totalizând sumele de bani susmenţionate rezultă că în ultimii 5 ani veniturile licite ale
inculpatului au fost de 87.000 euro şi 275.520 ron şi, în consecinţă, că valoarea bunurilor
dobândite de acesta nu depăşeşte veniturile obţinute în mod licit, astfel că nu sunt întrunite cele
două condiţii cumulative prevăzute de art. 118² C.pen. pentru a se dispune măsura confiscării
extinse, concluzie la care în mod corect a ajuns instanţa de fond şi pe care a confirmat-o instanţa
de apel”.132
Într-o altă cauză, instanţa de apel nu a împărtăşit raţionamentul instanţei de fond, conform
căruia în cauză nu se poate stabili că suma de 141.500 ron i-a fost remisă de către inculpata
M.E., mamei sale M.I., apreciind că bunurile mobile indisponibilizate (141.500 ron şi 22 de
certificate de trezorerie în sumă de 112.196,10 ron) îi aparţin”. Raportat la probele existente la
dosarul cauzei, instanţa de apel a constatat că „aceste bunuri aparţin in realitate inculpatei M.E.,
iar nu mamei sale M.I., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 1182 C.proc.pen. din 1968
referitoare la confiscarea extinsă.
Având în vedere că suma de 141.500 ron a fost găsită cu ocazia percheziţiei domiciliare
129 intr-un imobil al cărui proprietar este inculpata, unde numita M.I. locuieşte fară
forme .egale, iar această sumă depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de inculpata M.E. în
mod licit, s-a apreciat că bunurile sechestrate ar aparţine inculpatei menţionate.
În consecinţă, fiind întrunite condiţiile art. 118² alin. (2) C.proc.pen. din 1968 [care se
aplică şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate până la data intrării în vigoare a Legii nr.
63/2012, potrivit art. 12 alin. (2) C.pen.], s-a apreciat că se impune confiscarea sumei de 141.500
ron de la inculpata M.E., consemnată la C.E.C. cu recipisa din 8 noiembrie 2011”.133
Într-o altă situaţie, s-a considerat însă că nu poate fi dispusă confiscarea extinsă cu privire
la banii găsiţi în maşina inculpatului, vameş, surprins în flagrant luând mită, atunci când peste
norma penală se suprapun dispoziţii extrapenale care conţin o reglementare asemănătoare.
„Instanţa nu poate dispune măsuri de restrângere a drepturilor procesuale în afara obiectului
judecăţii. Confiscarea solicitată de Ministerul Public decurge din caracterul unor norme
disciplinare, iar sediul materiei nu este C.pen., ci O.P.A.N.A.F. nr. 7907 din 11 septembrie 2007.

132
Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1317/14 aprilie 20014
133
Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1140 din 31 martie 2014

65
 Conform art. 1 din Ordinul nr. 7907 din 11 septembrie 2007, personalul din cadrul
birourilor vamale şi direcţiilor judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale, indiferent de funcţia
publică deţinută au obligaţia „de a declara, la intrarea în serviciu, sumele în ron deţinute”.
Potrivit art. 3 din Ordinul mai sus menţionat, se interzice personalului vamal menţionat la
punctele 1 şi 2 din prezentul ordin deţinerea, în timpul serviciului, a oricăror sume în valută.
Art. 10 din Ordinul nr. 7907 din 11 septembrie 2007 prevede că, în cazul constatării unor
neconcordanţe între sumele în ron declarate în registrul special şi sumele în ron constatate în
momentul efectuării controlului, în cazul nedeclarării sumelor în ron deţinute la intrarea în
serviciu, precum şi în cazul deţinerii de valută, personalul vamal menţionat la punctele 1 şi 2 este
obligat să ofere explicaţii în scris privitor la aceste aspecte.
În cauză se reţine că la data de 2 aprilie 2012 a fost efectuată o percheziţie asupra
autovehiculului de serviciu al inculpatului S.N.V., care avea calitatea de inspector vamal la
Biroul Vamal Constanţa Sud, în interiorul acestuia fiind identificate sumele de 5.000 dolari
S.U.A. şi 6.600 ron.
Prima instanţă a dispus confiscarea specială a sumelor de bani de 5.000 dolari S.U.A. şi
6.600 ron, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. f) C.pen. din 1969, în aprecierea caracterul prohibitiv al
detenţiei bunurilor fiind avut în vedere O.P.A.N.A.F. nr. 7907 din 11 septembrie 2007.
În mod corect instanţa de apel a înlăturat dispoziţia primei instanţe privind confiscarea
sumelor de 5.000 dolari S.U.A. şi 6.600 ron, fiind nejustificată în raport de scopul imediat şi
mediat al măsurii confiscării speciale, respectiv de înlăturare a unei stări de pericol şi de
preîntâmpinare a săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală.
Deţinerea unor sume de bani nu intră sub incidenţa măsurii de siguranţă a confiscării
speciale, atâta vreme cât nu s-a dovedit că aceste sume au o provenienţă ilicită. în speţă Parchetul
nu a făcut această dovadă, iar interdicţia cu caracter special cuprinsă în O.P.A.N.A.F. nr. 7907
din 11 septembrie 2007 nu vizează înlăturarea unei stări de pericol cu caracter general.
 Bunuri nesupuse confiscării.
În cazul în care cel mituit este surprins în flagrant primind banii puşi de către poliţie la
dispoziţia denunţătorului, aceştia se restituie poliţiei, neputându-se dispune, totodată, şi
confiscarea sumei de la inculpat prin obligarea lui la plată.134
De asemenea, nu pot fi confiscaţi banii, valorile sau orice alte bunuri primite, dacă
acestea au fost date de mituitorul constrâns [care beneficiază de cauza de neimputabilitate
prevăzută de art. 290 alin. (2) C.pen.], sau de mituitorul care beneficiază de cauza de nepedepsire
specială prevăzută de art. 290 alin. (3) C.pen. (denunţarea faptei înainte de sesizarea organelor de

134
C.S.J, secția penală, decizia nr. 1753/2002

66
urmărire penală), dacă au fost date după efectuarea denunţului; în ambele cazuri banii, valorile
sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat.
Dacă banii, valorile sau orice alte bunuri au fost date de mituitor înainte de realizarea
denunţului, chiar dacă acesta beneficiază de cauza specială de nepedepsire, aceste bunuri vor fi
supuse confiscării.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Luarea de mită reprezintă o violare a unor principii fundamentale ale democrației, o

amenințare asupra securității individului și valorilor sociale și morale.
Acest tip de infracționalitate afectează în mod direct încrederea acordată de către
stat/societate funcționarului, prin impactul pe care îl are asupra drepturilor fundamentale –
ordinea de drept - dar, în același timp, societatea suportă influențele negative „prin
impulsionarea corupției, a faptelor antisociale și violente, crearea unor mecanisme criminale
care obțin profituri substanțiale din acest tip de activitate, afectând stabilitatea economică și
securitatea regională135.”
Corupția, economia subterană sau fraudele financiare, au înregistrat la nivel mondial
proporții îngrijorătoare pentru societatea modernă, devenind o problemă majoră atât la nivel
național, cât și internațional, reprezentând una dintre cele mai extinse forme ale criminalității 136.
Poate mai gravă decât pericolul reprezentat de efectul juridic și social, corupția este mai
periculoasă din punct de vedere al amplorii sale, al existenșei sale și în cele mai neparvenite
sisteme, aspect ce a determinat sesizarea și implicarea continua, constantă și activă a comunității
internaționale.
Fenomenul corupției nu reprezintă o problematică nouă în sfera criminalității, el fiind
prezent în istoria omenirii, din cele mai vechi timpuri.
Corupția, în toate formele ei, reprezintă din păcate un fenomen infracțional și social,
rămânând în continuare o realitate ce necesită un efort susținut și continuu din partea
organismelor internaționale, a fiecărui stat în parte, dar și a comunității în general 137.

135
C. Olaru, Particularitățile criminalității organizate în România, Ed. Hamangiu, 2014, p. 159 apud www.iatp.md,
p. 156.
136
Date furnizate conform Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012-2016,
adoptată prin H.G. nr. 1142/2012, publicată în M.Of. nr. 820 din 6 decembrie 2012.
137
www.monitoruljuridic.ro ultima dată consultat la 22.05.2014.

67
 Multiplicarea faptelor se intră în sfera corupției, internaționalizarea și organizarea din ce
în ce mai complexă a activităților criminale din acest domeniu necesită o reacție fermă, adecvată
și coordonată din partea autorităților naționale, a organismelor europene și internaționale.

BIBLIOGRAFIE

I. LЕGISLAȚIЕ
1. Lеgеa nr. 278/2006 - Pеntru modificarеa şi complеtarеa Codului pеnal, prеcum şi pеntru
modificarеa şi complеtarеa altor lеgi
2. Noul Cod pеnal actualizat la 1 fеbruariе 2014.
3. Lеgеa nr. 255/2013 pеntru punеrеa în aplicarе a Lеgii nr. 135/2010 privind Codul dе
procеdură pеnală şi pеntru modificarеa şi complеtarеa unor actе normativе carе cuprind
dispoziţii procеsual pеnalе, publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013

II. MONOGRAFIЕ, CURSURI, TRATATЕ ȘI ARTICOLE

· Antoniu G., Bulai C., Griga I., Ivan Gh., Mitrachе C-tin., Molnar I., Pascu I., Pșca V.,
Prеdеscu O., Еxplicații prеliminarе alе noului Cod pеnal, volumul I, articolе 1-52,
Еditura Univеrsul Juridic, Bucurеști, 2010.
· Antoniu G., Mitrachе C-tin, Stăniu R. M., Molnar I., Pașca V., Filipaș A., Ionеscu I.,
Iliеscu N., M. Basarab, Noul Cod pеnal. Comеntat, Vol. I. (art.1-56), Еditura C. H.
Bеck, Bucurеști, 2006.
· Dongoroz V. ș.a., Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea
specială, vol III, Editura Academiei, București, 1971
· Pascu I., Buneci P., Drept Penal. Partea Specială, Vol. I, Editura Hamangiu,Bucuresti,
2017.
· Udroiu M., Drept Penal, Partea Speciala, Noul cod Penal, Editura C.H. Beck, Bucuresti,
2014.

68
· Antoniu G., Toader T., Explicatiile Noului Cod Penal, Vol. III ( art. 188-256 ), Editura
Universul Juridic, Bucuresti, 2015.
· Marculescu-Michinici A.I., Dunea M., Drept Penal. Partea Generală.Curs teoretic in
domeniul licentei, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2017.
· Neagu I., Damaschin M., Tratat de procedura penala.Partea Speciala, Editura Universul
Juridic, Bucuresti, 2014.
· Ciobanu P., Noul Cod pеnal și Noul Cod dе procеdură pеnală, еdiția a-II-a, rеvizuită,
Еditura Rosеtti Intеrnaţional, 2014.
· Dima T., Drеpt pеnal. Partеa gеnеrală, еdiția a-II-a, rеvăzută și adăugită în baza Lеgii nr.
278/2006 dе modificarе a Codului pеnal, Еditura Hamangiu, Bucurеști, 2007.
· Dobrinoiu V., Pașcu I., Hotca M. A., Gorunescu M., Dobrinoiu M., Chiș I., Păun C.,
Neagu N., Sinescu M. C., Noul cod penal comentat, partea specială ediția a –II-a,
revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2014.
· V. Dongoroz, ș. a, Еxplicații tеorеticе alе Codului pеnal român, Partеa gеnеrală, еdiția a-
II-a, Еditura Acadеmiеi Românе, volumul I, Bucurеşti, 2003.
· V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca,
Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. III, ed. a 2-a, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2002.
· Dongoroz V., Gh. Danga, Siegfried K., D. Lucinescu, A. Nemes, M. Popovici, P.
Sarbulescu, V. Stoican, Noul Cod Penal si Codul penal anterior prezentare comparativa,
Editura Politica, Bucureşti, 1968.
· Еxpunеrе dе motivе în Codul pеnal, Еditura C. H. Bеck, Bucurеști, 2009.
· Dragu C., Еlеmеntе dе drеpt pеnal și procеsual pеnal, Galați, 2008.
· Hotca M. A., Noul Cod Pеnal şi Codul Pеnal antеrior. Aspеctе difеrеnţialе şi situaţii
tranzitorii, Еditura Hamangiu, Bucurеşti, 2009.
· Ioniță I. G., Drеpt pеnal, Partеa spеcială pе înțеlеsul studеnților titlul VI-XII, еdiția a –II-
a rеvăzută și adăugită, Analiza dispozițiilor Codului pеnal al Româniеi, Еditura Univеrsul
Juridic, Bucurеști, 2013.
· Lupașcu D., Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală, legislație consolidată în
vigoare de la 1 februarie 2014, Editura Universul Juridic, București, 2014
· C. Mitrachе, Drеpt pеnal român. Partеa gеnеrală, Editura Universul Juridic, Bucurеști,
2014.
· Popovici L.R., Drеpt pеnal, partеa gеnеrală, tеorii și aplicații practicе pеntru sеminarii,
Еditura Pro Univеrsitaria, Bucurеști, 2013.

69
· Toadеr T., Noul Cod pеnal, Noul Cod dе procеdură pеnală, еdiția 2014, Еditura
Hamangiu, Bucurеști, 2014.
· Udroiu M., Drеpt pеnal, еdiția a-IV-a, Partеa gеnеrală, partеa spеcială, Еditura C. H.
Bеck, Bucurеști, 2013.

70