Universitatea „Ștefan cel Mare” – Suceava

Facultatea de Drept și Științe Administrative

Specializarea Drept

Referat la disciplina
Drept Penal

Zegrea Roberto COORDONATOR,

Drept An III Grupa III as. drd. colab. Pușcașu Andrei

Suceava 2018
 Luarea de mită

Cuprins
Contents
Considerații generale .............................................................................................................................. 3
Noțiunea ................................................................................................................................................. 4
Condiții preexistente............................................................................................................................... 6
Obiectul juridic. ................................................................................................................................... 6
Subiecții............................................................................................................................................... 7
Subiectul activ ................................................................................................................................. 7
Participația penală .......................................................................................................................... 9
Subiectul pasiv ................................................................................................................................ 9
Latura obiectivă .................................................................................................................................... 10
Urmarea imediată a infracţiunii de luare de mită ............................................................................ 11
Legătura de cauzalitate a infracţiunii de luare de mită .................................................................... 11
Elementul subiectiv ............................................................................................................................... 12
Forme. Sancţiuni. .................................................................................................................................. 12
Bibliografie ............................................................................................................................................ 13

2
Considerații generale

Corupţia exista din antichitate ca unul dintre comportamentele cele mai grave şi, în
acelaşi timp, cele mai răspândite ale funcţionarilor publici. Însă, de-a lungul secolelor,
tradiţiile, condiţiile istorice şi geografice au modificat considerabil sensibilitatea opiniei
publice în ceea ce priveşte perceperea şi evaluarea acestor comportamente, precum şi modul în
care ele sunt tratate prin reglementările legale.
În anumite perioade istorice, oferirea şi primirea de foloase au fost chiar acceptate ca
fiind ceva firesc, ţinând de o anume curtoazie.
În Grecia antică, mita era atât de frecventă încât Platon propunea pedeapsa capitală
pentru funcţionarii care primeau daruri pentru a-şi face datoria. „Nu trebuie să primeşti daruri
- spunea el ¬nici pentru lucruri bune, nici pentru lucruri rele!”
Herodot, în cartea a IV-a a operei sale "Istoriile", povestind despre expediţia lui Darius,
fiul lui Hystaspes, împotriva sciţilor, menţionează că Darius I a înfăptuit o serie de reforme
care au avut ca urmare întărirea statului sclavagist persan, printre ele enumerându-se şi
condamnarea la moarte prin crucificare a judecătorilor corupţi. Tot Herodot menţionează că
regele persan Cambyses a poruncit să fie ucis un judecător vinovat de corupţie, iar cu pielea
acestuia şi-a tapisat scaunul.
Spre deosebire de acest regim sancţionator foarte aspru, au existat şi perioade în
antichitate când legea sancţiona simbolic aceste fapte. Astfel, în Roma antică, pe timpul când
corupţia era în floare, s-a permis magistraţilor să primească daruri, fără însă să depăşească o
anumită sumă în cursul unui an. Se spunea chiar că pe un cetăţean bogat, oricât ar fi de vinovat,
nu se va găsi nimeni să-l condamne.
Mai târziu, Codul Napoleon introduce pentru prima dată sancţiuni foarte grave pentru
corupţie, atât în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, cât şi pentru efectuarea unor
acte contrare atribuţiilor de serviciu. Acest model, însă cu unele diferenţieri a fost urmat de
majoritatea codurilor penale europene.
Corupţia poate fi privită atât ca fenomen social, expresie a unor manifestări de
descompunere morală, de degradare spirituală, cât şi ca fenomen juridic.
În vechiul drept penal romanesc, corupţia apare incriminată destul de târziu - în
perioada domniilor fanariote - şi atunci imperfect , datorită influenţelor nefaste ale Fanarului.
Domnitorul Alexandru Ipsilante a înfăptuit o reformă a justiţiei, a întocmit un nou cod
de legi (Pravilniceasca Condică) .
Prin modalitatea diferită de incriminare a infracţiunilor de corupţie prevăzute în Codul
penal român din 1864 s-a marcat şi în plan legislativ trecerea României la o fază superioară de
dezvoltare.
Codul penal de la 1864 nu incrimina infracţiunea de dare de mită dar, în practica
instanţelor judecătoreşti, mituitorul era pedepsit ca "agent provocator" la acţiunea de mituire.
Pentru prima oară darea de mită a fost incriminată ca infracţiune de sine stătătoare în Codul
penal din 1936, în art. 250, iar luarea de mită în art. 151; infracţiunile sunt situate în Titlul III

3
din Partea specială "Crime şi delicte contra administraţiei publice", cap. II, "Delicte săvârşite
de funcţionari sau particulari". Conţinutul acestor infracţiuni - deşi a suferit unele modificări -
a fost păstrat, în mare parte, în Codul penal din 1969, intr-o formulă asemănătoare.
Dispoziţiile Codului penal din 1936 cuprindeau anumite agravante legale, care nu au
mai fost reţinute de actuala legislaţie penală. În legea penală din 1936 se prevedea, de exemplu,
că mituitorul era apărat de pedeapsă chiar şi atunci când denunţa fapta autorităţilor după
pornirea procesului penal, cu excepţia cazului când procesul penal era pornit chiar împotriva
sa. Legea penală în vigoare nu a mai reţinut această dispoziţie socotind că denunţul duce la
exonerarea de răspundere penală numai când organele de urmărire penală nu au fost sesizate
pe altă cale de săvârşirea infracţiunii. S-a considerat că, din moment ce organul de urmărire
penală s-a sesizat în alt mod, contribuţia mituitorului ce denunţă ulterior este irelevantă, prin
tardivitatea ei, pentru buna desfăşurare a procesului penal şi pentru înlăturarea răspunderii
penale .
Ţinând cont că normele juridice au la baza norme sociale, putem spune că flagelul
corupţiei este, în primul rând, un fenomen social înainte de a fi un fenomen juridic, deoarece
sistemul juridic al unei ţări este oglinda societăţii.
În legislaţia noastră, spre deosebire de cea a altor state (Italia, Franţa, Statele Unite ale
Americii etc.), nu există vreun text care să incrimineze o infracţiune denumită "corupţie", dar
literatura juridică cuprinde în această noţiune, în sens larg, numeroase încălcări ale legii penale
ce privesc sfera relaţiilor de serviciu.
Într-un sens restrâns, faptele de corupţie ce intră sub incidenţa legii penale sunt acelea
prin care o persoană încearcă ori reuşeşte să determine un funcţionar aflat în exerciţiul
atribuţiilor ca, în schimbul unor foloase materiale sau altor avantaje necuvenite, să comită un
act contrar legii ori îndatoririlor sale de serviciu sau să favorizeze în orice mod persoanele
implicate; tot fapte de corupţie sunt şi actele acelor funcţionari care acceptă - în schimbul unor
asemenea avantaje – să aibă o astfel de comportare în cadrul serviciului.

Noțiunea

Luarea de mită este infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1)/NCP, ce
constă în fapta funcționarului public [noțiune prevăzută de art. 175 alin.(1)/NCP] care, direct
sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se
cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea,
urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în
legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri;
alin.(2) – fapta prevăzută în alin.(1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art.
175 alin. (2)/NCP, constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neândeplinirea,
întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea
unui act contrar acestor îndatoriri;

4
 alin.(3) – banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când
acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Prevederea din NCP a cerinței ca fapta de luare de mită să fie comisă în legătură cu
îndeplinirea, neândeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri,
iar nu în scopurile menționate mai sus, au fost incriminate în cuprinsul luării de mită faptele
care, potrivit vechiului Cod penal, constituiau infracțiunea de luarea sau infracțiunea de primire
de foloase necuvenite.
Astfel, nu se poate vorbi de o dezincriminare operată prin NCP a infracțiunii de primire
de foloase necuvenite, faptele ce erau incriminate de art. 256/C. Pen. regăsindu-se în conținutul
constitutiv al infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289/NCP.
Referitor la funcționarii publici asimilați, prevăzuți de art. 175 alin.(2)/NCP, noul cod
penal face precizarea că luarea de mită săvârșită de persoana care exercită un serviciu de interes
public pentru care a fost investită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori
supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, constituie
infracțiune numai când este comisă în legătură cu neândeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui
act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor
îndatoriri[art. 289 alin.(2)/NCP].
Constituie variantă agravată a infracțiunii de luare de mită săvârșirea faptei de o
persoană care exercită o funcție de demnitate publică; care este judecător sau procuror, organ
de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor, sau de
persoanele care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire
la un litigiu ce le este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă
procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza unei alte legi [art. 7/Legea
78/2000].
Potrivit NCP, nu va mai constitui variantă agravată a infracțiunii, luarea de mită comisă
de un funcționar public sau funcționar cu atribuții de control ori de persoana care, potrivit legii,
are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau
judecare a infracțiunilor în exercitarea atribuțiilor sale prevăzute de lege sau rezultate din fișa
postului
Conform art. 308/NCP raportat la la art. 289/NCP, constituie variantă atenuată a
infracțiunii de luare de mită, săvârșirea faptei de către persoanele care exercită, permanent ori
temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei personae
fizice dintre cele prevăzute la art.175 alin.(2)/NCP ori în cadrul oricărei persoane juridice.

5
Condiții preexistente

Obiectul juridic.

În opinia doctrinei majoritare, obiectul juridic generic al infracţiunilor de corupţie,

inclusiv al luării de mită, constă în relaţiile sociale care asigură îndeplinirea de către funcţionari
a atribuţiilor de serviciu conform legii, cu onestitate, imparţialitate şi obiectivitate.
Infracţiunile de corupţie aduc atingere unor drepturi economice fundamentale, în
special dreptului la un salariu echitabil şi la o remuneraţie egală pentru pentru o muncă de
valoare egală (art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi
culturale). Însuşi faptul că, în mod tradiţional, mita a fost definită ca o „retribuţie necuvenită”
arată, credem, suficient de limpede, că faptele de luare de mită contravin dreptului la egalitate
în remunerarea muncii, ca şi obligaţiei statului de a promova bunăstarea generală într-o
societate democratică.
Obiectul material.
Este controversat faptul dacă infracţiunea de luare de mită are sau nu obiect material.
Potrivit unei opinii, care actualmente este dominantă, infracţiunea de luare de mită şi
infracţiunile de corupţie, în general, nu au obiect material. În această opinie, se consideră că
banii sau bunurile primite de funcţionar constituie bunuri dobândite prin săvârşirea faptei, iar
nu obiectul ei material.
Într-o altă opinie, se consideră că obiectul material al infracţiunii de luare de mită îl
constituie „mita”, adică banii sau alte foloase pretinse ori primite de funcţionar.
Pornind de la această premisă, trebuie adăugate unele precizări. Astfel, trebuie să
precizăm că, prin „bani” se înţeleg, în mod exclusiv, monedele cu putere circulatorie, indiferent
dacă e vorba de monedă naţională sau străină. Banii ieşiţi din uz nu constituie „bani”, în sensul
art. 289 C. pen.; ei pot constitui, cel mult, un alt folos (de exemplu, o colecţie numismatică).
Prin „alte foloase” se înţelege orice avantaj sau beneficiu, altul decât acela constând în bani. În
legătură cu formula „alte foloase” există o controversă mai veche: o parte a doctrinei consideră
că este obligatoriu ca folosul fie material, evaluabil în bani, în timp ce o altă parte a doctrinei
consideră că folosul poate fi atât material (patrimonial), cât şi moral (nepatrimonial) – de
exemplu, acordarea unui titlu universitar, a unui grad militar etc. Acordarea unui titlu
universitar, a unui grad militar etc. presupune nu numai existenţa anumitor aptitudini personale,
ci şi, mai ales, prestarea unei munci considerabile, de ani de zile; de aceea, în caz că asemenea
avantaje au fost acordate nelegal, ele pot fi definite, de asemenea, ca o „retribuţie necuvenită”.
În practica judiciară, s-a decis că există luare de mită, dacă funcţionarul a solicitat o
sumă de bani, cu titlu de împrumut, deoarece împrumutul constituie, şi el, „un folos”.

6
Subiecții

Ca subiecți ai infracțiunii de luare de mită distingem subiectul activ și subiectul pasiv,

exemplificați astfel:
Subiectul activ: autor al infracțiunii în forma de bază poate fi funcționarul public astfel
cum este definit de art. 175 alin.(1)/NCP, respectiv: persoana care, cu titlu permanent sau
temporar, cu sau fără remunerație:
- exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării
prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești (exemplu, deputații, senatorii,
miniștrii, judecătorii, procurori, membrii CSM, );
- exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură ( exemplu,
primarii, președintele Curții de Conturi, polițiștii, etc.);
- exercită, singură sau împreună cu alte personae, în cadrul unei regii autonome, al altui
operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat,
atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia ( exemplu directorul unei regii
autonome, guvernatorul Băncii Naționale a României, persoanele încadrate în unități bancare
cu capital integral sau majoritar de stat, nu și cele care își desfășoară activitatea într-o bancă cu
capital integral privat sau atât cu capital privat, cât și cu capital de stat dacă statul roman este
acționar minoritar).
Noul cod penal prevede numai funcționarul public care nu mai este definit prin
raportare la noțiunea de “ public”, renunțând la definirea noțiunii de funcționar.
Sfera noțiunii de funcționar public în NCP este mai extinsă decât cea prevăzută de codul
penal vechi, respectiv persoanele care aveau calitatea de funcționar potrivit codului penal
vechi, dacă nu fac parte dintre persoanele prevăzute de art. 308/NCP, nu vor mai putea fi
considerate subiecți activi nemijlociți ai infracțiunii de luare de mită.
Persoana asimilată funcționarului public potrivit art. 175 alin.(2)/NCP, respectiv fiind
persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autoritățile
publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea
respectivului serviciu public (exemplu medicii, farmaciștii, notarii publici, executorii
judecătorești, etc.) poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii doar dacă fapta este comisă
în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale
sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
Conform art. 293/NCP, pot fi subiecți activi nemijlociți ai infracțiunii de luare de mită
persoanele care,pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire
la un litigiu ce le este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă
procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza altei legi.
De asemenea, potrivit art. 294/NCP, pot fi subiecți activi nemijlociți ai infracțiunii de
luare de mită, dacă, prin tratatele internaționale la care România este parte nu se dispune altfel
și următorii subiecți:

7
 - Funcționarii sau persoanele care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de
muncă ori alte persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice
internaționale la care România este parte;
- Membrii adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România
este parte;
- Funcționarii sau persoanele care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de
muncă ori alte persoane care exercită atribuții similare în cadrul Uniunii Europene;
- Persoanele care exercită funcții juridice în cadrul instanțelor internaționale a căror
competență este acceptată de România, precum și funcționarii de la grefele acestor instanțe;
- Funcționarii unui stat străin;
- Membrii adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin;
- Jurații din cadrul unor instanțe străine

În mod obligatoriu, calitatea de funcționar public trebuie să existe la momentul

săvârșirii faptei tipice.
Conform prevederilor art. 1/Legea nr. 78/2000, sunt de asemenea subiecți activi
nemijlociți ai infracțiunii de luare de mită persoanele care:
1. exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost investite în cadrul
autorităților publice sau instituțiilor publice;
2. îndeplinesc permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare în măsura
în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, în cadrul serviciilor publice,
regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor naționale, societăților
naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici;
3. exercită atribuții de control, potrivit legii;
4. acordă asistență specializată unităților prevăzute la punctele a și b, în măsura în care
participă la luarea deciziilor sau le pot influența;
5. indiferent de calitatea lor, dacă realizează, controlează sau acordă asistență specializată,
în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la
operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar
sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori
privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și
internaționale;
6. dețin o funcție de conducere într-un partid sau într-o formațiune politică, într-un
sindicat, într-o organizație patronală ori într-o asociație fără scop lucrativ sau fundație;
7. alte persoane fizice decât cele prevăzute mai sus, în condițiile prevăzute de lege.
În ipoteza variantei atenuate a infracțiunii de luare de mită pot fi subiecți activi
nemijlociți persoanele care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o

8
însărcinare de orice natură în serviciul unei persone fizice dintre cele prevăzute la art. 175
alin.(2)/NCP ori în cadrul oricărei persoane juridice.
În varianta agravată a infracțiunii de luare de mită pot fi subiecți activi nemijlociți
persoanele care exercită o funcție de demnitate publică; judecătorii sau procurorii, persoanele
care au calitatea de organ de cercetare penală sau organe care au atribuții de constatare ori de
sancționare a contravențiilor, sau persoanele care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemați
să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluționare de către părțile la
acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza
unei altei legi( vezi art. 7/Legea nr.78/2000).

Participația penală la comiterea infracțiunii de luare de mită este posibilă în toate

formele, respectiv:
Coautorat, este dacă toți făptuitorii au calitatea de funcționari publici sau celelalte
calități prevăzute de lege enumerate mai sus;
Complicitate sau instigare, este indiferent de calitatea participanților. Persoana care dă
mita nu are calitatea de instigator sau complice la infracțiunea de luare de mită, ci va răspunde
penal ca autor al infracțiunii de dare de mită.
De asemenea, subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de luare de mită nu are calitatea
de complice sau instigator la infracțiunea de luare de mită.
Astfel, având în vedere noua definiție a funcționarului public prevăzută de art.
175/NCP, nu este exclusă ipoteza ca o persoană juridică să fie autor al infracțiunii de luare de
mită ( exemplu, în ipoteza în care administratorul judiciar din cadrul unei proceduri de
insolvență este o persoană juridică, dacă fapta de luare de mită este comisă în realizarea
obiectului său de activitate, în interesul ori în numele persoanei juridice).
Persoana juridică poate avea chiar calitatea de complice sau instigator la infracțiunea
de luare de mită.

Subiectul pasiv al infracțiunii de luare de mită este autoritatea publică, instituția sau
persoana juridică de interes public ori privată în cadrul căreia făptuitorul se află în exercitarea
atribuțiilor de serviciu.
Este, de asemenea subiect pasiv al infracțiunii de luare de mită și autoritatea publică a
statului străin, instanța internațională sau organizația internațională în care subiectul activ
exercită serviciul.

9
Latura obiectivă

În ambele variante tip, elementul material se realizează în trei modalităţi alternative,

şi anume: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii (de bani sau alte foloase).
Astfel, în accepțiunea lor, explicităm noțiunile de pretindere, primire și acceptarea
promisiunii după cum urmează:
 pretinderea presupune solicitarea direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul de
bani sau alte foloase necuvenite; – de reținut este faptul că nu este necesar ca solicitarea
să fie satisfăcută;
 primirea presupune remiterea directă sau indirectă, pentru sine sau pentru altul de bani
sau alte foloase necuvenite din inițiativa mituitorului; – de reținut este faptul că în cazul
în care anterior primirii, făptuitorul acceptase promisiunea de primire a unur astfel de
bunuri, fapta de luare de mită se consumă la momentul acceptării;
 acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite presupune acceptarea
expres sau tacit (dar neândoielnic) de către făptuitor referitor la oferta de mită care se
poate realiza atât direct cât și indirect, pentru sine sau pentru altul;
Noul Cod Penal nu a mai prevăzut drept variantă alternativă a elementului material al
infracțiunii de luare de mită, nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite ce
implică atitudinea făptuitorului care nu are o reacție fermă, expresă în fața unei oferte de
mituire; – această modalitate de comitere infracțiunii de luare de mită prevăzută de vechiul Cod
penal a fost dezincriminată prin NCP, în măsura în care nu se reține o acceptare tacităși
neândoielnică a promisiunii.
În ipoteza în care mita nu ajunge direct la autorul infracțiunii de la mituitor, ci prin
mijlocirea unui intermediar, acest intermediar va avea calitatea procesuală de complice la
infracțiunea de dare de mită dacă scopul urmărit a fost acela de a-l ajuta pe mituitor, sau
complice la infracțiunea de luare de mită dacă scopul urmărit a fost acela de a-l ajuta pe mituit;
– de reținut este faptul că este exclus ca în sarcina intermediarului să se rețină instigarea la dare
de mită care este absorbită de complicitate; – de asemenea este exclus ca în sarcina
intermediarului să se rețină instigarea la luare de mită care de asemenea absoarbe instigarea,
dacă intermediarul a determinat pe mituit sau mituitor să comită infracțiunea și apoi a ajutat la
realizarea faptei tipice.
Pentru existența infracțiunii de luare de mită este absolut necesar îndeplinirea
următoarelor cerințe esențiale:
(-) fapta trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase patrimoniale sau
nepatrimoniale care nu sunt cuvenite în mod legal făptuitorului, pretinse, primite sau acceptate
pentru sine sau pentru altul;
(-) pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni de bani sau alte foloase
necuvenite trebuie comisă în legătură cu îndeplinirea, neândeplinirea, urgentarea sau
întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu
îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri;

10
 (-) pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni de bani sau alte foloase
necuvenite poate fi săvârșită înainte, concomitent sau ulterior îndeplinirii, neândeplinirii,
accelerării sau întârzierii actului ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului, respectiv
îndeplinirii actului contrar acestor îndatoriri;
Având în vedere noua definiție a infracțiunii de luare de mită, se va reține luarea de
mită și în ipoteza în care fapta este săvârșită după îndeplinirea actului, indiferent dacă
înțelegerea referitoare la primirea banilor sau a foloaselor necuvenite a avut loc înaintea
îndeplinirii actului ori concomitent sau ulterior acestui moment.
Potrivit NCP, constituie infracţiunea de luare de mită şi fapta subiectului activ
nemijlocit care acceptăpromisiuni ori care pretinde bani sau alte foloase necuvenite după
îndeplinirea unui act licit în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia,
întrucât variantele alternative ale infracţiunii se comit nu în scopul, ci în legătură cu
îndeplinirea, neândeplinirea, urgentarea ori întâryierea îndeplinirii unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
(-) actul licit sau ilicit în legătură cu a cărei îndeplinire, neândeplinire, accelerare ori
ori întârziere se pretinde, primeşte sau acceptă suma de bani sau alte foloase necuvenite
trebuie să intre în cadrul atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului.
Astfel, neândeplinirea acestei cerinţe poate conduce la reţinerea săvârşirii infracţiunii
de înşelăciune.
De reţinut este faptul că în cazul în care actul pentru a cărei îndeplinire, neândeplinire,
accelerare ori întârziere funcţionarul este mituit presupune săvârşirea unei infracţiuni de fals
material în înscrisuri oficiale ori fals intelectual, etc, această infracţiune va fi reţinută în concurs
cu infracţiunea de luare de mită.

Urmarea imediată a infracţiunii de luare de mită o reprezintă starea de pericol

pentru buna desfăşurare a raporturilor de serviciu în cadrul unităţilor prevăzute de art.
176/NCP, a persoanelor juridice de drept privat, a autorităţilor publice ale statului străin, a unei
instanţe internaţionale sau organizaţii internaţionale,

Legătura de cauzalitate a infracţiunii de luare de mită rezultă din materialitatea

faptelor, ex re.

11
Elementul subiectiv

Elementul subiectiv îmbracă forma intenţiei, care poate fi directă sau indirectă.
Sub imperiul Codului penal anterior, se considera că luarea de mită se comite numai cu
intenţie directă, calificată prin scop – ceea ce presupunea că, în toate situaţiile, funcţionarul
urmărea anume obţinerea unei retribuţii necuvenite.
Din punct de vedere al existenţei infracţiunii de luare de mită, nu interesează mobilul
cu care a fost săvârşită fapta.
Mobilul comiterii faptei poate fi avut în vedere de instanţă la individualizarea pedepsei.

Forme. Sancţiuni.

Aparent, tentativa de luare de mită nu se pedepseşte. În realitate, însă, infracţiunea de

luare de mită este o infracţiune cu consumare anticipată, ceea ce înseamnă că tentativa este
asimilată formei consumate (potrivit textului, există infracţiune consumată de luare de mită,
chiar dacă funcţionarul nu a primit nimic, ci s-a limitat să pretindă ori să accepte promisiunea
de bani sau alte foloase).
Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa
o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a fost săvârşită
fapta. Potrivit art. 289 alin. (3) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse
confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Nu se poate dispune confiscarea specială, dacă fapta s-a săvârşit în modalitatea
pretinderii sau acceptării promisiunii.

12
Bibliografie

1. George Antoniu, Tudorel Toader, Explicațiile Noului Cod Penal, Vol. IV, Ed.
Ujmag, București, 2016
2. Revista Universul Juridic, nr. 6, iunie 2015

13