Raspunderea penala a persoanelor juridice in dreptul belgian

Prin legea din 4 mai 19991 legiuitorul belgian a adus o serie de modificari Codului
penal si Codului de procedura penala instituind raspunderea penala a persoanelor juridice.
Aceasta consacrare reprezinta corolarul unei indelungate evolutii a legislatiei si
jurisprudentei belgiene. Din acest motiv si pentru a facilita intelegerea regimului
raspunderii penale a persoanelor juridice instituit prin legea in discutie, credem ca se
impune o succinta trecere in revista a reglementarilor care au premers aceasta reforma.

1. Trebuie remarcata in acest context pozitia instantelor belgiene care, inca din
prima jumatate a secolului nostru au pus sub semnul intrebarii vechiul adagiu “societas
delinquere non potest”. Astfel, dupa ce Curtea de Casatie belgiana a statuat printr-o decizie
din 1934 ca "obligatia de a respecta legile si regulamentele incumba si persoanelor juridice la
fel ca si persoanelor fizice"2,a decis cativa ani mai tarziu ca "actul indeplinit in sfera
atributiilor sale de catre organul unei persoane juridice este actul persoanei juridice insesi, iar
actul ilicit, constitutiv al infractiunii nu-si schimba caracterul prin simplul fapt ca persoana
juridica nu poate fi obiectul unei sanctiuni penale"3.
Asa cum arata si Procurorul General in concluziile sale, o persoana juridica poate
comite prin organele sale atat un fapt calificat ca infractiune cat si un alt act ilicit, dar
aplicarea unei pedepse, in stadiul actual al legislatiei belgiene, nu se poate face impotriva
unei persoane juridice.
Cu alte cuvinte adagiul "societas delinquere non potest" devine "societas
delinquere potest sed puniri non potest".
Desi aceasta noua pozitie a jurisprudentei nu antreneaza nici o schimbare a practicii
referitoare la sanctionarea penala a unei persoane juridice, ea reprezinta un pas important in
directia unei viitoare consacrari legislative a principiului raspunderii penale a persoanelor
juridice. Aceasta deoarece, daca in mod traditional se considera ca persoanele juridice sunt
lipsite atat de capacitatea delictuala cat si de punibilitate4, jurisprudenta evocata vine sa
recunoasca tocmai existenta capacitatii delictuale a acestor persoane.
In conditiile in care se admite ca o persoana juridica poate comite o infractiune dar nu
poate fi sanctionata, se pune problema determinarii persoanei fizice care va fi efectiv trasa la
raspundere penala. Pentru a identifica aceasta persoana, in dreptul belgian se recurgea la asa-
numita imputabilitate, definita ca o "legatura cauzala intre agent si infractiune"5. Doctrina
distinge intre imputabilitatea materiala, judiciara, legala si conventionala.
Imputabilitatea materiala presupune tragerea la raspundere a persoanei care a comis
actul material care face parte din latura obiectiva a infractiunii. In cazul infractiunilor comise

1
Publicata in Moniteur belge din 22 iunie 1999
2
Curtea de Casatie belgiana, dec. din 26.02.1934 cit. de J.Pradel, Droit pénal comparé, Ed.Dalloz, Paris,
l995, p.308
3
Curtea de Casatie belgiana, dec. din.16.12.1948. A se vedea si concluziile Procurorului General H.de
Termicourt care au precedat aceasta decizie, cit.de P.Delatte, La question de la responsabilité pénale des
personnes morales en droit belge in Revue de droit pénal et de criminologie, n°3/1980, p.198
4
J.M.Rodriguez Devesa, Derecho penal espanol, Ed. Dykinson, Madrid, 1990 p.390
5
R.Legros, Imputabilité pénale et entreprise économique in Revue de droit penal et de criminologie,
1968-1969, p.372; L.François, Remarques sur quelques questions de droit pénal social, particulièrement
sur l'imputabilité, in Revue de droit pénal et de criminologie, 1968-1969, p.489 si urm.

1
de o persoana juridica nu se recurgea insa la acest procedeu deoarece vinovatia celui care a
comis actul material facea sa nu mai fie vorba de o infractiune comisa de o persoana juridica
ci de una savarsita de o persoana fizica.
Imputabilitatea judiciara ofera judecatorului puterea de a aprecia care este persoana
fizica vinovata. De regula se considera ca raspunderea penala pentru infractiunea comisa de
persoana juridica revine persoanelor fizice care au actionat in calitate de organe ale acesteia.
Au fost insa si situatii in care raspunderea s-a retinut in sarcina unor persoane fizice din afara
persoanei juridice - arhitecti, antreprenori etc.6.
Imputabilitatea legala
In acest caz legea este cea care stabileste persoanele fizice care vor raspunde penal
pentru infractiunea comisa de persoana juridica7. Trebuie precizat insa ca in aceste cazuri
legiuitorul nu instituie o prezumtie irefragabila de vinovatie a persoanelor in cauza ci, asa
cum s-a aratat in doctrina, doar determina persoana care are obligatia "de a evita comiterea
infractiunii"8.
Asa de pilda, Legea din 01.07.1956referitoare la asigurarea obligatorie a
autovehiculelor pentru raspundere civila prevede sanctionarea penala a conducatorului
autovehiculului neasigurat si a proprietarului care a tolerat aceasta utilizare, prevazand ca,
daca acesta din urma este o societate, asociatie sau alt organism inzestrat cu personalitate
juridica, pedepsele se vor aplica "administratorilor, gerantilor sau asociatilor".
S-a ridicat in acest context problema de a sti daca, in cazul in care legea vizeaza mai
multe persoane ca putand raspunde pentru infractiunea comisa, vor fi trase la raspundere
toate - bineinteles in absenta unor cauze exoneratoare - sau numai unele dintre ele. Unii
autori considerau ca judecatorul trebuie sa respecte ordinea enuntata de textul legal, fara a
cumula condamnarile, apreciind ca greseala subalternului este acoperita de greseala
superiorului9. Altii sunt insa de parere ca din simpla enumerare intr-o anumita ordine a
persoanelor potential responsabile nu se poate trage concluzia ca ar trebui pedepsita doar
prima daca toate sunt in culpa si nici ca vinovatia subalternului ar fi intotdeauna mai putin
importanta decat a superiorului si ar fi acoperita de aceasta10.
Imputabilitatea conventionala se caracterizeaza prin aceea ca legea permite
persoanei juridice sa desemneze ea insasi persoana fizica responsabila penal pentru
infractiunea comisa. Spre exemplu, Decretul regal din l4.06.1956 pentru aplicarea Legii
belgiene din 04.08.1955 privind securitatea statului in domeniul energiei nucleare prevede ca
persoanele juridice vizate sunt obligate "sa aplice masurile de securitate, sa dea instructiunile
necesare personalului lor si sa desemneze persoana fizica ce va raspunde penal in cazul
nerespectarii prevederilor legale"11.
6
P.Delatte, op.cit., p.202
7
La acest procedeu a recurs si legiuitorul roman prin prevederea din art. 73 din Legea nr.17/1996 privind
regimul armelor de foc si al munitiilor. Potrivit acestui text, “in cazul persoanelor juridice, raspunderea penala
pentru nerespectarea dispozitiilor prezentei legi revine persoanelor fizice care au atributii stabilite prin lege,
regulamente, instructiuni sau ordine ale autoritatilor competente privind regimul armelor de foc si al
munitiilor.
In situatiile in care nu au fost stabilite persoanele fizice cu atributiile prevazute la alin.1. raspunderea
penala revine conducatorului persoanei juridice”.
8
Y.Hannequart, Imputabilité pénale et dommages survenus aux personnes et aux biens à l'occasion des
activités de l'entreprise in Revue de droit pénal et de criminologie, 1968-1969, p.419
9
R.Legros, op.cit., p.377
10
L.François, op.cit., p.502
11
P.Delatte, op.cit., p.205

2
 Aceste solutii, desi au constituit un pas important pe calea consacrarii legislative a
raspunderii penale a persoanelor juridice erau greu de conciliat cu principiul caracterului
personal al raspunderii penale, fiind cel putin bizara recunoasterea faptului ca o infractiune a
fost comisa de o persoana juridice dar sanctiunea se aplica unei persoane fizice care uneori
nu are nici un aport la savarsirea faptei (vezi imputabilitatea conventionala sau legala)
In aceeasi perioada au existat si unele texte de incriminare care prevedeau ca
infractiunile in cauza puteau fi comise atat de persoane fizice cat si de persoane juridice.
Astfel, Decretul-lege din 29 ianuarie 1946 privind interventia nejustificata a intermediarilor
in distribuirea produselor prevedea sanctionarea oricarei persoane fizice sau juridice care
intervine in distribuire in conditii prohibite de lege. La randul sau, Legea din 15 mai 1956
privind economatele statua prin art.3 ca "este interzis oricarui patron, persoana fizica sau
juridica, de a vinde el insusi sau prin persoane interpuse ..." si prevedea aplicarea amenzii
penale pentru incalcarea interdictiei instituite12.
In incercarea de a suplini raspunderea penala a persoanelor juridice, legiuitorul
belgian a recurs adesea la institutia raspunderii civile a persoanei juridice pentru plata
amenzii penale aplicate persoanei fizice. Codul penal prevedea in art.123 – in materia
infractiunilor contra sigurantei exterioare a statului - ca societatile sunt responsabile civil
pentru plata amenzilor pronuntate contra organelor sau reprezentantilor lor. Procedeul era
utilizat si in numeroase legi speciale13.
In acelasi sens, in legislatia belgiana au fost introduse si alte masuri susceptibile de
aplicare in cazul persoanelor juridice cum ar fi: amenzile administrative, confiscarea speciala,
inchiderea localului etc.14
Aceste masuri s-au dovedit insa insuficiente, astfel ca de-a lungul timpului in doctrina
belgiana s-a conturat un puternic curent de opinie favorabil consacrarii legislative a
raspunderii penale a persoanelor juridice15.

2. Reglementarea instituita prin Legea din 22.06.1999 se mentine pe linia conturata

anterior de jurisprudenta si a recunoscut capacitatea delictuala proprie a persoanei juridice,
admitand ca aceasta constituie prin ea insasi o entitate distincta care poate comite in mod
direct o infractiune si poate fi sanctionata, fara a fi necesara identificarea prealabila a unor
persoane fizice al caror comportament antreneaza raspunderea persoanei juridice.
Alternativa la aceasta solutie o constituia considerarea persoanei juridice ca o fictiune,
o entitate abstracta a carei raspundere este o raspundere derivata ce nu poate fi angajata decat
prin intermediul unor persoane fizice. In consecinta, pentru antrenarea raspunderii penale a
persoanei juridice trebuie identificate mai intai persoanele fizice care au comis infractiunea
iar apoi fapta lor ar urma sa fie imputata persoanei juridice. Aceasta conceptie este consacrata
12
R.Screvens, Les sanctions applicables aux personnes morales dans les Etats des Communautés
Européennes in Revue de droit pénal et de criminologie n°3/1980, p.166. Alti autori considerau ca nu ar fi
vorba aici de veritabile exceptii de la principiul non-responsabilitatii penale a persoanelor juridice. In cazul
Decr.-lege din 29.06.1946 s-a apreciat ca ar fi mai degraba vorba de o neatentie a legiuitorului decat de vointa
de a institui o derogare de la acest principiu. A se vedea P. Delatte, op.cit., p.219-220.
13
Cu titlu exemplificativ mentionam: Legea din 01.07.1956 privind asigurarea obligatorie de raspundere
civila a autovehiculelor; Legea din 26.03.1971 referitoare la protectia apelor subterane; Legea din 14.07.1971
privind practicile de comert; art.67 din Legea privind politia rutiera; art.40 din Decretul din 28 iunie 1985
referitor la autorizatiile de mediu, unele dispozitii din Codul forestier etc.
14
A se vedea F. Streteanu, Raspunderea penala a persoanelor juridice in legislatie si doctrina.
Examen de drept comparat in “Revista de drept comercial” nr.3/1997, p.74-75
15
Pentru o trecere in revista a acestor opinii a se vedea P. Delatte, op.cit., p.220-222

3
in dreptul englez in cazul infractiunilor care necesita un element subiectiv, ipoteza in care,
pentru determinarea persoanei fizice care poate angaja raspunderea penala a persoanei
juridice jurisprudenta a recurs la asa numita “teorie a identificarii”16.
Solutia la care s-a oprit legiuitorul belgian se inscrie si pe linia Recomandarii (88)18 a
Comitetului de Ministri al Consiliului Europei care arata ca “intreprinderea trebuie sa
raspunda indiferent daca a fost identificata sau nu persoana fizica ce a comis actiunea sau
inactiunea ce constituie elementul material al infractiunii” (pct.I §2).
Recunoscand persoanei juridice o capacitate delictuala similara celei a persoanelor
fizice, intregul ansamblu de norme instituit prin Legea din 22 iunie incearca sa asimileze intr-
o masura cat mai mare tratamentul penal aplicabil persoanelor juridice, celui existent in cazul
persoanelor fizice. Astfel, si in cazul persoanelor juridice raspunderea penala este o
raspundere subiectiva, fiind exclusa angajarea raspunderii penale doar pe baza constatarii
existentei elementului material.

3. Categoriile de persoane juridice care pot raspunde penal

Campul de aplicare a raspunderii instituite de legea in discutie este foarte larg, el
cuprinzand deopotriva persoanele juridice de drept privat si persoanele juridice de drept
public. Potrivit art.5 alin.1 C.pen. (introdus prin art.2 al Legii) “orice persoana juridica
raspunde penal pentru infractiunile…”. Mai mult, sunt asimilate persoanelor juridice si unele
entitati lipsite de personalitate juridica intre care: asociatiile momentane si in participatie,
societatile comerciale in formare si societatile civile (art.5 alin.3 C.pen). Ratiunea acestei
asimilari a fost aceea de a evita o diferentiere a tratamentului penal aplicabil in privinta unei
entitati colective dupa cum a dobandit sau nu in mod formal personalitatea juridica.
Asimilarea in discutie priveste insa doar grupurile care desfasoara in principal activitati de
natura economica, enumerarea din art.5 alin.3 C.pen. avand caracter limitativ.
Din campul de incidenta a Legii sunt excluse persoanele juridice de drept public care
au un organ de conducere ales in mod direct: statul federal, regiunile, comunitatile,
provinciile, comunele, organele teritoriale intracomunale, Comisia comunitara franceza,
Comisia Comunitara flamanda, Comisia comunitara comuna si centrele publice de ajutor
social (art.5 alin. 4 C.pen.)
Mai trebuie subliniat ca potrivit art.86 C.pen. - modificat prin art.11 al legii –
pierderea personalitatii juridice nu stinge pedeapsa pronuntata. Desigur ca unele pedepse nu
mai pot fi executate din momentul pierderii personalitatii juridice, asa cum se intampla in
cazul dizolvarii. Altele insa, cum este cazul amenzii – pedeapsa cel mai frecvent aplicata – se
vor executa chiar si dupa pierderea personalitatii juridice. Astfel, in caz de faliment amenda
se va include in pasiv iar lichidatorii vor avea obligatia de a veghea ca aceasta sa fie platita.
De asemenea, in principiu, actiunea penala se stinge prin incheierea lichidarii, prin
dizolvare judiciara sau prin dizolvare fara lichidare. Totusi, actiunea penala poate fi
exercitata si ulterior daca intrarea in lichidare, dizolvarea judiciara sau dizolvarea fara
lichidare s-a facut in scopul sustragerii de la urmarire sau daca persoana juridica a fost
inculpata de judecatorul de instructie anterior pierderii personalitatii juridice (art.20 C.pr.
pen.). Acest text isi va gasi insa cel mai adesea aplicarea in ipotezele de fuziune si divizare
(dizolvare fara lichidare) comise in scopul de a inlatura consecintele comiterii infractiunii.

4.Infractiuinile pentru care poate fi antrenata raspunderea penala a persoanei juridice

16
A se vedea Ph. Kenel, La responsabilité pénale des personnes morales en droit anglais, Librairie
Droz, Genève, 1991, p.65, 165 si urm

4
 Legea nu instituie nici o limitare in privinta infractiunilor susceptibile de a fi comise
de o persoana juridica, ceea ce inseamna ca in principiu, o asemenea persoana poate comite
orice infractiune prevazuta de Codul penal sau de legile speciale. De asemenea, sanctiunile
instituite de legea in discutie – asupra carora ne vom opri in cele ce urmeaza – indica faptul
ca o persoana juridica poate comite atat crime sau delicte cat si contraventii.
Totusi sfera faptelor pentru care poate fi angajata raspunderea penala a persoanei
juridice este in mod inevitabil mai restransa decat in cazul persoanelor fizice, existand si
infractiuni a caror savarsire de catre o persoana juridica este de neconceput – viol, evadare,
bigamie etc.

5. Conditiile angajarii raspunderii penale a persoanei juridice

Desi legea instituie, asa cum am aratat deja, o raspundere generala a persoanelor
juridice, ea enunta totodata si o serie de conditii de a caror indeplinire depinde posibilitatea
antrenarii acestei raspunderi. Astfel, potrivit art.5 alin.1 C. pen., o persoana juridica raspunde
pentru infractiunile care sunt “intrinsec legate de realizarea obiectului sau ori de apararea
intereselor sale sau pentru cele despre care faptele concrete demonstreaza ca au fost comise
in contul sau”.
Legiuitorul circumscrie deci doua categorii de infractiuni pentru care poate fi angajata
raspunderea penala a unei persoane juridice:
a) infractiuni comise de insasi persoana juridica in cadrul activitatilor vizand realizarea
obiectului ori apararea intereselor sale
S-a considerat ca este necesara o legatura intrinseca intre comiterea infractiunii si
realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, raspunderea acesteia neputand fi
antrenata pentru fapte comise de persoane care doar au profitat de cadrul juridic sau material
oferit de persoana juridica pentru a comite o infractiune in interesul lor personal.
In aceasta categorie intra cel mai adesea infractiuni la regimul protectiei muncii,
infractiuni la protectia mediului, infractiuni economice etc.

b) infractiuni comise in contul persoanei juridice

Aceasta categorie de infractiuni apare si in Codul penal francez (art. 112-2) iar doctrina
apreciaza ca o infractiune este comisa in contul unei persoane juridice atunci cand ea a fost
savarsita in numele si in interesul persoanei juridice, interes care poate consta in obtinerea
unui profit sau evitarea unei pierderi17.
Pot fi insa considerate ca fiind comise in contul persoanei juridice si unele infractiuni
savarsite in cadrul activitatilor de asigurare a organizarii si functionarii persoanei juridice,
chiar daca in urma lor persoana in cauza nu a dobandit nici un profit. Asa se intampla, spre
exemplu, in cazul discriminarilor rasiale sau sexuale comise la ordinul unei persoane juridice,
fapte nesusceptibile de a aduce un profit acesteia.
In ceea ce priveste sfera persoanelor fizice care pot comite infractiuni in contul
persoanei juridice legiuitorul belgian a inteles sa promoveze o solutie intermediara intre cea
olandeza si cea franceza. Astfel, in dreptul olandez, in lipsa unei prevederi exprese,
jurisprudenta a extins cat mai mult sfera acestor persoane, admitand chiar ca fapta unui
simplu angajat poate antrena raspunderea penala a persoanei juridice in masura in care
aceasta din urma putea sa impiedice comiterea infractiunii sau accepta in mod obisnuit astfel

17
G.Stefani, G.Levasseur, B.Bouloc, Droit pénal général, Ed.Dalloz, Paris, 1994, p.251; F.Desportes, F.le
Gunehec, Le nouveau droit pénal, Ed. Economica, Paris, 1995, p.444

5
de fapte18. In extrema cealalta, dreptul francez permite condamnarea persoanei juridice doar
pentru infractiunile comise in contul lor de catre “organele sau reprezentantii acestora”
(art.112-2 C.pen.).
Codul penal belgian pe de o parte circumscrie, asa cum am vazut, sfera infractiunilor
susceptibile de a fi comise de o persoana juridica dar pe de alta parte nu delimiteaza sfera
persoanelor al caror comportament poate angaja raspunderea penala a persoanei juridice. Asa
cum rezulta din expunerea de motive, s-a considerat ca o astfel de delimitare ar avea drept
consecinta o limitare a raspunderii penale a persoanei juridice caci daca ar fi ceruta
interventia organelor ca o conditie pentru retinerea infractiunii in sarcina persoanei juridice,
ideea de raspundere a persoanei juridice ar putea fi eludata prin simplul fapt de a nu emite in
forma scrisa deciziile care au un caracter ilicit.
Pe de alta parte insa, legea nu instituie o raspundere penala obiectiva in sarcina
persoanelor juridice, astfel ca este intotdeauna necesar sa se constate, pe langa existenta
actului material care face parte din continutul infractiunii si a elementului subiectiv cerut de
lege pentru infractiunea respectiva. In acelasi timp trebuie avut insa in vedere faptul ca in
cazul persoanelor juridice elementul subiectiv prezinta o serie de particularitati.
Astfel, va trebui stabilit fie ca savarsirea infractiunii decurge dintr-o decizie
intentionata adoptata in sanul persoanei juridice fie ca este consecinta unei atitudini de
neglijenta in cadrul persoanei juridice. Aceasta din urma situatie vizeaza ipoteze cum ar fi o
organizare interna deficitara, masuri de protectia muncii insuficiente, restrictii bugetare
exagerate care au creat conditiile ce au dus la comiterea infractiunii.
Pentru aprecierea elementului subiectiv in cazul persoanelor juridice judecatorul se va
baza totusi pe atitudinea organelor acesteia, inclusiv a organelor de fapt. In consecinta, daca
sub aspect obiectiv legea nu limiteaza actiunile care pot antrena raspunderea penala a
persoanei juridice la actele organelor de conducere, atunci cand se pune problema constatarii
elementului subiectiv, atitudinea acestor organe este determinanta. Astfel, fapta in
materialitatea sa poate fi comisa si de un mandatar sau prepus al persoanei juridice dar in
acest caz trebuie ca organul de conducere sa fi avut cunostinta de comiterea ei si sa o fi
incuviintat sau tolerat. In cazul infractiunilor din culpa este necesar ca organule de conducere
sa fi avut cunostinta de riscul comiterii infractiunii si sa fi neglijat sa adopte masurile
necesare pentru prevenirea ei19.
In schimb, in masura in care organele de conducere au facut tot ceea ce era posibil
pentru prevenirea comiterii infractiunii sau pot demonstra ca actele prepusului nu sunt legate
de realizarea obiectului societatii, raspunderea persoanei juridice va fi inlaturata.
Si intr-un caz si in celalalt importanta este atitudinea reala a organelor de conducere
fata de o anumita fapta si nu cea reflectata de actele care emana de la acestea. Astfel, este
posibil ca intr-un caz consiliul de administratie sa adopte decizii prin care sa implementeze o
serie de masuri pentru prevenirea spalarii banilor, inclusiv organizarea unor cursuri pentru
angajati pentru prevenirea acestor operatiuni, dar in acelasi timp sa se constate ca in realitate
acelasi consiliu incurajeaza spalarea banilor20.

6. Concursul intre raspunderea penala a persoanei juridice si cea a persoanei fizice

Problema concursului celor doua raspunderi se pune, in mod evident numai in acele
situatii in care a fost identificata o persoana fizica in calitate de autor al infractiunii. Spre

18
F. Streteanu, op.cit., p.82
19
Senat de Belgique, Rapport de la Commission de justice, doc. Nr.1-1217/6, 10.03.1999
20
ibidem, p.17

6
deosebire de Codul penal francez care promoveaza sistemul cumulului celor doua
raspunderi21, legea belgiana a optat pentru sistemul non-cumulului. Potrivit art. 5 alin.2 fraza
I C. pen. Belgian “atunci cand raspunderea penala a persoanei juridice este angajata exclusiv
in considerarea interventiei unei persoane fizice determinate, numai persoana care a comis
greseala cea mai grava poate fi condamnata”.
Dispozitia citata instituie o exceptie de la regulile generale privind participatia penala
care ar impune intr-o asemenea situatie condamnarea persoanei juridice si a persoanei fizice
in calitate de coautori sau de autor si complice. Prin aceasta exceptie, legiuitorul a urmarit sa
evite o condamnare automata a persoanei juridice alaturi de persoana fizica si alunecarea
astfel spre o raspundere obiectiva a persoanei juridice. Obligand instanta sa aleaga persoana
responsabila pe baza criteriului “greselii celei mai grave” legiuitorul subliniaza caracterul
subiectiv al raspunderii penale a persoanei juridice.
Textul art.5 alin.2 este asadar aplicabil atunci cand raspunderea persoanei juridice este
antrenata “datorita interventiei unei persoane fizice identificate”, prin “interventie”
legiuitorul intelegand comiterea unei actiuni sau inactiuni. Astfel, in cazul unei infractiuni la
regimul protectiei mediului, persoana care “intervine” este muncitorul care a cauzat
deversarea unor substante poluante. Simpla existenta a acestei persoane fizice care a actionat
robinetul instalatiei de scurgere nu este insa in masura sa inlature raspunderea persoanei
juridice. O data constatata actiunea persoanei fizice comisa in indeplinirea atributiilor de
serviciu, instanta trebuie sa examineze care este persoana care a comis “greseala cea mai
grava”. Daca in speta se constata ca este vorba de un incident izolat, cauzat de o neglijenta a
angajatului in cauza, acesta va fi persoana care va raspunde penal. Daca insa incidentul in
cauza este consecinta unei politici a conducerii persoanei juridice, se poate spune ca persoana
juridica a avut rolul determinant in comiterea infractiunii si deci ea este cea care trebuie sa
raspunda. Asa se intampla de pilda in situatia in care, din dorinta de a realiza economii
bugetare, organele persoanei juridice au refuzat aprobarea unor investitii pentru
achizitionarea unor echipamente care sa impiedice scurgerea unor substante poluante, desi
riscul producerii unor asemenea incidente era evident. Tot astfel, in ipoteza in care o
intreprindere a neglijat procurarea unor echipamente de protectia muncii performante sau a
luat masuri de securitatea si igiena muncii care s-au dovedit insuficiente.
In toate aceste situatii ar fi nejustificata sanctionarea salariatului care nu face decat sa
puna in practica anumite masuri adoptate de persoana juridica.
Regula non-cumulului functioneaza insa in mod absolut doar in materia infractiunilor
din culpa deoarece art.5 alin. 2 fraza aII-a instituie o limitare. Potrivit acestui text “daca
persoana fizica identificata a comis fapta cu stiinta si vointa, ea poate fi condamnata in
acelasi timp cu persoana juridica responsabila”. Ratiunea acestei exceptii este de a nu duce la
instituirea unei impunitati in favoarea persoanei fizice, in caz contrar fiind incurajata
constituirea unor persoane juridice ca simple paravane pentru comiterea de infractiuni de
catre persoanele fizice.
Totusi si in materia infractiunilor intentionate cumulul celor doua raspunderi ramane o
optiune si nu o obligatie pentru instanta, textul legal prevazand ca “persoana fizica … poate
fi condamnata in acelasi timp cu persoana juridica”.
Potrivit art.50bis C.pen (introdus prin art.10 al legii) “nimeni nu poate fi tinut
civilmente responsabil pentru plata unei amenzi la care o alta persoana a fost condamnata
daca el este condamnat pentru aceleasi fapte”. Prin aceasta dispozitie s-a urmarit evitarea

21
Art.121-2 alin.3 C.pen. francez prevede ca raspunderea penala a persoanei juridice nu o exclude pe cea a
persoanelor fizice autori sau complici ai aceleiasi infractiuni.

7
aplicarii a doua sanctiuni, una directa si alta indirecta, pentru aceeasi fapta. De fapt, asa cum
am mai aratat22, sistemul raspunderii civile a persoanei juridice pentru plata amenzii aplicate
persoanei fizice era o masura prin care se incerca suplinirea raspunderii penale a persoanelor
juridice, si deci era normal ca ea sa dispara in momentul consacrarii legislative a acestei
raspunderi.
Totusi institutia respectiva nu dispare complet deoarece regula din art.50bis C.pen. nu
opereaza decat atunci cand ambele persoane au fost condamnate pentru aceeasi fapta. Prin
urmare, persoana juridica poate fi tinuta sa raspunda pentru plata amenzii aplicate persoanei
fizice ori de cate ori ea nu a fost condamnata pentru aceeasi infractiune, inclusiv in ipoteza
avuta in vedere de art.5 alin1 fraza I C.pen. , daca persoana fizica a comis greseala cea mai
grava si doar ea a fost condamnata.

7. Pedepsele aplicabile persoanelor juridice

Si in materia sanctiunilor legiuitorul belgian a incercat sa mentina acelasi paralelism
cu regimul aplicabil persoanelor fizice. Era insa evident ca anumite sanctiuni aplicabile
persoanelor fizice sunt, prin insasi natura lor imposibil de aplicat unei persoane juridice, asa
cum se intampla in cazul detentiunii pe viata sau al inchisorii. In consecinta, dintre pedepsele
aplicabile persoanelor fizice a fost aleasa amenda ca pedeapsa principala comuna in cazul
persoanelor juridice.
Chiar si in aceste conditii, pentru a pastra similitudinea cu regimul aplicabil
persoanelor fizice a fost stabilit un mecanism de conversie a pedepsei cu inchisoarea in
amenda astfel incat, pe de o parte, sanctiunea aplicabila persoanei juridice sa se determine
intotdeauna avand ca baza pedeapsa prevazuta de lege pentru persoanele fizice, iar pe de alta
parte sa se evite sanctionarea mai usoara a persoanei juridice fata de o persoana fizica ce a
comis aceeasi fapta.
Modul de determinare a cuantumului amenzii aplicabile persoanelor juridice are in
vedere pe de o parte natura infractiunii (crima, delict sau contraventie) iar pe de alta parte
sanctiunea legala aplicabila persoanelor fizice pentru fapta respectiva.
Astfel, in materie criminala si corectionala, potrivit art.41bis § 1 C. pen., daca pentru
infractiunea comisa legea prevede pedeapsa inchisorii, singura sau alternativ cu amenda,
limitele amenzii aplicabile persoanei juridice se determina astfel: minimul se calculeaza
inmultind suma de referinta de 500 franci belgieni cu numarul de luni de inchisoare al
minimului special al pedepsei inchisorii, fara a putea fi inferior minimului special al amenzii
prevazuta de textul de incriminare alternativ cu inchisoarea; maximul se obtine prin
inmultirea sumei de 2 000 franci cu numarul de luni de inchisoare corespunzator maximului
special al pedepsei inchisorii, fara a putea fi insa inferior dublului maximului amenzii
prevazute de norma de incriminare alternativ cu inchisoarea.
In cazul in care pentru fapta comisa legea prevede o pedeapsa privativa de libertate pe
viata, amenda aplicabila persoanelor juridice va fi cuprinsa intre 240.000 si 720.000 franci
belgieni. In acest caz conversia s-a facut direct de catre legiuitor, luandu-se drept referinta o
durata efectiva a privarii de libertate cuprinsa intre 20 si 60 de ani si avandu-se in vedere si
posibilitatea unei eventuale liberari conditionate. Era necesar sa fie luata in calcul si aceasta
posibilitate deoarece, in cazul amenzii, sanctiunea este definitiv si integral executata in
momentul platii, in vreme ce o pedeapsa privativa de libertate pe viata poate fi redusa ca
efect al liberarii conditionate.
22
F.Streteanu, op.cit., p.73-74

8
 Daca legea prevede pentru fapta comisa doar pedeapsa amenzii, limitele vor fi
aceleasi ca si in cazul persoanelor fizice.
In materie contraventionala amenda va fi cuprinsa intre 25 si 250 de franci.
In ceea ce priveste individualizarea pedepsei amenzii, art.41bis § 2 C.pen. prevede ca
sunt aplicabile dispozitiile in materie ale partii generale a Codului penal (Cartea I). Astfel, la
individualizarea pedepsei se vor avea in vedere dispozitiile privind tentativa (art.51 si urm.),
recidiva (art.54 si urm.), concursul de infractiuni (art.58 si urm), circumstantele atenuante
(art.79 si urm.) etc. In acest caz, mai intai se va face conversia pedepsei inchisorii in amenda
si apoi se procedeaza la majorarea sau reducerea acesteia in functie de cauzele de atenuare
sau agravare.
Legea instituie si posibilitatea aplicarii suspendarii executarii pedepsei si a probatiunii
in cazul persoanelor juridice23, stabilind si limitele de pedeapsa pentru care aceste institutii
pot fi aplicate. Si de aceasta data s-a recurs la un mecanism de conversie a pedepsei inchisorii
in amenda, similar cu cel prevazut de art.41bis C.pen. (numarul de luni de inchisoare inmultit
cu 500 franci in cazul minimului special, respectiv cu 2000 franci in cazul maximului).

Si in materia pedepselor complementare prevazute pentru persoanele fizice exista

unele sanctiuni a caror aplicare este incompatibila cu natura persoanelor juridice (degradarea
militara, interzicerea unor drepturi civile si politice) dar exista si sanctiuni care pot fi dispuse
si fata de persoanele juridice, in aceeasi masura in care sunt aplicabile persoanelor fizice.
Astfel, confiscarea speciala, a fost consacrata ca o sanctiune comuna in materie criminala,
corectionala si contraventionala (art.7bis C. pen.).
In cazul persoanelor juridice de drept public, sanctiunea confiscarii nu poate privi
decat bunuri sesizabile potrivit legii civile.
In materie criminala si corectionala, legea a instituit si alte sanctiuni aplicabile
persoanelor juridice:
a) Dizolvarea
Aceasta sanctiune poate fi aplicata atunci cand persoana juridica a fost in mod
deliberat creata pentru a desfasura activitati ilicite sau daca obiectul sau de activitate a fost in
mod intentionat deturnat in scopul desfasurarii unor astfel de actiuni (art.35 C.pen.). Prin
urmare, dizolvarea se poate dispune numai atunci cand persoana juridica se plaseaza in
ilegalitate din chiar momentul constituirii ei sau cand ea ajunge sa nu mai desfasoare practic
decat activitati contrare obiectului pentru care s-a constituit, adica atunci cand obiectul sau a
fost total deturnat24. Astfel, o banca condamnata pentru practici frauduloase, dar care
continua sa desfasoare si activitati legale, nu poate fi dizolvata in temeiul art.35 C.pen. Tot
astfel, comiterea de catre o intreprindere a unor infractiuni la regimul protectiei mediului nu
poate fi considerata ca o deturnare a obiectului social, in masura sa justifice dizolvarea.
De la aplicarea acestei sanctiuni sunt exceptate persoanele juridice de drept public
(art. 7bis alin.2 § 1 C.pen.).
In momentul aplicarii acestei sanctiuni judecatorul trebuie sa sesizeze instanta
competenta a hotari dizolvarea persoanei juridice.
b) interzicerea de a desfasura o activitate ce tine de obiectul social
Interzicerea se poate aplica cu titlu temporar sau definitiv si ea vizeaza activitatile in
exercitarea carora infractiunea a fost comisa. Aplicarea acestei sanctiuni trebuie prevazuta

23
Prin modificarea Legii din 29 iunie 1964 privind suspendarea si probatiunea
24
Chambre des représentants de Belgique, Rapport de la Commission de Justice, doc.nr.2093/5 – 98/99,
p.32

9
insa in mod expres de legislatia speciala, Codul penal aratand doar ca ea se dispune “in
conditiile prevazute de lege” (art.36 C.pen.). Drept consecinta, pana la aparitia unor texte de
incriminare care sa o prevada, ea nu poate fi aplicata pentru infractiunile existente.
c) inchiderea unuia sau mai multor stabilimente ale persoanei juridice
Si aceasta sanctiune e aplicabila doar daca e prevazute de legislatia speciala. Ea va
privi probabil acele sectii ale persoanei juridice in care s-a comis infractiunea (de pilda o
sectie poluanta, o sectie in care nu sunt asigurate masurile de protectia sau igiena muncii,
etc.)
Inchiderea se poate dispune pe o durata determinata sau poate fi definitiva, dar ea nu
poate privi acele stabilimente in care se desfasoara activitati ce tin de un serviciu public, in
considerarea necesitatii asigurarii continuitatii acestui serviciu.
d) publicarea sau difuzarea deciziei judiciare
Publicarea se face pe cheltuiala persoanei juridice condamnate dar si de aceasta data
sanctiunea devine aplicabila doar din momentul aparitiei unor texte de incriminare care sa o
prevada in mod expres.
Se poate constata deci ca la ora actuala doar trei sanctiuni pot fi aplicate
persoanelor juridice pentru infractiuni prevazute de legi anterioare legii prin care s-a
instituit raspunderea penala a acestora – amenda, confiscarea speciala si dizolvarea –
celelalte devenind incidente doar pe masura aparitiei unor texte de incriminare care sa le
prevada in mod expres.

8. Reguli procedurale aplicabile persoanelor juridice

Dispozitiile cu caracter procedural cuprinse in Legea din 22 iunie 1999 pot fi
impartite in patru categorii: reguli de reprezentare a persoanei juridice inculpate, reguli de
determinare a competentei teritoriale a organelor judiciare, masurile preventive aplicabile
persoanei juridice si reguli privind inscrierea condamnarilor in registru special tinut la
grefa instantei.
In ceea ce priveste reprezentarea, art. 2bis C. pr. pen. prevede ca atunci cand
urmarirea se desfasoara atat impotriva persoanei juridice cat si impotriva persoanei fizice
abilitate sa o reprezinte pentru aceleasi fapte sau pentru fapte conexe, tribunalul competent
sa solutioneze cauza in privinta persoanei juridice va desemna din oficiu sau la cerere un
mandatar ad-hoc pentru a o reprezenta.
Solutia este impusa de existenta unui conflict de interese intre persoana juridica si
persoana fizica avand calitatea de reprezentant. Desemnarea mandatarului se poate face nu
numai in faza de judecata ci si anterior acesteia, daca se dovedeste necesar (spre exemplu
in faza instructiei).
Potrivit art.185 C.instr.crim., “prevenitul, persoana juridica … va compare in
persoana sau va fi reprezentat de un avocat”. Persoana juridica va comparea “in persoana”
prin intermediul persoanelor fizice abilitate sa o reprezinte, in conformitate cu legea si
statutul. Asa de pilda, in cazul unei societati pe actiuni, reprezentarea se poate face prin 2
administratori daca statutul prevede acest lucru sau prin Consiliul de Administratie in
ansamblu in caz contrar. Evident ca persoana abilitata sa reprezinte societatea nu trebuie
sa fie ea insasi inculpata deoarece in acest caz va fi aplicabila dispozitia din art.2bis
C.pr.pen..
In cazul persoanelor juridice este intotdeauna permisa reprezentarea de un avocat,
chiar si in cauzele in care prezenta “in persoana” a inculpatului persoana fizica este
obligatorie.

10
 Art.91 C.instr.crim. instituie si o serie de masuri provizorii ce se pot dispune in
privinta persoanelor juridice in cursul procesului penal:
a) suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice. Masura
poate fi luata atunci cand declansarea procedurii de dizolvare sau lichidare s-a facut in
scopul sustragerii de la urmarire penala. Instituirea acestei masuri se coreleaza cu
prevederile art.86 C.pen. si 20 alin. 2 C.pr.pen. analizate anterior25.
b) interzicerea unor tranzactii patrimoniale specifice, susceptibile de a antrena
insolvabilitatea persoanei juridice
Interzicerea nu poate privi totalitatea tranzactiilor patrimoniale ale societatii,
aceasta echivaland cu o incetare a activitatii persoanei juridice, ci ea trebuie sa se limiteze
la acele tranzactii prin care s-ar putea diminua considerabil activul persoanei juridice in
scopul ajungerii in stare de insolvabilitate si a evita astfel plata amenzii care ar fi eventual
aplicata.
c) depunerea unei cautiuni care sa garanteze respectarea masurilor luate de
judecatorul de instructie
Cuantumul cautiunii este fixat de judecatorul de instructie, legea neprevazand
limite minime sau maxime ale acesteia.
Toate aceste masuri pot fi luate de judecatorul de instructie numai daca acesta
constata “serioase indicii de culpabilitate” in cazul persoanei juridice si numai daca
“circumstante speciale” cer acest lucru.
Hotararea de condamnare se va mentiona intr-un registru tinut la grefa instantei
care a pronuntat hotararea si in care se mentioneaza denumirea, sediul social, sediile de
exploatare si numarul din registru comertului al persoanei juridice. Un extras din registru
se trimite la grefa instantei unde persoana juridica in cauza isi are depuse statutele, fiind
astfel organizat si un serviciu de cazier pentru aceste persoane (art.600, 601 C.instr.crim.)

25
A se vedea supra, n°3

11