Universitatea „Ștefan cel Mare” – Suceava

Facultatea de Drept și Științe Administrative

Specializarea Drept

Referat la disciplina
Deconcentrare și descentralizare
administrativă

Florea Tudor Coordonator

Drept An III Gr. II lect. dr. Scutariu Petronela

Suceava 2018
Prestatorii de servicii publice

2
 Cuprins

Contents
I. Prestatorii de servicii publice..............................................................................................................4
I.1. Considerații generale cu privire la serviciile publice....................................................................4
I.2. Categorii de instituţii prestatoare de servicii publice centrale.....................................................5
I.2.1. Preşedinţia României – Administraţia Prezidenţială.............................................................5
I.2.2. Guvernul României...............................................................................................................7
I.2.3. Administraţia centrală de specialitate..................................................................................8
I.3. Regiile autonome.........................................................................................................................9
I.4. Societățile comerciale................................................................................................................10
I.5. Agențiile economice specializate...............................................................................................11
I.5.1. Menajele (gospodăriile)......................................................................................................12
I.5.2. Societăţile nonfinanciare....................................................................................................12
I.5.3. Administraţiile publice........................................................................................................13
I.5.4. Administraţiile private (organizaţii neguvernamentale, nonprofit)....................................13
I.5.5. Instituţiile financiare...........................................................................................................13
I.5.6. Societăţile de asigurare.......................................................................................................14
Bibliografie..........................................................................................................................................15

3
I. Prestatorii de servicii publice

I.1. Considerații generale cu privire la serviciile publice

Se ştie că administraţia publică reprezintă sistemul în care se desfăşoară activitatea de

organizare a executării şi de execuţie concretă a legii. Această activitate se realizează de către
autorităţile administrative centrale sau locale, putând avea caracter:
- de dispoziţie – reglementări elaborate şi emise pe bază de lege şi în interesul execuţiei
legii;
- de prestaţie – servicii publice de interes general sau local.
Având în vedere faptul că nevoile şi cerinţele societăţii în general sau ale fiecărui
cetăţean în parte suferă modificări frecvente în timp şi spaţiu, administraţia publică trebuie să
aibă un caracter dinamic să se adapteze la aceste realităţi, fapt pentru care îşi crează şi
organizează structuri care să răspundă acestor cerinţe şi nevoi reclamate de societate. Aceste
cerinţe şi nevoi pot fi:
- generale – la nivelul întregii comunităţi organizate de către stat (apărare, ordine
publică, educaţie, sănătate);
- specifice – la nivelul colectivităţilor din judeţe, oraşe sau comune (alimentare cu apă,
gaze, lumină, energie termică, salubrizare).
Autorităţile administrative au menirea de a transpune în practică prevederile legii,
executând-o sau organizând executarea acesteia. În acest scop, ele dispun de resurse
(financiare, materiale, umane) şi de competenţe atribuite corespunzător sarcinilor ce revin
fiecăreia.
Varietatea şi complexitatea acestor sarcini, precum şi nevoia sporită de eficientizare a
activităţilor administrative au impus structurarea sistemului administraţiei publice pe mai
multe paliere cărora li s-au atribuit nivele de competenţă şi, implicit, de decizie adecvate.1
Datorită mobilităţii în timp şi spaţiu a cerinţelor şi nevoilor societăţii, colectivităţilor şi
cetăţenilor, evoluţia autorităţilor administrative este continuă, atât în organizare, cât şi în
activitate. Pe măsura modificării cerinţelor şi nevoilor, dorinţelor şi aspiraţiilor, apar noi
servicii, altele dispar, iar altele îşi modifică parametrii de funcţionare.
În prezent, administraţia publică din România este structurată pe două mari nivele:
- administraţia publică de stat, care poate presta servicii publice centrale sau teritoriale;
- administraţia publică locală.
Serviciile publice cu caracter de stat sunt realizate şi furnizate de administraţia centrală
şi ele au existat în ţările române încă înainte de organizarea guvernului ca organ de stat.

1
Alexandru I. , Carausan M. , Bucur S., Drept Administrativ , editia a II-a, revizuita si
adaugita, Editura Lumina Lex, Bucuresti , 2007

4
 Organizarea unui serviciu public2 presupune atribuirea dreptului de exploatare,
controlul conditiilor de exercitare a acestui drept, determinarea regulilor de functionare,
organizare de care trebuie sa se ocupe o autoritate publica, vorbindu-se de responsabilitati ce
pot fi repartizate ȋntre nivelurile autoritatilor administrative. Serviciile publice sunt asigurate
prin intermediul institutiilor publice, regiilor autonome, societatilor comerciale si a agentiilor
economice specializate (ȋnfiintate de catre autoritatile publice).

I.2. Categorii de instituţii prestatoare de servicii publice centrale

În opinia lui I. Alexandru, apartenența la gruparea prestatorilor de servicii publice se

ȋntemeiaza pe o serie de deosebiri :
- activitatea organelor/autorităților administrației publice se caracterizează prin
adoptarea sau emiterea de acte administrative, activitatea instituțiilor publice prin aceea că
este mai mult o activitate intelectuală, iar cea a regiilor autonome este preponderent
economică;
- mijloacele financiare necesare desfășurării activității organelor/autorităților
administratței publice și ȋn mai mică măsură a instituțiilor publice, se asigura de la bugetul
statului, iar regiile autonome de interes public ȋși asigură mijloacele bănești, ȋn mare parte,
din veniturile obținute din activitatea proprie;
- organele/autoritățile administrației publice și instituțiile publice ȋși desfășoară
activitatea, de regulă ȋn mod gratuit, iar regiile autonome, de regula, contra cost;
- ȋn activitatea organelor/autorităților administrației publice preponderentă este emiterea
de acte administrative; ȋn activitatea instituțiilor publice aceasta este mai redusă, iar ȋn
activitatea regiilor autonome de interes public și mai redusă3.

Instituţiile publice centrale prestatoare de servicii publice centrale sunt:

- Preşedenţia României prin administraţia prezidenţială;
- Guvernul prin aparatul de lucru al Guvernului;
- Administraţia centrală de specialitate prin intermediul ministerelor, autorităţilor
subordonate ministerelor şi autorităţilor autonome.

I.2.1. Preşedinţia României – Administraţia Prezidenţială

Preşedinţia României este o instituţie publică care funcţionează în baza Constituţiei, a

Decretului Lege nr. 92/1990 şi a Legii nr. 114 din 6 iulie 1994 şi are ca scop asigurarea
exercitării de către Preşedintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin
2
Manda C. , Drept administrativ-Tratat de drept elementar, Ed. Lumina Lex , Bucuresti , 2007
3
Alexandru I. , Tratat de administratie publica , Ed. Universul Juridic , Bucuresti , 2008

5
Constituţie şi prin legi. Prin instituţia “Preşedinţia României” în sensul legii, înţelegem
serviciile publice aflate la dispoziţia Preşedintelui României, pentru îndeplinirea atribuţiilor
sale. Aceste servicii publice au rolul de a stabili relaţii de colaborare cu autorităţile publice şi
de a primi sprijinul acestora în vederea înfăptuirii prerogativelor şi exercitării competenţelor
care îi revin Preşedintelui României.
Aceste competenţe se referă, în conformitate cu actele urgente şi/sau de importanţă
deosebită, la participarea la şedinţele guvernului, încheierea de tratate internaţionale ce au
fost în prealabil negociate de către Guvern. Altfel spus, Preşedintele României, ca şef al
executivului, alături de primul-ministru, datorită regimului politic semiprezidenţial şi a
sistemului nostru constituţional care “consacră un executiv bicefal”, este atât şef al puterii
executive, cât şi autoritate centrală a administraţiei publice4.
Preşedintele României îndeplineşte următoarele roluri (art. 80, alin. 1 şi 2 din
Constituţia României):
- reprezintă statul român,
- garantează independenţa naţională, unitatea şi integritatea teritorială a ţării,
- veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice,
- are funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Pentru exercitarea de către Preşedintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite
prin Constituţia României şi alte legi, s-a organizat şi funcţionează Administraţia
prezidenţială, care este o instituţie publică cu personalitate juridică.
Prin Administraţie prezidenţială se înţelege serviciile publice aflate la dispoziţia
Preşedintelui României, pentru îndeplinirea atribuţiilor sale.
Compartimentele şi funcţiile din structura Administratiei prezidentiale, organizarea,
funcţionarea şi atribuţiile acestora se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare
a Administratiei prezidentiale, care se aprobă de Preşedintele României.
Numărul maxim de posturi al Administratiei prezidentiale este de 180.
Structura organizatorică a Administraţiei prezidenţiale se prezintă astfel:
A. Departamentul Politic este structura Administraţiei prezidenţiale menită să susţină şi
să promoveze acţiuni şi iniţiative de aplicare a Programului Preşedintelui în domeniul
politicii interne, în relaţiile constituţionale ale Preşedintelui României cu Parlamentul,
Guvernul, societatea civilă, organizaţiile profesionale şi non-guvernamentale, instituţiile
culturale şi de cult religios, organizaţiile de tineret şi studenţi.
B. Departamentul Relaţii Internaţionale este compartimentul de specialitate din cadrul
Administraţiei Prezidenţiale care susţine acţiunile Preşedintelui României în calitatea sa de
reprezentant al statului român în raporturile internaţionale, printr-o activitate de
fundamentare, analiză şi sinteză în materie de politică externă. DRI coordonează pregătirea şi
realizarea vizitelor oficiale ale Preşedintelui României în străinătate, precum şi a primirilor
acordate de Preşedintele României invitaţilor străini.

4
Alexandru I. , Tratat de administratie publica , Ed. Universul Juridic , Bucuresti , 2008

6
 C. Departamentul Strategii Economice şi Sociale asigură servicii de specialitate
Administraţiei Prezidenţiale în domeniile economic şi social.
D. Departamentul Comunicare Publică
E. Departamentul Financiar şi de Logistică
F. Departamentul Securităţii Naţionale
G. Departamentul Constituţional Legislativ
H. Cancelaria Ordinelor

I.2.2. Guvernul României

Guvernul României Guvernul este autoritatea publicã a puterii executive, care

functioneazã în baza votului de încredere acordat de Parlament si care asigurã realizarea
politicii interne si externe a tãrii si exercitã conducerea generalã a administratiei publice.
Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului
naţional economic şi social, precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în
condiţiile promovării intereselor naţionale.5
El este alcătuit din prim-ministru, miniştrii şi alţi membrii ce funcţionează în baza
Constituţiei, art. 101 – 104, a Legii nr. 37/1990, HG nr. 515/193, HG/ noiembrie 1996,
HG/noiembrie 1998. Tot în legea fundamentală sunt prevăzute modalităţi de investire, de
constituire, răspunderile şi atribuţiile care revin acestuia.
Guvernul exercită atât funcţii cu caracter administrativ, cât şi funcţii cu caracter politic,
dar nu putem stabili o distincţie clară între acestea. Deosebit de important este însă faptul că,
potrivit articolului 101, alineatul 1 din Constituţia României, Guvernul “exercită conducerea
generală a administraţiei publice”. Pentru realizarea rolului şi atribuţiilor ce revin din această
funcţie este organizat un aparat tehnic, de specialitate, subordonat direct primului-ministru,
precum şi organe de specialitate, altele decât ministerele, subordonat nemijlocit Guvernului şi
ai căror conducători nu sunt membrii ai Guvernului. În conformitate cu Constituţia, art. 101,
alineatul 3, Guvernul României, se compune din prim-ministru, miniştrii şi alţi membri
stabiliţi prin lege organică.
Structura organizatorică a Guvernului este formată din:
• aparatul de lucru al primului-ministru,
• Secretariatul General al Guvernului,
• departamente şi alte asemenea structuri cu atribuţii specifice.
De asemenea, în directa coordonare a primului-ministru se află Administraţia Naţională
a Rezervelor de Stat.

5
Alexandru I. , Carausan M. , Bucur S., Drept Administrativ , editia a II-a, revizuita si
adaugita, Editura Lumina Lex, Bucuresti , 2007

7
I.2.3. Administraţia centrală de specialitate

Ministerele reprezintă o altă componentă a administraţiei publice centrale, fiind

instituţii de specialitate ale acesteia, care sunt înfiinţate, organizate şi conduse potrivit legii şi
care se subordonează Guvernului.
Miniştrii răspund pentru întreaga activitate a ministerului pe care îl conduc în faţa
Guvernului, iar ca membrii ai Guvernului în faţa Parlamentului. Altfel spus, fiecare funcţie de
ministru implică o dublă responsabilitate: răspunderea în faţa puterii legislative datorită
investirii în funcţie de către Parlament şi răspundere în faţa Guvernului datorită rolului pe
care-l are Guvernul în exercitarea administraţiei publice pe întreg teritoriul ţării, în toate
domeniile şi sectoarele de activitate.
Ministerele conduc din punct de vedere administrativ, serviciile publice cuprinse în
sfera de competenţă, asigurând: legătura dintre politic şi administrativ; organizarea şi
funcţionarea serviciilor publice ale ministerului; gestiunea financiară a fondurilor publice prin
buget.
Miniştrii iau, deci, decizii operative în problemele din ramura de activitate pe care o
reprezintă, propun adoptarea de măsuri ce intră în atribuţia Guvernului, reprezintă ministerele
în raporturile cu Guvernul, cu celelalte ministere şi autorităţi de stat din ţara noastră sau din
alte ţări, dispun de fonduri băneşti şi mijloace materiale încredinţate ministerului în condiţiile
legii.6
Miniştrii sunt ajutaţi în munca lor de secretari şi subsecretari de stat şi au ca organ
consultativ colegiul ministerului, organ în care miniştrii ocupă funcţia de preşedinte.
Datorită faptului că fiecare minister are atribuţii specifice date de propriul domeniu de
activitate şi structura organizatorică este diferită de la un minister la altul. Această structură
este prevăzută în actele de înfiinţare, organizare şi funcţionare. Există elemente comune ce se
regăsesc în structura organizatorică a fiecărui minister şi anume:
- departamente,
- direcţii generale,
- direcţii,
- servicii,
- birouri.
Aceste subdiviziuni pot fi împărţite la rândul lor în două categorii: subdiviziuni de
specialitate şi subdiviziuni funcţionale. În fapt, diferenţele de structură dintre un minister şi
altul constau în numărul de elemente componente şi în caracteristicile subdiviziunilor de
specialitate.

6
Alexandru I. , Carausan M. , Bucur S., Drept Administrativ , editia a II-a, revizuita si
adaugita, Editura Lumina Lex, Bucuresti , 2007

8
 Subdiviziunile funcţionale se întâlnesc în cadrul fiecărui minister, activitatea lor fiind în
legătură cu toate sectoarele ministerului respectiv, în această categorie intrând subdiviziuni
ca: secretariat, personal, financiar, contabilitate.
Alte autorităţi de specialitate ale administraţiei centrale
Celelalte autorităţi centrale ale administraţiei publice se împart în două categorii:
- autorităţi subordonate Guvernului;
- autorităţi autonome.

I.3. Regiile autonome

Cei mai importanţi agenţi economici care prestează servicii pentru cetăţenii dintr-o
anumită unitate administrativ teritorială sunt regiile autonome.
Regiile autonome au personalitate juridică şi ca atare funcţionează pe bază de gestiune
economică şi autonomie financiară, dar sub autoritatea consiliilor locale. Această
particularitate determină o serie de consecinţe juridice pe care orice consiliu local trebuie să
le aibă în vedere, şi anume:
- prin actul de înfiinţare se va stabili denumirea, sediul, obiectul de activitate (potrivit
legii) şi patrimoniul regiei;
- în ceea ce priveşte patrimoniul trebuie precizat că bunurile domeniului public nu sunt
alienabile şi ca atare trebuie evidenţiate separat de bunurile proprietate proprie. În cazul în
care regiile autonome se reorganizează în societăţi comerciale aceste bunuri din domeniul
public NU pot constitui aport la capitalul social;
- regiile autonome participă la circuitul civil ca subiect de drepturi şi obligaţii deşi se
află sub autoritatea consiliilor locale. Trebuie precizat însă că, în ceea ce priveşte capacitatea
de folosinţă a regiei autonome, aceasta este limitată prin actul de înfiinţare care a stabilit
scopul activităţii. În legătură cu capacitatea de exerciţiu menţionăm că regia autonomă are
aptitudinile de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii prin acte juridice proprii;
- în principiu, cheltuielile nu pot depăşi veniturile, cu excepţia lucrărilor sau serviciilor
de interes public cu condiţia ca acestea să fie aprobate de consiliul local în mod nominal. În
cazul în care mijloacele financiare ale regiei sunt insuficiente, se pot contracta credite
financiare în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul anterior. În cazul
deficitelor, regia autonomă poate beneficia atât de subvenţii de la bugetul de stat, cât şi de la
bugetul local;
- conducerea regiilor autonome este numită de consiliul local în virtutea calităţii de
proprietar al patrimoniului pe care-l foloseşte regia. Conducerea operativă a regiei revine
consiliului de administraţie numit pe o perioadă de 4 ani, dar care poate fi reînnoit în
proporţie de1/2 la fiecare doi ani. Între şedinţele consiliului de administraţie conducerea
revine directorului, angajat prin contract de management de către regie.

9
 Cea mai grea problemă cu care se confruntă astăzi administraţia publică locală este
aceea a patrimoniului regiilor autonome.7
În primul rând, reglementarea legală a domeniului public şi privat este deficitară în
special în ceea ce priveşte dreptul autorităţilor administraţiei publice de a stabili care anume
bunuri sau lucrări fac obiectul “interesului public”:
• în această situaţie se află, de exemplu, reţelele de apă, cele de canalizare, termoficare,
precum şi instalaţiile aferente acestora;
• în practică s-a considerat în mod eronat că aceste bunuri fac parte din patrimoniul
regiilor autonome, dar ele aparţin de fapt domeniului privat al unităţilor administrativ-
teritoriale;
• bunurile din domeniul privat al statului/autorităţii locale se află în circuitul civil şi ca
atare trebuie transmise pe cale legală către regiile supuse reorganizării.8

I.4. Societățile comerciale

O altă categorie de agenţi economici prin care se realizează serviciile publice sunt
societăţile comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată. Ca şi regiile autonome,
societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale au anumite particularităţi, şi anume:
- societatea comercială se înfiinţează prin actul administrativ numit hotărâre de către
consiliile locale şi prin care se precizează în mod obligatoriu: forma juridică; denumirea şi
sediul principal; capitalul social subscris şi structura acestuia; modul de constituire inclusiv
prelucrarea activului şi pasivului fostelor întreprinderi de stat;
- prin actul de înfiinţare trebuie aprobat statutul de organizare şi funcţionare a societăţii
comerciale, care reprezintă legea de bază pentru funcţionarea normală şi eficientă a societăţii.
De observat că autoritatea administraţiei publice locale este aceea care stabileşte ansamblul
de reguli şi dispoziţii care reglementează funcţionarea societăţii comerciale de sub autoritatea
sa;
- la fel ca şi în cazul regiilor autonome, capacitatea de folosinţă a societăţii comerciale
este circumscrisă obiectului de activitate aprobat;
- numirea consiliului de administraţie se face de către autoritatea administraţiei publice
care a înfiinţat societatea comercială, membrii acestuia fiind oricând revocabili ca şi
reeligibili.
Consiliul de administraţie are dreptul de a delega o parte din atribuţii unui comitet de
direcţie format din membrii aleşi, dintre administratori;
- scopul principal al societăţilor comerciale prestatoare de servicii nu este obţinerea de
profit, ci dezvoltarea calităţii şi cantităţii serviciilor prestate cetăţenilor.

7
Matei L. , Servicii publice , Editura Economica , Bucuresti , 2004
8
Alexandru I. , Tratat de administratie publica , Ed. Universul Juridic , Bucuresti , 2008

10
 Atunci când administraţia publică nu a putut satisface nevoile colectivităţilor locale a
trebuit să apeleze la societăţi comerciale private cărora să le încredinţeze gestiunea serviciilor
publice. Am amintit deja că această încredinţare s-a realizat pe temeiul contractelor, în primul
rând a celui de concesiune.9
În ceea ce priveşte situaţia societăţilor comerciale prestatoare de servicii, distingem mai
multe situaţii:
a) societăţile comerciale înfiinţate în temeiul Legii 15/1990 care şi-au inclus în
patrimoniu imobilele cu terenurile aferente. Pe lângă faptul că trecerea în proprietatea acestor
societăţi a unor imobile din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale fără acordul
autorităţilor administraţiei locale trebuie menţionat faptul că administraţia nu a primit în
schimb nici măcar o acţiune din capitalul social. Prin privatizarea acestora administraţia
locală a pierdut orice drept de control (cazul fostelor ICRAL-uri transformate în societăţi
comerciale);
b) societăţile comerciale înfiinţate de administraţia publică locală cu capital integral
public.
În cazul acestor societăţi, acţionarul unic este consiliul local care, la rândul său,
numeşte consiliul de administraţie şi directorul. Situaţia acestor societăţi comerciale este
critică în primul rând pentru că numirea conducerii se face politic (nu pe criterii
profesionale), în al doilea rând pentru că AGA şi Consiliul de administraţie cuprind
funcţionari din primărie (nespecialişti) şi în al treilea rând pentru că eficienţa unei societăţi
comerciale subordonate total administraţiei este aceeaşi ca în cazul regiilor autonome adică
slabă;10
c) societăţile comerciale cu capital majoritar privat în care autorităţile administraţiei
publice deţin un anumit număr de acţiuni. În aceste cazuri administraţia îşi păstrează un drept
de veto numai în ceea ce priveşte strategia societăţii (fără a interveni în actul de conducere,
tehnic sau executiv al întreprinderii).

I.5. Agențiile economice specializate

Persoanele fizice sau juridice care dispun, controlează sau utilizează factori de
producţie şi participă la viaţa economică a unei ţări sunt cunoscute sub denumirea de agenţi
economici.
Ansamblul (grupul) de agenţi economici care sunt omogeni din punct de vedere al
funcţiei principale pe care o au în cadrul vieţii economice şi al naturii resurselor utilizate
formează o categorie de agenţi economici sau un sector instituţional, cum mai este cunoscut
în literatura de specialitate.

9
Matei L. , Servicii publice , Editura Economica , Bucuresti , 2004
10
Matei L. , Management public , editia a II-a , Editura Economica , Bucuresti, 2006

11
 Contabilitatea naţională distinge şase categorii de agenţi economici. La acestea se
adaugă sectorul exterior care este în realitate o unitate contabilă fictivă, pentru că ea
integrează funcţii şi resurse eterogene. Cele şase categorii de agenţi economici (sectoare
instituţionale) sunt: menajele, (gospodăriile), societăţile nonfinanciare, administraţiile
publice, administraţiile private, societăţile financiare şi întreprinderile de asigurări.

I.5.1. Menajele (gospodăriile)

Menajul este o entitate care cuprinde una sau mai multe persoane care ocupă aceeaşi
reşedinţă principală.
Funcţia principală a menajelor constă în consumul final al bunurilor şi al serviciilor;
menajele pot de asemenea să producă bunuri şi servicii, atunci când ele îmbracă calitatea de
întreprinzători individuali.
Întreprinzătorii individuali sunt în acelaşi timp şi întreprinderi şi menaje, deoarece nu se
poate face o distincţie netă între patrimoniul întreprinzătorului şi cel al menajului său:
întreprinzătorul individual angajează bunurile sale personale în întreprinderea sa.
Resursele principale ale menajelor provin din veniturile activităţilor desfăşurate (pentru
salariaţii sau pentru întreprinzătorii individuali) şi din veniturile din transferuri (din operaţii
de repartiţie).11

I.5.2. Societăţile nonfinanciare

Sectorul instituţional al societăţilor nonfinanciare regrupează unităţile a căror funcţie

principală este producţia de bunuri şi de servicii comerciale (de piaţă).12
Resursele lor principale provin în cea mai mare parte din vânzarea producţiei lor pe
piaţă. În funcţie de natura relaţiilor de proprietate distingem:
a) Societăţile private care se caracterizează prin faptul că tot capitalul său aparţine unor
persoane private. Din punct de vedere al statutului juridic, societăţile private pot fi: societăţi
cu răspundere limitată, societăţi pe acţiuni, societăţi în comandită simplă, societăţi în
comandă pe acţiuni, societăţi în nume colectiv, societăţi cooperatiste.
b) Societăţile şi regiile autonome din sectorul public.

I.5.3. Administraţiile publice.

Administraţiile publice au două funcţii principale:

11
Matei L. , Servicii publice , Editura Economica , Bucuresti , 2004
12
Matei L. , Management public , editia a II-a , Editura Economica , Bucuresti, 2006

12
 a) producţia de servicii noncomerciale destinate colectivităţii;
b) redistribuirea.
Resursele lor provin în principal din prelevările obligatorii (impozite şi cotizaţii
sociale). Administraţiile publice regrupează trei sub-sectoare:
a) administraţiile publice centrale: statul şi anumite organisme ataşate acestuia;
b) colectivităţile locale (comune, judeţe), precum şi diverse administraţii locale
(comunităţi urbane, birouri de ajutor social, camere de comerţ şi industrie etc.);
c) organismele de securitate socială, a căror funcţie esenţială este redistribuirea: ele
percep cotizaţiile sociale şi le redistribuie apoi menajelor sub formă de prestaţii sociale.

I.5.4. Administraţiile private (organizaţii neguvernamentale, nonprofit)

Termenul de administraţii private reuneşte instituţii cum ar fi: sindicatele, asociaţiile,

ligile, fundaţiile etc.
Administraţiile private au ca funcţie principală producerea de servicii noncomerciale
rezervate unor grupuri specifice de menaje, sau vânzarea de servicii comerciale, dar “fără
scop lucrativ, adică fără profit”.
Majoritatea resurselor lor provin din contribuţiile voluntare ale membrilor
administraţiilor private respective.

I.5.5. Instituţiile financiare

Au ca funcţie principală finanţarea economiei, concretizată în trei activităţi principale:

colectarea, transformarea şi repartizarea disponibilităţilor financiare:
• intermedierea financiară între agenţii economici care doresc să îşi plaseze economiile
şi cei care doresc să împrumute fonduri;
• transformarea economiilor plasate pe termen scurt în credite pe termen mediu sau
lung;
• circulaţia şi crearea de mijloace de plată.
Resursele instituţiilor financiare provin în principal din economiile colectate sau din
împrumuturile contractate pe pieţele de capital, precum şi din moneda pe care ele o creează.

I.5.6. Societăţile de asigurare

13
 Au ca funcţie asigurarea, adică garantarea unor plăţi (indemnizaţii) în cazul realizării
unor riscuri la care sunt expuşi cei care se asigură.
Resursele acestor societăţi provin din primele prevăzute în contractele subscrise de
către cei care se asigură, din cotizaţii voluntare (în cazul mutualelor), precum şi din dobânzile
aduse de către plasamente (fondurile plasate).13

Bibliografie

- Alexandru I. , Tratat de administratie publica , Editura Universul Juridic, Bucuresti , 2008

13
Matei L. , Management public , editia a II-a , Editura Economica , Bucuresti, 2006

14
- Alexandru I. , Carausan M. , Bucur S., Drept Administrativ , editia a II-a, revizuita si
adaugita, Editura Lumina Lex, Bucuresti , 2007
- Dinca D. , Servicii publice si dezvoltare locala , Ed. Lumina Lex , Bucuresti , 2008
- Matei L. , Servicii publice , Editura Economica , Bucuresti , 2004
- Matei L. , Management public , editia a II-a , Editura Economica , Bucuresti, 2006

15