Sunteți pe pagina 1din 2

Recenzie

PSD vine cu un anunț CRUCIAL: când va porni marele proiect al


descentralizării

Preşedintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, Marian


Oprişan, a declarat joi, după Adunarea Generală a Consiliilor Judeţene din România,
că un prim draft privind legea descentralizării va fi gata la finalul anului 2019, el
afirmând că doar România mai are un sistem centralizat, iar "în afară de DNA, ANI şi
de Parlamentul pluralist, administraţia este ca înainte de Revoluţie".
"Noi vrem să restartăm proiectul de lege privind descentralizarea şi am discutat cu
doamna prim-ministru cât se poate de clar că proiectul trebuie pus în acord cu decizia CCR,
dar suplimentar vom avea încă o rundă de discuţii cu toate unităţile administrativ-teritoriale,
astfel încât aceste propuneri să devină realitate. Aici e vorba nu numai de voinţa noastră, e
vorba, în primul rând, de voinţa Guvernului, a miniştrilor, care trebuie să fie foarte cooperanţi
din acest punct de vedere, pentru că este cazul să intrăm şi noi în rândul naţiunilor civilizate.
Doar în România mai avem o structură centralizată aşa cum o vedem astăzi. România are în
plus DNA, ANI şi Parlament pluralist, în rest avem aceeaşi administraţie ca în 1989, iar în
democraţiile consolidate, demult descentralizarea s-a făcut”, a declarat Marian Oprişan.
El spune că cel care nu şi-a dorit în 2014 această descentralizare a fost preşedintele
Traian Băsescu şi că proiectul respins de Curtea Constituţională la acea vreme nu mai putea fi
"restartat”.
"(...) Cel care nu şi-a dorit acest proiect a fost fostul şef al statului Traian Băsescu.
Proiectul n-a trecut de CCR, dar nici nu mai putea fi restartat şi pus în acord cu CCR, pentru
că, ştiţi foarte bine, majoritatea la acea vreme (în 2014 – n.r.) s-a opus. (...) Aşa cum v-am
spus, şi CCR a spus un lucru cât se poate de clar - controlul trebuie să rămână în mâna
Guvernului”, a explicat Oprişan.
Întrebat cine este vinovat pentru că proiectul a eşuat în 2014, în condiţiile în care a
fost făcut de USL, liderul PSD Vrancea a spus că acesta nu a fost făcut prost, dar nu vrea să
detalieze modul în care CCR a decis neconstituţionalitatea lui.
"Proiectul n-a fost făcut prost. Nu vreau să intru în amănunte şi modul în care CCR a
decis asupra acelui proiect şi care era componenţa Curţii la acea vreme. Noi trebuie să avem
în continuare încredere în CCR şi să spunem cât se poate de clar că proiectul acela trebuie
pus obligatoriu în acord cu deciziile CCR”, mai susţine social-democratul.
Întrebat dacă anul viitor ar putea fi gata un draft al legii descentralizării, Oprişan a
explicat: "Da. Până la finele anului viitor putem discuta de faptiul că în România vom avea
un proiect serios privind descentralizarea”.
Articolul a fost publicat pe site-ul Știripesurse.ro pe data de 24.02.2018.
Autor este reporterul Lucian Negrea.
După cum știm descentralizarea este procesul prin care se trece de la un sistem
administrativ bazat pe subordonarea ierarhică a autorităților locale (învestite în funcție de
suprastructura de nivel național) față de cele centrale la un sistem prin care soluționarea
problemelor locale se face de cei aleși de corpul electoral local.
Descentralizarea guvernării se face prin restructurarea sau reorganizarea autorității
pentru crearea unui sistem de responsabilitate între instituțiile de la nivel central, regional și
local respectând principiul subsidiarității, crescând calitatea și eficiența actului de guvernare
prin augumentarea repsonsabilității și autorității structurilor sub-naționale. Descentralizarea
poate contribui la dezvoltarea elementelor cheie a bunei guvernanțe, prin creșterea participării
cetățenești la deciziile economice, sociale și politice; ajutând la sporirea rolului populației și
mărirea sensitivității, transparenței și responsabilității actului de guvernare.
Descentralizarea este un mix între relațiile și funcțiunile administrative, fiscale și
politice. Toate cele trei fiind incluse în design-ul sistemelor descentralizate.
Articolul se referă la afirmația Preşedintelui Uniunii Naționale a Consiliilor Județene
din România, Marian Oprişan care consideră că România încă este un stat centralizat. Este
propus un proiect de descentralizare, care este în stadiul de draft, iar cel mai sigur va fi
finalizat și pus în aplicare la finalul anului 2019.

S-ar putea să vă placă și