Legea celor XII Table

Prezentare generală

Cea mai importantă lege romană a apărut pe fondul conflictului dintre patricieni şi plebei,
aceştia din urmă solicitând în mod repetat publicarea normelor de drept. Timp de zece ani,
plebea l-a ales tribun pe Terentilius Arsa, care a cerut invariabil sistematizarea şi publicarea
dreptului cutumiar. În cele din urmă, în anul 451 î.e.n., patriciatul a fost de acord să se formeze o
comisie compusă din zece persoane, care a redactat normele de drept şi le-a publicat în Forum pe
zece table de lemn. Această comisie este cunoscută sub denumirea de
“decemviri legibus scribundis” (cei 10 bărbaţi care să scrie dreptul).
La protestele plebei, nemulţumită de faptul că din comisie nu făcea parte nici un plebeu, a
fost instituită o nouă comisie, în componenţa căreia intrau şi cinci plebei şi care, în anul
449 î.e.n., a publicat o nouă lege, pe douăsprezece table de bronz.
Legea celor XII Table cuprindea codificarea vechiului drept cutumiar. Conţine atât
dispoziţii de drept public, cât şi de drept privat, constituind un adevărat cod. Între dispoziţiile de
drept privat, un loc central îl ocupă cele privitoare la regimul proprietăţii private, la materia
succesiunii şi la organiza rea familiei.
Normele de drept privitoare la materia obligaţiilor sunt relativ puţine, ceea ce se explică
prin faptul că , în epoca adoptării codului decemviral, romanii erau un popor de agricultori, care
trăia în condiţiile economiei naturale închise Numai aşa se poate înţelege de ce Legea celor XII
Table menţionează un singur contract.
Textul Legii celor XII Table nu s-a păstrat, tablele de bronz fiind distruse în anul 390
î.e. n., cu prilejul incendierii Romei de către gali. Dar Legea celor XII Table s-a imprimat pentru
totdeauna în conştiinţa poporului roman, fiind considerată simbol al spiritualităţii sale. În acest
sens, Cicero spunea, la patru secole după publicarea legii, că memorarea acesteia constituia o
lecţie obligatorie pentru elevi, o“carmen necesarium”.
Legea celor XII Table reprezintă o creaţie originală, nefiind copiată, după cum au afirmat
unii, după dreptul grec, întrucât prin dispoziţiile sale ea reflectă în mod fidel condiţiile sociale şi
economice de la jumătatea se colului al V-lea î.e.n., ceea ce dovedeşte că este un produs autentic
roman.
Această lege nu a fost niciodată abrogată, fiind în vigoare vreme de unsprezece secole.
Către sfârşitul Republicii şi începutul Imperiului, dispoziţiile sale însă au devenit inaplicabile.