Comentariu art 191 Codul Penal DOBRINOIU Vasile;colectiv, Noul Cod Penal comentat.

Editia a III-a revazuta si adaugita din 23-mai-2016, Universul Juridic

Comentariu la articolul 191 din Codul Penal
Comentariu
I. Noul Cod Penal în raport cu legea penală anterioară1433
1 4 3P 3 r e l u a t d i n E x p u n e r e a d e m o t i v e p r i v i n d P r o i e c t u l L

1.
În ţara noastră, încercarea de sinucidere, nefiind o încălcare a dreptului la viaţă al altuia (sinuciderea este o autolezare
care nu determină un conflict juridic), nu este incriminată. Cum participaţia penală nu este de conceput decât la o faptă
principală pedepsibilă, determinarea la sinucidere şi înlesnirea sinuciderii, neputând constitui acte de instigare şi complicitate în
sensul legii penale, dar prezentând un evident pericol social – întrucât aduc atingere vieţii altei persoane –, au fost
incriminate distinct, ca infracţiune de sine stătătoare. În acest fel, legea penală obligă toate persoanele să nu încurajeze sau
să înlesnească ori să determine pe cei cu gânduri disperate să recurgă la sinucidere1434 .
1 4 3C4 . S c r i p c a r u , S u i c i d e a n d a g g r e s s i v e n e s s , î n R e v i s

În ceea ce priveşte determinarea sau înlesnirea sinuciderii, în raport cu reglementarea anterioară au fost introduse o serie
de diferenţieri. Astfel, s-a consacrat o reglementare distinctă între fapta care a fost urmată doar de o încercare de
sinucidere şi cea care a condus la sinuciderea victimei (în Codul penal anterior nu exista nicio diferenţiere sub aspectul
sancţionării în privinţa urmării produse – sinuciderea sau încercarea de sinucidere). În egală măsură, s-a prevăzut un
tratament sancţionator diferenţiat după cum faptele au fost comise cu privire la o persoană cu discernământ nealterat, cu
privire la o persoană cu discernământ diminuat sau la o persoană lipsită de discernământ, în acest ultim caz neputând fi
vorba de o hotărâre luată de cel în cauză, iar fapta fiind sancţionată la fel ca şi infracţiunea de omor1435 .
1 4 3R5 e g l e m e n t a r e a e s t e a p r o p i a t ă d e c e a î n t â l n i t ă î n a

De asemenea, limitele minime de pedeapsă au fost sporite în raport cu legislaţia anterioară.

II. Analiza textului1436
1 4 3V 6. D o b r i n o i u , N . N e a g u , o p . c i t . , 2 0 1 1 , p p . 3 4 - 3 8 .

2.
Structura incriminării
Infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii este prevăzută în art. 191 C. pen. într-o variantă tip, două variante
agravate şi o variantă atenuată comună variantelor anterioare.
Varianta tip este prevăzută în art. 191 alin. (1) C. pen. şi constă în fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei
persoane, dacă sinuciderea a avut loc.
Variantele agravate se referă la calitatea subiectului pasiv, sunt prevăzute în alin. (2) şi (3) şi sunt sancţionate progresiv.
Potrivit alin. (2), se pedepseşte mai grav fapta prevăzută în alin. (1), când s-a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă
între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat. Şi mai grav se pedepseşte, potrivit alin. (3),
determinarea sau înlesnirea sinuciderii săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană
care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă
sinuciderea a avut loc.
Varianta atenuată se regăseşte în alin. (4) şi este comună tuturor variantelor enunţate anterior, reţinându-se dacă actele
de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3) au fost urmate de o încercare de sinucidere.
3.
Condiţii preexistente
A. Obiectul infracţiunii
a ) Obiectul juridic special al infracţiunii este similar aceluia al infracţiunilor de omucidere şi constă în relaţiile sociale
referitoare la dreptul la viaţă.
b) Obiectul material constă în corpul persoanei care s-a sinucis sau a încercat să se sinucidă.
B. Subiecţii infracţiunii
a) Subiectul activ nemijlocit poate fi orice persoană fizică responsabilă penal.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele (coautorat, instigare sau complicitate)1437 , opinie la care aderăm.
Într-o altă opinie1438 se susţine totuşi că participaţia penală este posibilă sub forma coautoratului şi complicităţii, opinie la
care nu subscriem.
1 4 3 I 7. P a s c u , M . G o r u n e s c u , o p . c i t . , p . 1 2 5 .
1 4 3 I 8. V a s i u , o p . c i t . , v o l . I , p . 1 3 4 .

b ) Subiectul pasiv special şi imediat poate fi, de asemenea, orice persoană faţă de care se efectuează o acţiune de
determinare sau de înlesnire a sinuciderii. În cazul variantelor agravate [alin. (2) şi (3)], subiect pasiv este un minor sau o
persoană cu discernământ diminuat ori o persoană iresponsabilă care nu era în stare să-şi dea seama de fapta sa sau nu
putea să fie stăpână pe actele sale1439 .
1 4 3D9 . P a v e l ş . a . , o p . c i t . , v o l . I , p . 1 2 0 .

Prima variantă agravată există atunci când determinarea sau înlesnirea sinuciderii se săvârşeşte faţă de un minor cu
vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat. Fapta este mai gravă din cauza
periculozităţii făptuitorului care acţionează împotriva unei categorii speciale de subiecţi pasivi, mult mai influenţabili decât
persoanele majore şi responsabile. Deşi discernământul diminuat nu este definit în Codul penal, considerăm că o persoană
pag. 1 1/14/2018 : office@maravela.ro
Comentariu art 191 Codul Penal DOBRINOIU Vasile;colectiv, Noul Cod Penal comentat. Editia a III-a revazuta si adaugita din 23-mai-2016, Universul Juridic
se află într-o asemenea stare atunci când are reale dificultăţi în a înţelege sau acţiona, fără a fi însă iresponsabil în sensul legii
penale.
Cea de-a doua variantă agravată există atunci când determinarea sau înlesnirea sinuciderii este săvârşită faţă de un
minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor
sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, iar sinuciderea a avut loc. În acest caz, fapta fiind îndreptată împotriva
unei persoane lipsite de discernământ, neputând fi vorba de o hotărâre luată de cel în cauză, fapta este sancţionată la fel ca
şi infracţiunea de omor. Această reglementare, deşi binevenită, nu soluţionează totuşi ipoteza în care determinarea sau
înlesnirea sinuciderii unei astfel de persoane se realizează în vreuna dintre circumstanţele de calificare prevăzute în art. 189
C. pen. (cu premeditare, din interes material etc.).
4.d
Conţinutul constitutiv
A. Latura obiectivă
a) Elementul material. Sub acest aspect, infracţiunea implică o acţiune de determinare sau de înlesnire a sinuciderii unei
persoane. Determinarea constă în îndemnarea şi convingerea unei persoane de a se sinucide. Ea nu trebuie confundată cu
constrângerea la sinucidere, care constituie un omor comis prin intermediul victimei. Determinarea se caracterizează prin
aceea că cel care determină are iniţiativa ideii de sinucidere, pe care o lansează sau sugerează, îndemnând, convingând sau
făcând ca cel determinat să ia, pe baza acestei determinări, hotărârea de a se sinucide. În schimb, constrângerea se
caracterizează prin aceea că victima este silită să se sinucidă, fără nicio posibilitate de a decide singură asupra acestui fapt.
Nu interesează dacă ideea sinuciderii a fost sugerată victimei de către făptuitor sau dacă această idee apăruse în mintea
victimei mai înainte, ceea ce interesează este ca, prin activitatea sa, făptuitorul să fi făcut ca victima să ia hotărârea de a se
sinucide. De asemenea, nu interesează mijloacele prin care s-a realizat acţiunea de determinare (rugăminţi, ordine, amăgiri,
relatări exagerate sau ameninţări, crearea unor condiţii de viaţă insuportabile etc.).
În practica judiciară s-a reţinut că a săvârşit această infracţiune inculpatul, căsătorit, care a avut faţă de soţia sa o
comportare total necorespunzătoare, lovind-o şi ameninţând-o în repetate rânduri; într-una dintre zile, inculpatul a lovit-o
din nou şi a constrâns-o să doarmă peste noapte într-o cameră neamenajată, fără ferestre şi fără pat. A doua zi, victima s-
a ascuns de frică în podul casei, unde, fiind găsită de inculpat, a fost dată jos cu forţa, lovită cu un scaun şi ameninţată cu
moartea. În mod similar s-a comportat inculpatul şi în ziua următoare, când, după alte ameninţări, i-a interzis să se culce în
casă, astfel că, deşi îmbrăcată sumar, victima a rămas afară toată noaptea. Disperată de comportarea soţului său, victima
a ingerat substanţa toxică şi, cu toate că inculpatul a constatat că soţia sa se afla în stare gravă, acesta nu i-a dat niciun
ajutor şi nu a solicitat intervenţia medicului, astfel că victima a decedat în final. În doctrină se arată că o astfel de faptă de a
determina pe cineva, în mod direct ori în ascuns, sau de a-l ajuta în orice fel să săvârşească un act atât de grav, cum este
sinuciderea, echivalează cu o intervenţie împotriva valorilor protejate de lege, respectiv viaţa persoanei, ceea ce nu poate fi
indiferent legii penale1440 .
1 4 4 I 0. D o b r i n e s c u , o p . c i t . , p . 1 5 2 . A s e v e d e a ş i T r i b .

În cazul în care victima nu a avut libertatea de a hotărî să se sinucidă, infracţiunea nu va fi cea prevăzută în art. 191 C.
pen., ci infracţiunea de omor, deoarece s-a realizat prin constrângere, nu prin determinare1441 .
1 4 4 I 1C C J , s . p e n . , d e c . n r . 6 5 6 7 / 2 0 0 4 , î n R D P n r . 1 / 2 0
7 / 1 9 9 8 , p . 6 0 ; T r i b . S i b i u , s . p e n . , d e c . p e n . n r . 1 1 / 1

Nu ne aflăm în prezenţa infracţiunii de determinare la sinucidere nici în situaţia în care actele de constrângere îmbracă
forma altor infracţiuni, cum ar fi privarea de libertate care a avut drept urmare sinuciderea victimei sau altele. În asemenea
situaţii, există o unitate complexă de infracţiune care cuprinde infracţiunea intenţionată de bază (privarea de libertate, viol)
şi urmarea praeterintenţionată constând în moartea victimei. În consecinţă, în asemenea situaţii se va face aplicarea
agravantelor de calificare menţionate şi nu se va reţine infracţiunea de determinare la sinucidere în concurs cu violul sau
lipsirea de libertate în mod ilegal1442 .
1 4 4C2 S J , s . p e n . , d e c . n r . 3 2 8 / 1 9 9 3 , î n D r e p t u l n r . 7 / 1

Înlesnirea sinuciderii – cea de-a doua acţiune – presupune o activitate de ajutor, de sprijinire a victimei în realizarea
hotărârii sale de a-şi lua viaţa, caz în care victima s-a hotărât singură sau a fost determinată de o altă persoană să se
sinucidă.
Activitatea de înlesnire (ajutare, sprijinire) poate fi de ordin moral (întărirea hotărârii victimei, acordarea unor sfaturi în
legătură cu modul în care trebuie să procedeze) sau de ordin material (de exemplu, procură arme, otravă, înlătură
obstacolele, explică felul în care trebuie folosită arma etc.).
Atât în cazul determinării, cât şi în cazul înlesnirii, activitatea de suprimare a vieţii trebuie să fie în exclusivitate opera
sinucigaşului. Atunci când făptuitorul săvârşeşte acte de cooperare directă la realizarea acţiunii sinucigaşului, fapta constituie
omor1443 .
1 4 4V 3. D o n g o r o z ş . a . , o p . c i t . , v o l . I I I , p p . 2 1 4 - 2 1 5 .

Dacă sunt doi sinucigaşi, dintre care unul moare şi celălalt supravieţuieşte şi dacă se constată că acesta din urmă a
simulat sinuciderea (împuşcare superficială, otravă insuficientă etc.) pentru a-l determina pe celălalt să se sinucidă, va
răspunde pentru determinarea la sinucidere.
Nu există condiţii de loc sau timp privind comiterea infracţiunii.
b ) Urmarea imediată a infracţiunii constă în decesul persoanei prin sinucidere. În cazul variantei atenuate, urmarea
imediată constă în încercarea acesteia de a se sinucide. Încercarea de sinucidere presupune că subiectul pasiv a trecut deja
la executarea hotărârii sale (a băut o substanţă toxică, şi-a deschis cu lama unele vene, şi-a tras un glonţ în corp etc.), însă,
din anumite cauze, executarea a fost întreruptă ori decesul nu s-a realizat (de pildă, a fost o cantitate prea mică de otravă
sau prin tăierea unor vene s-a produs doar o rană fără importanţă pentru sănătate) etc.
c ) Raportul de cauzalitate. Pentru existenţa infracţiunii pe care o analizăm, este necesar a se stabili legătura de
pag. 2 1/14/2018 : office@maravela.ro
Comentariu art 191 Codul Penal DOBRINOIU Vasile;colectiv, Noul Cod Penal comentat. Editia a III-a revazuta si adaugita din 23-mai-2016, Universul Juridic
cauzalitate dintre activitatea subiectului activ (acţiune de determinare ori de înlesnire) şi rezultatul produs – încercarea sau
realizarea sinuciderii.
Dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere s-a datorat altor cauze, altor evenimente şi acţiunea întreprinsă de
făptuitor a rămas infructuoasă, neexistând raport de cauzalitate, nu va exista infracţiune.
B. Latura subiectivă
Infracţiunea se comite cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum autorul a prevăzut urmarea periculoasă şi
a urmărit sau a acceptat producerea rezultatului.
În legătură cu acest ultim aspect, în literatura juridică se arată că există vinovăţie şi în cazul în care o persoană îşi dă
seama că acţiunea sa ar putea determina pe altul să se sinucidă şi, deşi nu urmăreşte acest rezultat, totuşi îl acceptă (de
exemplu, A, ştiind că B se află într-o situaţie gravă familială şi sub aspectul stării sănătăţii şi cunoscând foarte bine firea
impresionabilă a acestuia, nu ezită totuşi să-l apostrofeze frecvent şi sever în public, spunându-i: „eu, dacă aş fi în situaţia
dumitale, n-aş aştepta să-mi spună altul ce am de făcut” – a doua zi B s-a sinucis, rezultat pe care A l-a prevăzut şi, fără
să-l urmărească, l-a acceptat, considerându-l ca un sfârşit onorabil. Va exista deci determinare la sinucidere cu intenţie
indirectă1444 ).
1 4 4 I 4b i d e m , p . 2 1 5 .

Intenţia de determinare sau înlesnire a sinuciderii rezultă din caracterul actelor săvârşite, din împrejurările concrete în care
s-a acţionat şi starea psihică în care s-a aflat persoana care s-a sinucis sau a încercat să se sinucidă.
Pentru existenţa infracţiunii pe care o analizăm în varianta determinării la sinucidere este necesar sub aspect subiectiv ca
făptuitorul să-şi dea seama că acţiunea sa va avea ca urmare sinuciderea sau încercarea de sinucidere a unei persoane şi să
urmărească ori să accepte producerea acestui rezultat.
Nu poate fi trasă la răspundere penală persoana care, necunoscând hotărârea subiectului pasiv de a se sinucide, face
anumite reflecţii referitoare la proprietăţile ucigătoare ale unor otrăvuri sau face o pledoarie lipsită de concreteţe în favoarea
sinuciderii în general.
Nu prezintă importanţă fapta şi nici nu interesează pentru existenţa infracţiunii scopul în care a fost săvârşită fapta şi nici
mobilul ce l-a determinat pe autor (de pildă: dorinţa de a obţine unele foloase, milă faţă de unele suferinţe ale victimei etc.).
Acestea (mobilul şi scopul) pot însă servi la individualizarea pedepsei.
5.
Forme. Sancţionare
A. Forme
Determinarea sau înlesnirea sinuciderii unei persoane se consumă în momentul în care are loc sinuciderea sau încercarea
de sinucidere a victimei. Deşi fapta este susceptibilă de acte de pregătire şi de tentativă, aceste forme imperfecte ale
infracţiunii nu se pedepsesc.
B. Sancţionare
În varianta tipică, persoana fizică se pedepseşte pentru fapta de determinare sau înlesnire a sinuciderii cu închisoare de la
3 la 7 ani. Variantele agravate se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani [pentru fapta prevăzută în alin. (2)], respectiv de
la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi [pentru fapta prevăzută în alin. (3)]. În cazul reţinerii variantei
atenuate (dacă a avut loc o încercare de sinucidere), limitele speciale ale pedepsei pentru faptele prevăzute în alin. (1)-(3)
se reduc la jumătate.
Bibliografie
Al. Boroi, Infracţiunea de determinare sau înlesnirea sinuciderii, în Dreptul nr. 7/1998, p. 60.
DOBRINOIU Vasile;colectiv, Noul Cod Penal comentat. Editia a III-a revazuta si adaugita din 23-mai-2016, Universul Juridic

pag. 3 1/14/2018 : office@maravela.ro