UNIVERSITATEA BABEȘ DIN RĂDĂUȚI

Facultatea de Drept și Științe Administrative

Specializarea: Drept
Curs: Istoria Statului și Dreptului

DREPTUL DE
PROPRIETATE ÎN DACIA,
PROVINCIE ROMANĂ

Coordonator:

Studentă:

2019

1
 În lucrarea de mai jos regăsiți o scurtă prezentare a dreptului de proprieate în Dacia,
provincie romană. Am înșirat câteva informații despre domeniul public și privat, despre taxe
și impozite, despre regimul juridic al proprietății din acea perioadă.

Proprietatea își are originile încă de la apariția omului pe pământ și este una dintre
problemele esențiale ale existenței individuale și ale societății umane. 1 Proprietatea reprezintă
o noțiune esențială care dă expresie accesului suprem al omului, luat individual sau în
colectivitate, la însușirea bunurilor naturale sau create prin activitatea umană.2

Pentru a înțelege dreptul actual de proprietate este foarte important să cunoaștem

istoria dreptului de proptietate. Juristul francez Eugène Lerminier considera că:”dreptul
trebuie studiat istoric, fără cunoașterea istoriei, a ceea ce a fost și a durat înainte de noi, am
rămâne întotdeauna incompleți, ignoranți și nedrepți, dacă am încerca să disprețuim trecutul,
am pierde înțelegerea prezentului și a propriilor noastre legi.”3
Potrivit lucrărilor din acele vremuri, dreptul de proprietate în perioada geto-dacică
prezenta două forme: forma proprietății individuale și forma proprietății colective. Conform
scrierilor lui Horațiu “Geto-dacii au cunoscut și proprietatea obștii teritoriale, obștea care
exercita o proprietate colectivă asupra pământului împletită cu folosința individuală”. În ceea
ce priveste proprietatea privată acestia și-o exercitau în materia bunurilor, doar în ceea ce
privește exploatarea minelor, vitelor și sclavilor, trebuie menționat că proprietatea minelor de
aur aparținea regelui.4
În perioada daco-romană putem distinge trei forme ale dreptului proprietății:
proprietatea quiritară, proprietatea provincială și proprietatea peregrină.
Proprietatea quiritară era de patru feluri: asupra pământului, asupra sclavilor, asupra
vitelor mari și asupra vitelor mici. Inițial proprietatea quiritară era doar asupra vitelor și
sclavilor, urmând mai apoi să se extindă și asupra pământului. Singurii care beneficiau de
proprietatea quiritară erau cetățenii romani din Dacia, pentru că aceasta putea fi exercitată
doar asupra lucrărilor romane, pe baza ficțiunii ius italicum.
Proprietatea provincială apare datorită regimului juridic din teritoriile noi cucerite de
către romani, care, după cucerire, treceau în ager publicus,fiind date provinciilor pentru a fi
1
Bîrsan C., Drept civil.Drepturile reale principale, ed.a II-a revăzută și adăugită, Editura Hamangiu, București,
2007, p.27.
2
Oprișan C., Regimul general al proprietății în România, în Studii de drept Românesc, nr. 1/1995, pp.5-35
3
Jean Louis Eugène Lerminier, 1803-1857, jurist și istoric
4
Molcuț E., Topârceanu N., Istoria statului și dreptului românesc, Editura Universității Titu Maiorescu,
București, 2002, p.18;

2
folosite. Sintagma folosită de către romani pentru această proprietate era possesio vel
usufructus (uzufruct/ posesiune), în timp ce modernii foloseau pentru această proprietate
sintagma proprietate provincială, deoarece această folosință prezenta caracteristile unui drept
real. Provincialii puteau dobândi acele terenuri prin acte inter vivos și mortis causa, și printr-
o variantă a uzucapiunii romane, cunoscută în Dacia Traiană sub denumirea de prescriptia
largi temporis. Pentru acel pamânt, provincialii plăteau anual statului roman o sumă de bani
numită stipendium sau tributum.
Proprietatea pregerină era asupra construcțiilor și bunurilor mobile.
În perioada secolelor IV- VIII e.n. este remarcată predominanța proprietății în
devălmășie asupra moșiei obștii sătești și proprietatea individuală asupra terenurilor destinate
agriculturii. Proprietatea în devălmășie era inițial atribuită curții sși casei, dar mai apoi se
referea la un lot, oferit întregii familii, din câmpul culturii obștești, numit sort. Lotul din
stăpânirea individuală poartă denumirea de raclă sau lot matcă. Stăpânirea individuală putea
fi îmbogățită prin desțeleniri și defrișări, numai cu acordul Adunării megieșilor. Stăpânirile
câștigate prin muncă proprie purtau denumirea de stăpâniri locurești.
Conform dreptului roman, regimul juridic al proprietății din acea perioadă era
dominium, fiind atribuit numai împăratului, locuitorii provinciei având un drept de proprietate
limitat, cunoscut sub denumirile de possessio și usufructus. După cum am menșionat și mai
sus, din punct de vedere juridic, aceste teritorii au constituit ager stipendiarius (teren pentru
care se achitau ”stipendii”, respectiv, sarcini fiscal și alte obligații). 5
În timpul societății feudale, întreg teritoriul Daciei aparținea Domnului, în virtutea lui
dominium eminens. Dominium eminens = dreptul suprem de stăpânire asupra pământului
țării, exercitat de un suveran. 6
Având calitatea de proprietar eminent, Domnul aproba și publica toate actele juridice
referitoare la orice mutare de proprietate. În virtutea celor spuse, Domnul confirma stăpânirea
pământului proprietarilor a căror acte doveditoare au fost furate, pierdute sau distruse. Mai
putem menționa, de asemenea, existența unei proprietăți subordonate denumită dominium
utile pentru nobili, cler, țăranii liberi și aserviți. Dominium utile = dreptul imediat al
stăpânului feudal asupra pământului aflat în posesiunea țăranilor dependenți.7

5
6
https://dexonline.ro/definitie/dominium/683592
7
Idem

3
 În concluzie, aș putea spune că omul, de la apariția sa pe pământ, muncește pentru a
aduna avere - ,,proprietate", proprietatea devenind astfel un scop, pentru care, până și în zilele
noastre el plătește taxe și impozite - ,,stipendii".

Bibliografie:

 BÎRSAN, Corneliu, Drept civil. Drepturile reale principale, ed.a II-a revăzută și
adăugită, Editura Hamangiu, București, 2007
 MOLCUȚ, Emil, TOPÂRCEANU, Nicolae, Istoria statului și dreptului românesc,
Editura Universității Titu Maiorescu, București, 2002
 OPRIȘAN, Constantin, Regimul general al proprietății în România, în Studii de drept
Românesc, nr. 1/1995

Sitografie:

 https://dexonline.ro/doneaza