Drept

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la un sistem. Pentru știința socială sau teoria dreptului, vedeți Jurisprudență.
Pentru un document care este adoptat de legislatură, vedeți Normă juridică. Pentru alte utilizări,
vedeți Drept (dezambiguizare).

Dreptul este un sistem de reguli, care sunt create și puse în aplicare prin
intermediul unor instituții sociale sau guvernamentale pentru a reglementa
comportamentul.[2] Dreptul este un sistem care ajută la reglementare și prin
care se asigură că o comunitate arată respect și egalitate în interiorul ei.
Legile aplicate de stat pot fi făcute printr-o legislatură colectivă sau printr-un
singur legiuitor, care rezultă în lege, de către executiv prin decrete și
reglementări sau stabilite de către judecători prin precedent, în mod normal
în jurisdicțiile de drept comun.

Noțiunea juridică de Drept reprezintă totalitatea regulilor și normelor

juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o
colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța
coercitivă a statului. Tot prin Drept este desemnată și știința care studiază
aceste reguli și norme juridice.

Cuvântul Drept provine din latinescul „directus”, ceea ce înseamnă linie

dreaptă, riglă, drept, dar corespondentul termenului juridic este „jus” - drept, Statuia Justiției, o zeiță care
simbolizează justiția, având
dreptate, licit.
o sabie – simbolizând
puterea coercitivă a unui
Dreptul în general tribunal –, balanța –
reprezentând un standard
obiectiv prin care sunt
Definiția dreptului cântărite plângerile depuse –
și legată la ochi, indicând
În societatea omenească acțiunile omului sunt determinate de trebuințele faptul că justiția ar trebui să
sale. Aceste acțiuni, individuale sau și comune ale unor indivizi din fie imparțială și obiectivă,
societate, trebuie însă limitate pentru că, în mod inerent, interesele personale fără teamă sau favoruri și
ale unuia vin deseori în conflict cu cele ale altuia, ceea ce ar putea dăuna fară să țină cont de bani,
însăși existenței societății. Diversitatea și complexitatea relațiilor sociale fac bogăție, putere sau
necesară organizarea și reglementarea raporturilor dintre oameni sau grupuri identitate.[1]
de oameni, pentru a face posibilă conviețuirea în cadrul societății.

Dreptul unui om poate fi îngrădit și prin abuz, exercitat de o altă persoană sau grup de persoane.

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este
obligativitatea, la nevoie impusă, pentru toți membrii societății organizate. Prin urmare, dreptul este în mod
inerent un fenomen social, care are în vedere relațiile dintre o persoană și cele înconjurătoare ei, și unul
ordonator, prin rolul său de pacificare a conflictelor și dezordinii sociale.[3]
Din punctul de vedere al științei Dreptului, prin această noțiune se înțelege atât dreptul pozitiv (ca parte a
dreptului obiectiv), cât și dreptul subiectiv.

Prin extensie, prin Drept se înțelege și știința - obiect de învățământ superior - care studiază aceste reguli sub
toate aspectele.

Norma de drept
Articol principal: Normă de drept.

Norma de drept este o regulă de conduită generală, impersonală și obligatorie, instituită sau sancționată de
autoritatea publică, aplicată din conștiința juridică a oamenilor și, în caz de abatere, prin constrângerea
asigurată de autoritatea publică.

Norma de drept sau norma juridică se caracterizează, deci, prin:

Generalitate, manifestată prin aceea că regula de conduită prescrisă este tipică, ea urmând
să se aplice ori de câte ori se ivesc condițiile prevăzute în ipoteza ei.
Impersonalitate, în sensul că se adresează unui număr nedeterminat de persoane.
Obligativitate, ceea ce înseamnă că norma juridică reprezintă o dispoziție care trebuie
aplicată, la nevoie, prin intervenția forței de constrângere a autorității publice.
Validitate, acesta însemnând, pe de o parte, existența ca atare a normei, iar pe de altă parte,
legalitatea actului de emitere a acestei norme. Cu alte cuvinte, norma trebuie să fie în
vigoare și să existe un act legal al emiterii ei.
Coercibilitate. Dacă, în principiu, norma este reprezentată de bună voie, prin esența sa însă
ea este coercibilă, în cazul în care nu se aplică, aplicarea ei putându-se realiza cu forța.

După caracterul conduitei prescrise, normele juridice se împart în:

Norme imperative sau categorice sunt normele de la dispoziția cărora nu se admite nici o
derogare, sub sancțiune.
Norme permisive sau dispozitive sunt normele care lasă subiectelor de drept latitudinea de
a-și alege comportarea în ipoteza dată.

Elementele normei juridice sunt:

Ipoteză
Dispoziție
Sancțiune

Izvoarele de drept

Principalul izvor formal de drept este actul normativ, adică actul autorității publice competente cuprinzând
norme juridice, reprezentat prin noțiunea de lege, ce constituie ansamblul de reguli a căror aplicare este
garantată de stat.

Legile sunt de trei categorii:

Constituționale, care reglementează cele mai importante relații sociale, constituind baza
juridică a celorlalte legi. Ele se referă la forma de guvernământ, definesc structurile și
atribuțiile puterilor în stat, formulează și proclamă drepturile, libertățile și îndatoririle
fundamentale ale cetățenilor.
 Organice, legi care reglementează organizarea și atribuțiile unor organe ale statului,
sistemul electoral, regimul proprietății, raporturile de muncă în general, organizarea
administrativă a teritoriului.
Ordinare, legi adoptate în baza Constituției, reglementând cele mai variate relații sociale.

Funcțiile dreptului
Prin funcțiile dreptului se înțelege modul propriu-zis în care valorile sale sunt puse în evidență în cadrul
societății. Funcțiile sale sunt, așadar:

Funcția de instituționalizare

Funcția de protejare a valorilor societății

Funcția de conducere a societății

Funcția normativă

Funcția normativă exprimă poziția specifică a dreptului în viața socială față de problematicile de ordin
juridic care ar putea apărea. Prin urmare, pentru a fi eficient, dreptul necesită ca prin normele sale să reflecte
cerințe reale și semnificative pentru împrejurimile în care se aplică. Normele sociale necesită să își
dovedească utilitatea, contribuind la consolidarea și menținerea pașnică a raporturilor interumane.[4]

Drept public
Caracteristic dreptului public este raportul de subordonare dintre subiectele raportului juridic.

Drept penal - reglementează relațiile dintre individ și societate, individ ca membru al

societății organizate (în stat) și societatea în întregul ei (statul). Dreptul penal, prin Codul
Penal și alte legi, stabilește care din acțiunile sau inacțiunile oamenilor au caracter penal și,
astfel, necesită o tragere la răspundere a persoanei sau persoanelor care se fac vinovate.
Drept procesual penal - reglementează modul de desfășurare a proceselor cu caracter penal
în instanță
Drept constituțional - reglementează organizarea etatică a statului
Drept administrativ- totalitate de norme juridice și principii de drept, care se referă la
organizarea și funcționarea administrației publice.
Drept financiar- reglementează politica financiar-fiscală a statului
Drept bancar- reglementează activitatea băncilor și a altor instituții de credit
Drept internațional public - reglementează raporturile juridice la nivel de stat

Drept privat
Raporturile de drept privat sunt caracterizate de o egalitate a subiectelor raportului juridic.

Drept civil- reglementează raporturile patrimoniale și nepatrimoniale în care părțile figurează

ca subiecte egale în drepturi, unele raporturi personale legate de individualitatea persoanei,
 precum și condiția juridică a persoanelor fizice și a altor subiecte colective, în calitatea lor de
participante la raporturile juridice civile.
Drept procesual civil - reglementează modul de desfășurare a proceselor în instanță, altele
decât cele cu caracter penal.
Drept comercial- este definit ca fiind o ramură a dreptului privat, cuprinzând ansamblul
reglementărilor privind relațiile sociale cu caracter de comercialitate. Obiectul dreptului
comercial este raportul juridic comercial, adică o relație socială formată pe baza unei norme
juridice comerciale și în care participanții devin titulari de drepturi și obligații comerciale și a
căror poziție juridică este egală.
Dreptul muncii- cuprinde normele juridice aplicabile relațiilor individuale și colective care se
nasc între patroni (persoane fizice sau persoane juridice) și salariații care prestează muncă
sub autoritatea lor. Izvorul acestor relații îl constituie contractul individual de muncă.
Dreptul familiei - cuprinde norme de reglementare a relațiilor sociale ce au la bază familia
Dreptul proprietății intelectuale - reglementează dreptul de autor și alte drepturi conexe,
dreptul de proprietate industrială, precum și alte relații sociale ce țin de domeniul proprietății
intelectuale
Drept internațional privat - reglementează raporturile juridice dintre persoane fizice sau
juridice ce au în componență un element de extraneitate.
Dreptul comerțului internațional - reglementează raporturile juridice dintre comercianți cu
caracter de internaționalitate

Diferența între sistemul de drept romano-german și cel anglo-

saxon
Sistemul de drept romano-german este diferit de cel anglo-saxon (american sau britanic) în sensul că
jurisprudența (hotărârile judecătorești) și doctrina (comentariile de specialitate) sunt considerate izvoare
indirecte de drept, adică nu au aplicabilitate directă, ci mediată, doar dacă judecătorul apreciază că sunt utile
cauzei, pe când legea este considerată izvor direct.

Alte ramuri ale dreptului

Mai sunt de menționat:

Drept comunitar, reglementează problemele de drept înăuntrul Uniunii Europene.

Drept aero-spațial
Drept maritim
Drept ecleziastic
Drept canonic
Drept arhivistic

Ca obiecte de învățământ:

Drept roman
Istoria dreptului
 Teoria Generală a Dreptului

Note
1. ^ Luban, Law's Blindfold, 23.
2. ^ Robertson, Crimes against humanity, 90.
3. ^ Bădescu, p. 51
4. ^ Bădescu, p. 96

Bibliografie
Bădescu, M; Teoria Generală a Dreptului; Curs universitar, editura Hamangiu, București,
2022.
Deleanu, I; Deleanu, S; Mică enciclopedie a dreptului, editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000.

Vezi și
Abuz de drept Drept de superficie Dreptul de proprietate industrială
Drept absolut Drept de uz Dreptul la autodeterminare
Drept comercial Drept de uzufruct Dreptul proprietății intelectuale
Drept de abitație Drept de veto Dreptul pământean
Drept de apărare Drept economic Dreptul roman
Drept de autor Drept internațional Drepturi de autor
Drept de azil Drept jurisprudențial Drepturi speciale de tragere
Drept de creanță Drept natural Drepturile animalelor
Drept de proprietate Drept patrimonial Drepturile omului
Drept de servitute Drept real Declarația Universală a Drepturilor Omului

Legături externe
„Drept (http://dexonline.ro/definitie/Drept)” la DEX online

Materiale media legate de drept (https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Law?uselang=ro) la

Wikimedia Commons

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Drept&oldid=16063262