Dreptul este un sistem de reguli, care sunt create și puse în aplicare prin intermediul unor instituții

sociale sau guvernamentale pentru a reglementa comportamentul.[2] Dreptul este un sistem care
ajută la reglementare și prin care se asigură că o comunitate arată respect și egalitate în interiorul ei.
Legile aplicate de stat pot fi făcute printr-o legislatură colectivă sau printr-un singur legiuitor, care
rezultă în lege, de către executiv prin decrete și reglementări sau stabilite de către judecători
prin precedent, în mod normal în jurisdicțiile de drept comun.
Noțiunea juridică de Drept reprezintă totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează
conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi
impuse prin forța coercitivă a statului. Tot prin Drept este desemnată și știința care studiază aceste
reguli și norme juridice.
Cuvântul Drept provine din latinescul „directus”, ceea ce înseamnă linie dreaptă, riglă, drept, dar
corespondentul termenului juridic este „jus” - drept, dreptate, licit.

Dreptul în general[modificare | modificare sursă]

Definiția dreptului[modificare | modificare sursă]
În societatea omenească acțiunile omului sunt determinate de trebuințele sale. Aceste acțiuni,
individuale sau și comune ale unor indivizi din societate, trebuie însă limitate pentru că, în mod
inerent, interesele personale ale unuia vin deseori în conflict cu cele ale altuia, ceea ce ar putea
dăuna însăși existenței societății. Diversitatea și complexitatea relațiilor sociale fac necesară
organizarea și reglementarea raporturilor dintre oameni sau grupuri de oameni, pentru a face
posibilă conviețuirea în cadrul societății.
Dreptul unui om poate fi îngrădit și prin abuz, exercitat de o altă persoană sau grup de persoane.
Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter
este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate.
Din punctul de vedere al științei Dreptului, prin această noțiune se înțelege atât dreptul pozitiv (ca
parte a dreptului obiectiv), cât și dreptul subiectiv.
Prin extensie, prin Drept se înțelege și știința - obiect de învățământ superior - care studiază aceste
reguli sub toate aspectele.

Norma de drept[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Normă de drept.
Norma de drept este o regulă de conduită generală, impersonală și obligatorie, instituită sau
sancționată de autoritatea publică, aplicată din conștiința juridică a oamenilor și, în caz de abatere,
prin constrângerea asigurată de autoritatea publică.
Norma de drept sau norma juridică se caracterizează, deci, prin:

• Generalitate, manifestată prin aceea că regula de conduită prescrisă este tipică, ea

urmând să se aplice ori de câte ori se ivesc condițiile prevăzute în ipoteza ei.
• Impersonalitate, în sensul că se adresează unui număr nedeterminat de persoane.
• Obligativitate, ceea ce înseamnă că norma juridică reprezintă o dispoziție care trebuie
aplicată, la nevoie, prin intervenția forței de constrângere a autorității publice.
• Validitate, acesta însemnând, pe de o parte, existența ca atare a normei, iar pe de altă
parte, legalitatea actului de emitere a acestei norme. Cu alte cuvinte, norma trebuie să
fie în vigoare și să existe un act legal al emiterii ei.
 • Coercibilitate. Dacă, în principiu, norma este reprezentată de bună voie, prin esența sa
însă ea este coercibilă, în cazul în care nu se aplică, aplicarea ei putându-se realiza cu
forța.
După caracterul conduitei prescrise, normele juridice se împart în:

• Norme imperative sau categorice sunt normele de la dispoziția cărora nu se admite nici
o derogare, sub sancțiune.
• Norme permisive sau dispozitive sunt normele care lasă subiectelor de drept latitudinea
de a-și alege comportarea în ipoteza dată.
Elementele normei juridice sunt:

• Ipoteză
• Dispoziție
• Sancțiune
Izvoarele de drept[modificare | modificare sursă]
Principalul izvor formal de drept este actul normativ, adică actul autorității publice competente
cuprinzând norme juridice, reprezentat prin noțiunea de lege, ce constituie ansamblul de reguli a
căror aplicare este garantată de stat.
Legile sunt de trei categorii:

• Constituționale, care reglementează cele mai importante relații sociale, constituind baza
juridică a celorlalte legi. Ele se referă la forma de guvernământ, definesc structurile și
atribuțiile puterilor în stat, formulează și proclamă drepturile, libertățile și îndatoririle
fundamentale ale cetățenilor.
• Organice, legi care reglementează organizarea și atribuțiile unor organe ale statului,
sistemul electoral, regimul proprietății, raporturile de muncă în general, organizarea
administrativă a teritoriului.
• Ordinare, legi adoptate în baza Constituției, reglementând cele mai variate relații sociale.