Drept constituțional și

instituții politice
Teoria generală a dreptului constituțional.
Drepturi și libertă ți

Conf.univ.dr. Marieta SAFTA

Teoria dreptului constituțional
I. Noțiuni generale Secţiunea 1. Conceptul de „drept”

§. Etimologie:
Cuvâ ntul româ nesc drept derivă din latinescul directus, cu sensul de drept, de-a dreptul, în linie dreaptă.

Cu aceeaşi semnificaţie, conceptul drept este întâ lnit şi în alte limbi de sorginte latină : droit – franceză , diritto – italiană , derecha – spaniolă etc.

Romanii foloseau, pentru ceea ce numim în prezent drept, un alt cuvâ nt, şi anume jus, care provine, potrivit unor autori, de la jubere – a porunci, iar, potrivit altor autori, de la sanscritul ju –
legă tură , dreptul fiind ceea ce leagă pe toată lumea.

Din perspectivă juridică , termenul drept are urmă toarele sensuri principale:
 N.B. Cel mai des utilizat este sensul de drept obiectiv, atunci câ nd se foloseşte conceptul fă ră vreo altă determinare.

În vorbirea curentă însă, când vorbesc despre drept, oamenii se referă la dreptul subiectiv – drept de proprietate, dreptul la muncă etc.

Raportul dintre dreptul obiectiv şi dreptul subiectiv poate fi exprimat astfel: dreptul obiectiv are o existenţă independentă de subiectele raporturilor juridice, pe când drepturile subiecţilor
decurg din dreptul obiectiv, în cadrul căruia sunt consfinţite generic.

Astfel, dreptul de proprietate este un drept subiectiv, fiind facultatea recunoscută unei persoane de a uza şi de a dispune de un lucru în mod absolut şi exclusiv. Normele care determină în ce
constă şi cum se exercită dreptul de proprietate fac parte din dreptul obiectiv.

Secţiunea a 2-a. Originea şi dimensiunea istorică a dreptului. Drept, religie, morală

Dreptul este, în esenţă, un fenomen social, gă sindu-şi raţiunea de a fi în reglementarea relaţiilor interumane.

Apariţia şi dezvoltarea dreptului constituie un proces complex, că ruia nu i se poate stabili cu precizie momentul iniţial întrucâ t primele forme ale normelor juridice sunt
destul de difuze, împletite cu obiceiuri, practici religioase şi reguli morale.

Concomitent cu primele forme de organizare în familie, gintă , trib, au apă rut în mod spontan şi primele norme în forme rudimentare, ce s-au impus treptat ca obiceiuri,
deprinderi, tradiţii, a că ror respectare se realiza firesc, fă ră constrâ ngeri.

Odată cu dezvoltarea societă ţii şi apariţia unor diferenţieri în cadrul acesteia pe criterii de sex, avere, vâ rstă etc., precum şi cu înlocuirea relaţiilor gentilice iniţiale, bazate pe rudenia de sâ nge, s-au
transformat şi regulile de conduită , corespunză tor acestor criterii: s-au conturat seturi de reguli care reglementează raporturile dintre sexe, ocrotirea că minului, bă trâ nilor, regimul mijloacelor de muncă
etc.
 ştiinţă
drept drept drept drept
despre
„O normă socială devine normă de drept din momentul în care neglijarea sau încă lcarea ei este urmată , sub formă de ameninţare sau, în mod real, de aplicarea unei forţe fizice,

obiectiv subiectiv material procesual

exercitată de un individ sau un grup, ca privilegiu socialmente recunoscut al acestuia”.

drept Seturile normative ale societă ţile arhaice s-au dezvoltat treptat, dreptul desprinzâ ndu-se de morală şi obiceiuri pe mă sura prefacerilor structurale din societate. Astfel, odată cu
dezvoltarea societă ţii şi în condiţiile schimbă rilor sociale care au avut loc în societatea gentilico-tribală, s-au produs modifică ri în structura şi modul de funcţionare a puterii sociale şi a normelor care
asigurau eficienţa acestei puteri.

Evoluția societă ții a determinat modifică ri în structura și modul de funcționare a puterii sociale și a normelor care asigurau eficiența acestei puteri și apariția unor categorii sociale diferite. Astfel, apar noi
raporturi sociale, iar interesele conducă torilor nu mai sunt considerate de întreaga societate ca fiind interese proprii.

După înlocuirea legă turilor de rudenie cu cele avâ nd la bază alte criterii, un moment important în evoluția dreptului îl constituie apariția puterii publice.

Primele legiuri din istoria dreptului sunt originare din Orientul Antic, printre care menționă m: Codul lui Hammurabi (Babilon), Legile lui Manu (India), Codul lui Mu (China). În Europa, primele legiuiri
consemnat documentar sunt Legile Lycurg în Sparta (sec. X-XI î.Hr.), Legile lui Dracon și Solon în Atena (sec. VI-V î.Hr.), Legea celor XII Table la romani (sec. V î.Hr.) și Legea salică la franci (sec. V-VI î.Hr.).

Semnarea convenției Magna Charta Libertatum (1215) de că tre regele Ioan fă ră țară ce a avut ca obiective îngră direa puterii regelui, eliminarea abuzurilor și garantarea unor drepturi pentru cetă țeni
reprezintă primul act constituțional englez.
ETAPELE EVOLUȚIEI DREPTULUI:
 creaţia şi elaborarea
descoperirea administrarea sistematică a
revelaţiadreptului empirică a dreptului dreptului de către dreptului, în baza
de către profeţi prin intermediul imperiul laic şi unor criterii
dreptului puterile teocratice teoretice şi raţionale
jurisprudenţial

FACTORII DE CONFIGURARE A DREPTULUI

 CADRUL
FACTORUL NATURAL
UMAN

CADRUL
SOCIO-
POLITIC

TIPOLOGIA DREPTULUI
După dependenţa de tipologia După apartenenţa dreptului la un sistemelor de organizare socială : bazin de civilizaţie juridică :

➢ dreptul sclavagist ➢ familia sau sistemul juridic de tradiţie romanică

➢ dreptul burghez ➢ familia sau sistemul de drept anglo-saxon (common

➢ dreptul socialist law)
➢ sistemul bazat pe dreptul religios

➢ sistemul dualist

1. Mari sisteme de drept

1.1. Caracteristicile de bază ale familiei juridice de tradiţie romanică:

➢existența dreptului scris

➢sistemul ierarhic unic al izvoarelor dreptului
➢divizarea dreptului în public și privat
➢divizarea dreptului în ramuri de drept
➢Constituții scrise
1.2. Caracteristicile de bază ale familiei juridice de drept anglo-saxon:

➢izvorul de bază este norma formulată de judecă tori și exprimată în precedentele judiciare
➢reguli mai puțin abstracte care vizează cazuri de spețe
➢Tripla structură a dreptului anglo-saxon
❖ dreptul comun bazat pe precedentul judiciar

❖ dreptul de echitate

❖ dreptul statutar (dreptul scris, de origine parlamentară )

Dreptul Statelor Unite ale Americii:

➢sursa: dreptul englez

➢cea mai mare evoluţie a common law-ului

➢au instituit o structură constituţională bazată pe federalism şi pe divizarea rigidă a puterilor

➢sistem dualist, asemă nă tor celui englez: dreptul precedentului, în interacţiune cu cel legislativ

1.3.1.Dreptul religios (musulman sau islamic):

➢sistem juridic mondial
➢importanţă dată de aria de ră spâ ndire şi de tră să turile specifice
➢instituţiile iniţiale îşi pă strează rigoarea şi tradiţionalismul
➢în prezent se înregistrează eforturi de transformare şi modernizare a acestuia

1.3.2. Sistemele dualiste:

➢îmbină sistemul de norme tradiţionale cu cele moderne scrise
➢exemplu: dreptul indian se prezintă în prezent ca fiind ansamblul de obiceiuri ce datează din timpuri stră vechi, cu autoritate din religia hindusă , integrate în norme scrise ală turi de practica
judiciară caracterizată de principiul precedentului, care obligă similar sistemului anglo-saxon
2. Dreptul Uniunii Europene
➢caracter autonom al sistemului (decurge din propriile sale surse juridice: atâ t din dreptul internaţional general, câ t şi de sistemul de drept al statelor membre)
➢are la bază un corp de norme considerate fundamentale (tratatele constitutive)
➢vizează o tipologie nouă
➢are la bază o voinţă autonomă
➢normele juridice au luat naştere prin voinţa suverană a statelor membre (exprimată prin tratate)
 ➢autonomia normelor juridice europene nu exclude colaborarea cu sistemele juridice naţionale
➢reprezintă totalitatea normelor juridice care au în principiu, caracter de prioritate, de efect direct şi de aplicabilitate directă
➢reglementează conduita statelor membre şi a persoanelor fizice şi juridice din cadrul acestora, a instituţiilor UE şi a Uniunii înseşi
Caracteristici ale dreptului Uniunii Europene
➢interdisciplinaritate
➢caracter internaţional
➢caracter supranaţional
➢aplicabilitate directă pe teritoriul statelor membre şi prioritatea faţă de reglementă rile naţionale ale acestora
➢caracter democratic
➢caracter profund umanist
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la semnificaţia şi consecinţele aderării la Uniunea Europeană:

❖Decizia nr. 148/ 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei Româ niei

❖Decizia nr. 683/ 27 iunie 2012 asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Preşedintele Româ niei

Surse materiale
Ansamblul factorilor și condițiilor de configurare, de determinare a dreptului: social-politici, istorici, economici, materiali și spirituali, inclusiv faptele, acțiunile etc.
Surse formale Forma pe care o îmbracă norma juridică elaborată de un anumit factor competent al puterii, respectiv forma în care este exprimată acea normă juridică în func ție de
organul de stat care le emite și de competența acestuia, domeniul pe care îl reglementează, ierarhia forței juridice a actului normativ respectiv, procedura sau tehnica legislativă prin
care este elaborată etc.
După forma lor:  
După ierarhia normelor:

Actul normativ
Actul normativ reprezintă izvorul de drept creat de organe ale autorității publice, învestite cu competențe normative, și curpinde norme general-obligatorii a căror aplicare poate fi
realizată și prin intervenția forței coercitive a statului.

Ierarhia actelor normative ca izvoare ale dreptului constituțional

Constituția sau legile constituționale

Constituția și implicit legile constituționale (de exemplu legile de revizuire a Constituției)constituie categoria de legi supreme, cu forță juridică superioară tuturor celorlalte legi și acte
normative subordonate legii.
Obiectul de reglementare îl constituie organizarea puterilor în stat, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, îndatoririle fundamentale ale acestora, precum și principiile
logico-juridice ce stau la baza exercitării puterii de stat în societate.
Legile organice
Legile organice sunt considerate de puterea constituantă originară ca prelungiri ale dispozițiilor constituționale.
Obiectul de reglementare îl constituie organizarea, funcționarea și structura diferitelor organe ale statului sau la domenii speciale
ale vieții sociale.

➢Art.73 din Constituție

➢Art.76 alin.1 din Constituție

Legile ordinare
Legile ordinare sunt toate celelalte legi elaborate de Parlament, în alte domenii decât cele rezervate legilor constituționale
sau organice.
Domeniul legilor ordinare nu este circumscris în Legea fundamentală, în cuprinsul său intrând orice relație socială (grup de relații sociale), cu
un anumit grad de generalitate și a căror importanță impun adoptarea unei legi.

➢Art.76 alin.2 din Constituție

Decretul-lege
Decretul-lege are un conținut și un caracter hibrid, din perspectiva organului emitent el aparține puterii executive, dar din perspectiva forței sale juridice el aparține
legii.
Este actul normativ emis de Guvern în virtutea unei abilitări legislative ori a unei îndrituiri date de Constituție sau, chiar în absența acestora, în situații revoluționare.
Hotărârile Parlamentului
Hotărârile Parlamentului reprezintă o categorie de acte normative emise de Parlament în exercitarea atribuțiilor sale.
În funcție de obiectul lor, hotărârile Parlamentului se adoptă cu:
a) votul majorității fiecărei Camere, în cazurile privind
Regulamentele Camerelor;
b) votul majorității membrilor prezenți din fiecare cameră, în cazul celorlalte hotărâri.
Art.76 alin.1 și 2 din Constituție
Ordonanțele guvernamentale
Ordonanțele guvernamentale sunt acte normative emise de Guvern, dar cu putere de lege, care își au izvorul în competența delegată de către Parlament. - art.115 din Constituție
Ordonanțele guvernamentale se clasifică în:

Ordonanțe care se emit în temeiul unei legi de abilitare și a

Constituției, prin care Guvernul este împuternicit de Parlament să emită actul normativ respectiv într-un anumit domeniu și într-o anumită perioadă.
NB: Prin ordonanță nu se poate reglementa în domeniile rezervate legilor organice.
Ordonanțe de urgență care constituie o formă de reglementare pe care Guvernul o poate realiza numai în situații extraodinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având
obligația să motiveze urgența în cuprinsul acestora.
NB: Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție.

Bibliografie suplimentară – tematica: limitele reglementării prin ordonanțe de urgență

Notă de jurisprudență a Curții Constituționale [9 iunie – 3 iulie 2020].
Deciziile Curții Constituționale cu privire la Măsurile Covid-19 Marieta SAFTA
• https://www.juridice.ro/689004/nota-de-jurisprudenta-a-curtiiconstitutionale-9-iunie-3-iulie-2020-deciziile-curtii-constitutionale-cuprivire-la-masurile-covid-19.html
Decretul
Decretul este actul cu caracter normativ sau cu caracter individual emis, în sistemul nostru de drept, de președintele statului.

➢exemple de decrete cu caracter normativ: decretul prin care Președintele declară starea de urgență, starea de asediu, cele de organizare a referendumului național consultativ.

➢exemple de decrete cu caracter individual: decrete de grațiere, decrete de numire în funcții publice, de acordare a unor decorații.
NB: Decretele se publică în Monitorul Oficial și intră în vigoare de la data publicării.
Actele normative internaționale: izvoare ale dreptului constituțional
1. Teoria monistă = norma internațională este de aplicabilitate imediată, fără a fi admisă sau transformată în ordinea internă a statului parte la ea.
2. Teoria dualistă = dreptul intern și dreptul internațional sunt sisteme independente și separate.
Constituția României cuprinde trei texte de referință cu privire la sursele internaționale ale dreptuluiși raportarea acetsora la sistemul român de drept:
a) Art.11 - Dreptul internațional și intern
b) Art. 20 - Tratatele naționale privind drepturile omului
c) Art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană
Art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bunăcredinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.
Art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu
celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările
internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Art. 148 – Integrarea în Uniunea Europeană

(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state
membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul
deputaţilor şi senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile
contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului
(2).
(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene.
Cutuma
Cutuma (obiceiul) = rezultatul unei experiențe de viață a unei comunități, repetării unei practici, atât de înrădăcinată încât oamenii consideră că prin intermediul obiceiului își exercită de
fapt un drept pozitiv, adică prevăzut de lege.
Cutuma ca izvor de drept are o importanță pondere în sistemele de drept anglo-saxon, constituind în unele cazuri, chiar parte a Constituției.
Constituția României face trimitere la obicei în dispozițiile art.
44 privitor la dreptul de proprietate.
Jurisprudența
Jurisprudența (practica judecătorească) = totalitatea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de toate gradele, fie ca totalitate a soluțiilor pronunțate de instanțe judecătorești
în litigiile ce au ca obiect raporturi juridice dintr-un anumit domeniu, fie drept concepție în principiu reafirmată constant, a instanței supreme într-o anumită problemă de drept ivită
 în activitatea de judecată, concepție obiectivată prin hotărârile acesteia și transpusă în practica tuturor celorlalte instanțe în temeiul autorității judiciare a acestei instanțe, în
condițiile legii.
Articolul 147 din Constituție - Deciziile Curţii Constituţionale
• (1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea
deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui
termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
• (2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de
acord cu decizia Curţii Constituţionale.
• (3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de
neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.
• (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
• Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, adică vizează cu aceleaşi
efecte toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept. Decizia prin care Curtea Constituţională, în exercitarea controlului concret, posterior, admite excepţia de
neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes, şi nu numai inter partes litigantes (Decizia nr. 1018 din 19 iulie 2010, M. Of. nr. 511 din 22 iulie 2010).
• Decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor (Decizia
nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, M. Of. nr. 440 din 23 iunie 2011).
• Decizia Curții Constituționale face parte din ordinea juridică normativă (a se vedea Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, M. Of. nr. 605 din 14 august 2008), fără a se identifica, în sens
formal, cu norma juridică. Totodată, întrucât nu poate fi separată de efectele de drept constituțional pe care aceasta le produce, decizia se prezintă ca un tot unitar sub aspectul
naturii și efectelor sale juridice. În acest context, Curtea subliniază că deciziile simple (sau extreme) de admitere a sesizărilor de neconstituționalitate sau cele sub rezervă de
interpretare constituie un izvor formal distinct al dreptului constituțional, preiau forța juridică a normelor constituționale pe care le interpretează și se adresează tuturor subiectelor
de drept. Prin urmare, deși are caracter jurisdicțional, art. 147 alin. (4) din Constituție conferă deciziei antereferite forța normelor constituționale, pe care nu o limitează la cazul dat,
ci îi atribuie un caracter erga omnes, ceea ce înseamnă că ea trebuie respectată și aplicată de către toate subiectele de drept cărora li se adresează. De aceea, Curtea apreciază că,
deși decizia sa nu se identifică cu norma/actul legislativ, efectele sale sunt similare acestuia, astfel că, prin intermediul acestora, decizia stabile ște reguli de conduită ce se impun a fi
urmate, drept care face parte din ordinea normativă a statului (Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, M. Of. nr. 97 din 7 februarie 2019).