Sunteți pe pagina 1din 2

Student: Covercă Ionela Cosmina

Facultatea de drept - ZI
Referat: Doctrine Juridice

Referat
Dreptul ca valoare și valoarea
dreptului din punct de vedere axiologic

Dreptul axiologic și valoarea


Dintotdeauna omul a reprezentat punctul de plecare din centrul Univerului, acesta fiind
înzestrat cu rațiune, adică o valoare pe care celelalte viețuitoare nu o dobândesc. Dreptul este o
artă a rațiunii, ceea ce îi da omului indirect o putere de stăpânire.
În drept sunt ocrotire și promovate valori precum patria, munca, proprietatea, viața,
libertatea, sănătatea, integritatea corporală, demnitatea, omenirea, relațile de familie.
Axiologia reprezintă știința ce face parte din filizofie și se aplică în toate domenile umane
orientate spre producerea de bunuri și valori, spre activități de educare de cultură de selecție a
personalului și provine din limba greacă, axios=valoare, a aprecia, a prețui, a selecta, a alege.
Valoarea poate fi definită ca o relație socială în care se explimă prețuirea acordată unor
obiecte sau fapte (naturale, sociale, psihologice).
Valoarea reprezintă întruchiparea unor scopuri, proiecte, dorințe, intenți, adică
obiectivarea esenței umane în produse ale activități creatoare specifice pentru fiecare tip de
atitudine umană.
Dreptul reprezintă totalitatea normelor juridice elaborate sau recunoscute de puterea de
stat, care au ca scop organizarea și disciplinarea comportamentului cetățenbilor în cadrul celor
mai importante relați din societate, conform valorilor sociale ale societății respective, stabilind
drepturi și obligați juridice a căror respectare este asigurată la nevoie de forța coerectivă a
statului.
Norma judicică și valoarea
Norma juridică este o regulă de conduită cu caracter general și obligatoriu, elaborată sau
recunoscută de puterea de stat în scopul asigurării ordinii sociale, ce poate fi adusă la îndeplinire,
la nevoie, prin forța de constrângere a statului.
Normele juridice urmăresc să stabilească și să verifice, pe calea unor noțiuni abstracte,
problemele fundamentale ale existenței umaneși ale raporturilor dintre indivizi.
Normele juridice, ca reguli generale, impersonale și obligatorii, organizează
comportamentele umane și sunt o prezență definitorie a vieții sociale și individuale, fiind impuse
de cerințele obiective, de nevoia de sens, scop și eficiență acțiunilor umane.
Responsbilitatea juridică este implicit o responsabilitate pentru aprecierea faptelor, pentru
decizii anxilogice motivate, reprezenatând mobilul acțiunii individuale producătoare de efecte
juridice.
Valoarea și faptul juridic
În normele juridice și faptele sociale există relați complexe. Dreptul se naște, cel puțin în
parte din fapte șo totodată se aplică acestora.
Faptele juridice sunt acele împrejurări de care norma juridică leagă nașterea, modificarea
sau stingerea raporturilor juridice.
Octrotirea relaților sociale de legătură penală nu este încă posibilă decât prin intermediul
apărării valorilor sociale. Se știe că relațile sociale nu se formează în vid ci în jurul și datorită
unor realități care tocmai pentru aptitudinea și rolul pe care îl au în formare, desfășurarea și
dezvoltarea relațiilor sociale sun tconsiderate valori sociale.
Dreptul reprezintă indisolubila legătură cu valorile supreme ale societăți umane.
Valoarea și raportul juridic
Normele juridice se realizează în viață prin raporturi juridice.
Raportul juridic reprezintă o legătură socială între participanții determinați reglementată
de norma juridică, susceptibilă de a fi apărată pe calea coerațiunii statale și caracterizată prin
existența drepturilor și obligaților juridice.
Valoarea este o prezență implicită sau explicită a raportului juridic. Analizând această
realitate și evidențiind rolul valorii în definirea raportului juridic și asigurarea unității trăsaturilor
sale specifice, raportul juridic este conceput ca o apropiere care se poate face din punct de vedere
dreptăți asupra unor fapte comise de o persoană cu privire la o altă persoană.

In opinia mea, dreptul este o arta a ratiunii, ce ii poate da omului indirect o putere de
stapanire. Fiecare om poate detine o personalitate si o conduita personala, ceea ce ii poate oferi
si o libertate, insa el trebuie sa fie constient de consecintele actiunilor sale.

In acest context, apar o serie de axiologii de ramura(asa cum sunt axiologia morala sau
juridica), ca urmare a existentei unei diversitati de stiinte sociale ce studiaza doar anumite tipuri
de valori , asa cum sunt economia politica(care se axeaza pe valorile economice), estetica(axata
pe valorile artistice), etica(axata pe valorile morale), precum si stiinta dreptului(axata pe valorile
juridice).

Norma juridica se afla in relatii complexe cu valoarea , ca urmare a faptului ca procesul


de elaborare si constituire a normei juridice, implica o dimensiune valorica inerenta, intrucat
aceasta se raporteaza la plenul posibilitatii si al virtualitatii.

Valoarea nu este altceva decat o expresie a pretuirii pe care o acordam bunului,


interesului, in raport strans cu trebuintele noastre.

S-ar putea să vă placă și