Teoria războiului just

Teoria războiului just are o lungă istorie în tradiția intelectuală occidentală. Sf.
Augustin a comentat despre moralitatea războiului dintr-o perspectivă creștină,
așa cum au făcut mai mulți comentatori arabi din secolele IX-XII. Dar Sf.
Thomas Aquinas a oferit cele mai celebre și încă discutate principale schițe ale
teoriei războiului.

Teoria războiului just are în mod tradițional două seturi de criterii. Primul care
stabilește jus ad bellum, dreptul de a merge la război; a doua stabilind jus in
bello, comportamentul corect în timpul războiului . În plus, unii cercetători au
considerat recent un al treilea criteriu, jus post bellum, comportamentul corect
după război.

Jus ad bellum
1) Doar cauza - Motivele pentru a merge la război trebuie să fie corecte și nu pot fi
doar pentru a recuceri lucrurile luate sau pentru a pedepsi pe cei care au greșit.
În plus, viața nevinovată trebuie să fie în pericol iminent și intervenția trebuie să
fie de a proteja viața. O viziune contemporană asupra cauzei juste a fost
exprimată în 1993 de către Conferința Catolică din SUA: "Forța poate fi utilizată
doar pentru a corecta un rău grav, rău public, adică agresiune sau o încălcare
masivă a drepturilor fundamentale ale omului ale întregii populații"

2) Justiție comparativă - Deși pot exista drepturi și greșeli în toate părțile unui
conflict, pentru a depăși prezumția împotriva folosirii forței, nedreptatea suferită
de o parte trebuie să depășească în mod semnificativ pe cea suferită de cealaltă
parte. Unii teoreticieni, cum ar fi Brian Orend, omite acest termen, considerând
că acesta este un teren fertil pentru exploatare prin regimuri belicoase.

3) Autoritate legitimă - Numai autoritățile publice constituite în mod corespunzător

pot face război.

4) Intenția corectă - forța poate fi utilizată numai într-o cauză cu adevărat corectă
și numai în acest scop - corectarea unui rău suferit este considerată o intenție
corectă, în timp ce câștigul material sau menținerea economiilor nu este.

5) Probabilitatea succesului - Armele nu pot fi folosite într-o cauză inutilă sau într-
un caz în care sunt necesare măsuri disproporționate pentru a obține succesul.
 6) În ultimă instanță - Forța poate fi utilizată numai după ce toate alternativele
pașnice și viabile au fost încercate și epuizate în mod serios sau în mod evident
nu sunt practice. Ar putea fi clar că cealaltă parte folosește negocierile ca o
tactică de întârziere și nu va face concesii semnificative.

7) Proporționalitate - Beneficiile anticipate ale conducerii unui război trebuie să

fie proporționale cu relele sau prejudiciile așteptate. Acest principiu este, de
asemenea, cunoscut sub numele de principiul macro-proporționalității, astfel
încât să îl distingă de principiul jus juslo bello al proporționalității.

Odată ce războiul a început, teoria războiului just îndrumă și cum trebuie să

acționeze combatanții:

Jus in bello

1) Distincția - comportamentul de război trebuie să fie guvernat de

principiul distincției. Acțiunile de război ar trebui să fie direcționate către
combatanții inamici, și nu spre non-combatanții prinși în circumstanțe pe
care nu le-au creat. Actele interzise includ bombardarea zonelor
rezidențiale civile care nu includ ținta militară și care comit acte de
terorism sau represalii împotriva civililor.

2) Proporționalitate - comportamentul de război trebuie să fie guvernat de

principiul proporționalității. Un atac nu poate fi lansat pe un obiectiv
militar, având în vedere că vătămările civile accidentale ar fi în mod clar
excesive în raport cu avantajul militar anticipat (principiul
proporționalității)

3) Nevoia militară - comportamentul de război trebuie să fie guvernat de

principiul forței minime. Un atac sau o acțiune trebuie să fie destinate să
ajute la înfrângerea militară a inamicului, trebuie să fie un atac împotriva
unui obiectiv militar, iar prejudiciul cauzat civililor sau proprietăților
civile trebuie să fie proporțional și nu excesiv în raport cu avantajul
militar direct și concret anticipat. Acest principiu este menit să limiteze
moartea și distrugerea excesivă și inutilă.
Jus post bellum
Jus post bellum se referă la justiție după un război, inclusiv tratate de pace,
reconstrucție, procese de crimă de război și reparatii de război. Orend, de
exemplu, propune următoarele principii:
1) Cauza justă de reziliere - Un stat poate rezilia un război dacă a existat o
justificare rezonabilă a drepturilor care au fost încălcate în primul rând și
dacă agresorul este dispus să negocieze condițiile de predare. Acești
termeni de predare includ o scuză formală, compensații, procese de crimă
de război și, probabil, reabilitare. Alternativ, o stare poate pune capăt
unui război dacă devine clar că nu pot fi atinse deloc obiective ale
războiului sau nu pot fi atinse fără a folosi forță excesivă.

2) Intenția corectă - Un stat trebuie să rezilieze un război numai în

condițiile convenite în criteriile de mai sus. Răzbunarea nu este permisă.
Statul victorios trebuie, de asemenea, să fie dispus să aplice același nivel
de obiectivitate și investigație în ceea ce privește orice fel de crime de
război pe care forțele sale armate le-ar fi comis.

3) Declarația publică și autoritatea - Termenii de pace trebuie să fie făcuți de

o autoritate legitimă, iar termenii trebuie să fie acceptați de o autoritate
legitimă.

4) Discriminarea - statul victorios este acela de a face diferența între liderii

politici și militari, combatanții și civilii. Măsurile punitive trebuie să se
limiteze la cei direct responsabili pentru conflict. Adevărul și reconcilierea
pot fi uneori mai importante decât pedepsirea crimelor de război.

5) Proporționalitate - Orice termen de predare trebuie să fie proporțional cu

drepturile care au fost inițial încălcate. Măsurile draconice, cruciadele
absoluționiste și orice încercare de a refuza țării învinse dreptul de a
participa în comunitatea mondială nu sunt permise.
 Războaiele iugoslave: 1991-2001
Cauze: probleme economice
7 state
Republica socialistă federativă Iugoslavia
În anii 1980 -moartea lui Tito care unise popoarele iugoslave
Președinție prin rotație după
Criza economică generează și o criză etnică=> Serbia și Croația erau mai
dezvoltate=> voiau autonomie
Croații voiau separare totală
1991-1995- primele 3 războaie- Serbia-Croația-Slovenia
Primul război -războiul de 10 zile=> independența Sloveniei
Comunitatea Europeană a intervenit și a discutat pentru armistițiu cu
guvernul Sloven
Croația -1991-declară independența -războiul continuă până în 1995 din
cauză că aveau multă populație sârbă=> nemulțumirea sârbilor
1992- intră Bosnia-la fel ca la croați cu sârbii
Unii au zis că e un conflict intern în care nu trebuie să se amestece, alții au
considerat că e un act de agresiune și au acuzat armata sârbă și au
recunoscut independența celorlalte=》 id de interv umanitară militară
pentru oprirea războiului; au acuz sârbii de purificare etnică;
E.U și SUA au intervenit de partea Croației și Bosniei și au împins croații
sârbeni din Kraina care s-au refug în Serbia.
În Bosnia intervine NATO
În 1995 se încheie și rămâne război între celelalte state.
Atacul împotriva Serbiei a fost făcut de NATO fără acordul ONU.
NATO a atacat pentru prima oară un stat care nu era membru.
Ideea de intervenție de suveranitate e anulată
Comunitatea Internațională deasupra suveranitații.
SUA ignoră deciziile ONU
E regândită noțiunea de război just=》 un jandarm mondial poate aresta și
condamna liderul de stat pentru crime de război. Înainte nu i se imputau
pentru că era conducator de stat "uns" și conflictul ținea de politica
internațională.