Sunteți pe pagina 1din 3

Mata Hari sau povestea unei celebre spioane

De-a lungul istoriei, Mata Hari a ajuns să semnifice nu numai <ivirea zorilor> ci și
unul dintre cele mai misterioase povești din lume, ajugând să simbolizeze un personaj
care își folosește farmecele feminine pentru a afla secretele inamicilor în vreme de
război.

Povestea începe la data de 7 august 1876 când se năștea Margaretha Geertruida Zelle
într-o familie înstărită cu 4 copii. Până la vârsta de 13 ani a beneficiat de educaţie în
şcoli private, mai încolo fiind înscrisă la şcoala unei mânăstiri pentru a deprinde
bunele maniere și arta gospodăriei. Însă stilul de viață convențional nu i se potrivea
acestei tinere cu aspirații. Astfel, cu doar o lună înainte de a împlini 19 ani, se
căsătorește cu Campbell MacLeod, un ofiţer de origine scoţiană din armata olandeză,
cu 21 de ani mai în vârstă decât ea, mariaj ce era sortit eșecului. Astfel, 4 ani mai
tărziu divorțează și pornește spre Paris, dar și spre o nouă carieră, un nou început.

În 1903, Margaretha se mută la Paris şi lucrează ca dansatoare profesionistă. Până în


1905 a reuşit să-şi asume o nouă identitate, trecând cu succes drept fiica unei
dansatoare dintr-un templu din Indiile de Est, care murise la naştere, Mata Hari. Înaltă
şi bine făcută, cu păr negru-albăstrui, ochi negri şi ten măsliniu, trecea uşor drept
indiancă, cariera ei cunoaşte un succes important, dansul său implicând nuditatea.
După un debut printre colecţiile orientale de la Musée Guimet, Mata Hari a continuat
să înregistreze succes după succes în saloanele elegante ale Parisului. Au urmat apoi
teatrele de la Monte Carlo, Berlin, Viena, Sofia, Milano şi Madrid. Toată Europa
părea să-i fie la picioare.

Primul Război Mondial izbucnit în vara lui 1914 în urma asasinării lui Franz Joseph
făcea ravagii în nordul și nord-vestul Franței. Cu deosebite eforturi, francezii reușesc
să respingă puternica ofensivă inițială germană în bătălia de la Marna, la 30 km de
Paris. Germania se retrag mai la nord și războiul se îngroapă în tranșeele noroioase,
pline de sârmă ghimpată, baraje de artilerie, foc, sânge și moarte.

La sfârşitul lui 1915, Mata Hari s-a întors la Paris, unul din presupusele motive fiind
spionajul, lucru semnalat într-un comunicat al italienilor către omologii lor francezi:<
Vedeta numită Mata Hari… care afirmă că dezvăluie secretele dansurilor indiene
dezbrăcându-se, a renunțat să mai pretindă că s-a născut în India şi acum vorbeşte
germana cu un vag accent oriental>

Reţinută de autorităţile franceze, Mata Hari a negat vehement că ar fi spioană


germană, oferindu-se cu entuziasm să lucreze ca agent secret al Franţei. Francezii i-au
acceptat oferta, trimiţând-o în Belgia ocupată de germani cu o listă de şase agenţi sub
acoperire. La scurt timp după aceea, unul dintre ei a fost prins şi împuşcat de către
nemţi. Cu toate acestea, francezii aveau o nouă misiune pentru Mata Hari: Spania
neutră. Trebuia să ajungă acolo cu un vapor care pleca din Olanda. Englezii au forţat
vasul pe care se afla să acosteze la Falmouth, pe coasta sudică a Angliei, şi au arestat-
o pe Mata Hari, crezând că este spioana germană Clara Bendix. A obţinut eliberarea
convingându-i pe britanici că lucrează pentru Franţa. Şi, deşi sfătuită de ei să renunţe
la primejdioasa misiune, şi-a continuat călătoria spre Madrid. În capitala spaniolă,
Mata Hari a stabilit repede legături cu ataşatul naval şi cu cel militar ai Germaniei,
fiind răsplătită generos pentru serviciile sale, în Spania având și o relație amoroasă cu
un maior german, pe nume Kalle.

La 12 februarie 1917, Mata Hari s-a întors la Paris şi s-a instalat la elegantul hotel
Plaza-Athenee, iar a doua zi era arestată ca agent dublu al Germaniei. Probele: un cec
în valoare de 5 000 de franci emis de banca menţionată în mesajul interceptat şi un
flacon conţinând o substanţă identificată drept cerneală simpatică — ambele
descoperite în camera ei de hotel. „Cerneala simpatică“, a explicat Mata Hari în
timpul interogatoriilor, era un banal dezinfectant. Cât despre cec, recunoştea că îl
primise de la doi ataşaţi militari din Madrid, dar în nici un caz pentru activităţi de
spionaj. Deloc conştientă de situaţia în care se afla, a făcut multe declaraţii ambigue şi
neconvingătoare despre călătoriile întreprinse în ultimii doi ani şi jumătate, de când
începuse războiul. Fosta vedetă a Europei şi amanta unor oameni importanţi se vedea,
astfel, închisă la închisoarea Saint-Lazare în celula 12.

După luni de interogatorii fără rezultat, în care Mata Hari şi-a susţinut permanent
nevinovăţia, procesul a avut loc în faţa Curţii Marţiale pe 24 iulie 1917. Preşedintele
şi doi dintre membrii completului de judecată erau convinşi dinainte de vinovăţia
femeii — dar mulţimea adunată în stradă aştepta un verdict favorabil şi spera că va fi
achitată. Mata Hari a mărturisit că a asistat la operaţiuni militare în Germania, Italia şi
Franţa, însă doar ca oaspete al unuia sau altuia dintre numeroşii săi admiratori. Faptul
că a expediat mesaje de la Paris prin valiza diplomatică olandeză? Îi scria fiicei sale
din Olanda. In ciuda şubrezeniei acuzaţiilor, verdictul „vinovat“ era pe deplin
previzibil, date fiind împrejurările. Înaltul comandament francez avea nevoie disperată
de un ţap ispăşitor care să justifice impasul în care se aflau de trei ani trupele aliate în
conflictul cu Germania.

,,Nu sunt franţuzoaică. Este dreptul meu să am prieteni în alte ţări, chiar şi în cele cu
care Franţa se află în război. Eu am rămas neutră. Şi contez pe nobleţea inimilor
voastre de ofiţeri francezi.“
Aşa îşi încheia Mata Hari apărarea în faţa Curţii Marţiale. Cei trei membri ai
completului de judecată s-au retras în altă cameră pentru a delibera, întorcându-se
peste zece minute cu un verdict favorabil execuției. A fost executată cu 12
împușcături ce au sfâșiat tăcerea pădurii. Multe legende circulă despre noaptea
execuției, printre care și teoria unui complot ce ar duce la explicarea
comportamentului condamnatei...a refuzat să fie legată la ochi, pășind ferm spre
plutonul de execuție. Un tânăr admirator, ar fi plătit plutonul să încarce puştile cu
gloanţe oarbe. Trebuia să fie o falsă execuţie, dar complotul fusese descoperit şi
armele au fost încărcate cu gloanţe adevărate.

Mata Hari rămâne în ochii lumii ca femeia sigură pe sine ce și-a căutat singură
propriul destin, îmbrăcat astăzi în faimă. Datorită puterii feminine, ajunge să fie astăzi
unul dintre cele mai controversate subiecte, unde se caută în continuare răspunsuri la
posibile întrebări și teorii, chiar al adevărului. Însă un lucru este cert...povestea
faimoasei curtezane ce sfida încăperea cu frumusețea și viclenia ei, marchează și va
marca paginile secrete ale cărților de spionaj.

S-ar putea să vă placă și