Omul,statul si razboiul

Kenneth N.Waltz

De-a lungul timpurilor, omul in goana lui catre adevar a incercat sa raspunda la
diverse intrebari si sa formuleze totodata si o serie de raspunsuri. Printre acestea ar fi si
aceea ,,care sunt cauzele razboaielor si solutiile pentru pace?”. Exact la aceste intrebari
incearca sa raspunda Kenneth Waltz in cartea sa ,,Omul,statul si razboiul”.Raspunsurile
la aceasta intrebare sunt uimitoare prin varietate si prin natura lor contradictorie. Pentru
ca aceste disensiuni de opinii sa poata fi mai usor manevrate raspunsurile pot fi ordonate
in trei categorii:cele ce tin de om, cele legate de structura statelor separate si cele
referitoare la sistemul de state. Autorul foloseste in aceasta carte termenul de imagine
pentru fiecare cauza in parte reliefand faptul ca acest termen se pliaza cel mai bine
ipotezelor sus-mentionate.
Conform primei imagini originile razboiului se gasesc in natura si comportamentul
omului. Aceste conflicte internationale pornesc din egoism, din calibrarea gresita a unor
impulsuri agresive, din spirala genomului uman care inglobeaza intransa atat orientarea
catre bine si frumos cat si inclinatia catre cruzimi si razboaie. Autorul arata aici ca printre
cei ce accepta o astfel de explicatie se afla si optimisti si pesmisti. Optimistii sunt cei care
cred ca razboiul ar putea fi eradicat inainte de disparitia urmatoarei generatii iar
pesimistii cei care cred ca razboiul va continua indiferent de generatiile ce se vor
succeeda.Optimistii si pesimistii au aceeasi parere in ceea ce priveste analiza cauzelor,
insa, intrucat opiniile lor sunt divergente cand este vorba despre ceea ce trebuie facut, ei
se trasforma in cei mai inraiti adversari.
Astfel Reinold Niebuhr arata ca realismul politic trebuie fundamentat pe o
intelegere adevarata a fiinitei umane. Aceeasi conceptie o regasim in trecut si la Sfantul
Augustin, la Spinoza sau in operele lui Hans Morgenthau. In conceptia lui Spiunoza
fiecare om isi urmareste propriul interes, dar din pacate nu in conformitate cu legile
ratiunii.,,Oamenii nu sunt calauziti de preceptele ratiunii pure ci de propriile
pasiuni.Fiind la cheremul acestor pasiuni, ei sunt atrasi in conflicte.In loc sa se ajute
reciproc, ei si poarta de parca ar vrea sa se distruga reciproc.Fiecare cauta sa fie
primul si se mandreste mai mult cu raul pe care l-a facut altora decat cu binele pe
care si l-a facut lui insusi.”(Baruch Spinoza). Sfantul Augustin, Niebuhr si Morgenthau
resping dualismul din gandirea lui Spinoza. Morgentheau subliniaza ca raul din actiunile
omului sunt o consecinta a setei lui de putere aceea ,,animus dominandi”. Insa exista si
puncte de vedere convergente ale optimistilor si ale pesimistilor, si anume in aceea ca
razboiul poate fi eliminate doar daca se schimba oamenii.
Aceasta prima imagine propusa de autor este susceptibila de a fi criticata din mai
multe unghiuri; astfel, daca natura umana este cauza razboiului atunci cand mai putem
spera sa fie pace?; daca violurile, crimele, jafurile demonstreaza ca omul este rau atunci
ce denota actele de caritate, iubire si sacrificiu pe care aceste le face?
Ceea ce este rau in oameni sau comportamentul necorespunzator duce la razboi;
ceea ce este bun in om aduce pacea, daca s-ar putea universaliza. Aceasta idee
sintetizeaza prima imagine. Pentru pesimisti pacea este un obiectiv si totodata un vis
utopic, in timp ce altii au luat in serios ca este posibila o transformare a individului de
natura sa aduca o pace durabila in lume.
In lumina celei de-a doua imagini, statul este considerat generatorul principal al
razboiului, defectele lui, structura lui interna. Conform acestei teze conflictele,
internationale pot fi eradicate prin reforma interna a statelor. Referitor la aceasta cauza,
autorul face referire la conceptia liberala asupra politicii interne si externe si impactul pe
care aceasta il are in a stopa razboiul.Liberalii accepta razboiul ca o ultima solutie pentru
rezolvarea conflictelor intre state. In relatiile internationale razboiul este anlog statului in
politica interna. Pentru ca idealurile propuse de liberali sa-si gaseasca finalizare statele
trebuie sa se schimbe.In aceasta privinta promotorii aceste teze nu mai sunt de acord in
ceea ce priveste metodele de schimbare. Astfel se contureaza doi poli:politica de
noninterventie a lui Kant, Cobden si Brightpe de o parte si interventionismul propus de
Paine, Mazzini si Woodrow Wilson, pe de alta.
In opinia lui Cobden reformele interne trebuie sa fie induse treptat prin educatie si
nu dintr-odata prin violenta, caci numai in primul caz ne putem astepta la ameliorare. Dar
in vreme ce Cobden si Bright militeaza pentru folosirea fortei in relatiile internationale
numai in cazurile in care aceasta este necesara pentru siguranta propriei democratii,
Paine, Mazzini si Wilson sunt hotarati sa faca lumea mai democratica.
Woodrow Wilson explica corespondentilor straini la o intrevedere la Casa Alba in
timpul primului razboi mondial ca:,,nimeni nu are dreptul sa se aleaga cu ceva de pe
urma acestui razboi,pentru ca noi luptam pentru pace…pentru o pace
permanenta.”
Existenta unui stat belicos reprezinta prin ea insasi un pericol pentru un stat pasnic. In
consecinta, statelor pasnice le-ar putea reveni sarcina de a curata lumea, de a face din
razboaiele al caror obiectiv este sa asigure siguranta tarii, niste cruciade care sa
stabileasca acele conditii in care toate statele sa poata coexista intr-o lume perpetua.
In acest sens au fost exprimate opinii multiple;de exemplu Mao-Tse-Tung afirma
ca ,,razboiul, acel monstru al fratricidismului omenesc, va fi inevitabil eradicate
prin progresul social al omului si aceasta se va petrece in viitorul apropiat.Insa
exista o singura cale-razboiul impotriva razboiului”.
Cruciadele vizate de liberali, de comunisti, si altele, daca ar fi transpuse in
practica ar duce la un razboi nelimitat pentru obiective nelimitate. S-ar putea ajunge la un
razboi perpetuu pentru o pace perpetua. Pe de alta parte, optimismul liberalilor din
secolul al XIX-lea a fost spulberat de Primul si al Doilea Razboi Mondial. Aceastea ar fi
punctele nevralgice ale celei de-a doua imagini propuse de autor.
Cea de-a treia imagine avansata sustine teza conforma careia la originea
razboiului nu ar sta omul sau statul ci societatea de state, mecanismul ratiunilor de stat
din jurul acestora. Aceasta idee isi gaseste ecouri inca din Antichitate cand Tucidide
arata ca: ,,atenienii ajunsera puternici si inspirand teama lacedemonienilor, i-au silit
sa poarte razboi.”.Referitor la aceasta posibila cauza autorul aduce in discutie
argumentele lui Jean Jacque Rousseau.
Teoreticenii contractului social, fie ca este vorba de Spinoza, Hobbes,Locke,
Rousseau sau Kant, compara modul cum se comporta statele in lume cu acela cum se
poarta oamenii in starea de natura.Daca ar fi sa definim starea de natura ca pe o stare pe
care unitatile, fie ele oameni sau state, coexista in lipsa unei autoritati mai presus de ele,
acest lucru se poate aplica atat statelor lumii moderne, cat si oamenilor care traiesc in
afara unui stat. Desi statele nu recunosc nici un for superior comun, se pune problema
daca ele pot fi considerate unitati active. In acest sens Rousseau a identificat doua
cazuri:statele asa cum sunt si statele constituite asa cum ar fi trebuit sa fie. Referitor la
cele dintai, spune el, nu se poate presupune ca interesul statului coincide cu actiunile
suveranului.Si intr-adevar, in majoritatea statelor ar fi si ciudat sa coincide, caci
suveranul, departe de a-i pasa de interesele statului sau, rareori actioneaza altfel decat in
virtutea vanitatii si a lacomiei sale. In alt caz acelasi Rousseau afirma ca:,,Oamenii
participa la razboi pentru ca fac parte dintr-un stat”, ,,daca razboiul este posibil
numai intre finite morale[statele], rezulta ca partile beligerante nu au nimic de
impartit cu dusmanii individuali”.Un stat poarta razboi impotriva altui stat.Scopul
razboiului este acela de a distruge statul inamic sau de a-i face rau.
Concluzia lui Rousseau, care sta si la baza teoriei sale despre relatiile
internationale, este sintetizata in urmatoarea afirmatie:,,nu este accidental, ci este
necesar ca intre elementele particulare sa survina accidente”.In conceptia autorului
daca anarhia este problema , nu exista decat doua solutii posibile:impunerea unui control
efectiv asupra statelor luate separate, care sunt imperfecte sau definirea unui stat bun ca
fiind atat de aproape de perfectiune incat sa nu mai aiba un caracter particular. Kant a
incercat sa recurga la un compromis: statele ar trebui sa fie suficient de bune incat sa
respecte o serie de legi la care au consimtit de bunavoie. Rousseau are o alta parere, si
aceea ca se poate formula o teorie a relatiilor internationale care sa explice la modul
general, comportamentul tuturor statelor, fie ele bune, fie ele rele. In acest sens Rousseau
considera ca este necesara o schimbare a structurii politice a statelor. Solutia pentru
razboiul dintre state , sustine el ,,o reprezinta numai acea forma de guvernamant
federal care sa uneasca natiunile prin legaturi similare celor care ii unesc deja pe
membrii lor si care sa le puna pe ambele, in aceeasi masura, sub autoritatea
Dreptului.”.
Aceste solutii propuse de Rousseau nu sunt la adapost de critici. Exista un mare
semn de intrebare cum ar putea aceasta federatie sa-si impuna legile in fata statelor
member fara sa recurga la razboi.
Ipotezele mai sus prezentate au menirea de a elucida unele mistere ce inca plutesc
asupra cauzelor razboiului si a solutiilor spre pace. Fiecare dintre acestea isi sustine
intaietatea prin argumente, care dupa cum am remarcat nu sunt ferite de critici. Un razboi
in unitatea lui, are o multitudine de cauze, dintre cele prezentate mai sus., care in functie
de situatiile concrete sunt mai proeminente decat celelalte. In acest sens apare ideea
conform careia un razboi este determinat de cele mai multe ori de un concurs de cauze, si
nu de una exclusiva, apare cea mai plauzibila si cea mai aproape de adevar.