ISTORIA RELATIILOR INTERNATIONALE

C1: Istorie si sens – metode si modele de interpretare a Istoriei Universale

- I.R.I. = istoria conflictelor/ tensiune majora

historia gr = povestirea evenimentelor trecute abordate din perspectiva semnificatiilor lor, adica din
prisma succesiunii si a procesului cauzal, al circumstantelor si motivatiilor;
Pentru H. Marrou istoria este perceperea trecutului prin intermediul unei minti umane, vii si
angajate. Din aceasta perspectiva, avand in vedere ca studiul traditional al relatiilor internationale a fost
centrat pe descrierea si intelegerea componentelor statului aflate in interactiune. I.R.I. nu poate fi altceva
decat prezentarea si intepretarea interactiunilor si relatiilor dintre state, asa cum s-au desfasurat ele de-a
lungul timpului. Istoria are o dubla deschidere, este in acelasi timp substanta ce se dezvolta celui ce o
cerceteaza si tot o data este cercetarea in sine si felul in care ea este realizata. Istoria este obiectul de
studiat, o realitate specifica, obiectiva, independenta de vointa celui ce o cerceteaza. Istoria este studiul
propriu-zis a acestei realitati obiective.
Asa cum arata Hegel, exista 3 modalitati de cercetare a istoriei, cum ar fi:
1. istoria nemijlocita(Herodot si Tucidide) prin care se urmareste descrierea faptelor si
intamplarilor la care au avut acces istoricii.
2. istoria reflectata care ia 4 forme:
2.1. istoria generala: privire de ansamblu asupra evolutiei petrecute in istoria unei tari, o istorie
care urmareste sa descrie lungi perioade de timp uneori chiar istoria universala ;
2.2. istoria pragmatica: interpretarile care pot fi date evenimentelor trecute si care reusesc sa
puna trecutul in lumina interesului prezentului: trecutul inteles si intamplat conform nevoii
prezentului;
2.3. istoria critica: prezentarea critica a datelor despre diferite evenimente ale trecutului, o
examinare a corectitudinii si plauzibilitatii istorice;
2.4. istoria conceptuala: este o trecere, o zona de trecere catre istoria universala privita filosofic,
cautand sens; istoria care se bazeaza pe puterea de abstractizare a cercetatorului si care
porneste in cautare unor principii generale ce subinscriu diferite dimensiuni ale existentei
umane desfasurate de-a lungul timpului(istoria artei, istoria religiilor);
3. filosofia istoriei adica intelegerea si cautarea unui sens general al istoriei universale in intregul
ei “A cuprinde istoria din perspectiva gandirii ei. A gandi istoria ca un intreg.”
Mircea Florian identifica 4 procedee specifice cercetarii specifice:
1. descoperirea si adunarea izvoarelor/ datelor istorice
2. critica datelor/ izvoarelor avand in vedere necesitatea examinarii cu atentie a acestora, multe
fiind neclare, gresite sau ambigue
3. interpretarea/ hermeneutica datelor
4. expunerea datelor si interpretarilor si interpretarea lor publica
I.R.I. poate fi abordata prin intermediul tuturor modalitatilor expuse mai sus. Mai mult decat atat
orice alta dimensiune a cunoasterii, istoria porneste de la dezvoltare, proces, schimbare, ea prezinta si
interpreteaza evolutii unice in desfasurarea lor, evenimente care sunt totodata ireversibile. Desi o buna
perioada de timp istoriei dar si celorlalte stiinte sociale li s-a cerut o maxima obiectivitate, treptat
constientizarea limitelor obiective istoriei a fost tot mai prezenta(existenta interactiunii dintre cercetatori
si fenomenului studiat); complexitatea socialului si a trecutului; imposibilitatea efectuarii de
experimente controlabile; caracterul evaluativ valorc pe care multe concepte folosite il au.

1
 Istoria, nota A. Toynbee in lucrarea “Studiu asupra istoriei”, isi are originea in mitologie. Nici o
istorie nu se poate lipsi de elemente de fictiune, nici un istoric nu e istoric daca in acelasi timp nu e
artist. Daca stiintele exacte ale naturii pot pretinde cautarea obiectivitatii fiind interesate de subiectele
exterioare naturii umane, atunci cand cercetarea se preocupa de relatiile dintre grupuri, indivizi sau state,
este dificil daca nu chiar imposibil sa se puna intre paranteze experienta, perspectivele si valorile
asumate de cercetarori. Desi o perioada i s-a cerut acest lucru – sa puna intre paranteze propria
subiectivitate – cercetatorul istoric nu poate sa detina ceea ce H. Putman numea “ochiul lui Dumnezeu”
– privire meta-subiectiva asa cum Marrou preciza: “Istoria este adevarata insa adevarul este partial
adevarata istorie.” Chiar daca autentic este de fiecare data limitat de constrangerile impuse conditiei
umane. Din trecutul uman cel mai apropiat stim doar cate ceva, niciodata totul.
In modernitate, preciza Paul Ricouer in lucrarea “Memorie, istorie, uitare.” Faptul ca istoria
primeste o noua semnificatie acum fiind momentul in care incepe sa se discute despre istoria omenirii,
istoria mondiala a popoarelor si istoria universala, odata cu Voltaire, Kant, Herber sau Shiller, notiuni
precum filosofia istoriei omenirii, tribunal al lumii, istoria cosmopolita universala. Apar tot mai
pregnante intrebari legate de posibilitatea unei orientari, a unui sens universal al vietii istorice. Persista
intrebarea daca pluralitatea evenimentelor istorice si inter-relationarul dintre state, civilizatii se produc
sau nu dupa un plan preexistent si au ca scop final asumarea teoriei conform careia desfasurarea
evenimentelor in plan istoric, social si politic urmareste o anumita schema pe care cercetatorul o poate
cunoaste prin descoperirea legilor generale care guverneaza istoria, este numita de Karl Popper –
istoricism.
Din aceasta perspectiva, istoricul are ca principala sarcina sa inteleaga legile istoriei. In mod
particular cercetatorul relatiilor internationale ar avea ca principala preocupare sa inteleaga legile
generale care determina comportamentul statelor.
Sunt 3 momente majore in cadrul dezvoltarii istoricismului:
1. momentul hegelian
Pentru Hegel substanta istoriei este spiritul iar esenta spiritului este libertatea, prin
urmare istoria universala nu e altceva decat o desfasurare de evenimente in raport cu
implinirea ideii de libertate. “Istoria universala este progresul in constiinta
libertatii”(putem intelege ce s-a intamplat in trecut si ce se va intampla in viitor);
2. momentul marxist
In viziunea lui Carl Marx, istoria nu e altceva decat o succesiune de evenimente
desfasurate in jurul antagonismului de clasa. Luptele intre clasele dominate si cele
dominatoare au fost motorul istoriei iar istoria nu e altceva decat procesul in cunoasterea
si intelegerea constiintei de clasa, constientizarea de catre clasele dominate a condiitilor;
3. momentul democratico-liberal
Atins la sfarsitul secolului XX, Francis Fukuyama are sens sa vorbim de o istorie a
omenirii directionata care va conduce in final cea mai mare parte a umanitatii catre
democratia liberala.
Determinismul istoricist este un model la care istoricii astazi apeleaza tot mai rar, asa cum arata
Isaya Berlin, istoricismul pare o incercare de a descoperi cvadrilatura cercului. Nu e o speranta desarta
intr-un scop ideal aflat dincolo de puterea omului, ci istoricismul este o himera nascut dintr-o lipsa de
intelegere a istoriei. Din teoriile istoriciste pot fi pastrate doar dorintele de a da sens evenimentelor
trecute asa cum se si intampla in I.R.I., dar trebuie abandonata cautarea unor legi istorice universale
implacabile carora sa poata fi circumscrise toate evenimentele petrecute de-a lungul timpului;

2
C2: Originile sistemului modern de relatii internationale. Importanta si consecintele pacii
westphalice

Sistemul modern de state a inceput sa prinda contur odata cu constituirea statului modern,
sfarsitul secolului XVI, inceputul secolului XVIII (dupa 1600)
Trasaturile sistemului modern de state sunt dupa Hedley Bull urmatoarele:
a) pluralitatea statelor suverane
b) un grad de interactiune intre ele in virtutea caruia putem vorbi de un system
c) un grad de acceptare a unor reguli si institutii commune in virtutea carora sa putem vorbi de
o societate internationala.
Bull remarca faptul ca sistemul international (ca ansamblu de unitati politice aflate in
interactiune) poate exista asa cum s-a si intamplat in mod independent de existenta unei societati
internationale. Societatea internationala este considerata a fi cadrul in care se desfasoara relatiile dintre
state prin diferitele tratate si conferinte, reguli si institutii commune care reglementeaza raporturile
interstatale si scopuri commune(obiective de aparare si respectare a conventiilor statale)
Primele societati internationale pot fi identificate in sec XIX, secolul in care se constituie pe
deplin teoria suveranitatii internationale.
Hinsley remarca faptul ca inca din secolul XIX, conceptul de securitate a devenit pilonul central
al conduitei internationale in interiorul concertului European.
Odata cu incheierea razboaielor napoliene si convocarea congresului de la Viena 1815, se
formeaza un sistem international de echilibru al puterilor, asistam la primul tratat modern care pune
bazele unui raport suprastatal.
S. Hoffman considera ca un sistem international este un patern de relatii intre unitatile de baza
ale politicii mondiale caracterizat de amploarea obiectivelor urmarite de aceste unitati a sarcinilor
executate de ele, precum si de mijloacele folosite pentru indeplinirea acestor scopuri si executarea
sarcinilor afirmate.
Pentru Hoffman, existenta unui sistem international presupune:
a) relatiile dintre membrii sistemelor sa fie regulate;
b) membrii sistemelor sa aiba constiinta alcatuirii unui sistem a independentei lor;
c) existenta unei deosebiri clare intre politica interna a statelor si politica externa;
Hoffman distinge intre sisteme inernationale stabile si sisteme internationale instabile:
- intr-un sistem stabil, existenta valorilor esentiale ale statelor parte a sistemului nu e pusa
permanent sub semnul intrebarii, iar statele parte a sistemului, cad de acord asupra regulilor conform
carora se va desfasura competitia dintre ele; intr-un sistem international instabil exista incompat a acord
international consistent.
In viziunea lui Hoffman e nevoie de urmatoarele elemente pentru a avea un sistem international
stabil si echilibrat:
1) sa existe un numar suficient de mare (mai mult decat 2) de state majore ->mari puteri – aflate
intr-un raport de echilibru de putere;
2) o viziune comuna impartasita de liderii statelor comune asupra a ceea ce este sau nu legitim
precum si un grad sporit de stabilitate tehnologica.
3) statele majore sa dezvolte sisteme politice in care activitatile cetatenilor sa se bucure de o
libertate sporita, sa fie liberale
Stabilitatea S.I. modern format in sec XIX avand ca element central raportul de echilibru dintre
puteri, a inceput sa se deterioreze spre sfarsitul aceluiasi secol.

3
 Primul razboi mondial marcheaza prabusirea sistemului international aparut in Europa sec
XIX.Dupa primul razboi mondial apare o noua viziune asupra sistemului international, o paradigma care
cel putin pana la al II-lea Razboi Mondial, va modela si chiar inlocui discursul realist si politica de forta
pe scena relatiilor internationale.
La inceputul sistemului modern de relatii internationale se remarca trecerea in planul relatiilor
interstatale in Europa Occidentala de la principiile si practicile medievale la cele moderne. Aceste
principii ale politicii moderne sunt centrate in jurul unor teorii precum cea a echilibrului puterilor,
dreptul popoarelor, teoria ratiunii de stat.
Toate acestea isi fac simtita prezenta in prima jumatate a secolului XVII odata cu Razboiul de 30
de ani(1618-1648) incheiat cu Pacea de la Westphalia. Acest conflict a cuprins aproape intreaga Europa
Occidentala pe care a impartit-o in 2 mari tabere: cea catolica condusa de casa habsburgica si casa
protestanta condusa de dinastia Bourbon.
Desi tabere s-au impartit pe criteriul religios, scopurile au fost si politice.
Dupa Damny, inceputul razboiului apare din dorinta casei de Habsburg din Austria de a-si
consolida dominatia in spatiul european.
Dupa Berstein si Milza, Razboiul de 30 de ani nu e altceva decat un nou episod al planului
habsburgic de a reface o Europa catolica pe care sa o domine. In mai 1618 incepe Razboiul de 30 de ani,
odata cu revolta anti-catolica si anti-habsburgica din Boemia, care se extinde repede si in alte teritorii:
Silezia, Austria Superioara si Austria inferioara- Moravia.
Posibilitatea unei intelegeri pasnice intre imperiul german pe teritoriul caruia aveau loc aceste
revolte, reprezentat de Ferdinand al II-lea de Habsburg si tabara protestanta e tot mai indepartata.
In primii ani de razboi victoriile sunt ale habsburgilor, dar din 1625 Danemarca intervine de
partea taberei protestante ceea ce duce la echilibrarea fortelor militare. In ciuda interventiei daneze,
succesele habsburgice continua si in 1629. Danemarca este obligata sa incheie pacea si sa se retraga.
1629 este momentul in care imparatul imperiului german si ascensiunea catolica sunt in culmea
puterii/gloriei.
Balanta puterilor tinde sa se echilibreze din nou incepand cu 1630 cand in conflict intervine
Suedia, de partea taberei protestante. Dupa cateva victorii, in ciuda generalilor Suediei, suedezii sunt
invinsi, habsburgii isi recastiga pozitiile pierdute, pacea de la Praga din 1635 consimtind acest lucru.
Razboul nu se incheie aici intrucat in razboi intervine Franta prin cardinalul Richelieu (prim-
ministrul lui Ludovic al XIII intre 1624-1682), cardinal catolic ce intra in razboi de partea protestanta.
Desi catolic, Richelieu invocand interesele Frantei si principiului ratiunii nu ezita sa se alieze cu
protestantii pentru a lupta cu principalii inamici.
Aflata intr-o pozitie instabila si cu aliatii care incearca sa negocieze tratate separate de pace cu
Franta si Suedia, situatia lui Ferdinand al III-lea devine tot mai dificila. Armata imperiului german este
decimata, este pierduta Saxonia, situatie in care imparatul Ferdinand al III-lea solicita inceperea
tratativelor de pace. Acestea incep in 1643 in Westphalia, desfasurate in 2 orase din Westphalia:
Munsten unde se negociaza cu Franta si Osnabruck, unde se negociaza cu Suedia.
Insa in paralel cu aceste tratate de pace, conflictele continua, fiecare dintre parti incercand sa-si
consolideze partile de pe care se negociza cu Westphalia. In 1645, lang Praga, armata habsburgicca este
zdrobita definitiv, insusi imparatul si familia sa fiind obligati sa fuga la Gratz. La negocierile
westphalice participa toti printii din imperiul roman german precum si delegatii din partea Frantei,
Suediei, Spaniei si Olandei.
Tratatele de pace sunt semnate si parafate in mai 1648.
Tratatul de la Westphalia arata Bernstein si Milza, transforma sfarsitul imperiului romano-
german intr-o confederatie foarte slaba in interiorul careia coexista 350 de principate autonome,

4
autonomia castigata de principate nu se margineste la planul politic ci de data aceasta la cel religios.
Tabara protestanta este cea castigatoare si cea care isi impune principiul conform caruia isi poate
impune ce religie doreste.
Dupa un secol, habsburgii contesta esecul ambitiilor lor. Apare un nou echilibru european bazat
pe dominatia franceza in Europa occidentala si dominatia suedeza in Europa de Nord. Totodata incepe
lungul proces de consolidare a unei Europe cu state nationale.
Austria isi pierde statutul de putere de prim-plan, la fel se intampla si cu Prusia care ramane
puternica in ciuda crizelor prin care a trecut. Anglia isi descopera si incepe sa lucreze in dezvoltarea
vocatiei sale maritime si coloniale, iar Rusia isi face simtita prezenta in Europa.
Dupa Westphalia, Nicolae ciachie e de parere ca se naste un sistemm general de politica
europeana in care preocuparea dominanta in relatiile intre state devine mentinerea nechilibrului.
Pacea de la Westphalia impune o conceptie laica despre stat, interconexiunile cu alte state nu mai
sunt puse in primul rand in termeni religiosi ci in termeni de conexiune economica. Statele fac alianta in
virtutea foloaselor economice. Pe langa consacrarea echilibrului de forta, Pacea de la Westphalia impune
si principiul ratiunii de stat. Acest principiu al lui Richelieu transforma lumea, statele nu se mai simt
prin liderii lor politici, constranse de vreun canon moral sau religios care sa cenzureze actiunile. Binele
statului devine suprema valoare si principalul obiectiv al omului politic, astfel incat datoria
conducatorului omului de stat, devine promovarea bunastarii gloriei pe care stat il reprezinta. Cei
puternici cauta sa-si foloseasca puterea in scopuk dominarii, cei slabi cauta sa se coalizeze pentru a face
fata tendintelor dominante. O data cu consolidarea principiului ratiunii de stat, se consolideaza si teoria
suveranitatii precum si egalitatea lor juridica, teoria egaliatii juridice.

C3: Suveranitate, ratiune de stat si echilibrul puterii. Europa dupa Pacea de la Westphalia

Abordand problema suveranitatii din perspectiva teoriei politice, observam ca in istoria ideilor
politice, conceptul de suveranitate statala incepe sa capete contur din sec XVI, in acest sens putand
aminti lucrarea lui J. Boudin “Sase carti despre republica” (1576).
Suveranitatea inteleasa ca autoritate politica suprema si absoluta in sensul ca nu exista nicaieri o
instanta superioara in sensul ca e inatacabila, autonoma si general valabila. Acest concept de
suveranitate a avut nevoie, pentru a se putea constitui ca teorie larg impartasita de anumite procese
petrecute treptat de-a lungul istoriei; a fost nevoie de o separatie intre dreptul comunitatii pozitiv si
dreptul ideal/divin, puterea politica sa fie astfel perceputa suverana in crearea dreptului pozitiv. Acest
lucru nu se intampla in paradigma politica miedevala, unde gandirea politica accepta si recunostea ca
autoritate suverana in materie de moralitate dreptul divin.
Dupa cum arata Hinsley, abia spre sfarsitul secolului XVII apar autori care cu ajutorul dreptului
roman incep sa afirme ca in anumite probleme, regele nu are egal pe teritoriul sau. Avand in vedere
conflictele religioase ce au marcat Europa Occidentala si Franta in sec XVI, Boudin se afla in cautarea
unei teorii sociale care sa poata fi acceptata de membrii tuturor confesiunilor existente intr-o societate
astfel incat acestea sa poata fi guvernate unitar si sa formeze o comunitate politica. Boudin prezinta ca
solutie ideea unei puteri politice centrale recunoscuta ca putere absoluta si perpetua, singura cu dreptul
de a emite legi asupra tuturor si asupra fiecaruia dintre supusi, fara a accepta vreo restrictie din partea
supusilor.
Boudin adauga si o teorie privind relatiile intre state. Daca pana la boudin teoreticinenii dreptului
considera inatacabila conceptia conform caruia crestinatatea sa formeze un singur imperiu, al crestinilor,
in lucrarea “6 carti despre republica” ne este prezentata o teorie din care rezulta necesitatea elaborarii
unui drept international pozitiv care sa reglementeze un sistem politic international format din state

5
suverane si autonome. Alaturi de boudin, autorii care au marcat constituirea teoriei suveranitatii ca baza
a practicii suverane sunt H. Grotius si Vattel.
Grotius arata in lucrarea sa din 1625, primul tratat de drept international, ca dreptul natural
trebuie insotit de un drept pozitiv plasat ca baza a practicii internationale intrucat statele fiind suverane
nu pot fi constranse in baza unor principii impuse ci doar prin intermedioul unei legislatii liber asumate.
Treptat aceasta conceptie despre suveranitatea statelor se clarifica si capata legitimitate in spatiul
european asstfel incat la mijlocul secolului XVIII Vattel scrie urmatoarele: “Europa formeaza un sistem
international in care natiunile sunt legate intre ele prin intermediul relatiilor si diferitele lor interese”
promovand astfel conceptia potrivit careia statele desi comunitati politice autonome si suverane tind sa
formeze sisteme politice internationale clarificand astfel legatura intre suveranitate si sistemul
international.
Abordand planul istorico-politic, imaginea Europei dupa Pacea de la Westphalia arata cam asa:
- in vestul Europei: criza monarhiilor’
- in estul Europei: se desvolta puterea Poloniei si a Rusiei care ameninta sa dezechilibreze
balanta puterilor;
- in centrul uropei: continua sa reziste un imperiu habsburgic subrezit de pierderea Razboiului
de 30 de ani;
- in nordul Europei se instituie dominatia suedeza;
Bernstein si Milza in “Istoria Europei” sustin ca acea criza care apare in vestul Europei in cadrul
monarhiilor e cauzata de concentrarea puterii in mainile monarhului si raporturilor deficitare pe care
acestea le au cu restul societatii.
Caz francez: desi victorioasa dupa Razboiul de 30 de ani, Franta nu reuseste sa ofere pe plan
intern un climat satisfacator cetatenilor ei. Numarul celor nemultumiti de monarhie creste in functie de
puterea monarhiei. Ludovic al XIV este un simbol al Frantei care in ciuda revendicarilor celor
nemultumiti, monarhia condusa de Ludovic al XIV este intarita si isi consolideaza pozitia absolutista.
In Olanda, criza monarhiei se materializeaza prin inlocuirea acesteia cu o forma republicana de
guvernaare.
In Anglia- criza monarhiei e marcata de lupta dintre rege si parlament care va fi finalizata cu
transformarea monarhiei engleze intr-o monarhie constitutionala.
Imperiul german – in urma tratatelor din Westphalia devine un cuvant fara continut intrucat
fragmentarea acestuia iun 350 de principate autonome atat pe plan intern cat si pe plan extern va paraliza
imperiul.
Monarhia suedeza din secolul XVII apare ca principala putere a Nord Europei si garanta alaturi
de Franta in Tratatul de la Westphalia.
Intr-o incercarede a rezuma situatia politica postwestphalica Bernstein si Milza subliniaza ca desi
sunt garanti teoretici ai echilibrului european cele doua principate inving Franta si Suedia nu fac fata
avantajelor oferite de arbitri ai continentului.
Franta lui Ludivic al XIV e preocupata de rezultatul formei de guvernamant orientandu-se spre
modelul monarhiei absolute. Totusi in primele decenii dupa tratatele westphalice, conjunctura este
favorabila Frantei. Aceasta, prin politica de forta a lui Ludovic al XIV-lea, abandoneaza conduita
externa impusa de Richelieu si de Mazarin si avand in Olanda, Anglia, Polonia si Suedia, statele care
graviteaza in sfera ei de influenta. Franta reuseste sa fie cea care da tonul politicii internationale.
Se inregistreaza un prim conflict intre Franta coalizata cu Anglia lui Carol al II-lea si Tarile de
Jos. Motivul era dorinta lui Ludovic al XIV-lea de a-si consolida granita de Nord. Razboiul are loc intre
1667-1668 si este cunoscut sub numele de devolutinue. In ciuda vechilor aliante, datorita tendintelor
dominatorii ale Frantei, Suedia si Anglia se despart de tabara franceza si se alatura Olandei in asa

6
numita Tripla Alianta de la Haga(Suedia, Anglia, Olanda) care are ca scop major opunerea fata de
pretentiile Frantei. Ludovic al XIV-lea incheie o pace provizorie in 1668 in urma caruia se multumeste
cu anexarea unor mici teritorii din jurul frontierelor Frantei. Conflictul e redeschis de Franta in 1672
prin invadarea Olandei. Se incheie in 1678 cand Franta se afla in punctul culminant al dominatiei ei
continentale, acum reusind sa anexeze importante teritorii din proximitatea frontierelor.
Politica de forta a Frantei face ca alianta de la Haga sa se consolideze si sa asistam la o afiliere in
tabara anti-franceza cunoscuta sub numele de Liga din Augsburg alcatuita din cele trei state: Suedia,
Anglia si Olanda la care se adauga Austria, Spania si numeroase principate germanice. Confilctele intre
liga si Franta pornesc in 1697, Franta nu reuseste sa faca fata coalizarii impotriva sa, este obligata sa
faca concesii si sa se retraga din teritoriile anexate din anii anteriori. Conflictul se incheie in 1698 cu
franta invinsa, Anglia invinge si isi asuma rolul de garant al echilibrului european.
Interesele Frantei si Alngliei sunt divergente si se ajunge in scurt timp la un conflict deschis la
care participa toate puterile Europei vestice si centrale. Conflictul este deschis de Austria in 1701, Franta
reusind pentru o perioada sa se opuna militar, insa nemaireusind sa-si gaseasca aliati puternici, e
obligata sa caute o pace cat mai avantajoasa. Acest lucru se intampla in 1713 la Utrecht unde se
semneaza noi tratate de pace intre puterile europene si se restabileste echilibrul politic. Pacea de la
Westphalia e o continuare a spiritului pacii de la Westphalia. Aici se clarifica problema dreptului pe care
il poate avea interesul securitatii generale ale Statelor Europene si cum poate fi conciliata tema
securitatii europene cu tema suveranitatii staului. In planul politicii de forte, Pacea de la Westphalia
indica un nou arbitru major al politicii internationale. Anglia si totodata marcheaza sfarsitul ambitiilor
hegemonice ale monarhiei absolutiste franceze.
Inceputul secolului XVIII nu arata o Europa in care niciuna dintre puterile momentului nu are
capacitatea de a domina in mod hotarator si exclusiv. Franta isi pastreaza forta fara a-si putea exercita
hegemonia pe continent. Spania continua lentul proces de decadere in care se afla. Suedia nu isi poate
reveni dupa ce a pierdut rolul de putere a Nordului European. Austria este marcata de lupta pentru
succesiunea tronului, context in care, ca forta politica principala europeana incepe sa se manifeste
Anglia, care nu este preocupata de expansionism ccontinental in spatiul european, ci mai degraba de
pastrarea echilibrului rezultat din Tratatul de la Utrecht care ii erau favorabile in special din punct de
vedere Angliei.
Bernstein si Milza sunt de parerea ca mentinerea nu are de-a face cu vreun ideal pacifist propriu
luminilor si este mai degraba, rolul vointei si intereselor clare proprii celor mai puternice doua state din
Europa: Franta si Anglia. Europa luminilor in care se vorbeste de umanitate, ratiune arta capabila sa
transforme este in plan politic o Europa a celei mai reci ratiuni de stat si a celui mai mare cinism.
Tratatele, angajamentele, oricat de solemn garantate si asumate nu au nicio valoare in momentul in care
interesele puterilor sunt tulburate. Diplomatii, a caror epoca de aur este sec XVIII nu sunt altceva decat
sefii unor agentii de spionaj care intercepteaza scrisori si profita de orice slabiciune intalnita. In acest
context, conflictul major declansat in plan european in 1756 este marcat de rivalitatea franco-
engleza(Razboiul de 7 ani), care cuprinde toate puterile europene. Pe de o parte tabara Angliei si Prusiei,
de cealalta parte se pozitionaza coalitia formata din Franta, Austria, Polonia si Saxonia. Razboaiele
purtate ii epuizeaza pe rigerantii ambelor tabere care spre 1782 cauta sa incheie pacea.
In urma acestor confruntari, Anglia iese cu un statut militar, politic si economic diminueaza din
influenta Frantei, atat pe plan european cat si colonial si scoate in evidenta o Anglie ca putere dominanta
in plan colonial si maritim.

C4: Iluminismul

7
 Pe langa desfasurarea evenimentelor politice marcate de rivalitatea puterilor europene, in plan
cultural, secolul XVIII se impune prin fenomenul cunoscut sub numele de iluminsm. In interiorul acestui
mod de a privi omul, societatea si lumea, individul este prezentat ca fiind adevaratul stapan al
universului a carui principala misiunea e sa exorcizeze fortele umbroase ale trecutului, ale traditiilor.
Kant considera ca ”Luminile inseamna pentru om iesirea din starea de minorat de acre el insusi e
vinovat, minorat insemnand incapacitatea de a te folosi de propriul intelect fara tutela altuia”. Ai curajul
de a te folosi de propriul intelect.
sapere audere- indrazneste sa cugeti  
Mostenirea pe care ne-o lasa noua secolul XIX este decisiva pentru vocabularul si valorile
modernitatii, vocabularul rationalismului. Iluminismul se invarte in jurul notiunilor de adevar obiectiv,
covarscibil, ratiune, natura umana universala, progres, stiinta, tehnica. El devine esential si in planul
reflexiei politice in cadrul reflexiilor despre relatii internationale situate sub influenta iluminismului.
Trebuie amintit articolul lui I. Kant Spre pace eterna. Aici Kant e preocupat de identificarea
mecanismelor si practicilor politice pe care omenirea ar trebui sa le instituie pentru a se pogori in lume o
pace mondiala durabila. In vederea acestui scop Kant recomanda :
1.constitutia civila a fiecarui stat sa fie republicana intemeiata pe principiile libertatii membrilor
unei societati, dependenta lor de o singura legislatie comuna, pe principiul egtalitatii civice.
2. dreptul international sa fie intemeiat pe un federalism al statelor libere in vederea pacii
colective, a unui stat federal mondial.
3. practica si dreptul international sa-si asume principiul ospitalitatii universale, dreptul strainilor
de a nu fi tratati ostil.
Gandirea iluminista e vazuta de fondatorii ei ca fiind una ce se opune miturilor si impune puterea
ei neconstrangatoare a argumentului natural superior. Faptul ca statul modern european se simte obligat
pana azi la toleranta religioasa si la respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti tine de mostenirea
inca neconsumata a iluminismului.
Dupa Shapiro, specificul filosofiei iluministe este credinta in drepturile umane individuale.
Aceasta credinta se bazeaza pe supozitia existentei unei nature universale a omului perena si
transculturala astfel incat daca se reuseste depasirea zgurei neesentiala sedimentata de traditia in
diferitele comunitati, orice societate poate fi construita pe aceleasi fundamente rationale(drepturile
naturale ale individului). Progresele politice cele mai cunoscute produse de gandirea iluminista sunt
centrate pe tema drepturilor omului. E vorbe despre Declaratia de independenta a SUA si Declaratia
Drepturilor Omului si ale cetateanului.
In Declaratia de independenta din 1776 redactata de Thomas Jefferson, se mentioneaza ca toti
oamenii s-au nascut egali si sunt inzestrati de catre creator cu anumite drepturi inalienabile : dreptul la
viata, libertate si cautarea fericirii. In Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului se surprinde cel
mai bine spiritul filosofiei politice iluministe  “scopul oricarei asociatii politice este de conservare a
drepturilor naturale si impersceptibile ale omului”. Aceste drepturi sunt : libertatea, proprietatea,
siguranta si rezistenta la o presiune. Iluministii(F. Bergara) adepti ai dictrinei drepturilor omului aveau
impresia ca traiesc intr-un moment istoric fericit cand omenirea dupa secole de tatonari si greseli
descopera in sfarsit adevarul erau convinsi ca umanitatea intra in cea de-a II-a revolutie stiintifica dupa
cea de matematica si fizica urmeaza revolutia morala si politica. Se remarca in cadrul iluminismului
englez si scotian Bernard de Mandeville, John Lock si Adam Smith, in zona iluminismului francez
D’Alember, Condorcet (fascinat de progres) Diderot, Montesquieu, Furgot si Voltaire, iluminismul
german Cuffendolf, Baumgarden si Cristian Wolf, iluminismul american Jefferson, Thomas Paig, James
Madison.

8
 Independenta SUA, Revolutia franceza si relatiile internationale la inceputul secolului XIX

Daca in Europa dupa Pacea de la Paris din 1763 se luptau pentru obtinerea unei pozitii si puteri
cat mai mari, Franta, Anglia, Prusia, Austria si Rusia, in teritoriile coloniale se iveau zorii unui viitoare
puteri pe scena internationala. Chiar daca in EuropaRazboiul de 7 ani a dus la consolidarea puterii
Angliei, in teritoriul Americii de Nord, din cauza politicii rigide dominatoare, coloana britanica pierde
din legitimitate si recunoastere. In 1765 este impus in coloniile britanice din America de Nord asa
numitul Stampack – o lege care prevedea o maniera noua de impozitare si mai nefavorabila celor
importante, apar primele semne ale revolutiei coloniilor. In martie 1766 delegatii din partea coloniilor se
intalnesc la New York si resping noua lege Stampack. Tensiunile se acumuleaza,pe de-o parte Anglia
incearca sa-si impuna propria viziune despre rolul si dependenta coloniilor americane, iar pe de alta
parte acestea din urma adopta pozitii protestatare tot mai accentuate precum manifestarea de la Boston
1770 sau 1773- partida de ceai Boston, cand cetatenii din Boston ataca vasele britanice. In septembrie
1773 se organizeaza primul congres continental al coloniilor engleze din America in orasul Philadelphia.
Aici se decide boicotarea economica a Angliei. In 1775 se declanseaza in Carolina de Nord Razboiul de
Independenta, armata colonistiilor fiind condusa de G. Washington. Dupa cateva victorii ale acestora se
incheie prima perioada a Razboiului de Independenta, odata cu adoptarea Declaratiei de Independenta la
4 iulie 1776. In 1777 congresul delegatiilor coloniilor britanice adopta un proiect de confederatie
denumita denumita SUA. Conflictul militar continua intre noua confederatie si coroana Angliei cu
victime de ambele parti. Armata colonistiilor sprijinita de Franta reuseste sa oblige Anglia ca in 1782 sa
cearac incheierea unui armistitiu cu nou aparuta confederatie SUA. In 1783, noile SUA sunt recunoscute
oficial de Anglia prin ratificarea unui tratat de pace anglo-american de la Versailles.
In Europa evenimentul poltic ce marcheaza sfarsitul secolului XVIII este fara indoiala revolutia
franceza. Daca anglo-americanii asa cum remarca Francois Furret au fost centrati catre noutate
intemeierea unui popor nou, francezii erau obsedati de distrugerea vechiului regim. Specificul si drama
revolutiei franceze, spune Furret este tocmai incercarea de a smulge Franta din propriul trecut
condamnat in bloc si cautarea unor principii politice absolut noi care defapt nu a putut fi niciodata puse
in practica de institutii.
Situatia Frantei prerevolutionare era foarte dificila. Un deputat francez scria in 1789 “legile nu
mai au putere executorie, serviciile publice sunt dezorganizate, armata este insubordonata si reportata,
provinciile nu mai recunosc puterea centrului, bugetul tarii este vlaguit, iar poporul disperat”. Ludovic
al XVI-lea, in incercarea de a consolida bugetul care era incapabil de a mai face fata cheltuielilor
necesare, convoaca in mai 1789 Adunarea Statelor Generale, care era formata din 3 stari : starea
nobililor, a clerului si starea a treia. Adunartea Statelor Generale este convocata de Ludovic al XVI-lea
in vederea stabilirii unor noi impozite. Lucrurile scapa de sub controlul lui Ludovic al XVI-lea atunci
cand reprezentatntul starii a treia refuza sa accepte votul si decizia luata de camera nobililor si de
monarh. Pe 17 iunie starea a treia se proclama Adunarea Nationala iar in cateva zile Adunarea Nationala
se transforma in Adunarea Nationala Constituanta. In sprijinul sau Adunarea Nationala Constituanta ii
cheama pe cetatenii Parisului si le cere sa se rascoale. Acestia incep revolta in iulie 1789 avand ca
moment de glorie 14 iulie 1789 cand simbolul monarhiei Basillia este cucerita de cetatenii francezi. Pe
26 august 1789 Adunarea Nationala Constituanta adopta decloaratia Drepturilor omului si ale
cetateanului unde se mentioneaza “oamenii se nasc si raman liberi si egali in drepturi” deosebirile
sociale nu pot fi acceptate decat pe baza utilitatii publice nu pe baza ereditatii.nicio grupare nu poate
exercita vreo autoritate daca nu au legitimitate de la natiune.
Ludovic al XVI-lea e obligat sa accepte cererile revolutionarilor si sa transforme Franta intr-o
monarhie constitutionala insa in acelasi timp face tot ce-i sta in putiinta sa capete sprijin extern pentru a-

9
si recapata vechea putere. In 1791 Austria si Prusia ameninta Franta revolutionara cu interventia armata
in cazul in care nu este reabilitat Ludovic al XVI-lea pe vechiul rol de monarh deplin. Dublul joc al
regelui duce la mazilirea acestuia, in sept 1792, Franta e declarata republica, iar vechiul regim inlaturat
definitiv si complet. Prusia trece la actiune si invadeaza teritoriile franceze insa armatele republicane
franceze reusesc sa respinga atacul prusac. La Valmy are loc marea victorie. In 1793 conventia nationala
a Frantei voteaza pentru condamnarea la moarte a lui Ludovic al XVI-lea care pe 21 ianuarie este
executat. Acest fapt este privit ca o crima de puterile conservatoare, declansandu-se o izolare a Frantei.
Anglia rupe total relatiile cu aceasta, iar Franta ii declara imediat razboi. In plan intern revolutia
franceza isi surpa reciproc posibilitatile de a institui o forma stabile de guvernare astfel incat in 1795
Franta revolutionara se stinge transformandu-se intr-un regim autoritar guvernat sub forma unui
directorat alcatuit din 5 membrii in mainile caruia este concentrata intreaga putere.

C5 : 21.03.2008
In Franta imediat dupa con centrarea puterilor in cadrul directoratului se suprima votul universal,
este adoptat sistemului electoral cenzitar care transfera puterea in mainile celor care detin averi,
proprietati. In plan extern directoratul cauta sa obtina aliante si chiar dominatii sub amenintare militara
care sa scoata Franta din izolare si sa-i stabileasca statutul de prima putere in lume. In zona vizata de
franta se afla Europa centrala si Italia astfel directoratul organizeaza trei armate conduse de 3 generali,
Jourdan, Monreau si Bonaparte. Primele doua sunt trimise impotriva Austriei si ca diversiune al treilea
corp in Italia. In fapt Jourdan si Monreau sunt invinsi, Bonaparte este singurul care invinge, ocupand in
intregime italia, ajunge sa ameninte chiar Viena impiedicat de Alpi reusind sa ceara Austriei pacea.
Pacea semnata de Bonaparte confera avantaje importante. Franta prin campania militara a lui Bonaparte
reuseste sa se inconjoare de surori care ii copiaza constitutia.
Prin intermediul dominatiei militare si culturale, franta reuseste sa raspnadeasca ideile
revolutionare republicane. Acest lucru a fost simtit si considerat o amenintare de moarte din partea
monarhiilor europene. Monarhiile europene sunt potrivnice evolutiei franceze si astfel in 1799 se
realizeaza o a doua alianta antifranceza care reuseste sa obtina succese militare importante impotriva
Frantei. Directoratul incepe sa-si piarda din legitimitate, conteext in care se reintoarce in Franta
Bonaparte, aliindu-se cu o parte din directori. Bonaparte organizeaza o lovitura de stat in 9 noiembrie
1799, care anunta sfarsitul previzibil al Frantei Republicane. Directoratul inlocuit cu regimul cunoscut
sub numele de Consulatul francez, puterea este impartit e trei consuli, dupa o luna, la presiunile lui
Bonaparte, acesta devine prim-consul obtinand intreaga putere politica de factor fiind cel care are
dreptul de a legifera, de a numi functionarii de stat de a conduce politia si armata. Ceea ce-i va oferi
deplina legitimitate lui bonaparte va fi maniera exceptionala in care reuseste sa organizeze administrativ
si economic franta, utilizand o autoritate ferma, reorganizand finantele administrative, sistemul juridic,
invatamantul public si armata, recunostiinta populara apare imediat dat fiind ca Bonaparte este asimilat
cu salvatorul care a reusit sa oferte francezilor linistea necesara dupa o perioada de mari tulburari.
Napoleaon scrie Hegel « se ridica ca o putere militara si ca o vointa individuaala in fruntea statului prin
Napoleon, nu mai domneste neincrederea ci respectul si teama cu imensa sa putere de caracter a supus
intreaga Europa ramanand peste tot oranduirile sale liberale».
Admiratori ai revolutiei si a lui Bonaparte, Kant, Hegel, Schelling, Bettowen.
Din punct de vedere geografico-politico arata Hobsbawn, din punct de vedere economic
revolutia franceza si Napoleon au reusit consolidarea statului coerennt teritorial cu frontiere bine
definite, guvernat de o singura autoritate suverana si un singur sistem administrativ. Din punct de vedere
politic statul si politica traditionala federala dispare, codul civil napolean, administratia birocratica
rationala fiind cateva exemple cu care Bonaparte a reusit sa cucereasca Europa astfel incat putem spune

10
ca niciun stat european nu a iesit din perioaada lui napoleon cu institutiile neafectate de valul
modernizarii. In acest context bonaparte, isi extinde aria de autoritate si onoruri pe care singur si le
atribuie, beneficiind de entuziasmul poopular neconditionat, astfel devin in 1802 consul pe viata, iar in
mai 1804 imparat ereditar al Frantei sub numele de Napoleon I. Bernsteins si Milza considera ca
napoleon modifica relatia dintre Franta si Europa, nu mai este vorba de infruntarea dintre doua conceptii
despre societate ci despreun imperialism cu valenta modernizatoare care se loveste de o Europa
monarhica. Dupa incoronarea lui Napoleon I ca imparta al Frantei, puterile Europei se simt amenintate si
se formeaza cea de-a treia coalitie antifranceza in 1805 : Anglia, Austria, Rusia, Suedia si Neapole. In
decembrie 1805 armata imperiala franceza se intalneste cu armata ruso-austriaca la Austrlitz. Napoleon
reuseste sa invinga armata ruso-austriaca facand din Franta singura putere continentala, Austria
capituleaza recunoscand dreptul Frantei asupra tuturor teritoriilor cucerite cedand provincii importante
aliatiilor germani ai Frantei si obligandu-se sa plateasca Frantei mari sume de bani ca indemnizatie de
razboi. Prusia, desi pana atunci aliata a Frantei se simte amenintata din cauza prezentelor armate
franceze peste Rin si ii cere lui Napoleon saa se retraga. Aceasra printr-o rapida campanie militara ocupa
Brusia, incluzand Berlinul. Infrangerea Prusiei face din napoleon stapanul incontestabil al intregii
Germanii. Pe continent teritoriile care nu fusesera inca aliniate in marele imperiu francez erau Spania si
Rusia, la acestea adaugandu-se si Anglia. De la Berlin Napoleon instituie o blocada economica
impotriva Agliei obligand toate tarile europene aflate sub influenta Parisulului sa intrerupa orice legatura
comerciala cu Anglia. Aceasta blocada nu putea fi eficienta cata vreme Spania nu se afla sub dominatie
franceza. Astfel ca Napoleon ocupa si spania. Autoritatea lui Napoleon cunoaste apogeul.
Napoleon odata cu dominatia Europei se transforma si ca stil de conducere politica, devine un
lider autoritatr, despotic dorind supunerea absoluta a corpului administraativ juridic, organizeaza servicii
de politie secreta insarcinate cu obiectivele de a supraveghea si controla orice fenomen sociaal si politic
acre ar fi putut atenta la conducerea autoritara.
Nu ezita se recurga si la arestari arbitrare, liberalismul modernizator al lui Napoleon dispare,
libertatea omului ramane un dizerat constitutional lipsita de acoperire reala. In ciuda despotismului
napolean, imperiul francez modernizeaza Europa prin administratia birocratica si nationalizata pe care o
transpune in toate teritoriile ocupate prin moduri ce desfiinteaza feudalismul, iobagiei sau prin
intermediul unei economii eficiente. In anii de glorie ai Frantei imperiale 1805-1811 apare ideea
sistemului politic continental european unificat sub dominatia Frantei incepand cu 1810 relatiile dintre
imparatii Frantei si imparatii Rusiei se deterioreaza fiind de amintit faptul ca rusia percepe in
expansionismul francez o amenintare la adresa sa. Relatiile tensionale intre Franta si Rusia il determina
pe Napoleon sa fie cel care face primul paas, lucru care se petrece in iunie 1812 cand Rusia este atacata
de imperiul colonial. Succese militare pentru armata franceza care reuseste sa ajunga pana la Moscova,
chiar si sa ocupe Moscova. Campania impotriva Rusiei nu poate fi finalizata razbiul devenind potrivnic
frantei care nu reuseste cu infrastructura, tehnica si utilitatile de care beneficiza sa treaca de iarna grea.
Din cauza carentelor de aprovizionare a iernii aspre si timpurii precum si a luptelor de hartuire pe care
armata tarista le duce impotriva armatei imperiale, care inregistreaza perderi uriase din aproximativ
700000 de mii la inceeputul campaniei in Rusia, 50000 sunt ucisi ssau luati prizonieri astfel incat
napoleon este obligat sa se retraga. Odata cu infrangerea din rusia, intreaga Europa simte ca e momentul
sa inlature hegemonia franceza. Se reorganizeaza alianta antinapoleana la care participa de data aceasta
Rusia, Prusia, Anglia, Austria Suedia si la Leichtz 1813, armatele franceze sunt invinse iar coalitia
invadeaza franta. Trupele ruso-prusace cuceresc Parisul, si-l obliga in aprilie 1814 pe Napoleon sa
aplice, exilandu-l pe insula Elba. Astfekl dupa 20 de ani vechiile monarhii ale europei reusesc sa
reinstaureze principiul echilibrului de forte ce a dominat politica externa mondiala dupa Westphalia. In

11
ciuda tentativei idealiste de a reveni in fruntea frantei in 1815 prin infrangerea de la Waterloo va fi
definitiv exilat.
Congresul de la Viena si Sfanta Alianta
Pentru restabilirea ordinii internationale europene, statele Europei se intalnesc in 1815 in cadrul
Congresului de la Viena. Tratativele incep in toamna lui 1914 insa se concretizeaza in 1815. actorii
directi in negocierile de la Viena pe de o parte principiul puterii castigatoriilor : Aanglia, Rusia, Austria,
Prusia, apoi tarile membre ale coalitiei invingatoare : Suedia, Portugalia si spania, tabara invinsilor
Franta, ce si-a trimis la Viena pe abilul diplomat Talleyran. Tabara invingatorilor arata Pierre Rienouvan
urmareste 2 obiective majore :
1. restabilirea unui echilibru de forte in europa intre principalele puteri castigatoare care
sa continue politica sferelor de influenta ale secolului XVIII si care sa faca abstractie
de considerente culturale lingvisticee sau etnice ;
2. intarirea autoritatilor locale si nationale conservatoare in vederea abandonarii
proiectului repiublican revolutia de tip francez.
Toate puterile castigatoare dobandesc importante teritorii, iar Franta e intoarsa in granitele sale
1792. La initiativa tarului alexandru(Rusia) dupa incheierea Congresului are loc o intelegere intre
puterile europene din care reiese un puternic spirit contrarevolutionar. Astfel Austria, Prusia si Rusia
incheie un tratat cunoscut sub numele de Sfanta Alianta in care monarhii celor 3 tari semnatare se obliga
sa se sprijine reciproc in caz de nevoie desi in aparenta tratatul Sf. Alianta era expresia unui misticism
crestin ecumenic cu valente politice(I art al tratatului mentioneaza : « conform cuvintelor din Sfanta
Scriptura care cere tuturor oamenilor sa se considere frati, cei 3 monarhi contractanti vor ramane uniti
prin legatura unei fraternitati adevarate si indistructibile, aparand in fata supusilor si armatelor lor ca
niste parinti ») tratatul se va constitui odata cu actiunile politice inteprinse in numele acestei aliante intr-
un instrument de mentinere la nivel european a unui status-quo conservator. Prima jumatate a secolului
XIX este marcata de lupta politica si militara intre principiile monarhiilor conservatoare a caror brat
armat e Sf. Alianta si pe de alta parte spiritul politic liberal care capata legitimitate tot mai mare si
sprijin popular, a carui brat sunt revoltele populare si revolutiile ce vor culmina cu primavara
popoarelor din 1848.
C6 : continuare 28.03.2008
In paralel cui actiunile Sf. Aliante, prindea contur si forta de legitimitate teoria liberala. Principii
precum statul constitutional, domnia legii principiul cat egale, recunoasterea statului civic egal,
egalitatea in fata in fata legii. Delegitimarea ieeraarhiilor sociale ereditare, teoria suveranitatii,
universalizarea drepturilor civice si politice, libertatea asociationala separatia puterilor in stat, coboara
din sfera reflectiei teoretice si incep a fi revendicate pentru a fi puse in practica. Aceste principii
transforma politica internationala a statelor fortandu-le sa devina monarhii constituite sub forma unor
regimuri oligarhice concurentiale. Spiritul liberal este insotit si de dezvoltarea constiintei nationale care
la inceputul secolului XIX, care prin romantismul german cunoaste o puternica si noua fundamentare.
Primul teoretician al nationalismului romantic este Herder. Acesta impune conceptul de colxgeist, care
se refera la spiritul esential si specific al fiecarui popor constituit din particularitatile lingvistice,
religioase, culturale, traditionale. Nationalismul romantic continuat Fichte sau Hegel va duce la aparitia
unei conceptii organice asupra comunitatii nationale structurate pe o idee comuna a trecutului, o limba a
carei unitate si specificitate e evidentiatacu orice prilej pprecum si o religie unitara a natiei. Sf Alianta se
confrunta cu 2 mari provocari. Spiritul liberal(iluminism) si constiinta nationala. Nooua ordine
europeana promovata de Sfanta Alianta, carei i se va adauga si Franta lui Ludovic al XVIII-lea si care
datorita obiectivului asumat, de a apara o realitate politica bazata pe puterile monarhiilor conservatoare
antiliberale, vor exista inca din primul an dificultati majore.

12
 Sf. Alianta este un construct nascut impotriva curentului. Austria intervine in principatele
germane pentru a reprima revendicarile nationaliste. In 1821, Austria intervine brutal in Neapole unde
inlatura guvernul liberal si statutul constitutional. Franta lui Ludovic al XVIII-lea ingenunchiaza in
1823, incercareea liberalilor spanioli de a transforma monarhia lui ferdinand al XVII-lea intr-o monarhie
constitutionala. Sfanta Alianta va forma ceea ce istoria relatiilor internationale va numi concertul
Europei adica obligatia monarhiilor conservatoare de a acvtiona concertat punandu-se prealabil in acord
in vederea pastrarii status-quo-ului si echilibrului impus prin tratatul de la Viena din 1815. exponentul
cel mai remarcabil al acestei viziuni este cancelarul austriac Meternich, cel care conduce in prima
jumtatate a secolului XIX campaniile antirevolutionare din europa. Metternich are convingerea ca
linistea Europei depinde de suprimarea inca din primele momente ale oricarei tendinte liberale.

Vadurile revolutionare din prima jumatate a secolului XIX : 1830-1848

Aceasta ordine internationala antiliberala nu avea cum sa reziste decat daca toate puterile
momentului impartaseau aceeasi viziune conservatoare iar miscarile de trezire a constiintei nationale
erau tinute sub control. Din ordinea antiliberala prima iese Anglia. Concertul european da primele note
false cand apar interese divergente in interiorul Sfintei Aliante combinate au miscarea de emancipare
bnationala din Grecia.
Succesele nationale de eliberare a grecilor incurajeaza aparitia altor evenimente perturbatoare
pentru echilibrul european. In 1830 in Franta are loc o confruntare deschisa intre gruparile liberale
sprijinite de populatia oraselo(Paris) si monarhia conservatoare reprezentata de Carol al IX-lea, cand
acesta incearca sa elimine drepturile politice liberale obtinute pana atunci, pana atunci de francezi la
Paris are loc o revolta de mare amploare care culmineaza in 29 iulie 1830 cand rasculatii invadeaza
Parisul. Dinastia Bourbon este inlaturata in Franta, conturandu-se germenii unei monarhii
constitutionale. Ducele D’Orleans devine unul din liderii revolutiei, regele cetatean Ludovic Filip I.
Astfel Franta tulbura din nou ordinea europeana vantul revolutionar ajunge si in Belgia, Polonia, Italia,
Germania sau spania. Acolo unde intervin Austria si Franta revolutia nu are nici sansa de reusita. Cu
toate acestea e de consemnat faptul ca dupa 1830, ordinea impusa de Sf. Alianta la nivelul Europei, e
definitiv compromisa. Evenimentele anilor 30 duc la aparitia unor reasezari, repozitionari a monarhiilor
europene care de data aceasta se grupeaza mai ales pe criterii ideologice. Pe de o parte tabara statelor
conservatoare cu regimuri monarhice absolutiste condusa de Prusia, Rusia, Austria si de celalalta parte
monarhiile constitutionale in randul carora cele mai proeminente sunt Anglia si Franta. La mijlocul
anilor 40 se reaprinde flacara revolutionara de sorginte liberala si nationala care pune la grea incercare
sistemul international monarhic.
In 1848 in Franta se instaureaza a II-a republica, in Austria, in martie 1848 se manifesta cereri
liberale si natiuni vehemente a caror vehementa vor afecta si pe Mett care care este inlaturat. In Italia se
organizeaza o campanie militara impotriva Austriei precum si in Germania unde numeroase principate
reuesc sa-si impuna constitutii liberale. Are loc in 1848 o prima afirmare clara pe scena internationala a
principiului autodeterminarii popoarelor fapt ce justifica eticheta pe care a primit-o acest an ca fiind
primavara popoarelor.
Toate miscarile sunt eliminate de Sf. Alianta, armata austriaca reusesete, fiind sprijinita de Rusia
sa reprime revolutia din Cehia, Austria, Boemia, Ungaria sau Italia. Ocupa Italia de Nord si le impune
ordinea conservatoare in peninsula. Totodata se destrama sub presiune Rusiei si Austriei si visul unei
Germanii lliberale unite. La putin timp dupa miscarea revolutionara din 1848, remarca bernstein si
Milza, in care multe din popoarele Europei au crezut ca vad lumina unei noi epoci, Europa vechiului
regim asa cum fusese modelata la Viena a rezistat. Focul insa nu s-a stins si dupa doar 10 ani de la

13
esecul primaverii popoarelor, imparatul francez Napoleon al III-lea prin politica sa externa repune in
discutie ordinea europeana contribuind la aparitia Europei natiunilor.

Cadre generale ale politicii europene in a 2-a jumatate a secolului al XIX-lea

1848- manifestul partidului comunist
In 1850 pathosul european revolutionar parea ca fusese alungat cel putin din sferele practicii
politice. In Franta dupa ce in urma miscarilor protestatare din 1848, regele Ludovic Filip este
alungat/detronat. Ludovic Napoleon Bonaparte este ales pe 10 decembrie presedinte al republicii
franceze insa republica nu dureaza mult, dupa doar 3 ani pe 2 decembrie 1851 Ludovic Napoleon
Bonaparte infapuieste o lovitura de stat prin care isi largeste prerogativele prezidentiale si isi lungeste
mandatul la 10 ani. Aceste schimbari pregatesc terenul ca peste un an de zile sa se proclame noul
imparat al francezilor, transformand Franta din nou in monarhie. Ludovic Bonaparte devine Napoleon al
III-lea. In Austria in 1848 revolutia liberala este zdrobita. Impaaratul ferdinand I abdica, la tron urmand
nepotul sau Frantz Ioseph I, cel care desi pentru o scurta perioada parea ca indreapta imperiul austriac
spre constitutionalism la putina vreme abandoneaza orice proiect de asemenea natura. Franz Iosph in
1851 nota : « am aruncat principiul constitutional peste bord, Austria nu are decat un singur stapan ».
Rusia ofera la mijlocul secolului XIX modelul perfect de monarhie absolutista. Aici dupa o lunga
rascoala in 1825 la Petersburg a inceput lunga domnie a Tarului I care vrme de 30 de ani a condus
autoritar imperiul si care a fost cel mai important conservator pe scena internationala europeana.
Reactiunea conservatoare se impune si in confederatiile germane unde constitutiile sunt revizuite
eliminandu-se prevederile liberale, dezvoltandu-se parlamentele si reinstaurandu-se autoritarismul
monarhic. Un exempplu il constituie numirea in functia de cancelar in 1862 a lui Otto von Bismarck de
Wilhelm I, cu scopul de a zadarnici orice revolutie liberala.
Autoritatea politica domina la mijlocul secolului XIX Europa constinentala. Rusia, austro-
ungaria, Germania, Franta pana in 1870 sunt exempple clare. In acelasi timp, Anglia face nota
discordanta, unde sistemul politic tinde catre constitutionalismul liberal inca din anii 30 puterea
monaarhului este drastic limitata, primul ministru devine seful executivului, cel care isi alege singur
ministrii si care raspunde politic in fata parlamentului nu a monarhului. In 182 in Anglia este adoptata 
de parlamentul englez legea reformei electorale care dubleaza numarul cetatenilor cu drept de vot si care
ofera puterea cameri comunelor in detrimentul camerei lorzilor ce tinde sa devina o prezenta
ssimbolica(ca si astazi).
In a doua jumatate a secolului al XIX-lea atat partidul conservator britanic cat si cel liberal
transfo`rma sistemul politic intr-unul specific liberalismului democratic lideri precum Israeli Gladstone.
In planul relatiilor internationale prrimul eveniment care tulbura ordinea o constituie tentativa tarului
Nicolae I de a-si impune dominatia asupra imperiului otoman. Acesta se afla intr-o cadere accentuata
inca de la inceputul secolului. Rusia vede in slabiciunea imperiului otoman momentul prielnic pentru a-
si extinde dominatia asupra popoarelor slave din balcani si sa devina astfel aparatoarea si nucleul
ortodoxiei. Pe de lata parte daca reusea sa-si impuna dominatia in balcani, ar fi putut domina stramtorile
dintre balcani si Marea Neagra si si-ar fi indeplinbit astfel unul dintre obiectivele majore. Anglia se
simte direct implicata in aceeste probleme de politica externa, fiindu-i foarte importanta mentinerea
hegemoniei in Mediterana, cat si controlul asupra drumurilor comerciale spre orientul Mijociu si Asia ce
treceau prin imperiul otoman. Astfel Anglia vede in tentativa tarului de a distruge imperiul otoman nu
dorinta de a ajuta emanciparea popoarelor din balcani si eliberarea ortodoxiei ci dorinta tarului de a
deveni al II-lea sultan. In 1853 izbucneste razboiul din Crimeea, cand armatele tariste trec Prutul
ocupand principatele romane aflate sub protectorat otoman. In 1854 Anglia reuseste sa coalizeze cu
Napoleon al III-lea Franta, si impreuna sa incheie un tratat militar cu Turcia opunandu-se o coalitie

14
semnificativa impotriba Rusiei. Luptele de la Sevastopol din 18 sunt sunt decisive, aici mare parte din
flota rusa este distrusa, trupele anglo-franceze reusind sa ocupe orasul dupa un an de asediu. Rusia e
oblligata sa ceara incetarea conflictului si sa accepte tratatul de pace. Lucru care se intampla in 1856 la
Paris. Aici, Imperiul otoman intra in garantia colectiva, iar noul tar Alexandru al II-lea accepta
neutralitatea Marii Negre.
Ca o consecinta a noului raport de forte in 1859 se unesc Moldova si Tara Romaneasca cu
sprijinul direct si activ al Frantei.

C7 : continuare 04.04.2008

In fapt, Congresul de la Paris din 1856 anunta noua viziune asupra puterii externe asupra Frantei.
Napoleon al III-lea nu mai consider legitim status-quo-ul stabilit la Viena in 1815 si isi doreste
reorganizarea Europei pe baza principiului autodeterminarii nationale. Obiectivul major al Frantei este
construirea unei Europe a natiunilor, condusa de Paris, centrul cultural si poltic. Dupa congresul de la
Paris, tema nationalismului incepe sa domine raporturile internationale.
Napoleon al III-lea : «una dintre cele mai mari griji ale mele a fost rezolvarea problemelor
popoarelor care au fost . Primul suveran care, profitand de primul mare conflict va
imbratisa cu sinceritate cauza popoarelor, va ajunge in fruntea intregii Europe. El incearca acest lucru
prin instituirea unui sistem de congrese care sa rezolve intr-o maniera care sa nu implice razboaiele in
problemele interne.
In 1863 declara urmatoarele: « doresc din tot sufletul meu sa vina o zi cand marele probleme
care dezbina guvernele si popoarele vor putea fi rezolvate in deplina pace printr-un tribunal european. »
In acest sens, in aceasta perioada incep sa se formeze si primele organizatii internationale, in
1856 se infiinteaza comisia europeana a Dunarii, in 1863 la Geneva, crearea comitetului General al
Crucii Rosii. In 1864 se incheie la Geneva Conventia internationala cu privire la tratarea ranitilor in
razboi. In 1873 la Bruxelles se infiinteaza asociatia de drept international.
Dupa Congresul de la Paris, in italia, din momentul in care liberalul Cavour devine seful
guvernului din Piemont, incepe proiectul politic de unificare care era mai vechi – Machiavelli. Caeour
este sprijint de napoleon al III-lea sa declanseze un razboi impotriva Austriei de eliberare care
inregistreaza in 1859, succese importante in favoarea italienilor.
Pana in 1871, cand Roma e proclamata capitala Italiei, se duce o permanenta lupta pentru
unificare cu Austria si cu trupele papale care doreau unirea Italiei sub sceptrul liberalilor. In acelasi
timp, venirea in 1862 a lui Otto von Bismarck, in functia de cancelar al Prusiei marcheaza momentul in
care fabrica europeana a antiunilor incepe sa lucreze si pentru Germania. Bismarck, desi ostil spiritului
liberalo-democratic, imbina cu talent forta si diplomatia avand ca scop fundamental realizarea unei
unificari a Germaniei sub dominatie prusaca fara sa declanseze un conflict european major. Napoleon al
III-lea spijina proiectul lui Bismarck involuntar. Cancelarul german reuseste sa elimine dominatia
austriaca din confederatia gemana si sa instituie Prusia ca si conducatioare a federatiei germane. Dupa ce
elimina pretentiile habsburgilor austrieci asupra Germaniei, Bismarck duce o politica provocatoare fata
de Franta, invitand-o sa declare razboi Prusiei, intrucat Bismarck stia ca Franta imperiala nu era
pregatita militar. In consecinta armata franceza imperiala inregistreaza esecuri militare catastrofale in
confruntarile cu prusacii. Aceste infrangeri au efect direct in planul intern al politicii franceze.
Populatia pariziana se revolta din nou impotriva regimului monarhic si in septembrei 1870 se
instaureaza a treia republica. Armatele prusace ajung sa portile Parisului, care in ciuda unei rezistente,
este abdicat sa declarea incheierea razboiului ca tara invinsa. Razboiul unifica definitiv Germania, sub
bratul de fier al administratiei prusace.

15
 In ianuarie 1871, are loc proclamarea imperiului federal german, unificat in jurul Prusiei, sub
conducerea imparatului Wilhelm al III-lea. Germania anunta aparitia unei noi mari puteri care va marca
istoria internationala ulterioara. Economic este excelent organizata cu o populatie de 40 de mil de
locuitori si cu un teritoriu care o plasa pe primul loc in Europa, cu exceptia Rusiei si cu o armata dotata
si foarte bine pregatita.
 Incepand cu 1871 istoria relatiilor internationale consemneaza debutul « epocii lui Bismark »,
perioada cuprinsa intre 1871 – 1890. Scopul major al politicii externe dusa de Bismark a fost mentinerea
echilibrului european asa cum se conturase de dupa razboiul franco-prusac si care facea din Germania
principala putere constinentala. Bismark urmareste sa izoleze Franta, care era principala rivala pe
continent si care dupa razboi isi pierduse primul loc, minimizarea si incetinirea aspiratiilor nationale
care puteau periclita status-quo-ul european, lucru pe care Bismark il face colaborand cu vechile puteri
Rusia si Austro-Ungaria, care regretau inca Sf. Alianta ; incearca sa pastreze ordinea sociala in statele
europene, ordine ce era amenintata de ideologia socilista revolutionara si internationalista, in 1848 apare
la Londra Manifestul partidului comunist.
Intre 1873 1890, Bismak domina politica externa europeana fiind principalul actor si creator al
sistemelor de aliante, care aveau ca scop mentinerea echilibrului. Primul sistem de aliante intelegerea
celor 3 imparati, era alcatuit dintr-o alianta defeniziva, militara incheiata intre germania si Rusia, dublata
ulterior de o asociere a Germaniei la o mai veche conventie austro-rusa. Aceste aliante intre Austria,
Rusia, Germania, ofera sprijin celor trei puteri in caz de pericol extern. Acest sistem insa nu a functionat
foarte bine dovedindu-si limitele in momentul in care in balcani 1877 izbucneste conflictul intre Rusia
si Turcia.
Rusia joaca rolul de protectoare a ortodoxiei impartindu-si dominatiile turcesti in balcani. In
1879 are loc un congres international la Berlin, condus de Bismarck si care avea ca finalitate rezolvarea
situatiei din balcani. Acesta este si momentul in care aliantele celor trei isi arata , intrucat Bismarck are
intentia de a nu lasa Rusia sa devina prea puternica, sa domine stramtorile spre mediterana. Tot
Bismarck incearca escaladarea conflictului din balcani.
La Berlin se hotarasate impartirea sferelor de influenta(are loc o negociere) astfel incat Austro-
ungaria urmeaza sa administreze Bosnia Hertegovina, Anglia-Ciprul. Rusia isi pastreaza proiectul de a
sprijini un principat autonom bulgar cu teritorii mult mai reduse decat proiectase initial Rusia tarista.
Romania, Serbia si Muntenegru sunt accepatate la acest congres ca state nationale independente. Desi
congresul de la Berlin rezolva pentru un timp prokblema balcanilor, el nu multumeste tioate partile
impplicate, principala neintelegere fiind intre Austro-ungaria si Rusia, ambele avand pretentii
incompatibile in balcani.
Incepand cu 1879, simtind ca primul sisitem de aliante nu mai functioneaza, bismarck initiaza un
al doilea sistem de aliante. De data aceasta, rolul central il are incheierea unei aliante defensive intre
Germania si Austro-ungaria. In 1881 Bismarck reuseste sa incheie o intelegere secreta, care prevedea
neutralitatea semnatarelor, in cazul aparitiei unui conflict intre Germania impreuna cu Austro-ungaria si
Rusia. Pe de alta parte, Bismarck conduce dubla alianta (Germania Austro-ungaria) catre apropierea de
italia, astfel nascandu-se Tripla Alianta(germania, Italia, AU), care are durabililitate, reinoindu-se o data
la 5 ani.
Initial sistemul de aliante incearca sa se dezvolte prin apropierea de Anglia, astfel incat aceasta
sa-si pastreze dominatia in Mediterana, lucru convenabil Germaniei si AU, intrucat dominatia britanica
insemna lipsa intaririi dominatiei franceze si ruse in regiune.
Bismarck mai incheie un tratat secret intre Germania si Rusia ca uramare a preocuparii acestuia
pentru mentinerea echilibrului, prin care era recunoscuta dominatia Rusiei in balcani si era asigurata
neutralitatea reciproca in cazul unui tert conflict.

16
 In 1888, Germania cunoste sucesiunea la tromul imperial cand in vara acestui an, Wilhelm al II-
lea devine noul imparat. Acesta si cercurile de influenta care il insotesc sunt mult mai antirusesti decat
politica promovata de Bismarck pana atunci si mult mai favorabila AU. Pe de alta parte ambitiile lui
Wilhelm al II-lea precum si economia in crestere a Germaniei nu mai corespund cu perspectiva lui
Bismarck asupra unei Europe echilibrate in care sa domneasca o retea de aliante prin care sa se
impiedice aparitia unei puteri amenintatoare prentru Germania. In 1890 Bosmarck e constrans de
Wilhelm al II-lea sa demisioneze.
Pe termen scurt (arata Besias) acrobatiile diplomatice a lui Bismarck au reusit sa mentina un
status-quo european echilibrat, nu s-au inregistrat razboaie de proportii mari.
Pe termen lung insa, nu a putut rezista sistemul de alianta bismarckian. Tripla Alianta are
dificultati majore cauzate de rivalitatea dintre Austria si Italia.
Pe de alta parte, sistemul de aliante bismarckian, nu rezista in fata fragilului compromis dintre
Austria si Prusia pe problema balcanilor.
Tot politica externa bismarckiana centrata exclusiv pe probleme europene nu a adat curs unei
extinderi coloniale masive ale germaniei, dimpotriva, el a lasat mana libera Frantei, intocmai pentru a
avea o supapa prin acre aceasta sa-si impace orgoliul, sa-si construiasca un vast imperiu colonial in
pararele cu Tripla Alianta, atat Rusia cat si Franta incearca sa iasa din izolarea europeana impusa de
Bismarck. Pe un fundal de apropiere militara si diplomatica intre Franta si Rusia. In 1892 are loc
incheierea unei aliante militare intre cele doua tari. Acestea se obliga la sprijin reciproc in caz de
agresiune. De altfel constituirea blocului militar franco-rus marcheaza sfarsitul « epocii Bismarck » in
jurul anului 1900 situatia europeana era foarte complicata astfel Anglia baleaza intre cele doua puteri in
cautare de avantaje, neputand si nedorind sa se decida. Intre Rusia si Anglia existau deferende majore pe
chestiuni legate de Orientul mijlociu si nu numai. Intre Rusia si AU persista problema balcanilor, iar
Franta si germania nu reusesc sa se inteleaga in chestiunea provinciilor Alsacia si Lorena. La toate
acesteaa se adauga aparitia unor actori din afara Europei care pretind sa joace un rol important pe secena
internationala(SUA si Japonia).

C8- 11.04.2008
Contextul international in preajma primului Razboi Mondial

La cumpana dintre secole in anii 1900, cancelarul G, nou numit in functie. Bullon afirma « nu
dorim decat sa ne ocupam locul nostru sub soare » ca expresie a politicii mondiale pe care incepuse sa o
practice Wilhelm al II-lea. Dorinta manifesta a Germaniei era sa transpuna politica echilibrului de forte
asa cum reusise sa o faca Bismark pe continentul european la scara planetara, astfel incat imperiul
britanic sa-si piarda pozitia de putere coloniala. In 1896 cu ocazia unui discurs, Wilhelm al II-lea declara
ca imperiul german devine un imperiu mondial pretutindeni, in regiunile cele mai indepartate ale
globului si vor locui cei mai multi patrioti ai nostri, produsele germane, stiinta germana, spiritul
inteprinzator german strabat oceanele, bunurile pe care Germania le transporta pe mari si oceane sunt de
ordinul miliardului.
Aceasta politica s-a bucurat de sustinerea masiva a elitelor, sentimentul de mare putere mondiala
oferea satisfactie in randul magnatiilor industriali si chiar a intelectualitatii. Stabilitatea sistemului
politic international post-bismarckian atat timp Anglia nu reactioneaza la politicile externe ale
Germaniei. Incepand cu 1897 Londra incepe sa-si manifeste vizibil nemultumirea fata de politica lui
Wilhelm al II-lea. Apare o contradictie evidenta intre interesele Weltpolitik-ului german si imperiul
britanica. Germania e perceputa tot mai acut ca amenintare in primul rand la nivel economic dar si
militar in special la capitolul flota maritima unde Anglia se obisnuise sa aiba rival. Simultan cu

17
nelinistea Angliei si Franta incepe sa conteste situatia internationala in special izolarea europeana la
care o obligase Bismarck. Dupa incheierea in 1892 a aliantei militare cu Rusia, noul ministru de externe
al Frantei Teofil Delcasse se va stradui sa incheie aliante care sa pregateasca Franta pentru un eventual
conflict care parea deja iminent avand in vedere Realpolitik-ul si politica de forta ce dominau atat teoria
cat si practica politicii internationale. Avand ca rival comun Germania, Delcasse reuseste sa apropie
Franta de vechiul sau concurent Imperiul Britanic. Acest lucru prinde contur in 1903 cand intre cele 2
tari incep sa se semneze tratate pe baza unei relatii numita in epoca drept cordiala. Aceasta relatie
cordiala a constituit impreuna cu blocul militar franco-rus Antanta cordiala noua grupare a puterilor care
se opune blocului puterilor Europei Centrale. In 1907 formarea celor 2 blocuri care domina politica
internationala la inceput de secol XX este in faza finala. Anglia si Rusia stabilesc o conventie politico-
militara ce le apropie si permit Frantei sa se situeze in centrul unei Triple Intelegeri(Rusia, Franta,
Anglia). Celelalt bloc de aliante se va baza si el pe un triumvirat Tripla Alianta: Germania, AU, Italia. In
acest context in care apar 2 blocuri militare relativ echilibrate, parea ca echilibrul international sa fie
unul durabil astfel la sfarsitul anului 1907 datorita restabilirii echilibrului pe plan international si a
politicii de descurajare reciproca practicata de cele 2 blocuri nu se inregistra nici un eveniment
consistent care sa prevesteasca conflictul major de peste cativa ani. In incercarea de a explica originile
primului razboi mondial istoricilor le-a fost imposibil sa identifice o cauza unica majora a conflictului.
Explicatiile istoricilor converg catre o multitudine de cauze. Joseph Nie identifica 3 nivele de analiza a
primului razboi mondial:
1. Nivelul sistemic
2. Nivelul politicilor interne
3. Nivelul liderilor politici

1. Nivelul sistemic: aici sunt accentuate 2 elemente cheie :

1. ascensiunea puterii Germaniei
2. concentrarea puterilor Europei in 2 blocuri de aliante care au tendinte de a imbratisa
politici externe din ce in ce mai rigide
Economia Germaniei a inceput sa functioneze tot mai bine si sa depaseasca in ceea ce priveste
productia industriala a Angliei precum si faptul ca industria navala germana a reusit sa recupereze foarte
mult fata de flota britanica.
Sistemul balantei de puteri si-a pierdut flexibilitatea avuta in secolul XIX si din cauza ascensiunii
nationalismului european care a facut ca solidaritatea traditionala aristocratica a dinastiilor monarhice
europene sa nu mai functioneze, casele regale, europene au devenit captivele ethosului nationalist. Pe
langa ascensiunea nationalista se remarca si cresterea credibilitatii acordata teoriei darwnismului social.
Conceptia conform careia singurul element important si decisiv in politica internationala este forta,
apare ca natural si firesc ca acel puternic sa castige si sa domine iar razboaiele scurte si decisive
castigate de cei puternici sunt si ele percepute ca atare.
2. Nivelul politicilor interne: Joseph Nie respinge explicatia leninista potrivit careia primul razboi
mondial a fost urmare a ascensiunii imperialismului capitalist. In fapt burghezia nu si-a dorit un conflict
militar de proportii intrucat acestea le-ar fi afectat interesele economice. Criza internationala a fost
provocata de slabiciunea interna a Imperiului Otoman, care fiind corupt si molatec, nu si-a putut
controla teritoriile in special Balcanii. Tot aici trebuie amintite problemele sociale ale Germaniei in care
conducerea politica concentrata in mainile unei oligarhii nu a inteles la timp asa cum intelesese
Bismarck necesitatea reformei interne si a extinderii politicii sociale. Oligarhia a preferat sa-si castige
legitimitatea folosind politici interne expansioniste si nu reforme interne sociale.

18
 3. Nivelul liderilor politici: Se poate remarca ca imparatul AU Frantz Ioseph I era un batran obosit
si o marioneta in mainile generalilor si a ministrului de externe. In Rusia, tarul Nicolae al II-lea era un
aristocrat izolat si care isi facuse din inabusirea oricaror reforme interne principalul scop al politicilor
sale. Era servit de ministri incompetenti si se aflau sub influenta unei sotii bolnave si nevrotice. Kaiser-
ul Wilhelm al II-lea era si el suferind la nivel temperamental fiind o fire extrem de emotiva si care avea
deseori complexe de inferioritate.
Incercand la randul sau sa gaseasca originile primului razboi mondial, Besias enumera :
1. Afirmarea blocurilor de aliante care pe langa divizarea Europei antreneaza si o cursa a
inarmarilor dublata de prea putine eforturi in favoarea unei politici pacifiste.
2. Escaladarea nationalismului care pe de o parte accentueaza nationalismele razboinice ale
puterilor dar si nationalismele revendicative ale minoritatilor incluse in imperiile
multinationale ale momentului(cel AU)
3. Socul inferialismelor, rivalitatea economico-politico-militara care transcede specificul
european si capata dimensiuni mondiale
Sintetizand putem considera cum o face Joseph Nie faptul ca principala cauza a declansarii
marelui razboi a fost schimbarea structurii balantei de putere la inceputul anului 1914, indicii
momentului aratau urmatoarea ierarhie :
1. Germania
2. Anglia
3. Rusia
4. Franta
5. AU
Cauzele care au jucat rol de mijlocitor sunt legate de lipsurile liderilor politici ai momentului
precum si de viziunea general impartasita a vremii despre politica internationala iar cauza declansatoare
care a precipitat evenimentele a fost asasinarea lui Franz Ferdinand, principele mostenitor AU, la
Sarajevo de catre un nationalist extremist sarbo-bosniac. In urma razboaielor balcanice incheiate in 1913
se conturase o putere regionala care ameninta interesele AU in zona. Aceasta era Serbia care reusise prin
Pacea de la Bucuresti din 1913 sa-si mareasca semnificativ teritoriul spre Sud. Imperiul AU
intentioneaza sa se opuna ambitiilor sarbesti care insa sunt sprijinite de catre Rusia.
In acest context tensionat in care Serbia are pretentii teritoriale asupra unor provincii controlate
de AU, in iunie 1914, cu ocazia unor demonstratii si manerve militare, mostenitorul tronului, arhiducele
Frantz Ferdinand se deplaseaza impreuna cu sotia in Bosnia-Hertegovina, principate pe care impreuna
cu AU le anexase in 1908. Ajung pe 28 iunie 1914 la Sarajevo unde sunt si asasinati de un student
bosniac de nationalitate sarba. Imediat suspiciunile se indreapta asupra Belgradului, acuzat ca ar fi
organizat atentatul. Momentul este decisiv considerat de catre AU care doreste acum sa rezolve
problema sarba si sa-si reimpuna dominatia in Balcani. Germania se declara neconditionat de partea AU,
Viena cu acordul si sprijinul Berlinului redacteaza un ultimatum adresat Serbiei pe 23 iulie 1914 cerand
imperativ un raspuns in 48 ore. Serbia accepta toate cererile ultimatului(dizolvarea societatilor,
asociatiilor pam-sarbesti nationaliste, interzicerea ziarelor si publicatiilor nationaliste, persecutarea
ferma si imediata a tuturor nationalistilor) cu exceptia unui singur articol care impunea prezenta pe
teritoriul Serbiei a unor trimisi care sa verifice aplicarea masurilor cerute de Viena. Raspunsul
Belgradului redactat cu avizul Frantei si Rusiei si avand de partea sa si Londra dorind o rezolvare
pasnica a conflictului nu este acceptat de AU. Pe 29 iulie 1914 este publicata Proclamatia catre
popoarele mele semnata de Frantz Joseph I prin care imparatul AU declara razboi Serbiei. In august
1914 urmeaza o avalansa a declaratiilor de razboi, aceasta avalansa pune intr-o pozitie de conflict militar
deschis cele 2 mari blocuri de aliante. Se declanseaza mari ofensive militare conduse in vest de

19
Germania si in Est de Rusia. Respingerea ofensivelor face ca incepand din 1915 sa inceapa de fapt un
razboi de uzura purtat in jurul transeelor si stabilizate cu costuri umane enorme. Anul 1915 in planul
relatiilor diplomatice si aliantelor militare este marcat de alaturarea Italiei de partea coalitiei franco-
anglo-ruse si a Bulgariei de partea coalitiei germano-austro-ungare. In 1916 razboiul de uzura continua
tulubrat periodic de incercarile de rupere a frontului. Pe frontul de vest, in februarie 1916, este de amintit
incercarea Germaniei de a strapunge linia transeelor francezilor, tentativa esuata dar soldata cu enorme
pierderi de vieti omenesti(circa 360000 de soldati francezi si 340000 de germani). Pe frontul de est
Rusia incearca reluarea ofensivei insa nici aceasta ofensiva nu avea succes. Odata cu sfarsitul anului
1916 armatele germano-austro-ungare reiau ofensiva.

C9 : 18.04.2008
Anul 1917 este anul hotarator in privinta desfasurarii conflictului. Distrugerile si pierderile
omenesti au creat o stare de oboseala generalizata si de revolta chiar in randul militarilor. Pe frontul de
Vest continua ofensiva sangeroasa fara ca vreuna din parti sa loveasca decisiv. Balanta se inclina pe
frontul de est unde in Rusia incep revoltele sociale si politice care vor culmina cu venirea la ptere a
bolsevicilor condusi de V. I. Lenin. Astfel ceea ce incepuse in februarie 1917 , greva generala din
Petrograd se va sfarsi in noiembrie 1917 cu instaurarea puterii sovietice la Petrograd. Acum congresul al
II-lea general al sovieticilor din Petrograd se constituie in principala institutie a puterii si creaza consiliul
comisarilor poporului in frunte cu clerul. In aceste conditii in care autoraitatea centrala a Rusiei nu mai
functioneaza nici armata nu mai rezista pe frontul de est a.i. Germania reuseste sa oblige Rusia sa
inceapa in decembrie tratativele la Brestlitovsk de incheiere a unui armistitiu separat prin care Rusia se
retragea din razboi. Astfel parea ca balanta razboiului se inclina in favoarea puterilor centrale a
Germaniei care castigand frontul de Est unde Rusia si Romania erau scoase din razboi, Puterile Centrale
puteau acum sa-si mobilizeze intreaga putere militara spre vest. Lucrurile au fost contrabalansate de
sprijinul al SUA acordat Antantei, in aprilie 1917.
In primavara anului 1918 devine clar pentru Germania ca in soarta primului razboi mondial se
decide acum si ca timpul trece in defavoarea sa, Germania isi concentreaza si mobilizeaza o putere
ofensiva impotriva frontului de vest pana in vara anului 1918. Germania inregistreaza succese militare
importante insa nu atat de importante incat sa fie si hotaratoare, coalitia francezo-anglo-americana
reusind sa se regrupeze si sa castige timpul necesar pentru ca interventia americana sa fie hotaratoare. In
toamna 1918 se gaseau in Franta aproape 2 mil soldati americani. La fel tehnica militara este dominata
de frontul de est si de armata anglicana. Germania este coplestia tehnic si numeric si se vede nevoita sa
bata in retragere. In acelasi timp pe frontul de S si SE, Antanta inregistreaza victorii, Bulgaria capituland
in septembrie 1918. In octombrie 1918 Austria cere un armistitiu in fata Italiei, context in care Germania
nu mai poate continua razboiul si in noiembrie 1918 incheie armistitiu(de pe pozitia de tara invinsa) cu
aliatii, abdicand ulterior(Wilhelm al II-lea). Astfel se incheie primul razboi mondial.

Situatia internationala dupa primul razboi mondial

In ianuarie 1918 presedintele W. Wilson prefigura principiile politice care sa ofere legimititate
unui nou echilibru de forte la nivel international in discursul tinut in fata Congresului SUA. WW
mentiona ceea ce ar fi trebuit sa se intample.
1. Necesitatea asigurarii libertatii maritime
2. Eliminarea blocajelor si barierelor economice

20
 3. Constituierea unei asociatii generale a natiunilor care sa asigure securitatea colectiva
mondiala si independenta politica si teritoriala a statelor suverane
4. Rediscutarea problemelor si dominatiei coloniale
5. Impunerea principiului autodeterminarii politice a natiunilor si stabilirea unor noi frontiere in
special in Europa in virtutea liniilor de democratie a nationalitatilor
Dupa capitularea Puterilor Centrale la aproximativ 100 de ani de la Congresul de la Viena din
1815, se anunta un nou congres international. Incepand cu ianuarie 1919 delegati din 27 de tari se
intalnesc la Paris in vederea discutarii tratatelor de pace care sa marcheze noua ordine internationala. De
la bun inceput se poate observa existenta unor lucruri care ameninta stabilitatea proiectului de pace. La
Viena in 1815 au participat tratative in toaet partile inclusiv cea perdanta, acum se remarca absenta
Puterilor Centrale care nu se afla pe pozitia de tara invingatoare.
Germania nu percepe respectivele tratate ca niste dictate. O alta problema a fost si lipsa Rusiei
neinvitata din cauza evenimentului. Asupra evenimentelor ruse plana ideea ca exista un factor
destabilizator si molipsitor pentru alte state. Conferinta de la Paris prezidata de G. Clemenceau care
reprezenta Franta, tara gazda. Puterile invingatoare cu interese mondiale si care au avut si rolul hotarator
in conferinta de pace au fost SUA, Anglia, Franta, Italia si Japonia legimitata in problema din exteriorul
Europei. Fiecare stat continea 2 reprezentanti care formau Consiliul celor 10, organism abilitat sa
conduca tratativele si discutiile. Deasupra Consiliului celor 10, forul decizional ultim si hotarator era
format din Consiliul celor 4. W.W., D.L. George, J. Clemenceau si Vitto-Orlando. Intre cei 4 nu a avut
loc consensul nici la nivel de idei si principii politice.
Pt W. Wilson era necesara existenta unui sistem international al relatiilor internationale bazat pe
o liga a natiunilor capabila sa impuna si sa mentina o pace colectiva si mondiala. Pentru D.L. George
esential era sa realizeze principiul echilibrului de forte in E. Continentala care sa impiedice extinderea
comunismului. Pentru Clemenceau esential era condamnarea Germaniei care sa evidentieze Germania ca
principala vinovata a declansarii razboiului facuta in asa fel incat Germania sa nu mai poate ataca
securitatea Frantei prin obligarea Germaniei la plata unor sume. Pentru Orlando important era sa obtina
garantiile promise Italiei de catre aliati fiind vorba de anexarea unor teritorii din balcani si fostul imperiu
otoman.
Pe 28 iunie 1919 in galeria Oglinzilor a Palatului Versailles se semneaza tratatul privind soarta
Germaniei. In acest act oficial Germania este considerata principala vinovata pentru izbucnirea
razboiului teritorial. Germania pierde portiuni semnificative astfel Franta recupereaza Alsacia si Lorena,
Belgia isi alipeste 2 cantoane, Polonia isi completeaza teritoriul cu o parte din Prusia orientala precum si
parte din Silezi de Nord. Armata germana este redusa la 100 mii de militari fiind desfiintat serviciul
militar obligatoriu si i se impune sa renunte la aviatie, blindate, artilerie grea sau nave maritime de
razboi.
Germania este obligata si la plata unor uriase sume de bani. Germania este deposedata si de toate
teritoriile sale coloniale. In septembrie 1919 si in iunie 1920 sunt incheiate alte tratate : cel de Saint-
Germain si Trianon, acestea sunt semnate cu statele succesoare AU-ei, Austriei si Ungaria – aici se va
hotari situatia balcanilor si a Imperiului Otoman. Austria si Ungaria sunt definitiv separate si mult
reduse teritorial. Se hotaraste print tratate si formarea Cehoslovacia, Iugoslavia si Romania Mare.
Bulgaria pierde parte din Dobrogea in favoarea Romaniei, parte din Macedonia in favoarea Iugoslaviei
si parte din Turcia Orientala in favoarea Greciei. Turcia isi pierde teritoriul Orientului apropiat sub
dominatie franceza si pastreaza doar o mica fasie de pamant in jurul Constantinopolului.
Tratatele din 1919 si 1920 duc la o schimbare radicala a hartii Europei, rezultate a unei imbinari pe de-o
parte a principiului autodeterminarii si pe de o parte a principiului de forta. Nouta harta a Europei este in
mod cert o harta mai aproape de revendicarile nationale decat harta din 1914, dar pe de alta parte ea nu

21
reuseste sa satisfaca toate statele. Tarile invinse capata prin aceste tratate un resentiment profund apoi
exista tari castigatoare ce raman puternic nemultumite : Italia, caruia i s-au refuzat teritoriile promise. In
noile state rezultate in urma tratatelor de pace apar noi minoritati nationale semnificative care accepta c
greu sa se integreze. Putem spune in aceste conditii, ca inca de la momentul semnarii lor, tratatele au
purtat in ele samburele revizionismului.
In perioada urmatoarele primului razboi mondial, atat in teoria relatiilor internationale cat si in
praxisul politic relatiilor internationale, paradigma idealista liberala devine mult mai influenta Stefano
Puzzini, idealismul de dupa I-ul R.M. se fundamenteaza pe principii care prezinta natura umana ca fiind
universala, rationala si ireductibila la egoism si materialism. Ratiunea universala care obiectivizeaza in
fiecare individ este cea la care trebuie sa apelam pentru a depasi starea de materialism in relatiile
interstatale, idelialismul nu crede intr-o tendinta fireasca a mediului international catre conflict si
considera razboiul o consecinta a rationalitatii, a politicii irationale. Idealismul promovat de persoane
precum W.W. urmareste ca obiectiv major inlocuirea sistemului de echilibru al puterilor bazat pe
politica puterii cu un sistem al securitatii internationale colective, fundamentat prin tratate internationale
si care sa fie pus in practica cu ajutorul uunei puteri org. internationale capabila sa descurajeze
conferinta. Astfel imediat dupa I-ul R.M. incepe construirea unei organizatii care sa poata juca rolul de
garant al securitatii colective, se constituie astfel Liga Nationala, ale carei prime institutii apar in 1920,
iar sediul central este fixat la Genea. Principiul fundamental al Ligii este acela de a preveni razboaiele si
de a oferi securitate colectiva definita in articolul 10 : « membrii societatii nationale, prin insasi
apartenenta la organizatie, isi ofera o garantie reciproca de securitate. In cadrul Ligii Nationale sunt
create o serie de organizatii internationale subsidiare precum O. Comunicatiilor, O. Economica si
Financiara. Institutul International pentru Unificarea Dreptului Privat. Sunt infiintate si alte organizatii
internationale strans legate precum OIM, Curtea Permanenta de Justitie Internationala, organizatii care
au supravietuit si dupa cel de-al II-lea R.M.
Sistemul international interbelic gandit in jurul unei organizatii precum Liga Nationala nu a
reusit sa mentina invocata securitatea colectiva mondiala, anii 30 fiind marcati si de un sfarsti catastrofal
al acesteia identificabil in izbucnirea celui de-al II-lea R.M.. Teoria idealista pierde mult din credibilitate
dupa cum remarca M. Weight. Daca perioada de dupa 1918 a cunoscut cea mai mare tentativa facuta
vreodata de a asigura societatii internationale o constitutie de a institui ordinea si legea internationala,
prin cooperarea statelor, esecul acesteia a asistat dupa 1945 la o intoarcere la politica puterilor. S-a
abandonat securitatea generala ca obiectiv politic si s-a presupus ca aceasta poate fi obtinuta prin
teroarea inarmarii nucleare.

C10 : 25-04-2008
Esecul politic de securitate colectiva si declansarea celui de-al II-lea R.M.

In plan ideologic perioada interbelica se remarca printr-o ascensiune ideologica a regiunilor

totalitare. Relatiile Politice liberale parlamentar democratice sunt tot mai mult devalorizate. Daca a II-a
jumatate a sec al XIX-lea si in sec II este un timp in care in spatiul occidental teoria si practica politica
sunt puternic influentate de sistemul politic liberal si democratic, anii interbelici marcheaza apogeul unui
prim val invers al democratiei, dupa S. Huntington(3 valuri in sus, 2 in jos :-???).
Inainte de 1945 Isaac Jeffrey, insasi ideea de democratie liberala era anatemizate cu raul,
putreziciunea fiind atacata de ineficienta, ipocrizie, coruptie atat din partea dreptei cat si stangii politice
internationale. Extremismul politic considera parlamentarismul constituit de constitutionalismul liberal,
o forma anchilozata a unui sistem politic ce doar pretinde a fi reprezentativ pentru cetateni, dar care nu
reuseste si nici nu a dorit vreodata acest lucru. Acest context se si consacra si apar lucrari Gaetano,

22
Mosca. Acestor actiuni din planul politic li se adauga vigoarea unui discurs nationalist violent
identificabil mai cu seama in tarile nemultumite cu rezolvarea I-ului R.M. Acest discurs capata amploare
odata cu imbratisarea sa de catre liderii politici importanti. O caracteristica pentru acest tip de discurs
este prezenta violentei, a razboiului ca elemente benefice si necesare.
B. Mussolini : ‘fiecare epoca, fiecare popor are razboaiele sale, viata este un lucru relativ, abs nu
exista decat in acceptiunea rece si sterica, cine tine prea mult la pielea sa nu se va duce sa se bata,
trebuie sa actionam sa ne miscam, sa ne batem si daca e necesar sa murim, neutrii nu au dominat
niciodata evenimentele, le-au suportat intotdeauna, sangele este cel care pune in miscare intotdeauna
roata de vibratii a istoriei’.
Acestui tip de discurs violent i se adauga in inceputul elaborarii mecanismelor genocidare in
aceleasi state nemultumite de rezolvarea primului R.M., in special Germania, incepe sa prinda contur si
un discurs rasist care prefigureaza practica genocidara ulterioara, conform conventiei pentru oprirea si
reprimarea crimei de genocid adoptata de ONU in 1848, genocidul este inteles ca fiind oricare dintre
actele urmatoarele comis cu intentia de a distruge in intregime sau partial un grup national, etnic, rasial
sau religios :
a) uciderea membrilor grupului
b) atingerea grava a acestor membri sau fizice a grupului
c) supunerea intentionata a grupului la conditii de existenta care antreneaza distrugerea
sa fizica totala sau partiala
d) masuri menite sa impiedice activitatile in interiorul grupului
e) transferul forat al copiilor dintr-un grup in altul
Toate aceste lucruri s-au intamplat spre sfarsitul anilor 30 si chiar dupa (Cambogia). In
interpreatarea lui Ires Ternon, responsabil de un genocid, responsabil este statul pentru ca eliminarea
unui grup solicita in fiecare etapa o sustinerea a clasei politice, birocratia, intregul esafodaj
administrativo-tehnic, un cordon ombilical leaga puterea genocidala de puterea statului. Statele totalitare
au oferit si ofera in continuare forma desavarstita de manifestare a practicelor genocidare. In viziunea
aceluiasi autor, mecanisemele genocidului ar fi urmatoarele :
1) retorica genocidara(distrugerea unui grup presupune dezumanizarea prealabila) se prezinta
eliminarea grupului tinta, nu ca pe o crima ci ca pe o vindecare, ca pe o terapie. Nu se ucide
pentru ca cei eliminati nu sunt oameni, nu se ucide, se purifica, de dezinfecteaza, se trateaza,
retorica genodicara prezinta crima ca terapie.
2) Dezmostenirea civica si dezumanizarea grupului : presupune disparitia protectiei legate ce
urmeaza a fi eliminata, care ii transfera din cetateni in apartizi, nu mai sunt cetateni
3) Selectia – sunt selectionate in prealabil cu atentie si cu maxima rigoare victimele fiind clar
identificate si insemnate
4) Planificarea – genocidul nu este urmare a unei isterii colective precum masacrele.
Genocidurile sunt rodul unei planificari, create cu ajutorul aparatului administrativ de stat.
In planul R.I. in perioada anilor 30 se remarca in primul rand esecul politicii de securitate
colectiva, Liga Natiunilor era varful de lance al politicilor de securitate colectiva, esecul s-a tradus ca
fiind de securitate, razboiul fiind calea unica de rezolvare. Acest esec al politicii internationale
coordonata de paradigma liberala idealista a culminat cu declararea in 1939 a celui mai violent si
devastator conflict cunoscut vreodata soldat cu 50 mil victime. O explicatie simplista a declansarii celui
de-al II-lea razboi mondial este transpunerea vinei exclusiv in faptul ascensiunii politice a lui A. Hitler
astfel incat uneori cel de-al doilea R.M. mai e numit si razboiul lui Hitler. Hitler e considerat conform
acestei perspective marele vinovat, creatorul unei miscari politice extremiste belicoase si care a condus
Germania conform unor principii razboinice. Intr-adevar politica lui Hitler poate fi fara indoiala

23
interpretata ca o cauza declansatoare a celui de-al doilea razboi mondial, dar in niciun caz nu poate fi
privita ca singura cauza. Nu doar politica acestui personaj politic malefic explica izbucnirea celui de-al
doilea razboi mondial. Sistemul international interbelic a fost subred inca din momentul constituirii sale.
Tratatele de pace de la Saint-Germain, Versailles sau Trianon nu au reusit sa creeze o pace durabila.
Evenimente precum invazia Japoniei din Manchuria(1931), invazia Etiopiei de catre Italiei(1935),
razboiul civil din Spania, reocuparea Renaniei de catre Germania, formarea axei Berlin-Roma(1936),
continuarea atacurilor nipone asupra Chinei, anexarea Austriei de catre Germania in 1938, ocuparea
Albaniei de Italia si a Cehoslovaciei de Germania in 1939, toate acestea dublate de lipsa de reactie a
Ligii Natiunilor pe de o parte si pe de alta parte de dorinta puterilor mondiale sa pastreze o pace fie ea
subreda si doar aparenta au dus la esecul politicii de securitate colectiva. Responsabilitatea lui Hitler si a
ideologiei naziste nu poate fi negata dupa cum arata G. Layton : ‘Ideile lui Hitler se intemeiaza pe o
teorie rasiala darwinista in care poporul de stapani menit genetic sa conduca lumea, era rasa ariana
alcatuita din popoarele nordice ale Europei si in special de germanici, arienilor li-e revenea sarcina de a
mentine puritatea rasei si de a le domina pe celelalte. Un alt ingredient al nazismului si mesajului politic
transmis de Hitler era antisemitismul violent irational halucinant si inspaimantator, evreii erau prezentati
in retorica nazista-cea care a pregatit terenul politicilor genocidare a statului precum : cancer care roade
trupul Germaniei, sa nu ajungem in metastaza.’ In locul democratiei parlamentare Hitler prevedea
crearea unui sistem politic in care sa existe un singur partid atot cuprinzator condus dupa principiul
dictatorial ein rich, ein volg, ein fhuren. Un alt tip al ideologiei naziste a fost nationalismul de tip agresiv
axat pe dorinta de a crea un nou imperiu, imparatia de 1000 ani, care sa cuprinda toti germanii, o
Germanie mare care sa fie o rivala a modelului britanic si al SUA. Acest lucru era posibil doar prin
asigurarea spatiului vital, ce va fi obtinut prin cucerirea Estului : Polonia, Ucraina, URSS. Germania,
scria Hitler, ’fie va deveni o putere mondiala, fie va disparea’.
In privinta actiunilor sale externe, dupa ce a venit in 1933 se pot identifica 4 faze(Joseph Nye) :
a) distrugerea sistemului international creat la Versailles prin manevre diplomatice(se
retrage in 1933 din L.N., in 1935 anunta vointa Germaniei de a nu mai respecta
clauzele militare Tratatului de la Versailles, acuza in 1936 Franta ca ar fi incalcat
Tratatul de la Locarno, prin discutiile pe care aceasta le purta cu URSS)
b) expansiunea lui Hitler in toate tarile mici vecine se remarca anexarea Austriei si apoi
a Cehoslovaciei, intervine in Spania generalul Francisc Frank, in 1939 este prevazuta
incheierea unui tratat de neagresiune impotriva Poloniei
c) faza in care Hitler reuseste sa detina dominatia militara pe continent(1940, in care
sunt ocupate Olanda, Belgia, Luxemburg, Franta, Norvegia)
d) supraextindere : marcheaza apogeul cataclismului declansat de razboiul total

C11 – 09.05.2008
Incercand sa domine intreaga Europa Germania declanseaza batalia Angliei axata in special pe
lupta aeriana si totala si totodata incearca cucerirea spatiilor estice.
Aviatia engleza reuseste sa faca fata atacului german, iar in rasarit este declansat un razboi
fulger. Acel razboi fulger din Rusia se soldeaza cu un esec, moment in care este socotit de majoritatea
istoricilor ca fiind decisiv pentru soarta celui de-al II –lea RM. In iarna dintre ‘42 – ‘43 situatia devine
ireversibil potrivnica Germaniei. In acest sens, trebuie amintite alungarea trupelor Germaniei din Africa
de Nord, capitularea a trei sute de mii de soldati ai axei la Stalingrad ;i declansarea marii contraofensive
rusesti. Incepand cu anul 1943 strategia Germaniei a fost in totalitate defensiva, iar conceptia militara a
lui Hitler s-a indepartat tot mai mult de realitatea evenimentiala.

24
 La sfarsitului ’43 aramata engleza si cea americana fac jonctiunea pe teritoriul Africii de Nord
si apoi stabilesc o baza solida in Italia.
Armata rosie cunoaste victorii importante ajungand pana in Ucraina pe care o cucereste in
mare parte. Liderul Germaniei se izoleaza de realitatea pe care nu vrea sa o accepte si spre deosebire de
Lenin, refuza orice tentativa de negociere si capitulare cumitand suicidul abia in aprilie ’45 cand trupele
erau pe teritoriul ei.
In Extremul Orient si in Pacific, expansionismul japonez a cunoscut ca si cel nazist momentele
sale de glorie, urmate de un sfarsit catastrofal marcat de hotararea presedintelui Truman de a folosi
bomba atomica. La 6 august 1945 bomba botezata Little Boy dotata cu 10 kg de uraniu si o putere de
100 kg de dinamita este aruncata in Hiroshima unde vor muri din 37000 locuitori, 24000. peste trei zile
pe 9 august, Fat man , a doua bomba la Nagasaki, fapt care determina capitularea neconditionata a
Japoniei.
Reluand subiectul cauzelor celui de-al II RM si mergand pe analiza lui J. Nye putem identifica
o cauza structurala : I RM nu a rezolvat problema Germaniei. Tratatul de la Versailles a fost prea aspru
cu germania si prea bland in aplicarea tratatului
Pot fi identificate si cauze interne proprii sistemelor politice interbelice cum ar fi :
1. delegitimarea democratiei parlamentare
2. criza economica din anii ‘30
3. politica de izolationism practicata de SUA care desi iesise ca cea mai importanta putere
politica mondiala nu s-a implicat in problemele europenilor
4. asccensiunea la putere a lui Hitler.
Astfel la nivel profund cauzele celui de-al II RM au fost cele sistemice : sistemul international
nerefacut viabil dupa I RM, cauza intermediara celei de natura interna, cauza declansatoare : ideile lui
Hitler.

Lumea dupa 1945

o prima trasatura la nivelul configurarii geopolitice indica iesirea din zona dominatiei.
Dominatia Europei nu ii mai apartinea. Politica mondiala e dominata de acum de tari aflate in afara
continentului european clasic : URSS si SUA.
Marea Britanie, desi avea puteri a iesit ca si tara slabita la fel ca si Franta care in ciuda
regimului colaborationist de la Vichy se numara mai ales datorita generalului de Gaulle printre
invingatori si a britanicilor de restabilire a aliantei din 1914-1918
Cel mai mare invingator al II RM este America victorioasa atat pe frontul european cat si pe
cel din Pacific. Economia americana iese intarita din razboi, economia europenilor este la pamant. SUA
nu a fost in postura celor participanti la razboi, nu au avut nici teritorii nici industrii afectate de razboi.
In 1945 economia americana realizeaza 50% din produsul global economic. Dolarul devine
moneda care domina formatiunile nationale. Din flota comerciala mondiala 2/3 navigheaza sub pavilion
American. Pe plan militar sunt prima putere politica, detin monopolul military, singura putere care
detine arsenalul nuclear.
Celalalta invingatoare, URSS plateste un pret extreme de mare in al II RM. 25 de milioane de
victime in timpul celui de-al II-lea RM si pierderi economice imense. Ceea ce obtin dupa incheierea
razboiului este pastrarea teritoriilor dobandite in urma actului Ribbentrop-Molotov. Anexeaza nordul
Prusiei, extinde cu 200 de km spre vest frontiera polono-germana, include in sfera sa de dominatie
intreaga europa centrala si de Est, transformata in primii ani de razboi intr-o zona de securitate tampon si
apoi intr-un bloc ideologic si militar aservit.

25
 Dupa incheierea razboiului, politica de forta a lui Stalin nu a fost cu nimic schimbata fata de
propriul sau popor, nu a fost niciun fel de relaxare sau recompensa acordata de institutii si conducatori.
Stalin a devenit si mia crud si mai nemilos si mai suspicios. In discurile sale laitmotivul e dublarea
eforturilor, cheama popoarele sovietice in permanenta la dublarea eforturilor avand ca principale
prioritati :
1. apararea : obsesia lui Stalin din primii ani de razboi fiind bomba atomica(in 1949 intra in
posesia armei nucleare)
2. industria grea: gandirea economica a lui Stalin fiind centrata aproape exclusiv pe proiecte
economice grandioase industriale(uzine de masini grele, combinate siderurgice, furnale)
si aproape deloc de dezvoltarea serviciilor si imbunatatirii confortului cetatenilor.
In 1950, arata M Lynge, planul cincinal sovietic de dupa razboi isi realizeaza obiectivele: s-a
dublat productia industriei grele, fier, otel, energie, petrol si s-a consolidat armata. Insa in continuare se
inregistreaza lipsuri in agricultura si la nivelul produselor necesare confortului minimal cotidian.
In fapt la moartea lui Stalin in 1953, soarta muncitorimii ruse nu era mai buna decat cea de
dinaintea revolutiei din 1917.
In urma tratativelor de la Yalta din februarie 1945 si de la Postdam(17 iulie – 2 august 1945) la
care au participat SUA, Marea Britanie si URSS, puterea sovietica este recunoscuta atat in plan
european cat si in plan mondial. Se configureaza in cadrul acestor tratate noul echilibru international in
care URSS-ul joaca un rol de protagonist.
In ciuda victoriilor asupra Germaniei, Stalin se simte vulnerabil. Din dorinta de a amasca
slabiciunile si de a obtine pozitii avantajoase politica externa stalinista postbelica a fost una foarte
agresiva, care a dus la o stare de incordare in sistemul internal\tional postbelic. Daca dupa I RM,
raspunsul comunist international a fost crearea Ligii Natiunilor in vederea construirii unei securitati
colective, dupa al II-lea RM, in planul organizatiilor internationale este constituita Organizatia
Natiunilor Unite. Ambele structuri au fost infiintate la initiativa americana si ambele au avut mereu
aceeasi dificultate: lipsa unor reguli comun acceptate respectate si impuse de toti si pentru toti membrii.
Structural, ONU preia formele raposatei Ligi a Natiunilor, adica constituirea unui for international
cat mai extins cu valente universale, cu un centru decizional restrans din care sa faca parte anumite
puteri mondiale si care sa-si asume rolul de a mentine ordinea internationala. Este vorba de comitetul de
securitate in cazul ONU alcatuit din 5 membri permanenti: SUA, URSS, Marea Britanie, Franta si
China, inzestrati cu dreptul de veto. In timp Consiliul de securitate s-a extins si cu membri nepermanenti
a caror mandat este de 2 ani. Azi exista 10 state membre cu un mandat de 2 ani, care se rotesc: un stat
din Europa de Est, 2 din Europa Occidentala, 2 din Asia, 3 state africane si 2 state ale Americii Latine.
Conform Capitolului 6 din Carta ONU, Consiliul de Securitate are mai intai ca prim obiectiv un rol
de prevenire a conflictelor. Aceasta organizatie a fost creata in 1945 la San Francisco de reprezentantii a
50 de state.
In planul teoriei relatiilor internationale, sfarsitul celui de-al II-lea RM, duce la o relaxare a
realismului. Totusi, perspectivei idealiste i se pot aduce si critici importante. Spre exemplu, Robert
Keohane considera ca exista 3 anomalii importante in cazul realismului postbelic. Prima se refera la
faptul ca statul chiar daca a ramas cel mai important actor pe scena politica mondiala nu mai este si
singurul in politica mondiala, ceea ce inseamna cresterea relatiilor transnationale realizate prin cooperari
multinationale sau diferite organizatii multinationale.
O alta anomalie pentru toria realista este generata de faptul ca democratiile liberale se comporta
diferit in politica externa decat in nondemocratie. Democratiile liberale parlamentare nu se razboiesc
intre ele.

26
 A treia anomalie este cea a incapacitatii teorieirealiste de a explica cresterea accelerata a
institutiilor si oganizatiilor internationale si supraapreciaza rolul statului ca actor.

C12: 16.05.2008
Razboiul Rece si relatiile internationale postbelice

Intr-un discurs tinut la inceputul anului 1946, W. Churchill declara: “de pe malul Balticii pana la
Trieste pe Adriatica, o cortina de fier a coborat de-a lungul continentului european. In spatele acestei
linii toate capitalele fostelor state ale Europei centrale si de Est sunt de acum inainte incluse in sfera
sovietica.” Dupa unii, aceasta poate fi declaratia de inceput a lui W. Churchill care declara inceperea
Razboiului Rece.
Razboiul Rece nu e decat o perioada de tensiune internationala intre blocurile de aliante si zonele
de influenta dominate de SUA si URSS, in care nota dominanta este ostilitatea fara declansarea vreunui
conflict major intre cele doua superputeri. Conflictul in perioada Razboiului Rece nu se dezvolta
niciodata pana la limita externa, conflictelerazboiului sunt reci.Conflictul Razboiului Rece este supus
unei rationalitati pragmatice atat din partea americana cat si din partea sovietica. Dupa Philip Defrages
Razboiul Rece este intai de toate perioada dintre 1947 – 1953, cand prind contur cele doua blocuri de
aliante militare. Dupa 1953, Razboiul Rece continua cu o perioada derelaxare, de dezghet din care nu
lipsesc insa conflictele, si se incheie odata cu sfarsitul anilor ‘80 prin desfiintarea URSS-ului.
Dintr-o alta abordare.a lui J. Nye, putem identifica 3 faze in prima etapa a RR:
1. 1945-1947: faza de initiere treptata
2. 1947-1949: faza declararii reciproce a Razboiului Rece – RR
3. 1950-2962: faza de apogeu a RR
Imediat dupa II RM dincolo de diferentele ideologice si de sistemul sociopolitic din URSS, au
existat si probleme de ordin geopolitic si miltar precum reconfigurarea Poloniei, situatia Germaniei in
RR, situatia Japoniei, problema despagubirilor de razboi, arma atomica monopolizata de SUA, lucruri
care au facut ca intre cele doua puteri sa apara pozitii ireconciliabile. Sfarsitul anilor 40 marcheaza
aparitia aliantelor militare care vor influenta decisiv relatiile internationale pana astazi totodata pe langa
aliante militare iau nastere si aliante economice. In 1947 este elaborat de SUA planul de dezvoltare
economica destinat refacerii Europei dupa cel de-al II-lea RM. planul Marshall si a fost destinat intregii
Europe, insa este refuzat de URSS si automat de tarile controlate de URSS. Acesta este un moment de
diferentiere intre cele doua blocuri: blocul occidental si cel oriental, avand la vest tari care beneficiaza
de ajutor (1,2% din PIB-ul SUA intre 1948-1952) si la est tarile satelit. Planul Marshall are la origine
nelinistea nelinistea Statelor Unite ale Americii care se temeau ca Europa centrala, pe de o parte fiind
distrusa de razboi nu va putea infrunta Uniunea Sovietica, iar pe de alta parte pentru a nu reedita criza
economica mondiala din anii ’30, ce a afecta profund SUA. In iunie 1947, Marshall declara ca “politica
noastra nu e indreptata impotriva vreunei tari sau doctrine, ci impotriva foametei, sraciei disperarii si
haosului. Scopul viitor trebuie sa fie revigorarea economica, pentru a permite crearea unor conditii
politice si sociale, in care institutiile libere sa poata exista.” Insa avand in vedere dupa cum arata si M.
Lynch, faptul ca Anglia anuntase retragerea trupelor din Grecia si Turcia, iar SUA prin vocea
presedintelui Truman anunta preluarea apararii celor doua state, Grecia si Turcia precum si faptul ca tot
Truman se refera in discursurile sale tot mai des la lumea buna si lumea rea, la lumea totalitarismului si
faptul ca SUA va face tot ceea ce poate pentru a apara lumea libera, au alimentat suspiciunile lui Stalin.
Astfel planul Marshall a fost interpretat de Uniunea Sovietica ca un instrument al imperialismului
american. Vusinski, reprezentant al URSS-ului declara in discursul sau din septembrie 1947, din cadrul
Adunarii Generale ONU urmatoarele: “Planul Marshall constituie in esenta o simpla varianta a doctrinei

27
Truman, adaptata la conditiile Europei postbelice. Devine evident ca implementarea planului Marshall
va insemna plasarea tarilor europene sub control economic si politic al SUA. Mai mult acest plan este o
incercare de a imparti Europa in 2 tabere si de a consolida formarea unui bloc de tari europene ostile in
special Uniunii Sovietice. Planul Marshall a succedat unei noi viziuni despre politicile externe ale
Statelor Unite ale Americii cunoscuta sub numele de Doctrina Truman. Ideea centrala a doctrinei este
aceea de a bloca la nivel mondial expansiunea comunismului.”
Intr-un celebru discurs tinut in martie 1947 in fata Congresului se declara: “suntem dispusi sa
sprijinim popoarele libere sa-si mentina institutiile libere si integritatea nationala contra miscarilor
agresive care cauta sa instaleze regimuri totalitare. Regimurile totalitate impuse popoarelor libere prin
agresiune submineaza fundamentele epocii internationale.”
In aprilie 1949 se naste alianta militara a Atlanticului – NATO. In paralel, Uniunea Sovietica ,
condusa de Stalin creeaza o zona de dominatie militara in spatiul est european unde impune guverne
comuniste marioneta. Iar ca raspuns la aparitia NATO, in momentul in care la aceasta alianta militara
adera RFG-ul, se creaza in 1955 Pactul de la Varsovia. Relatiile dintre SUA si URSS nu au putut fi
deloc flexibilizate sau imbunatatite prin intermediul ONU. Lupta dintre cele doua puteri s-a transpus si
in interiorul organizatiei. Dezechilibrul anti-sovietic din Consiliul de Securitate unde SUA avea aliati pe
M. Britanie si pe Franta era contrabalansat de folosirea dreptului de veto. In momentul in care in 1949 in
China are loc revolutia comunista condusa de Mao Tzedun, apare o prima mare tensiune importanta in
ONU: propunerea lui Stalin ca noua putere comunista chineza sa fei recunoscuta international si admisa
in locul Chinei conservatoare a carei conducatori sprijiniti de americani se aflau in Taiwan, iar Stalin in
1949 face propunerea ca . propunerea lui Stalin este respinsa, moment in care URSS se
retrage din ONU in semn de protest. Profitand de lipsa de securitate a URSS-ului, SUA reuseste sa
obtina mandatul ONU de aparare a Coreei de Sud in fata invaziei comunistilor din nord. Observand
faptul ca retragerea din consiliul ONU este nefavorabila, URSS-ul se intoarce. In acest context
izbucneste in 1950, in Coreea, tara care fusese ocupata in 1910 de Japonia si care acum era impartita
intre americani si rusi. Nordul revenea URSS-ului, iar sudul Statelor Unite ale Americii. In iunie 1950,
armata nord coreeana ataca sudul incercand sa alunge trupele americane. Insa cu aprobarea consiliului
de securitate ONU, SUA reactioneaza mobilizand o importanta forta armata nu doar respingand atacul
nord-coreean ci ajungand chiar aproape de granitele Coreei de Nord cu China. China se simte
amenintata, nu doreste trupele americane in imediata sa apropiere si trimite numerosi soldati sub eticheta
voluntari pentru a elibera Coreea de Nord de conducerea americana.
Truman incearca sa tempereze conflictul, nu sustine tezele generalului McArthur si accepta sa
incheie un armistitiu astfel incat dupa ce frontul se stabilizeaza in jurul paralelei 48 si unde era granita se
semneaza un tratat de incetare a conflictului, in 1953 dupa moartea lui Stalin. In incheiere putem afirma
ca Razboiul din Coreea este cel mai sangeros conflict al perioadei Razboiului Rece, facand peste 2
milioane si jumatate de morti si raniti. De asemenea marcheaza in SUA dezvoltarea fobiei comuniste, iar
in URSS ascensiunea incontestabila pe scena internationala.

C13 :23.05.2008 

Joseph Nye plaseaza nivelul de analiza a acauzelor RR pe 3 dimensiuni :

1. cea a liderilor politici unde se remarca retorica prapastioasa si exagerata cauzata de
paranoia lui Stalin si frica lui Truman fata de izolationismul SUA ;
2. cea a politicii interne : in principal este vorba de slabiciunea URSS-ului dupa razboi ;
3. cea sistemica : bipolarizarea lumii.
Exista 3 mari teorii care expplica aparitia RR :

28
 1. traditionalismul : originea RR sta in politica externa a lui Stalin si a URSS-ului care nu a dat
credit Natiunilor Unite, iar pe de alta parte URSS_ul s-a retras foarte greu idn teritoriile
ocupate in cel de-al II RM(expansionismul sovietic a determinat interventia Statelor Unite
ale Americii)
2. revizionismul : Statele Unite ale Americii sunt vinovate pentru ca dupa terminarea celui de-al
II-lea RM, lumea nu era bipolara, ea fiind singura superputere, dand dovada de pasivitate.
3. postrevizionismul : explicatia tine de nivelul sistemic, RR fiind vazut ca inevitabil pentru ca
lumea multipolara din perioada interbelica disparuse.
Momentele conflictuale pe care le-au cunoscut anii ’50-’90 au fost numeroase, cele mai vizibile
fiind Criza Suezului din 1956, teroarea nucleara reciproca, amenintare care a acunoscut apogeul in Criza
rachetelor din Cuba din 1962, razboiul din Vietnam dintre 1963-1975, razboiul din Afganistan 1979-
1988.

Criza Suezului - 1956

Acest canal maritim avea la mijlocul secolului XX o importanta marea pentru Marea Britanie si
Franta. Criza apare in momentul in care presedintele Nasser al Egiptului nationalizeaza canalul pe care
se aflau majoritatea rutelor britanice. Prim-ministrul britanic Eden reactioneaza violent considerand
actul o amenintare directa, comparandu-l pe Nasser cu Hitler.in acest context Israelul incearca sa profite
si ataca militar Egiptul. Marea Britanie si Franta intervin in conflict iar consiliul de securitate ONU nu
voteaza o rezolutie care sa sustina interventia anglo-franceza, ci una care cere incetarea conflictului.
SUA sprijina initiativa ONU facand astfel presiuni pentru retragere.
Fara sprijin coalitia franco-britanica se retrage iar in noiembrie 1966 sunt trimise primele trupe
ONU de pacificare a conflictului.
Egiptul preia controlul asupra canalului pe care il reda navigatiei comerciale si ramane sub
control egiptean pana in present. Odata cu aceasta criza din 1956 se sfarseste dominatia anglo-franceza
din Orientul Mijlociu.

Criza rachetelor din Cuba – 1962

Inarmarea nucleara continuase accelerat dupa cel de-al II-lea RM si pentru a intelege unde s-a
ajuns ca forta distructiva putem aminti ca intreg arsenalul bombelor poate fi incadrat intr-o singura arma
nucleara. SUA si URSS detineau peste 50.000. In planul politicii de forta, armamentul nuclear
determina:
1. reinvierea conceptului de razboiu limitat controlat;
2. crizele internationale inlocuiesc razboiul major (crize locale)
3. strategia de descurajare militara a devenit strategia cheie a politicilor de putere (cel puternic
este primul care se inarmeaza pentru a descuraja, nu cel care ataca primul)
4. dezvoltarea unui refugiu de prudenta a superputerilor ;
5. armele nucleare au creat un consens international(fiind neutilizabile ca arme de razboi)
in 1962 sunt detectate de SUA rampe sovietice de lansare pe teritoriul cubanez. Presedintele
Kenedy reactioneaza rapid si instaureaza o blocada navala in jurul Cubei menita sa impiedice navele
sovietice sa atinga tarmul cubanez.
Pe 22 octombrie 1962 Kenedy declara intr-o conferinta internationala “nu dorim razboi mondial,
dar nu ne vom retrage in fata acestui risc in momentul in care trebuie sa-l luan in considerare.”.
Hrusciov declara la randul sau “URSS-ul va riposte aplicand loviturile cele mai puternice”. El propune
urmatoarea solutie partii americane :abandonarea Cubei de URSS in conditiile in care SUA isi
abandoneaza trupele din Europa. Din perspective Americana asa ceva era imposibil de indeplinit.

29
 Dupa cateva zile de tensiune majora Hrusciov este cel care face o propunere secreta
americanilor, care este acceptata : rachetele vor fi retrase . Odata cu
acceptarea acestui pact se detensioneaza situatia.

Razboiul din Vietnam

Ca si in cazul Coreei, Vietnamul era o tara divizata intre o regiune dominata de un regim
dictatorial – comunist si cel de sud reocupat de puterea comunista.
Pe un fundal de criza politica, in sudul vietnamez trupele de gherila din nord incep la sfarsitul
anilor ’50 un razboi clamat a fi de eliberare si unificare.
Inceptulul anilor ’60 aduce cu sine si trimiterea de trupe americane in sprijinul sudului. In 1963
numarul soldatilor americani este de 16.000, in 1965 el creste la 25.000, iar in 1968 ajunge la 540.000.
Rezistenta vitnameza este peste asteptari in ciuda acestei manifestari de forta a americana.
Numarul urias de victime pe care bombardamentele masive americane il au ca rezultat duce la o scadere
dramatica a legitimitatii interventiei americane atat in interiorul SUA cat si pe plan international.
Odata cu castigarea alegerilor de catre Nixon in 1968 se incep negocierile de pace. Acestea ajung
deseori in impas, ajungand pana in 1973, rastimp in care razboiul continua. In 73 armatele americane se
angajeaza sa se retraga iar armata nord-vietnameza elibereaza prizonierii de razboi. In aprilie 1975 o
data cu retragerea efectivelor americane, sudul se preda nordului castigator iar Vietnamul este unificat
sub tutela negocierilor comuniste din nord.
In urma razboiului din Vitnam, SUA a perdut aproximativ 60000 de soldati si 350000 au fost
raniti.
Numarul victimelor din taara vietnameza depaseste 2 mil de morti. Razboiul din Vietnam este
considerat a fi cel mai lung razboi din istoria SUA.

Razboiul din Afganistan

In 1978 a izbucnit un nou conflict local sangeros care a avut pe fundalul sau ciocnirea ideologica
specifica RR. Este vorba de razboiul din Afganistan, locul in care in momentul in care regimul
communist de la Kabul care tocmai luase puterea este in pericol, URSS-ul se hotaraste sa intervina
pentru a sprijini firavul regim communist de aici. URSS-ul avea o granite comuna cu Afganistanul de
3000 km.
In decambrie 19979, incepe invazia sovietica. Numarul soldatilor sovietici creste in permanenta,
ajungand in 1981 la 130000.
In ianuarie 1980 in cadrul Adunarii Generale ONU se voteaza o rezolutie de condamnare a
interventiei sovietice, iar URSS nu poate mobilize decat 18 state sa o sustina, 10 votand condamnarea.
Rezistenta afgana de orientare islamista sprijinita de de SWFF reuseste sa faca fata. Ca si in
Vietnam, in Afganistan are loc impotmolirea unei puteri, Afganistanul putand fi comparat cu Vietnamul
sovietic.
Numarul victimelor este de 19000 de soldati rosii, peste 1 mil de afgani. La inceputul anilor ’80
aproximativ 50% din numarul refugiatilor de razboi ai lumii erau afgani.

30