1

Origine si Definitii
Termenul de diplomatie publica a fost introdus pentru prima oara in sfera academica in
anul 1965 de catre cercetatorul si diplomatul de cariera Edmund Guillon infiinta Centrul de
Diplomatie Publica Edward R. Murrow din cadrul Universitatii Tufts, acest termen fiind descris
in materialul informativ al centrului ca fiind influenta atitudinii publice in formarea si
executarea politicilor externe. Aceasta curpinde dimensiuni ale relatiilor internationale, dincolo
de diplomatia traditionala... [Inclusiv] formarea de catre guverne a opiniei publice din alte tari;
interactiunea dintre grupuri de interese private din diferite tari; informarea populatiei privind
afacerile internationale si influenta acestora asupra politicii interne; comunicarea dintre cei a
caror functie este comunicarea, precum diplomatii si jurnalistii straini; (si) procesul comunicarii
interculturale. Acest termen a fost preluat in scurt timp de catre USIA (United States
Information Agency) care s-a ocupat intre 1953 si 1999 de activitatile de diseminare a
informatiei si de transmisiuni media oficiale ale Statelor Unite ale Americii, preluand rolul pe
care Voice of America il avea inca din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Deoarece
activitatile acestei agentii erau definite in opinia publica ca fiind practic propaganda, termen care
capatase conotatii negative, USIA a acceptat termenul de diplomatie publica ca fiind
descriptorul oficial al activitatii sale.
Hans Tuch definea diplomatia publica ca fiind :Eforturile guvernamentale oficiale de a
forma mediul de comunicare de peste hotare in care politica externa americana se desfasoara,
pentru a reduce gradul in care neintelegerile si erorile de perceptie complica relatiile dintre
S.U.A. si alte natiuni. Obiectivele si interesele nationale sunt comunicate unui public strain
printr-o varietate de mijloace, incluzand emisiuni internationale, cultivarea de jurnalisti si
academicieni straini, activitati culturale, schimburi educationale, vizite si conferinte programate
si publicatii. Griffin Malone extinde definitia incluzand nevoia de a ii intelege pe ceilalti ca fiind
fundamentala pentru succesul diplomatiei publice: Daca dorim sa avem succes in eforturile
noastre de a crea intelegere pentru societatea noastra si pentru politicile noastre, intai trebuie sa
intelegem laitmotivele, cultura, istoria si psihologia popoarelor cu care dorim sa comunicam, si
cu siguranta si limba lor.
Pentru o mai buna intelegere a conceptului de diplomatie publica, este importanta
definirea a ce nu reprezinta diplomatia publica, prin evidentierea diferentelor fata de doua
concepte cu care este de multe ori confundat, anume propaganda si relatiile publice.
Dictionarul Merriam-Webster defineste propaganda ca fiind diseminarea de idei,
informatii sau zvonuri cu scopul de a ajuta sau de a aduce prejudicii unei institutii, cauze, sau a
2

unei persoane. O alta definitie data de acelasi dictionar este aceea ca propaganda reprezinta idei,
fapte sau acuzatii emise in mod deliberat pentru a ajuta cauza emitatorului sau de a aduce
prejudicii unei cauze opuse. Diferentele intre propaganda si diplomatie publica revin in principal
din nevoia intrinseca de credibilitate a diplomatiei publice si astfel nevoia de a disemina (ca rol
initial) informatii cu grad ridicat de adevar si functia de ascultare si de intelegere atribuita
diplomatiei publice ulterior, functie care lipseste din propaganda.
Relatiile publice ale ministerelor de externe, cu toate ca folosesc aceleasi mijloace si
tehnici ca si diplomatia publica, reprezinta o comunicare cu cetatenii tarii emitatoare pentru a
ajuta in intelegerea si interpretarea lumii exterioare dintr-o perspectiva nationala si pentru a
creste expunerea rolului international al tarii respective si a serviciului lor diplomatic. Diferenta
esentiala aici se refera la publicul tinta al exercitiului de comunicare, diplomatia publica fiind
orientata in concept si in definitie catre convingerea si catre ascultarea publicului exterior, strain.
Cu toate acestea, datorita expunerii crescute a mass-mediei, a aparitiei ciclurilor de stiri de 24 de
ore, a internetului si a altor forme ale revolutiei in comunicare din ultima perioada, publicurile
tinta ale celor doua exercitii au inceput sa isi piarda din gradul de diferentiere, publicul autohton
devenind expus (si influentat) de comunicarile oficiale cu publicul exterior, dar si viceversa.

Care sunt condiiile n care un act de diplomaie cultural devine sau este perceput ca
propagand.
Propaganda i diplomaia cultural sunt termeni, n perioada interbelic folosii cu titlul de
echivalen. Termenul de diplomaie cultural apare rar n documentele interbelice, un anumit
tip de propagand cultural corespunznd diplomaiei culturale n accepiunea sa de azi. Astzi
chiar dac se consider a avea un grad de similitudine sunt lucruri diferite, diferena constnd n
nuana de interpretare a materialelor, limbaj, scopuri, mijloace, actori care implementeaz etc.
Diplomaia cultural presupune spontaneitate, subtilitate, i intenia de a face art pentru art,
cultur pentru cultur, deci nu are n primul rnd un scop sau mesaj politic att de pronunat
precum n cazul propagandei. Diplomaia cultural presupune descentralizare, este la ndemna
nu doar a actorilor statali, principalii promotori ai acesteia fiind actorii independeni ce i asigur
(cu sprijinul programelor guvernamentale) continuitatea, permeabilitatea n rndul opiniei
publice din afr rii.
Elementul vizibil care face i azi distincia dintre Diplomaie cultural i propagand este
modul de prezentare al argumentaiei, sau sigurana n prezentarea unei opinii drept adevr
unic, absolut i de necontestat. Forumulari de genul se stie ca; toat lumea stie; e clar, e
binecunoscut demasca n general diferena dintre cele dou tipuri de discursuri i atitudini.
3

Diferena dintre propaganda i Diplomaie cultural consta i nu doar n forma ci i n
scop. n timp ce prima se adreseaza unui grup int cu scopul de a transmite idei i informaii
precise cu scopul de a forma ori modifica o anumit idee sau atitudine, diplomaia cultural se
adreseaza unui public larg cu scopul de informare, presupune spontaneitate, subtilitate, nu este
combativ, nu are un scop politic sau economic precis, reprezint arta pentru art provenind
dintr-o varietate de surse i forme de manifestare fr un control sau o sursa unic, spre
deosebire de propagand a crui coninut provine de la o surs unic, este controlat i direcionat.
Conteaz mult i modul de angajare ntr-un dialog al culturilor.
Diplomaia cultural sau propaganda presupun un discurs identitar prin reprezentarea
istoriei. Aceasta nu se face doar prin discurs istoriografic expus n manier clasica n scris sau
prelegeri. Expoziiile, comemorrile, stilurile arhitecturale, valorizarea patrimoniului prin
brouri, turism cultural, cinematograf etc sunt medii de reprezentare ale discursului istoriografic
nc insuficient cercetate sau teoretizate metodologic. Pe parcursul cercetrii am ncercat s
rspundem la cteva ntrebari: Ce fel de istorie era promovat; care sunt simbolurile cu
semnificatie istoric, cum sunt selectate i construite; n ce msur un discurs de reprezentare a
istoriei n scopul reprezentrii externe este o selecie creativ de fundaluri i tradiii istorice, ce
fel de trecut se afl pe piedestalul reprezentrii. n perioada ante i interbelic prin intermediul
reprezentrii istoriei se ncearc generarea unui sens al identitii comune sau, dup caz,
separate. E un discurs istoriografic justificativ la adresa apartenenei la familia popoarelor
europene occidentale n general i a celor neolatine n mod special.
Chabers Encyclopedia Britanica definete propaganda ca fiind efortul sistematic
menit a duce la raspndirea unei doctrine sau a unei practici anume, cu scopul de a genera o
aciune, imediat sau n perspectiva de rspuns. American Encyclopedia susine c orice aciune
a unui grup organizat pentru raspndirea unei doctrine sau a unor idei formeaz coninutul
propagandei.
Propaganda: presupune o aciune sistematica a unui grup organizat pentru difuzarea
unei doctrine sa a unei idei cu scopul de a convinge i de a cstiga adepi i aliai, de a produce
aciuni convenabile obiectivelor politice prestabilite. Ion Dragan consider propaganda ca
pe:... o specie a comunicarii sociale, o comunicare persuasiv de informare i influenare,... a
atitudinilor i comportamentelor politice.


Diplomatia culturala versus Propaganda culturala
Elementul vizibil care face i azi distincia dintre Diplomaie cultural i propagand este
modul de prezentare al argumentaiei, sau sigurana n prezentarea unei opinii drept adevr
4

unic, absolut i de necontestat. Forumulari de genul se stie ca; toat lumea stie; e clar, e
binecunoscut demasca n general diferena dintre cele dou tipuri de discursuri i atitudini.
Diferena dintre propaganda i Diplomaie cultural consta nu doar n forma ci i n
scop. n timp ce prima se adreseaza unui grup int cu scopul de a transmite idei i informaii
precise cu scopul de a forma ori modifica o anumit idee sau atitudine, diplomaia cultural se
adreseaza unui public larg cu scopul de informare, presupune spontaneitate, subtilitate, nu este
combativa, nu are un scop politic sau economic precis, reprezinta arta pentru arta provenind
dntr-o varietate de surse i forme de manifestare fr un control sau o sursa unic, spre
deosebire de propagand a crui coninut provine de la o surs unic, este controlat i direcionat.
Conteaz mult i modul de angajare intr-un dialog al culturilor. Perspectiva diplomaiei culturale
accept posibilitatea de modificare a propriilor opinii n urma dialogului, ia mereu n considerare
i expune n propriul discurs opinia i perspectiva advers, nu evit a expune opinii i argumente
pe care nu i-ar dori sa le auda i pe care propaganda cultural le-ar trece sub tacere sau ignor.
Diplomaia cultural ca i propaganda nu este straina de logica de potlatch prin
expunerea n faa strinilor a ce este considerat mai reprezentativ i mai impunator ca simbol cu
scopul de a cuceri admiraia strinilor/vizitatorilor. n cazul unei ambasade o aciune de
diplomaie cultural ofer oportunitatea oaspeteluii de a deveni gazd n ar n care este
acreditat, inversnd astfel rolurile cu tot ce decurge de aici ca avantaj comparativ n paradigma
negocierii. n acest caz diferena const n manier subtil a expunerii, n limbaj, n acceptarea
dialogului i a posibilitii de modificare a pozitiei iniiale.
Generalizarea este i n acest caz o practica riscanta, naiuni diferite cu o experiena
istoric diferit acorda o atenie diferit propagandei i diplomaiei culturale. Diplomaia
cultural presupune o atitudine relaxat, i spre deosebire de propagand, nu va beneficia la nivel
politic de aceeai atenie exprimat n fonduri i sisteme organizatorice, pentru c rezultatele pe
care le ofer sunt difuze, perceptibile n durata lung.
Propaganda spre deosebire de diplomatia culturala care adesea se autoreprezinta va
politiza cultura, in vederea obtinerii unor efecte imediate. Aceentul pe provocarea de emotii si
trairi in locul acentului pe dezbatere si argumentatie defineste diferenta esentiala dintre
constructia unui mesaj probagandistic visavis de cel al diplomatiei culturale per se. Provocarea
de emotii se obtine prin naratiune selectiva si manipularea simbolurilor, si este vizibila in mod
special odata cu aparitia documentarelor cinematografice (cu mare efect deoarece rulau 10-15
minute inaintea spectacolului propriu zis).
Diplomatia culturala spre deosebire de propaganda culturala nu pune accent pe
persuasiune adica pe promovarea prin reprezentae culturala a unor interese de natura economica
sau politica ci pe promovarea comunicarii dintre culturi si civilizatii cu scopul detensionarii si
5

intelegerii reciproce. Diplomatia culturala de efect presupune angajarea intr-o dezbatere, adica
receptarea mesajului si obtinerea unui raspuns.Din studiul nostru reiese insa ca majoritatea
actiunilor associate propagandei/diplomatiei culturale sunt o transmisie unidirectionala, careia
atunci cand i se raspunde, i se raspunde in aceeasi maniera prin actiuni unidirectionate catre
publicul din tara terta. Diplomatia culturala autentica nu implica un monolog ci disponibilitatea
pentru participare la un dialog intre culturi. Disponiblitatea de a asculta nu doar de a expune un
punct de vedere si mai ales disponiblitatea de a accepta posibilitatea propriei transformari in
realatie cu argumentele sau expunerea fata de argumentele unei alte culturi sunt atribute esentiale
ale succesului in acest domeniu.
In timp ce diplomatia culturala vizeaza largirea orizontului publicului, relevarea
complexitatii acceptarea diferentei, propaganda urmareste ingustarea orizontului, concentrarea
pe cateva idei forta care simplifica o complexitate, iar simplificarea inseamna excludere care
adesea degenereaza in xenofobie.
Se poate adauga si diferenta in acceptarea de catre diplomatia culturala a propriilor limite,
a faptului ca pentru a fi de efect trebuie sa fie dublata de decizii politice cu influenta sociala si
economica pe termen cel putin mediu. Discursul de natura propagandistica va face declaratii fara
acoperire faptica.
Difera si scopul final. Diplomatia culturala este interesata mai mult de aspectul dialogului
intercivilizational si al intelegerii reciproce, propaganda este interesata de rezultatul politic al
respectivei actiuni. Si in sfarsit am observat ca diplomatia culturala spre deosebire de
propaganda culturala presupune ca guvernele sa fie nu initiatori ci facilitatori de schimburi
culturale practicate de indivizi si institutii nonguvernamentale.

10. Diplomatia culturala/Propaganda si Diplomatia Publica
Putem sa identificam o distinctie si intre diplomatia culturala si diplomatia publica, titlu
generic sub care apare adesea in SUA mai ales si desemneaza Diplomatia culturala/Propaganda
intr-o formula sau alta practicata ca atare de guverne prin intermediul unor agentii specializate cu
diferite denumiri, in general din interiorul ministerelor de externe este de cele mai multe o forma
de propaganda mai mult sau mai putin subtila, numita in literature de specialitate din SUA
generic Public Diplomacy. Se pune intrebarea in ce consta diferenta dintre Diplomatia Publica
si Diplomatia Culturala cei doi termeni fiind folositi in diferite surse cu titlul de echivalenta.
Diplomatia publica in bibliografia americana acolo apare pentru prima data presupune actiunile
de politica externa prin care un anumit stat se adreseaza direct opiniei publice dintr-o alta tara
evitand mecanismele diplomatice traditionale. Mesajul este direct, deci nefiltrat de diplomatia
sau cenzura statului tert. Termenul se refera in general la actiunile sponsorizate oficial sau
6

neoficial de guvernul tarii care practica Diplomatia publica visavis de o alta tara. Diplomatia
culturala este parte a Diplomatiei publice cu specificatia ca se individualizeaza nu doar prin
continutul cultural ci si prin cei care o practica. Diplomatia culturala nu este practicata doar de
guverne, ci si de asociatii nonguvernamentale si indivizi neinregimentati vreunei structuri. Intr-
un fel sau altul fiecare cetatean al unei tari aflat in strainatate este un diplomat cultural
voluntar sau involuntar al locului din care provine. Stilul de viata, comportamentul, vestimentatia
unui individ sunt atasate automat intr-o maniera generalizatoare arealului politic si cultural din
care provine. Profesori, ziarisiti, diversi intelectuali vor practica asiduu diplomatia culturala in
perioada interbelica. Unii o vor face din proprie initiative sau patriotism, altii pentru anumite
favoruri. Un argument in plus pentru definirea Diplomatiei culturale ca varianta a diplomatiei
publice care se desfasoara in afara sferei de control guvernamentale o reprezinta diplomatia
culturala a diasporei romanesti (in perioada post-belica) adesea in conflict cu regimul existent in
tara de origine pentru care faceau diplomatie culturala dar in numele altor valori. Creativitatea,
flexibilitatea sacrificiul in unele cazuri, oportunismul in altele par sa caracterizeze actiunile de
diplomatie culturala in perioada de care ne ocupam.
11. Diplomaia cultural n decizia politic
Dac exist un consens n legatur cu necesitatea teoretic de evitare a conflictelor
lucrurile stau diferit n ce privete modalitiile de evitare a acestora. Contribuia pe care
diplomaia cultural o poate duce la promovarea pacii este cumulativ i se face prin promovarea
cunoatere i intelegerii reciproce. Cultura n sine i diplomaia cultural nu pot s ofere soluii
miracol dar pot n timp s creeze un climat favorabil reconcilerii pe care se poate construi tot n
timp fundamentul unei pci durabile n termenii definiiei dat de Sf Augustin Ordinea n
linite. Diplomaia cultural spre deosebire de propaganda cultural folosete cultura pentru a
crea un mediu favorabil destinderii i ncrederii. Propaganda cultural folosete cultura n scop
ofensiv, pentru a epata i coplei, pentru a convinge de superioritatea unei ri, naiuni crend
reacii de frustrare, i tensiune.
La alt nivel al investigaiei din analizele de politic extern rezult c de puine ori se
acioneaz n conformitate cu o evaluare obiectiv a propriilor interese. Factorii emoionali i
psihologici au un cuvat de spus. ntr-un domeniu intangibil i greu de descris i msura cantitativ
influena factorilor culturali, a mediumului creat de acestea de-a lungul timpului i influenei
acestora asupra factorilor psihologici i emoionali este importanta. Cunoaterea limbii,
literaturii, familiarizarea cu o anumit cultur, estompeaz prejudecile creaz instinctiv un alt
fundament pentru deciziia politic, n care prevaleaz cooperarea.