Popaganda- definire, caracteristici

Prin propagandă se înţelege cel mai adesea activitatea sistematică de transmitere, promovare
sau răspândire a unor doctrine, teze sau idei de pe poziţiile unei anumite grupări sociale şi
ideologii, în scopul influenţării, schimbării, formării unor concepţii, atitudini, opinii, convingeri
sau comportamente. În sensul clasic, propaganda se constituie ca un subsistem al sistemului
politic al unui partid, al unui grup social sau al unui regim de guvernare; în prezent însă, se
dezvoltă numeroase forme de propagandă (economică, tehnică, medicală, sportivă, culturală),
diferenţiate dupa conţinut şi prin raportare la profilul grupului social care o iniţiază, urmărind
realizarea unor scopuri persuasive.
În formularea sa cea mai elementară, propaganda este un termen neutru pentru răspandirea
ideilor, fiind definite în Dicţionarul ştiinţelor sociale, prin: “Tehnicile şi metodele de influenţare
sau controlare a atitudinilor şi comportamentului... prin utilizarea cuvintelor şi a altor simboluri
în vederea transmiterii, promovării sau răspândirii unor doctrine, teze sau idei” ca şi prin
“declaraţiile şi impresiile care rezultă din folosirea unor astfel de tehnici şi metode”. Propaganda
este un proces de comunicare care foloseşte anumite tehnici şi metode pentru a-şi realiza
scopurile.
Scopul final al propagandei vizează formarea anumitor atitudini şi impunerea de
stereotipuri sociale, ea tinde să condiţioneze individul, creându-i mecanisme automate în scopul
de a controla şi manipula comportamentul său social (achiziţia unor bunuri, votarea unei anumite
forţe politice, respingerea unei anumite legi în cadrul unui referendum). Deşi termenul provine
de la Biserica Romano-Catolică şi era legat de “propagarea credinţei”, conceptul a fost preluat si
în comunicarea politică la începutul sec. XX.
În perioada primului război mondial, Institutul de Analiză a Propagandei a realizat un studiu
serios al propagandei, definind termenul ca fiind: “o expresie a opiniei sau acţiunii unor indivizi
realizată deliberat ca să influenţeze opiniile şi acţiunile altor indivizi în scopuri predeterminate“.
Propaganda implică în general promovarea de către stat (sau guvern) a unui anumit punct de
vedere pentru a caştiga influenţa sau controlul.
Termenul propagandă are azi o conotaţie evident peiorativa pentru marele public. De aceea se
evită folosirea acestui termen în analizarea acţiunilor unor partide de către ele însele.
În încercarea de a domoli conotaţia peiorativă actuală, azi se foloseşte o aşa numită definiţie
pozitivă a propagandei, anume aceea de: propagare de cultură din unghi partinic. De menţionat
ar fi şi faptul că nu trebuie să privim propaganda doar din punctul de vedere al
fenomenului negativ, căci, trebuie să recunoaştem, sub o formă sau alta, toţi apelăm la tehnici
de propagandă atunci cand vrem sa convingem. În mod conştient sau inconştient, folosim
mijloace de influenţare a celuilalt şi rareori argumentele pot convinge în stare pură, ele au
nevoie să fie însoţite de mesaje rationale pentru a putea atinge scopul final- convingerea celuilat.
Construirea unui sistem logic de argumente este la fel de importantă ca însoţirea lui de o „haină“
de mesaje relaţionale care să deschidă calea (să lumineze drumul) elementelor capabile să-i
schimbe celuilalt modul de a percepe un anumit lucru.
În principiu, propaganda este un dialog făra interlocutor. Dialogul se poartă cu convingerile, cu
percepţiile şi cu senzaţiile oamenilor cărora încercam să le inoculam o anumită idee. Celălalt nu
este prezent decât pentru a accepta sau pentru a respinge ideile transmise şi formarea
convingerilor în acest caz se desfăşoară prin parcurgerea a 4 etape:
1. prezentarea ideilor (transmiterea mesajului);
2. conceptualizarea sa perceptivă (asocierea ideilor cu notiunile);.
3. acceptarea ideilor transmise- etapa cea mai importantă, în cazul în care are loc respingerea
ideilor, propaganda a dat greş fie din cauza deficienţelor de construcţie (nu s-a ţinut cont de
convingerile anterioare ale oamenilor, s-au ignorat senzaţiile inconştiente, a fost lipsită de logică
şi coerenţa), fie din cauza deficienţelor de transmitere (folosirea unui canal de comunicare
inadecvat, alegerea greşită a momentului şi duratei transmiterii sau ignorarea circumstanţelor
transmiterii);
4. obiectivarea valorilor în comportamente ulterioare (aplicarea ideilor şi a atitudinilor derivate
din acceptarea lor) dacă ideile au fost acceptate.
Dacă privim propaganda din prisma sistemului, propaganda se caracterizează prin:
1. o structură instituţională specializată (aparat de conducere ierarhică, centre de organizare,
centre de studiu, proiectare şi difuzare de mesaje);
2. ideologie şi valori aflate în corespondenţa cu interesele şi obiectivele grupării sociale pe care o
reprezintă; acestea sunt luate ca referinţă pentru programarea şi realizarea propagandei;
3. mijloace şi metode de transmitere a mesajului.
În cercetarea propagandei, studiul sociologic a evidenţiat faptul că există metode diferite de
propagandă:
-afectivă - constă în organizarea mesajelor astfel încât acestea să provoace trăiri şi adeziuni
colective, mai ales de tip emoţional. Mai întâi se indică consecinţele negative ale unei opţiuni
personale provocate de o agenţie anume (afectarea intereselor, ameninţarea poziţiei individuale,
împiedicarea realizării unor obiective personale importante etc) pentru a declanşa reacţia afectivă
negativă faţă de aceasta şi apoi se prezintă o alternativă diferită care ar avea numai efecte
pozitive. Accentul nu este pus pe argumentarea logică sau prezentarea unor fapte relevante, ci pe
acele informaţii care au o profundă rezonanţă afectivă.
-a faptelor - (Merton, Lazarsfeld); este concentrată pe transmiterea de fapte cât mai concrete,
saturate de amanunte relevante pentru persoanele ale căror opţiuni ar urma să fie modificate.
Accentul nu este pus pe fapte generale, ci pe cele personalizate şi care dispun de potenţialitatea
descoperirii unei surprize de către receptor. Îndemnurile directe, lozincile, apelurile zgomotoase
la urmarea unor căi sunt înlocuite de o astfel de selecţie şi prezentarea faptelor care provoacă
opţiunea persoală pentru acea cale prezentată ca cea mai bună dintre cele posibile. În felul acesta
se lasă impresia autonomiei personale în luarea deciziei.
-persuasivă - presupune aplicarea regulilor retorice de organizare a discursului, mai ales prin
utilizarea unor cuvinte saturate emoţional şi care se bazează pe persuabilitatea membrilor
audienţei;
-tactică -proiectată pe termen scurt pentru obţinerea unor efecte imediate;
-strategică-pe termen lung, destinată formării sau modificării valorilor, atitudinilor de baza şi
concepţiilor proprii indivizilor şi societăţii;
-politică-considerată în prezent cea mai importantă. Pentru J.Ellul aceasta este, de fapt, ''un
dialog care nu există''. La nivel internaţional, ea îşi propune să ''remodeleze psihologia celor cu
care se află în competiţie, în condiţiile în care căile diplomatice, economice sau militare au
devenit inoperante sau excesiv de costisitoare. Propaganda politică nu urmăreşte descoperirea
unor adevăruri, ci convingerea interlocutorilor reali sau potenţiali. În acest sens, Gustve Le Bon,
menţiona existenţa a patru factori principali de convingere, pe care îi prezenta ca pe un fel de
''gramatică a persuasiunii'':
-prestigiul sursei - sugestionează şi impune respect;
-afirmaţia fără probe - elimină discuţia, creând totodată impresia documentării erudite a celor
care reprezintă sursa de mesaje;
-repetarea - face să fie acceptată ca fiind certă o afirmaţie compatibilă cu obiectivele sursei;
-influenţarea mentală, care întăreşte (iterează) convingerile individuale incipiente sau aparţinând
indivizilor fară personalitate.
Tot în domeniul politic (dar poate fi folosită cu succes şi în alte domenii) se distinge între:
-propaganda albă; utilizează materiale provenite din surse oficiale, conţinând noutăţi culturale,
artistice, aparent inofensive, cum ar fi: stilul de viaţă, prezentarea unor personalităţi considerate
exemplare pentru viaţa culturală, sportivă, muzicală, fără a aduce în discuţie elementele care ar
pune în discuţie performanţele spaţiului social din care provin personalităţile respective.
Valoarea psihologică a unor astfel de colaje poate fi pentru ascultătorii (cititorii) nepregatiţi şi
fără luciditate, considerabilă. Cercetările au relevat o eficienţă mai mare a propagandei albe în
rândurile tineretului prin transmiterea unor emisiuni radiofonice de muzică tânără în alternanţa
cu scurte buletine de ştiri. Pe fondul perceptiv pozitiv creat de contextul muzical, remanenţa
mesajelor din ştiri este deosebit de mare, deoarece propaganda se realizează neostentativ şi
creează impresia unui dialog între egali.
-propaganda neagră vehiculează, în general, materiale ''fabricate'', puse pe seama fie a unor
instituţii inexistente pe care ascultătorul/cititorul/privitorul nu le poate verifica, fie pe seama unor
instituţii care există, dar care au cu totul alte preocupări decât cele din ştirile fabricate. Mesajele
''artizanale ''lansate în spaţiul social pot surprinde prin ''noutatea'' lor, şi asfel, pot genera un
curent favorabil sursei de emisie. De pe aceleaşi pozitii se emit ştiri făcându-se precizarea că
provin din zvonuri neidentificate.
-propaganda cenuşie este cea mai frecvent folosită de centrele de dezinformare. Specificul său
constă în combinarea informaţiilor parţial reale cu cele integral false alcătuind ştiri cu aspect
aparent precis, care însă nu pot fi verificate complet. Publicul care identifică, episodic elemente
pe care le cunoaşte, poate fi uşor indus în eroare de asemenea fabricaţii, punând noutăţile pe
seama unor lacune personale de informaţie.
Din toate cele de mai sus, dar şi din alte aspecte pe care nu am reuşit să le surprind în
prezentul material, rezultă, pe de o parte , că propaganda oferă prilejul de a discredita oamenii,
de a distruge reputaţii, de a exclude grupuri de oameni, a incita la ură şi a cultiva indiferenţa,
iar pe de altă parte că transmite mesaje şi teme într-un limbaj ce se adresează de multe ori
unor grupuri ţintă. Propagandiştii pot face apel la calitatea de membru al familiei, la identitatea
rasială sau etnică, la valori şi convingeri, la hobby-uri, la aspiraţii şi alte aspect care pot
influenţa astfel încât să se obţină scopul initial propus
BIBLIOGRAFIE:

https://www.affde.com/ro/7-types-of-propaganda-techniques-advertisers-use.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Propagand%C4%83
https://istorie-edu.ro/miscellanae/propaganda/istoricul-propagandei.html