COMUNICAREA MEDIATICĂ –

PROCES DE INFLUENȚĂ

Abordând comunicarea ca un proces de interacțiune,

aceasta implică și o componentă de influențare reciprocă. Orga-
nizațiile media, aflate tot mai mult sub o presiune economică în
contextul crizei, au devenit tot mai „dispuse” la compromisuri
ale căror consecințe grave se regăsesc tot mai evident în conți-
nutul editorial prin degradarea continuă. Confruntarea determi-
nată de rating a direcționat tot mai mult produsele mediatice
către rețetele senzaționalului sau chiar către inventarea unor
știri. Fragilizarea relațiilor sociale din cauze economice aduce în
prim plan precum în peisajul mediatic anumiți „actori” puşi să
se orienteze către obținerea influenței politice și economice prin
dimensiunea, identitatea și scopul „produselor” lor mediatice.
Publicul a devenit un consumator tot mai mare de știri, își for-
mează opiniile cu ajutorul televiziunii dar interesant este că are
o părere foarte proastă despre aceasta. În urma prezentării Ra-
portului privind libertatea presei în România pe anul 2011, s-a
constatat că 83% din populația adultă a României se uită zilnic
la televizor, 75% din telespectatori cred că televiziunile sunt
dispuse să difuzeze orice de dragul audienței iar 65% din tele-
spectatori consideră că televiziunea manipulează.
Efectele influenței ca modificări cognitive, efective sau
motivaționale vizează subsistemul psihic. Astfel, atitudinile ca pre-
dispoziții de a reacționa într-un anumit fel se conturează ca „indica-
tor pragmatic asupra comportamentului individual sau de grup”.
Studiile și cercetările în domeniul influenței sociale au
evidențiat că atitudinile „pot fi considerate ca sisteme vectori-

44
al-reglatorii aparținând persoanelor, grupurilor și organizații-
lor, cu funcții de orientare și susținere a acțiunilor și compor-
tamentelor sociale”.84 În acest context caracteristicile atitudini-
lor se pot descrie, după cum urmează:85
- atitudinile evidențiază relațiile selective ale persoa-
nei, grupurilor și organizațiilor cu „obiectele sociale” aparți-
nând mediului extern și intern, selectivitate fundamentată axio-
logic, cognitiv, afectiv și motivațional;
- atitudinile reprezintă veriga de legătură dintre diferi-
tele structuri psihice și psiho-sociale, pe de o parte și acțiune
(comportament), pe de altă parte;
- atitudinile orientează, reglează și susțin consecvența
unui comportament față de un obiect sau situație socială, consti-
tuind „un simbol de consecvență” reacțională față de un obiect
social;
- la nivelul sistemului atitudinal se realizează integrarea
dinamică a unor factori cognitivi, axiologici, afectivi și motivați-
onali, ponderea acestora variind în funcție de unele caracteristici
socio-culturale sau psiho-sociale, individuale sau de grup;
- atitudinile au o orientare bipolară în raport cu obiec-
tul la care se referă: pozitivă – negativă, acceptare – refuz, sus-
ținere – contestare, implicare – dezangajare etc.;
- având un caracter durabil, stabil și integrativ, atitu-
dinile reprezintă structuri centrale, cu o mare relevanță pentru
profilul psihologic al personalității sintalităţii grupurilor și na-
turii intime a organizațiilor.
Produsele mediatice urmăresc printre altele și influența-
rea omului obișnuit, consumator de media, prin declanșarea
unor reflexe condiționate în sensul dat de cel care realizează
produsul mediatic. Dacă ne referim la publicitate, spre exem-
plu, se încearcă să creeze celui care i se adresează o nevoie,
prin utilizarea unor scheme de reflexe condiționate ascunse cu

84
Dumitru Cristea, op.cit., p. 302
85
Ibidem, p. 303
45
abilitate. Sub marca unui caracter informativ, publicitatea ur-
mărește mai mult să frapeze decât să convingă, mai mult să
sugestioneze decât să explice.
Produsele mediatice, speculează intens faptul că nivelul
intelectual al maselor este destul de scăzut și se utilizează în
principal două principii:
- repetiția acelorași sloganuri, imagini, sonorităţi ri-
tualice obsedante, discursuri etc. Care creează o stare de obo-
seală mentală, care este propice supunerii în voința celui ce a
inițiat proiectul respectiv;
- majoritatea consumatorilor de media este înclinată să
creadă în faptele pe care le-ar dori realizate, chiar dacă acestea nu
au la bază nicio motivație reală, ci sunt doar de natură emoțională.
Sunt totuși puțini aceia care au capacitatea de a înțelege
și de a observa ceea ce se întâmplă în comparație cu majorita-
tea, care își formează doar opinii superficiale și temporare. O
anumită iraționalitate predomină la nivelul conștiinței publice.
Influența „promovată” prin intermediul acelor produse
mediatice de genul „actualități” sunt aduse în atenția publicului
ideile dorite și reluate până când rezistența acestuia este învin-
să. Printr-o informație mai mult sau mai puțin tendențioasă se
creează o anumită stare emoțională specifică, se activează
anumite reflexe condiționate. O metodă tot mai des utilizată
este reprezentată de talk-show-uri în care un grup de specialiști
promovează produsul (ideea) sub pretextul dezbaterii, informă-
rii, clasificării etc., prin participarea unor invitați „pro” sau
„contra” și fără a se ajunge la vreo concluzie, deja subiectul a
fost promovat și imprimat telespectatorilor. În concluzie, cea
mai mare parte a produselor mediatice au fost mai întâi valida-
te prin campaniile de sondare a opiniei publice. În realitate
sondajele de opinie măsoară de fapt, rezistența grupurilor țintă
ale publicului față de ceea ce apare la știri iar în raport de acest
barometru se corectează, adaptează și adecvează prin metode
de construcție, reconstrucție și inovare a produselor mediatice.

46
 Dezvoltarea mass-media ca urmare și a noilor tehnolo-
gii determină „un nou cadru pentru abordarea relației dintre
opinia publică și mijloacele de comunicare”.86
Dacă ne raportăm la societatea tehnologică și deopotri-
vă la societatea informațională atunci trebuie să reținem că
excesul de informație este la fel de periculos ca și absența in-
formației. „Propaganda, oricum ar fi ea definită, este strâns
legată de opinia publică, ea reprezentând un răspuns, o încerca-
re de a folosi opinia publică într-un scop sau altul. Orice tip de
propagandă pornește de la și se bazează pe o percepție anume
despre opinia publică și posibilitățile sale de influențare”.87
Prin corelarea a două concepte „societatea de masă” și
„comunicarea de masă” se evidențiază tot mai mult opinia pu-
blică, tot mai preponderentă în societatea globală. Așa după
cum s-a relevat în studiile de specialitate, există trei caracteris-
tici principale ale formării opiniei în aceste societăți:
- prezența unor puternice mijloace instituționale de in-
formare, care suplinesc nevoia de informare cât mai bună și cât
mai fidelă a oamenilor; persoanele particulare nu pot cunoaște
direct situațiile asupra cărora trebuie să se pronunțe, ci numai
prin intermediul acestor mijloace intermediare ...;
- o dată constituită, opinia publică nu se exprimă în
mod spontan... Este nevoie de aceleași mijloace specializate,
care să promoveze opinia, să o facă cunoscută, să o răspân-
dească. Atât în procesul de constituire, cât și în cel de răspân-
dire, mijloacele de comunicare joacă un rol esențial;
- în sfârșit, persoanele care alcătuiesc societățile glo-
bale nu au aceleași raporturi ca în cazul grupurilor, ele au ex-
periențe diferite, abordări diferite, niveluri de cultură diferite.88
Ceea ce este interesant în formarea opiniilor ca element
unificator și favorizant se definește a fi simbolul.

86
Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, op.cit., p. 51
87
Ibidem, p. 52
88
Ibidem, p. 54
47
 În cadrul procesului de influență specific comunicării
mediatice prin utilizarea mijloacelor de comunicare (televiziu-
nea, radioul, presa scrisă) se au în vedre atât tipul mesajului cât
și caracteristicile auditorului: „imaginile vizuale sunt mai faci-
le din punct de vedere intelectual, fiind mai ușor de asimilat
fără un efort deosebit, în timp ce mesajul scris permite o studi-
ere mai atentă, necesară în anumite împrejurări, ceea ce asigură
o mai mare remanenţă a efectelor”.89 Dependența de televiziu-
ne determină ca publicul specific să fie mai” disponibil” influ-
enței ca urmare a forței de sugestie pe care o are imaginea.
Totodată dezvoltarea economică a condus și la dezvoltarea și
expansiunea mijloacelor de comunicare, astfel încât telespecta-
torilor li se atenuează „capacitățile critice” în fața „realismu-
lui” imaginilor transmise și nu în ultimul rând generează o co-
moditate intelectuală prin faptul că se pune la dispoziţie „sub
formă de spectacol-imagine” a unor informații.

89
Dumitru Cristea, op.cit., p. 313
48
 COMUNICAREA MEDIATICĂ
SUB INFLUENȚA ȘI DETERMINAREA
UNUI COMPLEX DE FACTORI

Instituțiile mass-media, prin finalitățile lor de comunicare,

influențare, audiență, interese etc, sunt supuse legilor profitului și
eficienței dar în același timp se află și sub influența” universului”
mass-media legate de interese politice și de comportamentele
publicului. Astfel, industria media din perspectiva scopului, profi-
tului, comunicării și deontologiei se află permanent sub influențe-
le și presiunile sociale și politice, ale audienței (publicului), inves-
titorilor, proprietarilor media, surselor media, grupurilor de presi-
une, administrației, legislației și industriei de publicitate. „Cadrul
legal, politic și economic, baza tehnică în care se dezvoltă comu-
nicarea media, rolul media în societate, organizarea sistemului
media, structura sa, procesele de producție a mesajelor media,
realitatea media, dinamica publicului, structurile și pattern-urile
utilizării media, efectele comunicării mediatice pe termen lung,
mediu sau scurt, efecte la nivel cognitiv, emoțional, la nivel de
atitudini sunt doar câteva dintre întrebările fundamentale la care
cercetătorii din științele comunicării, publicistică și analiză media
caută un răspuns”.90
Dezvoltarea spectaculoasă a mijloacelor de comunicare în
masă a produs un impact fascinant asupra „mentalităților și a mo-
dului de viață al oamenilor, supuși astăzi unui bombardament
informațional fără precedent în întreaga istorie a societății”.91
90
Delia Balaban, op.cit., p. 17
91
Mihai Dinu, Comunicarea. Repere fundamentale, Editura Orizonturi,
Bucuresti, 2007, p. 113
49
Dacă ne referim numai la televiziune, aceasta „a reconfigurat
viața cotidiană, mecanismele de formare a opiniei publice și
comunicarea politică”.92 Luând în considerare funcțiile socio-
culturale ale mass-media (de informare, de interpretare, in-
structiv-culturalizatoare, de liant, de divertisment), efectele
psihologice sunt uneori de neimaginat. Astfel, efectul de „pre-
judecată perceptivă”* constă în „tendința noastră de a vedea o
ierarhie acolo unde nu e vorba decât de o simplă enumerare...
Experimentele psihologice arată că, de exemplu, oamenii sunt
înclinați să valorizeze mai pozitiv o persoană ale cărei trăsături
le sunt prezentate începând cu calitățile decât pe una descrisă
printr-o succesiune de caracteristici ce debutează cu defecte-
le”.93 Un astfel de efect se manifestă în ceea ce presa scrisă
prezintă și în mod deosebit de cea audio-vizuală.
Tendința în mass-media este din ce în ce mai mare pen-
tru „tratarea în termeni de spectacol a tuturor subiectelor”. Po-
tențialul pericol asupra dimensiunii morale este acela „de a
cultiva la receptor o anume detașare estetică în raport cu pro-
blemele grave ale realității, nepercepute în dimensiunile lor
veritabile tocmai din pricina prezentării lor pe coordonatele
spectacolului, modalitate ce tinde să estompeze granițele dintre
realitate și ficțiune”.94
Excesul de informație, vehicularea acesteia prin noile
tehnologii mediatice, competiția specifică domeniului poate
duce comunicarea într-o criză de sens. Altfel spus, „comuni-
căm, dar nu de la suflet la suflet, ci tot mai mult cu imagini,
denumiri și simboluri. Ori asta... dezumanizează. Virtualul
creează realitatea, se joacă cu spațiul și cu timpul”.95
92
Camelia Beciu, Comunicare si discurs mediatic, Editura Comunicare.ro,
Bucureşti, 2009, p. 109
* primacy – denumire dată de psihologii americani
93
Mihai Dinu, op.cit., p. 114
94
Ibidem, p. 115
95
Tiberiu Brăilean, Globalizarea. Nenumele nimicului, Editura Institutul
European, Iaşi, 2005, p. 54
50
 Comunicarea mediatică din perspectiva sa, ca practică
socio-discursivă, ia în considerare atât „caracteristici structura-
le” cât și „caracteristici socio-discursive”.
În ceea ce privește caracteristicile structurale se au în
vedere următoarele:
- „comunicarea mediatică de tip „monolog” (publicul-
destinatar nu poate răspunde și dialoga cu instanța mediatică
decât în anumite condiții, instituite sau „puse în scenă” chiar
de către mass-media);
- este mediată de un suport tehnologic (tehnologia nu es-
te doar un „canal” de comunicare; tehnologicul influențează for-
ma mesajului mediatic precum și modalitățile de receptare)”.96
Caracteristicile socio-discursive au în vedere următoa-
rele elemente:
Actorul Mesajul Publicul Cultura
mediatic publică

Organizaţia Cum se construieşte Cum receptează Cum se

Echipa redacţională un discurs media? publicul discursul legitimează
Jurnalistul mediatic? un discurs
mediatic?

Cine este
comunicatorul?

Având în vedere stilul de comunicare pe care îl adoptă

jurnaliștii, publicul căruia i se adresează, orientarea față de
tipul de informație, politica mediatică a organizației, piața me-
diatică, sistemul de reglementare face ca „discursul mediatic să
devină o poziționare față de eveniment, surse și public”. Așa-
dar „orice informație mediatică este în același timp o construc-
ție a realității. Aceasta nu înseamnă că mass-media furnizează

96
Camelia Beciu, op.cit., p. 55
51
publicului o viziune distorsionată asupra faptelor. Informația
este însă plasată într-un unghi de abordare, astfel încât să fie
redată și percepută de către public ca un eveniment – un fapt
care întrerupe ritmul cotidian, are o anumită relevanță pentru
cursul societății și al individului și are o durată temporală”.97
Din perspectiva publicului considerat ca o comunitate spi-
rituală atunci „comunitatea umană trebuie să îndeplinească cel
puțin două condiții: să aibă o viață publică, socială comună... și să
permită dezbaterea publică a temelor de interes general”.98
Impactul mediatic pe care mass-media îl realizează
conferă omului atributul de „martor omniprezent (deși nu di-
rect) la toate evenimentele planetei de importanță pentru el și îl
obișnuiesc ca întreg cursul istoriei vii să treacă pe la pragul
destinului său”.99
Comunicarea prin imagini specifică televiziunii acțio-
nează asupra zonelor inferioare ale psihicului, declanșează
pulsiunile cele mai ascunse, determinând individul să acționeze
instinctual, supunându-l masificării. „O consecință a masifică-
rii ar fi tendința spre pasivitate, individul primește „de-a gata”
clișee, modele, sloganuri, le „ingurgitează” ca și „sugarul” le
aplică inerțial, se complace în lipsă de gândire și se simte bine
când observă împreună cu ceilalți că altcineva și anume instan-
ța televizată „sacrosantă” – micul ecran – gândește în locul său
sau în locul lor”.100

97
Ibidem, p. 56
98
Dona Tudor Constantin, “Implicaţii sociale ale devenirii posibilităţilor de
comunicare”, în Situaţia naţiunilor. Surse de insecuritate, coordonator
Lucian Culda, Editura Licorna, București, 1999, p. 14
99
Ibidem, p. 17
100
Ibidem, p. 18
52
 EFICIENȚA COMUNICĂRII

Dacă limbajul este un „fenomen misterios” atunci aces-

ta trebuie raportat la psihologie și lingvistică și astfel sunt rele-
vate mai multe cerințe majore:
- conștientizarea comunicatorului asupra motivațiilor,
psihologia receptorului/publicului, reacțiile acestuia;
- evaluarea autocunoașterii;
- adaptarea tonului vocii situației respective;
- conștientizarea afectelor;
- dezvoltarea abilităților prin exersare.
În comunicare rolul celui care comunică este la fel de im-
portant ca și al celui care ascultă întrucât aceasta” nu înseamnă
doar producere de semnale, fără nici un gând referitor la scopul
sau destinația acestora...”.101 Fluxul informației în comunicare
aduce în atenție faptul că „informația trebuie selectată în funcție
de nevoile publicului, nu doar în interesul lui”.102 Astfel, informa-
ția trebuie adecvată, modelată, în raport cu contextul.
Se cunoaște faptul că limbajul oral este cel mai bun din-
tre canalele de comunicare întrucât este însoțit de o diversitate
de indicii non-verbale și verbale care ajută la înțelegerea și
procesarea informației în cele două caracteristici ale sale: sti-
mulatoare și constatatoare. Din această perspectivă, informația
stimulatoare se poate clasifica, după cum urmează:
- „stimulare de acţionare (pentru efectuarea unei acți-
uni într-o direcție dată);

101
Christopher Turk, Comunicarea eficientă, Editura Trei, București, 2009,
p. 23
102
Ibidem, p. 23
53
 - stimularea de interdicție (interzicerea unor feluri de
activitate nedorite);
- stimularea destabilizatoare (neconcordanța sau încălca-
rea unor forme autonome de comportament sau activitate)”.103
Informația constatatoare nu presupune a schimbare a
comportamentului. Fascinația comunicării este dată de acele
mijloace care favorizează recepția informației și care atenuează
acțiunea filtrelor. Atâta timp cât vorbirea determină ca interac-
țiunea să fie mai directă, rămâne totuși cea mai importantă
modalitate de comunicare.
Prin limbaj sunt influențate și organizate percepțiile și
reprezentările care dobândesc prin verbalizare semnificație.
Verbalizarea permite definirea motivelor și departajarea dintre
motive și scopuri.
Limbajul ca activitate de comunicare interumană înde-
plinește următoarele funcții:104
a) funcția de comunicare (de transferare a unui conți-
nut de la o persoană la alta):
- omul prin limbaj își exteriorizează conținutul reflec-
toriu al tuturor proceselor psihice (cognitive, afecti-
ve, volitive);
- își dezvăluie însușirile de personalitate;
- se conectează la rețeaua de comunicare interumană;
b) funcția de cunoaștere (cognitivă), de înțelegere, con-
ceptualizare și, în genere de elaborare a gândirii:
- permite vehicularea cunoștințelor de la o persoană
la alta;
- rezultatele cunoașterii prin percepție, gândire etc., se
fixează prin cuvânt și sunt direcționate prin acesta;
- mediază și facilitează operațiile gândirii și alte procese;
- investigăm realitatea prin limbaj etc.;

103
V.G. Krîsiko, op.cit., p. 69
104
Tiberiu Buzdugan, Psihologia pe înțelesul tuturor, Editura Didactică și
Pedagogică R.A., București, 2008, p. 68
54
 c) funcția simbolic-reprezentativă (de substituire a unor
obiecte, fenomene);
d) funcția expresivă (prin manifestarea complexă a
unor idei, imagini, nu doar prin cuvinte ci și prin in-
tonație, mimică, gestică etc.);
e) funcția persuasivă (de convingere, de inducere, la o
persoană, a unor idei, știri emoționale);
f) funcția de joc (ludică, de realizare a unor asociații
verbale de efect, ciocniri de sensuri, consonanțe,
mergând până la construcția artistică);
g) funcția dialectică (de formulare și rezolvare a con-
tradicțiilor sau conflictelor problematice);
h) funcția de reglare și autoreglare (de influențare a
stărilor psihice sau a conduitei):
- prin limbaj declanșăm sau oprim acte comporta-
mentale, modificăm sau deviem direcția lor;
- putem lămuri pe cineva;
- punem stăpânire pe voința cuiva.

Emotivitatea reprezintă o problemă destul de delicată a

unui vorbitor și se manifestă prin „mișcări corporale confuze”
și pot de asemenea să determine anumite gesturi care trădează
anumite trăsături (încleștarea pumnilor – agresivitatea, atinge-
rea feței – anxietatea, scărpinatul – autoînvinuirea, strângerea
frunții – oboseală).
Variațiile intonației, flexibilitatea expresivă, pauzele,
ritmul, înălțimea vocii, tonul, volumul etc. Conduc în ultimă
instanță la dezvoltarea abilităților de comunicare. Astfel, prin
aceste modalități și nu numai se poate ajunge la arta limbajului
și a comunicării.

55
 LIMBAJ ȘI PERSUASIUNE

Considerând omul ca ființă care comunică, limbajul fo-

losit influențează modul în care suntem percepuți. Pe baza lim-
bajului se structurează și se dezvoltă organizarea psihică a
omului, ceea ce evidențiază două aspecte acestuia:
- „principalul cod prin care sunt transmise și însușite
conținuturile informaționale și programele acționale ale siste-
mului psihic individual, ca rezultat al asimilării mediului socio-
cultural și a statutului și rolului personalității în acesta;
-
mijloc de creație, de afirmare de sine, de adaptare,
de facilitare a interrelațiilor sociale și este strâns legat de evolu-
ția personalității, pe care o exprimă din punct de vedere al tem-
peramentului, al nivelului de cultură, al sociabilității etc”.105
Astfel, comunicarea are un conținut informațional în
sensul că sunt vehiculate imagini, noțiuni, idei, un conținut
afectiv-emoțional, având în vedere că se facilitează manifesta-
rea conduitelor afective, se produc efecte de acceptare sau re-
fuz. Totodată, prin faptul că prin limbaj se transmit trebuințe,
aspirații, comunicarea are și un conținut motivaţional și unul
volitiv ca urmare a inițierii sau încetării unor activități.
În raport cu variabilele limbajului referitoare la expresivi-
tatea lingvistică (intensitate, accent, intonație, alegerea cuvintelor
și modul de frazare, topica, timbrul) și expresivitatea extralingvis-
tică (gestică, mimică, postură etc.), s-a constatat importanța cu-
vintelor și a efectelor acestora în procesul de influenţă socială. În
scopul înțelegerii relației dintre limbaj și persuasiune este necesar
să evidențiem următoarele aspecte, după cum urmează:

105
Ibidem, p. 73
56
 - fără o anumită convenție referitoare la înțelesul cu-
vintelor, comunicarea și persuasiunea ar fi dificile, dacă nu
chiar imposibile;
- conotațiile asociate cuvintelor variază destul de mult
de la o persoană la alta.
În baza studiilor de specialitate s-a conturat ideea că
„deși sensurile conotative tind să fie mai subiective decât cele
denotative, uneori conotațiile asociate anumitor cuvinte sunt
împărtășite de grupuri mari de persoane”.106 Astfel, „termenii
cheie” au dobândit o importanță majoră în proiecția acestora ca
instrumente de motivare foarte persuasive.
În cadrul acestor „termeni cheie” se regăsesc „termeni
divini”, „termeni diabolici” și „termeni charismatici”.107 Față
de utilizarea acestor termeni, expresivitatea poate fi la rândul ei
un instrument persuasiv ca urmare a provocării atenției și ima-
ginației. Expresivitatea are mai multă greutate și eficiență în
comparație cu „informațiile inexpresive”.
Intensitatea limbajului este definită ca „emoțională, me-
taforică, dogmatică, specifică, plină de forță și evaluativă” sau
altfel spus ca „acea calitate a limbajului care indică în ce măsu-
ră atitudinea vorbitorului se abate de la neutralitate”.108
Așa după cum au explicat Robert H. Grass și John S.
Seiter109, s-au identificat mai multe variabile care influențează
persuasiunea limbajului intens prin cele patru teorii:
- teoria confirmării – dacă cineva este în general de
acord cu poziția susținută de sursă, atunci o va considera con-
venabilă și o va evalua în mod pozitiv;

106
Robert H. Grass, John S. Seiter, op.cit., p. 164
107
termeni divini: fapt, progres, valorile familiale, gândirea critică, bugetul
echilibrat etc.;
termeni diabolici: rasist, terorist, comunist, hărțuire sexuală, membru al
unei bande;
termeni charismatici: libertate, democrație, progres etc.
108
Robert H. Grass, John S. Seiter, op.cit., p. 172
109
Ibidem, p. 173
57
 - teoria așteptărilor referitoare la limbaj – prin care se
afirmă așteptările pe care le avem în funcție de ce tipuri de limbaj
sunt normale atunci când încercăm să convingem alte persoane;
- teoria procesării informației – prin care se explică
efectele intensității asupra informației;
- teoria adaptării comunicării – prin care se susține că,
atunci când comunicăm ne adaptăm stilul de exprimare la stilul
celorlalți.
Nesiguranța în exprimare conduce la scăderea capacită-
ții de persuasiune și este evidențiată după cum urmează:
- „ezitările (semnalează nesiguranță sau anxietate);
- ambiguitățile (caracterizează enunțul în care apar);
- intensificatorii (întăresc enunțul);
- formele de politețe (indică respect și subordonare);
- întrebările cu un răspuns inclus (scad forța unui
enunț declarativ);
- scuzele (expresii rostite înaintea unui enunț care an-
ticipează îndoieli, semnalează o problemă sau soli-
cită înțelegerea);
-
expresiile deictice (expresii care arată ceva din afa-
ra vecinătății vorbitorului)”.110
Limbajul nu se reduce la un simplu mijloc de comunicare
„el este și un tip aparte de a individului și anume de conduită verba-
lă, ce implică activități diverse: vorbire, ascultare, schimb de idei,
reținerea mesajelor sonore, reproducerea sau traducerea lor”.111
În decursul timpului comunicarea a fost abordată în
termenii „unei acțiuni efectuate prin limbaj”, din perspectiva
interacțiunilor verbale în analiza discursului sau” funcționarea
implicitului în comunicare”. Astfel „științele limbajului și-au
lărgit treptat domeniul de studiu la comunicarea non-verbală,
la imagine și la media”.112

110
Ibidem, p. 174
111
Tiberiu Buzdugan, op.cit., p. 74
112
Karine Philippe, “Științele informării și ale comunicării”, în
Comunicare, Editura Polirom, Iași, 2010, p. 71
58
 Diversitatea fenomenelor comunicării impune diferen-
țierea informării de comunicare, care uneori pot fi în conflict
sau nu. Din aceste considerente se poate aprecia că „informația
este reprezentată ca făcând parte din sfera raționalului, respec-
tând liberul arbitru al fiecăruia, în timp ce comunicarea s-ar
situa în sfera senzației, bănuită de manipulare prin seducție.
Comunicarea privilegiază viteza, imediatul, în timp ce infor-
marea are nevoie de timp pentru investigație”.113
În cadrul comunicării interpersonale, comunicarea non-
verbală (privirea, mimica, expresiile faciale, gesturile, posturile
corporale) are un rol extrem de important în ceea ce înseamnă
„conduita conversației și în exprimarea efectelor”. Interactivi-
tatea în cadrul comunicării interpersonale conduce la ideea că
„enunțurile sunt coproduse de cei care interacționează, ele fi-
ind rezultatul activităților reunite ale emițătorului și receptoru-
lui. Canalele multiple se referă la faptul că enunțurile sunt un
amestec în proporții variabile de verbal și non-verbal, prin
acesta din urmă înțelegând, în același timp, componenta vocală
și mimetico-gestuală”.114
Se poate aprecia că expresiei verbale i se pot asocia
următoarele elemente caracteristice:
- gestica ilustrativă (care mimează acțiunea sau con-
struiește în mod imaginar, în spațiu, anumite carac-
teristici ale obiectului referent);
- exprimarea gândirii abstracte (ilustrează gândirea,
ușurează exprimarea);
- gesturi cvasilingvistice.
Referitor la caracteristicile interacțiunii apreciem că
acestea vizează următoarele:
- sincronia interacțională (în reciprocitatea vorbirii se
manifestă mecanismul de interacțiune căreia i se adaugă cel de

113
Ibidem, p. 71
114
Jacques Cornier, Gesturile dialogului, în Comunicarea, Editura Polirom,
Iași, 2010, p. 109

59
împărțire și de menținere a discuției; sunt mecanisme mimeti-
co-gestuale și utilizează în mod deosebit mișcările corpului și
mobilitatea privirii);
- autosincronia interacțională (se referă la simultanei-
tatea evenimentelor vorbirii și a mișcărilor diferitelor segmente
corporale înregistrate la locutor);
- heterosincronia interacțională (se referă la sinergia,
la alocutor, a diverselor activități segmentare sincrone cu eve-
nimentele vorbirii produse de partenerul - locutor).
Privirea are un rol esențial în reglarea comunicării și
poate marca angajarea sau dezangajarea conversației, ea permi-
te suspendarea sau reluarea acesteia. În ceea ce privește empa-
tia și comunicarea afectivă, analiza corporală a locutorilor pu-
ne în evidență faptul că aceștia își dirijează propriile sentimen-
te în raport cu regulile contextului afectiv, își dirijează expri-
marea sentimentelor reale sau doar afișate, făcând eforturi să
perceapă mișcări analoage la partenerii lor. În concluzie
schimbul informațional este completat de schimbul de indici și
indicatori emoționali.
Relevant este modelul echilibrului intimității consacrat
de M. Argyle și J. Dean în 1965 prin care se afirmă că forțele
care-i apropie sau îi îndepărtează pe parteneri tind să mențină o
stare de echilibru. Dacă echilibrul este perturbat de o intimitate
prea mare (de priviri insistente), el se restabilește prin diminuarea
unei alte dimensiuni, creșterea distanței interindividuale sau de-
turnarea privirii, când celălalt îl fixează prea mult pe partener.

60
CREDIBILITATE, EMPATIE ȘI SPECTACOL
ÎN COMUNICAREA MEDIATICĂ

Dezvoltarea tehnologiei informației a impus deopotrivă

și evoluții în structura pieței mediatice, organizației media și
comunicării mediatice în așa fel încât conceperea și distribuția
produselor mediatice să răspundă imperativului captării, al
cuceririi și evident al lărgirii ariei de public. Din perspectiva
credibilității informația trebuie să aibă valențele de exclusivita-
te și mai ales de credibilitate, ea trebuie redată și percepută de
către publicul mediatic ca un eveniment. În scopul creșterii
audienței dar totodată menținerea unei „etici a informației”,
„unghiul de abordare a informației mediatice rezultă dintr-o
serie de strategii de discurs: folosirea unui cadru narativ, o
anumită succesiune a faptelor, identificarea personajelor prin-
cipale, utilizarea anumitor surse și unghiuri de filmare etc. In-
formația este așadar „împachetată” într-un cadru – într-o
schemă de interpretare a evenimentului”.115
Recurgerea la transmisiunile în direct are ca efect de” a
face cunoscut evenimentul în noutatea sa, în spontaneitatea și
autenticitatea sa...; chiar și un discurs mediatic ce cultivă ficți-
unea și visul ca publicitate, trebuie să-și credibilizeze mesajul
informativ pe care încearcă să-l promoveze”.116 În scopul rea-
lizării acestor cerințe ale credibilității mass-media recurge la
anumite strategii de comunicare în raport de cel puțin” urmă-
toarele variabile:

115
Camelia Beciu, op.cit., p. 129
116
Guy Lochard, Henri Boyer, op.cit., p. 14
61
 - agenda publică (sunt puse în valoare anumite infor-
mații și tematici, ierarhizate în funcție de diverse criterii, pre-
cum impactul asupra publicului, relevanța pentru societate ș.a.);
- sursele (construcția evenimentului diferă în funcție
de tipul surselor, de modul în care jurnalistul citează sau se
referă la surse în cadrul mediatizării);
- publicul (discursul mediatic rezultă din modul în ca-
re jurnalistul își definește rolul față de public, inclusiv proiec-
tarea unei imagini a publicului – publicul-cetățean, publicul-
expert, publicul afectiv, încarnând emoțiile sociale etc.);
-
genul jurnalistic (construcția evenimentului diferă în
funcție de genul jurnalistic – editorial, articol de opinie, știre,
reportaj, jurnal de televiziune, talk-show etc.; jurnaliștii selec-
tează un tip de informație, folosesc un anumit stil comunicați-
onal, alocă un anumit spațiu editorial, în funcție de finalitatea
genului jurnalistic, în care urmează să se încadreze)”.117
Comunicarea mediatică în raport cu obiectivul comuni-
cativ are nevoie și de o anumită empatie a publicului determi-
nată de ceea ce acesta își dorește și așteaptă. Discursul media-
tic se direcționează astfel către un public, care deși relativ
omogen, se recunoaște în produsul mediatic. Sunt vizate astfel
consensualitatea discursului, integrarea unor comportamente,
valori și păreri și de asemenea se are în vedere promovarea
acelor valori presupuse ca fiind ale țintei mediatice.
Acceptând faptul că actul de comunicare trebuie să pla-
că publicului, mai ales în contextul concurenței, atunci intervi-
ne ca strategie, abilitate și capabilitate de a construi titluri inte-
resante, provocatoare, imagini de tip „șoc” și evident informa-
ții care să suscite interesul publicului iar în final produsul me-
diatic să aibă prezentarea cea mai agreabilă. Componenta spec-
taculară a fost dezvoltată și se dezvoltă în continuare datorită
sectorului privat, mai ales în televiziune. Înclinația către senzațio-
nal este mult accentuată de interesele financiare ale instituțiilor
mass-media.

117
Camelia Beciu, op.cit., p. 129
62
 Puterea de comunicare mediatică este legată de imagi-
narul colectiv în interiorul unei comunități ale cărei reprezen-
tări devin filtre în percepere și interpretare. Din aceste conside-
rente și nu numai, institutele de sondaj și cele de specialitate se
concentrează tot mai mult pe aceste imaginare, conținutul și
dinamica lor, „dimensiunea lor de consens sau de conflict”,
perspectiva și fizionomia.
Posibilitățile imaginative ale mass-media contribuie la
formarea unei puteri de comunicare în masă care poate fi folo-
sită și pentru a crea iluzii și a manipula publicul.

63
 EFECTELE TEHNOLOGIILOR
DE COMUNICARE

Se vorbește tot mai frecvent de globalizare, reglobalizare,

deglobalizare și de cele mai multe ori credem cu „religiozitate
că acesta este destinul nostru”. Societatea secolului XXI se
bazează pe informație și cunoaștere iar dincolo de toate pro-
blemele provocate de criza economică, evoluțiile ulterioare se
vor baza pe inovațiile din domeniul cunoașterii. Foarte multe
studii din domeniul securității se dedică riscurilor și amenință-
rilor asupra societății globale și este unanim acceptat că foarte
multe dintre acestea vizează competiția economică, „aroganța
și lăcomia” pentru acumulare de capital.
Tehnologia informației tinde să se excludă tot mai mult și
deopotrivă să afecteze conduitele și comportamentele individuale și
de grup. În secolul XXI, barierele de timp și spațiu nu mai reprezintă
bariere în cunoaștere, schimburi, informații, producție etc, iar dintr-o
perspectivă americană putem spune că suntem martorii manipulării
informației în lupta pentru crearea și menținerea avuției.
Chiar dacă societatea globală se dezvoltă indiscutabil în toate
domeniile și produc schimbări mai mult sau mai puțin evidente se
manifestă și acțiuni de protejare a propriului model socio-cultural.
La baza ideii de terorism, crimă organizată, imigrație ilega-
lă și alte forme de criminalitate ca riscuri și amenințări sunt foarte
multe aspecte negative legate de decalajele demografice.118

118
Din cauza ratei scăzute a natalității, a creșterii ratei avorturilor și a
speranței reduse de viață a bărbaților, populația Rusiei a scăzut de la 149
milioane, cât aveau la destrămarea URSS, la 138 de milioane. Proiecțiile
64
 Astfel, spațiul virtual a devenit accesibil tuturor și poate
fi considerat un spațiu al „libertății absolute”, modifică percep-
țiile cu privire la timp și spațiu. Noile tehnologii de comunica-
re prin efectele sociale și psihologice pot produce schimbări
majore pe termen lung.
„Problema interacțiunii dintre mass-media și societate
capătă noi valențe în momentul în care sunt aduse în discuție
consecințele noilor tehnologii informaționale și de comunica-
re”119 iar individul se proiectează aproape inconștient într-un
spațiu tridimensional reprezentat și de tehnosferă prin dezvol-
tarea rețelelor informaționale și de comunicare. Dacă ne refe-
rim la epoca industrială când” munca s-a mutat de acasă în
fabrică „treptat-treptat s-au produs schimbări fundamentale în
formatul familiei în care” frecvența divorțurilor, activitatea
sexuală, relațiile dintre generații, tiparele întâlnirilor amoroase,
creșterea copiilor și alte dimensiuni ale vieții de familie se
schimbă, toate, foarte rapid”.120 Externalizarea educației, acce-
sul aproape nelimitat al tineretului și nu numai prin noile teh-
nologii de media dezvoltă noi forme de atitudini, comporta-
mente, unele chiar de criminalitate, specifică spațiul on-line.
Pericolul cel mai mare este reprezentat de toate aceste
forme de criminalitate care evident trebuie să genereze noi strate-
gii de combatere. Aducem în atenție preocupările unor state în
combaterea acestor fenomene negative, așa cum este cazul Chinei
care doar în 2010 „a închis mai mult de 60.000 site-uri pornogra-
fice și a arestat aproape 5.000 de oameni în urma unei represiuni
asupra obscenității online... Sistemul de filtrare prezent pe toate
PC-urile vândut în China a fost la bază o măsură antipornografie,
dar deseori cenzurează și conținut politic... Indonezia a folosit

Națiunilor Unite arată că până în 2025, populația ar putea ajunge la 127 de

milioane (Foreign Policy, mai-iunie 2012, p. 79)
119
Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, op.cit., p. 81
120
Alvin Toffler, Heidi Toffler, Avuția în mișcare, Editura Antet, Prahova,
2006, p. 37
65
legile draconice antipornografie pentru a cenzura site-uri ce mili-
tează pentru drepturile homosexualilor. Autoritățile turce au insti-
tuit un sistem de filtrare a netului menit să protejeze minorii...”.121
Chiar dacă astfel de acțiuni pot fi catalogate ca fiind de natură
politică sau religioasă este nevoie de un cadru de reglementare a
comportamentului în spațiul on-line având în vedere și faptul că
se poate ajunge la „o dezorientare a indivizilor în raport cu reali-
tatea, incapacitatea de a distinge între ceea ce este real și ceea ce
este mediat, digitalizarea progresivă a informațiilor (vizuale, audi-
tive, tactile, olfactive), concomitent cu declinul senzațiilor ime-
diate, ar putea conduce la o cedare a locului proximității în favoa-
rea aparenței la realitate a lucrurilor tot mai îndepărtate”122, altfel
spus, pe lângă „informația despre realitate, informația pentru rea-
litate, apare informația ca realitate”.123
De asemenea, dar dintr-o altă perspectivă, dacă cu ani
în urmă „construcția” unei mulțimi în spațiul public dura ani de
zile, astăzi prin utilizarea spațiului on-line, durata poate fi de la
câteva zile la câteva ore, ceea ce ar ridica mari probleme pen-
tru societate și guverne. Totodată ca urmare a mizelor econo-
mice, prin mecanisme comerciale specifice pieței libere se con-
turează tot mai evident noi forme de economie precum „net-
economia” sau „cyber-economia”.
Greu de imaginat care va fi viitorul societății informați-
onale când omul este tot mai dependent de informație și cu-
noaștere în condițiile în care la nivel global se manifestă atât o
putere formală ca putere publică, dar și o putere reală, ca pute-
re privată, iar individul devine simultan „consumator” și „pro-
ducător” de informație. În extensie, raportându-ne la acestea
vom asista foarte curând la legitimarea producerii, validării și
exportului unui tip de cultură și în același timp al unei alte
forme de violență dincolo de caracteristica sa simbolică.

121
Foreign Policy România, p. 79
122
Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, op.cit., p. 87
123
Ibidem, p. 87
66