lOMoARcPSD|4438443

Camelia Beciu, Comunicarea și spațiul public

Introducere in Sistemul Mass Media (Universitatea din Bucuresti)

StuDocu nu este sponsorizat sau avizat de nicio universitate

Desc?rcat de Andrada Swan (andrada.swan@gmail.com)
 lOMoARcPSD|4438443

Camelia Beciu, Comunicarea și spațiul public

Opinia publica este o constructie care poate fi statistica (un produs al sondajelor) sau simbolica
(un produs al strategiilor de mediatizare, de comunicare publică).

 Opinia publică reprezentativă – prin sondaje și diverse instrumente de măsurare, opinia

publică poate avea o reprezentativitate statistică
 Opinia publică nereprezentativă - se construiește prin operații simbolice (prin strategii
de discurs, folosirea unei anumite retorici).

Opinia publică se formează în legătură cu un subiect de interes pentru cetățean și societate,

indicând faptul că la un moment dat (într-o conjunctură anume), actorii sociali împărtășesc un
punct de vedere evaluat ca fiind majoritar.

Opinia publică nu este omogenă, adica nu exista o singura opinie publica. Actorii care la un
moment dat impartasesc acelasi punct de vedere se pot diferentia unii in raport cu altii de indata
ce apare o tema de dezbatere noua. Cei care la un moment dat alcatuiesc opinia publica apartin
unor publicuri diferite (citesc un anumit tip de presa, vizioneaza anumite programe tv) si fac
parte din mai multe publicuri.

Teoriile care explica formarea opiniei publice iau in considerare doua mecanisme de baza:

1. Teoria socializării – potrivit acesteia, interactiunea individului cu grupurile este esentiala

pentru configurarea unei opinii publice. Comunicarea interpersonala contribuie la formarea
opiniilor si la o stabilitate a punctelor de vedere. Teoriile socializarii accentueaza faptul ca
oamenii au deja opinii formate in ceea ce priveste educatia, politicul, reglia etc. iar mass-
media nu ar face decat sa consoliderze opiniile initiale.
Una dintre criticile aduse teoriilor socializarii se refera la faptul ca in societatea
hipermediatica, luand in considerare mobilitatea profesionala si geografica, frecventarea
diverselor grupuri, accesul la informatie etc., toate acestea creeaza o relatie mai putin stabila
intre individ si mediul in care s-a format. Probabilitatea ca el sa isi schimbe opiniile si
atitudinile este considerabil mai mare.
Un element esential in formarea opiniilor, dpdv al socializarii, este intensitatea opiniilor, care
depinde de:
1) importanța pe care individul o conferă unei teme

Desc?rcat de Andrada Swan (andrada.swan@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4438443

2) mediile sociale la care participa individul.

2. Teoria construcției sociale

Există o idee potrivit căreia opinia publică nu există, și că aceasta ar fi un construct. Argumente:

a) Scala notorietății – televiziunea reproduce notorietatea elitelor mediatice privind

vizibilitatea publică pe care le-o asigură. Mecanismele notorietății sunt cele care
transformă unele puncte de vedere în „opinie publică”.
b) Generalizările – media construiește opinia publică prin mecanismul generalizării, pornind
de la cazuri, fapte diverse și opinii individuale, figura cetățeanului este ridicată la rang de
opinie publică.
c) „Măsurătoarea sociologică” – opinia publică este si construcția sociologului. Sondajele
de opinie în plasează pe respondent într-o situație artificială, care generează răspunsuri
artificiale, „bune”pentru a legitima un discurs al liderlor politici și actorilor mediatici.
Printr-un chestionar, respondenții sunt solicitați să se pronunțe asupra unor teme în
legătură cu care nu sunt neapărat informați, răspund în funcție de interesele lor, nu mereu
dispuși să își prezinte opiniile reale, sau răspund prin „non-răspunsuri”. Așadar, putem
conclude că opinia publică nu poate fi redusă la opninia majoritară.
d) Comanda socială – subiectele abordate într-un sondaj de opinie nu exprimă preocupările
cetățeanului, ci pe cele ale agendei politice.

Mass-media construieste opinia publică prin diverse strategii de discurs prin:

1. Strategii comercial-senzaționaliste – ridicarea la rang de opinie publică a unor luari de

pozitie care reflcta notorietatea unor actori sau potentialul lor de a capta audienta.
2. Strategii deliberative – acestea conferă vizibilitate unor actori si puncte de vedere cat mai
diverse. Media actioneaza ca un mediator intre individ, grupuri si instituții.

Rolul de mediator al mass-media in functie de modul in care jurnalistii se poziționează față de

clasa politică și punctele de vedere „oficiale”:

a. sfera consensuală – include simboluri, valori și norme considerate „intangibile”

b. sfera controversei legitime – în care se discută critic, dar fără a se contesta necesitatea
acțiunilor oficiale

Desc?rcat de Andrada Swan (andrada.swan@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4438443

c. sfera deviantă – a întrebărilor „inacceptabile” dpdv al retoricii oficiale

Teoria spiralei tăcerii subliniază rolul pe care îl are în formarea opiniei publice nevoia de a fi
acceptat în grupurile de apartenență. Nevoia de acceptabilitate socială influențează, pe de o
parte, expunerea individului în spațiul public și, pe de altă parte, construcția opiniei publice.
Teoria explică relația dintre: opinia individuală, asumarea ei în spațiul public și formarea opiniei
publice. Opinia publică se dezvoltă pe seama faptului că unii participanți aleg să nu se supună
judecății celorlalți prin expunerea unei opinii minoritare. În unele situații discrepanța dintre
opinia individuală și opinia majoritară generează un efect de inhibare sau de ajustare a opiniei.

Teoria cognitivistă evidențiază rolul mecanismelor cognitive și al schemelor de interpretare în

formarea opiniilor individuale și a opiniei publice. Individul se raporteaza la informațiile noi în
funcție de schemele de interpretare pe care și le-a format în timp. Dacă informația primită nu
poate fi incadrata intr-o schema, atunci apare efectul de disonanță: individul respinge informația
„apărându-se” de necunoscut. Mass-media produce interpretari si influenteaza formarea sau
consolidarea unor opinii individuale. Publicul retine anumite elemente din discursul mediatic si
le incadreaza apoi in propria harta mentala.

Public

Noțiunea de public cunoaște noi accepțiuni odată cu globalizarea culturii media și apariția noilor
media. Noile media permit accesul la o varietate mai mare de informații, precum și posibilitatea
de a urmări în timp real dinamica unui eveniment. Ele diminuează sentimetnul că ne alăturăm
unui public gata format. Indivizii pot acum declanșa formarea unui public. Condițiile de
producere a unui public par să nu mai constituie monopolul unor acțiuni instituționale și formale,
devenind importante acțiunile individuale și colective mediate de noile tehnologii. Publicurile
devin astfel tot mai instabile și mai puțin omogene.

Condițiile de producere a unui public:

 un public se formează în jurul unei controverse sau a unui aspect ce necesită dezbatere
 un public este alcătuit din actori sociali care participă la dezbatere având propriile
interese și motivații

Desc?rcat de Andrada Swan (andrada.swan@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4438443

 publicul se formează prin comunicare deliberativă (proceduri de dezbatere prin care se

poate atinge în mod rațional un consens) și un tip de sociabilitate (interacțiuni directe,
face to face).

În teoria acțiunii comunicaționale, Habermas introduce distincția între acțiunea

comunicațională (deliberativă, rațională) și acțiunea strategică (care vizează manipularea
interlocutorului). Comunicare deliberativă nu este posibilă dacă actorii sociali, având mize și
interese diferite, nu aceptă un „protocol” de discuție și relaționare.

Un alt model ce privește formarea publicului s-a dezvoltat în sfera sociologiei problemelor
publice. Publicul nu mai este înțeles ca o colectivitate instituită în jurul unei controverse, ceea ce
contează este procesul de formare a publicului, care poate fi explicat în funție de 3 axe:

1. axa concurențială – cum se raportează unii la alții actorii sociali interesați de „definirea”
unui eveniment
2. axa opiniei publice – ce tipuri de arene publice sunt instituite și ce tipuri de actori
participă la declanșarea „alertei”?
3. axa discursivă sau a tehnicilor de angajament – varietatea strategiilor și a resurselor la
care apelează actorii sociali pentru a legitima o problemă publică

Publicul mediatic

Se face o distincție între audiență și public:

Audiența reprezintă un construct statistic, produs al institutelor de specialitate, care consacră prin
măsurători statistice „harta consumului mediatic” și, implicit, evoluția pieței mediatice

Publicul mediatic se definește prin modurile de participare, interpretare și utilizare a textului

mediatic. Se identifică diverse tipuri de analize referitoare la modul în care actorii sociali aplică o
„lectură proprie” mesajelor media. Aceste analize se interesează mai ales de felul în car actorii
sociali participă la receptarea mesajului media în familie și în diverse cercuri conversaționale.
Altfel spus, în ce măsură apar rutine și stiluri de receptare și cum influențează cadrul
sociofamilial de receptare interpretarea mesajului media. Publicul este înțeles ca un efect de
discurs al dispozitivului media.

Spațiul public

Desc?rcat de Andrada Swan (andrada.swan@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4438443

Spațiul public se bazează pe coexistența în același cadru a unor actori cu identități și logici
diferite de acțiune, alăturând practici, stiluri și identități diverse. Acesta presupune un mode de
interacțiune care face posibil dialogul asupra unor probleme de interes general.

Teoria spațiului public a lui Habermas

Spațiul public poate fi definit ca un mod de comunicare întemeiat pe: dialog critic și rațional;
abordarea unor probleme ale comunității; critica/interpelarea acțiunii guvernanților.

Spațiul public ar trebui înțeles nu doar în raport cu acțiunea statului, ci și cu sfera vieții private,
în care individul își construiește un stil de viață, cultivă anumite valori și practici – ea nu face
obiectul puterii statale. Rezultă astfel funcția de mediere între sfera vieții private și cea a statului.

În opinia lui Habermas, masss-media ar fi una dintre cauzele degradării spațiului public, prin
promovarea senzaționalismului, managementul opiniei, absența dialogului și a interacțiunilor
directe. Mass-media ar avea un rol de mediere între publicuri și de relansare a dezbaterii publice
în jurul fenomenelor politice, economice etc. mass-media ar trebui să acționeze ca mediator
facilitând feedback-ul între societatea civilă, sfera politicului, sindicate etc.

Desc?rcat de Andrada Swan (andrada.swan@gmail.com)