Constantin Mille- monografie

Constantin Mille a fost ziarist, poet, nuvelist și militant socialist. El s-a născut pe 21
decembrie 1861, la Iași. A luptat cu toate forţele pentru emanciparea ţăranilor şi s-a alăturat, în
primă fază, nou creatului Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR).
Înainte de toate, însă, Mille a fost un ziarist desăvârşit.
Debutează în "Femeia română" în anul 1881, apoi în "Contemporanul" cu poezii, nuvele
și povestiri.

În anul 1883 scoate la Iași volumul "Versuri", în care sunt și poeziile apărute în
"Contemporanul".

În anul 1885 colaborează la "Romanul", unde devine ulterior redactor. Contribuie la

înființarea unui cerc de studii sociale și la înființarea primului ziar socialist "Drepturile omului".
Totodată, devine redactor la "Lupta lui G. Panu" (1886), la publicația socialistă "Munca" (1890),
devenită din 1893 organul oficial al proaspăt înființatului PSDMR, și la noul cotidian al
partidului, "Lumea nouă"(1894-1895).

În anul 1893 a început să colaboreze la "Adevĕrul", până în 1920, când a cedat – nu se

ştie din ce motive – ziarul bancherului Aristide Blank. În toată perioada în care a condus ziarul,
Mille a revoluționat presa din temelii. În acest timp au avut loc progrese remarcabile care au
făcut ca Mille să-şi capete eticheta de "părinte al ziaristicei române moderne", aşa cum scrie pe
piatra sa de mormânt de la Cimitirul Bellu.

În cartea "25 de ani de acţiune", Alexandru V. Beldiman menționa: "Adevĕrul a fost

întotdeauna cel dintîiu cu inovaţiile; progresele presei române sunt, în definitiv, progresele lui,
căci el le-a realizat întîiu, pentru ca pe urmă să şi le însuşească şi alte ziare".

Vestea că Alexandru Beldiman a hotărât să-i vândă lui Constantin Mille, în 1895, gazeta
lui de suflet, "Adevĕrul", i-a surprins pe unii dintre membrii redacţiei şi i-a supărat la culme pe
alţii. Într-un articol din 5 ianuarie 1895, Beldiman îşi motiva alegerea şi anunţa că îşi rezervă, cât
va trăi, "direcţiunea politică" a gazetei. Nu voia ca după atâţia ani în care se străduise să menţină
independenţa ziarului faţă de partide, "Adevĕrul" să devină conservator sau naţional-liberal.
Timpul avea să confirme că Beldiman făcuse cea mai potrivită alegere: sub Mille,
"Adevĕrul" avea să devină cea mai importantă şi mai serioasă publicaţie a perioadei. O instituţie
de presă în adevăratul sens al cuvântului.

În 1895, gloria "Adevĕrului" nu se întrezărea încă, iar noile atribuţii ale lui Mille au
stârnit discuţii: grupul socialiştilor l-a renegat, pe motiv că a trădat partidul, portretul său, aflat pe
peretele unei săli de întruniri a fost smuls şi "transportat în closet, ca nevrednic de a figura în
incinta clubului", aşa cum punctează Al. Nora în lucrarea "Un om uitat: Const. Mille".

După moartea lui Beldiman, Constantin Mille a eliminat din frontispiciul citatul lui
Alecsandri, "Să te feresci, Române! de cuiŭ strein în casă", dar a menţinut titulatura, în forma ei
iniţială, cu ĕ, chiar dacă regulile se schimbaseră.

Anii petrecuţi de Mille în fruntea "Adevĕrului" au constituit un lung şir de hotărâri

curajoase, într-o perioadă în care să investeşti în presă era, în sine, o decizie ce necesita curaj.
Convins că un ziar nu poate respira în două-trei cămăruţe – redacţia era instalată pe-atunci în
pasajul Băncii Naţionale – Mille ia în calcul mutarea într-un sediu potrivit aspiraţiilor sale. Alege
o parcelă năpădită de buruieni pe strada Sărindar, în apropierea ziarului "Universul", arhitectul
Ştefan Ciocârlan face proiectul, iar în mai 1898 se inaugurează Palatul "Adevĕrul". Cu adevarat
un palat, cum nu mai avea nimeni pe-atunci în ţară, un palat al presei şi al artei realizat după
modelul redacţiei "Figaro" din Paris: săli numeroase, impresionante, pentru redactori, decorate
modern, cu afişe colorate ale unor autori renumiţi, cu cantină, centrală telefonică, secţie de desen
şi pictură, bibliotecă, arhivă, sală de compoziţiune, sală de vânzare, sală de expediţie, unde, la
poartă, aşteptau trăsurile să ducă ziarele proaspăt ieşite din tipar către gară. Astfel, "Adevĕrul"
are, în scurtă vreme, tipografia lui, instalată în palat, cu rotative noi şi moderne şi, din 1907, cu
linotipuri, primele linotipuri introduse vreodată în presa românească.

„Adevĕrul” e şi primul ziar care dezvoltă serviciul telegrafic, angajează stenografi,

angajează corespondenţi în ţară şi în străinătate, introduce premii în bani, primul ziar care obţine
dreptul de a fi vândut la sate prin intermediul factorilor poştali.

În 1904, altă hotărâre curajoasă: Mille decide că „Adevĕrul” va avea o soră, „un organ de
informaţiuni şi reportagii”, care să apară dimineaţa, să completeze pe fratele mai mare, „organ
independent de luptă”, care să mai taie din avântul „Universului”, gazeta lui Luigi Cazavillan, şi
să recruteze şi public feminin. După modelul „Le Matin”, pe 2 februarie 1904, apare „Adevĕrul
de dimineaţă”, care se emancipează în scurtă vreme şi, în decembrie 1904, apare cu titlu scurt,
„Dimineaţa”. În 1912, „Dimineaţa” apare în culori: altă inovaţie. Primul ziar cotidian din lume,
care apare în culori.

În noiembrie 1916, Mille e forţat să tragă obloanele peste cele doua ziare ale sale.
România intrase în război. Pleacă la Iaşi, iar comandamentul german rechiziţionează Palatul
„Adevĕrul”, ca să scoată aici Gazeta Bucureştilor. Sfârşitul primului război mondial îl găseşte pe
Mille la Paris. Revine la Bucureşti şi, în ianuarie 1919, începe să scoată din nou „Adevĕrul” şi
„Dimineaţa”, în acelaşi sediu de pe Sărindar. Povestea devine de-aici tristă şi încurcată, astfel la
un moment dat, în 1920, nu se ştie în ce condiţii, Mille hotărăşte să vândă ziarele sale dragi
bancherului Aristide Blank.
 În tot timpul în care a lucrat la „Adevĕrul”, Constantin Mille a publicat volumul ,,Scrisori
către iubita” în anul 1897, în anul 1905 volumul ,,Letopiseți”, iar în următorul an apare si ce-al
doilea volum.

Pe 20 februarie 1927, Constantin Mille trece în neființă, iar Strada Sărindar va purta
numele marelui ziarist.

 Părintele ziaristicii române moderne, 21 decembrie 2008, Florentina Tone, Adevărul