Sunteți pe pagina 1din 10

PREZENTAREA MIJLOACELOR DE

DIVERTISMENT ȘI PETRECERE A TIMPULUI


LIBER ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

1918-1939
Perioada interbelică desemnează intervalul de 21 de ani între
cele două războaie mondiale (1918-1939).

 A fost o perioadă zbuciumată în care, în ciuda păcii aparente, conflictele erau în stare latentă.
Acum se concretizează cele trei ideologii care au schimbat fața lumii: fascismul, nazismul (în
special) și comunismul. Aceste trei ideologii câștigă tot mai mult teren pe fondul unei apatii
generale din partea democrațiilor europene.

 Pentru celelalte state situația nu va fi cu mult mai bună, toate fiind nevoite să se reclădească
după război. Statele Unite vor accepta un val de imigranți, Anii '20 vor fi dominați de luptele între
bandele de gangsteri, din cauza prohibiției. De asemenea, epoca interbelică a fost una de
emancipare culturală, marcându-se o schimbare a moravurilor și a modei. Este epoca Jazz-ului
și a romanțelor. Acum se dezvoltă arta cinematografică, teatrul de stradă și radioul, care vor juca
un important rol propagandistic în Germania nazistă.
Ciclismul în perioada interbelică

Gino Bartali, care a decedat în luna mai a anului 2000 la


vârsta de 85 de ani, a fost unul dintre cei mai cunoscuți și
respectați rutieri, una dintre ultimele persoane care mai
puteau povesti cum arătau cursele în perioada interbelică,
când în Turul Franței bicicletele aveau o singură viteză,
cicliștii își purtau baieurile pe umeri ( Bandaj al roții unei
biciclete (de curse), format dintr-o cameră de cauciuc cu pereții
subțiri, îmbrăcată într-o anvelopă) și traseele din munți nu erau
altceva decât drumuri forestiere pline de pietre și noroi.

Într-o carieră întreruptă de al doilea război mondial,


Bartali a luptat împotriva a trei generații de campioni,
începând cu Learco Guerra și Andre Leducq, după aceea
împotriva lui Coppi și a lui Bobet, și a încheiat o cariera
extraordinară atunci când Jacques Anquetil își făcea auzit
glasul.
Boxul in perioada interbelică

Lucian Popescu devenea la numai 18 ani, în perioada


interbelică, primul campion european la box profesionist din
istoria României. „Băiatul de ciocolată“ era elev de liceu când a
înfrânt campionul Europei la box. A ajuns, de-a lungul carierei,
campion european la trei categorii.

”Băiatul de ciocolată”, așa cum a fost numit de presa vremii


datorită tenului măsliniu, Lucian Popescu s-a născut pe 12
ianuarie 1912 în București și și-a început activitatea de sportiv
boxer în perioada liceului. A început să boxeze ca amator la vârsta
de 14 ani şi după numai doi ani a debutat în liga profesionistă. A
reușit să câștige titlul național la categoria muscă la 16 ani. De
antrenarea lui s-a ocupat Dumitru Teica, cel care i-a insuflat
ambiție, putere de muncă și tehnici imbatabile. Teica l-a învățat
cum să-și transforme brațul stâng în cea mai de temut armă
pentru adversari .
Teatrul de revistă în perioada interbelică
 Constantin Tănase a creat un ansamblu de teatru de revistă,
dar îi lipsea locul în care să-și poată desfășura activitatea.
Demersurile lui făcute la forurile abilitate în vederea transformării
grădinii Amicii Orbilor într-un spațiu destinat teatrului
de revistă au dat roade. Astfel, la 23 mai 1919 s-a pus piatra de
fundament a Teatrului Cărăbuș, construcția ridicându-se după
schițele arhitectului Van Saanen, iar o parte din finanțare
suportând-o un anume Balaci. Constantin Tănase mărturisea în
ziarul Rampa77: „Când m-am uitat la planul grădinii am văzut că
semăna cu un cărăbuș. Și cum se spunea că insecta asta era ținută
de egipteni de bon augure, am adoptat-o” La acel moment, adresa
teatrului era str. R. Poincaré (actuală Academiei) nr. 32. Pe 22
decembrie 1937, când a izbucnit un incendiu în plin spectacol
la Teatrul Eforie, sediul de iarnă al Teatrului Cărăbuș. Atunci au
ars două teatre: Teatrul Eforie și Teatrul Vesel, condus de Sică
Alexandrescu și Tudor Mușatescu. Simpatia de care se bucura
Tănase avea să ducă la strângerea rapidă a unor fonduri și, implicit,
la deschiderea în 1938 a unui nou sediu de iarnă al trupei lui
Tănase, Teatrul Savoy. Regele Carol al II-lea a donat o sumă
apreciabilă pentru acest nou sediu, ca semn al admirației pe care o
avea pentru artistului Constantin Tănase. Teatrul va fi reconstruit
pe Calea Victoriei 33-35, unde se afla și astăzi.
Jazz în perioada interbelică
Puține stiluri muzicale au marcat atât de mult
începutul secolului trecut, iar România nu putea fi ocolită de
frenezia molipsitoare a primelor formații de Jazz. Dacă pe
plan mondial Jazz-ul a fost fondat și consolidat de nume
precum Scott Joplin, King Oliver, Bessie Smith, Benny
Goodman, Teddy Wilson sau Johnny Dodds, în România,
muzicienii care și-au consacrat cariera acestui gen muzical nu
au fost extraordinar de numeroși.
Cu toate acestea, anii ’30 au rămas faimoși pentru
viața de noapte bogată a Capitalei, în care vedeai tot mai des
cabriolete de lux, femei cu rochii scurtate până la genunchi și
bărbați care nu ieșeau din casă fără cea mai bună pălărie.
Începuturile Jazz-ului în țara noastră se leagă de
apariția radioului public, care a început să emită la 1
noiembrie 1928, din sediul pe de strada General Berthelot. Cu
un dispozitiv de emisie puternic, fabricat de Marconi, adus
tocmai de la Londra, primele programe ale Radio București
puteau ajunge fără problemele în casele tuturor care își
permiteau costisitorul aparat de recepție. Primele formații
care au răsunat în difuzoarele bucureștenilor ce nu aveau
acces mereu în marile saloane erau conduse de Elly Roman,
Mihai Berindei și Theodor Cosma.
PORTRET: CHARLIE CHAPLIN – SIMBOL AL FILMULUI
MUT, PRIMUL STAR VERITABIL DE LA HOLLYWOOD

Charlie Chaplin, actor, regizor și compozitor englez,


simbol al filmului mut și primul mare star al
Hollywoodului. A fost poreclit Vagabondul în Germania,
Charlotte în Franța și în toate țările francofone, Carlitos în
Brazilia sau în Argentina. Ca regizor și producător a fost un
pionier în arta filmului, dar și un perfecționist, a inovat
încontinuu în tehnicile de filmare și relua scenele și de zeci
de ori până când acestea ieșeau așa cum își dorea. Filmele
sale s-au identificat practic cu epoca remarcabilă a filmului
mut, iar la sfârșitul anilor 1920, când Hollywoodul cunoștea
noutatea filmului sonor, Chaplin a refuzat să producă sau să
joace în filme „vorbite”.
Chaplin a devenit în timp, în film și în viață, un mic
vagabond, un rebel, un personaj cu melon și baston, un
romantic, iar imaginea sa de caraghios a cucerit iremediabil
întreaga lume.
WALT DISNEY: VISĂTORUL CARE A CONSTRUIT UN IMPERIU
Nașterea lui Mickey Mouse

Ajuns în ”Cetatea Filmului”, Walt și-a deschis o nouă firmă,


ajutat și de fratele său, Roy, în octombrie 1923. A realizat o serie de
filmulețe în care apărea o fetiță pe nume Alice, care interacționa cu
personaje desenate și animate, iar acesta a fost începutul succesului şi al
imperiului Disney. A urmat iepurașul Oswald, care s-a bucurat de succes
imediat după lansare, dar care i-a adus și o dezamăgire la fel de mare –
frații Disney au pierdut drepturile pentru personaj și serial, în favoarea
distribuitorului. Refuzând să se conformeze cerințelor companiei
Universal, Disney și-a pierdut și cea mai mare parte din echipă, rămânând
din nou pe cont propriu, numai cu prietenul său, Ubbe Iwerks, care îl
urmase în California.
Împreună cu acesta, Disney l-a creat pe Mickey Mouse, în 1928. Ideea
unui personaj șoricel a avut-o Walt, care se declara atașat de aceste
animăluțe – a și ”adoptat” unul, de altfel, pe vremea când avea Laugh-o-
Gram Films și dormea la birou. Pe baza schițelor lui Disney, Iwerks l-a
desenat și l-a retușat pe Mickey, până în forma pe care o știm noi. Soția lui
Disney, Lillian, a botezat personajul cu numele Mickey, pentru că numele
ales de Walt fusese Mortimer, iar ea îl considera nepotrivit. Walt Disney
însuşi i-a împrumutat vocea lui Mickey, până în 1947, și i-a definit
personalitatea. “Ub a creat aspectul fizic al lui Mickey, dar Walt i-a dat
sufletul”, declara un angajat al studioului din acea vreme.
Cubismul literar – perioada interbelică

Cubismul literar Este o mișcare de la începutul secolului


al XX-lea caracterizată de o estetică care rupe forma, se rupe cu
perspectivele tradiționale narative tradiționale și provoacă însăși
ideea de reprezentare. Guillaume Apollinaire, reprezentant al
cubismului literar. În cazul cubismului literar, a însemnat o
schimbare în opiniile naratorului. Evenimentele și oamenii au fost
descrise dintr-un anumit caracter, apoi prin ochii altui și apoi de la
altul.
Este, de asemenea, obișnuit să folosim diferiți naratori
pentru diferite capitole sau chiar paragrafe diferite, pentru a descrie
modul în care fiecare personaj vede alții. Această discontinuitate
poate fi văzută și în sintaxa.
n general, scriitorii cubismului literare au fost un grup divers cu
medii diverse, uniți în dragostea lor pentru inovare și căutarea unui
limbaj care ar aduce mai poezie și arte.
Exerciții
Ex.1/pag.44
1. Mickey Mouse, Minnie Mouse, Pluto, Goofy, Donald Duck
2. 1. 2. Pentru ca Mickey Mouse a fost primul personaj creat de Walt Disney, după acea recreat in
Steamboat Willy. Apărând in peste 130 de filme care unele dintre ele cu nominalizări Oscar a
devenit primul personaj animat cu o stea pe aleea Celebrităților de la Hollywood.

Ex.2/pag.44
An Arcadian Maid, As it is in life, A Christmas carol, The Englishman and the Girl
Frankenstein
Ex.3/pag.45
3. 1. Numele lui adevărat era Sir Charles Spencer Chaplin a fost un actor, comediant și regizor englez. Este considerat a fi unul dintre cele mai
mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și
The Great Dictator (Marele dictator).

3. 3. Snow White and The Seven Dwarfs; - 1934. Snow White and The Seven Dwarfs. Disney. ... Pinocchio; - 1940. Pinocchio.
Disney. ... Fantasia; - 1940. Fantasia. Disney. ... Dumbo - 1941. Dumbo. Disney. ... Bambi; - 1943. Bambi. Disney.

Ex.4/pag.45
4 1 Pentru ca filmele cu timpul au devenit mai lungi, depășind de o oră. Și pentru că
acum și copii erau în primire cu zecile.
4. 2. In perioada interbelica ecranele erau cu mult mai mari , dar nimic nu era chiar de
o bună calitate.

S-ar putea să vă placă și