IONICA SILVIU

AN I, ISTORIE I.D.

1. Caracteristici distinctive ale istoriografiei sub spectrul inovatiilor Renasterii

Secolul al V-lea este marcat de trei evenimente importante, aparent fara legatura
dar care vor influenta istoriografia din acea perioada, prin conceptul de “inovatie”,
cunoscuta in istorie ca “Renastere”:in 1440 la Strasbourg, Gutenberg inventa tiparul, la
Roma, Lorenzo Valla demonstra ca actul numit “Donatia lui Constantin” catre Papalitate
in opera “Declamatio” era un fals si in 1453 se prabuseste Imperiul Bizantin sub
loviturile otomanilor astfel incat cunoscutii carturari si copisti se vor raspandi in intreaga
Europa. Ca o consecinta a acestor evenimente apar noi tehnici de difuzare, noi metode
de analiza, noi surse, un nou tip de curiozitate.In acest sens istoriografia nu va mai
depinde de teologie ca pana acum redobandind caracterul analitic si metodologia
precisa.

Astfel dispare stilul cronicii universale lasand loc istoriilor statelor nou constituite, se
propaga fenomenul de laicizare si manifestarea eliberarii se face prin incercarea
explicarii rationale a faptelor. Se vor cauta si metodele din antichitate incercandu-se
reinvierea “triadei” de la greci: pretext, inceputul evenimentului, cauza propriu – zisa si
vor incerca sa afle toate determinarile subiective si obiective; de la romani cauta sa
transmita informatia cat mai elegant cu putinta. La nivel oratoric, istoricii umanisti se vor
stradui cel mult sa egaleze performantele lucrarilor din antichitate ale inaintasilor lor.Se
pune accentul pe mobilul uman, pe personalitati, pe gesturi si se va scrie intr-o latina
curata, cea vorbita de Cicero, cat si in limbile nationale, predominanta fiind franceza.

Inovatia va apare si in randul altor stiinte inrudite cu istoria: arheologia – sapaturi in

Italia, Grecia; numismatica este pusa in valoare in opera lui Guillaume Bude “De asse”
aparuta in 1514; arhivistica se va naste in 1571 odata cu tratatul consacrat ei de catre
Jakob von Rammingen – apar primele arhive ale statului, in Spania se produce prima
centralizare a depozitelor in 1567, numarul bibliotecilor universitare creste dupa
modelul englez din secolul al XIV-lea, biblioteca Vaticanului se organizeaza in 1450, iar
cea imperiala din Viena in 1526.

Printre istoricii umanisti care si-au adus aportul in istoriografia renascentista amintim
despre: Leonardo Bruni si Flavio Biondo care scriu istorie politica in care baza
constructiei este decupajul pe ani in maniera analelor. Daca la primul in lucrarile lui
renaste critica de sursa, cel de-al doilea pune bazele erudite si critice ale istoriografiei.

Un alt istoric renscentist, controversat prin lucrarile lui, a fost Niccolo Machiavelli care
foloseste ca model in lucrarea “Principele” pe Cesare Borgia, surprinzand criticii prin
esenta lucrarii care nu este un model de suveran pentru acele timpuri ci este o teorie
politica, istoria servind drept pretext sau ca exemplu pentru explicarea si ilustrarea
teoriilor politice – norme pentru arta de a guverna. Reprezentarea principelui este un
mozaic de personalitati istorice reale. Stilul lucrarii este de a face apel la istorie printr-o
inlantuire de cauze si efecte in care conducatorul isi are propriile posibilitati de a decide
insa soarta este singurul factor de decizie care poate schimba destine, oricat de bine ar
fi pregatita o persoana pentru viata. Pentru a sublinia fluiditatea stilului, acesta se
accelereaza atunci cand sunt abordate problemele majore ale statelor italiene: cuvinte
simple pentru ca argumentatia sa aiba sobrietate, expunere clara, rapida si nervoasa
intr-o logica riguroasa.

In “Istorii florentine” Machiavelli foloseste o formula moderna, logica in care

evenimentele se explica rational in interdependenta lor.Opera este cea a unui ganditor
politic ce alege faptele cele mai potrivite pentru a-si sustine tezele. Ca si in lucrarea
“Principele”este prezentat motivul pentru care este important ca poporul sa ramana unit
servindu-se istoria ca model. Evenimentele sunt prezentate in lucrare in succesiunea
cauzala dincolo de ordinea liniara a timpului, grupand fapte cronologice departate,
legate intre ele de la antecedent la efect Sunt prezentate portretele lui Cosimo de
Medici sau Lorenzo de Medici relizandu-se o istorie a personalitatilor, lucru descoperit
si in lucrarea lui Francesco Guicciardini – intriga si calculul politic ar trebui sa stea la
baza explicatiilor asupra acestor evenimente. Se pune accent pe analiza legaturilor
dintre state, a raporturilor dintre politica interna si externa, dintre politica si operatiunile
militare.

Jean Bodin propune renuntarea la scrierea istoriei traditionale si concepe operarea cu

comparatii care sa aiba ca efect realizarea unor studii asupra popoarelor, limbilor,
religiilor, obiceiurilor si legislatiilor. Acest principiu metodologic este pus in practica in
lucrarea “Les Six Livres de la Republique” facand distinctie intre istoria umana, naturala
si cea sacra. Este de parere ca adevarurile pe care le releva istoria umana sunt de
ordinul probabilitatilor, cele oferite de istoria naturala de ordinul necesitatilor iar cele pe
care le vizeaza istoria sacra de ordinul sentimentelor. Considerata a fi totalitatea
actiunilor umane istoria era menita sa devina fundamentul unei stiinte politice.
Studierea istoriei societatilor umane, stabilirea unei cronologii riguroase si a
schimbarilor din diferite societati sunt considerate exigente metodologice prime.
Investigatia se face cu o atenta alegere a documentelor, verificarea lor si inlaturarea
informatiilor controversate si apoi toate elementele organizate, clasate si
interpretate.Este reluata o idee mai veche conform careia factorii climatici si geografici
pot influenta caracterul diferitelor societati – popoarele nordice sunt puternice, dar putin
inteligente pe cand cele din sud au trasaturi opuse. Se practica opozitia caracterelor –
orientalii sunt mai ingeniosi, mai pasnici, mai binevoitori; occidentalii au obiceiuri mai
brutale.
 Secolul al XVII-lea se caracterizeaza printr-o criza a disciplinei, scaderea ambitiilor
istoriografice puse in relatie cu dezvoltarea absolutismului regal si o supraveghere
atenta a celor ce scriu istorie si cu succesul contrareformei doritoare de a impune o
noua ordine morala. Se incearca o istorie umanista si moralizatoare, romantata, de
divertisment, cu caracter religios si erudita bazata pe cat mai multe documentatii sigure.
Jacques Benigne Bossuet – foloseste in lucrarile lui izvoare numeroase ca argumentele
sa fie cat mai solide.Da importanta dimensiunii formative a istoriei careia ii revine un
dublu rol pedagogic: pentru printi se constituie intr-un repertoriu de exemple demne de
a instrui si al omului onest care ar fi baza educatiei sale. Interpretarea pe care o da
Bossuet istoriei este una providentialista ce nu consta neaparat in afirmarea divinitatii
asupra tuturor evenimentelor ci in determinarea finalitatii actiunilor.

2. Noile abordari din domeniul istoriografiei in contextual revolutiei stiintifice a

iluminismului

Iluminismul numit si Epoca Luminilor sau Epoca Ratiunii este o miscare ideologica si
cultural antifeudala, desfasurata in perioada pregatirii si infaptuirii revolutiilor din secolul
XVII – XIX in tarile Europei, ale celor doua americi si avand ca scop crearea unei
societati “rationale” prin raspandirea culturii si a “luminilor” in mase. Cu privire la
iluminism Kant afirma ca “este iesirea omului din starea de minorat de care el insusi s-a
facut vinovat. Minoratul este neputinta de a se servi de propriul sau intelect fara a fi
condus de altcineva…sa ai curajul in folosirea propriului tau intelect! – este deci deviza
iluminismului.

Pornind de la ideea unei singure Europe ca unitate culturala, marchizul Caraccioli va

publica o lucrare la Paris in 1777 “Parisul model al natiunilor straine sau Europa
franceza in care facea afirmatia ca toate popoarele europene sunt de fapt fratii si
prietenii lui. De asemenea el prezinta pe cei din exteriorul acestui spatiu ca impietrit si
barbar, Europa fiind in aceasta perioada un spatiu de calatorie si automat de educare.
Datorita impartirii Europei in doua:partea vestica – statul se va delimita precis si se va
mentine in aceste limite iar in partea estica – frontierele sunt nesigure si statul este
slab, ganditorii luminilor au preferinte pe tipuri de guvernare: Spinoza militeaza catre
democratie – fiind regimul cel mai simplu, natural si cel mai intemeiat pe adevarata
natiune; Locke este convins ca cetateanul are libertatea de a actiona in conformitate cu
legile permanente; Voltaire prefera monarhia condusa de personalitati patrunse de
idealurile timpurilor si Montesquieu propune doua modele: cel englez greu de exportat
si adaptat si monarhia administrativa.

Conceptia asupra istoriei in aceasta perioada trebuie raportata la cunoasterea si

descoperirea omului capabil sa explice legile naturii, omul poate crea stiintele ce-i dau
puterea de a stapani lumea. Savantii luminilor au stabilit ca la nivel de stiinte o
importanta aparte o prezinta matematica, stiinta des intalnita in acea perioada in scolile
din Franta ca si fizica de altfel. Treptat acestia vor pune accent si pe teoriile siintifice
care se vor raspandi datorita aparitiei tiparnitelor de cabinet ce vor face sa circule o
serie de cataloage si carti in numar mic de exemplare mai intai pentru un public ingust
luminat iar apoi o data cu aparitia colectiilor de carti, circulatia acestora se imbogateste
(Ex.“Bibliotheque bleue). Aceasta colectie se va adresa marelui public, succesul
datorandu-se atat subiectelor cartii: literatura de divertisment, cunostinte utile si exercitii
de devotiune religioasa) cat si alegerii textelor prin reducerea si modernizarea
formulelor vechi. Largirea campului cunoasterii are influenta si la nivel religios, cartile
cu acest subiect ocupand locul cel mai important intre tiparituri. La nivel filozofic avem
de-a face cu o contestare a bisericii si practicile ei de catre slujitori, cu toate ca filozofii
nu vor conteni in a crede in Dumnezeu. In aceasta perioada se constata o
independenta a stiintelor: literatura si istoria, a carei scriere se va face prin imbinarea
elementelor traditionale cu cele noi. Se constata ca istoria este rationalista diferita ca
inteles de maniera renascentista prin punerea in lumina a principiilor burgheze fata de
cea scrisa in profitul principelui si a statului.In secolul al XVIII-lea istoria nu mai
vorbeste despre un regat sau stat ci este o istorie a civilizatiei cu accente pe structurile
economice, pe viata sociala si pe dezvoltarea intelectuala. Prin aceasta, istoricul
cerceteaza cauzele profunde, rationale si intrarea in jocul “faptic” al intregii mase
umane. Voltaire considera importanta in Evul Mediu rivalitatea dintre Imparat si Biserica
si numeste secolele din istoria omenirii cu numele personalitatilor ilustre. Se pune baza
pe analizele critice dar si la naratiune pentru a defini o istorie cu puternice accente
dramatice care trebuie sa satisfaca inteligenta. Din punct de vedere metodologic exista
doua tendinte la aceasta scriere: explicarea istoriei civilizatiilor ca produs al mediului
natural si explicarea rationalista a faptelor ajungandu-se ca istoria sa fie considerata o
stiinta ce evolueaza dupa aceleasi reguli ca si stiintele exacte.

Ca definitie iluminismul apare ca un spirit inventiv, cercetare stiintifica, miscare

enciclopedista, conceptie optimista despre lume, credinta in progres, inlocuirea
obiceiului si traditiei prin ratiune si credinta in perfectabilitatea omului. Istoria este scrisa
in aceasta perioada in doua maniere: o abordare erudita in care se procedeaza la
acumulare de fapte si limiteaza la descriere pretinzandu-se aflarea adevarului iar pe de
alta parte – o abordare teoretica, filozofica ce-si propune reinterpretarea trecutului
aflandu-se cauzele, consecintele

Voltaire – scrie prima sa monografie istorica “Histoire de Charles XII” ce va respecta

metodologia istorica traditionala si a doua opera prin care incearca sa deschida istoria
catre analiza si interpretare. Opera “Eseu asupra moravurilor si spiritului natiunilor” este
o incercare de istorie universala in care se introduce conceptul de filozofie a istoriei – o
istorie a spiritului uman, a civilizatiilor explicate rational incercandu-se depasirea viziunii
traditionale europocentriste.

“Secolul lui Ludovic al XIV-lea” este o lucrare ce debuteaza cu tratarea

evenimentelor politice, continua cu cele de ordin militar, descrierea si analiza societatii,
a fenomenelor economice, legislative, ecleziastice si artistice. Scopul autorului este
acela de a construi o istorie a civilizatiei sub invelisul biografiei urmarindu-se ca plan
globalitatea. Se va scrie nu o istorie a evenimentelor petrecute in Franta ci o proiectare
a evenimentelor politice in Europa, pretextandu-se ca istoria Frantei se confunda cu
cea a Europei.

Cartea contine informatii despre structurile statale, conducere si religie la popoarele

din jurul Frantei. Se face cunoscuta istoria Frantei in mod evenimential:cea dinaintea lui
Ludovic al XIV-lea; perioada de guvernare a lui Mazarin si razboiul civil.Societatea va fi
transpusa pe doua planuri:curtea si principalii actori si poporul francez.Regele Frantei
este prezentat ca o mare personalitate, un protector al artelor, stiintelor si un remarcabil
om de stat. Conturat in trasaturi ideale la inceput personalitatea Regelui Soare va
ajunge la decadere intr-un final tragic. Metoda de lucru este cea a istoricului in cautarea
adevarului, insa in realitate este cea a unui om de teatru care cauta sa-si emotioneze si
sa surprinda in naratiune ritmurile proprii pieselor de teatru.

Montesquieu incearca sa puna bazele unei stiinte a societatii pornind de la un

determinism riguros in scrierile sale. In operele sale acesta demonstreaza ca este
interesat de o analiza in maniera unui filozof al istoriei care incearca sa descopere
constantele si de a cerceta legile. Lucrarea “Spiritul legilor”studiaza originea si
dezvoltarea institutiilor politice, formuleaza legi si face incursiuni in istoria sociala si
economica. In traditia machiavellica el cerceteaza constantele, faptele care se repeta
ce pot fi clasate si permit cunoasterea fortelor care actioneaza asupra societatilor
umane si determina istoria lor. Factorii determinanti pentru deosebirea intre popoare si
civilizatii sunt considerate clima si solul. Pe langa acesti factori Montesquieu va mai
adauga si religia, obiceiurile, comertul si politica pentru a nuanta teoria sa. Aceasta are
o echivalenta in teoria renascentista a lui Jean Bodin punandu-se bazele unei stiinte
precise a societatii, a evolutiei sociale si formularea unor legi riguroase in domeniu.