Polibiu

n galena marilor istorici ai antichitatii se nscrie si Polibiu (Polybius) din Megalopolis. A trait (aproximativ)
ntre 204-l22.e.n. l despart, prin urmare, neste doua secole si jumatate de Herodot si Tucidide. Grecia clasica a
trecut nrin epopeea lui Alexandru 16316r178q cel Mare. ajungndu-se la structura statelor elenistice (de fapt la un
alt tip de civilizatie), fiind apoi supusa. Imperiului roman, dupa nfrngerea definitiva a Macedoniei (168 .e.n.) si a
Ligii aheice. Roma se afla spre culmea mplinirii destinului sau universal cnd Polibiu a ajuns ca ostatec n cetatea
eterna. Era de acum un om format, cu o larga cultura n materie de poezie, filozofie, istorie, si nsusise si arta
militara. Polibiu senumara printre primii straini care simt fascinatia irezistibila a Romei. A reusit sa se introduca n
cercurile nalte ale orasului, cstignd mai ales prietenia lui Scipio Emilianus. A calatorit mult n Galia cisalpina (n
Franta meridionala), nSpania. A traversat Alpii si a vizitat Cartagina.S-a aflat n oastea lui Scipio Emilianus cu
prilejul asediului Cartaginei si a asistat la cucerirea si darmarea orasului (146 .e.n.).ntr-un trziu s-a napoiat n
Connt unde a si murit (se crede, la vrsta de 82 de ani). A scris opera sa. Istorii, n ultimii ani ai vietii. Din cele 40 de
carti ale lucrarii s-au pastrat cinci, iar alte fragmente se regasesc n scrierile unor autori care au trait mai
trziu. Istorii este dedicata tot unei epoci contemporane autorului, mbratisnd n fapt o perioada de circa sase
decenii. 220-l68-l67 .e.a, cnd Roma a cunoscut o explozie a expansiunii sale. ntlnim aici descrierea razboaielor
cartagineze, razboiul illiric. victoriaasupra Macedoniei si Ligii aheene. expeditia romana victorioasa n Spania.
Este n fapt o sinteza ntre conceptul de istorie romana si istorie universala, facnd legatura ntre evenimentele din
Italia, Spania, Siria, Egipt. In toate aceste regiuni Imperiul roman realizeaza o functie cuceritoare, darpromoveaza si
arta pacii, n felul acesta Polibiu confera organicitate ideii de istorie universala dndu-i acestui concept o noua
valoare. Polul structurator al istoriei universale era Roma. Problema pe care si-a pus-o Polibiu este urmatoarea: cum
de a ajuns Roma n decurs de sase decenii sa domine restul lumii, "nct contemporanii pot s-o priveasca uimiti, iar
urmasii nu vor ajunge niciodata s-o ntreaca7'1 J. Explicatia a cautat-o n forta armatei romane,
Vezi Vasile Cristian, Istoriografie generala, Editura Didactica si Pedagogica, 1979, p. 42. n prelegerile de fata
folosim aceasta lucrare nu numai pentru ca literatura noastra este lipsita de compendii de istoriografie generala, d
si PQitru ca este o realizare temeinica, sobra si bine documentata. binenteles, n organizarea ei si mai cu seama n
institutiile ei, n echilibru! constitutiei republicii romane.
Cu acest prilej, Polibiu examineaza diferite tipuri de constitutii gasind ca forma optima este aceea care asigura
soliditatea organismului statal si buna lui functionare. Pentru ca succesul n miscarea istoriei nu consta nici
n factorii psihologici, nici n rolul indivizilor, orict de importanti ar fi. Problema organizarii statale si a stabilitatii
institutiilor sunt. asadar, n viziunea hii Polibiu pilonii de rezistenta ai edificiului unei puteri. Nu mai putin, Polibiu a
observat n societatea romana caracterul sudat al celulelor de baza ale acesteia: familia si sentimentul de strnsa
conexiune al acesteia n jurul "vetrei" ocrotite de zeii protectori si cimentata de memoria naintasilor Institutiile
politice aveau, asadar, la baza tesuturile puternice ale celulelor familiale sudate de religie si de sentimentul
veneratiei fata de comunitatea careia apartineau nemijlocit, sentiment transformat pe un plan mai vast n datoria fata
de patrie si de valorile pe care le promova.
O idee fecunda exprimata de Polibiu este aceea conform careia pentru ntelegerea istoriei este nevoie de o viziune
globala asupra totalitatii; istoria nu poate fi perceputa corect pornind de la parte la ntreg, ci invers: viziune;1, de
ansamblu deschide calea spre ntelegerea partilor distincte ale totalitatii. Aceasta viziune l-a facut pe celebrul istoric
de mai trziu, Theodor Mommsen (1903) sa afirme ca de la Polibiu s-a putut cunoaste si nvata cel mai mult dintre
istoricii antichitatii.O alta idee semnalata de Polibiu este aceea a cresterii si descresterii puterii unei comunitati
istorice, plecnd de la exemplul cetatilor grecesti. Cum vom vedea n continuare, aceasta idee a preocupat intens
istoriografia umanista si iluminista. De fapt once declin si cu att mai mult orice prabusire a unor vaste constructii
statale orienteaza reflectia istorica spre aceasta tulburatoare tema.Prin tematica si abordarea ei, Polibiu adera si el la
ideea ca istoria trebuie sa fie o istorie contemporana. Cultivarea ei ofera si cele mai multe elemente de reflectie, de
autocunoastere. De aici semnificatia practica a cunoasterii istorice, rolul pragmatic al acesteia. Este o idee pe care
Polibiu a tinut sovalorifice si s-o impuna atentiei celor interesati de domeniu, n privinta metodei de cercetare,
Polibiu mpartaseste pozitii similare cu cele aie lui Tucidide. El este adeptul nfatisarii corecte a faptelor si
evenimentelor, a descrierii obiective a lor si socoteste ca valoarea cercetarii este data de dezvaluirea cauzelor. "Att
scriitorii, ct si cititorii istoriilor trebuie sa fie atenti nu att la povestirea faptelor nsesi, ct la mprejurarile ore au
precedat, au nsotit sau au urmat faptele. Caci daca se elimina din istorie cauzele, mijloacele si scopurile care au
determinat evenimentele, nrecum si ce a rezultat, fericit sau nefericit " ceea ce ramne din ea este numai un
spectacol declamatoriu". Ideea este mai concis exprimata n alt context: "Cel ce rapeste istoriei... cauza, rapeste
tocmai ceea ce este caracteristic istoriei".11 Polibiu nu introduce elemente de ordin supranatural ndesfasurarea
evenimentelor. Faptele nu sunt raportate la destin, la divinitate, sau la mprejurari accidentale (semne prevestitoare,
cutremure etc), ci se cauta sa se dezvaluie cauzele umane ale evenimentelor. Pentru ntocmirea operei sale, Polibiu a
examinat vnate documente (surse narative, inscriptii, acte oficiale) la care s-au adaugat, cum am amintit, calatoriile
pe care le-a facut n locurile unde s-au petrecut evenimentele. Astfel de cunostinte - de ordin geografic si din sfera
documentara (inscriptii, marturii, acte oficiale, marturii orale) faceau parte, dupa Polibius, din recuzita istoricului,
din formatia si pregatirea sa. Stilistic, lucrarea lui Polibiu este departe de a straluci; expunerea e sobra, pe alocuri
greoaie. Capteaza nsa prin adevarul sidescrierea exacta a celor spuse. Ii este inferior lui Tucidide n ce
priveste puterea intuitiei si vigoarea scrisului, dar are avantajul unei experiente istorice mai mn si al orizontului mai
vast din perspectiva caruia scrie. Este de nteles, de aceea, ca opera sa a trezit de timpuriu un viu interes. El poate
fi considerat "cel mai mare dintre istoricii antichitatii, prin factura generala a operei sale".12
La sfritul secolului al III-lea .C, puterea legislativ a senatului se consolideaz. El i asum i putere executiv,
ntruct i controleaz n mod constant pe magistrai, care sunt inui s i se adreseze i s i se supun. Majestatea"
sau mreia" senatului, maiestas senatus, este cel puin tot att de important ca mreia poporului. Senatul pune n
micare acea constituie" mixt, concomitent monarhic, aristocratic i democratic, evocat de ctre Polibiu.
Sistemul instituional, n epoca la care ne referim, asigur libertile romanilor, dar nu este n nici un fel
democratic. El este mai degrab oligarhic. Dirijeaz, n mare parte, viaa cotidian i privat a romanilor, fiind
totodat profund marcat de caracteristicile acestora.

n secolul al H-lea .C. apare de fapt primul cerc cultural-politic, cel al Scipionilor. El genereaz o autentic micare
cultural, articulat ca un focar de idei noi, de sorginte elenizant. Adepii acestui circulus se strduiesc s corecteze,
s modereze viziunea tradiional, deosebit de auster, a vechilor romani, aprat de Cato cel Btrn i de ctre alii.
Acest cerc promoveaz infiltrarea la Roma a filosofiei greceti, gustul echilibrului i al moderaiei. Cercul
Scipionilor militeaz ndeosebi pentru un nou ideal educativ, ntemeiat pe simul msurii, pe temperarea contrastelor
morale, pentru dialogul ntre generaii, pe indulgen, pe deschiderea fa de noi moravuri, pe umanism. Cel mai
important leader" al cercului a fost Scipio Aemilianus. l asistau, ca ideologi ai cercului, istoricul grec Polibiu i
filosoful Panaetius, care i propunea s nuaneze rigorismul primilor corifei ai stoicismului. Scriitori ca Ennius i
Tereniu au frecventat acest cerc, care le-a ncurajat activitatea prin toate mijloacele. Felurii aristocrai, precum
Fulvius Nobilior, toi Scipionii, Paulus Aemilius, Cornelia, mama Gracchilor, ncurajeaz o cultur focalizat pe
mprumutul gndirii elenice i pe rafinarea vieii cotidiene a romanilor.

Pn la sfritul secolului al II-lea .C, orice cetean roman putea fi recrutat n otire. Totui, de regul, aceast
recrutare era o alegere", dilectus, deoarece erau mobilizai ca soldai cetenii pn la un numr de oameni care s
corespund necesitilor rzboiului purtat de Roma n momentul respectiv. ntr-o epoc foarte ndeprtat, militarul
roman nu primea de la stat dect o raie de sare", sal, indispensabil hrnirii sale i uneori greu de procurat. De aici
provine vocabulul salariu", salarium. Ulterior s-au nmnat bani soldailor, ca s-i cumpere sare. ncepnd cu anul
406 .C, a fost instituit solda, stipendium (de la lingou", stips, cci, un timp, soldaii nu primeau bani, ci numai
lingouri de metal de valoare). Am reliefat c impozitul direct a fost creat tocmai spre a nutri acest stipendium (Liv.,
4, 59-60). Soldaii i procurau hrana din sold sau din prada de rzboi, eventual acordat de comandanii lor.
Echipamentul militar era obinut n mod similar. Statul s-a nsrcinat, ulterior, s-l procure, costul lui fiind reinut
din sold. Pn la urm, Republica a procurat gratuit armamentul de baz. Numai costul armelor suplimentare" a
fost sczut din sold (Pol., 6, 39, 15). Abia n 123 .C, o lege impus de ctre Gaius Gracchus a constrns statul s
furnizeze militarului uniforma, uestis militaris (Plut., C. Gracch., 5, 1). Polibiu (18, 32) reliefeaz c fiecare soldat
roman trebuie s fie n stare s lupte n orice loc i timp, fie n cadrul unitilor din care fcea parte, fie singur, corp
la corp.

Admirator fervent al Romei, Polibiu consemneaz imperiul Romei ca al patrulea, dup cel persan, cel spartan i cel
macedonean. Acest imperiu al Romei ar fi dobndit o dominaie universal, care ar fi cuprins aproape toat lumea
locuit, aproape ntreg universul (Pol, 1, 2). El s-ar ntemeia pe desvritul echilibru instituional, pe o armat
superioar celorlalte i pe concepii religioase performante.

Dispariia oraului punic nu a determinat i pe cea a civilizaiei lui. Dup debarcarea romanilor n Africa, numeroase
orae i aezri punice au trecut de partea Republicii. Aceste vestigii au meninut o civilizaie punic (manifestat
inclusiv pe plan lingvistic), capabil s marcheze pe libieni, pe numizi i pe diverse populaii preberbere.nc din
vremea lui Polibiu s-a ncercat s se explice pricinile intransigenei romane.

Voiau oare romanii s-i impresioneze pe grecii prea turbuleni? Se strduiau ei s-i favorizeze pe oamenii lor de
afaceri, negotiatores, concurai de comerul i industria Cartaginei? Rspunsul trebuie cutat n alt parte. Senatul
tia c niciodat Cartagina, redresat din multe puncte de vedere, nu va accepta dominaia mediteranean a Romei,
statutul de unic supraputere a acesteia. Pe de alt parte, distrugerea Cartaginei a fost totdeauna estimat la Roma ca
simbolul triumfului complet al hegemoniei romane. Odat nimicit Cartagina, Republica nu mai avea nici un
concurent cu adevrat primejdios. De altfel, Salustiu i ali scriitori romani vor diviza istoria intern, ca i pe cea
extern, a Romei n dou mari secvene: perioada anterioar distrugerii Cartaginei i cea care i-a succedat lichidrii
cetii punice (Sall., ., 41, 2).