IONICA SILVIU

AN I, ISTORIE I.D.

Aspecte din viata economica, juridica si administrativ - religioasa din timpul

faraonilor Sethi al II – lea si Ramses al III – lea

Text 1: “(rt.1) Anul de domnie 17, luna 1 a anotimpului semu, ziua[…] sub Maiestatea
Sa, regele Egiptului de Sus si de Jos, stapanul celor doua tari, User-maat-Re, meri
Amon, viata, prosperitate si sanatate, fiul lui Re, Ramses, stapanul Heliopolisului. In
aceasta zi, muncitorul Menna a remis vasul cu grasime proaspata sefului politiei
Monthumes<cel care>a zis: ‘O sa obtin pentru tine orz cu el de la acest frate al meu, cel
care ma va absolvi de obligatiile mele.(Zeul) Re sa-ti dea sanatate’, astfel mi-a zis.
L-am reclamat de 3 ori la tribunal in prezenta scribului Amennakht. Dar el (= Menna) nu
mi-a dat nimic pana astazi. Iata, l-am chemat din nou pe el(=Menna) in fata
lui(=scribului) din nou in anul 3, a 2-a luna a anotimpului semu, ziua a 5-a a Maiestatii
Sale, regele Egiptului de Sus si de Jos, stapanul celor doua tari, Heqa-maat-Re, setep-
en-Re,[viata, prosperitate] si sanatate, fiul lui Re, stapanul coroanelor, Ramses, cel just,
meri-Amon,[viata, prosperitate] si sanatate, facand un total de 18 ani. El(=seful politiei
Monthumes) a jurat in fata stapanului, spunand: ‘daca nu o sa-i returnez vasul lui (cu
grasime) in anul 3, luna a 3-a a anotimpului semu, ziua a 30-a, voi indura 100 de
lovituri[de bat] si voi plati dublu’. Astfel a zis el in fata celor 3 capitani din interior, al
controlorilor din afara si a intregii echipe. Anul 4, luna a 2-a a anotimpului peret, ziua a
14-a.Seful politiei Monthumes a cumparat pentru Menna un taur/bou in valoare de 130
deben.Ceea ce i-a revenit lui din propritatea lui Ruta era sarcofagul in valoare de 35
deben. Ceea ce i-a fost dat lui Menna: 40-hin de grasime proaspata in valoare de 30
deben, in total 65 deben. Soldul lui: 65 deben de dat sefului politiei Monthumes de catre
scribul necropolei Amennakht, de Amonkha loctiitorul, gardianul Khaj, Penpamer si
desenatorul Horsheri.Seful politiei a prestat un juramant fata de stapan,spunand:
(Numai) pe acesti 65 de debeni de cupru sunt cei pe care ii voi solicita de la Menna”.

Text 2:”(rt.1) Anul 6, luna a 3-a a anotimpului semu, ziua a 10-a. Aceasta zi a aparitiei
muncitorului Nebnefer, fiul lui Nakht, la curtea de judecata. El a depus o plangere
impotriva locuitoarei orasului Heria. Ceea ce muncitorul Nebnefer a zis: in ceea ce ma
priveste, [am] ingropat o dalta apartinand mie in casa mea, dupa ostilitati. Cineva l-a
furat. Am facut ca fiecare persoana care este in oras sa jure referitor la dalta mea. Dupa
multe zile, locuitoarea orasului Nebemnehmet a venit, spunandu-mi:,dorinta zeului a
avut loc!’Am vazut-o pe Heria ca ti-a furat dalta. Astfel a zis ea! Apoi, curtea zise catre
Heria:Esti cea care a luat aceasta dalta a lui Nebnefer? Este adevarat sau nu? Apoi,
Heria a spus: ‘Nu, nu am fost eu cea care a furat-o!’ Raspunsul curtii catre ea:, Poti
face(=presta) un juramant mare(?) al stapanului – viata,prosperitate,sanatate – referitor
la dalta, spunand:, nu am fost eu cea care a furat-o?’ Apoi, locuitoarea orasului Heria a
rostit: , Cum Amon accepta, cum Conducatorul accepta - viata, prosperitate, sanatate –
a carei manifestare este mai rea decat moartea,(adica)faraonul - viata, prosperitate,
sanatate -, daca sunt gasita a fi una care a furat aceasta dalta…’Dupa o ora, cand
curtea (deja) a examinat-o, insotitorul Pashed a fost trimis la ea.Ea a adus dalta, care a
fost ingropata de ea, impreuna cu vasul(-weseb) de cupru al lui Amon, cel cu fata
bucuroasa. Ea l-a ingropat in casa ei si a luat si capacul vasului lui Amon, desi a prestat
un mare(?) juramant al stapanului – viata, prosperitate,sanatate–spunand:‘Nu sunt eu
cea care a furat aceasta dalta!’ Apoi, curtea a spus: “Locuitoarea orasului Heria este
vinovata, vrednica de moarte. Muncitorul Nebnefer a avut dreptate!”Cazul a fost pus
deoparte pana la venirea vizirului. (Componenta) curtii acestei zile:
Seful muncitorilor Paneb; Seful muncitorilor Haj; Scribul Pashed; Scribul Paser; Scribul
Pentaweret; Seful politiei Monthumes; Paznicul Ipuj; Intreaga echipa.
Acum, furtul cuprului de aici este rusinea acestui sat, fiind(un caz asemanator cu cel al
vaduvei), pentru a-l informa pe stapanul meu despre obiceiul locului. Locuitoarea
orasului Tanedjemhemes a furat o mica ceasca (avand valoarea de) o jumatate deben
aici in sat inainte, in timpul vizirului Neferhotep, desi ea a fost sotia lui Pased, fiul lui
Heh. Vizirul l-a trimis pe scribul Hatiaj si el a dus-o pe malul raului. Domnul meu s-o
lase pe aceasta femeie care a furat dalta si la fel si vasul(weseb)sa fie pedepsita, astfel
ca nicio alta femeie ca ea sa nu repete sa faca ceva asemanator. Vezi, mi-am informat
stapanul. Acum vizirul este cel care vorbeste; sa fie lasat sa efectueze orice plan
doreste, astfel ca ei(=judecatorii) sa ia cunostinta”.
Text 3 “(rt.1) Anul 17 al domniei regelui Djeser – kheperu –Re, viata, prosperitate,
sanatate, Horemheb, viata, prosperitate, <sanatate>, data la care Khaj, stramosul meu
a fost inregistrat in necropola. Majordomul Thebei, Djehutimes, a divizat proprietatea din
necropola pentru echipa faraonului, viata, prosperitate, sanatate. El a dat mormantul lui
Amenmes lui Khaj, stramosul meu, printr-un ordin. Hener, stramoasa mea, i-a fost
descendenta lui directa. El nu a avut mostenitori pe linie masculine si proprietatea lui a
devenit parasita. Acum, mai tarziu, in anul 21 al domniei(lui Ramses al III-lea), a 2-a
luna a anotimpului semu, ziua 1, am stat inaintea lui Amenhotep, viata, prosperitate,
sanatate, spunandu-i: ‘Indruma – ma spre un mormant de pe vremea stramosilor!’ El
mi-a oferit mormantul lui Khaj prin intermediul unei scrieri(=document) si am inceput sa
lucrez la el. Acum mai tarziu, construiam si muncitorul Khaemnun lucre la mormantul
sau. In 1 luna a anotimpului semu, ziua a 6-a, a avut o zi libera si a gasit putul care se
afla in el si a coborat acolo impreuna cu politistul Neferhotep, in timp ce eu nu eram
acolo. Acum, mai tarziu,in timpul primei luni a anotimpului semu, ziua a 7-a, seful
muncitorilor Khonsu a fost gasit stand si band. Dupa aceea, stateam cu Hori, fiul lui
Hujnefer si muncitorul Bakenweren. Nu stiam unde este intrarea in mormantul meu.
Scribul Amennakht a gasit intrarea, spunand:, Coboara! Vezi locul care da spre
mormantul lui Khaemnum!”

In Egiptul antic scrisul a fost inventat prin modalitati diferite de cele din
Mesopotamia, mai ales din cauze istorico – politice. Egiptul, inca de la aparitia sa, avea
o monarhie capabila sa unifice tara si sa impuna o unitate politica care a lipsit mult timp
in Mesopotamia. Scrierea era necesara monarhiei egiptene pentru a inregistra actiunile
faraonului si astfel sa-si consolideze puterea. Aparitia scrierii in Egipt a fost o
consecinta a atentiei deosebite pe care o manifestau preotii egipteni cermoniilor
funerare. Textele scrise, care erau considerate magice, ii insoteau pe morti in mormant,
devenind astfel un element principal al ritualului funerar.De-a lungul intregii civilizatii
faraonice, existau doua forme de scriere – hieroglifica si hieratica coexistand si fiind
folosita pe diferite materiale: piatra pe care scribii daltuitori sculptau inscriptii oficiale,
tablite de lemn, uneori acoperite cu un strat de ceara, folosite de obicei pentru exercitiile
din scoli precum si fragmente de ceramica sau calcar(ostraca) folosite pentru notari
scurte cu penelul.
Cuvantul “ostraca” vine din limba greaca veche si inseamna vas de lut, ciob – pe
aceasta suprafata de ceramica fiind incizate sau pictate texte si figuri, egiptenii
numindu-le “nedjer” sau “nedja”. Se puteau deosebi doua tipuri de ostraca: figurative
care nu sunt insotite de niciun text si ostraca scrise prin tipurile de scriere prezentate
mai sus. In epoca Imperiului (Regatului Nou) devin din ce in ce mai folosite ca materiale
pentru scris, ele provenind din dinastiile XIX – XX, locatia de descoperire fiind zona
thebana, cele mai vestite fiind cele de la Deir-el-Medina.
Alegerea celor trei texte, ale caror traducere sunt prezentate mai sus, nu este
intamplatoare ele prezentand aspecte din realitatile economice, juridice si administrativ
– religioase ale acelor vremuri infloritoare ale Egiptului, numita epoca Imperiului sau
Regatul Nou. Cronologic aceasta perioada se intinde intre 1600 – 1100 i.Hr.
determinand o stare de echilibru in care forte multiple si fecunde se contureaza si isi
schimba elementele de cultura. Perioada in care se incadreaza cele 3 texte cuprinde o
parte a domniei lui Sethi al II- lea (1201-1195 i.Hr.) din dinastia a XIX-a si a domniei lui
Ramses al III – lea (1182 – 1150 i.Hr.).
Sethi al II– lea cu numele de tron “Userkheperure Setepeure” ce semnifica “puternice
sunt manifestarile lui Re, cel ales de Re” devine faraon in timpul unei perioade
cunoscute pentru intrigile dinastice si domniile scurte, iar domnia sa nu difera de
celelalte: conspiratii grave – aderarea unui rege rival care preia controlul Tebei si Nubiei
in Egiptul de Sus.
Ramses al III – lea a fost al doilea faraon din dinastia a XX – a fiind considerat ultimul
suveran important al Noului Regat. A domnit intr-o perioada in care au loc numeroase
razboaie cu Libia si respinge decisiv cel putin un atac venit din partea popoarelor marii.
Pe plan intern incearca sa inlature coruptia din administratie, fara sa reuseasca pe
deplin; a fost un ultim mare constructor, radicand temple noi si reparandu-le sau
reconditionandu-le pe cele vechi. In perioada domniei sale exista doua momente
memorabile: prima greva documentata din istorie care a avut loc pe santierul
muncitorilor la mormintele din Valea Regilor in Deir – el – Medina, loc care va fi si sursa
de inspiratie al textelor analizate, majoritatea muncitorilor despre care se vorbeste in
aceste texte avand legatura cu aceasta zona si “Complotul din harem” descoperit in
ultimul sau an de viata – faraonul insusi moare in timpul procesului – amenintand
succesiunea mostenitorului desemnat la tron in favoarea printului Pentaure sustinut de
complotistii de pe langa regina Tiyi. Urmasul la domnie este fiul sau cel mai mare ramas
in viata, nascut din legatura cu sotia – consoarta principala Isis – cunoscut in istorie sub
numele de Ramses al IV – lea.
Primul text are ca subiect contractul bazat pe schimb demonstrand prin continutul lui
caracterul economic al acelor vremuri care aminteste de “trocul” din zilele noastre.
Actiunea se petrece in cadrul dinastiei a XX-a, anul 17 al domniei lui Ramses al III – lea
si anul 4, al fiului sau Ramses al IV – lea. Anotimpul “semu” care apare in precizarea
cronologica a domniei faraonului reprezinta anotimpul recoltei (vara) care tinea de la
mijlocul lui martie pana in mijlocul lui iulie. Faraonul este prezentat cu numele lui de
domnie “User-maat-Re, meri Amon” – “Puternic prin Maat, un Re, indragit al zeului
Amon”, fiind nimeni altul decat Ramses al III – lea. Acestuia i se aduc traditionalele urari
care sunt regasite in majoritatea textelor antice egiptene “viata, prosperitate si sanatate”
prin care se arata respectul supusilor catre faraonul lor care era considerat un zeu pe
pamant cu puteri incomensurabile “stapanul Heliopolisului” – celebrul oras soare antic
din Egipt.
Importanta textului reiese din invoiala facuta intre muncitorul Menna, un nume des
intalnit in texte si un tert privind schimbul de grasime pentru cereale, intelegere
perfectata de seful politiei Monthumes, care-i promite acestuia cerealele(orzul) de la un
frate de-al sau. In cadrul acestui schimb politistul joaca rol de intermediar avand sarcina
de a livra produsele, lucru ce nu se va mai intampla si care va conduce la un litigiu de
18 ani.
Pentru o intelegere mai buna a textului e de mentionat ca in Egiptul antic, satul
muncitorilor era controlat strict de catre reprezentantii administratiei centrale prin
intermediul unui vizir, avand ca motivatie siguranta mormintelor din Valea Regilor si
Reginelor. In “interiorul necropolei” mestesugarii erau impartiti in cei din partea dreapta
si cei din partea stanga – cu un desenator, un inlocuitor, un supraveghetor si un scrib al
satului, de fiecare parte si evident familiile acestora. Controlorii “interiorului”erau
capitanii in calitate de administratori locali iar cei din exterior alcatuiau administratia
regionala asigurata de mai multe persoane. In cazul in care exista posibilitatea unui
schimb comercial a unor persoane din interiorul satului era nevoie de un intermediar
(agent – politist, usier, etc.) care se putea deplasa in orice loc, asigurand legatura dintre
“interior” si “exterior”.
Pentru intarzierea indelungata a incheierii acestui schimb, tertul il va reclama de 3 ori
pe Menna la tribunal in prezenta scribului Amennakht, solicitandu-si dreptul. Dupa 18
ani in care persoana in cauza nu va primi nimic il va chema din nou pe acelasi lucrator
de data asta in fata altui scrib. Evenimentul se produce in anul 3, a 2-a luna a
anotimpului semu, ziua a 5-a in timpul faraonului Ramses al IV-lea, cu numele de
domnie “Heqa-maat-Re, setep-en-Re” – “Cel care stapaneste Maat-ul, un Re, alesul
zeului Re”, folosindu-se aceleasi formule de salut ca si in cazul tatalui sau. Relatarea
scribului arata ca seful politiei Monthumes face un juramant de credinta in fata
stapanului atribuindu-si o pedeapsa in cazul in care nu returneaza vasul cu grasime la
timp la o data bine determinata, prin 100 de lovituri de bat plus o plata dubla fata de
ceea ce a avut. Aceasta se face in fata unor martori insemnati in conducerea statului: 3
capitani interiori, controlori exteriori si intregii echipe.
O alta tranzactie este inregistrata de alt scrib in anul 4, luna a 2-a a anotimpului
peret, ziua a 14 – a prin care acelasi sef de politie Monthumes cumpara pentru
lucratorul Menna un taur/bou in valoare de 130 deben. Cei doi termeni apartinand
vocabularului egiptean desemna fiecare: “peret”- perioada cuprinsa intre mijlocul lunii
noiembrie si mijlocul lunii martie, echivalata cu iarna egipteana antica precum si “deben”
care reprezenta “pretul” unui produs care consta in cumpararea valorii sale cu o
anumita greutate de cupru(1deben reprezenta aproximativ 91 grame). Ca si in celalalt
schimb apare un tert (Ruta) a carui valoare a proprietatii ii revine sefului politiei estimate
la 35 deben iar de la Menna primeste 40 hin(1 hin aprox.0,48 l.) grasime proaspata in
valoare de 30 deben, soldul total fiind de 65 deben. Este posibil ca proprietatea acestui
individ Ruta in valoare de 35 deben sa fie o obligatie financiara catre lucrator in felul
asta ajungandu-se la valoarea soldului estimat. In cadrul acestui contract se mai implica
4 membrii ai comunitatii. Dar Menna primise un bou de 130 deben din care platise doar
65 deben politistului, restul de 65 deben trebuind sa-l plateasca ulterior asa cum spune
politistul prin o noua prestare de juramant fata de stapan. Implicarea celor 4 in acest
nou schimb ar sugera preluarea datoriei lui Menna de catre ei in schimbul a jumatate
din valoarea animalului.
Cu privire la importanta textului este de remarcat atat subiectul principal care este
schimbul de produse intre membrii unei comunitati cat si organizarea administrativa cu
care se confrunta clasa de jos a populatiei Egiptului – mestesugarii in timpul Regatului
Nou, care erau nevoiti pentru un simplu schimb de marfuri sa treaca printr-un adevarat
sistem birocratic care de regula se dovedea in defavoarea celor care incercau sa faca
schimbul de produse. Acest lucru se va mentine mult timp ajungandu-se deseori la litigii
care tineau si ani de zile, rezultatul incheindu-se nu intotdeauna in favoarea celui
indreptatit. Pentru aceasta, incheierea contractelor de schimb dintre membrii
comunitatii egiptene se realizau greu, anevoios trebuind sa existe la baza un
intermediar cu rol in perfectarea intelegerii si care putea sa implice si alte autoritati ale
statului. Aceste probleme nerezolvate de catre autoritati vor spori nemultumirile
mestesugarilor si vor adanci framantarile interne ale statului egiptean care va fi pus
chiar in situatia unei revolte si care coroborate cu framantarile externe vor duce la
distrugerea civilizatiei egiptene.
Al doilea text este incadrat cronologic in timpul dinastiei a XIX-a, anul 6 al domniei lui
Sethi al II-lea si are ca tema principala instanta si cazul unui furt. Deci se pare ca este
vorba despre un text cu caracter juridic plasat in anul 6, luna a 3-a a anotimpului semu,
ziua a 10-a. Personajul principal este tot un muncitor Nebnefer, fiul lui Nakht care se
prezinta la curtea de judecata (tribunal) pentru a denunta furtul anumitor obiecte printre
care o dalta de cupru, un produs valoros si destul de “scump” avandu-se in vedere
utilitatea in modelarea unor suprafete, peretii mormintelor, statuilor. De remarcat in
cadrul textului este prezenta verbului “a ingropa” specifica modului de viata in interiorul
necropolelor si care posibil semnifica “a ascunde”. Aceasta idee este intarita de
cuvantul imediat urmator “ostilitati” care probabil face referire la prima revolta
inregistrata in istorie a mestesugarilor din Deir – el – Medina. Ca vinovat gaseste o
femeie care locuia in orasul Heria, fiind descoperita dupa ce in prealabil desfasoara o
ancheta pe cont propriu avand ca rezultat denuntul unei alte femei din orasul
Nebemnehmet. Aceasta ca sa-si poata intari spusele recurge la aflarea adevarului cu
ajutorul divinitatii “dorinta zeului a avut loc”. La juramant, acuzata intrebata fiind daca
este faptasa ea neaga acest lucru, chiar si prin invocarea zeului Amon sau al faraonului.
Dupa ce curtea o examineaza timp de o ora, scribul Pashed este trimis la ea aducand
obiectele furate. Aici se foloseste inca un cuvant din vocabularul egiptean si anume
“weseb” pentru a da o nota de originalitate chiar divina a acelui vas de cupru. Pana la
urma, femeia este gasita vinovata de tribunalul local si condamnata, dar verdictul se
amana pana la venirea vizirului – principala autoritate in domeniul justitiei. Ca in orice
tribunal este enumerata componenta curtii dupa care se face analogie a cazului judecat
cu un alt caz intamplat in trecut. Cazul este foarte asemanator cu cel prezentat in cazul
nostru – acuzata fiind o femeie care tot datorita unui furt de obiecte este pedepsita de
catre vizirul Neferhotep prin trimiterea pe malul Nilului pin scribul Hatiaj pentru ca fapta
sa nu se mai repete. De remarcat este faptul ca acuzatorul foloseseste aceste
intamplari drept un obicei al locului si de aici furtul cuprului este rusinea satului unde s-a
intamplat. La sfarsit el lasa autoritatea judecatoreasca – vizirul sa vorbeasca si sa-si
indeplineasca planul dorit pentru ca judecatorii sa ia cunostinta.
Si acest text are o importanta deosebita importanta cu privire la civilizatia egipteana,
unde ca si in primul text, actul de justitie este justificat doar partial mai ales in cazul
oamenilor simplii din comunitate. De asemenea ca mod de executare a pedepselor in
domeniul juridic la nivelul societatii egiptene avem de-a face cu una destul de
rudimentara, astfel micile infractiuni depistate in sanul societatii fiind pedepsite foarte
aspru – pana la omorarea faptasului, prin aceasta dand un exemplu celorlalti. Putem
remarca in cadrul instantelor egiptene antice ca autoritatea in domeniul justitiei o are
vizirul care avea drept de viata si de moarte asupra celor condamnati, fiind figura activa
si proeminenta de executor uman al vointelor zeului incarnat bineinteles aflat sub
conducerea faraonului, care era autoritatea suprema.
Al treilea text dateaza din dinastia a XX-a, anul 21 al domniei lui Ramses al III-lea si
are ca principal subiect recuperarea unui mormant mostenit si disputa asupra acestuia.
Prima parte a textului incearca sa ne familiarizeze cu problema care va apare de-a
lungul sau – aceea de cautare a unui mormant mostenit de un muncitor de la stramosul
sau. Evenimentele se produc in timpul domniei lui Ramses al III-lea, perioada in care
cimitirul de la Deir-el-Medina devine supraaglomerat, asa cum reiese din documentele
scrise. Mormantul fusese oferit din anul 17 al domniei faraonului Horemheb(1323-1295
i.Hr.) din dinastia a XVIII-a cu numele de domnie “ Djeser-Kheperu-Re” – “Cel cu
manifestari sacre, un Re” unui stramos al acestuia pe nume Khaj, prin ordin, pe motiv
ca s-a alaturat grupului de muncitori din sat. Este mentionat si numele vizirului care era
si majordom al Thebei – Djehutimes care formase echipa de muncitori ai faraonului intre
care se afla si stramosul lui Amenemopet. Ca si in celelalte texte apar formulele de urari
atat pentru faraon cat si pentru vizir. Textul precizeaza ca nu a avut descendenti pe
linie masculina, singura descendenta directa fiind Hener, stramoasa lui Amenemopet si
prin asta proprietatea va fi parasita. Revenind la prezent acesta incearca sa afle locul
unde este mormantul deoarece il uitase sau nu-l stia precis, iar unde a apreciat ca ar fi
trebuit sa fie se ridicase o capela. Profitand de o zi libera, colegul sau Khaemnun
lucrand la mormantul sau in prima luna a anotimpului semu, ziua a 6-a, da intamplator
peste peretele din mormantul care-l separa de cel cautat. Autoritatile reprezentate de
politistul Neferhotep vor examina aceasta descoperire impreuna cu Amenemopet si mai
ales vor reusi sa patrunda in camera mortuara unde nu se gasea decat un sarcofag gol
fara nicio inscriptie. Neputand identifica in mod clar cavoul mostenit, Amenemopet se
adreseaza oracolului patronului asezarii fostul faraon Amenhotep I, solicitand ca acesta
sa-i dea o dovada scrisa ca s-a descoperit proprietatea lui. Dreptul asupra mormantului
va fi contestata de un coleg, insa tribunalul local ii da castig de cauza lui Amenemopet
datorita documentului “primit” din cauza oracolului.
 Ca si celelalte texte si acesta se distinge in mod particular prin importanta data artei
si spiritualitatii faraonice din aceasta perioada, dovada fiind si tema acestui text prin
care un mormant obisnuit mostenit de un simplu muncitor de la stramosul lui poate sa
ridice atata valva, atat in randul oamenilor simpli cat si in cel al autoritatilor aratand prin
aceasta gradul intens de implicare a comunitatii in rezolvarea unei probleme aparent
banale. De altfel aceste monumente construite in numar mare in perioada Regatului
Nou arata preocuparea poporului egiptean care de la mic la mare isi formeaza un
caracter puternic religios fiecare fiind constient ca exista o viata de dincolo pentru care
trebuie sa fie pregatit atat fizic cat si spiritual. In contradictie cu acest caracter al
poporului egiptean este situatia interna care devine din ce in ce mai tensionata datorita
coruptiei, jefuirii mormintelor si tulburarilor civile. Dupa recastigarea puterii, marii preoti
ai Templului lui Amon din Theba au acumulat suprafete mari de teren si bogatie si
puterea lor extinsa a schimbat tara incepand cu a treia perioada intermediara.
Concluzionand se poate aminti despre actiunea ultimului mare faraon al Noului Regat
– Ramses al III-lea care de altfel apare in doua din textele analizate mai sus si care se
pare ca a domnit intr-o perioada dificila pentru Egipt. A reusit sa-si salveze tara de
amenintarea popoarelor marii care devastasera estul Mediteranei si dadusera lovitura
de gratie Imperiilor Hittit si Mittani, reusind sa-si pastreze independent in fata atacurilor
repetate ale libienilor. A incercat si partial a reusit unificarea administratiei imperiale si
asanarea acesteia. A reformat armata egipteana transformand-o intr-o armata
redutabila ca forta si organizare. Comertul a fost incurajat prin promovarea contactelor
cu Puntul, economia a functionat pana la seria de recolte slabe din ultimii ani ai domniei
sale. Desi reformase atat armata cat si administratia exista acum impartirea societatii in:
functionari ai Palatului, functionari provinciali militari si muncitori, opera lui Ramses al
III-lea nu-i va supravitui mult timp acestuia. Ceilalti membrii ai Dinastiei a XX-a nu s-au
ridicat la inaltimea predecesorului al carui nume il adoptasera – Ramses al II-lea.
Egiptul preia treptat influenta si teritoriile din Orientul Apropiat si Nubia; economia
sufera si handicapul tehnologic datorat lipsei minereului de fier, ajungand sa nu mai
joace un rol de prim plan in regiune.