Scoala Gimnaziala N.

Simache Iatan Tiberiu Clasa a V-a C Faraonii Egipteni

In Egiptul antic faraonul era considerat reprezentantul zeului Horus pe pamant si era adorat ca un zeu. Atata timp cat traia, egiptenii stiau ca nu este zeu, dar ca reprezentat al lui Horus, faraonul putea vorbi cu zeii si le aducea jertfe (fiind in acelasi timp si cel mai mare preot al tuturor templelor din tara); era cel care veghea si cerea zeilor ceea ce le era necesar egiptenilor ca sa prospere. Dupa moartea lui, se considera ca faraonul devine cu adevarat zeu, devenea Osiris si veghea in continuare asupra egiptenilor. Cat timp traia, faraonul nu avea puterea zeilor si nu era considerat egalul acestora: in grupurile statuare zeii sunt reprezentati mai mari, in dimensiuni, iar faraonii aduc jertfe, stau in genunchi sau in picioare. Insemnele puterii faraonilor sunt: coada de taur, care era atarnata de vesmant (simbolizand forta fizica), carja si biciul, spectrul cu capul zeului Seth, coroana dubla - simbolizand unirea celor doua regate: Egiptul de Jos si Egiptul de Sus si sarpele uraeus, simbol al soarelui, care il apara pe faraon de dusmanii sai. Marama regala il reprezinta pe faraon ca fiind fiul lui Ra: dungile din aur reprezinta razele soarelui iar cele albastre - albastrul cerului. Pe frunte se afla o cobra si un vultur. Barba (falsa) este impletita, asa cum o au zeii. Salba de aur simbolizeaza bogatia Egiptului.

Carja - folosita de pastori pentru a ghida oile - si biciul - folosit in agricultura pentru a separa semintele de coji - sunt alte simboluri ale regalitatii, simbolizand majestatea si dominatia. Faraonul detinea puterea totala: el numea functionarii superiori si preotii, facea legile, stabilea cand se porneau razboaie si cand se incheia pacea. Faraonul era in acelasi timp: mai mare preot al tuturor templelor din tara: participa la toate ceremoniile importante, la restul fiind reprezentat de preoti, seful suprem al armatei: conducea armata in caz de razboi si stabilea politica externa a Egiptului si seful suprem adminitrativ: reprezentant de vizir si de reprezentantii locali ai provinciilor administrative; vizirul ii prezenta raportul in fiecare zi. Faraonul avea mai multe sotii, care traiau in harem, impreuna cu copiii si servitorii lor. Pentru a pastra puritatea sangelui, faraonul trebuia sa ia de nevasta o ruda de sange (sora, uneori fiica). Una din nevestele faraonului primea titlul de "Mare sotie regala", dar nu avea putere foarte mare; in cazul in care pe tron ajungea o regina, aceasta avea aceleasi puteri ca orice faraon. Initial piramidele nu erau destinate a fi mormintele faraonilor, ci doar un simbol al puterii acestora. Cele mai cunoscute sunt cele de la Gizeh, ale lui Mykerinos, Kkephren si Kheops (cea mai mare - 147 m), dar sunt zeci de piramide in Egipt, de diverse marimi si forme.

Scoala Gimnaziala N.Simache Iatan Tiberiu Clasa a V-a C Incepand cu dinastia a IV a, pe langa piramida se mai construiesc si doua temple: templul din vale si templul mortual. In templul din vale era adusa mumia faraonul si preotii faceau ritualurile menite sa garanteze viata vesnica a faraonului. Dupa ce mumia era depusa in camera sarcofagului din piramida, intrarea era zidita, ca nici un muritor sa nu mai poata intra si sa tulbure linistea vesnica a faraonului. Apoi preotii veneau zilnic la templul mortual si faceau ritualurile care aveau rolul de a-l transforma pe faraon in zeu, de asemenea aduceau mancare pentru faraon. Mancarea era pusa intr-un anumit loc din templu si apoi faraonul era chemat la masa printr-un anumit ritual. Preotii asteptau o vreme si apoi luau cu ei ceea ce ramasese din mancare si plecau. Langa piramida erau ingropate vase, pentru ca faraonul sa le poata folosi, atunci cand in insoteste pe tatal sau, Ra, in drumul sau zilnic pe cer. Pe peretii camerei mortuale erau desenate scene din viata de zi cu zi, de la serbari, petreceri si scene din viata faraonului. De asemenea in camera erau o multime de obiecte care apartinusera faraonului: vase, bijuterii, haine, farduri, jocuri, etc, menite sa aduca insufletire in camera mortuala, astfel ca faraonul sa-si continue viata pe care o dusese pe pamant. Ramses II a urcat pe tronul Egiptului in anul 1279 i.Hr., imediat dupa moartea tatalui sau, Seti I. Era deja un barbat de 29 de ani, indeajuns de intelept ca sa stie ca "pentru a ajunge un mare faraon, trebuie sa fii un razboinic curajos, un constructor maret, un scrib educat si un preot pios", cum nota el insusi pe un papirus. Pana sa devina un astfel de conducator, Ramses avea insa de rezolvat o grava problema de legitimitate: mama sa, Tuya, nu avea sange regal, fiind o simpla concubina din harem. (Mai tarziu, Ramses o va descrie, denaturand adevarul, drept sotie a lui Seti si regina). Pentru a compensa acest neajuns, tanarul si-a construit reputatia unei fiinte extraordinare, care urma sa aiba un destin divin. Acest deziderat existential si dragostea obsedanta pentru sotia sa, Nefertari, au fost cele doua coordonate majore care i-au marcat lunga viata. Imediat dupa accederea la tron, Ramses II a intemeiat o noua capitala - langa Avaris, palatul de vara al tatalui sau -, pe care a numit-o Pi Ramesse Aa-nakhtu (Casa lui Ramses, cel prea iubit de Amun si coplesit de victorii). Dincolo de alimentarea cultului personalitatii, aceasta alegere a fost facuta in primul rand din ratiuni politice si militare: la Avaris se afla un oras-garnizona in care, pe timp de pace, stationa cea mai mare parte a armatei. Spre deosebire de alti faraoni, pe campul de lupta Ramses si-a asumat calitatea de conducator suprem, astfel ca, de fiecare data cand asirienii, nubienii, libienii sau hititii amenintau granitele imperiului, pleca la razboi in fruntea supusilor sai. Asa s-a intamplat si in celebra (si controversata) batalie de la Kadesh, impotriva ostilor lui Muwattalish, capetenia hititilor. Potrivit iconografiei oficiale, Ramses ar fi repurtat o victorie zdrobitoare asupra dusmanilor sai traditionali. Razboiul a fost evocat pe peretii a peste zece temple - printre care Karnak, Abu Simbel si Ramesseum -, unde faraonul este descris sau infatisat ucigand mii de hititi si 2

Scoala Gimnaziala N.Simache Iatan Tiberiu Clasa a V-a C omorandu-l pe regele acestora. Ceea ce este, evident, propaganda oficiala, din moment ce Ramses insusi a fost, cativa ani mai tarziu, primul conducator din istorie care a conceput si semnat un tratat de pace, primul tratat de pace din istoria cunoscuta. Celalalt semnatar era insusi regele hititilor. Cel mai probabil, batalia de la Kadesh s-a incheiat cu un armistitiu, cele doua armate decimandu-se reciproc. Se banuieste ca, spre sfarsitul domniei lui Ramses, tratatul a jucat si rol de alianta, faraonul insurandu-se si cu trei fiice si doua nepoate ale regelui Muwattalish. Desi si-a exagerat realizarile, Ramses a fost totusi cel mai mare faraon egiptean - ca inaltime (196 cm), ca durata a domniei (67 de ani), dar mai ales ca realizari. Pe timpul domniei sale, imperiul egiptean a atins apogeul, incorporand Libia, Egiptul, Sudanul, Iordania, o mare parte din Arabia Saudita, Irakul, Siria si o buna parte a Turciei din zilele noastre. Acest imens teritoriu a fost guvernat de Ramses in traditia vechilor faraoni. "Alesul si egalul lui Ra" nu statea niciodata prea mult timp intr-un loc. Se plimba neincetat pe pamanturile sale, facandu-si aparitia pe nepusa masa la evenimente marunte (ca de pilda nunta unui muncitor) sau importante (ca ridicarea unui templu) de pe intregul teritoriu al imperiului si reamintind supusilor sai ca, indiferent cat de departe traiesc de capitala, nimic nu se intampla in tara Egiptului fara stirea si voia lui. Prosperitatea indiscutabila a populatiei, victoriile care au facut din Egipt cel mai mare imperiu al momentului, monumentalele constructii ridicate - toate acestea, dublate de propaganda, au facut ca spre sfarsitul vietii Ramses cel Mare sa fie privit ca un zeu. Spre sfarsitul perioadei de inflorire a Egiptului Antic puterea faraonilor incepe sa scada, ei fiind considerati tot mai mult a fi niste simpli muritori.