De când există forme de organizare statală, a fost nevoie de forțe organizate care să mențină ordinea

internă a acestora, iar la români cei meniți acestui serviciu de mare responsabilitate au purtat diferite
denumiri: curteni, slujitori, slujbași ai agiei sau armășiei, sau altele, uneori cu scop mixt, asigurarea ordinii
interne, dar și rol în caz de război.

Apariția jandarmeriei, atribuție a statului modern, a avut loc după revoluția lui Tudor Vladimirescu din
1821, în urma tratatului de la Adrianopole din 1829 și reinstaurarea domniilor pământene în țările
române. Pe lângă oștirea cu scop de apărare, apar și servicii pentru paza internă, menținerea ordinii, atât
în orașe, cât și cu caracter teritorial, purtând denumiri diferite. În Muntenia erau numiți dorobanți, fără
legătură cu corpurile de infanteriști militari, în Moldova slujitori. Organizarea și funcționarea acestor
corpuri a făcut obiectul mai multor legi în cele două divane, pentru ca din 1850 Corpul Slujitorilor din
Moldova să fie transformat în Corpul Jandarmilor, în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, astfel că
anul 1850 poate fi considerat ca și anul nașterii Jandarmeriei moderne. Dacă părintele formării
jandarmeriei moderne poate fi considerat domnitorul Grigore Alexandru Ghica, organizatorul acesteia
este colonelul Schelitti, un foarte capabil ofițer și mare patriot, care prin formarea acestui corp
intermediar între Poliție și Armată reușește să eludeze interdicțiile turcești ce nu doreau ca Principatele
să aibă o forță militară care le-ar putea pune probleme în viitor. Încă le era proaspăt în minte curajul și
dăruirea cu care pompierii români i-au înfruntat cu arma în Dealul Spirii în 1848. Primul comandant de
jandarmi a fost colonelul Gheorghe Stroici. Desigur, în istorie s-a încercat subordonarea jandarmilor unor
interese politice ale conducătorilor de moment ai țării, cum poate se încearcă și în zilele noastre, dar
jandarmii au reușit să rămână neutri față de curentele politice, în slujba poporului și cetățeanului, făcându-
și datoria când trebuie și cum trebuie.

După unirea din 1859, Alexandru Ioan Cuza organizează jandarmeria comună a ambelor principate unite
prin Legea Organizării Militare din 1864, dar deplina integrare va veni ulterior, în timpul lui Carol I. Tot
atunci, în timpul Războiului de Independență, deși jandarmeria avea 800 de oameni, doar două companii
sunt folosite pentru serviciile din spatele frontului, iar două escadroane sunt subordonate trupelor
combatante, participând direct la lupte. În cadrul unuia din aceste escadroane, cel de la Ismail, va lupta
ca voluntar tânărul pe atunci Alexandru Averescu, de 17 ani, viitor mareșal și unul dintre cei mai capabili
generali români din primul război mondial.

Organizarea și funcționarea jandarmeriei române se va statua prin legea din 1893, această armă esențială
pentru orice stat modern participând cu obligațiile specifice și în timpul intervenției României în al doilea
război balcanic, în 1913, conflict încheiat cu Pacea de la București rezultată tocmai prin efectul acestei
intervenții împotriva Bulgariei. Jandarmii vor prelua o zonă cu mari responsabilități și provocări,
Cadrilaterul, a cărei majoritate o formau turcii și tătarii, dar prin corectitudine și responsabilitate vor reuși
să mențină ordinea în această nouă provincie sensibilă.

Piatra de încercare pentru jandarmi va fi Războiul de Reîntregire, când în 1916 România declară război
Puterilor centrale pentru eliberarea Transilvaniei și Bucovinei. În acest război, pe lângă serviciul din spatele
frontului, de asigurare a ordinii, a siguranței deplasării efectivelor militare, de poliție militară, de însoțire
a rezerviștilor și a prizonierilor, jandarmii au avut parte și de acțiuni de luptă, bătându-se cot la cot cu
armata acolo unde trebuie. Un rol important l-a avut jandarmeria în timpul retragerii în Moldova la
sfârșitul anului 1916, sau în teritoriul rămas liber în Moldova în 1917, dar mai ales în operațiunile de
dezarmare și pacificare a rușilor bolșevizați ce jefuiau Moldova la sfărșitul lui 1917 și începutul lui 1918. În
ianuarie 1918, Basarabia își trăia renașterea națională, dar terorizată de bolșevicii ruși cere ajutorul
României care intră cu trupe în această veche provincie românească. Românii îi resping pe bolșevici
dincolo de Nistru, dar după declarea Unirii de la 27 martie 1918, asigurarea liniștii populației revine tot în
responsabilitatea jandarmilor.

Alături de armată, jandarmii vor veghea cu arma în mână ani buni după realizarea Unirii, vor descoperi
spionii bolșevici, vor face arestări, vor asigura liniștea populației, și vor lupta cu arma în mână contra
bandelor de sabotori venite de la est de Nistru. La fel ca și în Transilvania eliberată, jandarmii vor fi cei din
prima linie a menținerii ordinii și chiar a respingerii agresorilor veniți de dincolo de granițe, a combaterii
jafului și terorii, a banditismelor la drumul mare, la combaterea faptelor antisociale.

În Basarabia reunită cu patria mamă, ei vor trebui să facă față acțiunilor subversive ale agenților bolșevici
rămași și ajutați de infiltrările de dincolo de Nistru, vor lupta cu arma în mână pentru a-și face datoria față
de țară. Într-un răstimp foarte scurt, între 1919 și 1924, au căzut la datorie în Basarabia numai dintre
jandarmi 8 plutonieri, un sergent instructor, 9 sergenți, 39 caporali și 53 de soldați. De exemplu,
locotenentul Emilian Filip, comandantul detașamentului Noua Suliță din compania Hotin este împușcat
mortal, sublocotenentul Ion Stoica, camandantul plutonului 1 din compania Cetatea Albă este ucis de
explozia unei grenade. În Cadrilater, sudul Dobrogei, în luptă cu comitagii bulgari veniți de peste graniță
sunt uciși 18 jandarmi (3 plutonieri, un sergent, 3 caporali și 11 soldați).

În al doilea război mondial, jandarmii au avut un rol esențial, de protecție, pază și asigurare a spatelui
frontului, sunt zeci sau sute de spioni și sabotori parașutați în spatele liniilor noastre care au fost
descoperiți și capturați de jandarmi. Dar despre această epopee, poate cu altă ocazie.

Astăzi, fiind în anul Centenarului și sărbătorind 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara, aș vrea să scot
în evidență rolul jandarmeriei române în menținerea Basarabiei în hotarele noastre, fiindcă e mai ușor să
obții ceva, decât să îl păstrezi după aceea.

Acest proces l-aș concentra într-o singură frază:

Unirea de la 1918 a fost înfăptuită de soldații români, fără îndoială. Dar consolidarea și apărarea Unirii, în
mod sigur a fost realizată în primul rând de jandarmii români, alături de soldații din armata română.