Din Istoria Politiei Romane, Vol 3

Florin ŞINCA – Din istoria Poliţiei Române – vol.
III
www.cultura.tubefun4.com
PARTEA A II-A
PREGĂTIND ÎNTREGIREA ŢĂRII
1. 31 MARTIE 1908 – ÎNFIINŢAREA

DIRECŢIUNII POLIŢIEI ŞI SIGURANŢEI
GENERALE
,,Poliţiştii sunt acei cari, cu toate vicisitudinile
timpului, cu toate criticile neîntemeiate şi bârfelile
nesocotite, stau strajă neclintită în îndeplinirea datoriei,
asigurând cetăţeanului o odihnă liniştită prin apărarea
vieţii şi avutului său’’.
Raliu N. Georman, subdirector general al
Poliţiei, 1941
După cum se ştie, la 15/28 iunie 1914 moştenitorul tronului

Austro-Ungariei, arhiducele Franz Ferdinand era asasinat la
Sarajevo (Bosnia) şi împreună cu el cădea şi consoarta sa, Sofia 1 ,
1 Interesante sunt informaţiile culese după atentat de agenţii D.P.S.G., care

raportau consternarea produsă în colonia austro-ungară din Bucureşti, starea de
spirit defavorabilă a românilor transilvăneni – prinţul fiind recunoscut ca un
potenţial factor de rezolvare a problemei minorităţilor oprimate din imperiu –
83
Florin ŞINCA – Din istoria Poliţiei Române – vol. III
pretext pentru diplomaţia Vienei de a lovi decisiv Serbia (sprijinită

de Rusia) şi de a menţine în Balcani prestigiul şi însăşi existenţa
monarhiei dualiste. La 15/28 iulie 1914 Austro-Ungaria declara
război Serbiei. La 19 iulie/1 august Germania declara război
Rusiei. Căderea sistemului general de alianţe care lega marile
puteri a dus la declanşarea primului război mondial.
La Consiliul de Coroană de la Sinaia (21 iulie/3 august
1914), la care au participat pe lângă membrii guvernului liberal şi o
serie de oameni politici din opoziţie, s-a respins cererea regelui
Carol I - sprijinită de Petre P. Carp – de a intra în război alături de
Puterile Centrale sau Tripla Alianţă (Gemania, Austro-Ungaria,
Italia). Nu s-a intrat în război nici alături de Tripla Înţelegere sau
Antanta (Franţa, Anglia, Rusia). Deşi legată de o alianţă secretă ce
data din 18 octombrie 1883, semnată cu Austro-Ungaria şi la care
aderase şi Germania, România şi-a declarat neutralitatea armată,
dar ,,frontul invizibil’’, frontul culegerii de informaţii, se deschisese
deja.
De fapt, vorbim numai de o reorientare a activităţii D.P.S.G.,
de mutarea centrului de greutate spre culegerea de informaţii din
teritoriile aflate sub ocupaţie străină. Ceea ce vrem să demonstrăm
prin studiile ce urmează este că evenimentele istorice din viaţa
neamului nostru – Unirea Basarabiei cu România (hotărâtă de
Sfatul Ţării de la Chişinău, la 27 martie/9 aprilie 1918), Unirea
Bucovinei cu România (decisă de Consiliul Naţional Român, la
15/28 noiembrie) şi Unirea Transilvaniei şi Banatului (Consiliul
Naţional Român Central, 18 noiembrie/1 decembrie) s-au realizat
şi prin contribuţia poliţiştilor români.
Dar până atunci, să-mi fie îngăduită o paranteză. Dacă, sub

diverse forme, o incipientă poliţie informativă avem de demult şi o
oarecare organizare exista în vremea domniei lui Alexandru Ioan
Cuza, de Siguranţă în Bucureşti vorbim în 1888 (şef fiind
precum şi implicarea Rusiei. A se vedea A.Spânu, Atentatul de la Sarajevo, România

şi implicaţiile serviciilor secrete, în ,,Dosarele istoriei’’, an IX, nr.6/2004, pp.17-21.
84
locotenentul Constantin Forescu), iar de o instituţie centralizată,

organizată pe baze moderne, după 1908.
,,În seara zilei de 31 martie 1928 se împlinesc 20 de ani de când, în
clădirea Ministerului de Interne, aripa din stânga, ne aflam adunaţi cei
cari trebuiau să dea viaţă unei noi instituţii, a cărei necesitate era adânc
resimţită’’, scria poliţistul D.G.Gologan, într-un număr din 1928 al
revistei ,,Poliţia Românească’’ 2 .
Cunoscutul om politic Ion I.C. Brătianu l-a însărcinat cu
organizarea noii instituţii pe Ion (Iancu) Panaitescu. Cauza pare a
fi fost răscoala din 1907, când Ministerul de Interne a beneficiat de
informaţii cu totul nesatisfăcătoare. Iniţial, Poliţia de Siguranţă era
formată doar din peste 80 de comisari şi agenţi. ,,S-a luat deci de la
Prefectura Poliţiei Capitalei personalul de execuţie: comisari, comisari-
ajutori şi agenţi. De la Ministerul de Interne a venit personalul de birou
care formase până atunci Serviciul Poliţiei şi Siguranţei Generale’’.
Nucleul iniţial era format din: Iancu Panaitescu, Willy Georgescu,
Iancu Grigorescu, Dimitrie Manolescu-Sideri. Lui D.G.Gologan i s-
a încredinţat Brigada V – Străini.
E vreme de război, pentru că, la 14/27 august 1916,
România declarase război Austro-Ungariei. Printr-o muncă
susţinută, în scurt timp, Siguranţa Română se măsura cu ,,surorile’’
ei mai vârstnice din apusul Europei şi cum Armata Română avea
nevoie stringentă de informaţii, în aprilie 1917, sub conducerea
unui locotenent avem deja Serviciul Siguranţei din cadrul
Biroului Informaţiuni, ce ţinea de Secţia I-a a Marelui Cuartier
General al Armatei Române.
După război, în anul 1922 Siguranţa număra 2835 persoane.
Existau 26 de brigăzi de siguranţă în Transilvania – un rol deosebit
în acest sens l-a avut Consiliul Dirigent - 14 în Basarabia, 5 în
Bucovina şi 23 de brigăzi şi subbrigăzi în restul teritoriului. La
punctele de trecere a frontierei existau de asemenea 27 de poliţii în
Transilvania, 30 în Dobrogea, Basarabia şi Bucovina, la care se
adăugau 17 poliţii în Vechiul Regat şi în Basarabia, 9 în
2 Vechea clădire a Ministerului de Interne se afla tot pe locul clădirii de acum.
85
Transilvania, 4 în Bucovina şi 21 de unităţi în porturi, la Dunăre şi

Marea Neagră.
În cele ce urmează ne vom referi câteva aspecte privind

aportul acestei instituţii la făurirea României Mari. Informaţiile
obţinute de poliţişti au fost destinate în special Armatei Române,
dar şi factorilor de decizie politică, inclusiv miniştrilor de Interne
Vasile G. Morţun (4 ianuarie 1914 – 11 decembrie 1916), Alexandru
(Alecu) C. Constantinescu (11 decembrie 1916 – 26 ianuarie 1918),
Constantin Sărăţeanu (29 ianuarie – 27 februarie 1918), General
Arthul Văitoianu (24 – 29 octombrie 1918) şi prim-ministrului Ion I.C.
Brătianu (4 ianuarie 1914 – 26 septembrie 1919) 3 , la care se adaugă,
fireşte, regele Ferdinand.
Să obţii informaţii pe teritoriul stăpânit de austro-ungari şi să
mai faci şi fotografii, prezentând poziţiile inamice, mi se pare cel
puţin important. Vorbim de misiuni cu un grad de pericol foarte
mare, pe un teritoriu controlat de inamic. Este evident că, dacă erau
descoperiţi, poliţiştii ar fi fost arestaţi, torturaţi şi chiar ucişi. Până la
intrarea României în război (15 august 1916), ,,s-a realizat o
importantă culegere de informaţii politico-militare, prin agenţi sub
acoperire, în Imperiul Austro-Ungar, Bulgaria şi Imperiul Ţarist’’ 4 .
Aşa cum reiese din o parte a dosarelor existente la Arhivele
Naţionale, vorbim de informaţii referitoare la: topografia unor
viitoare zone de operaţiuni, mişcarea vaselor pe Dunăre, pe Prut,
concentrările de trupe, aprovizionarea cu muniţii, materiale şi hrană,
chemarea la instrucţie a unor contingente şi categorii de persoane,
componenţa unităţilor, fabricile de armament, puterea obuzelor,
minarea unor şosele, existenţa unor fortificaţii şi întărituri, starea de
spirit a trupelor inamice, gradul lor de instruire şi de înzestrare,
starea de spirit a populaţiei şi multe altele.
3 C.Gheorghe, M.Şerbu, Miniştrii de interne (1862-2007), Bucureşti, Ed.Ministerului

Internelor şi Reformei Administrative, 2007, pp.175-187.
4 L.Mioc, Profesionalism şi eficienţă: Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Naţionale (1892-
1940), în ,,Dosarele istoriei’’, an XII, nr.2/2007, p.37.
86
Ion (Iancu) Panaitescu - ,,Părintele Siguranţei’’
O instituţie este mare în măsura în care cei care o alcătuiesc

şi, mai ales, cei ce o cârmuiesc, sunt cu adevărat ,,mari’’.
Noi nu putem vorbi de aportul Direcţiunii Poliţiei şi
Siguranţei Generale, fără a aminti de cel care a fost un profesionist
al informaţiilor, directorul Iancu Panaitescu, aş îndrăzni să spun
una dintre cele mai mari personalităţi din toate timpurile ale
poliţiilor din lume, un om neostenit, o luminată minte, un bărbat
cu adevărat deosebit, cu o biografie prea puţin cunoscută.
S-a născut la 7 ianuarie 1875 şi a fost licenţiat în drept. La 24
iulie 1895 era copist cl.II şi arhivar, în 1897 ajunge secretar în
Teleorman, pentru ca în 1902 să fie numit şef de birou cl.I în
Ministerul de Interne.
Pentru competenţele sale deosebite, la 1 aprilie 1903 – deci la
doar 28 de ani – este şef de serviciu în Poliţia şi Siguranţa Generală,
iar la 31 martie 1908 devine directorul D.P.S.G..
,,Se împlinesc 11 ani de la moartea fostului director general al
poliţiilor din ţară, Ion Panaitescu’’ - se scria în 1940 în revista ,,Paza’’ 5
- ,,Vechii poliţişti ce ştiu cât datorează îndrumărilor marelui lor dascăl,
nu l-au uitat niciodată, dovedind, odată mai mult, recunoştinţa ce poartă
memoriei celui dispărut. Între elevii săi, poliţia numără astăzi pe d-nii
Vintilă Ionescu, directorul Poliţiei de Siguranţă a Prefecturii Poliţiei,
Vasile V. Daşchevici, secretar general delegat al Prefecturii Poliţiei
Capitalei, N.Episcopescu, fost şef al Serviciului de Identificare din
Siguranţa Generală a Statului, Emil Jagolniţa, şeful Siguranţei Capitalei,
etc’’.
A fost distins cu mai multe decoraţii, între care Ordinul
,,Steaua României’’ în grad de cavaler, ,,Coroana României’’ în
grad de ofiţer, medaliile Bărbăţie şi Credinţă Clasa I, Avântul Ţării,
Medalia Jubiliară, comandor al ordinelor Franz Josef, Sf.Ana,
Sf.Stanislas şi Mântuitorul.
5 ,,Paza’’, anul XVIII, nr.8/1940.
87
Şi dacă lui Vasile Lascăr îi vom spune ,,Părintele Poliţiei

moderne’’, pe drept cuvânt Panaitescu poate fi considerat
,,Părintele Siguranţei’’. Despre el s-a spus că ,,avea o putere de muncă
formidabilă; nimic nu trecea fără să fie văzut şi verificat de dânsul. Deşi
neîncadrat nici unei şcoli formative europene, însă un genial spirit
organizator, pedagog şi psiholog de mare clasă, pune temeliile Siguranţei
noastre. Se lichidează răzmeriţa, socialismul, se participă în 1913, se
combat mişcările iredentiste, spionajul şi se participă la primul război
mondial’’ 6 .
Demisionat din Ministerul de Interne în 1919 – cauza nu este
deplin cunoscută - a răposat în 1929. Până acum nu i s-a consacrat
un studiu. Despre o monografie nici nu poate fi vorba. S-ar scrie o
carte numai despre miile de rezoluţii puse pe documentele
odinioară strict secrete.
6 F.Şinca, Din istoria Poliţiei Române, vol.II, p.80.
88
2. LIDERUL CONSERVATOR NICOLAE

FILIPESCU ŞI MINISTRUL EMIL
COSTINESCU VIZAŢI DE UN ATENTAT
ÎN 1915
D
upă declanşarea primului război mondial, în perioada
neutralităţii României (1914-1916), când la guvernare
se afla un cabinet liberal, pe scena politică românească
s-au dus mari dispute pentru a înclina balanţa participării de partea
Antantei sau a Puterilor Centrale. Indiscutabil, Bucureştiul a fost
unul din centrele spionajului european şi în ceea ce ne priveşte,
marile puteri nu puteau rămâne deloc în expectativă. Un mijloc de a
determina intrarea în război de partea centralilor era, până la urmă, şi
eliminarea fizică de pe scena politică a vocilor contrare.
Un astfel de caz, deosebit de grav, avem în prima zi a lui
decembrie 1915, când poliţia noastră va avea de instrumentat un caz
de atentat în care, iniţial, victimele trebuiau să fie prim-ministrul Ion
I.C. Brătianu 7 , politicianul Take Ionescu 8 , pentru a se ajunge în cele
din urmă la Nicolae Filipescu 9 şi ministrul Emil Costinescu 10 .
7Ion I.C. (Ionel) Brătianu (1864-1927), fiu al fruntaşului revoluţionar de la 1848 Ion
C. Brătianu, preşedinte al Partidului Naţional Liberal (din 1909), de mai multe ori
ministru şi preşedinte al Consiliului de Miniştrii, unul dintre cei mai mari oameni
politici, membru de onoare al Academiei Române.
89
Plănuirea atentatului în urma căruia urmau să fie aruncate în

aer locuinţele lui Filipescu şi Costinescu are loc într-un context politic
caracterizat prin complexitatea generată în principal de izbucnirea
războiului. Pe fondul frământărilor începute în toamna anului 1914
în Partidul Conservator (înfiinţat în 1880), în mai 1915 acesta se
scindează în două părţi: aripa Alexandru Marghiloman era pentru
neutralitate, iar gruparea condusă de Nicolae Filipescu, era alături de
tachişti şi milita pentru intrarea imediată în război alături de Tripla
Înţelegere.
Cum vom vedea, executanţii atentatului – Ilie Toth şi Ion
Baboş – au fost instruiţi de un avocat de naţionalitate germană, Iakob
Offenberger şi de alţii, în cea mai mare parte maghiari. Existent la
Arhivele Naţionale – Bucureşti, dosarul are înscris pe copertă:
,,Dosar relativ la atentatul plănuit de maghiari contra Dlor
I.Brătianu, E.Costinescu, Take Ionescu şi N.Filipescu. Atentatul pus
la cale de unguri, contra mai multor persoane marcante din ţară’’.
Agenţii Siguranţei informează
La 1 decembrie 1915, agentul 40 din cadrul Brigăzii 1

Siguranţă informa conducerea Direcţiunii Poliţiei şi Siguranţei
Generale (D.P.S.G.), într-o notă: ,,Aseară la orele 10 ½ a descins la
hotel Dacia 11 supusul ungar Ilie Ştefănescu şi Ileş Rabb, ambii
8 Tache (Dumitru) Ionescu (1858-1922), avocat, om politic conservator, mare orator,

iniţiator al Micii Antante (Mica Înţelegere – România, Iugoslavia, Cehoslovacia),
preşedinte al Partidului Conservator-Democrat (de la înfiinţarea în 1908), ministru
de Externe şi de Interne.
9 Nicolae Filipescu (1862-1916), publicist, om politic, conducător al Partidului
Conservator (ramura antantofilă), deputat, ministru, tribun al luptei pentru

întregirea României. În decembrie 1916 P.C.D. şi gruparea conservatoare a lui
N.Filipescu au fuzionat.
10 Emil Costinescu (1844-1921), industriaş, publicist, om politic liberal, ministru de
Finanţe în funcţie.
11 Hotelul Dacia, atunci în str.Carol nr.72, azi pe str.Franceză, a fost iniţial hanul lui
Manuc Mîrzaian, construit în 1806, vândut în 1862 lui Lambru Vasilescu care-l
90
dându-şi profesiunea de artişti, având la sosire două geamantane

grele. La orele 11 ½ noaptea a venit la hotel dl Prefect al Poliţii
Capitalei însoţit de dl Inspector Rafail şi de un domn comisar unde
le-a făcut percheziţie în geamantane şi i-au arestat.
Dl Prefect a plecat cu geamantanele iar dl inspector Rafail cu
amândoi’’ 12 .
Verificând ,,Buletinul pentru călători străini’’ de la hotel Dacia,
din 30 noiembrie 1915, poliţiştii au stabilit că aici a fost cazat artistul
comic Rabb Ilés, de naţionalitate ungară, în vârstă de 28 de ani, care a
tras la camera 24, având paşaportul unguresc nr.875/ 426/ 8
octombrie 1915. Era însoţit de Ilie Ştefănescu, 20 de ani, român de
naţionalitate, artist, posesor al paşaportului nr.875/ 427, eliberat de
autorităţile din Budapesta.
Informaţiile cu privire la acest teribil caz au continuat să se
adune. La 2 decembrie 1915, agentul 103 din Brigada Mobilă a
D.P.S.G., raporta că, în faţa hotelului ,,Regina’’ a auzit discutându-se
despre arestarea a doi unguri, asupra cărora s-au găsit bombe. La
rândul său, agentul 286 din Brigada I nota la 3 decembrie că, după
apariţia ultimei ediţii din ,,Adevărul’’, în care era articolul ,,O
descoperire sensaţională’’, în zona intersecţiei Calea Victoriei cu bd.
Regina Elisabeta s-au strâns grupuri de studenţi care discutau
,,relativ la plănuirea de atentat contra domnilor Emil Costinescu şi fruntaşii
Federaţiei Unioniste 13 , spuind că ar trebui convocaţi toţi membrii
comitetului centrului studenţesc, spre a protesta contra îngăduirei în ţară a
atâtor agenţi germani şi unguri cari plănuiesc atentate contra fruntaşilor
ţării’’. Studenţii propuneau să se facă un fel de cercetare spre a-i da
în vileag pe acei pe care îi cred agenţi ai Puterilor Centrale. Grupuri
transformă în loc de întâlniri mondene şi electorale. În 2007 a fost restituit

urmaşilor proprietarilor.
12 Arhivele Naţionale Istorice Centrale (ANIC), Fond Direcţia Poliţiei şi Siguranţei
Generale (DPSG), Dosar 292/ 1915-1917, f.2.

13 Federaţia Unionistă a fost creată la 18 septembrie/1 octombrie 1915 şi reunea
conservatori ,,antantişti’’, conservatori-democraţi şi transilvăneni. Preşedinte era

Nicolae Filipescu, iar Take Ionescu era unul din cei doi vicepreşedinţi.
91
şi discuţii similare se raportau la Capşa, în faţa hotelului Riegler şi

vizavi de Teatrul Naţional 14 .
,,Să-i aducem în stare să meargă contra ruşilor’’
Potrivit cercetărilor poliţieneşti, atentatul urma să fie executat

în seara zilei de marţi, 1 decembrie 1915, de către doi indivizi:
ungurul Ilie Toth (alias Iles Raab) şi românul Ion Babeş sau Baboş (cu
paşaport pe numele Ilie Ştefănescu), instruiţi şi însoţiţi de avocatul
ungur Iakob Offenberger.
Din declaraţia lui Ilie Toth, reiese că era în vârstă de 28 de ani,
născut la Turnu-Severin, fiu al lui Ştefan şi Victoria. Părinţii
domiciliau acum în Craiova, tatăl său fiind tăietor de lemne. În 1907
i-a venit ordin de încorporare de la consulatul austro-ungar, dar a tot
fost amânat din motive medicale, aşa încât a ajuns să nu se mai
prezinte. Trece în Bulgaria doi ani mai târziu, iar în 1915 în Ungaria,
unde întâlneşte un fost prieten. La 8 octombrie este arestat, verificat
în evidenţe şi dus la Siguranţa din Budapesta. Aici îl cunoaşte pe Ion
Babeş, care se declară plutonier, dezertor din armata română. Sunt
interogaţi separat de ,,trei domni bine îmbrăcaţi’’, dintre care unul
era şeful Siguranţei, care l-a întrebat ,,dacă are simţ unguresc în el’’ şi
care – satisfăcut de răspunsul afirmativ – i-a spus: ,,Uite, copilul meu,
eu te voi scăpa de mizerie şi-ţi voi purta de grijă, să fi fericit până la moarte,
numai să fi cuminte şi ascultător’’. Este bine tratat, hrănit cu bunătăţi,
primeşte ţigări de Egipt, haine scumpe, i se face un paşaport şi i se dă
pentru început 100 de coroane. Transportat cu o dubă, împreună cu
tovarăşul său – motivându-se că ar putea fi recunoscuţi – ajung la un
alt sediu, unde îl cunoaşte pe căpitanul Röling şi sunt iarăşi
,,prelucraţi’’, pregătiţi psihic: ,,Băieţi, băgaţi de seamă, nu vă perdeţi
cumpătul. Acesta este un lucru de nimic, care-l poate face şi un copil de zece
ani. […] Aceasta se cheamă ecrasită, uitaţi-vă ce jucărie, ce lucru de nimic,
14La 4 decembrie, agentul 12 raporta că, în urma descoperirii unui complot

unguresc, Tache Ionescu l-ar fi chemat pe un anume Andrei Balamace, pe care l-a
rugat să descopere autorii şi complicii la complot, urmând a le da o recompensă.
92
trageţi sfoara şi gata. Voi după cum văd sunteţi băieţi deştepţi. Cunoaşteţi
Bucureştiul destul de bine, ştiţi unde este casa lui dl Filipescu şi a dlui
ministru Costinescu’’.
Au aflat că, în România, pentru ducerea la bun sfârşit a
planului, urma să-i însoţească un alt individ, care să le arate casele.
,,…Şi voi iubiţii mei copii luaţi drumul lui Dumnezeu. Eu vă dau câte
120 de coroane şi dacă vă mai trebuie parale ştiţi unde să vă
adresaţi’’.
În ţara noastră, vreme de 20 de zile s-au pus pe trai şi pe
,,halai’’ cheltuind cu nemiluita, dar într-o bună zi, pe când jucau
biliard la cafeneaua Bristol, primesc dispoziţie de la căpitanul Röling
să meargă Budapesta pentru o însărcinare, apoi ajung iarăşi la
Bucureşti, unde complotiştii încearcă să-i integreze în viaţa oraşului.
Colegul său e angajat chelner la Gambrinus, iar Toth e chemat la
hotel Royal, camera 243.
Într-o sâmbătă-seara, sunt trimişi cu trenul la Braşov, iar în
vagonul de dormit îl cunosc pe un ,,soldat’’ care ducea două
geamantane în care au aflat că este un exploziv, ecrasită. La Braşov
au tras la hotel Kröne, camera 93 şi li s-a cerut să fie discreţi din
cauza negustorilor din România ,,duşmanii noştri’’. Doi vameşi îi
trec frontiera cu România, luni, 30 noiembrie 1915 ora 17.30. Un
domn ,,cu statură artistică’’ (Jakob Offenberger), despre care, iniţial,
ei nu ştiau cum se numeşte, le explică amplasamentul caselor pe care
trebuiau să le arunce în aer şi ,,geamul pe care aveţi să aruncaţi
geamantanul’’. Urmau să se întâlnească toţi trei marţi-dimineaţa, 1
decembrie, în faţa cafenelei High-Life, cei doi atentatori fiind instruiţi
să sosească cu un decalaj de o oră. Sunt iarăşi îmbărbătaţi: ,,Băeţi nu
trebue să uitaţi că avem sânge de ungur în noi. Nu trebue să ne lăsăm la o
aşa ţară de nimică în lumea asta, care nu-şi vede lungul nasului şi vor să ne
nimicească pe noi. Nu trebue să-i lăsăm în pace şi trebuie să-i aducem în
stare să meargă contra ruşilor şi cei din urmă să fim noi câştigătorii
războiului. Aţi înţeles? Foarte bine. Atunci mâine vă dau bani de voiaj şi
veţi merge cu numele lui Dumnezeu’’ 15 .
15 ANIC, Fond DPSG, Dosar 292/1915-1917, f.24.
93
Au mai primit câte 450 de lei, şi-au vizat paşapoartele la

Predeal şi-au aşteptat valizele cu exploziv de la vameşi, care au fost
urcate în trenul de Bucureşti – Giurgiu cu doar 10 minute înainte de
plecare. Au călătorit fără incidente până la Bucureşti. De la Gara de
Nord au luat o trăsură şi s-au deplasat la camera 22 de la hotelul
Dacia. Hotărând să dea totul în vileag, au dus geamantanele la
garderobă, le-au încuiat, au alergat la o regie pentru a cumpăra o
coală de hârtie şi au făcut o cerere către Nicolae Filipescu, pentru a le
da voie să-i comunice ceva, pe care şi au dus-o portarului de la
locuinţa acestuia. Cum a văzut-o, Nicolae Filipescu i-a primit. I-au
explicat chestiunea, apoi ,,a chemat doi agenţi cari m-au dus cu
trăsura la Siguranţă’’.
,,Dispozitivul nu putea da greş’’
Prin adresa nr.13 din 5 decembrie 1915, un căpitan,

subdirector al Pulberăriei Armatei Dudeşti, comunica Prefecturii
Poliţiei Capitalei răspunsul la adresa nr. 142317/ 1 decembrie 1915,
care conţinea ,,rezultatul examinărei celor două valize’’ primite de la
Prefectura Poliţiei Capitalei la 2 decembrie 16 . Valizele erau din
comerţ, confecţionate din piele neagră, respectiv maro. În fiecare s-a
găsit ,,câte un dispozitiv sistematic precis şi puternic pentru
distrugerea la timp dorit’’. Amorsa era confecţionată pe o bucată de
lemn, cu ajutorul a patru cuie pe care era fixat un port-percutor în
interiorul căruia culisa un percutor armat cu un arc. La capătul
anterior şi cu ajutorul unui şurub, era fixat un tub de alamă,
conţinând o capsă detonantă. Tija percutoare era străbătută de trei
orificii, dintre care cel dinspre vârf permitea unui splint să-l străbată
cu scopul de a asigura armarea. Splintul era legat cu o sfoară care
avea capătul opus scos din valiză. Fiecare valiză avea două astfel de
dispozitive de amorsare.
Două fitile ,,Bickfort’’ de 12 cm asigurau transmiterea către
încărcătura explozivă a focului, în doar 12 secunde. Explozivul
16 Ibidem, f.18.
94
consta în cartuşe cu acid picric, ,,unul din explosivii cei mai puternici
cunoscuţi până azi’’. În fiecare valiză se aflau câte 2 cartuşe cu capse
detonante, restul de cartuşe să ia foc prin simpatie. Valiza neagră
conţinea 11 cartuşe (inscripţionate ,,1 ½ kg 1913 Pt’’) totalizând 10,5
kg acid picric. Valiza cărămizie conţinea acelaşi număr, dar 12,5 kg
acid picric. ,,Din modul cum sunt confecţionate aceste cartuşe se
poate deduce că ele provin din stabilimente speciale fabricării
explosivelor’’, suna una dintre concluziile experţilor. ,,Valizele au
fost concepute în ansamblul lor de oameni versaţi’’, piesele ,,nu sunt
improvizate’’, adaptările făcute ,,trădează opera unor oameni
experimentaţi’’. În ansamblu, dispozitivul ,,nu putea da greş’’!
Declaraţia lui Ion Baboş
Al doilea executant care se va desista dă o declaraţie în linii

mari asemănătoare de a camaradului său. Era român din
Transilvania, în etate de 20 de ani, născut în Aghireş 17 lângă Cluj, din
părinţii Ieremia şi Ana (născută Oprea). Se declara artist de circ şi
avea un frate, Gheorghe Babeş, era funcţionar la Ministerul
Domeniilor. În 1915 era în şcoala militară de artilerie, geniu şi marină
unde intrase având şase clase liceale la Braşov, după recomandarea
colonelului Victor Verzea. În acelaşi an pleacă în Ungaria. Iată cum
explică aceasta: ,,Scopul meu de a intra în armată nu era de a ocupa
cariera de ofiţer; asta o făcusem ca în caz când România ar intra în
acţiune contra ungurilor, să am o oarecare gradaţie. Văzând starea de
lucruri, că România nu intră în Război, am dezertat. Această
dezertare mai era în legătură cu chinurile familiei mele, cari erau
persecutaţi şi executaţi de unguri’’.
În septembrie merge la consulat, declară că numele-i este
Balogh Jenö, apoi se deplasează la Braşov, unde ,,vroiam ca sub acest
nume să mă angajez în armata austro-ungară şi aci să fac spionagiu
favorabil României’’. Nu reuşeşte, fiind recunoscut de grănicerii
17Comuna Aghireş, judeţul Cluj avea în 1910 un număr de 6269 locuitori, din care
numai 2034 români şi 26 germani. Aici se află ruinele castelului Bocksay (1572).
95
unguri. Este arestat şi dus la poliţia din Budapesta, anchetat de

comisarul Ruske, căruia a fost silit să-i declare câteva chestiuni
generale despre armata română, ,,pe care toată lumea le ştie’’ (Linia
Focşani-Nămoloasa-Galaţi, fortificaţiile Bucureştilor ş.a.). În arest îl
cunoaşte pe Ilie Toth, ,,cu care mai târziu am fost provocat la
atentat’’. La 2 octombrie e din nou anchetat, de această dată de către
căpitanul de poliţie Andreika Karoly. în cabinetul acestuia au
observat un domn, faţă de care J.Offenberger şi E.Waldappfel erau
respectuoşi. De la acesta din urmă - iniţial, numele nu i l-a cunoscut
şi a observat că vorbea nemţeşte, maghiară şi puţin româneşte – a
primit I.Baboş însărcinarea de atentat.
,,Îmi ţinu morală, îmi spune ce greşeală mare am făcut, faţă de
patrie, de rege etc. Dar am ocazia s-o refac. Mă întreabă dacă mă
oblig să mă duc înapoi în România. O chestiune foarte uşoară dar
importantă. Bani o să fie cât nici nu visezi’’. I se face un act de
călătorie pe numele ales chiar de Baboş – Ilie Ştefănescu. Purtat la
Timişoara (hotel Kronprinz), ajunge apoi să se întâlnească cu
căpitanul de grăniceri Burg din Braşov – care ştia de ,,afacere’’ – şi un
anume plutonier major Agyagas, care le-a trecut geamantanele. A
ieşit din ţară cu un ,,reizertificat’’ eliberat de Bella Papp de la
Consulatul austro-ungar. Li s-a spus că ,,aveţi să comiteţi un atentat
contra primului ministru Brătianu şi contra ministrului de Finance
Costinescu’’. Waldappfel fusese mai înainte la Bucureşti, unde a tratat
cu cei doi, ,,dar aceştia sunt nişte pungaşi ordinari aşa încât alt cum
nu se poate resolvi chestiunea’’. Tot Waldappfel le-a spus că el
urmează să plece urgent la Viena, iar afacerea va fi predată
căpitanului de stat major Röling. Trei săptămâni au stat la Temesvar
şi tot la a treia zi primeau câte 100 de coroane, după ce-l sunau la tel.
9/23 şi se întâlneau la cazinoul ofiţeresc. ,,Eram într-o situaţie grea
[…] trebuia să fim cu cea mai mare grijă deoarece eram urmăriţi de
agenţi’’. După aceste trei săptămâni au ajuns la Budapesta la
cpt.Sulyok, apoi la Bucureşti, Braşov şi Arad, unde, Molnar, un
genist, a suit în tren cu două genţi de ecrasită. La hotelul Kröne din
Braşov, a remarcat cum Waldappfel i s-a adresat lui Jakob
Offenberger în ungureşte: ,,…îţi predau această afacere’’.
96
Offenberger a fost cel care i-a instruit la Braşov, iar Molnar le-a
relatat că alţi doi indivizi acţionează urmare a unei însărcinări
asemănătoare cu cea a lor. Molnar lucra pentru cpt. Klar din Orşova
şi ,,a făcut mai multe pe frontul sârb şi în România. A fost o dată
prins în Turnu Severin’’ şi ,,este ales pentru un atentat care l-ar
comite în Grecia contra lui Venizelos 18 .
Ajunşi iar la Braşov, li s-a spus că, în locul lui Ionel Brătianu
,,Nicolae Filipescu trebuie atentat’’. Jakob Offenberger i-a îmbărbătat,
spunându-le ,,mari patrioţi’’, pentru că ei vor săvârşi ,,un fapt
extraordinar de mare, un fapt plăcut lui Dumnezeu’’, fiind ,,vorba de
cel puţin ½ milion de vieţi’’, iar ei vor ajunge ,,mai mari ca
Mackensen’’ 19 . El făcuse recunoaşterea în teren, iar Babeş era destinat
pentru atentatul la casa lui Nicolae Filipescu. Li s-a spus că poarta
dinspre str. Batiştei a casei era întotdeauna deschisă, iar de la colţ,
,,socotind al doilea geam, să arunc geanta’’. Lui Toth i s-a făcut un
desen al amplasamentului casei lui Costinescu, de pe str.Polonă,
lângă un parc.
Către ora 10 seara erau la hotel Dacia. De aici, desfăşurarea
evenimentelor e cunoscută, cu specificarea că N.Filipescu ,,a
telefonat imediat nu ştiu la care secţie, de unde a venit un comisar
[cu] doi agenţi, cu ei împreună ne-au dus la Siguranţa Capitalei’’.
Ce au scris jurnalele?
Jurnalele bucureştene au reflectat încă din primele zile despre

atentat, când nu exista nimic oficial, e adevărat, denaturând pe
alocuri realitatea. În numărul 10321 din 3 decembrie al ziarului
,,Adevărul’’ se scria: ,,Aseară s-au prezentat la dl Nicu Filipescu doi
români de dincolo, cari i-au mărturisit că au fost aduşi în Bucureşti de un
avocat ungur din Temeşvar, pentru ca împreună cu acesta, să arunce în aer
cu ecrasită casele dlor Emil Costinescu. Ei însă nu vroiesc să săvârşească
18 Eleftherios Kyriakos Venizelos (1864-1936), diplomat şi om de stat elen,

susţinător al Antantei, a intrat în conflict cu regele Constantin I al Greciei.
19 Feldmareşalul german August von Mackensen (1849-1945), va ajunge comandant
al armatelor de ocupaţie în România.
97
crima. Nicolae Filipescu a anunţat Siguranţa Generală iar la percheziţie s-a

găsit în odaie 80.000 lei în aur şi trei saci a câte 25 kg ecrasită’’. Se informa
că, în Cameră, deputaţii discutau ,,cu aprindere’’, iar ,,Poliţia
păstrează cel mai profund secret’’.
,,Naţionalul’’, nr.8/ 3 decembrie 1915 scria despre atentatul
contra lui Ionel Brătianu, Take Ionescu, Emil Costinescu şi Nicu
Filipescu, dând şi detalii: atentatorii urmau să le arunce casele în aer,
câte două în fiecare noapte la ora 01.00. ,,Lumea politică consideră
această încercare maghiară ca o provocaţiune plănuită. Cercetările
continuă întrucât se pare că e un complot întreg’’.
Potrivit ,,Adevărului’’ (4 decembrie), groaznicul complot s-a
pus la cale la poliţia din Budapesta, cei trei arestaţi fiind ,,poliţişti din
capitala Ungariei’’. Două erau ipotezele ziarului: crearea de tulburări
interne şi, pe fondul lor, atacul şi/sau impunerea unui guvern
favorabil lor. Întrebat, Gheorghe Corbescu, prefectul Poliţiei
Capitalei, a răspuns: ,,N-am ce să vă spun şi chiar dacă aş şti ceva, aş
refuza să spun. Ţin să adaug însă că foarte rău s-a procedat
începându-se, prin ziare, discuţiunea asupra acestei afaceri’’. La
ora 12, în cabinetul prefectului Poliţiei Capitalei s-a desfăşurat o
consfătuire între procurorul general, prefectul Poliţiei Capitalei şi
şeful Siguranţei, consacrată cazului.
Tot în ,,Adevărul’’, cunoscutul ziarist Constantin Mille (1861-
1927) îşi intitulează articolul ,,Nemţii complotează’’. El spune despre
germani că aceştia îi consideră pe Take Ionescu, Nicolae Filipescu şi
Emil Costinescu, ,,adversarii planurilor lor criminale faţă de
România’’. Rămaşi cu Ion I.C. Brătianu şi Alexandru Marghiloman,
,,terenul s-ar netezi şi România ar fi gata să-şi reia locul, alături de
puterile centrale, pentru a-şi subscrie actul său de moarte şi astfel s-
ar realiza planul scump al regelui Carol’’. Mille arată spre ministrul
Austro-Ungariei la Bucureşti, Ottokar Czernin şi spre cel al
Germaniei, Von dem Bussche, ca fiind cei ce au pus la cale atentatul.
Potrivit ziarului ,,Dimineaţa’’ (nr.4134/ 4 decembrie 1915),
primul individ e ungur care a fost în România unde a stat câţiva ani
şi a intrat în serviciul poliţiei secrete din Budapesta, al doilea e
român, agent al poliţiei secrete maghiare. Al treilea - ,,Herr Doktor’’
98
(Jakob Offenberger) – a fost prins în Gara de Nord de Rafail, şeful

Siguranţei Capitalei, ,,tocmai în momentul când vroia să fugă’’. Când
a fost arestat a spus în nemţeşte: ,,Comiteţi o eroare, domnilor! Eu am
venit aici cu afaceri. Am venit să speculez aurul ce-l am’’.
,,Libertatea’’ din 6 decembrie informa că ,,poliţia îşi urmează
investigaţiunile’’. În lipsă de informaţii oficiale, ziariştii au lansat şi
ipoteza unei înscenări din partea liderilor români. Ziariştii
bucureşteni au cerut informaţii despre complotişti la legaţie şi
consulat, dar răspunsul a fost, fireşte, că sunt necunoscuţi.
,,Naţionalul’’ din 11 decembrie 1915 insera: ,,Poliţia Capitalei
şi Siguranţa Generală a Statului terminându-şi cercetările, afacerea a
fost trimisă la parchet şi repartizată Cabinetului 5 de instrucţie’’,
cercetările fiind conduse chiar de procurorul general Ştefan
Urlăţeanu. Judecătorul de instrucţie Paul Iliescu a emis pentru cei doi
mandate de arestare, iar Tribunalul Ilfov, compus din preşedintele
Marinovici şi judecătorul C.H.Rosetti a ,,procedat foarte sumar’’ şi
fără a-i chestiona, le-a prelungit mandatele. Poliţia a mai aflat prin
intermediul unui cerealist evreu că avocatul Offenberger are legături
cu Arpad Bottar, ungur care locuia la hotel Princiar şi pe Siklosy,
pretins avocat din Budapesta care ,,de formă făcea pe samsarul de
cereale’’.
Potrivit ziarului ,,Dimineaţa’’ (nr.4142/ 12 decembrie), deşi
J.Offenberger a tăgăduit legătura cu cei doi, ,,printr-un truc al
Siguranţei s-a stabilit însă contrariul’’.
Cine era Jakob Offenberger?
La 7 decembrie 1915, comisarul clasa I Julia Christian,

Gheorghe Corbescu (prefectul poliţiei) şi Suzana Olariu
(traducătoare la D.P.S.G.) întocmeau un proces-verbal, din care, în
esenţă rezultau: Jakob 20 Offenberger era cetăţean ungar de
naţionalitate germană, născut la Paripas, comitatul Bacinbedreg,
urmase şcoala la Soket-Utvarhely, studii superioare în drept la
20 Uneori apare şi cu prenumele Jaques.
99
Universitatea din Budapesta, doctor în drept şi ştiinţe politice la Cluj,

cu stagiul militar îndeplinit în infanteria de honvezi, la Neusatz 21 ,
ajuns avocat al Baroului Braşov (1907). În România cunoştea mai
multe persoane şi îl vizita pe Popp, proprietarul hotelului Bulevard
în 1911.
Dintr-un memoriu întocmit în limba germană, după arestarea
sa, rezultau următoarele: De la începutul primului război mondial şi
până în aprilie 1915 a servit ca honved în Regimentul 24 de glotaşi
din Braşov. Datorită faptului că i-a degerat un deget şi a avut şi alte
probleme de sănătate, curând a fost lăsat la vatră. Întrucât era avocat,
iar personalul său auxiliar era concentrat pe front, a intrat în afaceri –
import de zahăr contra cereale, negoţ cu boi, import de cărbuni –
apoi diverse alte afaceri cu capitaliştii evrei Nicu Gerstenfeld,
Ehrenwald, Hochmann (Calea Rahovei nr.101) şi Bercovitz
(reprezentant de automobile din Düsseldorf, care locuia la hotelul
Kröne din Braşov) 22 . Corupând poliţişti unguri de la punctul de
graniţă al Predealului, fără a fi controlat de vameşi, a trecut
importante cantităţi de aur, iar în ziua în care a fost arestat avea deja
semnat un contract cu Banca Eftimiu & Co., urmând să aducă în
Bucureşti 8.000 bucăţi Napoleoni de aur. Mai adusese în România
10.250 Napoleoni, ridicaţi de Bercovitz de la Wiener Bank Verein,
călătorea des în ţara noastră, în capitală trăgea la clubul pensionarilor
şi la Athénée Palace. Domicilia în Braşov, Kornzeile 5, Biserica Greco-
Ortodoxă, avea cinci copii, se declara victima unei ,,mistificaţiuni’’ şi
cerea să fie lăsat să-şi vadă de ,,afaceri’’.
Şi totuşi, care a fost rolul poliţiei noastre?
De la izbucnirea scandalului poliţia a adoptat o atitudine

ofensivă. Investigaţiile au fost coordonate de însuşi Iancu
21 Cel mai probabil Novi Sad, în provincia sârbească Voivodina.

22 ANIC, Fond DPSG, Dosar 292/1915-1917, f.14.
100
Panaitescu 23 , directorul Siguranţei şi de prefectul Poliţiei Capitalei,

Gheorghe Corbescu. După eşuarea actului criminal, prinderea
fugarului Offenberger la Gara de Nord este meritul poliţiştilor.
Completarea informaţiilor, la fel. Astfel, la 19 decembrie, s-a aflat de
la Poliţia Punctului Predeal că, cu doar o zi înainte să intre în
România, J.Offenberger ridicase de la ,,Comercial Bank’’ din Braşov
trei pungi cu aur şi 80.000 coroane. Să fi fost acestea plata pentru
asasinate?
Apoi, cei doi executanţi şi ,,Herr Doktor’’ au fost anchetaţi, s-
au făcut verificări în cartoteci şi fişe cu privire la toate persoanele
despre care s-a aflat. S-au făcut fotografii, s-a cerut expertiza
valizelor şi s-au investigat persoanele din anturaj, aşadar o muncă
deosebit de laborioasă.
Extinzând cercetările, poliţiştii au mai aflat de la un fost coleg
de liceu al lui Ion Baboş că tatăl său a fost cantonier la Dârste, lângă
Braşov, ambii părinţi fiind români ,,destul de buni’’. Copiii lor
vorbeau cu predilecţie ungureşte, Gheorghe era refugiat în România,
iar un al treilea frate era probabil agent ungar la Braşov.
Apoi s-au cerut informaţii la poliţaii din punctele de frontieră.
Astfel, George Botez 24 , poliţaiul Punctului Predeal informa despre
deputatul ,,ungur’’ Nicolae Şerban, aflat la Bucureşti la hotel
Majestic, care ar deţine scrisori pentru contele Czernin şi ar avea
însărcinarea de la guvernul maghiar de a face ,,stăruitoare
intervenţiuni’’, pentru punerea în libertate a lui Offenberger. Iancu
Panaitescu a comunicat informaţia la 19 decembrie 1915 chiar
primului ministru şi judecătorului Cabinetului V. Tot poliţistul
George Botez a aflat că un alt element al angrenajului criminal, Emil
Waldappfel, se întâlnea la Braşov cu evreul Hirschmann, care venea
23 Ion (Iancu) Panaitescu (1875-1929), licenţiat în drept, intrat în poliţie la 20 de ani,
director al D.P.S.G. la 33 de ani, a demisionat din M.I. în 1919. Este una dintre cele
mai mari personalităţi poliţieneşti din toate timpurile.
24 Licenţiat în drept, George Botez făcuse stagii de pregătire la poliţia franceză.
După război, a condus Serviciul de Siguranţă al regelui Ferdinand (1917-1921) şi a

înfiinţat Şcoala Sergenţilor de oraş (1928). Vezi F.Şinca, Din istoria Poliţiei Române,
vol.II, În anul integrării europene, Bucureşti, RCR Print, 2007, p.92.
101
deseori la Bucureşti şi trăia pe picior mare (automobile, bani, călătorii

– de la începutul războiului fusese la Paris de două ori).
Ce s-a întâmplat cu acest Emil Waldappfel nu prea ştim. Cert
este că la 4 ianuarie 1916 era deţinut la Berlin, de unde, în faţa unui
reprezentant al poliţiei criminale, dădea o declaraţie garantată în
privinţa traducerii chiar de ministrul Germaniei la Bucureşti, Von
dem Bussche. Era născut la 22 decembrie 1873 la Lugoj, părinţii săi
fiind Philippe şi Ernestina (născută Herzfeld), decedaţi. Celibatar,
locuia la Berlin, pe Neustädtische Kirchstrasse 17, se declara
impresar, de confesiune evanghelist şi vorbea ungureşte. Fireşte nega
toate acuzaţiile aduse de autorităţile române şi acuza de maşinaţiuni
şi influenţare a lui J.Offenberger pe ministrul Rusiei, Schebeko.
Potrivit poliţiei, un anume Freselius ar fi făcut planul
atentatului, însă au mai existat şi alte tentative de asasinat, prima
oară fiind trimis în România detectivul Nistor din Braşov, având
asupra sa un revolver, iar a doua oară nu s-a reuşit obţinerea unui
paşaport pentru un tânăr ce urma să comită un atentat. A mai reieşit
că, de fapt, în atentat nu se viza atât bătrânul ministru Costinescu, cât
mai cu deosebire fiul său şi ginerele, care ar fi avut multă influenţă
asupra ministrului.
Jakob Offenberger a fost condamnat la 24 octombrie 1916 de
Tribunalul Ilfov – Secţia a II-a, la un an de închisoare corecţională
pentru… ,,contravenţie la legea paşapoartelor şi la legea vămilor’’. O
nimica toată! Ultimele date le deţinem din 23 decembrie 1916, când
era deţinut la Iaşi, unde se adresa cu o plângere directorului D.P.S.G.,
aflat deja la Iaşi.
În lipsa altor informaţii din dosar, adevăraţii iniţiatori ai

atentatului au rămas necunoscuţi. Îi putem însă lesne bănui, dată
fiind situaţia de beligeranţă. Bine organizaţi şi înzestraţi, dispunând
de mari sume de bani, de multiple conexiuni, complotiştii erau
obişnuiţi ai Bucureştilor, frecventând hoteluri şi cafenele în vogă
(Royal, Frascati, High-Life, Bulevard, Athénée-Palace, Majestic,
Princiar, Gambrinus) şi având îndeletniciri care le permiteau o bună
acoperire. Ei au mizat însă prea mult pe şantaj – ambii executanţi
102
erau pasibili de încorporare şi trimitere pe linia întâi a frontului – pe

puterea de corupere a banului şi pe simplele declaraţii ale celor doi
atentatori, cum că sunt unguri. Unele manevre întreprinse de
complotişti – precum schimbarea planurilor, mutarea dintr-un oraş
în altul, trecerea repetată a graniţei – ne îndreptăţesc să credem că
erau instruiţi în domeniul spionajului.
Din păcate nu le cunoaştem soarta acestor doi adevăraţi
patrioţi, Ilie Toth şi Ion Babeş (sau Baboş), cei ce nu s-au vândut pe
un purcoi de bani. Nu încape îndoială că, dacă nu s-ar fi desistat, am
mai fi avut doi sau mai mulţi demnitari înscrişi în lunga noastră serie
de victime ele atentatelor.
103
3. PREGĂTIND ÎNTREGIREA ŢĂRII
,,Cântă cucu, bată-l vina

De răsună Bucovina
Cântă cucu-ntr-un brăduţ
De răsună-n Cernăuţi. […]
Munţilor cu creasta rară
Nu lăsaţi straja să piară
Dacă piere straja voastră
A pierit şi ţara noastră’’.
(Grigore LEŞE, Cântec despre Bucovina)
Agenţi speciali
104
ncă din anul 1911 se întocmeşte un ,,Proiect de budget
Î pentru agenţii speciali de siguranţă cari ar fi nevoie să se

înfiinţeze pentru serviciul de pe lângă Direcţia Poliţiei şi
Siguranţei Generale pentru serviciul de contra spionaj
militar’’ . Localităţile unde urma să fie punct de reşedinţă al câte
25
unui agent erau: Sofia, Odessa, Ruşciuk, Vidin, Calafat, Corabia,

Zimnicea, Turnu Măgurele, Olteniţa, Călăraşi, Ostrov, Caraomer,
Ilanlâc, Cobadin 26 , Nămoloasa, Focşani, Hanu Conachi 27 , Slatina,
Băileşti, Ungheni 28 , la care se adăuga Bucureşti 29 şi Giurgiu 30 cu câte
trei agenţi şi Iaşi cu doi. În total, erau prevăzuţi în proiect 28 de
agenţi, cu salarii lunare mergând de la 150 de lei pentru cei de la
Zimnicea, Slatina sau Ostrov, până la 400 la Odessa şi Sofia.
În afară de cheltuielile de personal, era luată în calcul o sumă
de 1.500-2.000 lei lunar pentru deplasare în ţară şi străinătate,
precum şi o sumă globală anuală de 5.000-6.000 de lei pentru
cheltuieli cum ar fi: plata unor ,,denunţători’’ (informatori) sau
indicatori ocazionali, cumpărarea la ocazie a unor documente,
scrisori etc. Totalul general era de 91.200 lei. Pe document, directorul
I.Panaitescu punea următoarea rezoluţie: ,,Acest proiect de budget a fost
remis de mine azi 11 iunie 1911 Dlui Lt Col. Scărişoranu de la Stat
Majorul general pentru a fi supus Dlui Ministru de Războiu’’.
25 ANIC, Fond DPSG, Dosar 1/1910, f.8.

26 ,,Agenţii din Ostrov, Caraomer, Ilanlâc şi Cobadin, împreună cu Brigada de siguranţă
Constanţa şi cu cea de la Cernavodă, vor forma o reţea de supraveghiere greu de străbătut
de către spionii bulgari’’.
27 Pentru cei din Nămoloasa, Focşani şi Hanu Conachi: ,,Posturi fixe pentru linia
fortificată. Aceşti agenţi completează Brigada specială de siguranţă de la Galaţi’’.

28 Cei de la Ungheni şi Iaşi aveau menţiunea: ,,Pentru spionii militari ruşi al căror
sediu şi centru de întâlnire este Iaşii,,

29 ,,Aceşti agenţi vor avea sediul la Direcţiune şi vor fi întrebuinţaţi în ţară şi în
streinătate’’.
30 ,,Aceşti agenţi vor funcţiona în portul Giurgiu şi vor avea ca misiune supravegherea
ofiţerilor bulgari cari vin în ţară şi urmărirea până la gara Filaret, unde îi va da în primirea
agenţilor cari fac serviciu în acea gară. Afară de aceasta, în mod regulat, aceşti agenţi, cu
cei din gara Filaret vor supraveghia toate trenurile pe parcursul Bucureşti – Giurgiu, la
ducere şi înapoiere’’.
105
Cooperare cu Armata
Încă dinainte de începerea războiului exista o cooperare – i-am

spune incipientă – între Poliţia de Siguranţă şi Armată. Marele Stat
Major cerea D.P.S.G. la 10 octombrie 1911 o serie de informaţii
privitoare la localitatea trupele ruseşti de la Odessa: ce trupe sunt
acolo, care este efectivul de pace al companiei, escadronului, bateriei,
cum se prezintă ofiţerii sub raportul culturii generale şi al culturii
speciale militare, ce observaţii se pot face din punct de vedere al
conştiinciozităţii la serviciu, dacă manifestă interes şi pricepere
pentru pregătire de război, dacă au avut influenţă înfrângerile ruşilor
din 1904-1905, dacă instrucţia trupei se face tot ca înainte de război,
dacă printre ofiţerii ruşi sunt şi unii de origine română, basarabeni,
,,de ce fel de sentimente sunt animaţi faţă de neamul lor şi dacă nu sunt unii
printre ei cărora li s-ar putea cere oare cari sarcini de încredere (mai ales
informaţiuni de natură confidenţială)’’ 31 , se pot găsi în Rusia persoane
care să ofere informaţii, cum este organizat serviciul informaţiilor
militare la Statul Major al Circumscripţiei Militare Odessa, cine este
şef, să se observe ,,spiritul public rus faţă de ţara noastră’’ etc.
Prin adresa nr. 50/1911, Marele Stat Major punea în vedere
brigăzilor de siguranţă, prefecţilor de poliţie şi poliţailor din oraşe,
măsurile de control al străinilor ,,cari sub meşteşug, se dedau la acte
de spionaj militar’’. Pe atunci existau posturi ale Poliţiei de Siguranţă
la Bucureşti, Iaşi, Craiova, Galaţi, Tulcea, Cerna-Vodă şi Constanţa 32 .
Ministerul de Război cerea D.P.S.G. la 17 august 1911 să-i fie aduşi la
cunoştinţă ,,militarii cari vorbesc şi discută în public chestiunile militare
sau în legătură cu apărarea naţională’’ 33 şi totodată, 21 de exemplare din

32 Ibidem, f.13.
33 D.P.S.G. s-a conformat cererii şi la 3 noiembrie 1911, agentul 24 din Brigada 1,
informa printr-o notă ,,Confidenţial Expres’’ că în Calea Cotroceni nr.2, la colţul

podului Malmaison, există un restaurant al lui T.Nicolau, unde se adună ofiţeri
superiori şi inferiori care discută cu glas tare chestiuni militare – inclusiv starea
militară faţă de un eventual război cu Bulgaria – iar civilii ascultă. ANIC, Fond
DPSG, Dosar 1/1910, f.31.
106
noile dicţionare cifrate. Directorul Iancu Panaitescu a aprobat

dicţionarele, ,,fără paginaţie şi cheie’’ 34 .
Vigilenţa sporise. La 19 august 1911, comisarul special ajutor
Th. S. Dumitrescu, şeful Brigăzii de Siguranţă Cerna-Vodă, împreună
cu agentul Vasile Ene reuşeau să recupereze de pe stradă părţi ale
unui curs militar, la 7 decembrie 1911 un comisar-special de la
Brigada Specială de Siguranţă Iaşi descoperea plicuri deschise din
corespondenţa Corpului 4 Armată, iar la 14 octombrie 1914 Biroul 5 ,
Secţia III-a din M.St.M. cerea directorului D.P.S.G. informaţii ,,asupra
încrederii ce se poate pune pe serviciile sale’’ cu privire la rezervistul
H.S.Avadic, contingent 1903, domiciliat în Galaţi, str.Carol I nr.31,
care se oferise ca, la o eventuală mobilizare, să fie folosit drept
translator de lb. franceză, rusă, turcă, germană, bulgară şi greacă 35 .
Directorul a trimis solicitarea Brigăzii Speciale de Siguranţă Galaţi,
care, prin şeful acesteia, comisarul special I.Gherasim, a stabilit că
sus-numitul este originar din Tulcea, evreu, stabilit în Galaţi de 5 ani,
familia sa fiind încetăţenită încă din 1877, iar unii ocupând chiar
funcţiuni publice. Îşi pierduse capitalul în comerţul cu cereale,
intrând apoi ca reprezentant în negoţul cu băuturi spirtoase al Casei
Flamaropol. Luase parte la mobilizarea din 1913, acum era
concentrat, ,,iar în societate se bucură de o bună purtare’’, nefiind
niciodată bănuit ,,şi credem că s-ar putea pune încredere pe serviciile
sale’’.
La 4 ianuarie 1915, Poliţia Gării Paşcani aresta un individ venit
cu trenul dinspre Burdujeni, care fusese vizibil stânjenit atunci când
l-a observat pe poliţistul gării. Urmărit până la restaurantul clasa I al
gării şi cerându-i-se să se identifice, s-a arătat agasat, a sărit de pe
scaun spunând că este Filaret Doboş, supus austriac, profesor la
Liceul român din Cernăuţi, vine de la Viena şi merge tot acolo, ,,însă
aceste cuvinte le-a răspuns foarte emoţionat şi tremurând’’ 36 . Invitat
în Oficiul Poliţiei, mai declară că este sublocotenent în armata
34 Ibidem, ff.18, 27.

35 Ibidem, f.64.
36 Ibidem, Dosar 9/1915, f.1.
107
austriacă din Stanislav şi nu ştie prin ce punct de frontieră a intrat,

iar în bagaje i s-a găsit o sabie. Surpriza vine când, percheziţionat, în
buzunarul hainei ,,am găsit un carnet în care se arată ziua plecării lui
din Viena cu note scrise în română relativ la armată şi aeroplane ce a
văzut în timpul mersului’’. Bănuit de spionaj a fost escortat la
Compania de Geandarmi Rurali Suceava pentru cercetări. Din
corespondenţa cu M.St.M. – Secţia a III-a – Biroul 5 reiese că era
sublocotenent în rezervă, dezertor din armata austro-ungară.
Garnizoana Fălticeni l-a înaintat Taberei Regionale ,,Şipote’’ 37 , care,
în conformitate cu ordinul ministrului de Război 371/05.11.1915 l-a
pus în libertate. Dovadă a seriozităţii cu care se muncea,
monitorizarea sa nu s-a oprit aici, poliţiştii stabilind că Filaret Doboş
a rămas în Fălticeni, având reşedinţa la farmacia Blându, apoi a fost
evacuat în spatele zonei de operaţiuni la cererea Siguranţei Române
de pe lângă Statul Major Rus pe frontul român 38 .
Hotelurile din Bucureşti au constituit un alt ,,obiectiv’’ al

Siguranţei. Executând o supraveghere a hotelului Splendid, la 31 mai
1915 ,,agentul 7-27’’ din Brigada I-a a D.P.S.G. întocmea o notă din
care reieşea că, în cursul zilei anterioare, l-a observat staţionând
împrejurul hotelului Athene Palace pe Al.Gaşpar, fost subcomisar în
P.P.C. şi actualmente ,,agent în solda Legaţiunii Germaniei’’ 39 .
Trecând la urmărirea acestuia a observat cum, în momentul în care
din hotel a ieşit o damă care a luat trăsura spre o destinaţie
necunoscută, ,,a eşit şi el din grădina Episcopiei şi cu o altă trăsură a
plecat în urmărirea ei’’. Agentul a mai făcut şi alte cuvenite
investigaţii, reuşind s-o identifice pe femeie: Caroline Echel Crogy,
37 Refugiaţii din tabără erau obligaţi să nu părăsească teritoriul nostru, să se

prezinte dacă erau chemaţi la autorităţile militare sau civile, să se prezinte în
fiecare sâmbătă la Comenduirea Pieţei (în comunele urbane), sau la jandarmul şef
de post (comunele rurale) pentru a i se constata prezenţa şi să anunţe schimbarea
domiciliului. La 16 martie 1915, Secţia a III-a înainta ministrului 34 de tabele cu
refugiaţii militari de origine română din armata austro-ungară.
39 Ibidem, Dosar 179/1915, f.1.
108
artistă care locuia la hotel Splendid. La rândul său, ,,agentul Pake’’

informa tot acum că plenipotenţiarul englez Frietz Maurice ,,a fost
pus în supraveghere de către cei din str. Cosma 10’’ 40 . Despre acesta
se ştia că a fost ministru la Constantinopol, iar la începutul
războiului fusese transferat la Sofia 41 .
Comitetul Legiunii Ardelene făcea obiectul unei informări a

Biroului de Cercetări din cadrul P.P.C., din 5 mai 1915. Rezulta că, la
Berăria ,,Traian Leancu’’ din Calea Dorobanţilor nr.71, cu o zi înainte,
la ora 21.00, avusese loc o întrunire a foştilor membrii din Comitet,
cu scopul analizării bugetului. Având ceva nereguli în gestiune, aici
au hotărât că, în cazul în care nu vor fi tot ei aleşi în comitet, la
întrunirea din str. Regală nr. 8 să formeze Societatea Tineretului
Ardelean. ,,După ce s-au cam turmentat de băutură de băutură au început
discuţia despre intrarea României în acţiune şi toţi susţineau că prea încet
lucrează diplomaţii români, iar unul anume Valerian Avram, lucrător la
Arsenal, a spus ca să bage bine de seamă regele să nu păţiască ca
moştenitorul Austro-Ungariei, dacă nu va porni în faţa trupelor peste
Carpaţi, iar eu i-am răspuns că printre români nu se găsesc astfel de oameni
să facă ce au făcut sârbii, iar el mi-a răspuns ca să nu mai cred eu că nu
sunt şi printre români oameni de inimă, căci se găseşte el care trebuie să-l
facă să sboare în… şi aici s-a oprit. Tot acesta a mai spus că atâta timp cât
va fi pe tronul României actualul rege nu vom trece Carpaţii, ci numai
atunci când vom avea Rege român şi de altfel Regele e bolnăvicios, a avut
câteva operaţii, aşa că nu e capabil de nimic. Unul dintre ei ca să-i schimbe
sensul a spus că numai Prinţul Carol este adevărat Român dintre membrii
familiei Regale’’ 42 . Rezoluţia directorului D.P.S.G. Iancu Panaitescu:
,,13 V [1915] – Dlui Lt.col. [Eracle] Nicoleanu spre a lua cunoştinţă,
Brigada I va pune pe Avram în supraveghiere. ss. P[anaitescu].
Dosar’’.
40 Probabil o altă formaţiune a D.P.S.G., cu sediul la această adresă.

42 Ibidem, Dosar 153/1915, f.4.
109
La 2 iulie 1915, colonelul Arghirescu, comandantul

Regimentului 2 de la Râmnicu Vâlcea considera ,,că ar fi neapărat
necesar ca siguranţa generală să aibă aici, în permanenţă un agent secret
destoinic căci am ajuns la convingerea că şi în acest regiment sunt
spioni’’ 43 .
La 11 iulie 1915, comisarul special ajutor Al.Radu din Brigada
Mobilă a D.P.S.G., însoţit de comisarul Eracle Zdrafcu (S.G.) şi cpt.
Gh.Păunescu, execută o percheziţie la locuinţa lui Mihail Iliescu şi
Ion Dumitrescu, ambii litografi în serviciul M.St.M., domiciliaţi în
str.Prelungirea Polonă nr.15, respectiv 17, Bucureşti. La I.Dumitrescu
s-au găsit opt broşuri cu ,,Buletinul Evenimentelor’’, iar la M.Iliescu,
într-o ladă acoperită cu o saltea au descoperit: Anexe la fortificaţia
permanentă (,,Secret’’), Hărţi, planşe şi crochiuri, Studiul asupra
cavaleriei, Curs de fortificaţie, Curs de administraţie militară anul II,
Curs de comunicaţie, Conferinţe asupra tacticei generale, Curs de
tactică, Curs de stat major, Studii asupra artileriei de câmp,
Fragmente din cursurile şcoalelor militare, Istoria campaniei din
1806 contra Prusiei (3 vol.) ş.a.. Un adevărat arsenal, în cea mai mare
parte secret.
La 25 septembrie 1915, comisarul special ajutor clasa I

A.Gussi, din cadrul Brigăzii Informaţiunilor şi Controlului
Streinilor întocmea un referat secret către directorul D.P.S.G.,
întrucât, încă din luna mai, agentul nr.2 observase cum un anume
Oscar Catargi, directorul Serviciului B din Direcţiunea C.F.R. este
prieten intim cu consulul general şi ataşatul militar austro-ungar,
fiind de asemenea înscris în mai multe societăţi austro-ungare din
Bucureşti. Fusese văzut în compania lui Julius Goldschmidt,
directorul Băncii Comerciale Române, inspector în cadrul
Comitetului de Conducere a coloniei austro-ungare şi a numitei Olga
Morariu. Soţia sa era austriacă, iar fratele lui fost comandant al
Jandarmeriei din Bucovina. Agentul 286 completa informaţiile,
43 Ibidem, Dosar 1/1910, f.245v.
110
precizând că, în campania din 1913, O.Catargi avusese sub directivă

mişcarea trenurilor de pe întreaga reţea a C.F.R.
Biroul de Cercetări din P.P.C. consemna la 24 octombrie 1915
mărturia unui român care făcuse armata la austro-ungari, pe
frontieră, între Cornul Luncii şi Vatra Dornei. În zonă ,,cercurile
militare sunt bine informate mai cu seamă de evrei despre tot ce se petrece
aici’’. Aceştia aveau legături comerciale cu austriecii, unul dintre
suspecţii de spionaj, cunoscut cu porecla Gaiţ, fiind din comuna
bucovineană Schwarztahl, judeţul Stupicani. Trecea deseori frontiera
prin punctele codificate 18, 19, 19a şi 19b ale pichetului Vadul
Negrileni, vizitând satul sucevean Găineşti, unde se aflau mai mulţi
nemţi, cu care era în ,,legături intime’’ 44 . Semnalmente: mijlociu de
statură, ochii verzui, părul blond deschis, roşcovan la faţă, îmbrăcat
cu pelerină verzuie, ciorapi de vânător şi pălărie ţuguiată verde,
ştearsă de soare.
Din Dorohoi, la 14 noiembrie 1915, I.Th.Vameşu, poliţaiul
oraşului îl considera suspect pe Vladimir Fărcăşanu, stareţul
Mânăstirii Gorovei din judeţul Dorohoi. A trecut frontiera în
Bucovina de mai multe ori, folosindu-se de pretextul furtului unor
cai ai lăcaşului monahal, însă în realitate a furnizat informaţii
duşmanului cu privire la tranşeele din sectorul Vârful Câmpului –
Losna şi la unităţile de artilerie şi vânători de la Bucecea. Era
cunoscut cu apucături departe de morala creştină. Pentru a i se
documenta activitatea, i s-a introdus în obşte un agent, Niculai
Gireadă, care s-a ,,înăimit’’ ca slugă, dar stareţul s-a ferit de la
început de el şi l-a dat la vite, aşa încât în case nu putea intra. De
parcă nu ar fi fost îndeajuns, bucovineanul Leon Nimigeanu din
obştea lăcaşului l-a recunoscut. Mai mult, intrând pe neaşteptate în
odaia stareţului şi observând nişte scrisori şi alte hârtii, acesta s-a
arătat stânjenit, apoi şi-a manifestat dorinţa de a-l trimite la o moşie a
mânăstirii, la Cotnari. Astfel rezultatul misiunii a fost nul.
Acelaşi poliţai informa autorităţile la 11 decembrie despre
funcţionarul Peter Lukianovici Terezicz de la Consulatul Rusiei din
44 Ibidem, Dosar 1/1908, f.283.
111
Iaşi, care obţine informaţii pentru Austria, prin intermediul evreului

Kitzl, care vine din Cernăuţi aproape în fiecare seară. Tot la Iaşi făcea
spionaj pentru biroul din Cernăuţi Iacob Fischer, antreprenorul
hotelului Trayan 45 . La spionajul militar din Cernăuţi, în locul
lt.Laschek venise drept comandant cpt.Ganza; la Văscăuţi se
organizase un birou de spionaj coordonat de căpitanul de gendarmi
Kaplan, iar la Mahala, lângă Ţureni, conducerea biroului era
exercitată de cpt.Lakinger şi lt.Paksi. Aceştia din urmă aveau mai
mulţi agenţi (Josef Rosner – şeful poştei din Dadagura, Vasile
Hrehorciuc, Edmond Niekrasch, Vladimir Abramovici, Vilhelmina
Prever ş.a.) care treceau deseori linia frontului la ruşi şi spre noi, la
Mamorniţa, pentru a culege informaţii.
Informaţii preţioase vin şi de la un anume Josef Abramovici,
care informa în decembrie 1915 Siguranţa despre mai multe persoane
din Bucureşti care lucrau în organizaţiile de spionaj ale austro-
ungaro-germanilor 46 : Meni Galanter din str.Călăraşi, Iusuf Benim
(Cal.Văcăreşti 86), Haberinan (negustor, str.Dobroteasa 18), Carol
Fischer (ştia ruseşte şi se întâlnea cu dezertori ruşi), L.Carpajan
(Cal.Moşilor 214 sau 216), Oancea Alimăţeanu (care lua legătura cu
col.Brosard, str.Sapienţei 40), Traian Dumitrescu (str. Sf.Treime 26),
Nicolai Păun (str.Canipoduci 3) şi Costică Păun, aceştia trei români
plătiţi cu 300 de lei lunar, Şomenshein (str.Povernei 39), Gartenberg
(str.Puţu cu Apă Rece 10), I.Kaufman (str.Apele Minerale 42), Alman
Buksester (str.Nerva Traian 106), Calman Wagner (str.Moşilor 16) ş.a.
În a doua zi de Crăciun a lui 1915, chiar la Cabinetul
Directorului D.P.S.G. se întocmea o notă din care rezulta că
,,revoluţionarii ruşi au trimis câţiva din ai lor în România pentru a
tipări proclamaţiuni revoluţionare şi a le trece dincolo prin
contrabandă’’ 47 .
45 Rezoluţia directorului I.Panaitescu a fost: ,,Ordin lui Vameşu să ia măsuri pentru
prinderea lor când s-ar încerca să treacă în România. Să caute să-şi procure foto sau
semnalmentele lor’’. ANIC, Fond DPSG, Dosar 1/ 1908, f.335.
46 Ibidem, f.344-344v.
47 Ibidem, f.348.
112
Informaţii semnificative continuau să fie obţinute de D.P.S.G.

astfel: La 8 decembrie 1915 Brigada Mobilă semnala pe dezertorii
Carol Koller (ungur din Budapesta, domiciliat în Turnu Severin,
str.Aurelian 16) şi Gh.Petcoff, suspectaţi de spionaj în România 48 ; la 1
decembrie 1914 Poliţia Portului Giurgiu informa despre ieşirea din
ţară a supusului german Bruno Dimche 49 ; la 26 noiembrie 1914
agentul 21 din Brigada 1, Divizia 1 a D.P.S.G. recunoştea între
persoanele ieşite de la Legaţia Germaniei (Calea Victoriei nr.128) şi
cazate la hotel Bulevard din Bucureşti pe curierii diplomatici Ernst
Jach şi Baron de Hartenberg 50 ; în octombrie 1914 agenţii de Siguranţă
supravegheau atent hotelul Athene Palace din Bucureşti, unde erau
cazaţi agenţi ai spionajului german 51 ; Heinrich Nebel din Caspoli era
suspect de spionaj în decembrie 1914, când se cazase la Palace Hotel,
dându-se, ca toţi spionii, ,,cerealist’’. Fusese observat de un chelner
studiind hărţi, era în legătură cu Karl Frantz Wilhelm, Karl Zimmer,
cu un anume Sararof de la Athene Palace Hotel 52 ; la 14 iunie 1915
agentul 264 din Brigada 1 ţinea în supraveghere pe H.Nebel, cazat la
hotelul Palace, stabilind că la ora 07.00 a vizitat redacţia ziarului
,,Bukarester Tagblatt’’, apoi a mers la Consulatul German 53 ; la 28
aprilie 1915 agentul ,,U’’ transmitea date cu privire la trupele austr-
ungare. În oraşul Dej se aflau două batalioane din Regimentul 32
Honvezi (aprox.3000 de soldaţi), fără artilerie, mitraliere, cavalerie,
lipsiţi de muniţii, îmbrăcăminte, alimente 54 .
Mai amintim doar că, în august 1916, Siguranţa a reuşit să
identifice persoanele care spionau pe teritoriul românesc în favoarea
48 Ibidem, Dosar 629/1915, f.6.

49 Ibidem, Dosar 548/ 1914, f.1.
50 Ibidem, f.44.
51 C.Gheorghe, O istorie a Internelor în date, Bucureşti, Ed.Ministerului de Interne,
2001, p.72.
53 Ibidem, f.27.
54 A.Spânu, Riscuri, profesionalism, patriotism. Neutri, dar bine informaţi, în ,,Dosarele
istoriei’’, an VIII, nr.5/2003, p.28.
113
germanilor, fapt ce a condus la sinuciderea unor trădători (g-ral

Vasile Zottu, mr.Ionescu – subşef de St.Maj. la Corpul II Armată).
Raport de recunoaştere
Agentul ,,F’’ trimis în misiune pe teritoriul ocupat de austro-

ungari, raporta la 15 iulie 1915 că ,,armata arhiducelui Franz
Ferdinand a fost respinsă în jos de Lublin, din cauza că austro-
germanii n-au putut transporta aici artileria lor grea’’ 55 . Agentul nu
se rezuma doar la informaţii strict militare. Recolta grânelor în
Austro-Ungaria se aprecia ,,bună’’, în măsură să asigure şi
aprovizionarea Germaniei. În Piaţa Mare din Sibiu autorităţile
militare ridicaseră o statuie reprezentându-l pe împăratul Franz
Josef, iar cei care doreau să bată un cui în ea plăteau minim o
coroană, sumele adunate fiind destinate Crucii Roşii. Primul care a
bătut un cui a fost generalul Köveshazy, comandantul Corpului 12
Armată.
Un ,,Raport de recunoaştere’’ întocmit de Direcţia Poliţiei şi

Siguranţei Generale şi datat 14 august 1915, la care se anexează o
planşă cu 12 fotografii, ne ajută să observăm cum, vremelnic,
autorităţile române au avut informaţii de mare însemnătate,
referitoare la situaţia pregătirilor făcute de austro-ungari (a se vedea
anexele foto).
Din noianul de documente arhivistice, am ales şi un raport de
recunoaştere întocmit de poliţişti, într-o zonă situată la limita
judeţelor Bacău şi Harghita, precum şi informaţii din Covasna şi
Topliţa. E vorba de Pasul Ghimeş (Munţii Ciuc), ce asigură legătura
între Moldova şi Transilvania, dar Ghimeş a fost până în 1918 punct
de vamă, aici existând şi ruinele unei cetăţi din 1780, Rákóczy.
Informaţii preţioase, la care se ataşau schiţe reprezentând
amplasarea tranşeelor, au fost transmise şi cu privire la localităţile
55 ANIC, Fond DPSG, Dosar 4/ 1918, f.77.
114
Poiana Mărului (în punctul numit Coasta Mare), Tohanul Vechi,

Codlea, Ghimbav, Feldioara, Bod, Hălchiu, precum şi la Moeciu.
,,Primele lucrări executate de unguri în cursul lunei iulie a.c. au

scopul de a păzi şoseaua mare Palanca – Ghimeş, gara Ghimeş cu linia de fer
şi podurile respective. Aceste lucrări sunt complectate de liniile de tranşee,
situate în faţa gărei Ghimeş, direcţia N-E, cari compun o serie de 10 tranşee,
începând de la cea de pe coama de jos şi terminându-se cu cele răsfirate pe
panta dealului la 30-40 metri înălţime. Cele mai lungi sunt de 20-25 metri,
respectiv 8-10 metri.
Între tranşeele 2 şi 3, la locul indicat pe fotografie, se află tranşeea
pentru mortiere. Pentru a încrucişa tirul lor, ei au construit în partea opusă
la 500-700 metri, pe panta muntelui, din S-V şoselei Ghimeş - Csíkszereda
(Miercurea Ciuc, n.n.), o linie neîntreruptă de tranşee, care conturează o
porţiune a muntelui pe o lungime de 200-250 m de la o înălţime de 30 de
metri deasupra şoselei, având 2 fronturi: unul în direcţia Palanca şi altul
spre gară, paralel cu şoseaua.
Un drumuleţ construit de curând duce în vârful muntelui, unde am
aflat că s-au făcut lucrări pentru piese de artilerie. De acolo se domină pe o
distanţă de 10-12 km şoseaua noastră, calea ferată, gara şi toată Valea
Trotuşului cu Palanca, Agăş, iar spre sud până la cota 1330.
Din cele expuse se vede că aceasta este pentru ei un punct foarte
important şi avem tot interesul să aflăm exact felul de lucrări făcute pe acest
munte, drumurile ce conduc în vârful lui, ce construcţii există acolo şi dacă
s-au făcut instalaţii de telefon’’ 56 .
Stânci, tranşee, fortificaţii
,,Din tranşeele din jurul gărei, ei pot executa un foc direct şi

încrucişat, în mod foarte eficace, pe o distanţă de 3 km, până la
frontiera noastră, fiind oprit de parapetele unde se află cetăţuia
Maria Tereza.
Aici, pe parapetul natural al stâncei abrupte, care are direcţia
N-S, paralel cu frontiera, se află 2 cazemate şi alte 6 parapete aşezate
56 Ibidem, Dosar 10/ 1915, ff.394-395.
115
paralel cu cazematele, adică având direcţia E-V şi dominând de la 30-

25 m înălţime, şoseaua noastră Palanca - Agăş, linia ferată cu
podurile şi satul Palanca din dreapta Trotuşului. Cum stânca este
foarte abruptă pe partea nordică, comunicaţia nu se poate face decât
pe scări şi pe partea opusă – sudică, unde se află un drumuleţ care
comunică cu satul Ghimeş.
Fotografiile no.10, 11 şi 12 reprezintă nişte tranşee văzute în
faţă şi profil, aflate pe muntele Borta Ursului la cota 1330, acoperite
după cum se văd cu grinzi, crăci de brad şi pământ. De la cota 1330 ei
domină Ciugheşul, Valea Apahaus, şoseaua nouă ce trece de
Ciugheş, iar spre N-E Palanca şi calea ferată’’.
Întărituri…
La 26 iunie 1915 se trimitea din Transilvania un raport în care

se spunea despre ,,cele mai serioase întăriri’’, care se făceau la Alba
Iulia, pe malurile Mureşului, căutându-se ,,să se apere atât oraşul cât
şi linia ferată’’ 57 . Pe dealurile satului Pâclişa se săpau tranşee,
asemenea pe dealurile Sebeşului săsesc, începând de la dealul Pleşei,
după Rotherberg. Tranşeele aveau 2 m adâncime şi 0,5 m lăţime,
fiind întărite cu scânduri şi acoperite cu scânduri şi cu glii de
pământ. La aprox. 5 km nord de Arad exista o tranşee care începea
de la calea ferată şi continua până peste linia Arad-Deva. Garnizoana
oraşului dispunea de 150 de soldaţi jandarmi, înzestraţi cu puşti de
diferite tipuri, cele mai multe ruseşti cu un cartuş. Garnizoana din
Sebeşul Săsesc avea doar 100 de soldaţi (unguri, slovaci, şvabi), la
care se adăugau cei 50 de jandarmi. Existau încazarmaţi şi 200 de
răniţi. În cazul unui război contra României, jandarmii urmau să
formeze un corp deosebit şi ,,în cercurile patrioţilor unguri domneşte
credinţa nestrămutată, că vor putea apăra cu succes ţara în contra
noastră’’. Pe muntele Csil Ianos se găsea un pichet de 40 de soldaţi,
iar la Braşov îşi făcuseră apariţia 15-20 de soldaţi germani, ,,slăbiţi de
abia puteau merge pe stradă’’.
57 Ibidem, f.3.
116
De la preotul Duhor din Tălmaciu şi de la câţiva ţărani s-a

aflat că numărul soldaţilor aflaţi la Tălmaciu, Sibiu, Crucea, Boiţa,
Săcele şi Sălişte se ridică la 30.000 58 . Tot drumul de la frontieră şi
până la Sibiu fusese minat, iar la Boiţa, pe partea stângă a şoselei se
construiseră întărituri de artilerie, în beton. O româncă din Lomnaşu
– Sibiu informa pe agenţii noştri la 2 iulie 1915, deci înainte de
intrarea noastră în război, că ungurii au pus pe prizonierii ruşi să
sape tranşee pe aliniamentul Agârbiciu – Şeica Mare – Şeica Mică –
Hasag – Soroştin – Lomnaş.
Rapoartele continuau în aceeaşi notă îngrijorătoare. ,,La

Topliţa se lucrează zilnic, de un număr de 600 oameni, la facerea de
şanţuri şi fortificaţii şi anume: de la gara Maresheviz spre Reghin, în
partea stângă pe dealul Zăucani’’ (13 iulie 1915).
,,Pe frontieră, pe teritoriul Covasna, se află cca 250 soldaţi şi
cam 20-25 jandarmi. Aceştia fac parte din cele 4 regimente de graniţă
ardelene, formate nu de mult’’, se scria într-un raport al D.P.S.G. din
28 iunie 1915, care este însoţit şi de o schiţă reprezentând fortificaţiile
executate în munţii Covasnei 59 .
…şi atrocităţi săvârşite de unguri
Austriecii trecuseră la construirea unui pod peste Prut, la

Tureni, dar au abandonat proiectul, întrucât ruşii pătrunseseră până
la Boian şi Mahala (21 iunie 1915). Începuseră să dezerteze soldaţi
germani şi maghiari, cât despre cei austrieci se aprecia că proveneau
din regimente diferite, erau ,,rău instruiţi, istoviţi de forţe, desgustaţi
şi gata pentru dezertare sau nesupunere’’ 60 . Exista o penurie mare de
ofiţeri, ajungându-se până acolo încât un locotenent comanda un
batalion. Media pentru un regiment de cavalerie era de 500 călăreţi,
58 Ibidem, f.7.
59 Ibidem, f.15.
117
artileria dispunea de 10 baterii (dintre care 6 baterii cu câte 6 tunuri,

2 cu 4 tunuri şi 2 de rezervă, cu 4 tunuri, obuziere de calibrul 100).
Brigada Specială Tulcea informa la 7 iulie 1915 că în Rusia,
populaţia era îngrijorată de mersul războiului şi a început să
vorbească cu ură împotriva conducătorilor ţării, în vreme ce în
Basarabia, populaţia românească ar dori să treacă sub stăpânirea
României.
În partea de sud a Bucovinei se construiau fortificaţii la
Pojorâta (unde munceau 200 de legionari), la Iacobeni (100 de
Soldaţi), Dorna-Candreni (800 de oameni). La Dorna se aflau trei
spitale (sub comanda unui Rittman), în care se găseau nu mai puţin
de 3.723 de răniţi. La Cârlibaba comanda era încredinţată lt.Josef
Proski, la Orşa lt.Josef Kocinski. Comandantul oraşului Cernăuţi era
cpt. Başminschi, iar al Rădăuţiului căpitanul de jandarmi Jaschievici.
În localităţile Ciornipoteck şi Dobronăuţi din nordul Bucovinei
,,soldaţii unguri au săvârşit cele mai mari devastări, incendiind casele
rutenilor, măcelărind femeile şi copiii, iar legionarii polonezi iau cu forţa
alimente de la locuitorii care mor de foame. În toată Bucovina s-a început de
câteva zile arestarea în masă a românilor bănuiţi de spionagiu, după
denunţurile evreilor. Ei sunt purtaţi prin aresturile de la Storojinetz şi
Colomea, iar cei mai persecutaţi sunt trimişi la Muncaci în Ungaria’’ 61 .
În comitatele româneşti Braşov, Făgăraş, Sibiu, Alba şi

Hunedoara, ,,toţi recruţii în armata comună sunt trimişi în Germania,
iar cei recrutaţi în armata ungară (honvezi) sunt trimişi la Seghedin,
Miskolcz şi alte centre ungureşti, pentru ca în cazul când românii ar
intra în acţiune în Ardeal să nu găsească nici un soldat român’’, se
informa printr-o notă din 4 iulie 1915. În Pasul Bran se semnala
sosirea a 4-500 de soldaţi, honvezi. Populaţia românească din Ardeal
,,e foarte neliniştită din cauză că s-a răspândit zvonul că dl. Vaida 62 ,
61Ibidem, Dosar 10/1915, f.16.

62Alexandru Vaida Voevod (1872-1950), publicist şi politician român, membru al
Partidului Naţional Român din Transilvania, prim-ministru şi ministru de Interne,
arestat de comunişti în 1945.
118
deputatul cercului Arpaş şi Aurel Popovici 63 ar fi trimişi de contele

Tisza la Berlin, unde ar trata în numele ardelenilor. Populaţia
românească desaprobă purtarea lui Vaida şi a lui Popovici, spunând
că nu mai au nici un drept să vorbească în numele ardelenilor, ei cari
au părăsit patria lăsând neamul românesc jertfă uneltirilor
maghiare’’ 64 .
Ruşii de întreabă până unde se va ajunge cu măcelul?
Poliţiile portului Brăila, oraşului Sulina şi Lascăr Catargiu

(Ismail) informau la 4 iulie 1915 despre trecerea vaselor înarmate. La
Galaţi, de la un rus sosit cu vaporul, s-a aflat că în Rusia începuseră
recrutarea scutiţilor, a reformaţilor şi a dispensaţilor din armată, fapt
care a produs nemulţumiri în rândul populaţiei, ,,care se întreabă
până unde va ajunge măcelul de oameni’’. Semnificativ este că
agentul poliţienesc informa despre ,,mari evenimente’’ care se
aşteaptă în Rusia după terminarea războiului, întrucât ,,mulţi au
înţeles că sub actualul regim Rusia nu mai poate trăi’’ 65 . La Tula,
jandarmeria urmărea pe Lev Tolstoi Makovatzchi şi pe jurnalistul
P.Bulgacov şi alţi 40 de tolstoişti, învinuiţi că au alcătuit şi răspândit
un apel. Brigada Specială de Siguranţă Iaşi informa şi ea la 5 iulie
1915 despre refuzul ruşilor de mobilizare şi de nemulţumirea
Puterilor Centrale faţă de România, care nu a permis tranzitarea
teritoriului cu muniţii pentru Turcia.
63 Aurel C. Popovici (1863-1916), jurist şi politician român, a lăsat unele scrieri

istorice, propunând în 1906 o federalizare a Austro-Ungariei.
64 Dosar 4/ 1918, f.39.
65 Dosar 10/ 1915, f.24.
119
4. NOTE SINCERE DE PE FRONTUL

MOLDOVEAN
,,Din punct de vedere juridic, raportul dintre Poliţie

şi administraţie nu se poate situa decât în cadrul unor
relaţiuni de strictă colaborare’’.
(General de Corp de Armată Constantin Z.
Vasiliu, subsecretar de stat pentru Poliţie, 1942)
120
F
undamentală în scrierea istoriei este respectarea
adevărului istoric. Una din cărţi în care o să întâlniţi
cuvenita tratare fără ocolişuri, dureroasă pe alocuri, este
cartea academicianului FLORIN CONSTANTINIU, O istorie sinceră a
poporului român.
În rândurile care urmează vom reda câteva fragmente din
notele poliţieneşti ale perioadei participării României la primul
război mondial, care relevă şi aspecte reprobabile, la care ar fi bine să
luăm aminte, pentru că avem de învăţat din ele.
Ignoranţă
Pe baza unor date obţinute de comisarul C.S.Neacşu de la

Poliţia Punctului Bahna, la 26 noiembrie 1915 Poliţia Verciorova
informa autorităţile de la Bucureşti despre nişte ofiţeri germani care,
la 4 noiembrie şi-au făcut apariţia cu un automobil şi au fotografiat
lucrările executate de Regimentul 17 Infanterie la 500 de m de capul
de pod C.F.R.. Ei au fotografiat inclusiv pe soldatul român din postul
de santinelă, iar la vreo 10 zile, un jandarm ungur i-a dat soldatului
,,nişte cărţi poştale cu fotografia grănicerului’’. Poliţiştii trăgeau un
semnal de alarmă faţă de comportarea grănicerului care refuză să
ofere informaţii şi mai mult, dovedeşte o crasă ignoranţă.
Dinamită la capul de pod
La 17 ianuarie 1918, poliţaiul Popovici telegrafia autorităţilor

poliţieneşti române, anunţând prinderea lipoveanului Vasile Ieftemie
Vidusca, din comuna Lespezi, judeţul Iaşi, pe când punea dinamită
la capul de pod de cale ferată între Paşcani şi Lespezi. Interogat,
afirmă că explozivul îl are de la un ,,binevoitor’’ soldat rus 66 .
121
Tot în această perioadă, se constata cum 300 de ruşi au

încercat să treacă Prutul pentru a ridica vite, fiind somaţi şi
deschizându-se focul, au fost siliţi să se retragă, iar ,,evreii din
Lipcani s-au înarmat cu arme cumpărate de la trupele maximaliste
plecate la Bălţi şi Smerinca’’. Nota poliţienească evidenţiază de
asemenea că ei sunt ,,ostili şi fac propagandă contra românilor’’.
Comitetul Evreiesc arestează cu ajutorul soldaţilor maximalişti pe
orice român trecut graniţa şi bănuit că a făcut-o pentru culegerea de
informaţii (24 ianuarie 1918) 67 .
Câteva zile mai târziu, mai precis la 12 februarie 1918, poliţiştii
informau despre luptele care se dau la Hotin şi în împrejurimi, între
bolşevici şi regimente poloneze şi constatau cum ,,trupele austriece
ocupaseră vechea frontieră între Basarabia şi Bucovina, apoi au pătruns în
localitatea Mamaliga spre Lipcani. Se semnalează că bolşevicii fac
propagandă printre locuitorii români din Basarabia, pentru a lupta contra
Armatei Române’’ (12 februarie 1918).
Jandarmii exportă grâne
Unul dintre puţinii politicieni români care au lăsat posterităţii

pagini în care au descris şi mizeria din viaţa politică românească este
boierul de la Breasta, Constantin Argetoianu (născut în 1871 la
Craiova şi mort în 1952 în puşcăria de la Sighet). Neîndoielnic,
Argetoianu a fost un oportunist şi un traseist politic, însă graţie lui
ştim că, în vreme ce soldaţii români nu aveau uneori nici măcar
bocanci şi se deplasau spre front mai mult pe jos, miniştrii şi
parlamentarii şi-au transportat la Iaşi butoaie de vin şi felurite
bunătăţi. Unul chiar a atins culmea nesimţirii: a dus cu trenul ficuşii
consoartei!
O notă poliţienească din 1915 consemna: ,,Se zice că Poliţia de
Siguranţă a noastră ar fi printre cele dintâi din ţară şi de asemenea se crede
că în momentele critice prin cari trece ţărişoara noastră, s-ar fi luat
măsuri’’, scria un agent conştiincios, din păcate rămas anonim. În
67 Ibidem, f.58.
122
realitate – continua el – în judeţul Gorj, se aflau poziţii strategice

nepăzite, se făcea ,,comerţ de speculă cu grâne’’, ajungându-se până
acolo încât, un căpitan de jandarmi exporta grâne.
Tot acum, la hotel Princiar din Bucureşti era cazat evreul
Natan Natansohn, despre care poliţiştii aveau date că are legătură cu
ministerul de război Austro-Ungar, primind şi expediind
corespondenţă (2 decembrie 1915).
Unii pe front, alţii la trai pe vătrai
Prin nota 2591/20 decembrie 1917, adresată directorului

Poliţiei şi Siguranţei Generale (cu sediul la Iaşi), şeful Brigăzii
Speciale de Siguranţă Roman, Gheorghe S. Dumitrescu, raporta
despre informaţiile culese de agenţii ,,no. 289 şi 338’’. Redăm: ,,Cu
ocazia armistiţiului, s-a acordat la unii soldaţi români de pe front permisii
pentru a veni pe acasă; aceştia venind şi văzând că din gospodăriile lor
lipsesc vitele cum şi alimentele cari au fost ridicate de jandarmi, sunt foarte
nemulţumiţi şi amărâţi în sufletul lor că averea lor compusă din boi, vaci,
cai, porci, păsări, porumb, grâu, orz, etc. a fost cu totul rechiziţionată.
Aceasta o discută cu toţii între ei, spunând că nu le-a mai rămas decât
pereţii casei goi, căci la mulţi le-a rechiziţionat şi pânzeturile pe care le-a
avut prin casă’’ 68 .
Deocamdată, soldaţii nu protestau şi nu trecuseră la
ameninţări, însă aceste manifestări nu erau cu totul excluse. Având
în vedere importanţa informaţiei (,,Secret’’), rezoluţia directorului
general al Siguranţei, Iancu Panaitescu, a fost următoarea: ,,Raportat –
Notă Dlor Prim Ministru şi Ministru de Război’’.
Bande de dezertori români
Există situaţii în care unele informaţii poliţieneşti se referă la

cazuri grave, de dezertare. Potrivit unei telegrame, în ianuarie 1917,
locuitorii comunelor sucevene Drăguşeni şi Cristeşti erau terorizate
68 Dosar 3/1915, ff.32-32v.
123
de ,,bande de dezertori români armaţi cu mitraliere, grenade,

carabine’’, care atacau regulat posturile de jandarmi. Deşi
comandantul Companiei de Jandarmi Suceava avea cunoştinţă
despre asemenea fapte grave, nu a luat măsuri, în zonă domnind o
adevărată ,,anarchie’’. Telegrama era adresată generalului Sterea,
inspector general al Jandarmeriei Rurale, de către comisarul
C.N.Pop, din cadrul Comisariatului Guvernului pe lângă Corpul 2 al
Armatei Imperiale Ruse 69 .
Carne de cal în loc de hrană
Trecut pe frontul bucovinean, informatorul V.Nimigeanu

încunoştinţa la 6 februarie 1918 Sub Brigada Dorohoi despre situaţia
economică ,,cât se poate de proastă’’ din Cernăuţi şi din toate
comunele bucovinene.
Populaţia organiza aproape zilnic ,,manifestaţiuni de stradă’’,
comandatura militară fiind asediată zilnic de turbulenţi care cereau
alimente şi pâine. ,,În restaurante şi cârciumi se serveşte carne de cal
(asortată cu diverse surogate), pâinea însă lipseşte cu desăvârşire’’ 70 . Pe
baza unei cartele, o singură zi pe săptămână se dădea o pâine de
persoană. Carnea de vacă era de 30 lei kg, cea de cal doar 4 lei.
Semnificativ este faptul că se sacrificau numai caii bolnavi sau răniţi.
Conductele de apă şi reţeaua de electricitate erau ,,cu desăvârşire
distruse’’. Totodată, cum s-a întâmplat de atâtea ori în decursul
istoriei noastre, dacă necăjiţii o duceau prost, teatrele erau deschise,
iar ,,populaţiunea cu dare de mână petrece’’.
Lemne de speculă
La 12 ianuarie 1918, agentul 338 din cadrul Brigăzii Speciale

de Siguranţă Roman informa că, la cântarul primăriei a observat mai
mulţi ţărani şi 30-40 de căruţe cu lemne. Chestionaţi, sătenii au
69 Ibidem, f.60.
70 Ibidem, f.171.
124
relatat că ,,au fost scoşi forţat de către jandarmii din mai multe comune şi
le-a impus să aducă lemne din pădure, la Roman, pe motivul că lemnele
sunt pentru ofiţerii din garnizoana locală’’.
N-ar fi fost nimic, însă, ,,aceste lemne au fost vândute la diferite
persoane particulare, majoritatea evrei, la preţuri fabuloase’’ 71 . Printre cei
folosiţi la corvoadă, Mihai Anton şi Gurg Martonio din Răchiteni,
Lucaci Tamaş şi Andreiaşi din Tămăşeşti, Vasile Onişor din Doljeşti,
Vasile Spătaru, Gheorghe Andronache şi V.C.Chiriac din Boghicea,
însă numărul ţăranilor era mult mai mare. De multe ori, ţăranii erau
scoşi cu caii în lapoviţă, nu aveau ce să mănânce timp de până la 24
de ore. ,,Ţăranii pângeau şi susţineau sus şi tare că au fost puşi în
mod samavolnic să facă corvoadă evreului Leizer din Bâra pe un preţ
derizoriu sub motiv că aduce lemne dlor ofiţeri, pe când în realitate
evreul vinde lemnele particularilor, făcând astfel afaceri pe seama
ţăranilor, care sunt gata a arăta casele unde au dus lemnele’’.
La Roman existau ţărani care au stat cu caii în ploaie şi 24 de
ore, iar unii erau ,,bătrâni care plângeau spunând că au ajuns robi
jidanilor’’ 72 . La discuţiile interceptate de agent a asistat şi Constantin
Lumezianu, funcţionar la Comisariatul Guvernului de pe lângă
armata rusă. ,,Ca dovadă că la mijloc nu este decât o afacere puţin curată,
este faptul că, în aceeaşi seară, agentul a fost chemat de o anume doamnă
Lupu, cu magazin de curelărie, care, spunând că vine din partea lui Leizer
(beneficiarul afacerilor oneroase), i-a promis câteva căruţe de lemne, numai
<<să nu mai spun nimănui ce am auzit de la ţărani>>’’ 73 . Act destul de
rarisim, agentul a refuzat. Onoare lui!
Tot în ianuarie 1918 sosea la Iaşi venind de la Bacău un tren la
care era ataşat un vagon, cu care a sosit o misiune elveţiană, compusă
din căpitanul de artilerie Schrottar şi dr.Guillerman. Aceştia aveau
asupra lor mâncare, pentru că li se spusese că aici nu se găseşte şi
pachete cu cadouri pentru prizonieri nemţi. Chestionat de cei doi
elveţieni cu privire la cadoul potrivit pentru regele Ferdinand,
71 Ibidem, f.134.
72 Ibidem, f.135v.
73 Ibidem, f.134v. Pe cele patru file, de remarcat caligrafia deosebit de îngrijită a
celui care a scris nota, secretarul Ioan M. Gheorghiu.
125
ataşatul militar român la Berna, contraamiralul Gratzonschi ar

răspuns ,,că cel mai nimerit cadou pentru M.S. Regele ar fi o periuţă
de dinţi’’ 74 .
Ataşaţi de austrieci
Cu privire la starea de spirit a populaţiei, ,,Delegatul

Siguranţei Române pe lângă Cartierul General Rus’’ consemna într-o
,,Notă de informaţiuni’’ din ianuarie 1918 câteva date ,,ce le socot
importante pentru present, dar mai ales pentru viitor’’, astfel:
,,Oamenii, atât cei din popor cât şi intelectualii, aproape fără excepţii au
trecut prin şcoala de patriotism a Austriei, cea mai perfidă şi iezuitică din
câte s-au pomenit, toţi privesc cu ură sosirea armatei române, deşi aceasta
încă nu le-a făcut nici cel mai mic neajuns’’ 75 . În caz de retragere a
trupelor române, populaţia duşmănoasă putea acţiona împotriva
noastră, întrucât dispunea de foarte multe puşti de la ruşi – lămurea
poliţistul – care propunea să se ordone de comandamentele române
predarea armamentului, sub sancţiunea unor pedepse aspre. În caz
de plebiscit pentru stabilirea hotarelor politice, el recomanda să se
întrebe pur şi simplu limba pe care o vorbeşte poporul, pentru că
dacă ar fi întrebaţi unde ar vrea să fie, ,,absolut sigur că aproape toţi ar
spune <<La Austria>>, cei mai mulţi fireşte fără să-şi dea seama de ce şi
pentru ce, ei aşa fiind dresaţi de mici copii de către statul care avea nevoie de
asemenea dobitoace inconştiente’’ 76 .

75 Ibidem.
76 Ibidem.
126
5. CIFRELE SECRETELOR – SECRETELE

CIFRELOR
,,Într-o ţară sănătoasă, cu un popor demn şi unit,
Poliţia nu poate fi decât o adevărată magistratură’’.
Mihai Antonescu, preşedintele Consiliului de
Miniştri, 1943
n condiţiile în care nu existau comunicaţii telefonice, nu
Î aveau la dispoziţie internet, iar curierul care ducea

corespondenţa putea lesne să cadă în mâinile duşmanului,
unde ar fi fost lichidat, acum o sută de ani, poliţiştii noştri au reuşit
să comunice instituţiilor statului român informaţii cu valoare
127
operativă, pe baza cărora să-şi poată fundamenta deciziile de natură

politică.
Prezentăm acum două aspecte mai puţin cunoscute ale
activităţii poliţiştilor români pe ceea ce am numit ,,frontul
informaţiilor’’, cu nimic mai prejos decât ,,frontul armelor’’.
Este vorba - pe de o parte - de un document foarte important,
care dovedeşte aflarea de către poliţiştii români a unuia din codurile
cu care operau austro-ungarii în primul război mondial, iar pe de
alta de modul de cifrare-descifrare de către Siguranţă a unei
telegrame care conţinea informaţii secrete. Pe aceste documente se
află rezoluţia directorului Siguranţei şi menţiunea ,,Raportat’’. Ceea
ce înseamnă că informaţiile au ajuns la miniştrii de Interne şi
Apărare, la preşedintele Consiliului de Miniştri şi – de ce nu? – chiar
la regele Ferdinand. Importanţa informaţiilor conţinute este de
netăgăduit şi ceea ce prezentăm este doar o părticică din contribuţia
Poliţiei Române la făurirea României Mari 77 .
Raportul No.XXXX/ 7 noiembrie 1915
Folosind surse informative calificate ca ,,sigure’’, printr-un

raport codificat ,,No.XXXX’’ şi datat 7 noiembrie 1915, poliţaiul
oraşului Dorohoi (I.Th.Vameşu) informa pe directorul Siguranţei,
despre organizarea în Bucovina (aflată sub ocupaţie austriacă) a unui
număr de 32 de ,,biurouri de spionaj şi informaţiuni’’. Aceste birouri
aveau agenţi plătiţi lunar şi se aflau sub coordonarea unui birou
central, situat la Colomea. Erau femei şi bărbaţi, ,,oameni speciali,
profesionişti şi indivizi răi, criminali chiar’’ 78 . La plecare, fiecare
spion primea 400 de coroane. Existau de asemenea agenţi angajaţi,
cetăţeni ai ţărilor inamice, care ţineau legătura cu biroul central prin
curieri. Acestora li se alăturau agenţii informatori din serviciul
77 Acest articol a fost publicat, sub o altă formă, în cotidianul ,,Adevărul’’, în

numărul din 30 iunie 2007, cu titlul Agenţii interbelici au câştigat ,,războiul
cifrului’’.
128
comandanţilor militari, femei şi copii din sectorul unde erau

încartiruiţi militarii. Dintre agenţii ofensivi (spioni) şi defensivi
(contraspioni), erau nominalizaţi: Iosef Axelrat, evreu din Bucureşti,
Iosef Schwet, Ştefan Matciborschi din Dobronăuţi, Ştefan Melnicek
din Brodina, Eugen Şuschowski şi Demeter Volanschi din Rădăuţi, în
total 18 indivizi. În Bucovina se făceau ,,mari şi grabnice pregătiri’’,
iar ,,până acum două săptămâni se spunea cu bucurie că România va
merge cu puterile centrale, se întrerupsese chiar lucrările de întăriri’’.
Între biroul central şi ofiţerii sau agenţii însărcinaţi cu
spionajul în alte ţări avea loc o intensă corespondenţă, fie prin
telegraf, fie poştal, fie prin curieri. Pentru cifrarea corespondenţei se
întrebuinţau ,,dicţionare’’, cifrate în trei moduri: cifrarea literelor,
cifrarea cu litere şi cu cifre a cuvintelor şi cifrarea anumitor expresii
militare.
Poliţistul a reuşit să afle următorul alfabet cifrat (1915): a

(literă codificată în documente cu cifra 12), b(9), c(8), d(4), e (26),
g(77), h(2), i(6), j(82), k(10), l(36), m(28), n(19), o941), p(21), r(14),
s(84), t(62), u(69), v(98), w(29), x(41), y(53), z(88).
Unul din mesajele trimise era scris astfel 79 : ,,În ziua de 28
octombrie am fost cu 12 prieteni vânători la vânat, am împuşcat 19 iepuri şi
6 vulpi. 14 iepuri au fost ciuruiţi de peste 69 de gloanţe. Au luat parte 84
băieţi hăitaşi între care 6 aveau şi ei puşti cu o ţeavă. Am avut cu noi şi 12
câini şi s-au tras 62 cartuşe cu 12 puşti între care 8 aveau calibru mare; s-
au tras şi 12 cartuşe cu poşte pentru porci. La 28 noiembrie vom face cu
aceeaşi 12 vânători o vânătoare de 2 zile. Eu mi-am cumpărat o puşcă nouă
foc central calibru 12 şi-mi voi prepara vreo 36 cartuşe. Fiind orele 12
noaptea mă culc. Îţi voi scrie în curând. La revedere. Gustav’’.
Decodificat, acest fragment însemna – nu-i aşa că vă
surprinde? – ,,Mâine ruşii atacă Mahala’’. Ceea ce s-a şi întâmplat,
ruşii chiar au atacat localitatea vecină Cernăuţiului.
Telegramă cifrată
79 Ibidem, f.307.
129
Actualmente suburbie a municipiului Suceava, loc unde s-au

născut Jean Bart (pseudonim al lui Eugeniu P. Botez) şi scriitorul
evreu Norman Manea, Burdujeniul era în 1917 punct românesc de
trecere a frontierei spre Austro-Ungaria. Importanţa strategică i se
subînţelege. De aici, M.Gheorghiu, şeful Poliţiei Punctului Burdujeni,
expedia directorului Siguranţei, la 15 decembrie 1917, o ,,telegramă’’,
cu următorul conţinut 80 :
,,TELEGRAMA. URGENT CU PRECAD DL J PANAITESCU
DIRECT POLITZIEI SIGUR GLE JASY. G BURDUJENI 92 S 87 –
28 – 11/20 = 0095 SI 4811 AU INTRAT IN 3656 URMATOARELE
2680 -. E SEASE 2686 – URI SI SEASE 2898 – 4565 – 9408 – NE, 5537,
4457, 4456, 4875, 5813, TREI 1849-RII, 0068, 4875, CU 5370, 0068,
4875, 5813, UN 8741, UN 1479, 2889, 0068, 4875, 5813, 4572, 4875,
5813, 6531, NUMARUL 3574, UNA 2928. DE 2350 – 1670 – IERA
0575, 8618 – TZI 7788 – TZI SI 5401, 4875 CU PORUMB NEBATUT
= SEFUL POLITZIEI BURDUJENI BARIERA M.GHEORGHIU NO
178 DIN 15/12/917’’.
Descifrarea:
,,Gara Burdujeni. Eri şi azi au intrat în ţară următoarele trupe ruse:

6 tunuri şi 6 chesoane, regimentele de artilerie 41, 40, căruţe, bagaj, trei
bucătării, 12 căruţe cu muniţii, 12 căruţe bagaje, un aeroplan, un pluton
cavalerie, 12 căruţe bagaj, 68 căruţe bagaj, regimentul de infanterie 16, o
companie de mitraliere, 73 soldaţi armaţi şi 9 căruţe cu porumb nebătut’’.
O altă telegramă, expediată de această dată de la Paşcani de
poliţaiul I.Popovici, la 16 decembrie 1917, avea următorul conţinut:
,,Astăzi s-au dezarmat în gara locală şi luat de la ruşi 600 arme şi două
aruncătoare de mine. La rampa gărei Brigada III-a artilerie rusă a adus de
pe front circa 20 vagoane proectile de 105, şrapnele şi cartuşe scoase din
lăzi. În urma cererii Comandamentului rus din gară, s-a postat santinela
românească la acest deposit. Ne-a mai atras atenţiunea că două mitraliere
130
ruse antiaeriene au dispărut din Paşcani. Ruşii se supun la somaţiile de

dezarmare’’ 81 .
6. AGENŢI ACOPERIŢI PE
,,FRONTUL INFORMAŢIILOR’’ - ÎNTRE
ONOARE ŞI UMILINŢĂ
,,Diletantismul în materie de Poliţie Judiciară poate

fi corectat de instanţă. În Siguranţă devine funest’’.
Revista ,,Siguranţa, 1941
Poliţişti agenţi secreţi
După declaraţia de război a României către Austro-Ungaria

(14/27 august 1916), în contextul trecerii Armatei Române în
Transilvania, pentru eliberarea pământului strămoşesc, în teritoriul
până atunci ocupat s-a hotărât înfiinţarea de servicii poliţieneşti
care să asigure o bună informare a autorităţilor române în general,
81 Ibidem, f.21.
131
a armatei în special, cu privire la: mişcările, sprijinul primit din

partea etnicilor maghiari, logistica inamicului şi starea de spirit a
populaţiei.
Aşa avem, de pildă, Ordinul ,,SECRET’’ nr.25/18 august
1916, al Marelui Cartier General – Secţia I-a, Biroul
Informaţiunilor, prin care se menţionează că, ,,în urma trecerii peste
Carpaţi a trupelor noastre’’, se hotărăşte înfiinţarea unui ,,Serviciu
de Informaţiuni şi Contraspionaj’’ la Braşov 82 . În esenţă, era
vorba de o echipă de opt poliţişti, între care, comisarul Dragomir,
subcomisarul T.Ionescu, agenţii V.Scârneciu, Dumitru Lacea,
Niculae Popeia, Dr.Gribovschi, Gheorghe Silady, Ştefan Ionescu şi
I.Nemeş. Ei aveau sarcina de a lucra pentru descoperirea celor ce
spionau şi totodată de a ajuta prefectul în îndeplinirea îndatoririlor
poliţieneşti. Poliţiştii urmau să recruteze ,,cu cea mai mare băgare de
seamă’’ agenţi-informatori, ştirile urmând a fi transmise telegrafic,
telefonic, prin notă sau prin curieri-biciclişti. Agenţii Griborosky,
Siladi (Silady) şi Ştefan Ionescu îndeplineau şi rolul de agenţi de
legătură cu centrele vecine: Sighişoara-Mediaş (pe Valea Târnavei
Mari) – Mureş-Luduş (pe Valea Mureşului), către Cluj.
O altă echipă urma să pătrundă în Transilvania, de la
Rîmnicu Vâlcea pe Valea Oltului, spre Sibiu şi formaţiuni similare
vor ajunge în zilele următoare la Borsec, Orşova, Tălmaciu,
Miercurea Ciuc, dar şi în Moldova. I.Staicu, poliţaiul din
Vârciorova, este numit şeful echipei (Brigăzii de Siguranţă) în
ţinutul Orşova, având în subordine pe agenţii I.Conciatu, G.Iovin
şi Tr.Birăescu.
Potrivit Notei nr. 49 din 23 august 1916, a generalului
Dumitru Iliescu, Vasile Bart, şeful Poliţiei Câineni, era însărcinat cu
înfiinţarea unui ,,Serviciu de Informaţiuni şi Contraspionaj’’ şi
urma să plece, însoţit de o echipă, pe Valea Oltului, spre Sibiu, cu
,,sarcina de a lucra spre a descoperi pe cei ce fac contraspionaj precum şi
[pentru] a ajuta în ceia ce priveşte îndatoririle poliţieneşti, eventual şi pe
Prefectul oraşului Sibiu când s-ar ocupa şi numi un prefect’’. Se preciza
132
clar că ,,indiscutabil, serviciul militar primează’’. Ştirile erau

transmise M.C.G., în afară de cele de ordin pur poliţienesc, care
erau expediate direct Serviciului Siguranţei Generale Bucureşti. În
ansamblu, poliţiştii acţionau în zona armatei de operaţiuni, astfel:
cei din centrele Orşova, Petroşani şi Tălmaci în sectorul Armatei I-
a, cei din Braşov în sectorul Armatei a II-a, iar cei din Borsec şi
Miercurea Ciuc în cel al Armatei de Nord. Salariile celor pe care-i
vom numi generic agenţi acoperiţi erau cuprinse între 30 şi 250 lei,
bani la care se adăuga 50 lei primă de echipare şi… un revolver.
Centrul Miercurea Ciuc era format din comisar C.Dumitrescu şi
agenţii Dr.D.Cazacu, Dr.Al.Moldoveanu, Victor Cioflek, Silvestru
Cioflek, Constantin Bobancu, Radu Găbruş, Valeriu Bucşa şi Stere
Goli. Cel din Borsec avea în componenţă pe lt.Florian Bogdan,
comisarul D.Grigorescu şi agenţii Victor Liviu Deak, Ion Lupescu,
Emanoil Concănescu, Virgil Popescu, Ovidiu Chinezu, Dumitru
Nacu, Teodor Bosesşanu şi Iulian Sasu. Centrul de Informaţii şi
Contraspionaj Braşov era format din: mr. (rez.) Grigore Popescu,
comisar I.Dragomir, subcomisar Traian Ionescu şi agenţii Dumitru
Lucea, Niculae Popea, V.Scârneciu şi D.Nemeş.
Întreg personalul dintr-un centru era subordonat nemijlocit
unui şef, activa în zona armatei de operaţiuni şi se afla sub
controlul profesional şi disciplinar al subdirectorului Siguranţei
Generale, lt.col. N.Stan Emanuel, ataşat la Marele Cartier General.
Suntem în plin război şi cred că oricine înţelege că misiunea
acestor poliţişti era de cea mai mare importanţă.
Jurământ din 23 august 1918
Iată care era jurământul de credinţă al unui agent poliţienesc

ce acţiona în Transilvania.
Jur în numele lui Dumnezeu şi declar pe onoarea şi
conştiinţa mea credinţă Majestăţii Sale Regelui, Dinastiei Sale şi
Constituţiunii Ţărei mele.
De a aplica legile şi a mă conforma lor.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu.
133
ss.Gh.Brânzei.
Acest jurământ s-a săvârşit în asistenţa mea.

Preot Calistrat Proca
Astăzi 23 august anul 1918 s-a săvârşit acest jurământ în

presenţa subsemnatului.
Ministru de Interne
ss. Brătianu 83 .
Umilinţă şi prostie
La 25 martie 1917, Echipa de Siguranţă Ungheni prezenta un

raport de activitate a ,,Centrului de Informaţii Cicsereda’’
(Miercurea Ciuc), adresat cunoscutului director Iancu Panaitescu.
Perioada la care se făcea referinţă era de la înfiinţare (14
septembrie 1916) şi până la sfârşitul anului. De la început,
N.Drăguţescu, director de poliţie clasa I menţionează cum au fost
primiţi de generalul Constantin Prezan ,,într-un mod cât se poate de
afabil, arătându-ne importanţa misiunei noastre, îmbărbătându-ne la
muncă serioasă şi devotament’’.
Din păcate, subordonaţii viitorului mareşal se vor comporta
cu poliţiştii în mod cu totul neprofesionist, dezonorant pentru un
militar şi umilitor pentru agenţi. Fără a generaliza, vorbim în cele
ce urmează de o situaţie ocolită în scrierile istorice nesincere, în
care ofiţerii de armată s-au comportat cel puţin nedemn. Asta ca să
nu zicem mai mult.
Vom purcede prin a spune că, agenţii transilvăneni erau
deseori folosiţi de ofiţerii de armată ca interpreţi (traducători) din
maghiară şi germană, la eliberarea biletelor de liberă trecere pentru
etnicii unguri sau austrieci, evident, fiind astfel deconspiraţi.
Acţionând cu preponderenţă în satele ungureşti, care manifestau
83 ANIC, Fond DGP, Dosar 37/ 1918, f.31.
134
,,o ţinută ostilă faţă de armata noastră’’, agenţilor nu li se dădea

nici măcar căruţe, astfel încât ,,eram nevoiţi a parcurge distanţe
destul de mari pe jos’’. Totodată ,,militarii se amestecau
necompetent în intimităţile noastre, punându-ne formale piedici’’.
Iată un prim exemplu. După ce, pe baza materialului
informativ acumulat, poliţiştii au cerut arestarea unei ,,ovreice
maghiare’’, Franciska Grosberg, stabilită de puţin timp în
Miercurea Ciuc, care era amanta maiorului Viola dintr-un
regiment de honvezi, despre care românii aveau informaţii că se
ocupă cu spionajul, maiorul Predescu, comandantul unui batalion
din Regimentul 50, numit totodată comandant al pieţei, a refuzat
să o aresteze. Mai mult, el îl ia pe şeful agenţilor acoperiţi,
N.Drăguţescu şi pe un soldat evreu în chip de translator, merge la
femeie acasă şi-i spune ,,să nu aibă nicio teamă de noi, fiindcă atâta
vreme cât va fi dânsul aici, nu i se va întâmpla nimic’’. Poliţistul
încheie astfel revoltat: ,,Este evident cât de mare a fost umilirea
noastră, ce a trebuit să îndurăm în faţa acestei spioane, care-şi
găsise protector un maior român’’. Nu a fost singurul caz. Maria
Panci şi Ana Oprea, semnalate de agenţii români drept spioane
erau ,,prostituate pentru gradele inferioare’’, chiar şi aşa riscul ca
inamicul să afle mişcările Armatei Române fiind astfel foarte mare.
Vasile Fenăsoiu, ,,ungur catolic’’, primar în Slănic Moldova,
înscria în acte nou-născuţii cu nume… maghiare, iar când i s-au
cerut târnăcoape pentru săparea tranşeelor, a îndemnat locuitorii
să refuze. Condamnat pentru fals în acte publice, la apel din dosar
dispare chiar… corpul delict! Spionaj făcea şi evreul Leon Paltin,
directorul fabricii Negropontes de lângă Grozeşti, iar Maria Conţu
(fostă Kézdivasarhedly) s-a îmbătat de bucurie că satul Casin a fost
evacuat, spunând: ,,Lasă, lua-o-ar dracu de Românie, o să dea de dracu,
căci o să o împingă ungurii până la Siret’’. La ungurul Andrei Fikes s-
au găsit schiţe de tranşee, hărţi şi dinamită, iar domnişoara
Negropontes l-a transferat ,,ca pedeapsă’’, de la moşia Grozeşti la
Roznov.
Tot fără urmări a rămas semnalarea ca spion a evreului
David Zukerman, administrator al exploatării pădurii şi fabricii de
135
cherestea Tisa. Împotriva tuturor acestora, semnalaţi şi

documentaţi informativ de poliţişti, militarii n-au adoptat nicio
măsură.
Intrate în ţară în mod fraudulos şi bănuite de spionaj, Maria
Kubini şi fiica sa se stabiliseră în mod suspect în Moineşti, unde
,,se ţineau de baluri cu ofiţeri’’, erau ,,intime’’ cu sublocotenentul
Iosif Bagovan, iar când acesta e rănit, deşi tânăra era logodită cu el,
îl părăseşte pentru slt.Rădulescu, care-i punea la dispoziţie trăsura
şi ordonanţa! Vă reamintesc că suntem în război, nu la balul
protipendadei! Şi în vreme ce soldaţii degerau în tranşee,
cuconetul beneficia de trăsuri şi valeţi. Facem o scurtă paranteză:
să ne reamintim că în cel de-al doilea război mondial, în repetate
rânduri, generalul (ulterior mareşalul) Ion Antonescu a luat
drastice măsuri de reducere şi desfiinţare a acestor posturi călduţe
de ordonanţe, care ajunseseră la proporţii nebănuite, o adevărată
pecingine. Azi Poliţia Română nu duce deloc lipsă de ordonanţe.
După ce poliţiştii le documentează activitatea, sunt în cele din
urmă arestate ,,din ordin superior’’, li se descoperă un indicator
alfabetic secret, adrese de gradaţi şi peste 70 de scrisori din
Ungaria, unele cu un oarecare Katz, prizonier austriac din Rusia,
probabil comunistul Dobrogeanu-Gherea. Asupra lor s-a găsit şi o
scrisoare semnată cu numele conspirativ ,,Cocuţa’’, dar expediată
de sublocotenentul Bogdan, prin care-i comunica mişcările
Regimentului 4 Vânători.
Altă situaţie: semnalat ofiţerilor români că întocmea
rapoarte către patrulele ungureşti, cerând arestarea locuitorilor
filo-români, Istvan Balogh este numit primar în Várdatfalva! Fără
comentarii!
Hrană din rămăşiţe
Poliţiştii primeau hrana ,,din rămăşiţele soldaţilor, prin bani

sau prin tutun’’, nu aveau bani pentru informatori, în condiţiile în
care inamicul ,,plătea orice nimic cu sute de lei’’, deghizarea nu s-a
putut face din pricina lipsei de haine. S-au întâmplat deseori cazuri
136
în care erau alungaţi, coborâţi din trenuri, siliţi să prezinte

militarilor şi personalului CFR carnetele de recunoaştere, ceea ce,
evident că-i deconspira. Cel mai adesea se făcea haz la vederea
actelor lor, ,,zâmbind cu compătimire şi dispreţ’’. Un agent a fost
coborât de trei ori din tren, deşi arătase carnetul, instituţiei lor nu i
se dădea de către autorităţile militare nicio importanţă, nici un
concurs eficace.
Prin comportarea neprofesionistă şi iresponsabilă a unor
ofiţeri ai Armatei Române, munca extrem de grea a agenţilor
acoperiţi, desfăşurată pe un teritoriu necunoscut şi într-un mediu
categoric ostil, a fost pur şi simplu nesocotită şi pe alocuri,
sabotată. Şi asta nu era neapărat în detrimentul Poliţiei, cât mai
ales al armatei şi în cele din urmă al interesului naţional, care
întotdeauna trebuie să primeze!
137
7. INFORMAŢII DIN PRIMUL RĂZBOI

MONDIAL
,,Elemente pregătite, neîntinate, serioase şi de o

moralitate exemplară, sunt tot atâtea cerinţe care trebuie să
intre necondiţionat în alcătuirea aluatului cu care instituţia
poliţienească trebuie să-şi aşeze temeliile ei’’.
General Diaconescu, directorul general al
Poliţiei, 1943
Venise revoluţia socialistă şi ruşii se retrag
138
L
a 22 decembrie 1917, Poliţia Punctului Mihăileni, judeţul
Galaţi, prin T. Botez, subcomisar clasa I, informa despre
retragerea de pe front a soldaţilor ruşi din Corpul 10. În
această noapte, un ofiţer rus a fost întâlnit de patrulele române pe
străzile Romanului. Cerându-i-se să se identifice, a răspuns prin
focuri de revolver, iar soldaţii noştri au ripostat, omorându-l. Tot în
această noapte, delegatul satului Cuci din comuna Bozieni a fost
omorât de indivizi necunoscuţi, care au tras mai multe focuri de
armă pe fereasta locuinţei şi l-au jefuit de 19.000 lei. Suspecţi erau
ruşii care staţionau în sat şi care-i purtau o ură personală 84 . Două zile
mai târziu, şeful Brigăzii Speciale de Siguranţă Galaţi îl anunţa pe
directorul Poliţiei şi Siguranţei Generale Iaşi că ,,în regiunea
Independenţa mulţi români trec în teritoriul ocupat, fără ca soldaţii
ruşi să le facă vreo împotrivire’’ şi în Galaţi ,,grupuri de ofiţeri ruşi
vin şi se înscriu la reprezentantul american din localitate, anume
I.Foscola, cerând a fi înrolaţi în armata americană’’ 85 . Neştiind ce să
facă în această privinţă, I.Foscola cerea relaţii de la legaţia americană
din Iaşi 86 .
Generalul Berthelot la Tecuci
La 27 decembrie 1917 ora 15.00, în piaţa oraşului Tecuci s-a

desfăşurat o solemnitate deosebită, prilejuită de decorarea a 20 de
ofiţeri superiori, 7 plutonieri şi 10 soldaţi, care s-au distins în luptele
de la Mărăşeşti.
Au participat generalul Henri Mathias Berthelot, ofiţeri
francezi şi ofiţeri români din Armata I. În strigătele ,,Ura!’’ ale trupei,
generalul francez a prins în pieptul ostaşilor decoraţii franceze, de la
Legiunea de Onoare (conferite ofiţerilor), la Crucea de Război
(soldaţilor).

85 Ibidem, f.55.
86 Ibidem, f.40.
139
După o oră şi jumătate, ceremonia s-a terminat, generalul

plecând, în strigătele ,,Ura!’’ şi ,,Trăiască Franţa!’’ ale mulţimii 87 .
Oare când izbucneşte revoluţia la Dorohoi?
Un agent de la Brigada 12 Siguranţă Botoşani - Sub Brigada de

Siguranţă Dorohoi (azi în judeţul Botoşani, atunci în judeţul
Dorohoi), a purtat o discuţie cu subofiţerul rus Frantz Brawezlei, din
Batalionul 45 etape. Acesta din urmă ,,a întrebat pe agent când
izbucneşte în Dorohoi revoluţia, căci în Iaşi fierbe de mult’’ (20
decembrie 1918).
În continuare, rusul a afirmat ,,că boerii români probabil au simţit
acest lucru şi mulţi au plecat în Anglia şi Franţa, însă nici acolo nu vor sta
mult, căci şi acolo, ca şi în Rusia şi România, este aceeaşi stare de lucruri,
socialiştii lucrând mână în mână pentru aceeaşi cauză’’ 88 .
Relativ la ţăranii români, a adăugat că nu-şi poate închipui
cum aceştia ,,pot să tolereze boerilor cari au acaparat toate pământurile, să
fie aduşi cu forţa la lucru şi obligaţi să muncească pământ strein’’ 89 .
În noaptea de 10/11 ianuarie 1918, în Gara Crasna a explodat

o magazie cu pulbere, cauzând moartea a trei soldaţi şi rănind alţi
trei. Intrarea în zonă era oprită, iar col. Urlăţeanu făcea cercetări. De
la postul Băseşti se raporta cum, în noaptea de 5/6 ianuarie,
,,necunoscuţi făcători de rele prin stricarea lacătului s-au introdus în
casa locuitorului Alecu Diaconu din Inoteşti, comuna Băseşti,
furându-i lucruri casnice în valoare de 200 lei şi suma de lei 40 în
monedă de argint a 50 bani’’ 90 . La Tomeşti (Iaşi), copilul Alexandru
Carataşiu de 12 ani a dus acasă mai multe cartuşe şi o grenadă, care a
explodat. Surorile Aglaia (8 ani) şi Natalia (5 ani) au fost ucise. Tatăl
său era rănit, mama la fel, cauză din care avortase, fratele Vasile
fusese şi el grav rănit, în stare muribundă, iar uşor răniţi surorile
87 Ibidem, ff.50-50v.
88 Ibidem, f.47.
89 Ibidem, f.47v.
90 Ibidem, f.100.
140
Ruxandra (9 ani), Ileana (3 ani) şi fratele Dumitru (12 ani). O vecină,

Paraschiva Ciontu, fusese şi ea atinsă de schije.
Poliţia Punctului Lascăr Catargi raporta la 8 ianuarie 1918
D.P.S.G. Iaşi despre sosirea la Ismail a unui vapor cu 232 prizonieri
austrieci, 66 refugiaţi adulţi şi 13 copii 91 .
Puneţi mâna pe ciomag şi daţi la cap
La 20 martie 1918, avocatul Buium D. Berman, căpitan în

rezervă la Regimentul 8 Vânători, s-a deplasat la Burdujeni pentru a-
şi vizita familia. Aici a luat contact cu preotul Râşca şi cu ajutorul de
primar Sahman, cărora le-a vorbit ,,că ţăranii se vor răscula imediat
după demobilizare şi că chiar el ar fi îndemnat pe soldaţii din regimentul
lui, să ceară imediat ce se vor întoarce pe la casele lor, exproprierea moşiilor
şi împărţirea lor ţăranilor. Numitul căpitan ar fi sfătuit pe soldaţi că dacă
vor mai avea asemenea neajunsuri din partea autorităţilor să pună mâna pe
ciomag şi să le dea la cap’’ 92 . Despre acestea ar avea ştiinţă şi
subcomisarul Grigorescu de la Siguranţa Generală, însă această
informaţie o dădea sub rezervă, întrucât nu avusese posibilitatea ,,de
a o controla’’.
91 Ibidem, f.139.
141
8. FAMILIA REGALĂ SUB FILAJUL

SIGURANŢEI
,,Mânat de dragostea neţărmurită şi de un adânc
devotament pentru rege şi ţară, voi depune toată puterea mea
de muncă şi tot sufletul meu pentru a răspunde încrederii cu
care am fost onorat de Majestatea Sa Regele şi Înaltul
Guvern’’.
General Rodrig Modreanu, în cuvântul de
instalare în fruntea Prefecturii Poliţiei Capitalei, 27
noiembrie 1939
142
C
ând se va scrie o istorie a Siguranţei, aceasta va
evidenţia cât de puternică a fost această instituţie.
Există perioade când D.P.S.G. a cumulat atribuţii azi
specifice Poliţiei, Jandarmeriei, SRI, SPP, SIE, STS! În comparaţie cu
Siguranţa, Securitatea a fost micuţă. Printre ,,obiectivele’’ Siguranţei,
familia regală. De ce n-ar fi fost, mai ales că o parte a personalului de
deservire a Castelului Peleş şi a Palatului Regal din Bucureşti era de
naţionalitate germană, iar regelui îi erau oferite inclusiv informaţii
strict secrete.
Regele Ferdinand la florărie
Raportul no.4 din 24 iulie 1915 al Brigăzii Sinaia evidenţia: ,,De

dimineaţă, M.S.Regele, însoţit de A.S.R. principesa Marioara, a făcut o
plimbare în jurul castelului Peleş, de la ora 10-11. După-amiaza la ora 4,
M.S. Regele a eşit de la Castel şi a făcut o plimbare prin pădure până la
stăvilar, înapoindu-se la castel la ora 5. La ora 6 p.m. a eşit din nou şi-a
făcut o plimbare la florărie, intrând în castel la ora 7. […] Astă-seară, după
cum era anunţat încă de câteva zile, M.S. Regina Maria, însoţită de Dl
Colonel Balif şi de doamnele Chrisoveloni, Victor Antonescu şi Procopiu, a
plecat cu un tren special la ora 10, la Băbeni-Vâlcea. Trenul regal a fost
însoţit de Dl comisar Costescu C. Inspectorul Brigăzilor, ss.’’ 93 .
Familia regală sub filaj
Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale

Brigada Sinaia
Divizia -
RAPORT
pe ziua de 20 august 1915
143
La ora 9 a.m. M.S. Regina Maria a eşit în pădure călare, înapoindu-se

la ora 10.
La ora 10.45 a.m. M.S. Regele s-a plimbat împrejurul castelului până
la ora 12.
La ora 4.30 p.m. M.S. Regina Maria cu automobilul a fost la castelul
,,Posada’’ de unde s-a înapoiat la ora 7 ½ seara. M.S. Regele s-a
plimbat în pădure de la ora 5 până la 6 ½ p.m.
Dl Lahovari, Ministru la Paris a fost primit în audienţă de M.S.
Regina Elisabeta de la 11-12 a.m. şi de M.S. Regele de la 12.15 până la
12.45 şi de la 2.30 până la 3.40 p.m.
Astăzi vineri 21 august ora 7.45 seara micii principi Ileana şi Mircea
cu un tren special vor pleca din Gara Sinaia la Constanţa unde vor
ajunge a doua zi sâmbătă ora 8 a.m.
Ss Comisar C.Costescu 94 .
,,Regina Elisabeta e cam indispusă’’
La rândul său, comisarul special ajutor clasa I-a Bârzescu,

raporta în aceeaşi zi: ,,Azi ora 12 ½ ziua, au fost primiţi în audienţă
de M.S. Regina Elisabeta şi reţinuţi la dejun: I.P.S. Episcopul de
Argeş şi D-lui Ministru Lahovari, cari au sosit în localitate azi cu
trenul de 11.5 a.m.
M.S. Regina Elisabeta e cam indispusă, sufere de insomnie; iar
de la venirea sa în localitate şi până în prezent, n-a eşit de loc din
castel. Adeseori e vizitată de M.S. Regele şi A.L. Principii şi
Principele şi foarte rar de M.S. Regina Maria. Comisar sp.aj.cl.I ss.
Bârzescu’’.
Administratorul Castelului Peleş suspect de spionaj
Nu numai familia regală era sub observaţie, ci şi cei care

deserveau Castelul Peleş. Se pare că totul a pornit de la un raport
,,SECRET’’, nr.1720/22.08.1915, de la Cabinetul Directorului Direcţiei
94 Ibidem, f.7-7v.
144
Poliţiei şi Siguranţei Generale, mai precis însuşi directorul general

Iancu Panaitescu: ,,Sunt informat că Wilke, castelanul palatului regal din
Sinaia, a găzduit chiar în clădirea corpului de gardă pe un individ anume
Semper sau Sempre’’ 95 . Individul cu pricina locuia chiar sub acelaşi
acoperiş cu administratorul castelului Peleş, iar Panaitescu cerea
poliţaiului oraşului (A.P.Stroescu) să facă ,,cercetări în mod discret’’,
pentru a se stabili adevăratul scop al şederii la Sinaia.
Pe baza informaţiilor primite – care se vor dovedi substanţiale,
după cum vom observa – directorul Siguranţei Generale a Statului
înainta chiar ministrului de Interne un raport, întins pe 4 pagini, din
care rezultau următoarele:
Din informaţiile culese cu începere din ianuarie 1915, rezulta
cu certitudine că, o serie de ,,supuşi străini suspecţi’’ s-au perindat la
castelanul Herman Wilke, existând bănuiala că aceştia încearcă să
afle informaţii despre mişcările trupelor române. La 15 februarie era
vizitat de Friederich Gross, şeful jandarmilor unguri din Predeal,
individ bănuit de spionaj 96 . La 21 februarie a primit pe Kuppert
Heinrich şi Brodt Peter, profesori nemţi din Bucureşti, împreună cu
care a efectuat o recunoaştere în muntele Piscul Câinelui, de lângă
Sinaia. Între timp a mai fost vizitat de mai mulţi indivizi (Felix
Lampader din Köln, Karl Schafira, dr.August Vetter, Dr.W.Dimer,
Fritz Böringer, Stoltz – subşeful gării Predeal, Leppi – directorul
uzinei electrice, inginerul Szippl – mobilizat în armata germană,
fotograful Duschech, preotul catolic din Câmpina ş.a.), străini
suspecţi se spionaj, care ,,căutau contactul cu el pentru a afla mişcarea
trupelor noastre de la frontieră şi lucrările de apărare ce se fac în acea
regiune’’. De asemenea, era în relaţii cu Ion C. Lunkan, directorul
Şcolii Primare Române ,,Carmen Sylva’’ din Sinaia, care nutrea
sentimente filogermane, participa la agape date de societatea
germană din oraş şi era căsătorit cu o nemţoaică. La 16 ianuarie,
Wilke a dat la cantina castelului un banchet în onoarea… împăratului
95 Ibidem, f.28.
96 Ibidem, ff.3, 9, 10, 64.
145
Germaniei! Un agent din D.P.S.G. i-a fotografiat până şi o scrisoare

din 7 februarie 1915 97 .
Începând din iarna anului 1915 castelanul era în contact cu
austriacul Johan Karl, membru al Clubului Vânătorilor din Braşov,
stabilit la Sinaia, individ care săptămânal circula între Braşov şi
Sinaia, diriginte la fabrica de şuruburi a ministrului român de
finanţe, Emil Costinescu (1844-1921). Majoritatea celor din anturaj
participaseră şi la alte întâlniri şi agape şi nutreau sentimente
filogermane.
9. VIGILENŢĂ
,,Poliţistul nu trebuie să uite niciodată că
discreţiunea profesională trebuie să-i fie o a doua natură!’’
Dr.Eugen Bianu, 1939
L
a 27 ianuarie 1915, Poliţia Punctului Predeal din cadrul
D.P.S.G., prin poliţaiul George Botez, informa
autorităţile de la Bucureşti despre arestarea ,,supusului
austriac Dl Ernest Bittner sub bănuiala de spionaj’’ 98 .
Ordinul de arestare venise de la comandantul Companiei de
Jandarmi Prahova şi fusese executat de Secţia Jandarmeriei Rurale
97 Ibidem, f.17.
146
Peleş - Postul de Jandarmi Rurali Azuga. Cetăţeanul austriac urma să

fie cercetat de Poliţia Punctului Predeal, iar ,,în caz că nu se stabileşte
nimic împotriva lui, să fie lăsat a trece peste frontieră’’.
Cine era Ernest Bittner?

Fiu al lui Bono şi Ermina, născut la 13 ianuarie 1889, era de fel
din Vocklaburck, având domiciliul în comuna Brauuan, Boemia.
Dispensat de serviciul militar, de confesiune religioasă romano-
catolic, student şi practicant în drept, venea din Salonic, Grecia,
,,funcţionând la banca din Salonic mai mult timp pentru învăţarea la
acea bancă’’. A intrat în România pe la Giurgiu, iar în noaptea de
23/24 ianuarie a locuit la ,,otelul Ferdinand’’ din Bucureşti. Din
cercetări s-a stabilit că, după intarea pe teritoriul României, ,,pe drum
nu a avut şi nici nu s-a servit de vreun aparat fotografic, decât că la
Câmpina a lăsat o scrisoare prietenului său ing. Wilhelm Tappe’’ de
la Rafinăria ,,Steaua Română’’. Asupra sa avea paşaport, o cutie cu
diverse scrisori, o geantă portativă din piele, cu scrisori, patru
geamantane şi un cufăr cu rufărie. Declară că merge la părinţii săi
din Viena.
Semnalmente: talia 1,76 m, corpolenţa robust, obrazul prelung,
tenul şaten, fruntea mică, ochii albaştri, nasul drept, urechile mici,
gura potrivită, barba rasă, bărbia mjlocie, sprâncenele mici, părul
blond, figura (foto dacă se poate), semne particulare o alună lângă
ochiul drept şi una în obrazul stâng, puncte negre.
Deşi în final, cel în cauză va fi lăsat să părăsească ţara, cu
trenul, semnificativ mi se pare gradul de vigilenţă al autorităţilor
române de atunci, iar pentru istoria Poliţiei, prezentăm conţinutul
unui ,,Interogator’’ care se lua suspectului, precum şi un ,,Proces-
verbal’’.
Proces-verbal No.186 99
99 Ibidem, f.3.
147
Azi două zeci şi patru ianuarie anul una mie nouă sute
cincisprezece. Noi jandarmul serg.maj. M.Stavarache, şeful Postului
Azuga, ofiţer de Poliţie Judiciară şi auxiliar al Parchetului
Tribunalului Prahova.
Astăzi data mai sus arătată orele 11 a.m. am fost anunţat de
jandarmul serg.maj. Stănescu Stanciu de la Postul Comarnicu cum că
în trenul No.13 ce merge de la Ploieşti la Predeal este un străin care
ar fi un fel de spion şi care [a făcut fotografii] în diferite posiţii, cu
aparate, mergând în tren şi că acest individ a fost observat de mai
mult public de unde era în vagonul din urmă al trenului, de cls.II şi
ca să fie poprit.
Noi imediat ne-am transportat la gară şi am procedat la
urmărirea lui, găsindu-l în vagonul din urmă observat de şeful de
tren şi de un domn ofiţer sublocotenent, care mi l-a şi arătat imediat,
am procedat la oprirea sa în gară şi am mers la post cu tot bagajul
său.
Astfel fiind am procedat la facerea percheziţii şi n-am găsit
absolut nici un aparat sau urmă de clişeuri decât diferite scrisori şi
fotografii scrise în limba germană şi austriacă care a fost puse într-o
cutie de carton.
S-a mai găsit patru ofra… bucăţi aur, moneda, 7 sute 20
coroane bani ungureşti, 14 lei bani româneşti în argint şi alte piese
turceşti şi bulgăreşti bani nichel.
Şeful Postului Azuga, ss. Martor asist., ss.
Un ,,Interogator pentru stabilirea identităţii individului’’ era

un formular tipizat de format aproximativ A4. Pe cele patru pagini se
completau de către poliţist următoarele informaţii:
- data întocmirii documentului;
- data şi locul naşterii;
- numele de botez, numele de fată;
- mai sus zis şi…
- în ce religie este botezat şi la ce biserică;
- ce naţionalitate are;
148
- cărui stat (cărei ţări) este supus;

- care este ocupaţiunea lui principală;
- ce alte meserii sau ocupaţii mai cunoaşte şi exercită;
- ce mijloc de existenţă a avut şi are;
- care este numele de familie şi de botez al soţului (soţiei);
- câţi copii are;
- numele şi prenumele tatălui; numele de botez şi de familie al
mamei;
- dacă părinţii sunt în viaţă; unde se găsesc şi cu ce se ocupă;
unde au fost născuţi;
- numele şi prenumele fraţilor şi surorilor şi unde domiciliază
fiecare;
- ce alte rude mai are individul în România sau în alte ţări;
- de când a venit individul în România;
- pe la care punct de frontieră a intrat în ţară; cu ce acte de
călătorie; posedă acum vreun act de călătorie;
- posedă bilet de liberă petrecere; de la care prefectură a fost
eliberat, sub ce număr şi la ce epocă;
- la ce legaţiune sau consulat din ţară a fost sau este înscris;
- prin ce alte locuri din ţară a mai stat;
- a tras sorţi în ţara lui (serviciul militar);
- a servit în armată; la care anume corp, regiment, companie;
- a fost vreodată osândit pentru crime sau delicte;
- certificate de liberare din arest are;
- ce limbă înţelege;
- ce instrucţie are;
- semnalmente;
- observaţiuni particulare; (de exemplu, ,,bănuit ca spion în
ţară’’);
- semnătura individului interogat;
- semnătura ofiţerului de poliţie care a luat interogatoriul.
149
10. ŞI POLIŢIA ARE EROII SĂI
,,Printre aceşti funcţionari poliţieneşti, atât din

serviciile centrale, cât şi exterioare, sunt mulţi buni şi bravi,
nişte adevăraţi chinuiţi ai datoriei, ai celei mai trudite
150
slujbe, care au înţeles şi au ştiut adeseori să înlocuiască

lipsurile şi neajunsurile serviciului cu frânturi rupte din
sufletul lor românesc, din acel suflet care nu cunoaşte ceva
mai presus decât îndeplinirea cu sfinţenie a datoriei,
împinsă până la sacrificiul suprem pentru rege şi ţară!
Aceştia sunt soldaţi devotaţi ai ordinii româneşti,
slujbaşii serviciului nostru plin de abnegaţii şi vicisitudini,
dar fără glorie, criticaţi adesea cu o regretabilă şi culpabilă
superficialitate, din care mulţi pot fi asemănaţi şi ar merita
titulatura de <<eroi fără nume>>’’.
Dr.Eugen Bianu, directorul Poliţiei, 27 noiembrie 1939
L
a 40 de zile de la Înviere (Sf.Paşti), creştinii prăznuiesc
Înălţarea Domnului. Anul acesta, a căzut la 28 mai. La
români, semn al acelui ,,Creştinism popular’’, mărturie
a unei simbioze Creştinism-eroism, această mare sărbătoare a
Creştinătăţii se împleteşte în chip atât de fericit cu Ziua Eroilor,
organizată din 1920 şi până în 1948, când comuniştii au strămutat-
o la 9 mai, de ziua victoriei asupra lui Hitler. După 1989, s-a
revenit la tradiţia sărbătoririi eroilor de Înălţare.
,,Pe teatrul de luptă, Poliţia şi-a dat, alături de Armată,

tributul de sânge şi jertfe. A avut oameni care, prin activităţile
întreprinse, au binecuvântat această instituţie’’, scria anul trecut
istoricul Alin Spânu 100 . În timpul primului război mondial, în afara
celor 12 poliţişti căzuţi la datorie, istoricul militar aminteşte de
comisarul N.S.Georgescu, căzut în luptele de la Braşov, de
subcomisarul Ioan Popilian, mort apărând oraşul Târgu-Jiu,
cms.Nicolau şi scms.Atanasiu omorâţi de bulgari la Turtucaia,
cms.Alexandru Popovici, şeful Poliţiei Portului Brăila, condamnat
100 A.Spânu, Incursiune în trecutul celei mai vechi instituţii a statului, în ,,Dosarele
istoriei’’, an XII, nr.2(126), 2007, p.34.
151
pentru spionaj în favoarea Armatei Române şi executat la 5 august

1917 101 .
În timpul dezbaterilor parlamentare prilejuite de Legea
Poliţiei din 1929, deputatul D.Ionescu-Botoşani a prezentat un
număr de 23 de poliţişti morţi sau răniţi în timpul primului război
mondial, precum şi un ,,tablou cu o serie de 40 de poliţişti, care au
murit înaintea inamicului, pe Nistru, în urmărirea
comuniştilor’’ 102 .
O placă de onoare
În condiţiile în care, aproape că nu a existat comună unde

eroilor să nu li se ridice un monument, o troiţă, poliţiştii nu puteau
rămâne indiferenţi. La doar un an de la decretul regal al lui
Ferdinand Întregitorul, din iniţiativa prefectului Poliţiei Capitalei,
g-ral Eracle Nicoleanu, la 18 februarie 1921 a avut loc inaugurarea
plăcii de onoare a Prefecturii Poliţiei Capitalei. Placa avea două
secţiuni: ,,Morţi pentru Patrie’’ şi ,,Făcându-şi datoria în
serviciu’’.
Au participat: ministrul de Interne, generalul Arthur
Văitoianu, Gheorghe Olăraşu (inspectorul general al poliţiilor),
general Eracle Nicoleanu (prefectul Poliţiei Capitalei), Vasile
Gustav (inspectorul-şef al Siguranţei Capitalei), Ion Ionescu
(directorul general al închisorilor), numeroşi poliţişti.
La ora 10.00, s-a oficiat un serviciu religios, soborul de
preoţi având în frunte pe arhimandritul Gherontie Nicolau, care, în
cuvântul său a spus: ,,Eroii a căror amintire o prăznuim – ofiţeri şi
agenţi de poliţie ai Capitalei – au ştiut să ne apere, când a sosit
ceasul cel mare, cu arma în mână şi de duşmanii din afară,
întregind ţara şi unind toată suflarea românească, sub cutele
101 La deshumarea osemintelor eroului şi reînhumarea la Cimitirul Eroilor

Neamului din Brăila, la 1 iunie 1936, în chipiul comisarului s-a descoperit gaura
făcută de glonţ. Chipiul a fost depus la Muzeul Militar din Bucureşti, existent pe
atunci în Parcul Carol.
102 A.Spânu, op.cit., p.35.
152
aceluiaşi sfânt drapel. Iată icoana voastră. Priviţi-o cu respect şi cu

evlavie. Ea vă vorbeşte de camarazii voştri dispăruţi’’.
În discursul său, ministrul de Interne a amintit de un episod
petrecut pe frontul de la Mărăşeşti, când la el s-a prezentat un
tânăr, Vasile Chilian, care i-a declarat solemn: ,,Domnule general,
oameni din Poliţie, împreună cu mine, ne-am hotărât, cu pericolul
vieţii noastre, să dăm ştiri despre tot ceea ce se întâmplă dincolo de
reţelele duşmane. Vom căuta să înlesnim reîntoarcerea
prizonierilor luaţi de inamic şi să le dăm putinţa să-şi poată face
din nou datoria către ţară’’. Vasile Chilian şi cei care-l însoţeau au
fost omorâţi.
Iată câţiva dintre eroii Bucureştilor:
- Filipache Protopopescu – este cel care, însoţit de generalul
Mihai Rasti şi de inspectorul de poliţie Creţu, urmăreşte o
bandă de infractori care riposta cu foc, în zona cimitirului
Bellu; un glonţ îl loveşte în piept şi poliţistul cade pentru
totdeauna (28.01.1895);
- Niculae Damian – agent special, omorât la 27 noiembrie 1917
de fraţii Belici, asasini din Iaşi;
- Niculae Ion – agent special, se stinge la 22 septembrie 1920,
ca urmare a torturării de către nişte criminali;
- Ion P. Ionescu – agent permanent, împuşcat la 16 ianuarie
1922, în timpul arestării unor tâlhari;
- Ion Alexie – sergent de oraş, ucis de cei pe care-i escorta, la 26
aprilie 1910;
- Gheorghe Sache – ucis la 18 mai 1912 pe strada Orzari, în
timpul unei urmăriri;
- Gheorghe Ungureanu – asasinat la 14 martie 1919 de un
delincvent;
- Dumitru Niţă – sergent de oraş, împuşcat de hoţi la 3
decembrie 1919;
- Ion Gheorghe – împuşcat la 10 mai 1920 pe şoseaua Iancului.
În timpul guvernării Antonescu (1940-1944), comemorarea

eroilor a căpătat accente mult mai importante. Astfel, la biserica
153
Olari a avut loc la 20 octombrie 1941 o slujbă de pomenire a

poliţiştilor ucişi la datorie. Iată-i: Constantin Popovici – comisar la
Brăila, ucis de gloanţele inamicului; Neculai Cojocaru – comisar-
ajutor la Chestura Iaşi, omorât în timpul bombardamentului din 26
iunie 1941, în timp ce îndruma populaţia necombatantă către un
adăpost; Ioan Epure – comisar-ajutor la Chestura Iaşi, lovit de
schije în post; Ioan Popov – şef de poliţie în Odessa, căzut în urma
atacului bolşevicilor; Sebastian Călinescu – impiegat la Poliţia
Râmnicu Vâlcea; Virgil Banu – agent la Inspectoratul de Poliţie
Craiova; Vasile Gavrilescu – gardian public, Chestura Iaşi; Victor
Văcaru – gardian public, Detaşamentul Carmen Sylva; Aurel
Truşcan – gardian public, Chestura Iaşi; Ştefan Ciută – om de
serviciu, Prefectura Poliţiei Bucureşti.
Şi ei sunt eroi
,,Dintre toate meseriile din ţara noastră, aceea de poliţist este cea mai
grea. Munca poliţistului, privită atât din punct de vedere al intereselor
individului, cât şi ale societăţii, este covârşitoare. Nu este meserie alta pe
lume în care, în timp de pace, îndeplinirea îndatoririlor să ceară întotdeauna
mai multă trudă, mai multe sacrificii, care adesea sunt împinse până la
însăşi jertfa vieţii. […] Numai mulţumită muncii fără preget a acestor
anonimi păzitori ai legii, o societate poate propăşi’’.
Alin SPÂNU, istoric, 2007
,,Nedezminţind virtuţile străbune, pe aceeaşi linie cu armata, poliţia

a sângerat în această încleştare fără pereche, împletind activitatea zilnică cu
fir de aur din faptele de arme ale bravilor ei fii, căzuţi cu faţa la inamic – se
scria în vreme de război, în 1943 – se scria într-un număr din 1943 al
revistei ,,Poliţia’’ 103 . În rândurile armatei desrobitoare, identificându-se cu
ea, ca şi la datoria lor de toate zilele, dezbrăcaţi de orice fărâmă de egoism,
au picurat din sângele lor cald peste floarea victoriei, făcând tot una
103,,Poliţia. Publicaţie profesională şi culturală’’, Bucureşti, anul I, nr.1/ iunie 1943,

p.10.
154
trupurile tinere cu brazda reavănă în ale cărei cute s-a închis intima lor
dorinţă pe care soarele de mâine o va găsi împlinită în moştenirea lăsată de
jertfa lor. Cinstindu-le exemplul, să ne legăm în faţa memoriei lor ca prin o
încordare fără egal zorile nouei aşezări în treburile noastre să ne găsească
prezenţi la împlinirea poruncei înoirei omului de ordine şi de trainică
aşezare în patria noastră liberă, mare şi unică pe pământ’’.
În continuare, sus-citata revistă prezenta ,,Tabloul de Onoare
al Poliţiei’’, alcătuit din zece poliţişti: Ioan Popov (şef de poliţie),
Neculai Cojocaru (comisar ajutor, Chestura Iaşi), Ioan Epure (comisar
ajutor, Chestura Iaşi); Sebastian Călinescu (impiegat, Poliţia Râmnicu
Vâlcea), Virgil Banu (agent, Poliţia Hotin), Petre Lăcătuşu (agent
inspector, Poliţia Craiova), Vasile Gavrilescu (gardian public,
Chestura Iaşi), Aurel Truşcan (gardian public, Chestura Iaşi), Victor
Văcaru (gardian public, Detaşamentul Carmen Sylva), Ştefan Ciuta
(om de serviciu, Prefectura Poliţiei Capitalei).
Monumentul unui comisar de poliţie
În timpul operaţiunilor din 1916-1918, şef al Poliţiei Portului

Brăila, numit prin ordin, era comisarul Alexandru Popovici. Era
născut în 1862. În 1917 autorităţile de ocupaţie germane îl găsesc
vinovat de spionaj pentru armata română, prin aceea că trimitea
informaţii cu privire la situaţia depozitelor germane aflate în
magaziile portului. În lipsa altui mijloc de comunicare, notele sale
informative erau puse în sticle bine închise şi aruncate pe Dunăre. Îşi
crease totodată o bună reţea ajutor. A fost condamnat la moarte prin
sentinţa din 14 iunie 1917 şi executat prin împuşcare la 22 iulie
acelaşi an, fiind înmormântat în cimitirul Sf.Vineri 104 . La 27 mai 1993
a fost inaugurat monumentul închinat acestui erou, avansat totodată
post-mortem la gradul de general de brigadă. La ceremonie a
participat şi ministrul de Interne George Ioan Dănescu.
104
,,Poliţia modernă’’, nr.124/1936, p.3.
155
Dar este momentul să amintim şi de alţi poliţişti care n-au

căzut de glonţul duşmanului ori de şişul tâlharului. Ei au luptat
pentru o cauză, au sângerat pentru un crez, s-au stins pentru o idee
purtată cu îndărătnicie în suflet. Oare nu erou se poate numi
inspectorul de poliţie Constantin Dumitrescu, şef al Inspectoratului
Regional de Poliţie Craiova, care, după venirea comuniştilor la
putere, pentru atitudinea sa profesionistă, demnă, curajoasă, va fi
arestat, anchetat, trimis cu domiciliu obligatoriu, încetând din viaţă
în 1952. Îl cunoaşte cineva? Are undeva o menţiune, o placă, o
statuie?
Ce se întâmplase de fapt? În timpul când îndeplinea
importanta funcţie, poliţistul amintit – şi împreună cu el, şeful
Serviciului Siguranţei, comisarul Dumitru Neagu – săvârşiseră
,,eroarea’’ de a dovedi obiectivitate, informând Ministerul de Interne
(subsecretar de stat era deja temutul Teohari Georgescu) şi
Direcţiunea Generală a Poliţiei, despre gravele ingerinţe ale
comuniştilor, sprijiniţi de agenţii sovieticilor, care au avut loc la
Craiova: la 17 februarie 1945, folosind forţa, membrii făcăturii numite
Frontul Naţional Democrat îl instalaseră prefect pe… ajutorul de
primar, tovarăşul Nicolae Celac, tatăl fostului ministru de externe
postdecembrist.
De asemenea, mulţi poliţişti au avut de suferit prigoniri după
venirea la putere a comuniştilor. Sinistrele personaje care făcuseră
obiectul unor cercetări poliţieneşti s-au dedat la răzbunări, delaţiuni,
pedepse, retrogradări, torturi, condamnări la închisoare, asasinate.
Amploarea acestora nu este deplin documentată până acum.
Cum se ştie, pentru asigurarea măsurilor de ordine şi pentru a

depune coroane de flori şi în trecut poliţiştii participau la
comemorările organizate. În vederea manifestărilor dedicate Zilei
Eroilor, Serviciul Pază şi Ordine din P.P.C. întocmea la 21 mai 1947
un plan de acţiune, aprobat de prefectul Poliţiei, generalul T.Petruc,
care, în esenţă prevedea participarea unor poliţişti la:
- parastasul de la altarul din faţa Monumentului Eroului
Necunoscut, care se va desfăşura la ora 11.00, cu participarea
156
reprezentanţilor M.S. Regele Mihai, guvernului, Adunării

Deputaţilor , Comisiei Aliate de Control, autorităţilor civile şi
militare, cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul şi Virtutea
Militară. Aici participau 14 poliţişti şi o companie de jandarmi
comandaţi de chestorul Vasile Vasile şi cms.Calancea.
- Slujbe şi depuneri de coroane de flori la: Cimitirul Militar şi
Civil Ghencea (unde erau desemnaţi cms.aj. Demarat şi
com.aj. Stan Ştefan), Cimitirul Bellu (cms.şef Rădulescu de la
Brigada Pază şi Ordine), Monumentul Eroilor Sovietici din
Piaţa Victoriei (prim chestor Constantin Nisipeanu şi cms.
Deciu), Biserica Anglicană – Grădina Icoanei (cms.Cristian
Ionescu), Parcul Naţional (cms.şef. Petre Georgescu). În
activităţi mai era angrenat Serviciul de Circulaţie, prin cms.şef
Eustaţiu Constantinescu şi o companie de circulişti a
Gardienilor Publici şi o rezervă la P.P.C., constând într-un
batalion de jandarmi.
Mai spre vremurile de acum
Dacă tot vorbim de continuitate, iar Poliţia de după 1989 e

moştenitoarea Miliţiei, să amintim că numai la Sibiu, în decembrie
1989, au fost ucişi 25 de miliţieni, ofiţeri şi subofiţeri! Am citit zilele
trecute cartea ,,Moartea pândeşte sub epoleţi. Sibiu ’89’’, o extraordinară
pledoarie pentru adevăr a lui Ion Ţârlea. Nu ştim dacă sau cât au fost
aceştia de vinovaţi, căci după cercetările sus-zisului şi ale altora,
rezultă că armata e cea care a tras la Sibiu. În decembrie 1989 au fost
omorâţi 42 de miliţieni/ poliţişti, alţi 59 fiind răniţi. În primii ani de
după 1989 au mai căzut la datorie alţi 17 poliţişti.
Anul ce tocmai s-a petrecut, numai în judeţul Cluj au căzut
păzind legea alţi doi poliţişti, agenţii Cristinel Dumitrică şi Mugurel
Neculcea. Dumnezeu să-i odihnească în pace.
Indiscutabil, ca membrii ai UE nu putem să nu fi sărbătorit şi

noi la 9 mai Ziua Europei. Omitem însă un moment esenţial al
istoriei noastre: Ziua Independenţei (9 mai 1877). În 2007, urmărind
157
manifestările publice la posturile de televiziune şi în ziare, am

constatat cu amărăciune că despre Ziua Neatîrnării faţă de turci nu s-
a mai vorbit. Nu s-a amintit măcar de marele suveran Carol I şi de
Măria Sa, dorobanţul român. Nu-i deloc bine când uităm că această
ţară s-a clădit şi pe acei opincari cărora le-au rămas oasele prin
smârcurile de la Plevna şi de la Griviţa. Avem nevoie de repere şi de
eroi, căci ni se arată tot mai rar.
O societate ce adoptă pe alocuri drept model SUA, ar trebui să
ştie că americanii au un adevărat cult pentru eroi şi pentru
Independence Day. Dar la noi, într-un curat spirit umil, probabil nu va
mai fi mult până ce Ziua Naţională va fi la 4 aprilie (crearea NATO,
1949). Obedienţei sovietice îi opunem acum ploconeala faţă de
temuţii americani.
Suntem în 2007 şi încă nu avem un monument al poliţiştilor
căzuţi pe front ori în timpul misiunii, nu avem un monument al
Poliţiei, nu avem un album reprezentativ. De Ziua Eroilor, fiind
rugat să aduc o personalitate pentru a conferenţia în faţa poliţiştilor,
am găsit de cuviinţă să-l invit pe comandorul prof.univ.dr. Jipa
Rotaru, autor al unor importante lucrări de istorie militară, profesor
la Academia Naţională de Apărare ,,Carol I’’, care, în faţa poliţiştilor,
a pledat pentru neuitarea eroilor. Citez din spusele domniei sale:
,,Eroi sunteţi şi dumneavoastră, poliţiştii, în confruntarea cu răul’’.
158

Din Istoria Politiei Romane, Vol 3

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Din Istoria Politiei Romane, Vol 3

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Florin ŞINCA – Din istoria Poliţiei Române – vol.

PREGĂTIND ÎNTREGIREA ŢĂRII

1. 31 MARTIE 1908 – ÎNFIINŢAREA

După cum se ştie, la 15/28 iunie 1914 moştenitorul tronului

1 Interesante sunt informaţiile culese după atentat de agenţii D.P.S.G., care

pretext pentru diplomaţia Vienei de a lovi decisiv Serbia (sprijinită

Dar până atunci, să-mi fie îngăduită o paranteză. Dacă, sub

precum şi implicarea Rusiei. A se vedea A.Spânu, Atentatul de la Sarajevo, România

locotenentul Constantin Forescu), iar de o instituţie centralizată,

2 Vechea clădire a Ministerului de Interne se afla tot pe locul clădirii de acum.

Transilvania, 4 în Bucovina şi 21 de unităţi în porturi, la Dunăre şi

În cele ce urmează ne vom referi câteva aspecte privind

3 C.Gheorghe, M.Şerbu, Miniştrii de interne (1862-2007), Bucureşti, Ed.Ministerului

1940), în ,,Dosarele istoriei’’, an XII, nr.2/2007, p.37.

Ion (Iancu) Panaitescu - ,,Părintele Siguranţei’’

O instituţie este mare în măsura în care cei care o alcătuiesc

5 ,,Paza’’, anul XVIII, nr.8/1940.

Şi dacă lui Vasile Lascăr îi vom spune ,,Părintele Poliţiei

6 F.Şinca, Din istoria Poliţiei Române, vol.II, p.80.

2. LIDERUL CONSERVATOR NICOLAE

Plănuirea atentatului în urma căruia urmau să fie aruncate în

Agenţii Siguranţei informează

La 1 decembrie 1915, agentul 40 din cadrul Brigăzii 1

8 Tache (Dumitru) Ionescu (1858-1922), avocat, om politic conservator, mare orator,

Conservator (ramura antantofilă), deputat, ministru, tribun al luptei pentru

dându-şi profesiunea de artişti, având la sosire două geamantane

transformă în loc de întâlniri mondene şi electorale. În 2007 a fost restituit

Generale (DPSG), Dosar 292/ 1915-1917, f.2.

conservatori ,,antantişti’’, conservatori-democraţi şi transilvăneni. Preşedinte era

şi discuţii similare se raportau la Capşa, în faţa hotelului Riegler şi

,,Să-i aducem în stare să meargă contra ruşilor’’

Potrivit cercetărilor poliţieneşti, atentatul urma să fie executat

14La 4 decembrie, agentul 12 raporta că, în urma descoperirii unui complot

15 ANIC, Fond DPSG, Dosar 292/1915-1917, f.24.

Au mai primit câte 450 de lei, şi-au vizat paşapoartele la

,,Dispozitivul nu putea da greş’’

Prin adresa nr.13 din 5 decembrie 1915, un căpitan,

Declaraţia lui Ion Baboş

Al doilea executant care se va desista dă o declaraţie în linii

unguri. Este arestat şi dus la poliţia din Budapesta, anchetat de

Jurnalele bucureştene au reflectat încă din primele zile despre

18 Eleftherios Kyriakos Venizelos (1864-1936), diplomat şi om de stat elen,

al armatelor de ocupaţie în România.

crima. Nicolae Filipescu a anunţat Siguranţa Generală iar la percheziţie s-a

(Jakob Offenberger) – a fost prins în Gara de Nord de Rafail, şeful

Cine era Jakob Offenberger?

La 7 decembrie 1915, comisarul clasa I Julia Christian,

20 Uneori apare şi cu prenumele Jaques.

Universitatea din Budapesta, doctor în drept şi ştiinţe politice la Cluj,

Şi totuşi, care a fost rolul poliţiei noastre?

De la izbucnirea scandalului poliţia a adoptat o atitudine

21 Cel mai probabil Novi Sad, în provincia sârbească Voivodina.

Panaitescu 23 , directorul Siguranţei şi de prefectul Poliţiei Capitalei,

23 Ion (Iancu) Panaitescu (1875-1929), licenţiat în drept, intrat în poliţie la 20 de ani,

După război, a condus Serviciul de Siguranţă al regelui Ferdinand (1917-1921) şi a

deseori la Bucureşti şi trăia pe picior mare (automobile, bani, călătorii

În lipsa altor informaţii din dosar, adevăraţii iniţiatori ai

erau pasibili de încorporare şi trimitere pe linia întâi a frontului – pe

3. PREGĂTIND ÎNTREGIREA ŢĂRII

,,Cântă cucu, bată-l vina

ncă din anul 1911 se întocmeşte un ,,Proiect de budget

Î pentru agenţii speciali de siguranţă cari ar fi nevoie să se

unui agent erau: Sofia, Odessa, Ruşciuk, Vidin, Calafat, Corabia,

25 ANIC, Fond DPSG, Dosar 1/1910, f.8.