UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE APĂRARE “CAROL I”

FACULTATEA DE SECURITATE ȘI APĂRARE

Drept internațional umanitar (Dreptul conflictelor armate)

- Rezumate curs –

București, 2017

1
 CUPRINS

I.Introducere în dreptul conflictelor armate dreptulconflictelor armate (DCA)

II.Principiile de bază ale dreptului conflictelor armate
III. Necesitatea aplicării dreptului conflictelor armate
IV. Aplicarea dreptul conflictelor armate
V. Conflictul armat –delimitări conceptuale
VI. Conceptul de inamic combatant
VII. Mediul militar
VIII. Armele
IX. Misiunea militară
X. Ducerea luptei şi a operaţiilor militare
XIII. Probleme medicale
XIV. Tratamentul prizonierilor de război tratamentul uman
XV. Protecţia populaţiei civile a statelor aflate în conflict
XVI. Ocupaţia

2
 I.INTRODUCERE ÎN DREPTUL CONFLICTELOR ARMATE
DREPTULCONFLICTELOR ARMATE (DCA)
101. DCA:
a. este o parte a dreptului internaţional;
b. guvernează relaţiile dintre state pe timpul conflictelor armate,
c. are rolul de a reduce pe cât posibil suferinţele, pierderile şi pagubele
provocate de război,
d. statuează obligaţii asupra persoanelor din statele respective, în primul rând
membrilor forţelor armate, e. dar fără a avea scopul de a afecta eficacitatea
militară.
DCA este compatibil cu principiile militare fundamentale ale economiei de
forţe, simplităţii acţiunii, concentrării eforturilor, unităţii de acţiune şi libertăţii
de acţiune. Concentrarea eforturilor asupra punctelor critice şi departe de
persoanele sau bunurile fără sau mică valoare militară asigură rezolvarea atât a
necesităţilor militare cât şi a celor umanitare.
102. Dreptul internaţional reglementează raporturile dintre state. El constă în:
a. Dreptul cutumiar – principiile derivate din practica statelor care obligă toate
statele în toate situaţiile;
b. Dreptul convenţional – obligaţiile pe care statele le-au acceptat prin tratatele
prin care sunt angajate.
Dreptul internaţional al drepturilor omului (DIDO)
103. DIDO este, de asemenea, parte a dreptului internaţional. El se aplică atât pe
timpul conflictelor armate cât şi în timp de pace.
DIDO protejează cetăţenii împotriva autorităţilor propriului stat. DCA
protejează indivizii aflaţi în puterea unei terţe părţi. Ambele ramuri de drept au
scopuri similare, referindu-se la maniera în care persoanele investite cu
autoritatea statală îşi exercită atribuţiile şi la tratamentul uman al oamenilor.

3
 II.PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE DREPTULUI CONFLICTELOR
ARMATE

201. Principiile tratamentului uman şi nediscriminării, necesităţii militare,

limitării mijloacelor militare, diferenţierii ţintelor, proporţionalităţii şi bunei
credinţe se aplică în toate conflictele armate, fie ele internaţionale sau interne.
201.1. În caz de incertitudine, principiile enunţate în acest capitol au valoarea
unui ghid orientativ. Tratamentul uman şi nediscriminarea
202. Toţi oamenii trebuie trataţi uman şi fără vreo discriminare bazată pe sex,
naţionalitate, rasă, credinţă religioasă sau orientare politică.
202.1. O atenţie deosebită se va acorda identificării, tratării cu omenie şi
protejării împotriva atacurilor a următoarelor categorii de participanţi la
conflictul armat: persoanele scoase din luptă, precum combatanţii care s-au
predat, echipajele avioanelor care se prăbuşesc, răniţii, bolnavii şi naufragiaţii,
prizonierii de război şi alţi captivi sau deţinuţi, civilii paşnici şi personalul
sanitar şi religios.
Necesitatea militară
203. Toate acţiunile de luptă trebuie justificate prin motive operaţionale, fiind
interzise acelea care nu sunt necesare din punct de vedere militar.
203.1. Atacarea civililor paşnici sau a celor scoşi din luptă este interzisă
deoarece prin aceasta nu s-ar obţine nici un avantaj militar. Normele juridice
convenţionale ţin cont de necesitatea militară1, dar ea nu poate fi invocată ca
scuză pentru neaplicarea DCA.
203.2. Orice acţiune de distrugere a bunurilor inamice cerută de necesitatea
militară trebuie să respecte regulile diferenţierii ţintelor şi proporţionalităţii.
Necesitatea militară nu poate fi folosită ca scuză pentru neglijenţă, indiferenţă
sau comportament neprofesional.
Limitarea mijloacelor militare
204. Armele şi metodele de război care pot fi folosite sunt limitate. Armele
destinate să cauzeze suferinţe care nu sunt necesare sau răni inutile sunt
interzise.
204.1. Partea a doua a regulii de mai sus are scopul de a interzice armele
concepute să producă efecte care sunt mai mult decât necesare scoaterii
combatanţilor din luptă, de exemplu, acelea destinate să producă răni ce nu pot

4
fi tratate sau să cauzeze o moarte crudă şi lentă. Ea nu interzice armele, cum ar fi
muniţia cu fragmentare sau proiectilele perforante, care, chiar şi utilizate în mod
corespunzător, ar putea avea astfel de consecinţe neintenţionate.
Diferenţierea ţintelor
205. a. Trebuie făcută diferenţierea între combatanţi şi necombatanţi.
Combatanţilor le este permis să ia parte direct la ostilităţi; necombatanţilor nu le
este permis acest lucru. Combatanţii pot fi atacaţi, iar necombatanţii sunt
protejaţi de atac dar îşi pierd protecţia dacă iau parte direct la ostilităţi.
b. Trebuie făcută, de asemenea, diferenţierea între obiectivele militare, care pot
fi atacate, şi bunurile civile, care nu pot fi atacate şi trebuie respectate. Aceasta
înseamnă că jefuirea este interzisă şi că bunurile civile pot fi rechiziţionate în
scopul utilizării numai pe motiv de necesitate militară.
205.1. Termenul de „bunuri” se referă la orice fel de bunuri, fie că sunt publice
sau particulare, mobile sau imobile.
Proporţionalitatea
206. Când sunt atacate obiective militare, civilii şi bunurile civile trebuie ferite
în limita maximă posibilă de pierderi şi pagube incidentale (sau colaterale).
Pagubele incidentale nu trebuie să fie excesive, în raport cu avantajul militar
concret şi direct aşteptat de la orice atac asupra unui obiectiv militar.
Buna credinţă
207. Negocierile dintre beligeranţi trebuie duse cu bună credinţă.

5
 III. NECESITATEA APLICĂRII DREPTULUI CONFLICTELOR
ARMATE
Motive de respectare
301. Dreptul conflictelor armate (DCA) trebuie respectat deoarece:
a. Obligă statele şi pe cetăţenii acestora. Dreptul cutumiar constă în anumite
standarde care sunt obligatorii pentru toate statele. Dreptul convenţional e
obligatoriu doar pentru statele părţi la convenţiile respective. În ambele cazuri,
dreptul se aplică şi persoanelor statelor respective.
b. Infracţiunile grave ale DCA sunt crime de război care pot fi judecate în
tribunalele naţionale sau internaţionale.
c. Conformarea cu prevederile DCA:
(1) subliniază profesionalismul membrilor forţelor armate,
(2) sporeşte moralul şi disciplina,
(3) asigură sprijinul propriei populaţii civile şi a celei din teatrele de
operaţii,
(4) promovează tratamentul reciproc, de exemplu, în ceea ce priveşte
răniţii, bolnavii şi prizonierii de război,
(5) contribuie la restabilirea păcii,
(6) asigură concentrarea efortului militar asupra înfrângerii forţelor armate
adverse.
301.1. Încălcările grave la Convenţiile de la Geneva şi Protocolul I, precum şi
alte violări grave ale DCA sunt crime de război, care se pedepsesc în întreaga
lume. Statele trebuie să-i pedepsească pe cei ce au comis crime de război.
Infracţiunile la DCA sunt, de regulă, şi infracţiuni penale de drept comun,
precum omorul sau delictele împotriva dreptului militar, ca neîndeplinirea
obligaţiilor militare, care pot fi judecate de tribunale penale civile ori militare.
Chiar dacă statele nu-i pedepsesc, infractorii pot fi aduşi în faţa tribunalelor
internaţionale competente.
În viitor infracţiunile vor fi judecate de Curtea Penală Internaţională din
momentul în care va deveni operaţională.
Responsabilităţi la diferite niveluri
Responsabilitatea individuală
6
302. Indiferent de grad, fiecare membru al forţelor armate are o răspundere
individuală de a se conforma DCA, de a asigura respectarea lui de către ceilalţi
militari şi de a lua măsuri atunci când se produc infracţiuni. Ordinul superiorilor
nu scuză activitatea ilegală.
302.1 DCA nu e obligatoriu numai pentru state ci şi pentru indivizi, inclusiv
pentru membrii forţelor armate care, dacă comit, ordonă, sprijină, nu previn sau
nu raportează violările grave ale DCA săvârşesc crime de război pentru care pot
fi judecaţi şi, dacă sunt vinovaţi, sunt pedepsiţi.
Responsabilitatea superiorilor
303. Membrii forţelor armate cu autoritate de comandă au obligaţia:
a. să menţină o disciplină fermă dar corectă,
b. să instruiască personalul din subordine cu privire la DCA, conform gradului
şi misiunilor primite de aceştia,
c. să dea ordine legale şi clare,
d. să îşi asume propria responsabilitate pentru deciziile dificile,
e. să se asigure că ordinele date sunt îndeplinite în condiţii de legalitate de către
subordonaţi,
f. să raporteze superiorilor care au puteri disciplinare despre comiterea
infracţiunilor,
g. să raporteze violările comise de membrii forţelor aliate sau inamice
autorităţilor militare superioare.
Răspunderea penală a superiorilor pentru actele subordonaţilor
304. Un superior răspunde penal dacă:
a. ştia sau trebuia să ştie că subordonaţii săi au comis sau urmau să comită crime
de război dar nu a luat nici o măsură pentru a le preveni, sau
b. ştia sau trebuia să ştie că subordonaţii săi au comis crime de război şi a omis
să-i pedepsească sau să-i raporteze ierarhic.
304.1. Pentru a nu face obiectul răspunderii penale, superiorii trebuie:
a. să cunoască implicaţiile DCA,
b. să le aibă în vedere (dacă este necesar, prin solicitarea consilierii de
specialitate) atunci când dau ordine sau instrucţiuni ori pregătesc proceduri sau
programe de instruire şi

7
c. să ia măsuri de prevenire ori raportare a infracţiunilor de care au cunoştinţă
luând, dacă este nevoie, măsuri disciplinare.
304.2. În cazul în care nu primesc reguli de angajare (ROE) de la eşalonul
superior, comandanţii au ei înşişi responsabilitatea elaborării acestora pentru
membrii forţelor armate din subordine pentru a se asigura că operaţiile se
desfăşoară în conformitate cu DCA. Pentru elaborarea ROE se recomandă
solicitarea sprijinului juriştilor militari, în măsura disponibilităţii acestora.
Responsabilitatea ofiţerilor de stat major
305. Deşi nu au autoritate de comandă şi acţionează în numele comandanţilor,
ofiţerii de stat major răspund penal dacă, fiind încadraţi la eşaloane superioare,
omit să raporteze comandanţilor sau altei autorităţi de investigare, crimele de
război comise sau în curs de comitere la eşaloane subordonate, atunci când au
cunoştinţă de acestea.
Sfaturi practice: Prevenirea crimelor de război şi infracţiunilor grave
306. Crimele de război şi infracţiunile grave pot fi prevenite dacă:
a. Membrii forţelor armate cunosc DCA atât cât este necesar gradului lor
militar.
b. Ofiţerii şi alţi militari cu autoritate de comandă cunosc trăsăturile de caracter
ale subordonaţilor, asigurându-se că persoanele care nu prezintă încredere sunt
supravegheate şi, dacă e necesar, îndepărtate din funcţie.
c. Ofiţerii reprezintă exemple de urmat, menţinând o disciplină fermă dar
corectă şi luând măsuri în cazul infractorilor.
d. Cei însărcinaţi cu elaborarea documentelor de conducere şi planificare solicită
sprijin juridic ori de câte ori acesta este necesar.

8
 IV. APLICAREA DREPTUL CONFLICTELOR ARMATE
401. Dreptul conflictelor armate (DCA) se aplică:
a. atunci când există un conflict armat între state, chiar dacă starea de război nu
a fost declarată;
b. când o parte sau întregul teritoriu al unui stat a fost ocupat, chiar dacă
ocupaţiei i se opune sau nu rezistenţă armată; şi
c. când popoarele luptă împotriva dominaţiei coloniale, ocupaţiei străine sau
regimurilor rasiste în exercitarea dreptului lor la autodeterminare.
402. O mare parte a DCA se aplică, de asemenea, în conflictele armate interne.
403. DCA nu se aplică situaţiilor de violenţă cu caracter limitat, precum
reprimarea revoltelor sau a altor tensiuni şi tulburări interne.
403.1. Chiar dacă DCA nu se aplică, în cazurile de tulburări interne se aplică
dreptul intern al statului respectiv şi dreptul internaţional al drepturilor omului în
funcţie de situaţie şi care trebuie avute în vedere de către membrii forţelor
armate.

9
 V. CONFLICTUL ARMAT –DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Conflictul armat
501. Un conflict armat există atunci când elemente ale forţelor armate oponente
sunt angajate intenţionat unele împotriva altora în operaţii militare sau când sunt
atacate intenţionat ţinte în teritoriul sau apele teritoriale ale altui alt stat.
501.1. Cuvântul „intenţionat” nu se referă la incidentele de frontieră cauzate de
erori de navigaţie ci indică faptul că acţiunea este autorizată sau, cel puţin,
acceptată la nivel guvernamental.
Conflictul armat internaţional
502. Avem de a face cu un conflict armat internaţional atunci când:
a. forţele armate oponente aparţin a două sau mai multor state, sau
b. a fost declarată starea de război chiar dacă nu există ostilităţi, sau
c. există o ocupare a teritoriului altui stat de către forţele armate ale unui stat,
chiar dacă nu s-a opus rezistenţă.
502.1. Nu are nici o importanţă dacă un stat acţionează în autoapărare sau pentru
a executa un mandat al Naţiunilor Unite, de exemplu, pentru a proteja zonele de
securitate stabilite printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate a Naţiunilor
Unite. Pentru a exista un „conflict armat” internaţional nu este cerut un grad
minim de intensitate a luptelor.
Conflictul armat intern
503 Conflictul armat intern este acela care are loc pe teritoriul unui stat şi în care
nu participă la operaţiile militare forţe armate ale altui stat .
503.1. Controlul activităţii infracţionale şi chiar teroriste este guvernat de
dreptul intern al statului în cauză. Dacă situaţia degenerează într-un „conflict
armat” intern se aplică şi dreptul internaţional. Înainte de a se putea pronunţa cu
privire la existenţa unui conflict armat intern, trebuie să existe un anumit nivel al
violenţei.
503.2. Există patru categorii de conflicte interne:
a. Tensiuni şi tulburări interne, cum ar fi demonstraţiile violente şi dezordinile,
activităţile infracţionale violente şi pe scară largă, asociate adesea cu traficul
ilegal de arme şi droguri sau taxe de protecţie, chiar dacă depăşesc graniţele

10
statului, precum şi actele teroriste. Acestor situaţii li se aplică dreptul intern
deoarece ele nu au nivelul unui conflict armat.
b. Oricare conflict armat intern: (1) între forţele armate ale statului şi cele ale
mişcărilor rebele sau insurgente, sau (2) între două sau mai multe grupări armate
dintr-un stat şi care nu implică forţe guvernamentale, exceptând un rol de
menţinerea păcii şi, în cazurile respective, rebelii, insurgenţii sau grupările
armate nu controlează efectiv teritoriul. În aceste cazuri, se aplică articolul 3
comun al Convenţiilor de la Geneva.
c. Conflicte armate interne între forţele armate ale unui stat şi forţe armate
dizidente sau grupuri armate organizate care, sub conducerea unui comandament
responsabil, exercită un astfel de control asupra unei părţi din teritoriul statului
încât să-i permită să desfăşoare operaţii militare susţinute şi coordonate şi să
aplice dreptul conflictelor armate (DCA). În acest caz, se aplică Protocolul II de
la Geneva din 1977.
Caz excepţional
d. Luptele de eliberare naţională „în care popoarele luptă împotriva dominaţiei
coloniale, ocupaţiei străine şi regimurilor rasiste în exercitarea dreptului lor la
autodeterminare”. Aceste situaţii conflictuale sunt considerate conflicte armate
internaţionale şi li se aplică întregul DCA.
503.3. În toate aceste situaţii se aplică, de asemenea, prevederile dreptului
internaţional al drepturilor omului (DIDO).
Principiile generale ale neutralităţii
504. a. Un stat care nu participă la un conflict armat între alte două state este
„neutru”.
b. Faţă de neutri se aplică următoarele reguli:
(1) Teritoriul statelor neutre trebuie respectat, pe el neputând intra forţele
armate beligerante. Acesta include teritoriul terestru, spaţiul aerian şi apele
teritoriale.
(2) Aeronavele militare beligerante nu pot survola teritoriul statelor neutre
şi nici transporta trupe şi materiale prin teritoriile neutre. Beligeranţii nu pot
utiliza teritoriile neutre pentru operaţii militare.
(3) Un stat neutru are datoria de a-şi apăra neutralitatea şi poate reţine
trupele care violează teritoriul şi echipamentul acestora până la încetarea
conflictului.

11
 (4) Un stat neutru nu poate participa la acte de război comise de o parte la
conflict. Totuşi, statul neutru poate permite ca răniţii, bolnavii şi ajutoarele
umanitare să fie transportate prin teritoriul său ori să acţioneze ca Putere
protectoare.
504.1. Regulile referitoare la statele neutre sunt importante în desfăşurarea
operaţiilor şi pentru comportamentul trupelor. Statutul de neutralitate nu se
pierde dacă forţele armate ale statului neutru acţionează pe teritoriul unui stat
beligerant cu rol de menţinere a păcii sau pentru distribuirea de ajutor umanitar,
în ambele cazuri cu acordul statului beligerant respectiv şi sub autoritatea unei
rezoluţii a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

12
 VI. CONCEPTUL DE INAMIC COMBATANT
În toate cazurile, scopul analizei situaţiei militare este acela de a defini
elementele principale ale operaţiei: tipul de operaţie, obiectivele, direcţiile de
acţiune, durata şi concepţia operaţiei. De aceea, comandanţii şi statele majore
trebuie să analizeze diferiţi factori de influenţă, cei mai importanţi fiind:
inamicul, mediul, forţele disponibile (unităţi/arme) şi misiunea.
Scopul acestei secţiuni este integrarea dreptului conflictelor armate (DCA) în
analiza situaţiei militare. Statutul de combatant
601. a. Numai combatanţii pot:
(1) lua parte direct la ostilităţi, şi
(2) pot fi atacaţi.
b. Combatanţii sunt membrii forţelor armate ale unei Părţi la conflict, cu
excepţia personalului sanitar şi religios.
601.1. A lua parte direct la ostilităţi înseamnă angajarea în acţiuni ostile
împotriva forţelor armate inamice şi nu participarea la efortul general de război.
601.2. Civililor le este interzis să:
a. se angajeze în acţiuni de luptă, ca de exemplu, să tragă în soldaţii inamici, să
saboteze bazele militare sau să elibereze prizonierii de război;
b. acţioneze ca membri ai echipajelor sistemelor de arme, ca observatori de
artilerie sau ca şoferi în transporturile de muniţie pentru poziţiile de tragere;
c. culeagă informaţii militare în teritoriul controlat de inamic.
601.3. A nu lua parte direct în ostilităţi include:
a. acţiunea indirectă, cum ar fi producerea sau transportarea echipamentului
militar atâta timp cât aceste activităţi nu au loc în spatele liniilor inamice, în
zona de contact sau în zone în care ocupaţia a devenit efectivă;
b. sprijinirea unei mişcări de rezistenţă prin furnizarea de informaţii sau
materiale, facilitarea evadării, ascunderea armelor sau alte acte mai evidente,
cum ar fi insubordonarea faţă de autoritatea civilă;
c. folosirea civililor în sprijinul indirect al forţelor armate, cum ar fi munca în
spatele frontului, în fabrici ale industriei de apărare, distribuirea sau stocarea
proviziilor sau întreţinerea avioanelor militare şi echipamentelor de comunicaţii.

13
Forţele armate
602. Forţele armate sunt alcătuite din entităţile militare, grupările şi unităţile
organizate ale unei Părţi la conflict ai căror membri:
a. sunt sub comandă responsabilă faţă de partea la conflict pentru conduita
subordonaţilor săi (chiar dacă acea parte este reprezentată de un guvern sau de o
autoritate care nu este recunoscută de către partea adversă);
b. sunt supuşi unui regim de disciplină internă care obligă la conformitatea cu
DCA şi
c. poartă uniformă sau alte însemne care să-i diferenţieze de populaţia civilă, cel
puţin când participă la operaţii militare.
602.1. Tipul trupelor care formează forţele armate nu este specificat. El poate
consta în unităţi regulate, rezervişti, unităţi de apărare teritorială, cetăţeni
chemaţi temporar sub arme sau militari profesionişti. Cu toate acestea,
încorporarea în forţele armate a unei organizaţii paramilitare sau armate de
aplicare a legii, cum ar fi jandarmeria sau poliţia, trebuie notificată celorlalte
Părţi la conflict. Definiţia forţelor armate este suficient de largă pentru a acoperi
şi trupele organizate de o parte la conflict, pe baze private (voluntari), cum ar fi
aşa numiţii „lorzi ai războiului”, atâta timp cât acestea îndeplinesc condiţiile
legale.
Când există dubii că o persoană este sau nu membră a forţelor armate, ea trebuie
tratată astfel:
- dacă ia parte direct la ostilităţi trebuie tratată ca membră a forţelor armate
şi ca prizonier de război până când statutul său este determinat de un
tribunal competent.
- dacă nu ia parte direct la ostilităţi, ea trebuie tratată ca persoană civilă
până când statutul său este determinat de un tribunal sau o autoritate
competentă.
602.2. Nu se poate obţine şi nici renunţa la acest statut prin propria voinţă.
Odată ce au devenit combatanţi, rămân combatanţi până la încheierea
ostilităţilor, dacă nu sunt demobilizaţi.
602.3. Tipul structurii de comandă nu este specificat. Este totuşi normal ca
membrii forţelor armate să aibă grade militare, iar cei mai mari în grad să fie
responsabili pentru subordonaţi, să aibă autoritatea de a emite ordine şi de a
aplica sancţiuni disciplinare. Statutul de membru al forţelor armate depinde de
legislaţia internă a fiecărui stat. Dacă şeful statului este membru al forţelor

14
armate depinde de faptul dacă are, în realitate, autoritate de comandă asupra
forţelor armate şi nu este doar conducătorul onorific al acelor forţe.
602.4. Un sistem disciplinar care asigură conformarea cu DCA este esenţial
pentru statutul de combatant. O forţă nu îşi pierde statutul de combatant dacă
membrii săi violează dreptul conflictelor armate atâta timp cât se iau măsurile
necesare pentru a-i pedepsi pe infractori. Totuşi, o forţă care încalcă constant
DCA şi ai cărei membri nu sunt aduşi în faţa justiţiei nu se va califica drept forţă
armată din perspectiva dreptului internaţional. Prin urmare, membrii săi nu au
statutul de combatanţi şi dacă sunt capturaţi pot fi judecaţi şi pedepsiţi pentru
faptul de a fi luat, în mod ilegal, parte direct la ostilităţi.
602. 5. Tipul uniformei nu este specificat.
Identificarea combatanţilor Regula obişnuită pentru diferenţiere
603. Combatanţii trebuie să se diferenţieze de populaţia civilă atunci când sunt
angajaţi într-un atac sau într-o acţiune premergătoare unui atac.
603.1. Deoarece combatanţii se pot angaja în ostilităţi şi pot face obiectul unui
atac, ei trebuie să se diferenţieze de populaţia civilă care este protejată împotriva
atacului. Membrii forţelor armate se diferenţiază uniforma militară. Cerinţele
minime ale dreptului internaţional prevăd ca uniforma să fie purtată pe timpul
luptei şi a acţiunilor premergătoare sau ulterioare luptei, de exemplu, în timpul
deplasării, manevrelor sau retragerii dintr-un atac. Uniforma include
echipamentul militar de luptă.
603.2. Combatanţii care iau parte la ostilităţi fără să se diferenţieze de civili îşi
pierd statutul de combatant şi nu se mai bucură de dreptul de a fi consideraţi
prizonieri de război, deşi pot beneficia de protecţia corespunzătoare. Aceasta
înseamnă că, în caz de capturare, ei pot fi judecaţi pentru crima de război de a fi
luat parte direct, în mod ilegal la ostilităţi, însă altfel trebuie trataţi ca prizonieri
de război.
603.3. Este posibil ca persoanele civile care locuiesc în zona acţiunilor de luptă
să poarte arme pentru apărarea lor, a familiilor şi proprietăţii acestora. Deşi
aceştia riscă să fie confundaţi cu combatanţii, situaţia nu este ilegală conform
dreptului internaţional, cu condiţia ca armele să fie folosite doar pentru
autoapărare. Pe de altă parte, portul echipamentului militar tipizat de către civili
trebuie combătut cu fermitate.
Excepţie
604. Dreptul admite existenţa unor situaţii excepţionale în care, datorită naturii
ostilităţilor, un combatant nu se poate diferenţia de populaţia civilă. În aceste
15
cazuri, acesta îşi menţine statutul de combatant atâta timp cât armele sale sunt la
vedere:
a. pe durata fiecărei acţiuni militare şi
b. în timpul în care este expus vederii inamicului atunci când ia parte la o
acţiune premergătoare unui atac la care urmează să participe.
604.1. Aceasta este o excepţie de la regula obişnuită conform căreia combatanţii
trebuie să poarte uniformă şi se manifestă doar în situaţii, considerate
neobişnuite, în care combatanţii se află în zone ocupate de inamic, în operaţii în
spatele liniilor inamice sau în timpul războaielor de eliberare naţională, în zone
controlate de forţele guvernamentale. Excepţia nu se aplică în zonele în care
forţele adverse sunt în contact una cu cealaltă.
604.2. Prin expresia ” expus vederii” se înţelege şi observarea prin binoclu sau
aparate de vedere pe timp de noapte.
604.3. Dacă nu-şi ţin armele la vedere, combatanţii îşi pierd statutul de
combatant şi nu se mai bucură de dreptul de a fi consideraţi prizonieri de război,
deşi pot beneficia de protecţia corespunzătoare. Aceasta înseamnă că, în caz de
capturare, ei pot fi judecaţi pentru crima de război de a fi luat parte direct, în
mod ilegal la ostilităţi, însă altfel trebuie trataţi ca prizonieri de război.
604.4. Nivelul la care se ia hotărârea de a se aplica excepţia nu este clar stabilit,
dar se recomandă să se ia la nivel înalt, superior comandantului de batalion.
Nediferenţierea trebuie să fie de scurtă durată. Nu există nici o justificare pentru
a o considera altceva decât o măsură excepţională. Excepţiile de la regula
diferenţierii pot fi întâlnite, cel mai probabil, în cazul războiului de gherilă.
Războiul de gherilă
605. Războiul de gherilă nu este un concept juridic. El se caracterizează prin
folosirea unor tactici asimetrice ce includ clandestinitatea, surpriza şi şocul, fie
că sunt întrebuinţate de forţele armate regulate sau de cele neregulate, inclusiv
de mişcări de rezistenţă organizată. Forţele armate regulate pot recurge la tactici
de gherilă când acţionează în spatele liniilor inamice, împotriva unor forţe
superioare sau pentru a contracara cu succes forţe de gherilă. Forţele armate
neregulate sunt adesea obligate să recurgă la războiul de gherilă în încercarea de
a îndepărta dominaţia colonială sau regimurile rasiste.
606. Normele DCA se aplică în aceiaşi măsură şi războiului de gherilă.
606.1. Comandanţii trebuie să conştientizeze faptul că sentimentul de frustrare al
membrilor forţelor regulate atunci când luptă cu forţele de gherilă este periculos

16
deoarece poate duce la comiterea de atrocităţi. Ei au obligaţia specială de a
stabili şi aplica standarde adecvate de comportament profesional, incluzând
principii clare de tratament a populaţiei civile şi reguli de angajare faţă de forţele
de gherilă.
Mercenarii
607. O persoană este mercenar când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a. este recrutată în străinătate sau în ţară pentru a lupta într-un conflict armat;
b. ia parte direct la ostilităţi;
c. urmăreşte obţinerea unui avantaj personal;
d. i se promite o remuneraţie superioară aceleia promise sau plătite
combatanţilor având grad şi funcţie similare în forţele armate ale acelei Părţi;
e. nu este cetăţean al unei Părţi la conflict;
f. nu este rezidentă pe teritoriul controlat de o parte la conflict;
g. nu este membră a forţelor armate a unei Părţi la conflict;
h. nu este trimisă de un stat nebeligerant în misiune oficială ca membru al
forţelor armate ale statului respectiv.
608. Mercenarii nu au dreptul la statutul de combatant sau de prizonier de
război. Totuşi, în caz de capturare, trebuie trataţi în mod uman.
608.1. Dacă sunt capturaţi, mercenarii care au luat parte direct la ostilităţi pot fi
judecaţi ca şi combatanţi ilegali dar au dreptul la protecţia oferită de Convenţia
de la Geneva din 1949 referitoare la civili şi de Protocolul I.
Cine este civil?
609. Civilul este persoana care nu este membră a forţelor armate ale unei Părţi la
conflict.
Imunitatea civililor
610. Civililor nu le este permis să ia parte direct la ostilităţi şi nu trebuie să facă
obiectul atacurilor. Dacă iau parte direct la ostilităţi îşi pierd imunitatea şi nu
mai sunt protejaţi.
610.1. Pierderea imunităţii necombatanţilor se aplică civililor care iau parte
direct la ostilităţi şi nu întregii populaţii civile. Odată capturat, civilul care a luat
parte direct la ostilităţi, deşi responsabil juridic, va avea dreptul la protecţia
Convenţiei de la Geneva asupra civililor şi a Protocolului I 10.

17
610.2. Civilii pot sprijini, fără a lua parte direct la ostilităţi, forţele armate ale
statului ai cărui cetăţeni sunt, chiar dacă aceste forţe armate beneficiază de
excepţia de la regula diferenţierii.
610.3. Acţiuni precum obstrucţionarea autorităţilor sau manifestaţiile pot fi
pedepsite dacă contravin legilor sau regulamentelor emise de Puterea ocupantă
pentru securitatea forţelor sale.
610.4. Persoanele responsabile juridic au dreptul la protecţia Convenţiei de la
Geneva asupra civililor şi Protocolului I, deşi dreptul de a comunica poate fi
suspendat în cazul spionilor, din motive de siguranţă.
610.5. Se interzic pedepsele colective împotriva populaţiei civile, cu scopul de a
contracara activităţile ilegale.
Civilii care însoţesc forţele armate
611. Civilii care însoţesc forţele armate, cum ar fi membrii civili ai echipajelor
aeronavelor militare, corespondenţii de război, muncitorii, personalul de
asistenţă socială, aprovizionare sau contractare beneficiază de statutul de
persoană civilă, în sensul că:
a. pentru a fi protejaţi împotriva unui atac, nu pot participa direct la ostilităţi,
b. nu pot fi atacaţi şi c. sunt expuşi aceloraşi pericole de război ca şi forţele
armate pe care le însoţesc.
611.1. Este posibil ca locul în care lucrează aceşti civili, de exemplu un atelier
de reparaţii tancuri, să fie o ţintă legală, prezenţa lor neputând schimba
caracterul de obiectiv militar al atelierului.
611.2. Uniforma. Se recomandă ca persoanele civile care însoţesc forţele armate
să nu poarte uniformă sau îmbrăcăminte care să se confunde cu uniforma
forţelor armate.
611.3. Armele. Convenţiile nu menţionează nimic referitor la portul armelor de
către persoanele civile care însoţesc forţele armate. Deşi se recomandă ca ei să
nu fie înarmaţi, comandantul forţelor armate respective, pe baza situaţiei de
securitate, poate decide înarmarea acestora pentru asigurarea autoapărării. În
acest caz, persoanele civile respective vor fi dotate cu armele individuale uşoare,
cum ar fi pistoale sau puşti mitralieră, iar comandantul va emite reguli de
angajare clare care să specifice destinaţia armelor (numai pentru autoapărare,
fiind interzisă participarea la acţiuni cu caracter ofensiv). Persoanele civile în
cauză vor avea asupra lor un card cu regulile de angajare şi documente speciale
de identitate.

18
Atitudinea inamicului
612. Atitudinea inamicului va fi avută în vedere în procesul de luare a deciziei
dacă civilii sunt expuşi unor riscuri de neacceptat sau dacă nu se respectă DCA
sau dreptul internaţional al drepturilor omului.
612.1. Aceasta nu absolvă forţele proprii de a se conforma DCA şi a lua
precauţiile corespunzătoare. Acţiunile inamicului pot fi luate în considerare când
se evaluează proporţionalitatea pierderilor sau pagubele incidentale provocate de
operaţia militară planificată faţă de avantajul militar anticipat.

19
 VII. MEDIUL MILITAR
Introducere
701. În planificarea operaţiilor militare se va avea în vedere mediul în care
acestea se vor duce. Mediul influenţează tipul operaţiei şi armele folosite, iar
anumite zone sau bunuri pot fi protejate de atac sau de orice fel de activitate
militară. Se va urmări întotdeauna evitarea sau cel puţin reducerea la minimum a
pierderilor şi pagubelor incidentale cauzate populaţiei civile din zona de operaţii
precum şi protejarea mediului înconjurător împotriva degradării pe termen lung.
Protecţia mediului înconjurător
702. Dreptul mediului înconjurător poate fi rezumat astfel:
a. Procesele naturale nu trebuie utilizate în mod deliberat în scopuri ostile dacă
prin aceasta s-ar produce efecte grave, de anvergură ori de durată.
b. Mediul ca atare nu poate fi atacat.
c. În ducerea operaţiilor militare, mediul trebuie protejat.
d. Nu trebuie cauzate pagube care nu sunt necesare din punct de vedere militar.
e. La atacarea unui obiectiv militar, trebuie alese metodele şi mijloacele care,
proporţional cu avantajul militar, afectează cel mai puţin mediul.
f. Orice pagubă cauzată mediului trebuie să fie proporţională cu obiectivul
militar planificat.
g. Se interzice folosirea metodelor sau a mijloacelor de război care provoacă
mediului pagube pe arii extinse, severe şi de durată, aducând astfel prejudicii
sănătăţii sau supravieţuirii populației.
Baraje, diguri şi centrale nucleare
703. a. Barajele, digurile şi centralele nucleare, ca şi obiectivele militare din
apropierea lor, nu pot fi atacate dacă prin atac „se poate provoca eliberarea
forţelor periculoase şi, în consecinţă, pierderi importante în rândul populaţiei
civile”.
b. Obiectivele militare nu pot fi amplasate lângă astfel de lucrări cu excepţia
sistemelor de armament necesare exclusiv pentru apărarea lor contra atacurilor
ilegale.
c. Se va folosi semnul special pentru protecţia acestei categorii de lucrări şi
instalaţii.

20
703.1. a. Atacarea barajelor şi digurilor poate provoca inundaţii dezastruoase iar
atacarea centralelor nucleare poate duce la eliberarea de materiale radioactive ce
ar avea consecinţe grave asupra populaţiei civile.
b. Este puţin probabil ca barajele şi digurile să fie obiective militare cu excepţia
situaţiei în care, de exemplu, se impune inundarea unei zone pentru a preveni
sau împiedica deplasarea trupelor inamice.
c. Centralele electrice pot fi obiective militare în situaţia în care se impune
întreruperea energiei electrice necesare forţelor armate inamice.
d. Sistemele de armament permise pentru apărare pot fi, de exemplu, instalaţiile
anti-aeriene special destinate protecţiei lucrărilor respective şi nu o baterie anti-
aeriană dispusă în apropierea obiectivului, ca parte a dispozitivului de apărare
antiaeriană a unei mari unităţi de forţe terestre.
703.2. Barajele, digurile şi centralele nucleare pot fi atacate DOAR dacă:
a. atacul poate fi astfel executat încât să nu fie eliberate forţe periculoase sau
b. nu se provoacă pierderi grave în rândul populaţiei civile, de exemplu, pentru
că substanţele periculoase se vor răspândi într-o zonă nepopulată sau
c. lucrările respective sunt utilizate „în sprijinul regulat, important şi direct al
operaţiilor militare”, „un astfel de atac este singurul posibil de a încheia acest
sprijin”, iar în cazul barajelor şi digurilor „se folosesc în alt scop decât cel
obişnuit”, acela de a înmagazina apa, de exemplu, dacă fac parte din lucrări
militare defensive sau au în compunere o cale de comunicaţie ce poate fi folosită
ca drum de aprovizionare. Chiar şi în aceste circumstanţe, trebuie luate măsurile
necesare pentru reducerea pierderilor şi pagubelor în rândul populaţiei civile.
Zonele de securitate
704. Zonele de securitate sunt protejate. Ele sunt stabilite de Părţile la conflict
pentru protejarea răniţilor şi bolnavilor, bătrânilor, copiilor, femeilor însărcinate
şi mamelor cu copii mici.
704.1. Aceste zone, cu suprafeţe relativ mici, pot fi stabilite unilateral, din timp
de pace sau la război, sau prin acord între Părţile la conflict care sunt, de altfel,
încurajate să încheie înţelegeri în acest sens. Detaliile protecţiei vor fi stabilite în
declaraţia de înfiinţare a zonei sau în acordul dintre Părţi. Un proiect de acord în
acest scop este anexat la Convenţia de la Geneva asupra civililor. [G. IV].
Refugiile sigure

21
705. „Refugiul sigur” nu este un termen folosit în dreptul conflictelor armate
(DCA), statutul său exact depinzând de acordul dintre Părţile la conflict.
Alternativ, se poate stabili printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al
Naţiunilor Unite, caz în care rezoluţia respectivă va preciza condiţiile refugiului
sigur ce vor fi obligatorii pentru Părţile la conflict. În acest caz, securitatea zonei
va fi, de regulă, asigurată de forţe de menţinere a păcii ale Naţiunilor Unite care
vor fi mandatate să folosească forţa proporţională pentru apărarea zonei
respective.
Zonele neutre
706. Zonele neutre sunt protejate. Ele sunt stabilite de Părţile la conflict pentru
protecţia răniţilor şi bolnavilor, atât combatanţi cât şi civili şi a civililor care nu
participă la ostilităţi şi nu prestează munci de interes militar.
706.1. Aceste zone sunt stabilite după izbucnirea ostilităţilor prin acordul
Părţilor la conflict, menţionându-se locaţia şi suprafaţa, administrarea,
aprovizionarea cu hrană, supravegherea şi durata protecţiei.
706.2. Propunerea de a stabili o zonă neutră este adresată Părţii adverse prin
intermediul Puterii protectoare. Condiţiile concrete de protecţie depind de
înţelegerea dintre Părţi.
706.3. Aceste zone nu pot fi folosite în scopuri militare. Este posibil ca zonele
neutre să cuprindă regiuni mai mari decât zonele de securitate şi pot include
oraşe întregi.
Zonele sanitare, spitale şi unităţi sanitare
707. a. Zonele sanitare sunt protejate. Ele sunt înfiinţate pentru a proteja răniţii
şi bolnavii din forţele armate şi personalul sanitar.
b. Spitalele civile sunt protejate împotriva atacurilor şi pot utiliza semnul
distinctiv al crucii roşii sau semilunii roşii.
c. Unităţile sanitare, indiferent că sunt fixe (precum spitalele) sau mobile
(precum ambulanţele), sunt protejate împotriva atacurilor dar nu pot lua parte la
ostilităţi. Dacă au căzut în puterea adversarului, li se poate permite să-şi
continue funcţiile medicale până când puterea care le-a capturat preia această
responsabilitate. Unităţile sanitare îşi pierd protecţia dacă iau parte la ostilităţi.
Chiar şi în acest caz, înainte de a fi atacate, trebuie emise avertismente cu privire
la iminenţa atacului.

22
707.1. Zonele sanitare pot fi înfiinţate prin acord, atât în timp de pace cât şi la
război. Un proiect de acord în acest scop este anexat la Convenţia de la Geneva
privind răniţii.
707.2. Unităţile sanitare şi spitalele civile sunt permanent protejate fără a fi
necesar un acord special. Pentru utilizarea de către spitalele civile a semnului
distinctiv e necesară obţinerea autorizării de la statul de care aparţin. Bunurile
sanitare sunt protejate împotriva atacurilor atât timp cât sunt recunoscute ca
atare, chiar dacă nu afişează semnul distinctiv.
Localităţile neapărate
708. Localităţile neapărate nu pot fi atacate.
708.1. Aceste localităţi pot fi stabilite de o parte la conflict prin declaraţie
unilaterală.
708.2. Odată declarate, localităţile respective pot fi ocupate de partea adversă.
708.3. Partea care declară o astfel de localitate trebuie să urmărească
îndeplinirea următoarelor condiţii:
a. toţi combatanţii şi echipamentul militar mobil trebuie să fie evacuat şi
b. să nu se comită nici un act ostil împotriva Puterii ocupante.
708.4. Dacă aceste condiţii sunt încălcate, statutul protector se pierde. Părţile pot
cădea de acord şi asupra altor condiţii şi trebuie să se înţeleagă asupra marcării
localităţii şi a asigurării securităţii sale.
708.5. Fiind neapărate, aceste localităţi pot fi ocupate de trupele adversarului
fără opoziţie sau pierderi, recurgerea la atac ori bombardament. Localitatea
neapărată mai este cunoscută şi ca oraş neapărat (sau deschis). Ea poate fi
declarată doar dacă este posibil ca trupele să ocupe terenul în cauză.
Locurile fără apărare
709. Se interzice atacarea sau bombardarea, prin orice mijloace, a oraşelor,
satelor, locuinţelor sau clădirilor care sunt neapărate.
709.1. Această prevedere a Regulamentului de la Haga trebuie interpretată în
spiritul Protocolului I de la Geneva care interzice atacurile asupra:
a. oraşelor şi satelor ca atare (dar permite atacul asupra obiectivelor
militare din oraşe şi sate);
b. bunurilor civile. Este bun civil acela care nu este apărat, nu este folosit
în scopuri miliare şi nu este obiectiv militar din nici un alt motiv.

23
Zonele demilitarizate
710. Zonele demilitarizate au imunitate faţă de operaţiile militare.
710.1. Aceste zone pot fi înfiinţate prin acord atât în timp de pace cât şi pe
durata conflictului armat.
710.2. Se vor evacua combatanţii şi echipamentul militar mobil, iar activităţile
militare vor fi sistate. Zonele demilitarizate nu pot fi ocupate, deci probabil vor
fi stabilite în zonele din spatele frontului.
Lagărele de prizonieri de război
711. Lagărele de prizonieri de război sunt protejate de atacuri. Ele trebuie să
afişeze semnul distinctiv „PW ” sau „PG” .

Lagăre de internare civile

712. Lagărele de internare civile sunt protejate de atacuri. Ele trebuie să afişeze
semnul distinctiv „IC”.
Densitatea populaţiei
713. Persoanele civile, populaţia civilă şi bunurile civile nu vor fi atacate şi
trebuie ferite pe cât posibil de efectele incidentale ale atacurilor.
713.1. Densitatea populaţiei este un factor important în planificarea operaţiilor.
Dacă efectele acţiunilor militare asupra civililor trebuie avute în vedere în toate
împrejurările, în zonele nepopulate sau puţin populate din deşert, junglă, tundră
sau regiuni muntoase se dispune de o libertate de acţiune mai mare decât în
oraşe, sate şi alte zone mai dens populate.
Bunurile culturale
714. Deşi bunurile civile sunt protejate, cu excepţia cazului când devin obiective
militare, trebuie să se acorde o atenţie specială protecţiei bunurilor culturale.

24
 VIII. ARMELE
801. a. Scopul acestui capitole este de a trece în revistă tratatele şi alte prevederi
legale referitoare la utilizarea armelor în conflictul armat. Persoanele cu
responsabilităţi în achiziţia de armament trebuie să fie familiarizate cu
conţinutul acestui capitol.
b. Armele aflate în dotare. Dreptul conflictelor armate (DCA) conţine prevederi
care interzic sau limitează folosirea anumitor arme.
c. Armele noi. Înainte de a introduce în dotarea forţelor armate arme noi, statele
vor avea în vedere conformarea acestora cu prevederile dreptului internaţional.
Responsabilităţi
802. a. Membrii forţelor armate nu pot aduce modificări armelor, fără a avea
autorizare şi nici nu le pot utiliza în alte scopuri decât cele pentru care au fost
create.
b. Dacă situaţia tactică nu permite aşteptarea autorizării, fiind necesare metode
de luptă adaptate situaţiei, militarii vor avea în vedere principiile generale
prezentate în paragraful 803.
Principii generale
803. În utilizarea armelor se vor aplica următoarele principii generale:
a. Dreptul Părţilor la conflict de a alege mijloacele de război nu este
nelimitat.
b. Singurul obiectiv legitim în timpul războiului este înfrângerea forţelor
armate inamice. Este ilegal să se folosească arme care agravează inutil
suferinţele indivizilor sau care provoacă moartea în mod inevitabil.
c. Se interzice folosirea armelor: (1) care provoacă traumatisme excesive
sau suferinţe inutile, (2) concepute pentru a cauza sau de la care se poate aştepta
că vor cauza pagube excesive, de durată şi grave pentru mediul natural,
(3) ale căror efecte nu pot fi diferenţiate deoarece nu pot fi direcţionate
împotriva unui obiectiv militar determinat.
Proiectilele explozive
804. Proiectilele explozive sau incendiare sunt interzise.

25
804.1. Această regulă nu interzice folosirea, în scopul determinării distanţei, a
proiectilelor trasoare, chiar în combinaţie cu muniţia normală şi nici folosirea
proiectilelor exploziv-perforante de calibru mic, anti-aeriene şi anti-tanc.
Proiectilele care se lăţesc sau se turtesc uşor în corpul omenesc (dum-dum)
805. Se interzice utilizarea proiectilelor care se lăţesc sau se turtesc uşor în
corpul omenesc, cum ar fi gloanţele cu cămaşă dură, care nu ar acoperi în
întregime miezul glontelui sau ar avea tăieturi aplicate pe exterior.
805.1. Interdicţia vizează gloanţele cu vârf moale, sau „dum-dum”, care se
aplatizează la impact sau gloanţele ale căror carcase se fragmentează la impact
provocând, în ambele cazuri, răni grave, inutile.
Otrava
806. Se interzice folosirea otrăvii sau a armelor otrăvite.
806.1. În practică, această regulă este interpretată în sens restrâns prin
excluderea gazelor iritante şi a substanţelor chimice, ale căror regim este
reglementat de alte instrumente juridice, dar şi a produselor derivate ale armelor
nucleare.
Armele chimice şi biologice
807. Se interzice folosirea armelor chimice şi biologice.
807.1. Interdicţia se referă şi la folosirea gazelor iritante pentru dispersarea
manifestanţilor (riot control agents) şi a toxinelor în conflictele armate.
Fragmentele nedetectabile
808. Se interzice folosirea armelor al căror efect principal este de a provoca răni
prin fragmente care nu pot fi detectate cu raze X în corpul uman.
808.1. Interdicţia vizează fragmentele din materiale, cum ar fi plasticul, care nu
pot fi detectate cu raze Roentgen, şi, prin urmare, nu pot fi îndepărtate prin
operaţie chirurgicală. Acestea încalcă principiul neprovocării de suferinţe inutile
deoarece, pe lângă faptul că îi scot pe combatanţi din luptă, fac ca tratamentul
medical şi recuperarea ulterioară să fie, practic, imposibile.
808.2. Interdicţia nu include fragmentele metalice cum sunt cele din grenadele
de mână şi nici bucăţile din carcasa de plastic lăsate de mine atâta timp cât
scopul principal al acestor mine este de a provoca răni prin explozie iar scopul
carcasei de plastic nu este rănirea ci acela de a face detectarea minelor şi
deminarea mai dificile.

26
Minele de teren
809. Se interzice întrebuinţarea minelor de teren anti-personal.
810. Întrebuinţarea minelor de teren anti-vehicule este permisă atâta timp cât:
a. nu sunt concepute să fie detonate la contactul cu detectoarele de mine şi
b. orice dispozitiv anti-manipulare este dezactivat când mina se
dezactivează;
c. ele sunt fie: (1) neutralizate înainte ca zona în care se găsesc să fie
abandonată, fie (2) predate altui stat care îşi asumă aceste responsabilităţi.
În cazul minelor anti-vehicule plantate de la distanţă, ele trebuie să se
auto-dezactiveze sau să se auto-distrugă iar amplasarea lor trebuie înregistrată.
Minele de teren anti-vehicule trebuie să fie marcate pe hartă, amplasasarea
lor trebuie înregistrată, înregistrările trebuie păstrate iar populaţia civilă trebuie
protejată (nu doar prin avertismente, ci şi prin împrejmuiri, semne şi
supraveghere).
810.1. Regulile obişnuite ale DCA se aplică minelor anti-vehicule, astfel încât:
a. să fie amplasate numai împotriva sau pentru protecţia obiectivelor militare,
b. să nu fie direcţionate împotriva civililor, nici măcar ca represalii,
c. să nu fie utilizate cu efecte nediferenţiate,
d. să se poată lua toate precauţiile utile pentru a proteja civilii, conform
principiului proporţionalităţii,
e. să se emită avertismente înainte de plantarea minelor care ar putea afecta
populaţia civilă, cu excepţia cazurilor în care situaţia nu permite şi f. să nu
provoace traumatisme excesive sau suferinţe inutile.
810.2. Minele cu auto-dezactivare sunt minele echipate cu un mecanism eficace
de auto-distrugere şi auto-neutralizare, prevăzute cu un dispozitiv de auto-
dezactivare de rezervă, proiectat pentru a preveni funcţionarea acestui tip de
mine ca o mină normală atunci când aceasta nu mai serveşte scopului militar
pentru care a fost plasată în locaţia respectivă.
810.3. Există şi un semn distinctiv internaţional de avertizare pentru zonele
minate, dar deocamdată el nu a intrat în vigoare, fiind doar la stadiul de
propunere.
810.4. Înregistrarea câmpurilor de mine sau locaţia zonelor minate este o măsură
importantă de precauţie nu doar pentru populaţia civilă ci şi pentru siguranţa
27
trupelor proprii sau a trupelor aliate şi permite ca deminarea să se realizeze
repede şi eficace.
Dispozitive capcană
811. Un dispozitiv capcană este orice dispozitiv sau material care este conceput,
construit sau adaptat pentru a ucide sau răni şi care se declanşează pe neaşteptate
când o persoană atinge sau se apropie de un obiect aparent inofensiv sau
desfăşoară o acţiune în aparenţă sigură.
811.1. Dispozitivele capcană pot fi explozive sau mecanice şi sunt folosite
pentru a încetini înaintarea inamicului în zone de unde a avut loc o retragere.
Acestea sunt adesea activate de acţiuni cum ar fi deschiderea unei uşi.
812. a. Se interzice folosirea dispozitivelor capcană: (1) care sunt explozive şi
care simulează obiecte mobile inofensive; (2) care sunt concepute pentru a cauza
răni sau suferinţe inutile; (3) care sunt proiectate pentru a fi detonate de
detectoare.
b. În plus, dispozitivele capcană nu trebuie să fie ataşate la sau asociate cu: (1)
embleme, semne sau semnale de protecţie recunoscute pe plan internaţional; (2)
persoane bolnave, rănite sau decedate; (3) cimitire, crematorii sau morminte; (4)
facilităţi, echipamente, provizii sau transporturi sanitare ; (5) jucării sau alte
obiecte portabile sau produse create pentru alimentaţia, sănătatea, igiena,
îmbrăcămintea sau educaţia copiilor; (6) produse alimentare sau băutură; (7)
ustensile sau aparatură pentru bucătărie, cu excepţia acelora din clădirile,
stabilimentele sau depozitele de materiale militare; (8) obiecte cu o evidentă
natură religioasă; (9) bunuri culturale; (10) animale sau carcasele acestora.
812.1. Scopul listei de articole cărora dispozitivele capcană nu pot fi ataşate
este de a permite accesul în zona acestora, utilizarea sau manipularea de către
oameni a obiectelor respective fără teama că pot provoca rănirea sau moartea.
812.2. Chiar atunci când utilizarea lor nu este interzisă, dispozitivele capcană
trebuie să fie folosite cu atenţie. Ele nu pot fi utilizate în zonele populate în care
nu se duc lupte sau nu există iminenţa unor astfel de acţiuni de luptă, cu excepţia
situaţiilor în care:
a. sunt plasate în interiorul sau în imediata vecinătate a unui obiectiv militar; sau
b. se iau măsuri pentru a proteja civilii de efectele lor, de exemplu, prin afişare
de avertismente [semnalizare, instalare]52 referitoare la santinele, bariere şi
somaţii.

28
Ca şi în cazul celorlalte metode şi mijloace de război, dispozitivele capcană nu
pot fi folosite cu efecte nediferenţiate sau împotriva civililor şi bunurilor civile,
nici chiar ca represalii.
812.3. Dispozitivele-capcană nu trebuie confecţionate astfel încât să aibă
aparenţa unor obiecte portabile atractive, precum casetofoane sau aparate foto,
deşi conceperea unor mine-surpriză prin folosirea unor astfel de obiecte nu este
expres interzisă. Aceasta regulă previne producerea pe scară a obiectelor
periculoase care pot fi răspândite şi adunate de populaţia civilă, în special de
copii.
812.4. De asemenea, sunt interzise capcanele improvizate care sunt proiectate să
ucidă prin metode caracterizate de cruzime şi suferinţă îndelungată.
812.5. La amplasarea capcanelor improvizate se aplică regulile referitoare la
atac, astfel încât să se poată lua măsuri de precauţie care să le direcţioneze
împotriva obiectivelor militare şi să protejeze populaţia civilă. Exemple de
măsuri de precauţie sunt împrejmuirea cu garduri, semnalizarea, avertizarea şi
supravegherea dispozitivului.
812.6. Înregistrarea amplasării dispozitivelor capcană improvizate reprezintă o
măsură de securitate importantă nu numai pentru protecţia civililor ci şi a
trupelor proprii şi aliate ca şi pentru a asigura dezactivarea lor de îndată ce
capcanele nu mai sunt necesare.
Alte dispozitive
813. Regulile referitoare la dispozitivele capcană improvizate se aplică şi altor
dispozitive care sunt amplasate manual şi activate prin telecomandă sau
temporizator.
813.1. Minele şi capcanele improvizate sunt activate de victimă. Aceste
dispozitive, fiind adesea bombe improvizate, sunt concepute pentru a exploda fie
prin comandă de la distanţă, spre exemplu, când se apropie sau trec pe lângă
dispozitiv patrule sau vehicule inamice, fie sunt fixate să explodeze după un
anumit interval de timp. Diferitele interdicţii şi măsuri de control aplicabile
capcanelor improvizate se aplică şi acestor dispozitive.
Armele incendiare
814. Armele incendiare nu pot fi folosite:
a. împotriva obiectivelor militare amplasate în interiorul unor concentrări civile
cu excepţia celor care pot fi în mod distinct separate, nici

29
b. împotriva pădurilor sau a altor acoperiri de vegetaţie decât dacă acestea sunt
folosite pentru a acoperi, ascunde sau camufla combatanţi sau alte obiective
militare sau sunt chiar ele obiective militare şi c. armele incendiare lansate din
aer nu pot fi folosite în nici o situaţie pentru a ataca obiectivele militare dispuse
în mijlocul unor concentrări civile.
814.1. Armele incendiare nu includ: a. armele având efecte incendiare
accidentale, cum ar fi proiectilele trasoare de iluminare, sistemele de fumizare şi
semnalizare sau b. armele care combină efectele de penetrare, explozie sau
fragmentare cu efectele incendiare dar care sunt proiectate pentru a fi utilizate în
principal împotriva unor obiective precum blindatele, avioanele şi clădirile şi nu
împotriva personalului.
814.2. Utilizarea anti-personal a armelor incendiare cum ar fi aruncătoarele de
napalm şi de flăcări nu este expres interzisă de nici un tratat. Întrebuinţarea
acestor mijloace este guvernată de principiul suferinţelor inutile, de aici şi
interdicţia folosirii în mod direct împotriva personalului. Poate fi acceptată
întrebuinţarea împotriva vehiculelor blindate, adăposturilor şi amplasamentelor
militare construite chiar dacă personalul din interiorul acestora este expus
efectelor focului.
814.3. Regulile anterioare se aplică şi fosforului alb, destinat să aprindă ţinte
cum ar fi depozitele de carburanţi sau de muniţie sau pentru a produce fum, dar
care nu trebuie folosit împotriva personalului.
Armele cu laser care pot provoca orbirea
815. Se interzice întrebuinţarea armelor cu laser special concepute ca unica lor
funcţie de luptă sau una dintre funcţiile lor de luptă, să provoace orbirea
permanentă a persoanelor cu vederea neprotejată, adică a celor care privesc cu
ochiul liber sau care poartă lentile de corecţie.
815.1. Această interdicţie se referă la folosirea anti-personal a armelor cu laser
care pot provoca orbirea. Folosirea laserelor în telemetrie sau a armelor cu laser
pentru crearea de efecte asupra materialelor nu este interzisă. Orbirea provocată
accidental de folosirea legitimă în scopuri militare a sistemelor cu laser,
incluzând folosirea împotriva echipamentelor optice, se plasează în afara
scopului interdicţiei.
815.2. Expresia „orbire permanentă” semnifică pierderea ireversibilă şi
ireparabilă a vederii, reprezentând un handicap grav şi fără nici o perspectivă de
recuperare.

30
815.3. Când se folosesc armele cu laser, trebuie luate toate măsurile de precauţie
pentru a evita cauzarea orbirii. Printre aceste măsuri se regăseşte şi instruirea
membrilor forţelor armate în utilizarea corectă a acestora.
Armele nucleare
816. Armele nucleare sunt guvernate de principiile generale ale DCA.
816.1. Aceasta înseamnă că regulile referitoare la managementul ţintelor se
aplică şi armelor nucleare dar efectele lor trebuie luate în considerare când se
analizează proporţionalitatea acţiunii militare planificate. Utilizarea acestora
necesită o analiză atentă la cel mai înalt nivel.
Armele „ne-letale”
817. Utilizarea armelor concepute să-şi atingă scopul militar prin mijloace „ne-
letale”, cum ar fi incapacitarea temporară, este pe deplin justificată. Armele de
acest tip includ grenade spongioase,
plase cu ţepi, produse adezive, suprafeţe alunecoase, arme acustice şi cu puls
electromagnetic.
În general, pentru a fi permise conform DCA, asemenea arme: a. nu trebuie să
provoace suferinţe inutile sau traumatisme excesive, b. trebuie să poată fi
direcţionate împotriva obiectivelor militare fără a produce pagube incidentale
disproporţionate, c. nu trebuie să fie perfide şi d. trebuie să nu fie interzise de
către o altă prevedere legală. Cu toate acestea, unele arme care nu sunt destinate
să provoace efecte „neletale”, cum ar fi minele anti-personal sau armele cu laser
care pot provoca orbirea, sunt interzise de anumite tratate. De asemenea, trebuie
luate măsuri ca armele „ne-letale” să nu conţină gaze iritante folosite la
dispersarea manifestanţilor sau alte substanţe interzise de Convenţia asupra
armelor biologice sau de Convenţia asupra armelor chimice.
Armele navale
Muniţia cu fragmentare
819. Muniţia cu fragmentare este o muniţie convenţională, care este proiectată
pentru a dispersa sau elibera sub-muniţii explozive, fiecare cântărind mai puţin
de 20 kilograme (Convenţia cu privire la muniţia cu fragmentare, 2010.) Unele
proiectile care conţin sub-muniţii nu sunt considerate muniţii cu fragmentare, în
sensul tratatului. Acestea includ muniţii concepute pentru a dispersa rachete de
semnalizare sau fumigene. De asemenea, sunt excluse muniţiile care conţin mai
puţin de 10 sub-muniţii explozive atunci când fiecare dintre aceste sub-muniţii
este (a) proiectată pentru a localiza şi lovi un " singur obiectiv" (sau " ţintă

31
individuală") şi (b), echipată cu un dispozitiv electronic de autodistrugere şi
auto-dezactivare.
819.1 Se interzice utilizarea, dezvoltarea, producerea, achiziţionarea, stocarea,
păstrarea şi transferul de muniţie cu fragmentare. Se interzice, de asemenea,
sprijinirea, încurajarea sau atragerea în vederea desfăşurării acestor activităţi
(România nu a semnat Convenţia cu privire la muniţia cu fragmentare.).

32
 IX. MISIUNEA MILITARĂ
901. Militarii planifică şi execută operaţiile militare pe baza misiunii şi ordinelor
primite. Cu toate acestea, în cazul în care primesc un ordin care este în mod
vădit ilegal, militarii sunt obligaţi:
a. să nu-l execute;
b. să solicite clarificări, dacă timpul permite, cu privire la elementele ordinului
care au aparenţa de ilegalitate. Este important ca orice schimb de astfel de
informaţii cu eşalonul superior să fie înregistrat în mod adecvat, pentru
eventuale referinţe ulterioare;
c. să îşi îndeplinească misiunea militară primită prin metode legale.
901.1. Când desfăşoară operaţii militare, sarcina sau sarcinile pe care o unitate
trebuie să le îndeplinească vor fi definite în misiunea sau în ordinele pe care
comandantul le primeşte de la o autoritate militară superioară. Misiunea va
stabili parametrii în care executantul trebuie să acţioneze şi poate fi completată
prin reguli de angajare pentru utilizarea forţei.
901.2. Deşi misiunea este un element important, constituind baza planificării
operaţiei, comandantul este obligat să acţioneze în conformitate cu dreptul
conflictelor armate şi cu prevederile relevante ale dreptului internaţional al
drepturilor omului şi legislaţiei naţionale.
901.3. Deoarece fiecare militar răspunde personal în faţa legii pentru acţiunile
sale, primirea unui ordin ilegal nu exonerează de răspundere penală pe militarul
care comite o infracţiune prin executarea ordinului.

33
 X. DUCEREA LUPTEI ŞI A OPERAŢIILOR MILITARE
Această secţiune cuprinde normele juridice care guvernează desfăşurarea
ostilităţilor de către forţele armate, inclusiv operaţiile aeriene şi navale care
vizează obiective pe teritoriul terestru.
Protecţia generală a civililor
1001. Populaţia civilă şi persoanele civile trebuie protejate împotriva pericolelor
care decurg din operaţiile militare.
1001.1. Nu numai că civilii sunt protejaţi împotriva atacurilor directe, dar
operaţiile militare trebuie să se desfăşoare în aşa fel încât să reducă la minimum
posibilitatea uciderii, rănirii şi suferinţei populaţiei civile. Interzicerea
înfometării şi protecţia bunurilor indispensabile
1002. a. Se interzice înfometarea civililor ca metodă de război.
b. Se interzice limitarea accesului civililor la bunurile sau zonele de care aceştia
depind pentru supravieţuire, cum ar fi produsele alimentare, zonele agricole
destinate producţiei, culturile, animalele, rezervele şi instalaţiile de apă potabilă
şi lucrările de irigaţii.
1002.1. Interdicţia se referă şi la atacarea, distrugerea, confiscarea sau
dezafectarea acestor bunuri (de ex. prin contaminare).
1002.2. Nu contează motivul interzicerii accesului, de exemplu, dacă acesta nu
este înfometarea civililor ci strămutarea forţată a acestora.
1002.3. Interdicţia nu se aplică bunurilor care sunt utilizate exclusiv de către
forţele armate sau sunt folosite în sprijinul direct al acţiunii militare. Astfel, dacă
trupele inamice se dispun într-un lan de porumb sau într-o livadă, acestea pot fi
atacate.
1002.4. Otrăvirea şi contaminarea rezervelor de apă sunt acte condamnate şi
interzise de dreptul cutumiar internaţional şi nu devin justificate prin afişarea de
anunţuri de avertizare. Scuturile umane
1003. Civilii nu pot fi utilizaţi ca scut pentru protejarea, favorizarea sau
împiedicarea operaţiilor militare.
1003.1. Se interzice atât forţarea civililor de a asigura acoperirea operaţiilor
militare, cât şi profitarea de prezenţa sau circulaţia civililor pentru a proteja
operaţiile militare.

34
1003.2. Această regulă trebuie interpretată nuanţat. Ea nu-l împiedică pe
comandant să apere o localitate, ţinându-se cont de dificultăţile pe care acesta le
poate întâmpina acţionând într-o zonă dens populată, mai ales când zona se află
sub asediu şi libertatea de manevră este limitată.
1003.3. Comandantul nu trebuie, de exemplu: a. să-şi desfăşoare forţele sub
acoperirea unui convoi umanitar sau b. să-şi camufleze artileria într-o zonă
rezidenţială sau c. să folosească o piaţă ca bază pentru executarea tragerilor de
artilerie sau să plaseze civili în "locuri strategice " cu scopul de a face imune
aceste locuri în cazul unui atac. În toate aceste situaţii, comandantul respectiv
comite o crimă de război. 1003.4. Comandantul forţelor aflate în atac trebuie să
ia toate măsurile posibile pentru a proteja populaţia civilă, însă este îndreptăţit să
se raporteze la acţiunile comandantului care se apără pentru a aprecia
respectarea principiului proporţionalităţii.
Jefuirea
1004. Se interzice jefuirea în toate împrejurările.
1004.1. „A jefui” sau „a prăda” se referă la profitarea de haosul războiului sau
recurgerea la ameninţarea folosirii forţei pe timp de război pentru a fura bunuri
personale, de obicei, pentru a satisface lăcomia individuală. Furtul este o
infracţiune în orice legislaţie naţională şi rămâne o infracţiune şi în timp de
război. Trebuie făcută diferenţa între jaf şi rechiziţia legală de bunuri în scopuri
militare.
Represaliile
1006 Represaliile sunt interzise împotriva: a. civililor, b. prizonierilor de război,
c. răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor, d. personalului sanitar şi religios şi a
bunurilor lor, e. clădirilor, echipamentelor şi a navelor protejate, f. bunurilor
civile, g. bunurilor culturale, h. bunurilor indispensabile supravieţuirii populaţiei
civile, i. lucrărilor conţinând forţe periculoase şi j. mediului natural.
1006.1. Acţiunea de represalii este o expresie juridică ce este adesea confundată
cu răzbunarea. Încălcarea de către inamic a prevederilor dreptului conflictelor
armate (DCA) nu justifică comiterea unei fapte ilegale şi nici nu permite
răzbunarea.
1006.2. În ultimă instanţă, atunci când toate celelalte măsuri au eşuat, se poate
lua decizia la cel mai înalt nivel politic (nu de către membrii forţelor armate) de
a executa acţiuni de represalii, cu singurul scop de a forţa inamicul să respecte
DCA. Acţiunile de represalii pot fi demarate numai dacă: a. au ca scop
garantarea legalităţii războiului, b. înainte de a trece la represalii se face

35
cunoscută această intenţie, c. sunt proporţionale cu violarea imputată inamicului
şi d. încetează de îndată ce inamicul stopează încălcarea imputată, e. sunt
dispuse la nivel guvernamental.
Contra-represaliile sunt interzise.
1006.3. Situaţiile în care se poate recurge la represalii sunt destul de limitate,
deoarece majoritatea persoanelor şi obiectelor este protejată împotriva
represaliilor. Represaliile pot fi îndreptate împotriva combatanţilor inamici care
nu s-au predat şi împotriva echipamentelor şi obiectivelor militare.
Bunurile culturale
1007. Bunurile culturale (cum ar fi monumentele istorice, lucrările de artă,
lăcaşurile de cult, bibliotecile şi colecţiile ştiinţifice) nu trebuie folosite în
scopuri militare şi sunt protejate împotriva acţiunilor ostile.
1007.1. Deoarece bunurile culturale nu pot fi utilizate în scopuri militare, nu se
impune atacarea acestora. Astfel, o turlă de biserică sau un minaret de moschee
nu trebuie folosite ca posturi de observare militară.
1007.2. Există şi situaţii, destul de rare, când utilizarea acestor bunuri în scopuri
militare este esenţială, de exemplu, folosirea unui pod monument istoric care
reprezintă singura cale de traversare a unui râu. Aceste situaţii sunt justificate
doar atunci când nu există nici o altă soluţie practică de a obţine un avantaj
militar similar decât utilizarea bunului cultural în scopuri militare.
1007.3. Chiar dacă un bun cultural este folosit în scopuri militare, decizia de a
ataca inamicul care-l utilizează nu trebuie luată în pripă, iar planificarea atacului
trebuie să prevadă minimizarea riscului pentru bunul cultural respectiv.
1007.4. A face dintr-un bun cultural clar recunoscut obiectul unui atac este o
încălcare gravă a Protocolului I de la Geneva dacă bunul respectiv este sub
protecţie specială, dacă i se produc daune grave şi dacă acesta nu se află în
imediata vecinătate a unui obiectiv militar.
1007.5. În cazul în care un monument sau o lucrare de artă sunt marcate cu
semnul distinctiv prevăzut de Convenţia pentru protecţia bunurilor culturale în
caz de conflict armat, aceasta reprezintă o indicaţie că bunul respectiv este
protejat şi de Protocolul I.
Perfidia
1008. Constituie perfidie actele care fac apel, cu intenţia de înşelare, la buna
credinţă a unui adversar pentru a-l face să creadă că are dreptul să primească sau
obligaţia să acorde protecţia prevăzută de DCA.
36
1008.1. Perfidia şi înşelarea sunt sinonime.
1009. Se interzice omorârea, rănirea sau capturarea unui adversar recurgând la
perfidie.
1009.1. Exemple de perfidie: simularea intenţiei de a negocia sub acoperirea
drapelului de armistiţiu, simularea rănirii sau a morţii, simularea statutului de
civil sau de reprezentat al ONU, simularea unui statut protejat utilizând semnele
Crucii Roşii sau ale Semilunii Roşii pentru a atrage inamicul în câmp deschis
astfel încât să poată fi ucis sau capturat.
1009.2. Simularea morţii pentru a evita capturarea nu contravine acestei reguli.
Stratagemele de război
1010. Stratagemele de război sunt actele care au drept scop să inducă în eroare
un adversar sau de a-l face să comită imprudenţe, dar care nu încalcă nici o
regulă de DCA şi care, nefăcând apel la buna credinţă a adversarului în ceea ce
priveşte protecţia prevăzută de acest drept, nu sunt perfide.
1011. Stratagemele de război sunt permise.
1011.1. Exemple de stratageme sunt utilizarea camuflajului, capcanelor, a
operaţiilor simulate şi a dezinformării.
1011.2. Diferenţa dintre: a. camuflarea unui tanc astfel încât inamicul să nu îl
poată vedea pentru a trage de la o distanţă scurtă şi eficace (o stratagemă) şi b.
militarul care simulează rănirea, astfel încât să poată trage în adversarul care îi
vine în ajutor (perfidie) este că în primul caz echipajul tancului nu simulează un
statut protejat, pe când, în cel de-al doilea caz, militarul pune adversarul într-o
stare de pericol simulând statul „scos din luptă” şi dreptul la protecţie.
O stratagemă de război ilegală ar fi să se încheie un acord de încetare a focului
cu intenţia de a ataca inamicul prin surprindere.
Culegerea de informaţii
1012. Culegerea de informaţii este permisă.
1012.1. Culegerea de informaţii despre ţara inamică şi despre infrastructura ei
precum şi cu privire la componenţa, desfăşurarea şi planurile forţelor sale armate
este o parte esenţială a oricărei operaţii. Mare parte dintre aceste informaţii pot fi
culese din surse deschise sau publice, cum ar fi internetul, cu ajutorul
dispozitivelor de ascultare, al fotografiilor aeriene sau realizate din satelit,
precum şi al cercetării. O astfel de activitate este perfect legală.

37
1012.2. În vederea obţinerii unor informaţii deosebit de importante poate fi
necesară folosirea de informatori sau spioni în teritoriul inamic ori infiltrarea de
agenţi în teritoriul în cauză.
Asasinarea
1013. Asasinarea este un act ilegal de război.
1013.1. Cuvântul "asasinare" implică un element de perfidie iar omorârea sau
rănirea unui inamic prin perfidie este ilegală (a se vedea aliniatele 1008 şi 1009),
la fel cum este omorârea sau rănirea persoanelor care nu au statutul de
combatant sau care presupune interzicerea cruţării vieţii prizonierilor.
1013.2. DCA nu împiedică executarea unui atac împotriva unui inamic
combatant, atâta timp cât acesta este iniţiat de combatanţi, care se diferenţiază ca
atare sau, cel puţin, îşi poartă armele ”la vedere” şi nu este executat cu perfidie.
În cazul în care persoana se predă sau este scoasă din luptă ea trebuie protejată,
a se vedea aliniatele 1015 şi 1016.
1013.3. Şeful statului inamic sau ministrul apărării pot fi atacaţi doar dacă sunt
membri de fapt ai forţelor armate.
Utilizarea incorectă a uniformelor inamicului şi a altor simboluri ale acestuia
1014. Este interzis să se utilizeze, într-un conflict armat drapele, embleme
militare, insigne sau uniforme militare ale unor state neutre sau care nu sunt
Părţi la conflict. Drapelele, emblemele militare, însemnele sau uniformele
adversarului nu pot fi utilizate în timpul atacurilor sau pentru a disimula, a
favoriza, a proteja sau a împiedica desfăşurarea operaţiilor militare.
1014.1. Această regulă interzice utilizarea uniformelor inamice cu scopul
favorizării trecerii prin dispozitivul inamic. Utilizarea de uniforme ONU pentru
a captura personalul adversarului reprezintă perfidie, a se vedea aliniatul 1009.
1014.2. Un prizonier de război poate utiliza uniforma inamicului pentru a evada
din captivitate. Uniformele inamice pot fi utilizate în scop de instrucţie.
Cruţarea
1015. Este interzis de a se ordona să nu existe supravieţuitori, de a ameninţa cu
aceasta adversarul sau de a conduce ostilităţile în funcţie de această decizie.
Ordinele de acest gen sunt ilegale. Combatanţii inamici care se predau sau sunt
hors de combat trebuie să fie protejaţi şi trataţi ca prizonieri de război.
Protecţia celor scoşi din luptă (hors de combat )
1016. O persoană care este scoasă din luptă (hors de combat) nu poate fi atacată.

38
1016.1. O persoană este scoasă din luptă, dacă se află în puterea adversarului, îşi
exprimă clar intenţia de a se preda ori este inconştientă sau neputincioasă din
cauza rănilor, a bolii şi este incapabilă de a se apăra.
1016.2. Cu toate acestea, în oricare dintre aceste cazuri, trebuie să se abţină de la
orice act de ostilitate şi să nu încerce să evadeze.
1016.3. Cutuma în cazul celor care se predau este de a pune armele jos şi de a
ridica mâinile deasupra capului pentru a arăta clar că nu mai reprezintă o
ameninţare. Dacă fug, ei îşi pierd protecţia.
1016.4. Militarii răniţi care continuă să lupte nu sunt protejaţi.
Aparatele de zbor avariate
1017. Persoanele care se paraşutează dintr-un avion avariat nu pot fi atacate. La
atingerea solului trebuie să li se ofere posibilitatea de a se preda. Ele îşi pierd
această protecţie în cazul în care se angajează într-un act de ostilitate. Regula se
aplică şi atunci când ei se paraşutează înspre propriile linii. Actul de ostilitate
include folosirea sau ameninţarea cu utilizarea armelor ori încercarea de evadare
din captivitate sau de a se sustrage capturării. Acesta nu include încercarea de a
ajunge la trupele proprii şi nici distrugerea hărţilor şi informaţiilor. Trupele
aeropurtate care se paraşutează în acţiuni aero-terestre nu sunt protejate, dar în
cazul în care aparatul lor de zbor este lovit şi nu comit acte ostile sau nu afişează
intenţii ostile, trebuie să li se ofere posibilitatea de a se preda.
Prizonierii de război - acţiunile iniţiale privind capturarea
1018. a. Când combatanţii inamici sunt capturaţi pentru prima dată, ei devin
prizonieri război.
b. Prizonierii de război trebuie să fie întotdeauna trataţi cu omenie. Aceasta
înseamnă că: (1) trebuie să li se respecte onoarea şi persoana; (2) trebuie să fie
protejaţi împotriva violenţei, indecenţei, intimidării, insultei, abuzului sau
curiozităţii publice; (3) femeile trebuie să fie tratate cu toată consideraţia
cuvenită sexului lor şi să beneficieze, în orice caz, de un tratament tot aşa de
favorabil ca cel acordat bărbaţilor; (4) nu pot fi supuşi mutilării fizice sau
experimentelor ştiinţifice; (5) nu pot face obiectul represaliilor.
c. Prizonierilor de război trebuie să li se permită posesia: (1) echipamentului
militar şi a celui de protecţie, cum ar fi casca de luptă, vesta antiglonţ, masca de
gaze şi echipamentul individual de protecţie împotriva armelor nucleare,
chimice şi bacteriologice; (2) decoraţiilor, insignelor, însemnelor de grad,
ustensilelor de servit hrana, raţiilor alimentare şi recipientelor pentru apă; (3)
documentelor şi semnelor de identitate; (4) îmbrăcămintei; (5) bunurilor
39
personale, inclusiv obiectelor precum ochelarii de soare şi obiectelor cu valoare
sentimentală precum fotografiile de familie;
d. Banii şi obiectele de valoare pot fi luate de la prizonierii de război, doar la
ordinele unui ofiţer, în cazul în care acestea ar putea fi folosite pentru a facilita
evadarea. Acestea sunt reţinute doar pentru a fi păstrate şi sunt înregistrate în
vederea returnării proprietarilor, de regulă, atunci când aceştia ajung în lagăre
permanente sau, cel mai târziu, la repatriere;
e. Următoarele articole pot fi retrase de la prizonierii de război: (1) armele şi
muniţiile; (2) echipamentele de protecţie fără caracter militar; (3) documentele
militare precum ordine, hărţi şi jurnale care conţin informaţii militare. f.
Prizonierii de război trebuie să fie identificaţi, astfel încât este necesar ca aceştia
să comunice numărul matricol, gradul, numele şi data naşterii. Acest fapt nu
împiedică punerea altor întrebări deoarece prizonierii de război pot fi o sursă
valoroasă de informaţii, însă, în vederea obţinerii de informaţii, este interzisă
constrângerea sau tratamentele inumane sau degradante.
g. Prizonierii de război care au nevoie de îngrijire medicală trebuie să o
primească în cel mai scurt timp posibil. Cei care sunt răniţi sau grav bolnavi
trebuie să fie evacuaţi cu prioritate prin sistemul de evacuare sanitară.
h. Ei ar trebui să fie evacuaţi, cât mai repede posibil, din zona acţiunilor de luptă
în lagărele permanente de prizonieri de război. Până în momentul evacuării, nu
trebuie să fie expuşi pericolelor în mod inutil. Este ilegal ca prizonierii de război
să fie ucişi pe motive de legitimă apărare sau pentru că ar pune în pericol
operaţiile militare.
i. Pentru a împiedica evadarea prizonierilor de război se va recurge la forţa
minimum necesară. Forţa letală poate fi folosită numai în cazul în care celelalte
măsuri nu au fost eficace. Aplicarea forţei letale va fi precedată de avertismente,
cu excepţia cazului în care circumstanţele nu permit acest lucru.
j. Dacă există vreo îndoială că o persoană capturată are dreptul la statutul de
prizonier de război, de exemplu, aceasta are aparenţa unei persoane civile, a
unui spion sau mercenar, aceasta trebuie tratată ca prizonier de război până la
determinarea statutului său de către un tribunal autorizat. Circumstanţele
capturării sale şi orice lucru neobişnuit, cum ar fi încercările persoanei capturate
de a-şi ascunde adevărata identitate, trebuie să fie raportate.
k. Anumite persoane necombatante, care însoţesc forţele armate beneficiază, de
asemenea, de statutul de prizonier de război.

40
 1018.1. Ghid practic: lista cu paşii ce trebuie respectaţi în cazul luării de
prizonieri: • tratează prizonierii omeneşte, • oferă-le îngrijire medicală, • lasă-le
articolele personale, îmbrăcămintea, echipamentul de protecţie, banii şi bunurile
de valoare, • ia-le armele, muniţiile, documentele militare, • identifică: numărul
matricol, gradul, numele, data naşterii, • evacuează-i rapid folosind forţa
minimum necesară, • statut: dacă ai îndoieli, tratează-i ca prizonieri de război.
Statutul de prizonier de război
1019. Toţi membrii forţelor armate, cu excepţia personalului sanitar şi celui
religios, trebuie trataţi ca prizonieri de război atunci când sunt capturaţi.
1019.1. Cu excepţia membrilor forţelor armate, principalele categorii de
persoane care au dreptul de a fi trataţi ca prizonieri de război sunt următoarele:
a. Civilii autorizaţi să însoţească forţele armate, cum ar fi membrii civili ai
echipajelor aeronavelor militare, corespondenţii de război şi membrii civili ai
serviciilor de aprovizionare, întreţinere, ai serviciilor de asistenţă socială şi
forţelor de muncă. Aceste categorii de personal trebuie să aibă asupra lor un
document special de identitate care să le confirme statutul. b. Marinarii din
marina comercială şi echipajele aeronavelor civile, dacă nu pot beneficia de un
tratament mai avantajos în conformitate cu alte dispoziţii ale dreptului
internaţional.
1019.2. Există două categorii suplimentare de persoane care beneficiază de
tratamentul rezervat prizonierilor de război: membrii forţelor armate din
teritoriul ocupat şi persoanele menţionate în paragraful anterior care au fost
primite într-o ţară neutră. Se recomandă ca membrii aeronavelor civile şi ai
echipajelor din marina comercială să fie eliberaţi şi repatriaţi în cazul în care nu
au luat parte în mod direct la ostilităţi.
1019.3. Dacă personalul sanitar şi religios capturat este necesar pentru a asigura
asistenţă sanitară sau religioasă prizonierilor de război, acesta poate fi reţinut în
acest scop. În caz contrar, personalul menţionat trebuie să fie eliberat.
Civilii care acţionează în zona acţiunilor de luptă
1021. Există posibilitatea ca în zona acţiunilor de luptă să îşi desfăşoare
activitatea persoane civile, cum ar fi funcţionari ai Organizaţiei Naţiunilor Unite,
delegaţi ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, membri ai organizaţiilor
umanitare neguvernamentale sau membri ai agenţiilor de presă, care nu sunt
acreditaţi corespondenţi de război. Aceste persoane sunt simpli civili care nu pot
lua parte la ostilităţi, nu pot însoţi sau să fie angajaţi de către forţele armate ale
unei Părţi la conflict şi nu pot efectua sarcini de natură militară în numele
vreunei Părţi la conflict. Persoanele menţionate nu sunt prizonieri de război
41
atunci când cad în mâinile unei Părţi în conflict şi trebuie să fie eliberate, deşi
este posibil să fie impuse restricţii privind libertatea lor de circulaţie, dacă
prezenţa lor afectează desfăşurarea operaţiilor
militare sau dacă sunt expuse pericolului. Se recomandă ca Părţile la conflict să
pună la dispoziţia Comitetului Internaţional al Crucii Roşii toate facilităţile
posibile pentru a permite îndeplinirea funcţiilor umanitare în vederea protejării
şi oferirii de asistenţă victimelor conflictului.
Spionii
1022. Spionii nu au dreptul la tratamentul rezervat prizonierilor de război.
1022.1. Dacă sunt capturaţi, spionii nu pot fi condamnaţi la o pedeapsă decât în
urma unui proces adecvat şi trebuie trataţi conform standardelor minime de
umanitate, cunoscute sub numele de garanţii fundamentale, la care toată lumea
are dreptul.
1022.2. Membrii forţelor armate, care au sarcina de a culege informaţii secrete
în teritoriul controlat de inamic nu pot fi trataţi ca spioni dacă sunt în uniformă.
Chiar dacă nu sunt în uniformă, membrii forţelor armate, care au fost implicaţi
în spionaj încetează să mai fie spioni o dată ce se întorc la forţele proprii. Dacă
sunt capturaţi ulterior, ei nu pot fi pedepsiţi pentru activităţile lor anterioare de
spionaj.
Personalul religios
1023. Personalul religios ataşat forţelor armate are statut protejat şi nu poate fi
atacat. Acesta trebuie să poarte o banderolă albă cu cruce roşie sau o semilună
roşie şi să aibă asupra lor o carte de identitate specială.
1023.1. Convenţiile nu prevăd nimic cu privire la portul armelor de către
personalul religios. Deoarece se face o excepţie în cazul personalului sanitar, dar
nu şi în cazul personalului religios, se recomandă ca personalul religios să nu
poarte niciun fel de arme.
Drapelul alb (drapelul de armistiţiu)
1024. Drapelul alb de armistiţiu este folosit pentru a indica intenţia de a intra în
negocieri cu inamicul. Acest semnal nu indică neapărat dorinţa de a se preda,
deşi nu se poate exclude această posibilitate.
1024.1. Partea care afişează drapelul alb trebuie să înceteze focul, act care ar
trebui să determine un comportament similar din partea adversarului. Cu toate
acestea, nu există nicio obligaţie de a primi delegaţia care afişează drapelul alb,

42
aceasta putând fi determinată să se întoarcă, în cazul în care situaţia tactică o
cere.
1024.2. Delegaţia care afişează drapelul alb nu poate fi atacată iar la încheierea
misiunii, i se va permite întoarcerea la forţele proprii.
1024.3. Nu este recomandat ca partea care primeşte delegaţia să se expună
pericolului pe care îl implică o asemenea acţiune. Este obligaţia delegaţiei care
afişează drapelul alb să se deplaseze în vederea prezentării cererii de armistiţiu.
1024.4. Drapelul alb are relevanţă doar pentru trupele care îl afişează şi nu
obligă în mod necesar întreaga forţă de care aparţine delegaţia. Acest lucru poate
duce la o situaţie complicată în cazul în care unele trupe inamice doresc să
comunice şi să oprească focul, în timp ce altele doresc să continue lupta. În
astfel de situaţii, se recomandă întărirea vigilenţei şi apelarea la buna credinţă.
1024.5. Delegaţia care afişează drapelul alb va avea, de obicei, o componenţă
redusă, formată dintr-un delegat, purtătorul drapelului, un interpret şi un
operator radio. Se recomandă ca aceştia să fie înarmaţi numai cu arme de calibru
mic pentru auto-apărare iar în cazul în care se deplasează în vehicul, acesta să nu
fie înzestrat cu arme ofensive.

43
 XIII. PROBLEME MEDICALE
Semnul distinctiv
1301 Semnul distinctiv recunoscut la nivel internaţional pentru protecţia
serviciilor sanitare militare este crucea roşie sau semiluna roşie pe un fond alb
ori semnul celui de-al treilea protocol.
1301.1 Scop
a. Odată ce combatanţii inamici au fost scoşi din luptă ca urmare a rănilor,
scopul militar al acţiunii a fost îndeplinit conform principiului necesităţii
militare, ceea ce asigură condiţii corespunzătoare de tratament umanitar şi
îngrijire a răniţilor.
b. În acest scop, serviciile sanitare au nevoie de acces rapid la răniţi iar pentru
că personalul sanitar nu constituie un pericol militar, neavând statut de
combatant, acesta poate asigura asistenţa sanitară în zona acţiunilor de luptă fără
impedimente.
c. Pentru a putea fi imediat recunoscut ca personal sanitar şi să nu fie atacat, i s-a
acordat un semn distinctiv recunoscut pe plan internaţional.
1301.2 Utilizare. Semnul distinctiv este utilizat pentru a desemna clădirile,
transporturile, echipamentele şi personalul sanitar protejat.
1301.3 Dreptul de a-l utiliza. Deşi acest semn este în primul rând folosit de către
serviciile sanitare militare şi religioase pe timp de pace sau în caz de conflict
armat, semnul poate fi, de asemenea, utilizat pe timp de conflict armat de
unităţile sanitare civile autorizate şi de către transporturile şi personalul sanitar
civil din teritoriul ocupat sau din locurile unde au loc lupte sau unde e posibil să
se ducă lupte.
1301.4 Desfăşurarea de operaţii militare fără caracter sanitar sub acoperirea
semnului distinctiv este o crimă de război şi o gravă încălcare a Protocolului I de
la Geneva.
1301.5. Mascarea. a. Deoarece semnul distinctiv se afişează sub îndrumarea
autorităţii militare competente, afişarea semnului nu este obligatorie, iar
realizarea mascării va rămâne la latitudinea comandantului din zona respectivă.
Comandantul poate aprecia că este de evitat să ofere inamicului indicii cu privire
la dimensiunea forţelor aflate la dispoziţia sa, în special pe timpul desfăşurărilor
de trupe.

44
 b. Deoarece este important pentru unităţile sanitare să beneficieze de maximum
de protecţie, se recomandă ca mascarea să fie temporară şi să înceteze de îndată
ce începe lupta. Unităţile sanitare nu îşi pierd statutul lor protejat dacă nu
afişează semnul distinctiv, însă, în practică, recunoaşterea lor devine dificilă
pentru inamic.
Definiţia răniţilor şi bolnavilor
1302. Răniţii şi bolnavii sunt persoane, militari sau civili care, din cauza
traumatismelor, a bolilor sau a altor probleme fizice sau psihice ori datorită
vreunui handicap, au nevoie de asistenţă sau de îngrijire medicală şi se abţin de
la orice act de ostilitate.
1302.1. Răniţi şi bolnavi nu sunt doar cei răniţi pe câmpul de luptă, ci orice
persoană care are nevoie de tratament medical, cum ar fi lăuzele, nounăscuţii şi
alte persoane care ar putea avea nevoie de asistenţă sau de îngrijire medicală
imediată, cum ar fi infirmii sau femeile însărcinate.
Protecţia răniţilor şi a bolnavilor
1303. a. Răniţii şi bolnavii sunt categorii de persoane protejate. Ei nu pot fi
atacaţi şi trebuie să fie trataţi uman, violenţa şi experimentele biologice fiind
interzise. Femeile trebuie să fie tratate cu toată consideraţia cuvenită sexului lor
şi să beneficieze, în orice caz, de un tratament tot aşa de favorabil ca cel acordat
bărbaţilor.
b. Beligeranţii trebuie să le ofere îngrijire medicală. Răniţii şi bolnavii nu pot fi
lăsaţi, în mod voit, fără asistenţă medicală şi nici expuşi la boli contagioase sau
infecţii.
c. Prioritatea tratamentului pentru răniţi şi bolnavi este dictată numai de motive
medicale.
d. În orice moment, în special după un atac, persoanele rănite şi decedate
trebuie să fie căutate şi ridicate. Pentru a permite ridicarea şi evacuarea răniţilor
de pe câmpul de luptă şi din zonele încercuite, se poate conveni asupra încetării
focului printr-un acord.
e. Toate aceste obligaţii trebuie să fie efectuate fără nici o diferenţiere pe motive
de sex, rasă, naţionalitate, religie, opinii politice sau alte criterii asemănătoare.
1303.1. O condiţie importantă a statutului protejat pe care răniţii şi bolnavii îl au
este să se abţină de la orice act de ostilitate. Dacă nu respectă această condiţie, ei
nu mai sunt protejaţi împotriva atacurilor.
Înregistrarea răniţilor şi bolnavilor
45
1304. Beligeranţii trebuie să păstreze înregistrări detaliate ale răniţilor şi
bolnavilor din rândurile adversarilor care cad în mâinile lor. Informaţiile despre
aceştia trebuie să fie transmise la biroul naţional de informaţii.
1304.1. Fiecare ţară implicată într-un conflict armat trebuie să ia măsuri pentru
înfiinţarea unui birou naţional de informaţii, în vederea obţinerii şi difuzării
informaţiilor cu privire la persoanele decedate, rănite şi bolnave, la prizonierii
de război şi deţinuţii din lagăre. Printre sarcinile acestui birou va fi şi furnizarea
de informaţii despre refugiaţi şi persoanele dispărute, menţinând contacte cu
orice birou central de informaţii care poate fi înfiinţat sau cu Agenţia Centrală
de Căutare a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.
Statutul combatanţilor inamici capturaţi răniţi sau bolnavi
1305. Combatanţii inamici răniţi sau bolnavi care sunt capturaţi devin prizonieri
de război, dar sunt evacuaţi iniţial prin sistemul de evacuare sanitară.
Îngrijirea răniţilor şi bolnavilor care trebuie abandonaţi inamicului
1306. Partea în conflict, obligată să abandoneze răniţii şi bolnavii adversarului,
va lăsa cu ei, în măsura în care cerinţele militare o vor permite, o parte din
personalul sanitar şi materialul său pentru a contribui la îngrijirea lor.
1306.1 Personalul sanitar care oferă asistenţă acestor categorii de persoane nu
devine prizonier de război, dar poate fi reţinut de inamic atât timp cât se
consideră necesar, pentru acordarea asistenţei răniţilor şi bolnavilor forţelor
proprii aflaţi în captivitate.
Persoanele decedate
1307. a. Persoanele decedate vor fi ridicate întotdeauna, în special la încetarea
luptelor.
b. Se vor lua măsuri pentru a împiedica jefuirea persoanelor decedate.
c. Semnalmentele persoanelor decedate, împreună cu testamentele şi obiectele
lor de valoare trebuie trimise biroului naţional de informaţii.
d. Înmormântarea sau incinerarea pot avea loc numai după o examinare
prealabilă, de preferinţă de către un medic. La incinerare se poate recurge numai
din motive imperative, de igienă sau religie.
e. Mormintele trebuie înregistrate şi marcate. Această sarcină revine in mod
normal serviciului de înregistrare a mormintelor.
1307.1. Prevederile de mai sus sunt aplicabile în cazul persoanelor decedate,
militari sau civili, trupe proprii sau inamice.

46
1307.2. Comandanţii trebuie să se asigure ca militarii din subordinea lor nu
mutilează corpurile sau nu iau trofee de la persoanele decedate.
1307.3. Armele, muniţiile şi echipamentul militar al persoanelor decedate vor fi
recuperate însă nu vor fi reţinute ca amintire ci înmânate autorităţilor militare
competente.
1307.4. Unul din cele două semne de identitate, precum şi documentele de
identitate, testamentele şi obiectele personale vor fi strânse şi predate serviciului
de înregistrare a mormintelor astfel încât decedatul să poată fi identificat iar
obiectele personale trimise familiei.
1307.5. Semnul unic de identitate trebuie lăsat asupra decedatului.
Solicitări pentru acordarea de asistenţă
1308. Comandanţii pot solicita ajutor din partea populaţiei civile pentru
căutarea, ridicarea şi îngrijirea naufragiaţilor, răniţilor şi bolnavilor. Dacă
populaţia civilă răspunde solicitării sau acţionează din proprie iniţiativă, aceasta
este protejată împotriva atacurilor şi trebuie să i se asigure tot ce este necesar
pentru a-şi putea îndeplini sarcinile.
1308.1. Solicitările pot fi adresate şi Comitetului Internaţional al Crucii Roşii
sau altor organizaţii umanitare care beneficiază de aceeaşi protecţie şi facilităţi.
Definiţia unităţilor sanitare
1309. Unităţile sanitare sunt acele aşezăminte sau formaţiuni, militare sau civile,
organizate în scopuri sanitare pentru: căutarea, ridicarea, transportul,
diagnosticarea sau tratamentul – inclusiv tratamentul de prim-ajutor – răniţilor,
bolnavilor şi naufragiaţilor sau pentru prevenirea bolilor.
1309.1. Unităţile sanitare includ spitale, centre de transfuzii de sânge, centre şi
institute de medicină preventivă, depozite şi stocuri de materiale sanitare şi
farmaceutice ale unităţilor respective. În categoria unităţilor sanitare se vor
include spitalele precum cele civile din oraşele mari, cele temporare, instalate în
corturi şi spitalele sau unităţile mobile de campanie.
Protecţia unităţilor sanitare
1310.1. a. Unităţile sanitare sunt protejate împotriva atacurilor. Când cad în
mâinile adversarului, ele vor continua să funcţioneze până ce adversarul va
prelua această responsabilitate.
b. Unităţile sanitare îşi pierd protecţia dacă iau parte la ostilităţi. Cu toate
acestea, chiar şi în acea situaţie, înainte de a fi atacate vor fi somate.

47
 1310.2. Nu vor fi de natură să determine pierderea protecţiei, următoarele fapte
şi împrejurări:
a. Personalul unităţii sanitare este înarmat cu arme de luptă individuale.
b. Unitatea sanitară este păzită de unităţi special destinate pentru această
misiune, cum ar fi pichetele, gărzile sau escortele.
c. Armele individuale şi muniţia ridicate de la pacienţi sunt depozitate temporar
în unitatea sanitară, până la întoarcerea lor la o unitate combatantă.
d. Personalul şi materialele serviciilor veterinare (care nu sunt protejate)
beneficiază de echipamentul şi materialele unităţilor sanitare .
e. Unitatea sanitară tratează şi civili. Există o prevedere care permite spitalelor
civile să trateze militari răniţi şi bolnavi fără să-şi piardă statul de protecţie.
1310.3. Este permis transportul răniţilor şi bolnavilor la unităţile sanitare cu alte
mijloace de transport decât cele sanitare cum ar fi vehiculele sau elicopterele
utilitare, nemarcate militar.
Definiţia personalului sanitar
1311. a. În categoria personalului sanitar se includ persoanele militare sau civile
afectate în mod exclusiv scopurilor sanitare, de către una din Părţile la conflict.
b. În categoria personalului sanitar permanent se includ persoanele responsabile
exclusiv de ridicarea, transportul şi îngrijirea răniţilor şi bolnavilor sau de
prevenirea bolilor.
c. În categoria personalului sanitar auxiliar se includ persoanele încadrate
temporar ca infirmieri, surorile sanitare, brancardierii sau şoferii, de regulă
personalul din unităţile luptătoare care are o pregătire medicală minimă sau de
prim-ajutor, dar pentru care îndatoririle medicale reprezintă o activitate
secundară.
1311.1. Prin scopuri sanitare se înţelege şi administrarea unităţilor sanitare sau
operaţiunile de transport sanitar.
1311.2. Categoria personalului sanitar permanent include toate persoanele din
unităţile sanitare şi echipajele de pe transporturile sanitare precum şi membrii
societăţilor naţionale de cruce roşie şi semilună roşie şi cei ai societăţilor
voluntare de ajutor naţional, extinzându-se astfel la medici, infirmieri,
farmacişti, şoferi, funcţionari, brancardieri, bucătari şi îngrijitori, care aparţin
unităţilor sanitare.
Protecţia personalului sanitar

48
1312. Personalul sanitar permanent este protejat împotriva atacurilor. Personalul
auxiliar beneficiază de aceeaşi protecţie numai pe timpul îndeplinirii
îndatoririlor sanitare. Oricare dintre aceştia nu mai beneficiază de protecţie daca
ia parte în mod direct la ostilităţi.
1312.1. Pentru a asigura protecţia, pe timpul îndeplinirii misiunilor medicale, se
recomandă ca personalului sanitar să i se elibereze un ordin scris care să le
confirme statutul.
Cartea de identitate specială
1313. Personalul sanitar permanent trebuie să poarte asupra lor o carte de
identitate specială, rezistentă la apă, cu fotografie şi semnătură sau amprente.
Personalul sanitar auxiliar trebuie să poarte asupra lor o carte de identitate
specială care să le ateste pregătirea medicală şi natura temporară a îndatoririlor.
Afişarea semnului distinctiv
1314. a. Personalul sanitar trebuie să poarte o banderolă albă cu semnul
distinctiv al crucii roşii sau a semilunii roşii ori semnul celui deal treilea
protocol dar, pentru a fi valide, banderolele trebuie ştampilate şi eliberate de
autorităţile militare128. b. Personalul sanitar auxiliar poartă, atunci când
îndeplineşte sarcini sanitare, banderole albe cu semnul distinctiv în miniatură. c.
Când se află în zona de conflict, personalul sanitar trebuie să poarte semnul
distinctiv şi pe îmbrăcăminte şi coifură.
1314.1. Deoarece e posibil ca banderola să nu fie văzută de la distanţă şi deci să
nu asigure personalului sanitar suficientă protecţie, acesta poate purta un steag
cu o cruce roşie sau o semilună roşie sau poate fixa steagul pe vehicule ori poate
purta semnul distinctiv al crucii roşii sau semilunii roşii peste îmbrăcăminte.
Personalul sanitar capturat
1315. a. Când cad în mâinile inamicului, membrii personalului sanitar
permanent nu devin prizonieri de război dar pot fi reţinuţi pentru a acorda
îngrijiri medicale răniţilor şi bolnavilor prizonieri aparţinând trupelor proprii.
b. Personalul sanitar permanent capturat poate fi reţinut numai atâta timp cât
este nevoie din punct de vedere medical. După îndeplinirea sarcinilor specifice,
personalul sanitar capturat va fi repatriat.
c. Personalul sanitar civil care cade în mâinile inamicului nu va fi ţinut în
captivitate ci i se va permite îndeplinirea, în continuare, a îndatoririlor medicale.
Dacă trebuie luate măsuri de securitate, personalul sanitar civil beneficiază de
întreaga protecţie a persoanelor protejate.

49
1315.1. Statutul special al personalului sanitar capturat prezintă următoarele
caracteristici:
a. Membrii săi nu sunt prizonieri de război ci beneficiază de imunitatea specială
determinată de statutul lor sanitar.
b. Fiind inamici, autoritatea care îi reţine le poate limita libertatea din motive de
securitate naţională.
c. Se supun legilor şi regulamentelor celor care i-au capturat şi, reţinuţi ca
prizonieri în lagăre, vor respecta disciplina lagărului de prizonieri.
d. Îşi îndeplinesc îndatoririle sanitare sub directa îndrumare a autorităţii care i-a
capturat dar în conformitate cu etica lor medicală naţională. Autoritatea care îi
deţine nu poate interveni în chestiuni de ordin profesional medical, iar medicul
reţinut cu gradul cel mai mare răspunde în faţa autorităţilor lagărului de
personalului sanitar reţinut.
e. Nu pot fi obligaţi să execute alte misiuni decât cele de natură profesională.
f. Trebuie să viziteze pacienţii din detaşamentele de muncă, din spitalele din
afara lagărului şi au dreptul la transportul necesar.
g. Medicul reţinut cel mai mare în grad are acces direct la autorităţile lagărului şi
beneficiază de facilităţi speciale pentru corespondenţă.
h. Beneficiază de minimum de drepturi şi protecţie prevăzute de Convenţia
Prizonierilor de Război de la Geneva (G. III).
i. La repatriere îşi pot recupera bunurile personale, inclusiv instrumentarul
sanitar.
1315.2. Paragraful 1315.1. se referă la personalul sanitar permanent. Membrii
personalului sanitar auxiliar reţinut devin prizonieri de război dar pot fi
întrebuinţaţi în scopuri sanitare dacă este nevoie.
Personalul veterinar
1316. Serviciile veterinare nu beneficiază de protecţia specială prevăzută de
dreptul conflictelor armate (DCA). Personalul veterinar din cadrul forţelor
armate este considerat combatant. Personalul veterinar poate fi încorporat în
unităţile sanitare şi beneficia, astfel, de imunitatea faţă de atac a unităţii
respective. În acest caz, trebuie să se abţină de la acte de ostilitate în aceleaşi
condiţii ca personalul sanitar, în caz contrar prejudiciind imunitatea unităţii.
Odată capturaţi, membrii personalului veterinar devin prizonieri de război.
Dotarea cu armament a personalului sanitar

50
 1317. Personalul sanitar poate fi dotat cu arme individuale uşoare pentru
autoapărare şi pentru apărarea împotriva atacurilor a pacienţilor aflaţi în
îngrijire.
1317.1. În categoria armelor individuale uşoare se includ pistoalele, pistoalele şi
puştile mitralieră, excluzându-se mitralierele, aruncătoarele sau armele antitanc.
1317.2. Utilizarea autorizată a armelor individuale uşoare:
a. Personalul sanitar poate folosi arme individuale uşoare în legitimă apărare şi
pentru apărarea celor aflaţi în grija lor împotriva infractorilor de drept comun şi
a altor persoane care violează DCA.
De exemplu, dacă militari inamici ar intra într-o unitate sanitară pentru a ucide
cadre sanitare sau pacienţi, personalul sanitar ar fi îndreptăţit să deschidă focul
pentru a se apăra pe ei şi pe pacienţii lor fără a-şi pierde protecţia specială a
personalului sanitar.
b. Personalul sanitar poate purta şi folosi arme individuale uşoare şi în alte
ocazii, de exemplu când execută serviciul de pază sau de gardă, când folosirea
armelor este limitată la apărarea instalaţiilor sanitare, a personalului sanitar, a
răniţilor şi bolnavilor împotriva unor atacuri.
c. Armele individuale uşoare pot fi folosite în legitimă apărare dacă inamicul a
executat foc asupra unităţii sanitare sau a celor aflaţi în îngrijirea acesteia.
1317.3. Utilizarea neautorizată a armelor individuale uşoare:
d. Personalul sanitar nu are dreptul să folosească armele împotriva unor forţe
inamice care acţionează în conformitate cu DCA.
e. O unitate sanitară nu poate duce acţiuni ofensive pentru a evita să cadă în
mâinile inamicului. Pentru a evita această situaţie, se poate recurge la
schimbarea raionului, dacă gradul de mobilitate a unităţii îi permite acest lucru.
1317.4. Dacă personalul sanitar foloseşte armele în mod ilegal îşi pierde statutul
de protecţie şi poate fi atacat.
Materialul sanitar
1318. a. Materialul sanitar include clădirile şi bunurile mobile.
b. Materialul unităţilor sanitare mobile capturate de inamic va fi întrebuinţat
pentru îngrijirea răniţilor şi bolnavilor.

51
c. Clădirile şi depozitele unităţilor sanitare fixe pot fi folosite în alte scopuri
atâta timp cat partea care le-a capturat are nevoie urgentă de ele şi face
aranjamentele necesare pentru îngrijirea răniţilor şi bolnavilor.
d. Dacă bunurile sunt folosite în alte scopuri, semnele distinctive trebuie retrase.
e. Bunurile proprietate privată, cum ar fi cele ale societăţilor de cruce roşie şi
semilună roşie, nu sunt supuse rechiziţionării.
f. Materialele şi depozitele sanitare nu trebuie distruse în mod intenţionat în
nici o împrejurare, decât din raţiuni pur sanitare, de exemplu când
medicamentele sunt expirate şi nefolositoare ori periculoase.
Definiţia transportului sanitar
1319. Transportul sanitar include orice mijloc de transport, militar sau civil,
permanent sau temporar, desemnat exclusiv pentru transport sanitar şi care se
află sub controlul unei autorităţi competente a uneia din Părţile la conflict.
Protecţia transportului sanitar
1320. Transporturile sanitare nu pot fi atacate. Deşi acest aspect nu este esenţial,
transporturile sanitare trebuie să fie, în mod normal, marcate cu semnul
distinctiv al crucii roşii sau semilunii roşii ori semnul celui de-al treilea protocol.
1320.1. Transporturile sanitare includ atât transporturile sanitare militare cât şi
cele civile folosite exclusiv în scopuri sanitare, chiar şi numai pentru o singură
cursă. Nu doar ambulanţele beneficiază de protecţie ci şi orice alt mijloc de
transport aparţinând unităţilor sanitare. Transportul sanitar îşi pierde statutul de
protecţie dacă, de exemplu, transportă şi arme sau echipament militar sau dacă
vehiculul este folosit pentru culegerea de informaţii cu privire la dispunerea sau
desfăşurarea inamicului.
1320.2. Transporturile sanitare temporare pot purta semnul distinctiv pe timpul
cât sunt folosite exclusiv în scopuri sanitare, însă comandanţii trebuie să dispună
retragerea semnului distinctiv de îndată ce vehiculul revine la funcţia sa
obişnuită.
1320.3. Sunt considerate crime de război atacul asupra transporturilor sanitare
sau folosirea vehiculelor marcate cu semnul distinctiv în alte scopuri decât cele
sanitare, iar în anumite împrejurări, asemenea atacuri sau utilizări, pot constitui
încălcări grave ale DCA.
1320.4. Transporturile sanitare capturate sunt supuse regulilor aplicabile
materialului sanitar capturat.

52
Definiţia aeronavei sanitare
1321. Prin aeronavă sanitară se înţelege orice mijloc de transport aerian sanitar.
Protecţia aeronavelor sanitare
1322. Protecţia aeronavelor sanitare depinde de zona survolată. a. Deasupra
zonelor aflate sub controlul trupelor proprii, aeronavele sanitare au aceeaşi
protecţie ca orice alt mijloc de transport sanitar şi nici un acord special cu
inamicul nu este necesar, deşi este preferabil. b. Deasupra zonei de contact,
protecţia este pe deplin asigurată doar pe baza unui acord prealabil între
beligeranţi, deşi în absenţa unui acord, aeronavele sanitare trebuie să fie
protejate dacă sunt recunoscute ca atare. c. Deasupra teritoriului controlat de
inamic protecţia este valabilă numai pe baza unui acord prealabil între Părţile la
conflict.
1322.1. Aeronavele militare sau civile, sunt considerate aeronave sanitare doar
dacă sunt folosite, permanent sau temporar, în scopuri sanitare.
1322.2. Acordul este cerut de către cei care intenţionează să folosească aeronave
sanitare, informându-l pe adversar despre numărul propus de aeronave, planul de
zbor al acestora şi mijloacele lor de identificare.
1322.3. Adversarul are obligaţia de a confirma imediat primirea notificării şi de
a accepta sau refuza cererea ori de a face propuneri alternative cât mai rapid
posibil.
1322.4. Dacă părţile adverse nu comunică, negocierile ar putea fi conduse printr-
un intermediar cum ar fi Puterile protectoare sau Comitetul Internaţional al
Crucii Roşii.
1322.5. Aeronavele sanitare emit semnale de identificare luminoase şi radio
speciale.
Utilizarea neautorizata a aeronavelor sanitare
1323. Aeronavele sanitare nu pot fi întrebuinţate în scopuri militare cum ar fi
culegerea de informaţii sau transportul de echipamente militare.
1323.1. Cu toate acestea, armele individuale ale răniţilor, bolnavilor şi ale
personalului sanitar aflaţi la bordul aeronavelor sanitare reprezintă o excepţie de
la regula prezentată în paragraful anterior. Pentru a se conforma aceleaşi reguli,
echipajele aeronavelor sanitare trebuie să evite să facă însemnări sau fotografii,
deoarece acestea ar putea pune pericol statutul aeronavei dacă sunt descoperite
la inspecţia făcută de adversar. Inspectarea aeronavelor sanitare

53
1324. Aeronavele sanitare care zboară deasupra zonei de contact sau a
teritoriului controlat de inamic sunt obligate sa aterizeze pentru inspecţie atunci
când li se cere.
1324.1. Acest lucru trebuie făcut în mod rapid şi în condiţii care să nu afecteze
starea răniţilor şi bolnavilor de la bord.
1324.2. Dacă aeronava este sanitară şi nu este folosită în alte scopuri, trebuie să i
se permită să-şi îndeplinească misiunea. Altfel, aeronava poate fi capturată iar
pasagerii acesteia trataţi ca răniţi sau bolnavi, ca prizonieri de război sau
personal reţinut, după caz.
1324.3. Deşi personalul capturat poate fi interogat, nu este permisă recurgerea la
violenţă, la ameninţări sau constrângeri împotriva lor.
1324.4. Orice mijloc de transport aerian capturat care a fost desemnat anterior ca
transport sanitar permanent, poate fi folosit, după capturarea lui, numai în
scopuri sanitare.

54
 XIV. TRATAMENTUL PRIZONIERILOR DE RĂZBOI
TRATAMENTUL UMAN
1401. Prizonierii de război vor fi trataţi întotdeauna cu omenie.
Aceasta înseamnă că:
a. onoarea şi persoana lor trebuie respectate;
b. trebuie să fie protejaţi împotriva violenţei, indecenţei, intimidării, insultelor,
abuzului sau curiozităţii publice;
. femeile trebuie să fie tratate cu toată consideraţia cuvenită sexului lor şi să
beneficieze, în orice caz, de un tratament tot aşa de favorabil ca cel acordat
bărbaţilor;
d. nu pot fi supuşi mutilării fizice sau experimentelor ştiinţifice;
e. nu se pot executa represalii împotriva prizonierilor de război.
CAPTIVITATEA
Începutul captivităţii
1402 a. Combatanţii inamici capturaţi devin prizonieri de război.
b. Prizonierii de război vor fi trataţi întotdeauna cu omenie.
c. Prizonierilor de război trebuie să li se permită posesia: (1) uniformelor
militare şi a echipamentului de protecţie (casca, vesta antiglonţ, masca contra
gazelor şi echipamentului individual de protecţie NBC); (2) decoraţiilor,
insignelor, ecusoanelor cu însemnele de grad, truselor de hrănire, raţiilor de
alimente şi a recipientelor pentru apă; (3) documentelor şi semnelor de
identitate; (4) îmbrăcămintei; (5) obiectelor personale, inclusiv a unor obiecte ca
ochelarii şi articolele cu valoare sentimentală cum ar fi fotografiile de familie;
d. Banii şi obiectele de valoare nu pot fi luate de la prizonieri decât la ordinul
unui ofiţer dacă ele pot fi folosite pentru a facilita evadarea. Banii şi obiectele de
valoare sunt doar confiscate pentru a fi păstrate în siguranţă şi sunt ţinute în
evidenţă pentru a fi returnate proprietarilor, de obicei, la transferul într-un lagăr
permanent sau, ulterior, la repatriere.
e. Următoarele obiecte pot fi luate prizonierilor de război : (1) armele si muniţia;
(2) echipamentul militar care nu intră în categoria celui de protecţie; (3)
documentele militare cum ar fi ordinele de operaţii, hărţile şi jurnalele conţinând
informaţii militare ;

55
f. Prizonierii de război trebuie sa fie identificaţi prin solicitarea numărului
matricol, gradului, numelui şi datei naşterii. Această regulă nu exclude
formularea şi altor întrebări, deoarece prizonierii de război pot fi o sursă
valoroasă de informaţii, însă se interzice orice fel de constrângere sau tratament
abuziv în vederea obţinerii de informaţii.
g. Prizonierii de război care au nevoie de îngrijire medicală trebuie să
beneficieze de aceasta cât mai curând posibil. Cei care sunt grav răniţi sau
bolnavi trebuie să fie evacuaţi prin mijloace sanitare.
h. Ei trebuie evacuaţi cât mai repede din zona de contact spre lagărele
permanente de prizonieri de război. Până la evacuare nu trebuie să fie expuşi la
pericole in mod inutil. Este ilegală uciderea prizonierilor de război pe motive de
autoprotecţie sau pentru că reţinerea lor ar periclita operaţiile militare.
i. Pentru a împiedica evadarea prizonierilor de război se poate folosi forţa
minimum necesară. Forţa letală poate fi folosită doar dacă măsuri mai puţin
severe s-au dovedit ineficace dar nu înainte de a se emite un avertisment, dacă
acest lucru este posibil.
j. Dacă există o îndoială cu privire la statutul de prizonier de război al unei
persoane capturate care are aparenţa, de exemplu, a unei persoane civile, unui
spion sau mercenar, aceasta va fi tratată ca prizonier de război până când statutul
său va fi determinat de un tribunal autorizat. Împrejurările în care a fost
capturată şi orice lucru neobişnuit, cum ar fi încercarea unui prizonier de a-şi
ascunde adevărata identitate, trebuie raportate.
k. Anumiţi necombatanţi care însoţesc forţele armate primesc şi ei statutul de
prizonieri de război .
Statutul de prizonier de război
1403. Toţi membrii forţelor armate, cu excepţia personalului sanitar şi a celui
religios, care sunt capturaţi, vor fi trataţi ca prizonieri de război.
1403.1. Pe lângă membrii forţelor armate, următoarele categorii beneficiază de
tratamentul prizonierilor de război:
a. Civilii autorizaţi să însoţească forţele armate, cum ar fi membrii civili ai
echipajelor de zbor, corespondenţii de război şi membrii serviciilor civile de
sprijin, aprovizionare, asigurare tehnică, asistenţă socială şi mâna de lucru.
Aceste persoane trebuie să poarte asupra lor un document special de identitate
care să le confirme statutul.

56
b. Marinarii de pe navele de comerţ şi echipajele de pe avioane civile, dacă nu se
încadrează la alte prevederi de drept internaţional privind un tratament mai
favorabil.
1403.2. Vor beneficia, de asemenea, de tratamentul rezervat prizonierilor de
război şi membrii forţelor armate din teritoriul ocupat sau care au fost primiţi
într-o ţară neutră150. Se recomandă ca membrii echipajelor de zbor civile şi
echipajelor navelor comerciale să fie eliberaţi şi repatriaţi dacă nu au participat
direct la ostilităţi. Personalul sanitar şi cel religios capturat poate fi reţinut, în
situaţia în care acesta este necesar asigurării asistenţei prizonierilor de război. În
caz contrar acesta trebuie eliberat.
EVACUAREA PRIZONIERILOR DE RĂZBOI
1404. a. Combatanţii inamici capturaţi sau care se predau sunt prizonieri de
război şi trebuie evacuaţi cât mai repede din punctele de captură spre lagăre
pentru prizonieri de război care trebuie să fie suficient de departe de zona de
luptă pentru a nu fi expuse pericolului.
b. Evacuarea trebuie efectuată în mod uman şi în condiţii similare cu cele
adoptate pentru trupele Puterii deţinătoare.
c. Pe timpul evacuării, prizonierilor de război trebuie să li se asigure hrană şi apă
potabilă suficientă precum şi îmbrăcămintea şi îngrijirea medicală de care au
nevoie. Se impune, de asemenea, luarea măsurilor necesare asigurării siguranţei
acestora.
d. Se vor întocmi în cel mai scurt timp posibil liste cu prizonierii de război
evacuaţi.
e. Timpul petrecut in lagăre de tranzit trebuie să fie cât mai scurt posibil151.
Evacuarea în situaţii extreme de luptă
1404.1 Situaţiile extreme de luptă, cum ar fi patrulele pe distanţe mari sau
acţiunile forţelor speciale care operează în spatele liniilor inamice, raidurile de
tip „comando”, creează dificultăţi tratamentului prizonierilor de război.
Reţinerea personalului capturat ar putea constitui o piedică pentru Puterea
deţinătoare, iar eliberarea acestuia ar pune în pericol misiunea şi siguranţa
trupelor deţinătoare ca urmare a informaţiilor ce pot fi puse la dispoziţia
inamicului de persoanele eliberate. Atunci când unele condiţii neobişnuite de
luptă împiedică evacuarea lor, prizonierii de război pot fi dezarmaţi şi eliberaţi,
luându-se toate măsurile posibile pentru siguranţa lor. Se va urmări asigurarea
prizonierilor astfel eliberaţi cu apă, raţii de hrană, îmbrăcăminte şi echipament
de protecţie.
57
Tratamentul uman
1404.2 a. Pe timpul evacuării, prizonierii de război vor fi protejaţi mai ales
împotriva actelor de violenţă şi intimidare, a insultelor şi curiozităţii publice.
b. Prizonierii de război nu trebuie expuşi în locuri publice pentru a fi abuzaţi
sau atacaţi de mulţimea ostilă.
c. Materialele de presă trebuie să respecte onoarea prizonierilor de război astfel
încât ei să nu poată fi identificaţi după fotografii fără acceptul lor sau, la
solicitarea expresă a acestora, să nu fie fotografiaţi.
Mutarea
1404.3. a. Mutarea prizonierilor de război trebuie să se facă în condiţiile pe care
Puterea deţinătoare le-ar aplica trupelor proprii.
b. Dacă nu există nici un mijloc de transport disponibil, prizonierii de război se
vor deplasa pe jos, însă marşul se va organiza cu luarea în considerare a stării
fizice a prizonierilor. Dacă pentru militarii din forţele regulate, bine antrenaţi şi
odihniţi, 40 de kilometri de marş zilnic, pe drumuri bune, în condiţii de climă
temperată nu reprezintă o problemă, pentru tinerii recruţi sau pentru cei care au
suferit de pe urma luptelor la care au participat, 20 de kilometri poate reprezenta
o distanţă considerabilă. Situaţii mai complexe pot fi generate de condiţiile de
climă tropicală, de caracteristicile junglei sau ale terenului muntos împădurit,
când distanţele de marş pot fi mult mai mici. Marşurile epuizante, care pot cauza
moartea prizonierilor de război sunt ilegale.
c. Deplasarea cu trenul sau cu autovehicule trebuie să asigure standarde
rezonabile de confort şi igienă. Folosirea unor vehicule aglomerate, neîncălzite
iarna, neigienice sau a unor camioane de marfă închise ermetic, fără opriri
periodice în scopuri sanitare, este ilegală.
Îngrijirea medicală
1404.4. Pe timpul evacuării prizonierilor de război, răniţi sau bolnavi, se vor lua
măsuri astfel încât starea lor să nu se înrăutăţească. În unele cazuri este
preferabil ca răniţii grav să nu fie evacuaţi dacă pot fi îngrijiţi mai bine pe loc
sau este necesar să se aştepte un elicopter sau o ambulanţă pentru evacuare.
INTEROGAREA PRIZONIERILOR DE RĂZBOI
1405. a. Interogarea prizonierilor de război pentru obţinerea de informaţii de
valoare tactică sau strategică este permisă.
b. Tortura fizică ori psihică sau orice altă formă de constrângere sunt interzise.

58
c. Prizonierii de război care refuză să răspundă la întrebări nu trebuie să fie
ameninţaţi, insultaţi sau expuşi unui tratament inuman sau dezavantajos.
1405.1. a. Când este chestionat, un prizonier de război este obligat să-şi dea doar
numărul matricol, gradul, numele şi data naşterii. Acest lucru îi permite să fie
identificat şi capturarea lui să fie raportată autorităţilor din ţara de origine şi
familiei sale. Prizonierii de război care nu se pot identifica din cauza unor
dizabilităţi fizice sau mentale vor fi încredinţaţi serviciilor sanitare .
b. Identitatea prizonierilor de război trebuie stabilită prin orice mijloace, fără a
recurge la constrângere. Informaţii despre prizonierii de război se pot obţine şi
de la colegii lor, cu acceptul acestora din urmă.
1405.2. Deşi un prizonier de război nu este obligat sa furnizeze informaţii (cu
excepţia identităţii), acesta poate oferi voluntar şi alte informaţii iar Puterea
deţinătoare îl poate chestiona. Deoarece nu se poate folosi constrângerea, se
recomandă întrebuinţarea investigatorilor experţi, bine instruiţi, care să poată
determina un comportament cooperant din partea prizonierului de război.
1405.3. Se interzice favorizarea prizonierilor de război mai cooperanţi, prin
asigurarea unor condiţii de odihnă, hrană şi plată mai bune, deoarece toţi
prizonierii de război trebuie trataţi în mod egal.
1405.4. Prizonierii de război răniţi sau bolnavi pot fi interogaţi, dar nu şi dacă
acest lucru le pune in pericol sănătatea155. De aceea, în caz de incertitudine,
este necesară recomandarea medicului.
1405.5. Interogatoriul se desfăşoară într-o limbă pe care prizonierul de război o
înţelege156. 1405.6. Femeile trebuie să fie tratate cu toată consideraţia datorată
sexului lor şi să beneficieze, în orice caz, de un tratament tot aşa de favorabil ca
cel acordat bărbaţilor. Aceasta înseamnă că trebuie să se ţină seama de forţa lor
fizică, de nevoia de a li se proteja onoarea şi pudoarea precum şi de anumiţi
factori biologici ca menstruaţia, sarcina şi naşterea.
1405.7. Legarea ochilor şi izolarea pot fi necesare din motive de securitate,
pentru imobilizarea fizică a prizonierilor de război sau pentru a-i împiedica să
comunice înainte de interogatoriu dar acest disconfort trebuie să fie justificat şi
limitat ca timp.
INTERNAREA PRIZONIERILOR DE RĂZBOI
Generalităţi 1406. a. Persoanele responsabile de prizonierii de război trebuie să
cunoască textul integral al Convenţiei de la Geneva privitoare la tratamentul
prizonierilor de război. De asemenea, se recomandă cunoaşterea: (1)
Comentariului la Convenţie al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi (2)
59
tuturor regulilor şi regulamentelor privitoare la acest subiect. b. Regulile
prezentate în această secţiune trebuie aplicate, pe cât posibil, atât în punctele de
concentrare sau lagărele de tranzit pentru prizonierii de război cât şi în lagărele
permanente.
Opţiuni privind tratamentul prizonierilor de război
1407. Prizonierii de război pot fi repatriaţi sau eliberaţi pe cuvânt. De cele mai
multe ori ei sunt internaţi în lagăre până la încetarea ostilităţilor.
Statutul persoanelor capturate în caz de incertitudine
1408. În caz de incertitudine, o persoană capturată care a comis un act de
beligeranţă trebuie tratată ca prizonier de război până când statutul său va fi
determinat de un tribunal competent.
1408.1. Componenţa şi procedurile de lucru ale acestui tribunal vor fi stabilite
de autorităţile naţionale ale Părţii la conflict, urmărindu-se întocmirea şi
publicarea reglementărilor relevante. 1408.2. În caz de incertitudine, se
recomandă întocmirea, în cadrul lucrărilor tribunalului, a unui raport complet
asupra împrejurărilor capturării care să cuprindă detalii privind participarea
captivului la acţiuni militare, armele aflate asupra sa, îmbrăcămintea,
documentele de identitate sau alte documente şi statutul pretins.
Internarea în lagăr
1409. Prizonierii de război pot fi internaţi în grupuri, în funcţie de naţionalitate,
limbă şi obiceiuri, în tabere îngrădite, în clădiri situate pe uscat. Aceştia nu pot fi
internaţi pe vapoare sau în închisori.
1409.1 Pentru a nu fi în pericol, aceste lagăre trebuie să se afle destul de departe
de zona de conflict. Puterea care i-a capturat trebuie să informeze Partea adversă
despre locaţia acestor lagăre şi să le marcheze cu literele PW sau PG astfel încât
să fie vizibile din aer, pe timp de zi.
1409.2 Referinţa la nave sau închisori trebuie interpretată în mod rezonabil.
Dacă navele asigură cele mai bune condiţii de locuit şi protecţie la climă, ele pot
fi folosite temporar până la găsirea unei soluţii de durată.
1409.3 Nu există obiecţii la folosirea unor foste închisori cu condiţia evacuării
deţinuţilor şi a respectării celorlalte cerinţe din lagărele pentru prizonieri de
război.
1409.4 Lagărele pentru prizonieri de război trebuie să fie curate şi salubre.
Acestea trebuie să fie dotate cu duşuri, spălătorii şi toalete igienice, disponibile

60
atât ziua cât şi noaptea. Femeilor trebuie să li se asigure dormitoare şi toalete
separate.
1409.5 Pentru împiedicarea evadării prizonierilor de război se va recurge la forţa
minimă necesară. Forţa letală poate fi folosită numai dacă alte măsuri mai puţin
severe nu au fost eficiente, precedată de un avertisment, atunci când este posibil.
Relaţiile cu exteriorul
1410. a. În termen de o săptămână de la sosirea în lagăr, fiecărui prizonier de
război trebuie să i se permită să scrie familiei şi Agenţiei Centrale a Prizonierilor
de Război pentru a-i informa despre capturarea sa, adresa şi starea de sănătate.
b. Acelaşi lucru se aplică şi dacă prizonierul de război este internat într-un spital
sau transferat în alt lagăr.
1410.1. Aceasta permite ca soarta prizonierului de război să fie cunoscută în
exterior.
1410.2. O absenţă temporară din lagăr, de exemplu o plecare de câteva zile într-
un centru de interogare, nu reprezintă o situaţie care să necesite permisiunea de a
scrie cărţi poştale.
1410.3. Convenţia de la Geneva privind prizonierii de război conţine reguli
detaliate privitoare la corespondenţă (nu mai puţin de două scrisori şi patru cărţi
poştale lunar), cenzurare, dreptul de a primi pachete de ajutor social, dreptul de a
comunica cu Puterea protectoare şi dreptul autorităţii protectoare sau a
Comitetului Internaţional al Crucii Roşii de a vizita locurile unde sunt deţinuţi
prizonieri de război.
Hrănirea
1411. Prizonierii de război trebuie să primească hrană suficientă pentru
sănătatea lor, prevenirea pierderii în greutate şi asigurarea echilibrului
nutriţional. Se va ţine seama, de asemenea, de regimul obişnuit al prizonierilor
de război.
1411.1. În asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare prizonierilor de război, se
va ţine cont de faptul că un regim de hrană suficient sau corespunzător pentru
trupele Puterii deţinătore poate să nu fie adecvat pentru prizonierii de război care
pot fi obişnuiţi cu o alimentaţie diferită. De asemenea, la stabilirea meniurilor
pentru prizonierii de război, ar putea fi nevoie de sfatul medicului şi al
nutriţionistului (pot fi din cadrul personalului sanitar capturat). Prizonierii de
război vor fi consultaţi în legătură cu pregătirea meselor lor.
Echiparea
61
1412. a. Prizonierilor de război trebuie să li se asigure îmbrăcăminte, inclusiv
lenjerie de corp şi încălţăminte adecvate condiţiilor de climă.
b. Trebuie să li se permită să poarte uniforma trupelor proprii. Uniformele
capturate de către Puterea deţinătoare pot fi folosite în acest scop.
c. Prizonierii de război care muncesc trebuie să primească haine potrivite de
lucru.
d. Dacă prizonierii de război sunt expuşi atacurilor sau efectelor armelor NBC,
trebuie să li se asigure îmbrăcămintea şi echipamentul de protecţie necesare,
dacă nu deţin unele proprii.
Igiena şi îngrijirile medicale
1413. Fiecare lagăr pentru prizonierii de război trebuie sa fie prevăzut cu un
centru sanitar adecvat, dotat, în caz de nevoie, cu săli de carantină pentru
tratarea bolilor contagioase.
1413.1. Prizonierii de război nu trebuie să fie supuşi mutilării fizice sau
experimentelor medicale ori ştiinţifice de nici un fel, care nu sunt justificate de
tratamentul medical sau dentar al pacientului respectiv şi nu sunt în interesul
acestuia.
1413.2. Este de preferat ca prizonierii de război sa fie trataţi de către personalul
sanitar deţinut, de aceeaşi naţionalitate.
1413.3. a. Se vor efectua controale medicale ale prizonierilor de război cel puţin
o dată pe lună.
b. Personalul sanitar trebuie să se asigure că prizonierii de război sunt trataţi în
conformitate cu dreptul conflictelor armate (DCA). Această obligaţie incumbă şi
personalului sanitar al Puterii deţinătoare care lucrează sau vizitează lagărele cu
prizonieri de război, nu doar personalului sanitar capturat. Personalul sanitar
poate constata existenţa unor răni care nu sunt produse în mod accidental sau
condiţii neigienice şi, având acces direct la autorităţile lagărului şi la agenţiile
sanitare din exterior, poate solicita luarea măsurilor adecvate.
c. Controalele medicale trebuie să includă verificarea şi înregistrarea greutăţii
prizonierilor de război, a stării lor generale de sănătate, hrănire, curăţenie,
precum şi detectarea bolilor contagioase. Controalele medicale lunare trebuie să
prevadă determinarea condiţiei fizice a fiecărui prizonier de război care să
stabilească capacitatea lor de a efectua munca încredinţată.
Activităţile recreative

62
 1414. Prizonierii de război trebuie încurajaţi să practice activităţi intelectuale,
educaţionale, recreative şi exerciţii fizice, asigurânduse facilităţile necesare
practicării acestora.
Munca
1415. a. Prizonierii de război ofiţeri sau cu statut de ofiţer nu pot fi obligaţi să
muncească dar, dacă doresc, pot solicita să muncească, corespunzător statului
lor.
b. Subofiţerii nu sunt obligaţi să presteze decât activităţi de supraveghere, dar
pot solicita efectuarea altor munci.
c. Ceilalţi prizonieri de război pot fi supuşi la munci care să nu le dăuneze
sănătăţii, care nu sunt umilitoare, periculoase sau nu au un caracter sau scop
militar. Munca trebuie să fie adaptată aptitudinilor fizice ale prizonierului de
război.
1415.1. Este autorizată munca în următoarele sectoare:
a. Administraţie, mentenanţă şi instalaţiile lagărului.
b. Agricultură.
c. Industrie legate de producerea sau extracţia materiilor prime şi industrii
prelucrătoare, cu excepţia industriilor chimice sau metalurgice (deoarece acestea
pot fi obiective militare sau folosite în scopuri militare).
d. Lucrări publice de construcţii dacă nu au caracter sau scop militar.
e. Transporturi de mărfuri fără caracter militar.
f. Comerţ si artizanat.
g. Servicii casnice.
1415.2. Numărul orelor de muncă nu trebuie să depăşească pe cel al
muncitorilor civili ai Puterii deţinătoare care prestează aceleaşi servicii. Fiecare
prizonier de război trebuie să beneficieze de o pauză de cel puţin o oră la
mijlocul zilei, de o zi liberă pe săptămână şi de 8 zile libere pe an pentru fiecare
an de muncă.
Remunerarea
1416. Prizonierii de război au dreptul la soldă lunară şi, dacă muncesc, la plata
corectă a muncii.
1416.1. Scopul acestor plaţi este de a permite prizonierilor de război să facă
cumpărături de la cantina lagărului.
63
1416.2. Convenţia de la Geneva privind prizonierii de război stabileşte reguli
care prevăd că prizonierii de război primesc mici solde. Există şi reguli detaliate
despre gestionarea conturilor prizonierilor de război.
1416.3. La sfârşitul ostilităţilor are loc o compensare între părţile beligerante
privind soldele prizonierilor.
1416.4. Sunt reglementate, de asemenea, plata muncii şi compensaţiile pentru
accidentele de muncă.
Reprezentantul prizonierilor de război
1417. a. Intr-un lagăr în care se află ofiţeri, reprezentantul prizonierilor de război
este ofiţerul prizonier de război cu gradul cel mai mare.
b. În celelalte situaţii, reprezentantul este ales de către prizonierii de război, deşi
numirea lui este supusă la vot de către Puterea deţinătoare pe considerente care
trebuie raportate Puterii protectoare.
1417.1. Reprezentantul prizonierilor de război este un purtător de cuvânt
important pentru prizonierii de război în raporturile cu Puterea deţinătoare, cu
Puterea protectoare sau cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. El trebuie să
cunoască Convenţia de la Geneva privind prizonierii de război şi să se asigure
că prizonierii de război sunt trataţi în conformitate cu aceasta.
Afişarea Convenţiei de la Geneva privind prizonierii de război
1418. Este obligatorie afişarea în lagăr a unei copii a Convenţiei de la Geneva
privind prizonierii de război şi a anexelor acesteia (şi orice acorduri speciale
anexate ulterior convenţiei) în limba prizonierilor.
Responsabilităţile comandantului lagărului
1419. Toţi prizonierii de război se află sub autoritatea nemijlocită a unui ofiţer
din armata Puterii deţinătoare, cunoscut în mod normal ca şi comandant, care
trebuie să se asigure că lagărul conform Convenţiei de la Geneva privind
prizonierii de război. El trebuie să dispună de o copie a convenţiei şi să se
asigure că aceasta este cunoscută şi aplicată de către personalul lagărului.
Disciplina
1420. Prizonierii de război se supun legilor, regulamentelor si ordinelor în
vigoare în forţele armate ale Puterii deţinătoare, dar gradele acestora trebuie
respectate.
1420.1. Cazurile de indisciplină pot fi soluţionate în mod oportun de către
comandantul competent.

64
1420.2. În celelalte cazuri, prizonierii de război vor fi judecaţi de curtea
marţială, cu excepţia cazurilor în care legislaţia Puterii deţinătoare permite în
mod expres tribunalelor civile să judece membri ai forţelor armate pentru fapta
în cauză, situaţie în care judecata se face de către o instanţă civilă183.
1420.3. Există măsuri detaliate de protecţie pentru judecarea prizonierilor de
război. Cel mai important aspect de remarcat este faptul că ei nu pot fi pedepsiţi
decât pentru încălcarea legilor Puterii deţinătoare sau a legilor internaţionale în
vigoare la momentul comiterii infracţiunii.
1420.4. Aplicabilitatea legii militare a Puterii deţinătoare trebuie interpretată cu
atenţie şi înţelepciune, deoarece un prizonier de război nu are nici o obligaţie de
loialitate faţă de Puterea deţinătoare. Infracţiuni ca revolta, dezertarea şi
favorizarea inamicului nu sunt relevante. În unele ţări au fost stabilite
reglementări disciplinare speciale pentru prizonierii de război care aduc
modificările necesare în legile militare ale Puterii deţinătoare astfel încât să
poată fi adaptate în cazul prizonierilor de război.
1420.5. Există patru sancţiuni disciplinare care se pot aplica prizonierilor de
război de către comandantul lagărului sau de către un ofiţer căruia i s-a delegat
această putere :
a. amenda care să nu depăşească jumătate din avansul soldei şi indemnizaţiei de
muncă pentru o perioadă de maximum 30 de zile .
b. întreruperea privilegiilor, de exemplu privilegiile acordate în plus faţă de
standardele prevăzute prin Convenţia de la Geneva.
c. corvezile nedepăşind 2 ore pe zi (ofiţerii sunt exceptaţi).
d. arestul.
1420.6. Pedepsele disciplinare nu pot fi inumane, brutale sau să afecteze
sănătatea ori să dureze mai mult de 30 de zile. Convenţia de la Geneva privind
prizonierii de război conţine şi alte prevederi detaliate privind pedepsele
disciplinare.
Perioada de protecţie
1421. a. Prizonierii de război sunt protejaţi din momentul capturării lor până la
eliberare şi repatriere.
b. Nu-şi pierd statutul de prizonier de război nici dacă sunt urmăriţi în justiţie şi
condamnaţi pentru fapte săvârşite înainte de a fi capturaţi.
c. Nu pot renunţa la drepturile lor.

65
d. Se află în mâinile Puterii deţinătoare şi nu ale persoanelor sau unităţii militare
care i-au capturat.
1421.1. Prizonierii de război nu sunt proprietatea privată sau sclavii trupelor
Puterii deţinătoare. Ei se află în responsabilitatea statului (sau a entităţii statale
în cazul luptelor de independenţă) de care aparţin trupele deţinătoare.
1421.2. Principiul nerenunţării la drepturi este esenţial. Prizonierii de război se
află într-o poziţie de negociere nefavorabilă şi ar putea, de exemplu, să fie
supuşi unor presiuni pentru a se înrola în armata Puterii deţinătoare în schimbul
unor privilegii.
Transferul prizonierilor de război în alt stat
1422. a. Prizonierii de război pot fi transferaţi din ”Ţara A” în ”Ţara B” numai
dacă şi ”Ţara B” este parte la Convenţia de la Geneva privind prizonierii de
război iar ”Ţara A” are garanţia că ”Ţara B” intenţionează şi este capabilă să
respecte convenţia.
b. Dacă ”Ţara B” nu îşi asumă această sarcină, ”Ţara A” rămâne responsabilă
pentru prizonierii de război în cauză.
Repatrierea
1423. a. Repatrierea prizonierilor de război trebuie să aibă loc cel mai târziu la
încetarea ostilităţilor active.
b. Există prevederi speciale pentru repatrierea mai devreme a răniţilor grav sau a
celor care suferă de boli nervoase cronice.
c. Spitalizarea într-o ţară neutră este, de asemenea, posibilă.
d. Un model de acord de repatriere este anexat la Convenţia de la Geneva
privind prizonierii de război.
1423.1. Repatrierea nu trebuie să depindă de sfârşitul ostilităţilor active.
Repatrierea anticipată poate avea multe avantaje pentru Puterea deţinătoare care
ar putea, altfel, să se confrunte cu dificultăţi logistice şi administrative
substanţiale.
1423.2. Unii prizonieri de război pot refuza să fie repatriaţi pentru că se tem de
consecinţele întoarcerii în ţara lor, de exemplu, de a fi acuzaţi de trădare sau de
colaborare cu inamicul sau pentru că sunt rezidenţi ai ţării deţinătoare sau ai
unui alt stat. În aceste împrejurări, repatrierea nu trebuie să aibă loc, putându-se
face unele aranjamente alternative.
Puterea protectoare

66
 1424. a. Fiecare parte în conflict trebuie să numească o ţară neutră care să
acţioneze ca Putere protectoare şi care să apere interesele sale şi pe cele ale
persoanelor capturate.
b. Dacă nu există o Putere protectoare, funcţiile acesteia pot fi exercitate de către
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii sau de către o altă organizaţie umanitară.
1424.1. După declanşarea conflictului armat, relaţiile diplomatice între statele
în conflict încetează. Puterea protectoare care va avea contacte diplomatice cu
ambele Părţi la conflict îndeplineşte diverse funcţii, în special cele de inspectare
a lagărelor pentru prizonierii de război, analizarea cererilor de ajutor ale
prizonierilor de război sau încălcarea DCA de către Puterea deţinătoare.
Reţinerea personalului religios
1425. Personalul religios poate fi reţinut numai pentru a răspunde nevoilor
spirituale ale prizonierilor de război aparţinând aceloraşi forţe armate. În situaţia
în care nu este nevoie de el, personalul religios poate fi repatriat.
1425.1. Statutul celor care fac parte din personalul religios capturat prezintă
următoarele caracteristici:
a. Nu sunt prizonieri de război.
b. Libertatea lor poate fi, practic, restricţionată în interesul securităţii Puterii
deţinătoare şi pot fi repartizaţi în diferite lagăre de prizonieri de război sau
detaşamente de muncă.
c. Beneficiază de minimum de protecţie oferită de Convenţia de la Geneva
privind prizonierii de război.
d. Se supun legilor şi regulamentelor Puterii deţinătoare şi disciplinei lagărului.
e. Sub conducerea generală a Puterii deţinătoare, dar în conformitate cu
conştiinţa propriei lor religii, îndeplinesc misiuni spirituale în beneficiul
prizonierilor de război, de preferinţă de aceeaşi naţionalitate şi religie. Puterea
deţinătoare le poate facilita misiunea permiţând, de exemplu, personalului
religios să vorbească liber cu prizonierii de război şi să organizeze servicii
religioase.
f. Nu pot fi obligaţi să îndeplinească alte sarcini.
g. Pot vizita detaşamentele de muncă şi spitalele din afara lagărului şi au dreptul
la transportul necesar.

67
h. Au acces direct la autorităţile lagărului şi facilităţi speciale pentru
corespondenţă. Aceasta include dreptul, supus cenzurii, de a scrie organizaţiilor
religioase internaţionale şi autorităţilor bisericeşti ale ţării în care sunt reţinuţi.
1425.2. Dacă nu există personal religios disponibil ataşat forţelor armate,
prizonierii de război care sunt pastori/preoţi pot ţine slujbe în mod voluntar
pentru membrii comunităţii lor, indiferent de cultul religios. În absenţa
personalului religios calificat, prizonierii de război pot propune numirea unui
laic care să facă acest lucru. Puterea deţinătoare poate aproba numirea în urma
consultării cu autorităţile religioase locale de aceeaşi credinţă. În oricare din
cazuri, persoana numită beneficiază de aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi
personalul religios deţinut.
1425.3. Rolul personalului religios reţinut în lagărele de prizonieri de război
este:
a. de a menţine moralul prizonierilor de război prin slujbele lor,
b. de a fi responsabili personal, alături de reprezentantul prizonierilor de război
şi de şeful personalului sanitar reţinut, faţă de bunăstarea prizonierilor de război
asigurându-se că Puterea deţinătoare respectă Convenţia privitoare la prizonierii
de război.
1425.4. Puterea deţinătoare trebuie să respecte drepturile personalului religios
deţinut indiferent de credinţa religioasă şi indiferent de religia tolerată în ţara de
detenţie.
Personalul sanitar capturat
1426. a. Atunci când cad în mâinile inamicului, membrii personalului sanitar nu
devin prizonieri de război dar pot fi reţinuţi pentru a acorda îngrijire medicală
răniţilor şi bolnavilor forţelor armate proprii care au fost capturate.
b. Ei pot fi reţinuţi doar atâta timp cât este nevoie de ei. Dacă nu există probleme
de natură medicală, personalul sanitar va fi repatriat.
c. Personalul sanitar civil care cade în mâinile inamicului nu trebuie să fie
deţinut şi trebuie să i se permită să-şi continue îndeplinirea îndatoririlor
medicale. Dacă trebuie luate măsuri de securitate, personalul sanitar civil
beneficiază de întreaga protecţie a persoanelor protejate.
1426.1. Statutul special al celor care fac parte din cadrul personalului sanitar
capturat prezintă următoarele caracteristici:
a. Nu sunt prizonieri de război ci se bucură de imunitatea dată de statutul lor
medical.
68
b. Fiind inamici naţionali, Puterea deţinătoare le poate restrânge libertatea din
motive de securitate naţională.
c. Se supun legilor, regulamentelor Puterii deţinătoare şi disciplinei lagărului,
dacă sunt reţinuţi într-un lagăr pentru prizonieri de război.
d. Sub conducerea Puterii deţinătoare dar în conformitate cu propria lor etică
medicală, îndeplinesc îndatoriri medicale în beneficiul prizonierilor de război,
de preferinţă de aceeaşi naţionalitate cu a lor. Puterea deţinătoare nu poate
interveni în chestiuni medicale profesionale iar ofiţerul medic-şef deţinut
răspunde în faţa autorităţilor lagărului de profesionalismul personalului sanitar
deţinut.
e. Nu pot fi obligaţi să desfăşoare altă muncă decât cea de natură medicală.
f. Pot vizita pacienţi în detaşamente de muncă şi în spitale din afara lagărului şi
au dreptul la transportul necesar.
g. Ofiţerul medic-şef reţinut are acces direct la autorităţile lagărului şi la
facilităţi speciale pentru corespondenţă.
h. Beneficiază de minimum de protecţie oferită de Convenţia de la Geneva
privind prizonierii de război.
i. La repatriere îşi pot recupera bunurile personale, inclusiv instrumentele
sanitare.
1426.2. Paragraful 1426.1. se referă la personalul sanitar permanent. Membrii
personalului sanitar auxiliar capturat devin prizonieri de război dar pot fi
întrebuinţaţi în scopuri sanitare atunci când este nevoie.

69
 XV. PROTECŢIA POPULAŢIEI CIVILE A STATELOR AFLATE ÎN
CONFLICT
Introducere
1501 a. Regulile din acest capitol se aplică:
(1) în orice situaţie, dar în mod special în afara zonei acţiunilor de luptă,
(2) atât autorităţilor civile cât şi celor militare.
b. Deoarece un conflict armat duce adesea la încetarea funcţionării structurilor
normale din timp de pace, forţele armate trebuie să-şi asume temporar
autoritatea într-o zonă aflată sub controlul lor, în ţara de origine sau în
străinătate.
c. În toate situaţiile, în raporturile lor cu populaţia civilă, forţele armate trebuie
să respecte prevederile prezentate în acest capitol.
Atitudinea faţă de populaţia civilă
1502 Fiecare persoană trebuie tratată în mod uman. Violenţa, crimele, tortura,
pedeapsa corporală, mutilarea, atingerile aduse demnităţii persoanei, luarea de
ostateci, pedepsele colective sau ameninţarea cu oricare din actele citate mai sus
sunt interzise. Jefuirea, represaliile şi exploatarea prezenţei populaţiei civile sau
a unor persoane civile pentru a pune obiectivele militare la adăpost de atacuri
sunt, de asemenea, interzise.
1502.1 Violenţa reprezintă agresiunea la adresa sănătăţii sau bunăstării fizice
sau mentale a persoanelor, precum şi constrângerile de tot felul dacă au astfel de
efecte.
Arestul, procesul şi pedeapsa
1503 a. Persoanei care a fost arestată trebuie să i se comunice de îndată şi într-o
limbă pe care o înţelege motivul arestării. b. Persoanele arestate trebuie eliberate
cât mai curând posibil. c. Persoanelor acuzate de fapte ilegale trebuie să li se
comunice: (1) detalii despre acuzaţii, (2) dreptul la apărare, (3) dreptul de a fi
prezent la proces, (4) dreptul de a pune întrebări şi de a chema martori, (5)
dreptul la un proces public şi (6) detalii despre dreptul de apel.
1503.1 O persoană acuzată nu poate fi obligată să producă probe sau să
mărturisească, nu poate fi judecată pentru o faptă ilegală care a fost deja
soluţionată sau pentru o faptă care nu era considerată ilegală, în conformitate cu
dreptul naţional sau internaţional, la momentul comiterii.

70
1503.2 Tribunalul trebuie să fie imparţial şi constituit în mod legal, să aplice
prezumţia de nevinovăţie până la momentul probării vinovăţiei şi să acuze doar
pe baza responsabilităţii individuale. Astfel, nu este admisă acuzarea pe baza
responsabilităţii de grup; responsabilitatea fiecărei persoane acuzate trebuie
dovedită.
1503.3 Pedeapsa care se aplică trebuie să fie cea prevăzută de lege în momentul
comiterii faptei sau pronunţării sentinţei, cu excepţia pedepselor mai mici care
pot fi retroactive. Persoanele judecate sau pedepsite ori achitate pentru o faptă
nu pot fi judecate din nou pentru aceeaşi faptă.
Tratamentul acordat femeilor
1504 a. Femeile trebuie tratate cu un respect deosebit. Acestea nu trebuie să
facă obiectul vreunui act indecent.
b. Femeile însărcinate şi mamele copiilor dependenţi care sunt judecate trebuie
să aibă prioritate iar în cazul lor nu se poate aplica pedeapsa capitală.
c. În situaţia deţinerii sau internării de familii, se va urmări menţinerea unităţii
acestora. În toate celelalte situaţii femeile vor fi separate de bărbaţi.
1504.1 Violul şi atentatul la pudoarea femeilor şi fetelor pe timpul tulburărilor
interne şi de încălcare a ordinii de drept pe timp de război sunt fenomene
frecvente. Dacă sunt comise de militari, aceste infracţiuni reprezintă un indicator
al degradării stării de disciplină şi un semnal de alarmă pentru comandanţii de la
toate nivelurile.
1504.2 Violul şi atentatul la pudoare reprezintă fapte ilegale serioase. Pentru
semnalizarea gravităţii acestor fapte se vor emite ordine care să specifice clar
acest lucru, autorităţile militare şi civile având obligaţia de a deferi justiţiei
persoanele acuzate de astfel de fapte.
Protecţia copiilor
1505 a. Copiii sub 15 ani nu vor fi recrutaţi în cadrul forţelor armate. La
recrutarea copiilor peste 15 ani se va acorda prioritate celor mai în vârstă.
b. Unitatea familiilor nu va fi afectată iar unde este cazul se va urmări reunirea
lor. În toate celelalte cazuri, copiii arestaţi, deţinuţi sau internaţi vor fi separaţi
de adulţi.
c. Nu se va aplica pedeapsa capitală copiilor sub 18 ani la data producerii faptei
ilegale.

71
1505.1 Există, de asemenea, reguli speciale privind evacuarea şi educaţia204,
precum şi în ceea ce priveşte identificarea copiilor sub 12 ani.
Ajutoarele de urgenţă
1506 Părţile la conflict trebuie să permită trecerea liberă, rapidă şi în siguranţă a
materialelor sanitare, alimentelor de bază, îmbrăcămintei, mijloacelor destinate
adăpostirii şi articolelor de cult religios necesare populaţiei civile, chiar dacă
aceste bunuri sunt destinate populaţiei civile a părţii adverse.
1506.1 Comandanţii vor lua măsuri de aducere la cunoştinţă a faptului că furtul
sau condiţionarea trecerii ajutoarelor de urgenţă de primirea de foloase băneşti
sau alte concesii, nu vor fi tolerate.
Persoanele protejate
1507 În afara regulilor prezentate anterior, ce se aplică tuturor, există anumite
reguli speciale aplicate unei anume categorii cunoscută sub denumirea de
„persoane protejate“. În această categorie se includ:
a. Cetăţeni ai statului inamic şi ai statelor aliate inamicului aflaţi pe propriul
teritoriu,
b. Cetăţenii proprii şi ai statelor aliate aflaţi pe teritoriul inamic,
c. Toţi locuitorii teritoriului ocupat (cu excepţia cetăţenilor Puterii ocupante),
d. Refugiaţii şi apatrizii.
1507.1 Cetăţenii statelor neutre aflaţi pe teritoriul unei Părţi la conflict nu sunt
persoane protejate atâta timp cât acele state neutre menţin relaţii diplomatice cu
acea parte la conflict, însă cetăţenii statelor neutre rezidenţi în teritoriul ocupat
sunt persoane protejate.
1507.3 Definiţia de mai sus a „persoanelor protejate“ se referă la acele persoane
protejate de Convenţia de la Geneva privitoare la protecţia persoanelor civile în
timp de război. DCA protejează multe alte categorii cum ar fi personalul hors de
combat, sanitar, religios şi cel de apărare civilă. Cetăţeni ai inamicului
1508 a. Membrii forţelor armate inamice pot fi internaţi ca prizonieri de război.
Toţi ceilalţi cetăţeni ai inamicului au dreptul de a părăsi teritoriul la începutul
ostilităţilor.
b. Cei care rămân trebuie trataţi la fel ca restul populaţiei supuse restricţiilor, în
ceea ce priveşte: (1) cerinţa de a avea asupra lor documente de identitate, (2)
cerinţele de raportare şi (3) domiciliul forţat sau (4) internarea.

72
c. Toate aceste restricţii trebuie ridicate în cel mai scurt timp posibil.
Internarea
1509 a. Puterea protectoare trebuie să fie notificată cu privire la persoanele
internate sau cărora li s-a stabilit domiciliul forţat.
b. Cei ce au fost internaţi sau au domiciliul forţat au dreptul la apel la o instanţă
ce trebuie să analizeze cazurile acestora la interval de şase luni.
c. Convenţia de la Geneva privitoare la protecţia persoanelor civile în timp de
război din 12 august 1949 conţine reguli detaliate despre tratamentul persoanelor
internate.
1509.1 Cu excepţia situaţiilor din teritoriul ocupat, internarea este o sarcină ce
revine autorităţilor civile, nefiind tratată în acest manual. Membrii forţelor
armate cu responsabilităţi în ceea ce priveşte internarea trebuie să cunoască
regulile detaliate din articolele 79 la 141 ale Convenţiei de la Geneva privitoare
la protecţia persoanelor civile în timp de război din 12 august 1949. De
asemenea, se recomandă ca aceştia să cunoască comentariile Comitetului
Internaţional al Crucii Roşii referitoare la convenţia mai sus menţionată, precum
şi regulile şi regulamentele naţionale relevante.
1509.2 În esenţă, regulile de internare sunt similare cu acelea aplicate
prizonierilor de război, cu excepţia faptului că persoanele protejate nu pot fi
obligate să muncească şi că se supun regulilor locului de detenţie, nu legilor
militare ale Puterii deţinătoare. Există reguli similare aplicate celor aflaţi în
detenţie, la fel ca şi prizonierilor de război, referitoare la dreptul de comunicare
şi la dreptul de cenzură al Puterii deţinătoare.

73
 XVI. OCUPAŢIA

Perioada ocupaţiei

1602 Teritoriul este considerat ocupat atunci când acesta se află efectiv sub
autoritatea forţelor ostile. Aceasta este cunoscută ca ”ocupaţie efectivă”.
Ocupaţia încetează când Puterea ocupantă este îndepărtată sau evacuează
teritoriul respectiv.

1602.1 Invazia presupune o operaţie militară şi trebuie să fie diferenţiată de

ocupaţie care presupune un act de autoritate guvernamentală de desfiinţare a
guvernului in exerciţiu.

Rezistenţa înaintea ocupaţiei efective

1603 Înainte ca ocupaţia să devină efectivă, membrii forţelor armate (inclusiv

mişcările de rezistenţă organizată), pot rezista ocupaţiei dar trebui să se
diferenţieze de populaţia civilă sau cel puţin trebuie să-şi poarte armele la vedere
atunci când se angajează în atac sau când desfăşoară acte pregătitoare unui atac.

1603.2 Obligaţia membrilor forţelor armate care rezistă ocupaţiei, de a inceta

lupta, depinde de existenţa unui armistiţiu şi de forma acestuia:
a. Un armistiţiu local se aplică doar militarilor care se predau.
b. Un armistiţiu general se aplică armatei care se predă sau statului, in funcţie de
nivelul de ratificare al acestuia. Dacă se aplică la nivel de stat, continuarea
rezistenţei armate este inadmisibilă.

1603.3 Atunci cand doar o parte a teritoriului este ocupată şi nu există un

armistiţiu general, guvernul continuă să conducă partea neocupată, iar
rezistenţa armată poate continua in zonă ocupată.

1603.4 Atunci cand intreaga ţară este ocupată, guvernul şi forţele libere se află
in exil, iar armistiţiul se aplică intregului stat, membrii forţelor libere vor trebui
să se inroleze in forţele armate ale unui stat aliat dacă doresc continuarea luptei.

Regimul juridic al statelor beligerante pe timpul ocupaţiei

1604 a. Suveranitatea statului ocupat continuă să reprezinte o instituţie
funcţională, însă se suspendă pe durata ocupaţiei.
b. Dreptul statului ocupat continuă să se aplice locuitorilor săi, însă Puterea
ocupantă poate introduce norme de ocupaţie suplimentare, de obicei prin decret,
de reglementare a desfăşurării conflictului armat, menţinere a ordinii şi
siguranţei, de administrare a zonelor ocupate şi pentru bunăstarea locuitorilor
din aceste zone.

74
c. Orice reglementare privind ocupaţia trebuie publicată.

Rezistenţa împotriva ocupaţiei

1605 După ocuparea efectivă a teritoriului, membrii forţelor armate care nu s-au
predat, mişcările de rezistenţă organizată şi mişcările autentice de eliberare
naţională pot rezista ocupaţiei, dar trebuie să se diferenţieze de populaţia civilă
sau cel puţin trebuie să-şi poarte armele la vedere atunci când se angajează în
atac sau când desfăşoară acte pregătitoare unui atac.

1605.1 Civilii işi pierd in mod automat statutul de protecţie impotriva unui atac
atunci cand iau parte direct la ostilităţi.

1605.2 Sprijinul indirect acordat mişcării de rezistenţă, cum ar fi furnizarea de

informaţii sau provizii fără caracter militar, este legal conform dreptului
internaţional dar este posibil să contravină legilor de securitate introduse
de Puterea ocupantă, situaţie in care cei responsabili de acele acte vor fi
pasibili de judecată şi pedeapsă sau să se supună restricţiilor privind libertatea de
mişcare. Chiar şi in acel caz, persoanele respective vor face obiectul protecţiei
prevăzută de Convenţia de la Geneva privitoare la protecţia persoanelor civile in
timp de război din 12 august 1949, sancţiunile colective impotriva lor fiind
ilegale.

Obligaţiile şi drepturile populaţiei civile

1606 Populaţia civilă aflată pe teritoriul ocupat nu are nicio obligaţie faţă de
Puterea ocupantă. Nu poate fi obligată să lupte împotriva propriei ţări, să intre în
rândul forţelor ocupante, să participe la efortul de război al forţei ocupante sau
să ofere asistenţă militară acelei forţe.

1606.1 Pentru a obţine intreaga protecţie din partea Convenţiei de la Geneva

privitoare la protecţia persoanelor civile in timp de război, civilii trebuie
să se comporte intr-un mod paşnic şi să indeplinească indatoririle de interes
public.

1606.2 Este responsabilitatea autorităţilor Puterii ocupante să stabilească care

reprezentanţi ai autorităţii statului vor continua să funcţioneze după ce ocupaţia
a devenit efectivă. Este posibil ca autorităţile Puterii ocupante să solicite
autorităţilor locale, magistraţilor şi forţelor de poliţie să-şi continue indatoririle
funcţiei, cu toate că membrii acestor categorii de autorităţi se pot abţine de la
exercitarea funcţiei pe motive de conştiinţă.

Obligaţiile şi drepturile Puterii ocupante

75
1607 a. Convenţia de la Geneva privitoare la protecţia persoanelor civile în timp
de război stabileşte reguli detaliate cu privire la cenzură, comunicare, transport,
internare, educaţie, religie, îngrijire medicală şi igienă, alimentaţie şi muncă.
b. Deportarea civililor din teritoriul ocupat este interzisă. Cu toate acestea, este
permisă evacuarea temporară a civililor din zonele periculoase ale teritoriului
ocupat.

Proprietatea aflată pe teritoriu ocupat

1608 a. Proprietatea privată trebuie respectată de forţa ocupantă, însă poate fi

folosită, temporar, contra cost.
b. Proprietatea publică cu caracter militar a statului ocupat este la dispoziţia
absolută a forţei ocupante până la sfârşitul conflictului, însă aceasta poate fi
distrusă doar dacă este absolut necesar din raţiuni militare.
c. Proprietatea publică fără caracter militar a statului ocupat, constând în terenuri
şi clădiri, poate fi folosită temporar de forţa ocupantă însă distrugerea sau
deteriorarea este permisă doar dacă acest lucru este absolut necesar din raţiuni
militare.
Proprietatea autorităţilor locale este considerată ca fiind proprietate privată,
acordându-se o protecţie specială lăcaşelor de cult, instituţiilor de caritate,
educaţie, ştiinţă, artă, istorie şi arhivelor (proprietate culturală).
d. Bunurile mobile fără caracter militar aflate în proprietatea publică a statului
ocupat, inclusiv fondurile şi colectarea de taxe, pot fi preluate de forţa ocupantă,
însă trebuie utilizate în administrarea teritoriului ocupat.

1608.1 Practica ”pământului pârjolit”, de a distruge tot ce ar putea fi folositor

inamicului intr-o anumită zonă, de către forţa de ocupaţie este ilegală şi incalcă
Convenţia de la Geneva privitoare la protecţia persoanelor civile in timp de
război216 dacă aceasta nu ar putea fi justificată de necesitatea militară, de
exemplu, in situaţia retragerii in contact a forţelor armate ocupante aflate sub
presiunea unei forţe inamice.

1608.2 Este dificil de justificat o practică de distrugere totală acum cand

armatele nu mai depind, in mod necesar, de produsele agricole, insă distrugerea
de stocuri esenţiale cum ar fi carburantul pentru blindate şi aviaţie poate fi
justificată, cu rezervele ce derivă din protecţia mediul inconjurător.

Zonele de securitate ale Naţiunilor Unite

1609 Acordul dintre Părţile la conflict de a plasa o zonă sub controlul Naţiunilor
Unite nu permite formarea unui statut de ocupaţie în acea zonă.

76
1609.1 Statutul unei zone de securitate va fi stabilit in acordul sau in rezoluţia
Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Conceptul zonei neutre poate fi
folosit ca model. Regulile Convenţiei de la Geneva privitoare la protecţia
persoanelor civile in timp de război, cu referire la teritoriul ocupat pot fi folosite,
de asemenea, ca un model in elaborarea unui acord scris pentru stabilirea
regulilor din acea zonă. Acordul va relevant statutului acelei zone, drepturile şi
responsabilităţile forţei Naţiunilor Unite, ale locuitorilor zonei respective,
precum şi ale oricărei forţe aparţinand Părţilor la conflictul din acea zonă.

77