1. Definiţi statutul juridic al răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor.

Regimul juridic al răniţilor şi bolnavilor este reglementat de Convenţia de la Geneva privind îmbunătăţirea stării
răniţilor şi bolnavilor din forțele armate în campanie din 12.08.1949 şi Convenţia de la Geneva pentru ameliorarea
stării membrilor răniţi, bolnavi şi naufragiaţilor din forţelor armate pe mare din 12.08.1949. În sensul dreptului
internaţional umanitar, răniţi şi bolnavi, se consideră acei civili şi militari aflaţi în zona conflictului armat care, din
cauza traumatismelor, bolilor, altor tulburări fizice sau dizabilităţii, necesită îngrijiri medicale şi care se abţin de la
orice activitate militară sau acţiune ostilă la adresa combatanţilor armatei adverse.
Această categorie include, de asemenea, femeile gravide, cele care au nou-născuţi şi lăuzele.
Sunt consideraţi naufragiaţi acei civilii şi personal militar care se află în pericol pe mare sau în alte ape, drept urmare
a unui accident cu nava sau aeronava care îi transportă şi care se abţin de la orice acţiune ostilă. Indiferent de partea
beligeranţă căreia îi aparţin, aceste persoane trebuie să dispună de protecţie şi au dreptul la un tratament uman şi,
pe cât posibil, urmează să li se asigure rapid îngrijiri medicale.

2. Exemplificaţi prevederile normative care asigură protecţia juridică a răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor.
Sediul actual al acestei materii este reprezentat de Convenţiile I şi II din 1949, cu dezvoltările realizate de Protocolul
Adiţional I din anul 1977. Iniţial, normele dreptului internaţional umanitar de natură convenţională se refereau strict
la protecţia răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţi din forţelor armate. Astfel, „ofiţerii militari“ sau, în cazul forţelor
militare navale, „marinari şi militari“ aveau dreptul la protecţia oferită de primele convenţii de la Geneva şi Haga. În
versiunile ulterioare, sfera de apărare a fost doar uşor extinsă pentru „alte persoane încadrate oficial în marina sau
armata“ părţilor beligerante. După cel de-al Doilea Război Mondial a fost făcută prima încercare de a oferi îngrijiri
medicale şi protecţie tuturor celor care au nevoie, inclusiv celor care aparţin populaţiei civile.
Deşi Convenţiile de la Geneva I şi II restricţionează acordarea de protecţie acelor categorii de persoane care
beneficiază de statutul de prizonier de război în temeiul Convenţiei a III-a de la Geneva,Convenţia a IV de la Geneva
şi-a propus asigurarea protecţiei şi asistenţei medicale tuturor celorlalte persoane care au fost rănite ori sunt
bolnave sau au necesitat ajutor medical din varii motive.

3. Explicaţi esenţa protecţiei juridice a răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor.

Este complet interzisă orice atingere a vieţii acestora, de a-i omorî sau a-i extermina, de a-i supune la tortură, de a
aplica asupra lor experienţe biologice, de a-i lăsa cu premeditare fără ajutor medical sau fără îngrijiri sau de a-i
expune la riscuri de contaminare sau de infecţie, create premeditat în acest scop. Doar motive de urgenţă
medicală vor constitui o prioritate în ordinea îngrijirilor.
Femeile vor fi tratate cu toată consideraţia. Partea în conflict, obligată să abandoneze răniţii sau bolnavii
adversarului, va lăsa la faţa locului, în măsura în care cerinţele militare vor permite, o parte din personalul şi din
materialul sanitar necesar.
Noţiunea de naufragiat include militarii sau civilii care se află într-o situaţie periculoasă pe mare sau în alte ape,
urmare a unui eveniment de natură obiectivă sau subiectivă ori a unui accident ce afectează integritatea
operaţională a navei sau aeronavei ce îi transportă şi care se abţin de la orice act de ostilitate.
Aceste persoane, cu condiţia abţinerii în continuare de la acte ostile, vor continua să fie considerate drept
naufragiaţi şi în timpul salvării lor, până când vor obţine un alt statut, în virtutea Convenţiilor de la Geneva din anul
1949 ori a Protocolului Adiţional I. Termenul de naufragiat este aplicabil oricărui naufragiu, indiferent de
împrejurările produse, inclusiv aterizarea forţată sau căderea în mare.
4. Modelaţi circumstanţele în care răniţii, bolnavii şi naufragiaţii pot deveni ţinte legale.
_____
5. Oferiţi definiţia de personal medical şi personal religios.
În conformitate cu Protocolul Adiţional I, termenul „personal medical“ înseamnă militari şi civili care sunt desemnaţi
oficial de o parte la un conflict exclusiv:
a) în scopuri medicale stricto sensu, adică căutarea, selecţia, transportul, diagnosticul şi tratamentul persoanelor
rănite, bolnave şi naufragiate sau prevenirea bolilor;
b) pentru sprijinul administrativ şi economic al unităţilor medicale sau pentru conducerea vehiculelor sanitare şi
pentru sprijinul administrativ şi tehnic al acestora.
Astfel de numiri pot fi permanente sau temporare, dar trebuie să fie întotdeauna excepţionale, ceea ce înseamnă că
părţile beligerante nu pot impune personalului alte atribuţii decât cele corespunzătoare funcţiilor lor medicale.
Personalul religios. Prin expresia „personal religios“ sunt vizate persoanele, militarii sau civilii, cum sunt preoţii, care
se dedică în exclusivitate funcţiei lor şi sunt ataşaţi:
i) fie forţelor armate ale unei părţi la conflict;
ii) fie unităţilor sanitare sau mijloacelor de transport sanitar ale unei părţi la conflict;
iii) fie unităţilor sanitare sau mijloacelor de transport sanitare;
iv) fie organismelor de protecţie civilă ale unei părţi la conflict.

6. Citaţi prevederile normative care asigură protecţia personalului medical şi a personalului religios.
Protocolul Adiţional I subliniază că nimeni nu trebuie împiedicat să desfăşoare activităţile impuse de etica medicală şi
nimeni nu trebuie pedepsit pentru o astfel de activitate. În mod similar, persoanele implicate în activităţi medicale
nu pot fi obligate să încalce etica medicală, acordând prioritate altfel decât bazându-se pe indicaţiile medicale şi
oferind prioritate celor ce suferă de afecţiuni mai grave sau îndeplinesc orice alte sarcini care sunt incompatibile cu
misiunea lor umanitară.Protocolul Adiţional I protejează, de asemenea, confidenţialitatea informaţiilor medicale.
Aceasta înseamnă că persoanele care practică activităţile medicale nu pot fi obligate să furnizeze informaţii cu privire
la răniţii şi bolnavii aflaţi în îngrijirea lor, în cazul în care aceste informaţii, în opinia lor, vor deprecia starea acestor
pacienţi sau a familiilor lor. Cu toate acestea, trebuie menţionat că această interdicţie nu se aplică asupra obligaţiilor
pe care personalul medical le poate avea în raport cu partea beligerantă căreia îi aparţine, în conformitate cu
legislaţia naţională, cât şi asupra notificării obligatorii a bolilor infecţioase.

7. Argumentaţi dreptul personalului medical de a purta arma.

Personalul medical are nevoie de armă în scop de autoapărare.

8. Enumeraţi şi explicaţi drepturile şi garanţiile stabilite în favoarea persoanelor civile.

a) Tratamentul uman și nediscriminarea. Persoanelor aflate sub controlul unui beligerant trebuie întotdeauna să li se
asigure un tratament uman. În special, persoanele civile au dreptul la respect pentru personalitatea, onoarea, drepturile
şi tradiţiile din familie, credinţele şi practicile religioase, precum şi stilul de viaţă şi obiceiurile lor.
Diferenţele de tratament pot fi uneori justificate în baza stării de sănătate, vârstei sau sexului. Cu toate acestea, în toate
celelalte circumstanţe, discriminarea din motive legate de rasă, culoare, gen, limbă, religie sau credinţă, orientări
politice sau de altă natură, origine etnică sau socială, avere, naştere sau de alt statut sau cu orice alte criterii similare,
este strict interzisă.
b) Dreptul de a face legătura cu lumea exterioară. Persoanele civile de pe teritoriul controlat de partea adversă la
conflict au dreptul, individual sau colectiv, de a face legătura cu Puterile Protectoare, CICR, societăţile naţionale sau
orice alte organizaţii care i-ar putea ajuta. O astfel de comunicare se poate face prin sugestii, reclamaţii, proteste sau
cereri de ajutor sau poate lua orice altă formă adecvată circumstanţelor. Beligeranţii ar trebui să faciliteze vizitele
delegaţilor Puterilor Protectoare şi al CICR şi, dacă este posibil, a reprezentanţilor altor organizaţii de ajutor.
c) Menţinerea și restaurarea legăturilor familiale. Toate persoanele de pe teritoriul controlat de un beligerant ar
trebui să poată transmite informaţii strict personale membrilor familiei sale, oriunde s-ar afla şi să primească răspuns
de la ei,dacă este necesar, prin intermediul Agenţiei Centrale de Informaţii şi a societăţilor naţionale. Părţile
beligerante ar trebui să faciliteze analiza cererilor membrilor familiei despărţiţi ca urmare a războiului, astfel încât
aceştia să se poată conecta şi, dacă este posibil, să se întâlnească, ar trebui să încurajeze activitatea organizaţiilor
implicate în această sarcină, cu condiţia ca activităţile acestor organizaţii să fie acceptabile pentru ei şi să respecte
regulile de securitate.

9. Apreciaţi protecţia juridică specială a femeilor şi copiilor.

a) Femeile. În timpul războiului, în circumstanţe extrem de dificile, femeile singure trebuie să aibă grijă de copii şi
de alte persoane dependente de ele. În plus, acestea se află într-un pericol major de a fi supuse violenţei sexuale sau
altor crime de către persoane înarmate sau de grupuri criminale organizate. Prin urmare, dreptul internaţional umanitar
subliniază că femeile ar trebui „protejate contra oricărei atingeri a onoarei lor şi, mai ales, contra violului,
constrângerii la prostituţie şi contra oricărui atentat la pudoare“.
Mai mult, cazurile femeilor însărcinate şi ale mamelor cu copii mici care sunt
arestate, reţinute sau internate din motive legate de conflictul armat ar trebui să fie revizuite prioritar. De asemenea
părţile la conflict se vor strădui să evite ca pedeapsa cu moartea să fie pronunţată împotriva femeilor însărcinate sau
mamelor cu copii mici care depind de ele, pentru o infracţiune comisă în legătură cu conflictul armat.
b) Copiii. Copiii sunt cel mai vulnerabil grup din orice populaţie afectată de conflictele armate. Orfani sau lăsaţi la
voia sorţii, aceştia caută securitate, hrană şi adăpost în grupuri militare organizate sau bande criminale, unde devin
victime ale recrutării forţate, sclaviei şi violenţei sexuale. Prin urmare, Părţile în conflict trebuie să ia măsurile
necesare pentru toţi copiii sub 15 ani, deveniţi orfani sau despărţiţi de familia lor în urma războiului, să nu fie părăsiţi
şi ca să faciliteze, în toate împrejurările, întreţinerea lor, iar toţi copiii sub 12 ani urmează să posede medalioane de
identificare sau alte mijloace similare de identificare.
c) Refugiaţii, apatrizii și persoanele intern deplasate. În zona conflictului armat refugiaţii şi apatrizii se pot afla într-o
situaţie extreme de dificilă, deoarece nu sunt cetăţeni ai statului pe teritoriul căruia se află şi nu pot conta pe protec-
ţia statului de origine sau a statului în care au avut ultimul loc de reşedinţă. Prin urmare, este important ca aceste
categorii de persoane civile să nu fie excluse din sfera de protecţie a dreptului internaţional umanitar şi să nu fie trataţi
într-un mod nefavorabil, în baza criteriilor formale de cetăţenie, care nu corespund realităţii
situaţiei lor.

10. Explicaţi de ce nu este admisă înrolarea persoanelor sub vârsta de 15 ani.

Copiii care sunt recrutaţi de forţele armate sau de grupuri armate sunt supuşi unui risc deosebit de violenţă sau altor
pericole generate de conflictul armat. În calitate de combatanţi sau de civili implicaţi direct în ostilităţi, aceştia pot
deveni chiar ei înşişi ţinte militare legitime. Prin urmare, părţile în conflict trebuie să adopte toate măsurile posibile
pentru a contracara participarea directă la ostilităţi a copiilor sub 15 ani şi, în niciun caz, să nu-i recruteze în forţele lor
armate. Dacă copiii cad sub puterea unui adversar, urmare a participării directe la ostilităţi, ei continuă să dispună de
protecţia specială oferită copiilor, chiar dacă sunt calificaţi drept prizonieri de război.

11. Analizaţi instrumentele şi mecanismele juridice de protecţie a refugiaţilor, apatrizilor şi

persoanelor intern deplasate.
Articolul 3 comun stabileşte că persoanele care nu participă direct la ostilităţi,inclusiv membrii forţelor armate care au
depus armele şi persoanele care au fost scoase din luptă din cauză de boală, rănire, detenţiune sau din orice alt motiv,
vor fi, în toate împrejurările, tratate uman, fără nicio deosebire cu caracter discriminatoriu.18 Protocolul adiţional II,
care dezvoltă şi completează protecţia oferită de articolul 3 comun, conţine o întreagă secţiune cu dispoziţii privind
protecţia răniţilor, bolnavilor şi naufragiului. Majoritatea acestor norme au obţinut pe parcursul timpului statut de
norme cutumiare şi sunt aplicabile tuturor formelor de conflict armat noninternaţional.
Convenţia a IV-a de la Geneva prevede expres: „Luând măsurile de control prevăzute prin prezenta convenţie, Puterea
deţinătoare nu-i va trata ca străini inamici.
Protocolul Adiţional I prevede că persoanele care, înainte de izbucnirea ostilităţilor, erau recunoscute drept apatrizi
sau refugiaţi, în conformitate cu dreptul internaţional sau în conformitate cu legislaţia naţională a statului de azil sau
de reşedinţă, urmează să beneficieze de acelaşi tratament ca şi persoanele protejate, în sensul Convenţiei IV de la
Geneva în toate circumstanţele şi fără nicio discriminare. Dacă astfel de persoane cad sub puterea părţii inamice în
conflict, acestora nu trebuie să li se refuze protecţia garantată de Convenţia a IV-a de la Geneva, chiar dacă sunt
cetăţeni ai puteri deţinătoare. exclusiv în baza apartenenţei lor juridice la un stat inamic, pe refugiaţii care nu dis-
pun de facto de protecţia niciunui guvern.“ Chiar dacă refugiatul deţine cetăţenia unui stat inamic, acesta trebuie să fie
tratat în calitate de refugiat, nu drept cetăţean al statului advers.

12. Explicaţi exigenţele de comportament faţă de persoanele civile care dispun de cetăţenia
Inamicului.Persoanele protejate — „cetăţeni ai inamicului“. Încă de la începutul războiului, cetăţenii unuia dintre
beligeranţii, care trăiesc sau sunt de altfel prezenţi pe teritoriul părţii opuse, se află într-o situaţie foarte dificilă.
Eventual şi-au părăsit ţara cu zeci de ani mai devreme pentru a ‐şi construi o nouă viaţă într-un alt stat şi, din cauza
războiului, pot fi percepuţi brusc drept cetăţeni ai părţii opuse de ţara în care trăiesc.
Cel mai important drept acordat persoanelor protejate este dreptul de a părăsi teritoriul beligerantului, fie imediat la
începerea conflictului, fie ulterior în timpul conflictului. Orice persoană protejată, care doreşte să părăsească teritoriul
la începutul sau în cursul unui conflict, va avea dreptul să o facă, dacă plecarea sa nu contravine intereselor naţionale
ale statului. Asupra cererii sale de a părăsi teritoriul se va hotărî după o procedură regulată, iar hotărârea va trebui să
fie dată cât mai repede posibil.
„Interesele naţionale ale statului“ constituie un criteriu care se dovedeşte a fi susceptibil de a fi interpretat mai larg
decât criteriul „securităţii naţionale“. În baza criteriului „intereselor naţionale ale statului“, un stat deţinător poate
refuza legal repatrierea, poate impune restricţii, de exemplu, cetăţenilor bărbaţi ai unui partid, oamenilor de ştiinţă sau
altor specialişti care ar putea contribui direct şi eficient la creşterea potenţialului militar al inamicului sau chiar a celor
a cărei prezenţă permanentă este necesară pentru un stat deţinător din motive economice.Cu toate acestea, având în
vedere consecinţele umanitare potenţiale ale utilizării excesive a măsurilor restrictive, părţile beligerante trebuie să îşi
exercite dreptul de a refuza persoanele protejate să plece cu extremă precauţie. Deciziile asupra solicitărilor de a pleca
trebuie luate cât mai curând posibil şi în conformitate cu procedurile stabilite corespunzător. Aceste proceduri ar
trebui să includă dreptul de a contesta eventualul refuz iniţial şi revizuirea cauzei de către instanţa sau autoritatea
administrativă competentă.

13. Elucidaţi mecanismele juridice de asigurare a protecţiei persoanelor civile pe timp de conflict armat
noninternaţional.
Majoritatea conflictelor armate noninternaţionale împart populaţia statelor afectate în grupuri opuse, care susţin una
din cele două părţi.

Toate conflictele armate noninternaţionale posedă o caracterizare comună:

cetăţenii aceluiaşi stat susţin părţile opuse, ceea ce complică foarte mult determinarea exactă a cărei părţi din populaţia
civilă aparţine fiecărui beligerant sau căzut în puterea părţii inamice.
Elementul principal al dreptului internaţional umanitar care reglementează conflictele armate noninternaţionale este
articolul 3 comun al celor patru Convenţii de la Geneva. Deseori considerată cea mai importantă prevedere a normelor
convenţionale moderne, articolul 3 comun a fost descris drept „convenţie în miniatură“.
Potrivit Curţii Internaţionale de Justiţie, acesta este standardul minim care exprimă considerentele elementare ale
umanităţii, care ar trebui considerate obligatorii în orice conflict armat, indiferent de obligaţiile convenţionale.
Protocolul Adiţional II dezvoltă şi completează protecţia oferită de articolul 3 comun, formulând, în principal, garanţii
de bază menite să asigure un tratament uman pentru toate persoanele care nu mai participă sau nu mai iau parte directă
la ostilităţi, indiferent dacă libertatea lor a fost restricţionată. Aceste persoane au dreptul la respect pentru
personalitatea, onoarea şi credinţa lor, precum şi dispun de dreptul la practica religioasă, trebuind, în orice condiţii, să
beneficieze de un tratament uman, fără nicio distincţie de natură defavorabilă.
Protocolul Adiţional II stabileşte că persoanele civile nu trebuie să fie obligate să părăsească „propriul teritoriu din
motive legate de conflict.“ În principiu, acest lucru înseamnă că acestea nu pot fi expulzate de pe teritoriul naţional al
unui stat parte la conflict.

14. Descrieţi atribuţiile Biroului Naţional de Informaţii şi Agenţiei Centrale de Informaţii.

În timpul conflictelor armate internaţionale, fiecare parte la conflict va înfiinţa un birou naţional de informaţii, acesta
urmând să îndeplinească următoarele sarcini:
a) să acumuleze toate informaţiile despre decedaţi, răniţi, bolnavi şi naufragiaţi, prizonieri de război şi alte persoane
protejate private de libertate, precum şi copiii, în legătură cu identificarea cărora există îndoieli, şi să furnizeze aceste
informaţii autorităţilor competente prin intermediul Puterii Protectoare şi al Agenţiei Centrale de Informaţii a CICR;
b) să recepţioneze toate cererile de informaţii cu privire la soarta acestor persoane şi să le răspundă prin intermediul
Puterii Protectoare sau al Agenţiei Centrale de Informaţii.
Obiectivul principal al Agenţiei Centrale de Informaţii cu privire la persoanele protejate, care este condusă de CICR,
este să caute persoanele dispărute, copiii străzii şi pe toţi cei aflaţi în posesia inamicului, notificarea ţărilor de origine
sau a cetăţeniei unde se află şi restabilirea legăturilor de familie despărţite de conflict.
-Agenţia colectează, sistematizează, unifică şi transferă orice informaţie care poate facilita identificarea persoanelor
sau stabilirea unei legături între persoanele care au nevoie în special de protecţie, atât în timpul conflictelor armate
internaţionale, cât şi celor noninternaţionale.

-Agenţia organizează schimbul de corespondenţă între membrii familiei, atunci când mijloacele obişnuite de
comunicare nu mai funcţionează, transferul şi repatrierea persoanelor şi reunificarea familiilor separate.

- În îndeplinirea acestor sarcini,Agenţia emite anumite documente temporare de călătorie pentru persoanele care
nu dispun de cărţi de identificare şi certificate de captare, spitalizare sau deces ale
foştilor deţinuţi, prizonieri de război sau ai celor care au dreptul legal la acestea.
De obicei, Agenţia conlucrează strâns cu societăţile naţionale.

15. Modelaţi circumstanţele în care persoanele civile pot deveni ţinte legale.

16. Urmează să înrolaţi în armata DVS o persoană de 16 sau una de 18 ani. Argumentaţi alegerea dvs.[la
discreție))))]

17. Exemplificaţi cazurile în care personalul medical continuă să beneficieze de protecţia garantată, chiar dacă are
asupra sa arme şi muniţii sau este constatată prezenţa persoanelor înarmate.