Statutul prizonierilor de război în Dreptul Internațional Umanitar

Chirsanov Maria- anul I,

specialitatea jurisprudență- calificarea grefier,

Colegiul ,,Alexei Mateevici’’ din Chișinău

Ciobanu Ana, eleve anul I,

specialitatea jurisprudență- calificarea grefier,

Colegiul ,,Alexei Mateevici’’ din Chișinău

Summary

The International Humanitarian Law is the instrument for regulating the protection of
different categories of people during the armed conflicts.

Guaranteeing the legal system for the protection of prisoners of war is one of the main
elements of thise Iinternational Law branch, as it establishes the indispensable safeguards for
legal participants in international and non-international armed conflicts. This article refers to
legal safeguards for prisoners of war by capturing them in a prisoner until their return and other
trials resulting therefrom.

Keywords:

International Humanitarian Law, Prisoner of War, Condition of Maintenance, Status of

Prisoner of War, Humanitarian Protection, Exchange, Repatriation.

Conflictele armate declanșate pe parcursul sec. XX și începutul sec. XXI au constituit

solul fertil pentru dezvoltarea și aplicabilitatea Dreptului Internațional Umanitar (DIU). Dreptul
Internațional Umanitar reprezintă totalitatea normelor juridice de drept internațional care din
punct de vedere umanitar caută să minimalizeze efectele unui conflict armat. Dreptul
Internațional Umanitar este de asemenea cunoscut sub denumirea de “dreptul conflictelor
armate” și “dreptul războaielor”. Acesta este extrem de important și joacă roluri decisive in
cadrul conflicelor armate, căci DIU reglementează raporturile juridice între state în timp de
război iar nerespectarea normelor de drept al conflictelor armate este calificată drept crimă.

Dreptul Internațional Umanitar deține un rol important pe plan Mondial, pentru că are
capacitatea de a restricționa mijloacele și metodele de război, ceea ce nu permite transformarea
conflictelor non-internaționale cât și internaționale în conflicte de o grandoare mare, rezultate cu
pierderea vieților omenești, victime cât și distrugerea bunurilor culturale.

1
 Necesitatea DIU s-a evidențiat încă din cele mai vechi timpuri, persistând problematica
războiului, a modului de ducere a conflictelor armate cât și a comportamentului indizerabil față
de prizonierii de război. Menționă că DIU se bazează pe următoarele principii:

1. Principiul umanizării conflictelor armate, în calitate de principiu fundamental şi

2. universal de drept al conflictelor armate;

3. Protecția victimelor de război;

4. Limitarea beligeranților în alegerea metodelor şi mijloacelor de luptă;

5. Protecția obiectelor civile şi valorilor culturale;

6. Protecția mediului înconjurător;

7. Protecția intereselor statelor neutre;

8. Răspunderea pentru nerespectarea normelor de drept internațional umanitar etc.

Dreptul internațional umanitar s-a născut din nevoia acordării unei protecții victimelor în
situații de conflict armat, vizând valori importante și recunoscute de comunitatea internațională.
Asigurarea mecanismului juridic de protecție a prizonierilor de război este unul din elementele
importante ale acestei ramuri a dreptului internațional, deoarece stabilește garanțiile necesare
pentru participanții legali în cadrul conflictelor armate internaționale. [1, p. 16]

De-a lungul istoriei, soarta prizonierilor de război depindea exclusiv de dorința

persoanelor care-i capturau. În cele mai dese cazuri prizonierii de război erau uciși. Aceste
metode represive au fost stăvilite la Conciliul de la Latran 1179, care a interzis transformarea în
sclavi a prizonierilor de război participanți la războaiele între creștini.
Pe parcursul următoarelor câteva secole s-au instituit și alte convenții și tratate care
reglementează Dreptul Internațional Comunitar. Punctul culminant l-au constituit cele patru
Convenții de la Geneva:

1. Convenția pentru îmbunătățirea sorții răniților și bolnavilor din forțele armate în

campanie (Geneva, 12 august 1949).
2. Convenția pentru îmbunătățirea sorții răniților, bolnavilor și naufragiaților din forțele
armate pe mare (Geneva, 12 august 1949).
3. Convenția cu privire la tratamentul prizonierilor de război (Geneva, 12 august 1949),
4. Convenția referitoare la protecția persoanelor civile în timp de război (Geneva, 12
august 1949). Și inclusiv - Protocoalele Adiționale din 1977.

2
 Noi însă vom aborda Statutul prizonierilor de război în Dreptul Internațional Comunitar,
reglementat de Convenția cu privire la tratamentul prizonierilor de război (Geneva, 12 august
1949).

Actualitatea temei investigate rezidă în faptul că statutul de prizonier de război

garantează păstrarea vieții tuturor combatanților care au fost capturați de forțele armate ale
inamicului, prin urmare normele date sunt prevăzute de Convenția a III-a de la Geneva cu
referire la statutul prizonierilor de război. [2, p.76]

Susținem părerea autorilor: Calughin.I., Cauia Al., precum că normele prevăzute de

Convenția a III-a de la Geneva pot fi divizate convențional în patru compartimente: capturarea,
condițiile de întreținere, sancțiuni disciplinare și răspunderea penală a prizonierului, eliberarea și
repatrierea acestora. [7,p.200]

În acest articol vom dezvălui:

1. statutul de prizonier de război în contextul dreptului internațional comunitar

2. protecția umanitară în taberele cu prizonierii de război
3. schimbul de prizonieri de război
4. expunerea părerilor cu referire la nevoia Convenției în privința prizonierilor de
război.
I. Statutul de prizonier de război în contextul dreptului internațional umanitar

Am menționat și anterior, Convențiile de la Geneva reprezintă ansamblul a patru tratate

formulate la Geneva, Elveția, tratate care stabilesc standardele dreptului internațional în ceea ce
privește problemele umanitare. În special ne vom referi la Convențiile de la Geneva privitoare la
tratamentul prizonierilor de război din 12 august 1949.

Timp de multe secole, prizonierii de război erau în afara oricărei legi umanitare: soarta
lor depindea de voința celui ce-i captura, cel mai des fiind uciși. Prima ameliorare a soartei lor a
fost determinată de către învingători care i-a transformat în sclavi. După un timp a fost interzisă
transformarea în sclavi a prizonierilor de război participanți la războaiele între creștini. Acesta
era un prim pas pe calea creării unei mici condiții pentru aceste victime de război. Pasul următor
a fost făcut în Evul Mediu, când războaiele devin ca o întreprindere lucrativă, prizonierii de
război erau eliberați în schimbul unei taxe de răscumpărare. Începând din secolul al XVlI-lea. se
creează o cutumă în baza căreia mai apoi se stabileau niște condiții de eliberare a prizonierilor de
război. Prizonierii răscumpărați erau transferați în țara de origine. Apoi se creează, pe cale
cutumiară, o regulă a cruțării, conform căreia prizonierii de război nu mai pot fi uciși, ci

3
schimbați contra unei răscumpărări. Unii autori, reoferindu-se la această perioadă afirmă că:
"dacă învingătorul nu poate să păzească şi să ducă în captivitate prizonierii săi, ei nu-i pot
ucide: trebuie să-i elibereze".
În viziunea diferitor autori, noțiunea de prizonier de război capătă semnificații diferite.
Astfel, legiuitorul Moldov prin prisma Legii nr. 1949 din 24.11.1993, menționează că prin
prizonier de război se înțelege persoanele care fac parte din următoarele categorii, și au căzut sub
puterea inamicului:

- Membrii forțelor armate ale unei Părți în conflict, precum şi membrii miliţiilor şi
corpurilor de voluntari făcând parte din aceste forțe armate.
- Membrii altor miliţii şi membrii altor corpuri de voluntari, inclusiv acei din mișcările
de rezistență organizate   
- Membrii forțelor armate regulate.
- Persoanele care urmează forțele armate, fără a face parte direct din ele, cum sunt
membrii civili ai echipajelor avioanelor militare, corespondenții de război, furnizorii,
membrii unităților de lucru sau a serviciilor însărcinate cu bunăstarea forțelor armate.
- Membrii echipajelor, inclusiv comandanții, piloții şi elevii marinei comerciale şi
echipajele aviației civile ale Părților în conflict.
- Populația unui teritoriu neocupat care, la apropierea inamicului, ia armele în mod
spontan pentru a combate trupele de invazie, fără să fi avut timpul de a se constitui în
forțe armate regulate, dacă ea poartă armele în mod deschis şi dacă respectă legile şi
obiceiurile războiului.

După Ungureanu David, prizonierii de război sunt acele persoane, membre ale forțelor
armate, părți în conflict, care au fost capturate de inamic. Cu toate acestea "Convenţia a III-a de
la Geneva (1949) şi Protocolul Adiţional I – 1977 (art. 43, 44) cuprind prevederi referitoare la
drepturile prizonierilor de război, iar potrivit tezei fundamentale a sistemului juridic de protecţie
instituit prin Convenţia din 12 august 1949 şi dezvoltată prin Protocolul I din 1977 presupune că
prizonieratul constituie o măsură temporară. În ce privește răspunderea statului faţă de prizonierii
pe care-i deţine Convenţia din 12 august 1949 prevede că puterea deținătoare este responsabilă
de tratamentul ce se aplică prizonierilor, şi că orice act ilicit din partea puterii deținătoare,
antrenând moartea sau punând în pericol grav sănătatea prizonierilor, este interzis şi faptele
ilegale vor fi considerate infracțiuni grave la Convenţie, fapte care sunt considerate crime de
război. Nu au dreptul la statutul de prizonier de război spionii, sabotorii, mercenarii şi militarii
care au comis crime de război, daca un tribunal competent a pronunțat o sentință împotriva lor."
[4. p. 9]
4
 Noi susținem ideea autorului Ungurenu David, deoarece el afirmă că prizonierii de război
sunt părțile unui conflict care au fost capturate de inamic. Prin noțiunea, autorului Ungureanu
David, se înțelege că situația prizonierilor de război este foarte gravă, pentru că ei sunt
practic la mila forțelor armate capturate, în acest caz inamicul acționează după dorința sa,
vrea îl omoară, vrea îl supune muncii silnice (adică îl face robul lui) sau îl poate supune la
experiențe chirurgicale. La fel luând în considerație experiența tristă prin care au trecut
prizonierii în cel de-al doilea război mondial, Germania avea tot dreptul să aducă prizonieri din
Uniunea Sovietică și să-i supună la munca forțată și Uniunea Sovietică avea dreptul să captureze
prizonieri din Germania Nazistă. Să luăm în considerație că prizonierii de război au trecut prin
multe suferințe, și din acesta cauză, legea umanitară internațională a oferit o serie de
reglementări care îmbunătățesc mult viața lor în această situație, protejându-le viața, demnitatea
și sănătatea.

Potrivit literaturii de specialitate, menționăm că un prizonier de război este un soldat

(infanterist, marinar, aviator sau din infanteria marină) care este închis de o putere inamică în
timpul sau imediat după un conflict armat.

Conform art. 12-16 ale Convenţie de la Geneva privitoare la tratamentul prizonierilor de

război din 12 august 1949, statutul prizonierilor de război se bazează pe două principii
importante:
- prizonierul nu poate fi supus urmării penale și pedepsit doar pentru faptul că a participat
la operațiunile militare.
- comportamentul față de prizonier trebuie să fie uman din momentul în care acesta cade în
puterea inamicului până la eliberarea și repatrierea acestuia. [1]
Prin urmare, statutul de prizonier de război are o importanță majoră pentru persoana deținută
de puterea inamică, atât din punct de vedere al statutului juridic al acestuia, cât şi al tratării
acestuia. Odată cu acordarea statutului de prizonier de război unei persoane reținute, apar
anumite dubii, fiind că acesta chestiune este foarte importantă. Acest fapt este confirmat de
dezbaterile ce au avut loc în cadrul Conferinței diplomatice de la Geneva în contextul adoptării
Convenției III de la Geneva (1949). Iar decizia ce ține de acordarea statutului acestei persoane o
va lua instanța judiciară competentă. [1, p. 12]

În literatura de specialitate modul în care sunt tratați prizonierii de război poate depinde de
resurse, atitudinile sociale și politicile guvernului și a militarilor implicați în această problemă.

De exemplu, în al Doilea Război Mondial, prizonierii sovietici din Germania Nazistă, iar cei
germani din Uniunea Sovietică, erau tratați de multe ori cu nepăsare și agresivitate. Germanii îi

5
considera pe prizonierii sovietici ca aparținând unei rase inferioare, și mulți dintre acești
prizonieri au fost obligați să presteze muncă forțată, sau au fost uciși. Motivul folosit de germani
pentru atitudinea lor față de prizonierii sovietici, era aceea că URSS-ul nu semnase Convenția de
la Geneva. În comparație cu prizonierii din Anglia și Statele Unite ale Americii erau tratați mult
mai bine de germani. Atunci când englezii și americanii erau puși să muncească, erau
recompensați.

Însă războiul, conflictul armat niciodată nu se schimbă. De aceea având în vedere

atrocitățile efectuate în ce de al Doilea Război Mondial este foarte important de a elabora
prevederi clare în privința statutului participanților și mai ales a prizonierilor de război. De felul
cum vor fi prevederile acestui statut, va depinde soarta prizonierului felul cum va fi tratat și
statutul lui juridic, căci persoanei căreia i s-a refuzat statutul de combatant poate fi judecat pentru
participarea la operațiunile militare. În Comentariul la Protocolul Adiţional I din 1977, asemenea
persoană este supusă unui risc dublu:

a. să fie învinuită de fapte care apriori nu constituie infracțiuni (participarea simplă la

operațiunile militare);

b. să fie privată de garanții procesuale de care beneficiază prizonierii de război chiar dacă
faptele comise de învinuit prevăd anumite sancțiuni. [1, p. 13]
În plus, dreptul la statut de prizonier de război poate depinde nu doar de fapte, dar şi de
interpretarea normelor Convenției sau a Protocolului. În Comentariul la Protocolul Adiţional I
este stipulat: „indiscutabil, în principiu, este preferabil de a stabili statutul învinuitului din punct
de vedere al protecției acordate de Convenția III, adică, de adoptat hotărârea referitor la faptul
dacă beneficiază sau nu acesta de statutul de combatant şi prizonier de război, înainte de a fi
emisă hotărârea în fond“. [1, p. 14].
I. Protecția umanitară în taberele cu prizonierii de război

Convenția a III-a de la Geneva (1949) şi Protocolul Adiţional I – 1977 (art. 43, 44)
cuprind prevederi referitoare la drepturile prizonierilor de război. În caz că persoanele devin
prizonieri de război, ei vor fi întreținuți gratuit de puterea deținătoare. Nerespectarea drepturilor
și libertăților prizonierilor de război pe toată durata deținerii lor în captivitate va atrage
răspunderea statului deținător și persoanelor care au comis crime de război. Sunt interzise orice
acțiuni care ar dăuna , a provoca moartea sau a pune în pericol sănătatea unui prizonier. Aceasta
va fi considerată o încălcare gravă a Convenției de la Geneva.

Conform prevederilor Convenției a III-a de la Geneva cu privire la tratamentul

prizonierilor de război, persoana căzută în luptă este inviolabilă, iar inamicului care se predă
6
trebuie să i se cruțe viața. Nimeni nu trebuie să fie supus torturilor fizice sau mentale şi nici
pedepselor corporale sau tratamentelor crude ori degradante. [5]

Fiecărui prizonier de război, trebuie să i se respecte drepturile civile nepatrimoniale,

aceasta având dreptul la respectul onoarei, al drepturilor sale familiale, al convingerilor şi al
obiceiurilor. Este protejat statutul prizonierilor de război: dreptul la viață, interzicerea torturii şi a
tratamentelor inumane, interzicerea sclaviei. Prizonierii de război trebuie să fie tratați permanent
cu cuviință.

Conform prevederilor Convenției a III-a de la Geneva cu referire la tratamentul

prizonierilor de război viața lor trebuie garantată iar onoarea şi demnitatea lor respectată şi
protejată. Este interzisă tortura şi schilodirile fizice în taberele cu prizonieri, efectuarea
experiențelor medicale care nu ar corespunde tratamentului prizonierului de război.

Precum am menționat recent, conform Convenției a III-a de la Geneva este necesară

predarea prizonierului de război superiorilor odată ce a fost capturat pentru a fi supus
formalităților de înregistrare.

Prizonierii nu pot fi obligați să declare alte informații decât cele necesare identificării lor:
numele, prenumele, gradul militar, data nașterii, numărul de identitate. Încercarea de a induce în
eroare statul captor se sancționează de către Puterea Deținătoare. Prizonierii de război pot păstra
bunurile sale personale, precum banii, obiecte cu valoare sentimentală, cât şi semne de grad şi
naționalitate, cu excepția armelor, echipamentului militar, documentelor militare.

După capturare, prizonierii urmează să fie deplasați în lagărele de detenție la o distanta

mare de linia desfășurării războiului pentru a le putea garanta securitatea şi integritatea.

Prizonierii de război pot fi transferați de la Puterea deținătoare la o altă Putere, care este
parte la Convenţie numai după ce Puterea deținătoare se declară mulțumită şi aprobă capacitățile
unei asemenea puteri cesionare de a aplica prevederile Convenţiei. Când prizonierii de război
sunt transferați în astfel de circumstanțe, responsabilitatea de aplicare a Convenţiei rămâne
Puterii care îi acceptă, în timp ce aceștia sunt în custodia ei. Cu toate acestea, dacă acea Putere
eșuează să ducă la bun sfârșit clauzele Convenţiei în orice aspect important, Puterea care a
transferat prizonierii de război trebuie să ia măsuri eficiente după ce aceasta a fost înștiințată de
Puterea protectoare, de corectare a situației sau trebuie să ceară returnarea prizonierilor de
război. Astfel de cereri trebuie respectate [6, p.323].

În lagăre, prizonierii pot fi repartizați în dependență de naționalitate, limbă şi obiceiuri.

Este necesar asigurarea condițiilor de cazare, hrană şi îmbrăcăminte ținând cont de climă.

7
Spațiile de detenție, trebuie să corespundă normelor sanitare pentru ca prizonierii să beneficieze
de condiții favorabile.

Unele prevederi se referă şi la nevoile intelectuale ale prizonierilor, cum ar fi încurajarea

activităților culturale şi sportive, înlesnirea primirii de cărți pentru lectură etc. [8, p.155-156]

Prizonierii de război ajunși în tabere, au dreptul de a scrie scrisoare apropiaților sau

Agenției Centrale a Prizonierilor de Război comunicându-le despre capturarea sa, locul aflării şi
starea de sănătate. În timpul deținerii în prizonierat, dreptul de a primi şi a scrie scrisori este
oferit prizonierilor. Pe lângă scrisori, prizonierilor de război le este admisibil primirea coletelor
ce pot conține produse alimentare, articole vestimentare, medicamente, articole religioase. În
cadrul lagărelor, femeile necesită atenție deosebită datorită faptului că sunt considerate ,, sexul
slab’’ însă sunt egalate în drepturi cu bărbații fiind tratați la fel.

Puterea deținătoare se obligă sa aibă grijă ca rația alimentară a prizonierilor de război să

fie satisfăcătoare pentru a le menține o bună stare de sănătate. Prizonierilor care lucrează li se
recomandă mărirea rației alimentare. Apa potabilă trebuie furnizată în cantități suficiente. În
incinta lagărelor în care sunt deținuți prizonierii de război trebuie să existe personal medical în
caz de nevoie pentru cei răniți, bolnavi. Pentru garantarea respectării prevederilor Convenției în
fiecare lagăr trebuie să activeze un ofițer responsabil din forțele armate regulate ale Puterii
Deținătoare care va aplica Convenția sub controlul direct a Guvernului său.

În conformitate cu normele dreptului internațional, prizonierii pot fi folosiți la diferite

munci. În afara muncii legată de administrarea şi întreținerea taberei, prizonierii de război pot fi
obligați să muncească în munci care nu ar avea scopuri militare precum: agricultură, industria
legată de producerea şi extracția materiei prime, munca publică şi operațiunile de construcție,
arte manuale, etc. Odată ce nu li se respectă drepturile, prizonierii de război pot să-şi exercite
dreptul de a face reclamații privitoare la regimul captivității la care sunt supuși, în conformitate
cu articolul 78 din Convenția a III-a de la Geneva cu privire la regimul captivității.

Se consideră evadarea cu bun succes a prizonierilor de război dacă se alătură forțelor

armate Protectoare, dacă reușește să părăsească granițele inamicului şi dacă ajunge pe o navă a
statului cetățeanul căruia este. Dacă prizonierul este prins în flagrant odată ce încearcă să
evadeze, în Convenţie este stipulat articolul prin care statul captor are permisiunea de a folosi
armele contra celor care încearcă să evadeze.

8
 Cunoașterea legilor şi regulilor forțelor armate ale Puterii Deținătoare de către prizonierii
de război este necesar iar Puterea Deținătoare la rândul ei trebuie să justifice măsurile întreprinse
asupra prizonierilor de război.

În cazul în care orice lege, regulă sau ordin ale Puterii Deținătoare, spun că faptele făcute de
un prizonier de război pot fi pedepsite, timp în care aceleași acte nu necesită pedeapsă dacă sunt
înfăptuite de un membru al forțelor Puterii Deținătoare, aceste fapte atrag după sine doar
pedeapsa disciplinară. [7.p.206] Nu este admisibil ca procesele de judecată să fie efectuate de
către un tribunal independent, imparțial.

Astfel, în cazul deschiderii unei proceduri judiciare, puterea deținătoare va avertiza, cât mai
curând posibil, puterea protectoare, transmițând-i următoarele indicații: starea actuală şi gradul
prizonierului, locul unde se află şi dispozițiile legale aplicabile. Dacă este posibil, puterea
protectoare va fi informată asupra tribunalului care va judeca, data deschiderii dezbaterii.
Fiecărui prizonier i se va asigura exercitarea dreptului de apărare. I se va pune la dispoziție un
interpret şi va fi informat din timp asupra dreptului său. Reprezentanții puterii protectoare vor
avea dreptul să asiste la dezbateri [6, p.328].

Prizonierii de război urmăriți în virtutea legislației Puterii deținătoare pentru actele comise
înainte de a fi făcuți prizonieri vor beneficia de prevederile Convenţiei, chiar dacă au fost
condamnați [2, c.189]

II. Schimbul de prizonieri de război

Conform celor menționate mai sus prizonierii de război puteau fi repatriați și nu numai.
Repatrierea înseamnă întoarcerea sau înapoierea în patrie a unei persoane după o absență
îndelungată. Astfel sunt repatriați persoanele grav rănite sau bolnave pot fi repatriate în cursul
ostilităților, de îndată ce va fi în stare să suporte transportul, sau spitalizate într-un stat neutru, în
scopul de a li se asigura o îngrijire mai bună sau de a elibera puterea deținătoare de sarcina
tratamentului. Astfel, se prevede a fi repatriați direct în tarile lor în timpul ostilităților:

- Râniții şi bolnavii incurabili;

- Râniții şi bolnavii care, după părerea medicilor, nu sunt susceptibili de însănătoșire în
decursul unui an;
- Râniții şi bolnavii ale căror facultăți intelectuale şi fizice par a fi suferit o scădere
importantă şi permanentă. [9]

Pot beneficia, de asemenea, de repatriere directă sau spitalizare într-o tara neutră prizonierii
de război, victime ale unor accidente, precum şi cei propuși comisiilor medicale mixte de un

9
medic, compatriot al lor, de un reprezentant al lor, de puterea de care depind sau de un organism
recunoscut de această putere care se ocupă de prizonieri. Niciun repatriat nu va mai putea fi
folosit în serviciul militar activ. Orice întârziere nejustificată în repatrierea prizonierilor de
război săvârșită cu intenție este considerată încălcare gravă a dreptului internațional umanitar.[9]

Dar Prizonierii pot refuza repatrierea așa cum s-a întâmplat (în urma războiului din Golf
circa 13000 de prizonieri irakieni refugiați în Arabia Saudită au refuzat repatrierea). Astfel, în cel
de-al Doilea Război Mondial, de repatriere au beneficiat mai multe mii de râniți, bolnavi şi
membri ai personalului sanitar. Repatrierea este întoarcerea prizonierului în patrie însă
schimbul este înlocuirea prizonierului cu altcineva.

Schimburile de prizonieri se fac după reguli precise care au fost definite încă din 1929, în
cadrul Convenției de la Geneva, reformulată în 1949. Până la și în al Doilea Război Mondial au
existat schimburi de prizonieri, un exemplu puțin cunoscut fiind schimburile regulate de
prizonieri între forțele germane și partizanii Iugoslavi. Naziștii și forțele lui Tito, în ciuda
brutalității extreme a înfruntărilor lor, creaseră o zonă neutră, singura de acest tip din Europa, în
care aveau loc schimburile de prizonieri.[10]

Convenția de la Geneva spune limpede că schimburile de prizonieri sunt asimetrice și

exclude necesitatea unui schimb de 1 la 1. Este ceea ce s-a întâmplat în cazul recent al
schimbului dintre forțele Kievului și separatiștii din Donbass: Kievul a furnizat 233 de prizonieri
contra 73, întrucât nu numărul contează, ci procesul în ansamblu. [10]

Cel mai recent caz de schimburi de prizonieri în Europa a fost în anul 1974 conflictul
din Cipru, atunci când forțele Grecești și Turcești au schimbat un număr de prizonieri. Acest
schimb de prizonieri s-a produs în capitala Nicosia, sub supravegherea Națiunilor Unite și a
Crucii Roșii. Dar mai recent, câteva schimburi de prizonieri au avut loc în perioada războaielor
din Iugoslavia, și cel din Bosnia. Însă este mai puțin cunoscut schimbului de prizonieri dintre
Rusia și Georgia. Ambele părți au dorit atunci mai degrabă să-i facă plăcere președintelui
Franței, Nicolas Sarkozy.

În Republica Moldova, până la încheierea conflictului Transnistrean au avut loc

schimburi de prizonieri între forțele armate din Chișinău și grupările paramilitare
transnistrene. Primele schimburi au avut loc în decembrie 1991, după atacul Transnistrean
asupra Comisariatului de poliție din Dubăsari. [10]

Tot atunci a avut loc şi cel mai de rezonanță schimb, spune Gamurar: „Atunci când au fost
arestați polițiștii pe data de 13 decembrie 1991 şi duși la Tiraspol şi maltratați acolo, ei au fost

10
schimbați pe generalul Iakovlev, fostul comandat al Armatei a 14-a, care fusese reținut de o
grupă operativă a securității noastre. El a fost schimbat. În afară de aceasta, toți cei pe care noi i-
am luat atunci în prizonierat în lupta de pe podul de la Dubăsari pe data de 13, i-am schimbat pe
alții tot ai noștri polițiști”.[10]

În timpul Conflictului de pe Nistru, Gamurari a coordonat un schimb de prizonieri. Acesta

relatează următoarele: „La Tighina eu am schimbat unul la unul – 19 oameni de-ai separatiștilor
pe soldații noștri carabinieri care au nimerit în prizonierat în cetate. Acolo au nimerit 19, dintre
care 3 au fost împușcați şi restul 16 eliberați.”

Ucraina și rebelii separatiști sprijiniți de Rusia au început să schimbe peste 300 de

prizonieri de război în regiunile estice, în cea mai mare operațiune de acest fel de când au
izbucnit luptele în 2014. Schimbul de prizonieri între armata guvernamentală și auto-
proclamatele republici Luhansk și Donețk a început la Gorlivka, la 40 km de orașul Donețk.
Conflictul din estul Ucrainei a ucis peste 10.000 de oameni. Un armistițiu semnat în 2015
prevedea schimbarea tuturor prizonierilor, dar se crede că ambele tabere dețin zeci, dacă nu sute
de captivi, ca să-i folosească drept „monedă de schimb”. Liderii separatiști și un reprezentant al
guvernului de la Kiev au căzut de acord asupra schimbului de prizonieri săptămâna trecută, cu
medierea capului Bisericii Ortodoxe Ruse. Ucraina urma să elibereze 306 oameni, iar separatiștii
74. [3]

Cele relatate anterior demonstrează că situația actuală nu este una îmbucurătoare.

Republica Moldova se află la doar câțiva km de un focar al adevăratului război tradițional,
împofida faptului că ne aflăm într-un secol unde pacea este prioritatea de bază al statelor.
Considerăm că împofida noilor tehnologii, aici la Chișinău, Odessa, Donețk, Luhansk
războiul nu se schimbă și conflictele între națiuni, religiei, ideologii, pare-se că nu se vor mai
sfârși niciodată, la fel și crimele împotriva umanității ce rezultă din aceste conflagrații.

Populația civilă îndeosebi bătrânii, copiii la fel și prizonierii rămân vulnerabili în fața
acestor încercări. De aceea comunitatea mondială îndeosebi după atrocitățile comise în timpul
celui de al Doilea Război Mondial, stăruie să protejeze drepturile acestor categorii de oameni
elaborând reguli precise, dar și penalități în ceea ce privește încălcarea acestor reguli.

Tribunalele de la Nurenberg și Haga sunt o dovadă că cei vinovați de crime de război nu

vor scăpa nepedepsiți. Anume teama de a nu ajunge pe băncile acuzaților la Haga îi oprește pe
mulți liderii politici să comită masacre sau să se facă vinovați de genocid. Din această cauză
avem toată încrederea în comunitatea mondială de a continua să lucreze și să elaboreze legi
pentru protecția atât a prizonierilor de război cât și a populației civile.
11
 Iar răspunderea pentru tratamentul aplicat prizonierilor de război, implicit pentru aplicarea
Convenţiei respective, revine puterii deținătoare. Totuși, pentru a se asigura o aplicare uniformă
a dispozițiilor Convenţiei şi a se asigura prizonierilor un regim adecvat așa cum s-a convenit,
statele au instituit mecanisme speciale de protecție şi control, între care: puterea protectoare;
substitutul puterii protectoare; reprezentantul prizonierilor de război; omul de încredere a
prizonierilor; organizații umanitare internaționale.

12
Bibliografie:

1. Gamurari V., Popa V., ș. a. Dreptul internațional umanitar la 60 de ani de la semnarea

Convențiilor de la Geneva, Colocviu internațional „Promovarea drepturilor omului în
contextul integrării europene: teorie şi practică“, Chișinău: Universitatea Liberă
Internațională din Moldova (ULIM), 2009.
2. Калугин В.Ю. Курс международного гуманитарного права. Минск: Тесей, 2006.
3. Disbonibil pe Internet la adresa: https://moldova.europalibera.org/a/28941840.html
vizitat la 29.03.2019, ora 19.35.
4. Rezumat al Tezei de Doctor: PROTECŢIA JURIDICĂ A PRIZONIERILOR DE RĂZBOI
– DIMENSIUNE A SECURITĂŢII INTERNAŢIONALE ŞI NAŢIONALE ,
Disbonibil pe Internet la adresa : https://www.unap.ro/DOCTORAT/Rezumat
%20tezeiulie/CHIRILOIU%20Victoria_rezumat%20teza.PDF vizitat la 29.03.2019, ora
17.05.
5. Convenţia III de la Geneva cu privire la tratamentul prizonierilor de război, adoptată 12
august 1949, art. 15. // Tratate Internaționale (Drept Umanitar). Chișinău:
GURANDAART, 1999.
6. Cloşcă I, Suceavă I. Dreptul Internaţional Umanitar. - Bucureşti: Şamsa, 1992
7. Cauia Al., Reglementarea juridică a protecţiei prizonierului de război de la capturare la
repatriere , Anuar Ştiinţific, Ulim, 2014
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Reglementarea%20juridica%20a
%20protectiei%20prizonierului%20de%20razboi.pdf vizitat la 29.03.2019, ora 17.30
8. Lupulescu N. Drept umanitar. Bucureşti: C.H.BECK, 2010.
9. Disbonibil pe Internet la adresa: https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F
%2Fibn.idsi.md%2Fsites%2Fdefault%2Ffiles%2Fimag_file%2FReglementarea
%2520juridica%2520a%2520protectiei%2520prizonierului%2520de%2520razboi.pdf
%3Ffbclid
%3DIwAR0j6EAKt1zGBGmHbNON1ZNyN6MMOoaDYhryD65I5IwEx5L2eJD1p-
mvZLM&h=AT2Li5FnnG6DpfnHdul8J8oU2XZDFnWzqOzWAvq4bF_l9BlB4zITVLL
RGmysFDuVC-YtPDK6job_sPTyIlZz8IxPp-
U1ES69az89IRpmhbiiseNysAbhHcqpm7kecVQ1_1WE vizitat la 29.03.2019, ora 18.05.

13
10. Disbonibil pe Internet la adresa: https://moldova.europalibera.org/a/dictionar-european-
schimburile-de-prizonieri-de-razboi/28946013.html vizitat la 29.03.2019, ora 19.07

14