Sunteți pe pagina 1din 10

c Nevrozele sunt afecţiuni psihogene care reprezintă expresia

conflictului dintre Eu şi tendinţele sexuale ale Sinelui, care îi apar


Eului ca fiind incompatibile cu integritatea sa şi exigenţele sale etice.
c Pentru Freud nevroza infantilă este un complex nodal, în care se
organizează viaţa pulsională a copilului. Diversele pulsiuni parţiale
(orale, anale, falice) trebuie să se unifice în momentul Oedipului sub
primatul pulsiunilor genitale. Dar refularea vine într-un prim timp să
şteargă această preformă de organizare nevrotică şi doar
reconstrucţia ulterioară de către adolescent şi apoi adult a trăirii
fantasmatice a copilăriei mici va da semnificaţia de obicei traumatică
pe care nevroza adultă o atribuie diferitelor evenimente ale copilăriei.
c Cauzele nevrozelor la copii: există trei categorii de cauze:
Declanşatoare: conflictul.
Favorizante: ţin de condiţiile de mediu în care trăieşte copilul.
Aceste condiţii prin insuficienţa lor, cauzează o anumită epuizare a
sistemului nervos central, creând condiţiile pentru posibilitatea
decompensării nevrotice ale copilului.
Predispozante: ţin de constituţie (sensibilitate exagerată, copii
timizi care se rănesc sufleteşte foarte uşor, copii cu leziuni
encefalopatice).
c hodul de manifestare a nevrozei, semnele sale sunt
dependente de faza de dezvoltare în care se găseşte copilul.
Este greu de stabilit momentul de debut al nevrozei deoarece
unele simptome pe care le considerăm în timp ca expresia unei
nevroze monosimptomatice, în anumite perioade au caracter
fiziologic (enurezisul, balbismul). Putem vorbi despre nevroză
numai atunci când dezvoltarea personalităţii copilului a atins un
aşa nivel, încât este capabil să reacţioneze nu numai la
tensiunea conflictuală dar şi să trăiească subiectiv această
tensiune, să o interiorizeze şi să-şi elaboreze mecanisme de
apărare împotriva ei. Aceste lucruri sunt posibile abia după
şapte ani. La copil, spre deosebire de adult, tulburarea
nevrotică nu constituie izvorul primar al suferinţei.
c La rădăcina nevrozei se găseşte anxietatea, în special aceea
care apare din conflictele violente din fantasma inconştientă şi
din realitatea interioară personală a copilului.
c La copii putem vorbi despre trei forme ale nevrozei: dereglările regimului de
viaţă, deprinderile nevrotice şi nevrozele propriu zise.
1. Dereglările regimului de viaţă: Survin în domeniul activităţii instinctive, sub
influenţa conflictelor şi a condiţiilor de viaţă nesatisfăcătoare. Aceste dereglări
sunt:
a) Anorexia: reprezintă lipsa poftei de mâncare. Poate fi:
Simplă: pierderea poftei de mâncare fără o cauză digestivă, este o
consecinţă a dereglării activităţii secretorii digestive sub influenţa stării de
tensiune negativă, apare ca expresie a unei stări tensionale subiacente.
hentală: pe fondul subnutriţiei cronice tulburarea psihică iniţială se
accentuează: pacientul devine apatic, depresiv, umil şi pierde controlul
conştient asupra stării sale, fapt ce complică posibilitatea de redresare a
funcţiei alimentare, are la bază o stare de conflictualitate, mai ales cu părinţii.
b) Bulimia: constă în exagerarea poftei de mâncare.Uneori vine după o stare
de anorexie mentală, în faze mai grave de trecere a anorexiei mentale.
c) Constipaţia
d) Diareea
e) Vărsăturile
ã. Deprinderile nevrotice : uneori tensiunea conflictuală duce la găsirea unor
îndeletniciri cu ajutorul cărora copilul se degajează de tensiune.
c Dureroase: caută prin deprinderi să-şi producă dureri, pentru rezolvarea
unor conflicte. Caută astfel să scape de tensiunea produsă de starea de
conflict ( tensiune subiacentă produsă de situaţiile normale de viaţă). De
exemplu: onicofagia, scobitul în nas, muşcarea buzelor, smulgerea părului,
frecarea unor leziune cutanate până la sângerare.
c De plăcere: căutarea plăcerii, care vine să reechilibreze starea tensională.
Exemplu: sugerea degetului, onanie.
3. Nevrozele propriu-zise: se manifestă diferit în funcţie de vârsta copilului.
A) La preşcolari: vorbim de aşa numitele stări prenevrotice. Aceste
manifestări au un caracter paroxistic, constituind dezechilibre psihice de
scurtă durată. Deşi există un anumit tip de organizare, ele nu pot fi
denumite nevroze. Se corectează uşor şi nu necesită tratament.
c Ele îmbracă următoarele forme: spasmul hohotului de plâns, crizele de
furie, manifestările anxioase apar în special seara şi pot merge până la
crize de panică şi pavor nocturn, starea de tensiune descărcându-se în vis,
manifestările funcţional ² isterice.
B) La şcolarul mic: nevrozele îmbracă următoarele forme:
c a)Ticurile :mişcări involuntare, neaşteptate, repetate la intervale
variabile şi care afectează una sau mai multe grupe de muşchi
aflate în legătură funcţională. Apariţia ticului micşorează tensiunea,
dar dă naştere la o stare de jenă legată de apariţia sa. Ticurile pot
apărea fie în urma unor traume de natură psihologică, fie prin
imitaţie, fie prin fixarea unor mecanisme de apărare.
c b)Enurezisul: emisie de urină a cărei declanşare, involuntară şi
inconştientă,are loc de cele mai multe ori în timpul somnului. Este
o formă de apărare patologică, o modalitate prin care copilul
încearcă inconştient să atragă atenţia anturajului asupra unei
situaţii pe care nu o poate tolera.
c c)Encoprezisul: lipsă de control a sfincterului anal la copilul
mic, care se manifestă prin defecaţia în pantaloni la o vârstă la
care deprinderea curăţeniei ar fi trebuit în mod normal să fie
încheiată. Este deseori de gravitate redusă, trecătoare, şi poate fi
vorba de reacţia provocată de intrarea la grădiniţă sau de naşterea
unui frate sau a unei surori. Uneori copilul poate reacţiona în acest
fel în cazul îmbolnăvirii grave sau a morţii cuiva apropiat.
c d)Balbismul: este o deteriorare în fluenţa vorbirii
caracterizată prin repetări frecvente sau prelungiri de sunete
sau silabe. Copilul trăieşte dureros această disritmie, deoarece
până la apariţia tulburării el îşi formase deja o relaţie cu lumea,
relaţie pe care o vede acum clătinându-se.
c e)Tulburările cardiace, respiratorii şi digestive: sunt cauzate
de tensiuni conflictuale proiectate pe aparatul cardio-vascular,
respirator sau digestiv.
c f)Cefaleea: sau durerea de cap manifestată cronic este
considerată un simptom a nevrozei infantile. Ea se rezolvă
atunci când se descoperă starea de conflictualitate care a
generat-o şi se soluţionează.
c La adolescenţi: tulburările nevrotice se suprapun, în mare
măsură peste cele întâlnite la adult.
c Analiştii susţin că în spatele nevrozei adultului se află
întotdeauna o nevroză infantilă. Astfel, de exemplu, un copil
mic care îndeplineşte toate cerinţele educaţiei sale şi nu se
lasă dominat de viaţa fantasmatică şi de instincte, care este de
fapt, după toate aparenţele, complet adaptat la realitate, şi în
plus, vădeşte prea puţine semne de anxietate- un astfel de
copil ar fi cu siguranţă nu doar precoce şi lipsit de farmec, ci şi
anormal în cel mai deplin sens al cuvântului. Dacă acest tablou
este completat de refularea extensivă a fantasmelor, care este
o condiţie preliminară necesară dezvoltării de acest tip, am
avea cu siguranţă motive să privim cu îngrijorare viitorul acestui
copil. Copilul care s-a dezvoltat în acest fel suferă nu de o
nevroză cu intensitate minoră, ci de o nevroză asimptomatică,
care este o nevroză gravă. În mod normal, ar trebui să ne
aşteptăm să vedem urme clare ale luptelor şi crizelor drastice
prin care trece copilul în primii săi ani de viaţă.
c Până la un anumit punct, copilul normal îşi manifestă făţiş
ambivalenţa şi afectele, faptul că este supus imboldurilor
instinctuale şi fantasmelor se vădeşte într-un mod ce poate fi
recunoscut şi la fel o fac şi influenţele Supraeului său. El pune
anumite obstacole în calea educaţiei sale şi nu este în nici un
caz un copil totdeauna uşor de crescut. Dar dacă obstacolele pe
care le pune în calea adaptării la realitate depăşesc o anumită
limită şi anxietatea şi ambivalenţa pe care le resimte sunt prea
mari, dacă dificulţăţile de care suferă şi care provoacă suferinţă
mediului său sunt prea mari, atunci ar trebui să fie considerat
un copil clar nevrotic. Totuşi o nevroză de acest tip poate fi
deseori mai puţin gravă decât nevrozele acelor copii la care
refularea afectelor a fost atât de zdrobitoare şi s-a produs atât
de devreme, încât abia dacă se mai vede vreun semn de
afectivitate sau anxietate.
c Esenţiale pentru tratamentul tulburărilor nevrotice sunt: psihoterapia
comportamentală, psihanalitică (restructurarea personalităţii, creşterea
ego-ului, rezolvarea inconştientă a conflictelor-durata de doi sau mai mulţi
ani cu o ritmicitate a întâlnirilor de trei ori pe săptămână), cognitivă (de
scurtă durată, 5-ã de ore), familială, de grup şi intervenţia
psihofarmaceutică simptomatică.
c În tratament avem căteva metode disponibile:
c Uneori suntem capabili să modificăm mediul din imediata apropiere oferind
părinţilor acea înţelegere care să le permită să se descurce acolo unde
eşuau, dar aceasta nu conduce la o încetare bruscă a simptomelor. Un
mediu emoţional îmbunătăţit poate duce la o creştere a simptomelor,
deoarece copilul mic are nevoie de spaţiu pentru punerea în act a
monstrelor de fantasmă sau pentru descoperirea sinelui prin joc.
c Există multe ameliorări care se pot obţine prin modificările obişnuite ²
trimiţând copilul într-o vacanţă, găsind şcoala potrivită, obţinând concediu
pentru mama epuizată, cumpărând un câine.
c Apoi, este întreaga problematică a oferirii de ajutor personal copilului.