Misterul

toamnei

E linite ... numai

fonetul vntului se
aude. n aer domnete
mirosul de frunze
ruginite care plutesc
pretutindeni.
Sclipirea soarelui a
plit n faa norilor
fumurii ce ntunec
pmntul pustiu i lipsit
de podoaba sa verde.
Ramurile copacilor
tremur de frig i de
singurtate, neputincioi
n faa naturii triste.
Cerul e acoperit de un
val negru ce duce mii
de aripi departe i
odat cu ele
ultimele amintiri
frumoase cu grai
de var.
Lacrimi argintii se
scutur pe un infinit
covor de foc. Noaptea,
cu a ei ntunecat
mantie, se aterne lin
peste cer i pmnt.
Luna apare parc de
nicieri, menit s
aduc magie i
strlucire feeric. Chipul
i-l oglindete ntr-un
ochi cristalin lsat n
urm de ploaie,
transformnd totul ntr-
un col de poveste.
Umbrele prind via
i alearg care ncotro,
pierzndu-se printre
lumini. O figur subire
se zrete aievea prin
ploaie. i balanseaz
trupul graios. Buclele
de foc i atrn pe
spate, iar rochia aurie o
face una cu pmntul.
Se apropie ... Chipul
delicat i este din ce n
ce mai clar i mai
frumos.
Se aaz
lng lac.
Privete luna
cu ochi
ptrunztori
i
melancolici.
Cu minile
sale mici
atinge luciul apei i se
ridic precum o
fantasm. Pete spre
ap i intr n ea
unduindu-se asemenea
vntului.
O lumin puternic
rsare din senin. Se
oprete. Unde se duse
fptura delicat? Nu e
niciunde, nici pe lac, e
nicieri ... i totui e
pretutindeni ... e
toamn.