Plumb - comentariu literar

Poezia „Plumb” deschide volumul cu același titlu , apărut în anul 1916. Textul se încadrează în simbolism
prin: folosirea simbolurilor, cromatica, tehnica repetițiilor și dramatismul trăirilor eului liric. Dramatismul
este sugerat prin corespondența ce se stabilește între materie (planul exterior) și sentimente (trăirile
interioare ale eului liric).

Titlul poeziei este simbolul plumbului, care sugerează greutatea, apăsarea și accentuează cromatica
monotonă dată de cenușiul plumbului. Titlul se repetă de 6 ori pe parcursul celor două strofe, lucruri
care accentuează tragicul exisistențial văzut fără soluții de ieșire.

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate ostilă, astfel el apare în ipostaza
însinguratului și trăiește sentimente de disperare.

Textul este structurat în două catrene care constituie imaginarul poetic, având la bază cuvîntul „plumb”.
Cele două strofe corespund celor două planuri: realitatea exterioară, simbolizată de cavou și realitatea
interioară, trăirile eului liric și pierderea sentimentului de iubire.

Lirismul subiectiv este redat prin mărcile lexicogramaticale ale eului liric: verbele la persoana I: „stam”
„am început” „să strig” și forma pronominală la persoana I: „meu” (amorul meu).

Strofa întâi surprinde elementele unui cadru spațial închis în care eul poetic se simte claustrat (captiv):
un cavou care simbolizează mediul înconjurător apăsător. Elementele decorului funerar sunt sicriele de
plumb, funerar veșmânt, flori de plumb și coroane de plumb, acestea accentuând artificialitatea planului
exterior. Frumusețea florilor este anulată prin mineralizarea lor. Repetarea structurii „de plumb” are
sugestii multiple: cromatică, apăsare, lipsa posibilității de salvare. Lumea este marcată de împietrire,
vântul fiind singurul element care sugerează mișcarea, însă produce efectele reci ale morții: „Și scârțâiau
coroanele de plumb”.

Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial generat de pierderea iubirii „Dormea întors
amorul meu de plumb”. Cuvântul „întors” constitiue misterul poeziei, fiind primele semne ale înstrăinării.
Eul liric își privește sentimentele ca un spectator, iar încercarea eșuată de a-l salva sporește disperarea:
„și-am început să-l strig”.

Elementele naturii sunt în poezie frigul și vântul. Starea de solitudine a eului liric este sugerată de
repetarea sintagmei „stam singur”, care alături de celelalte simboluri accentuează senzația de pustietate.

Înstrăinarea, izolarea și solitudinea eului liric se înscriu în estetica simbolistă.

La nivel fonetic, repetarea cuvântului „plumb” accentuează muzicalitatea interioară stridentă prin
constituirea aliterațiilor, evidențiind închiderea și apăsarea spațiului exterior.

Verbele remarcate în text sunt in cea mai mare parte la timpul imperfect. Prin folosirea acestui timp se
permanentizează starea de angoasă: „dormeau”, „stam”, „era”, „atârna”.

În concluzie, prin folosirea simbolului ca mijloc de sugestie, cromatica monotonă susținută de culoarea
plumbului, temele și motovele specifice, poezia lui George Bacovia se încadrează în simbolism.