PLUMB - de George Bacovia

George Bacovia este un poet reprezentativ pentru simbolismul romanesc. Poezia Plumb
de G. Bacovia, care deschide volumul de debut cu acelaşi titlu publicat în anul 1916, se înscrie
în universul tipic simbolist mai ales prin dramatismul trăirilor, prin limbaj, prin unele motive.

1.Incadrarea in curent

Din punctul de vedere al curentului literar, poezia aparţine simbolismulului, apărut în

Franţa, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O prima trasatura a curentului simbolist
regasita in text este muzicalitatea. Simboliştii se ghidează după principiul Muzică înainte de
toate. Acestia considera ca trebuie să primeze muzicalitatea interioară a versurilor si nu cea
impusă de ritm sau rimă. In primul rând, se remarca muzicalitatea interioară a întregii poezii
conferită de repetiţia substantivului plumb, cuvânt-cheie, in fiecare strofa in aceeasi pozitie,
asemeni unui refren, dar si prin sonoritatea închisă a acestui cuvant: conţine o singură vocală
încadrată de două perechi consonantice. Totodata, la Bacovia se poate remarca o muzicalitate
exterioara conferită de rima îmbrăţişată : veșmânt/ vânt, strig/frig si de ritmul iambic.
Muzicalitatea mai mizează însă şi pe stridenţe, sugerate de imagini auditive: scârţâiau
coroanele de plumb şi am început să-l strig. De asemenea, apartenenţa la simbolism a poeziei
este susţinută şi de cultivarea corespondenţei. In poezie este ilustrata corespondenţa dintre
elementele naturii şi stările sufleteşti, accentuând starea deprimată a eului. Câmpul lexico-
semantic dominant, cel al morţii din prima strofa - sicrie, funerar, cavou, coroane - impune o
atmosferă macabra, marcată de spleen, de nevroză şi vant. Acesteia i se asociaza/ii corespunde
golul interior, pustiietatea, deznadejdea, cauzate de moartea iubirii “dormea intors amorul meu
de plumb” din strofa a doua. Universul este perceput sinestezic: vizual (funerar veșmânt, flori
de plumb, coroane de plumb), tactil (era vânt, era frig) şi auditiv (scârţâiau, am început să-l
strig).
 2.Tema textului ilustrata prin doua secvente semnificative/idei poetice
Tema poezia este singuratatea percepută ca eșec existențial, stare ce se naște din
conștientizarea de către poet a incapacității sale de a iubi, dublată de o viziune pesimista asupra
lumii, de un tragism asumat, specifica simbolismului.
O prima idee poetică ce susține tema poeziei este cea din al treilea vers al primei strofe ,,
Stam singur în cavou… și era vant…” și este aceea că singurătatea este o stare trăită de omul
care se izolează de lume. Acest vers exprimă simbolic spațiul închis, sufocant, apăsător, ce
reprezintă societatea și mediul în care trăiește poetul. Ideea exprimă starea de melancolie,
tristețe, solitudine a eului poetic care se simte încătușat, sufocat spiritual în această lume
exterioară care-l apasă, în care se simte închis definitiv, fără a avea o soluție de evadare.
O alta idee poetică relevantă temei este cea prezentă în al treilea vers a celei de-a doua
strofe. Stam singur langa mort… și era frig.…”Acest vers exprima faptul că, singurătatea este o
stare trăită de omul care se înstrăinează de sine. Se ilustrează mai ales spațiul poetic interior,
sugerând disperarea poetului. Eul liric se află într-o solitudine morbidă, dragostea nefiind
înălțătoare, ci dimpotrivă, este rece ,,frig” și fără niciun fel de perspective de împlinire. Motivul
mortului reprezintă o metaforă pentru moartea interioară a poetului, amorțirea sufletului sau a
nimicului fără șansă.

3. Elemente de structura

Un prim element important de structură a textului este titlul, care aduce în prim plan
simbolul fundamental al liricii bacoviene, semnificativ tocmai pentru faptul că pare să
sintetizeze emblematic întreaga complexitate sufletească a eului liric simbolist. In sens
denotativ, substantivul plumb denumeste un metal greu de culoare gri-argintiu sau gri-mat cu
densitate foarte mare utilizat la protectia contra radiatiei ionizante. In sens conotativ, cuvantul
plumb are semnificatii multiple sugerand stari sufletesti si atitudini poetice. Astfel, prin
culoarea gri sugereaza cenusiul existential, monotonia si angoasa, greutatea metalului
accentueaza ideea de apăsare sufletească. Maleabilitatea acestui element anorganic
simbolizează labilitate psihică, dezorientare, iar sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane
şi o singura vocală) inspiră închiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire,
ceea ce provoacă disperare, spaimă, dezolare. Dincolo de interpretările date, ca simbol al
iluziei, deznădejdii şi greutăţii absolute, dincolo de conotaţiile sale alchimice, prin proprietăţi
precum împiedicarea radiaţiilor şi toxicitate, plumbul devine imaginea imposibilităţii oricărui
contact cu exteriorul şi a singurătăţii care intoxică fiinţa.
Raportat la intregul text poetic, cuvantul plumb reprezinta un element de recurenta
repetandu-se de 6 ori simetric, creand astfel analogia intre cele doua strofe fiind un laitmotiv,
un refren care asigura muzicalitate textului.

Un alt element structural important il reprezinta motivele literare ce conturează

imaginarul poetic bacovian de factură simbolistă. În prima strofă este descrisă lumea exterioară
prin motive ce sugerează moartea: sicrie, cavou, coroane, dovadă că viziunea poetică este
dominată de impresii mortuare, poetul văzând lumea ca un cavou, iar omul ca o fiinţă ce caută
să se zbată între lumea de aici şi cea de dincolo, trăind însă acut sentimentul finitudinii.
Repetitia verbului “dormeau/ dormea” in pozitie initiala, in versul intai al fiecarei strofe
accentueaza ideea de pasivitate a fiintei ilustrand motivul somnului ca modalitate de detasare
fata de lumea exterioara. Opţiunea pentru varianta de singular a verbului in strofa a doua
accentueaza sentimentul singurătăţii. Motivul florilor este prezent in ambele strofe ale poeziei.
Lumea obiectuala, in manifestarile ei de frumusete si de gingasie sugerata de substantivul
“flori” este marcata de impietrire, de incremenire prin adaugarea determinantului “de plumb”,
iar repetitia sintagmei “flori de plumb” in fiecare strofa in versul al doilea are rolul de ilustra o
atmosfera dezolanta si anosta in care tot ce e frumos atat in plan exterior, cat si in plan interior
devine monoton si apasator Finalul poeziei este semnificativ la rândul său în conturarea temei
singurătăţii şi a viziunii pesimiste asupra lumii prin prezenta motivului “aripilor”. Versul care
încheie poezia, Şi-i atârnau aripile de plumb susţine ideea că renaşterea afectivă este
imposibilă. “Aripa” ca simbol al zborului, al libertăţii, exprimă o mişcare decadentă - atârnau -,
dublată de un atribut al încremenirii şi greutăţii - de plumb.

Poezia “Plumb” este una dintre cele mai reprezentative opere ale scriitorului, fiind
relevanta pentru modul sau de a privi lumea si impunand ideea unei realitati terorizate de
presentimentul sfarsitului, fiind receptata si ca un cantec sumbru despre iubirea pierduta sau
despre pierderea sinelui.

Tema poeziei singuratatea

Stam singur în cavou… şi era vânt

Stam singur lângă mort… şi era frig.

Motive

1. Cavou, sicrie, coroane,

2. Aripi, somn

Titlu
  Greutate – apasare sufleteasca
 Fonetic- p-l-u-m-b
 Culoare – cenusiul vietii
 Izolare –
 Element de recurenta – se repeta de 6 ori
 Refren, laitmotiv - asigura muzicalitate textului

Incadrare in simbolism

1.muzicalitatea “Muzica inainte de toate”; plumb- 6 ori-----refren ; sonoritate

inchisa
- cuvinte stridente: scartaiau, strig
2. corespondente- intre planul realitatii exterioare si planul realitatii interioare

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmant --
Stam singur în cavou... si era vant...
Si scartiiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atarnau aripile de plumb.