Plumb de George Bacovia

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, la sfarsitul secolului al XIX-lea. Scopul
poeților simbolisti este cel mai bine ilustrat prin afirmația poetului Stephane Mallarmé: „ A numi un
obiect înseamnă a suprima trei sferturi din bucuria poemului; a sugera, iata visul.”
Cele mai importante trăsături ale simbolismului sunt:
- exprimarea unor stári sufleteşti şi atitudini specifice, fluide, vagi, muzicale: angoasa, spleenul,
nevroza, disperarea, oboseala psihică, apăsarea sufleteasca etc;
- folosirea sugestiei, a sinesteziei și a simbolului
- Muzicalitatea la nivelul versurilor sau prin prezența instrumentelor muzicale
- Corespondentele
- Preferința pentru cromatică, olfactiv (prin mirosurile puternice), auditiv și tactil

George Bacovia (1881-1957) este unul cei mai de seamă reprezentanți al simbolismului românesc.
S-a impus prin volumele sale de versuri: Plumb” (1916), Scantei galbene”, Cu voi”, „Comedii în fond”,
„Stanțe burgheze”.
Poezia Plumb deschide volumul de debut cu acelasi titlu, din 1916, şi este considerată o artă
poetică, o sinteză (rezumat) a universului poetic bacovian.
Două trăsături care fac posibilă încadrarea poeziei Plumb” in curentul literar simbolism sunt:
corespondențele și muzicalitatea.
a. Poezia,Plumb” este construită pe corespondența dintre elementele cadrului exterior si starile
interioare, sufletești, ale eului liric. Astfel, primul catren se centrează pe imaginea unei naturi
pietrificate sub puterea plumbului: sicriele sunt de plumb”, florile sunt „de plumb”, natura
întreagă poartă,,funerar vestmânt”. A doua strofă dezvăluie realitatea interioara ființei.
Corespondentul sicrielor de plumb”, din planul exterior, este, în planul interior, amorul, căzut
în somn, o stare premergătoare morții prin poziția nefirească în care se află: Dormea întors
amorul meu de plumb”. Sentimentul cel mai profund uman, iubirea, îşi anunță dispariția,
ceea ce echivalează cu moartea, cu „întoarcerea cu fața către apus”, aşa cum spunea
metaforic Lucian Blaga.
b. Poeții simbolişti încearcă să apropie poezia de muzică: „Muzica înainte de toate” (Paul
Verlaine). În poezia bacoviană, repetiția simbolului central „plumb” și a conjuncției „și”
conferă o muzicalitate tristă, apăsătoare și monotonă.

Tema poeziei prezintă alunecarea spre moarte a lucrurilor si a ființelor, sub apăsarea plumbului, dar și
condiția creatorului intr-o societate care il respinge.

Poezia Plumb" valorifică o tematică specifică sensibilității simboliste: moartea, iubirea și condiția
artistului. Tema morții este surprinsă inca din incipitul discursului poetic, în care se sugerează ideea
unui somm continuu, echivalent cu moartea: „Dormeau adânc sicriele de plumb”. Iubirea nu este
capabilă, ca la romantici, sa înalțe ființa, să o salveze. Aici are „aripi de plumb”. Pentru Bacovia, viața
și moartea devin sinonime. Universul este funebru, totul este atins de toxicitatea plumbului.

Simbolul central al poeziei, plumbul, este prezent încă din titlu şi reluat obsesiv, pentru a sugera
apasarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenusiul vieții, universul monoton, închiderea definitivă a
spațiului existential. Poetul alătură simbolului plumb, alte cuvinte, formând sintagme extrem de
sugestive: flori de plumb (semnificând dualitatea viață-moarte, dispariția vegetalului, a frumosului în
general), amor de plumb (sfârşitul iubirii, imposibilitatea sentimentului), aripi de plumb
(imposibilitatea împlinirii idealului, a zborului). Plumbul, termen care denumeşte un metal greu, toxic,
de culoare gri-cenuşie, devine un laitmotiv poetic (motiv ce se repetă) ce trimite, prin chiar
sonoritatea sa (vocala închisă „u„), la sentimentul golului existenţial şi închiderea spatiului.

Un alt element de structură și compoziție semnificativ este prozodia, pentru că susține, la nivel
formal (al formei), mesajul întregii poezii. Plumb" are o constructie riguroasă, care sugerează prezența
morții, prin închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată, măsură fixă de 10 silabe. Rima îmbrățișată se
realizează prin repetarea cuvântului ..plumb", la finalul primului şi ultimului vers al fiecăruia dintre
cele două catrene, fiind o sugestie a închiderii definitive în spațiul mohorât al existenței, într-un un
cavou" lipsit de posibilitatea de a comunica în plan spiritual. Sufocarea, înstrăinarea, împietrirea,
izolarea, singurătatea sunt trăiri poetice ce reies.

În concluzie, în poezia,,Plumb" autorul creează o viziune tragică asupra lumii, folosind

procedee specific simboliste. Totuşi, originalitatea poetului, dar şi valorificarea obsesivă a unui motiv
literar ce nu se regăseşte la niciun alt poet simbolist, îndreptăţesc afirmația criticului Ovid S.
Crohmălniceanu, pentru care „George Bacovia nu se aseamănă cu nimeni şi cu nimic".