JOC ȘI JOACĂ

Tudor Arghezi (1880-1967), poet, prozator şi publicist. Se naşte la Bucureşti, pe numele său adevărat Ion
N. Teodorescu. Debutează cu versuri în revista Liga ortodoxă (1896) a poetului Alexandru Macedonski.
în anul 1927, îi apare volumul de poezii Cuvinte potrivite, care constituie unul dintre cele mai importante
momente pentru poezia românească din perioada interbelică. În 1928, scoate revista Bilete de papagal,
insolită prin formatul de buzunar. în 1931, publică un alt volum de referinţă pentru lirica românească -
Flori de mucigai, o radiografie a periferiei societăţii româneşti. Volumele ulterioare, fie de poezie
(Cărticica de seară, Ce-ai cu mine, vântule?, Hore), fie de proză (Ochii Maicii Domnului,
Cimitirul Buna-Vestire, Lina), nu fac decât să confirme talentul unui mare scriitor. După al doilea
război mondial, poeziile şi articolele sale devin punctul de pornire al unor atacuri împotriva sa de pe
poziţiile noii ideologii comuniste. Scriitorul este pus sub interdicţia de a mai publica vreme de câţiva ani.
Împăcarea cu oficialităţile comuniste se produce după 1956, când este ales în Academie şi elogiat public
pentru noile sale cărţi. Continuă să scrie, în ciuda vârstei înaintate, până în ultimele zile de viaţă, dovedind o
longevitate artistică demnă de invidiat.

Puncte de reper Text-suport

Tablouri biblice
(Versuri de Abecedar)
de Tudor Arghezi cuprinde o
grupare de cinci poezii:
Adam şi Eva, Paradisul,
Porunca, Păcatul,
Pedeapsa. Ele s-au publi-
cat în august 1944 în
Revista Fundaţiilor
Regale.
Inspirându-se din Vechiul
Testament, Tudor Arghezi
oferă cititorului în ciclul de
poezii Tablouri biblice
(Versuri de Abecedar) o
viziune personală,
necanonică, a modului cum
Dumnezeu i-a conceput pe
primii oameni: Adam şi Eva.
Păstrând coordonatele
textului biblic, autorul
construieşte un univers
diferit, marcat de puternice
accente ludice.
În poezia Adam şi Eva,
Arghezi îşi imaginează cum
Dumnezeu, pentru a-şi
alunga singurătatea, îl iveşte
pe Adam din praf şi niţeluş
scuipat. Plămada, întâiul
fiul al Domnului, nu iese
cum ar fi trebuit din pricina
aluatului. Plictisul
Creatorului se curmă în
clipa când o zămisleşte şi pe
Eva dintr-un os rupt din
coasta lui Adam.
stihie, s.f. - (poetic) pustietate,
singurătate, sălbăticie
borangic, s.n. - fir depănat de pe
gogoşile viermilor de mătase
zbanghiu, adj. - neastâmpărat,
fluşturatic, zvăpăiat, aiurit
Concepte operaţionale
Tema reprezintă un aspect general, o
idee centrală la care se referă un text.
TABLOURI BIBLICE
(Versuri de Abecedar)
de Tudor Arghezi
Adam şi Eva
Urându-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gândit din ce să-ifacă,
Din borangic, argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi.
Se puse-aşezământul dintre fraţi.
Dar i-a ieşit cam somnoros şi cam
Trândav şi nărăvaş strămoşul meu Adam;
Că l-a făcut, cum am aflat,
Cu praf şi niţeluş scuipat;
Ca să încerce dacă un altoi
De stea putea să prindă pe noroi,
Că, de urât, scuipând în patru zări, stingher,
Făcuse şi luminile din cer.
Dar iată că l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greşit,
Şi că Adam, întâiul fiu
Al Domnului, ieşise, parcă, şi zbanghiu.
Nu-i vorba, nici-o poză nu ne-nvaţă
Cum ar fi fost omul dintâi la faţă.
Nici unda lacului nu l-a păstrat,
In care se-oglindea la scăpătat.
Puterea lui dumnezeiască,
Dormind mereu, căta să-l mai trezească:
l-a rupt un os din coaste, ceva,
Şi-a zămislit-o şi pe Eva.
Mai poţi căsca de lene, iarăş,
Când ai o soră şi-un tovarăş?
S-au luat de mâini şi au cutreierat
Grădina toată-n lung şi-n lat.
Să nu te miri că, şovăind şi mici,
Li se julea şi nasul prin urzici.
Cerințe:
1. Exprimă-ţi opinia în legătură cu impresia pe care ţi-a produs-o
Marile opere au izvorât întotdeauna din
teme majore. Fiecare creator tratează
tema în funcţie de personalitatea sa. între
temele cele mai frecvente care apar în
literatură se numără: dragostea, natura,
copilăria, timpul, călătoria, războiul,
prietenia etc.
Motivul este o unitate structurală a
operei literare care ajută la conturarea
temei. Se manifestă ca o situaţie tipică,
purtătoare de semnificaţie. Motivul este
un element al operei literare cu un
pronunţat caracter de generalitate: un
obiect (oglinda, codrul, lacul, marea, luna
etc), un număr simbolic (trei, şapte, mai
ales în basm), o maximă, o formulă (for-
tuna labilis - „soarta schimbătoare",
cârpe diem - „bucură-te de ziua de
astăzi") care se repetă în momente variate
ale aceleiaşi opere sau în creaţii diferite.
Motivul central, cu grad sporit de
repetabilitate, poartă numele de
laitmotiv.
Ficţiune (lat. fictio, „creaţie a prin urzici). Construieşte un context în care să foloseşti acelaşi
imaginaţiei, născocire") - trăsătură
specifică operei literare, prin capacitatea
de a sugera iluzia unor întâmplări
adevărate, care de fapt sunt o plăsmuire a
imaginaţiei autorului. Ficţiunea implică
un proces complicat de interpretare şi de
imaginare a realităţii. Ea cuprinde, într-
un grad mai mare sau mai mic, elemente
din realitate.
Text ficțional/ text nonficțional -
diferenţa dintre cele două tipuri de texte
este următoarea: în timp ce textul
ficţional nu trimite la un referent care să
aibă corespondent în realitate, ci la unul
imaginar, textul nonficţional transmite
ceva despre un referent care aparţine
realităţii.
lectura acestei poezii a lui Tudor Arghezi.
2. Arată motivul pentru care Dumnezeu doreşte să aibă-n cer
copii.
3. Care sunt „materialele" aflate la îndemâna Creatorului
pentru plămadă?
4. Prezintă trăsăturile strămoşului Adam, aşa cum apar în
viziunea originală a poetului; evidenţiază termenii care impun un
registru minor textului.
5. Comentează semnificaţia următoarelor versuri: Ca să încerce
dacă un altoi/ De stea putea să prindă pe noroi; pune-le în legă-
tură cu textul biblic unde se prezintă „facerea" primului om.
6. Arată cauza pentru care Adam iese altfel decât ar fi dorit
Domnul.
7.Identifică versurile în care este prezentă „facerea" Evei. Este
respectată sau nu în poezie viziunea biblică?
8. Comentează semnificaţia versurilor: ...poţi căsca de lene,
iarăş,/ Când ai o soră ş-un tovarăş?
9. Ce sugerează distihul din finalul poeziei?
10. Explică sensul din text al verbului a juli (Li se julea şi nasul
verb ca element de argou.
11. Identifică în text verbele la persoana a II-a; arată de ce le
foloseşte autorul.
12. Motivează schimbarea accentului în cuvântul ceva.
13. Care este, după opinia ta, tema acestei poezii? Alege dintre
următoarele variante sau propune una nouă: • creaţia; • jocul; •
copilăria.

Textul biblic: Cartea genezei (Gen. 2, 3)

Facerea omului.
În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp şi nicio iarbă de pe câmp nu
încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul.
Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului.
Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.
Raiul.
Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.
Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi
pomul cunoştinţei binelui şi răului.
Un râu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.
Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur. Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată
ţara Cuş. Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul.
Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.
Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui
şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”
Facerea femeii.
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească;
şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor
fiarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească.
Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis
carnea la locul ei.
Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.
Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.”
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.
Ispitirea femeii.
Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să
nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?”
Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.
Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”
Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca
Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”
Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi
a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.
Realitate = existență obiectivă definită prin
adevăr (=oglindire fidelă a realității obiective în
gândire)
Viziune despre lume – imagine/ reprezentare a
lumii în plan artistic sau filozofic, mode de a
vedea sau a concepe lucrurile, percepere prin
spirit.
Viziunea artistică – perspectivă proprie unui
creator, mod de a reprezenta sau de a imagina o
lume/ diferite lumi.
1. Identifică, în prima strofa, cuvinte care
arată preferinţa poetului pentru conturarea unui
„univers mic".
2. Descrie traiul fericit pe care întâia
pereche de oameni îl duce în Rai.
3. Traiul fericit în Rai se datorează şi
faptului că nici taţi, nici mame, nici dădace, nici
profesoara, nici dascălul nu îi sâcâie pe băiat şi pe
fată:
• alcătuieşte o listă cu observaţiile tipice pe
care ţi le fac părinţii acasă;
• alcătuieşte o listă cu observaţiile tipice pe
care ţi le fac profesorii/ profesoarele la şcoală.
4. Identifică în strofa a treia versul care dă o
evidentă conotaţie
ludică poeziei.
5. Explică mijloacele artistice prin care
poetul îl prezintă pe Dumnezeu cu proporţii
monumentale. Compară-1 cu imaginea lui din
prima poezie şi arată diferenţele.
6. Care este porunca lui Dumnezeu?
7. Construieşte vocative, după modelul
substantivului Evo, pentru cât mai multe nume
proprii feminine.
8. Cum se manifestă tentaţia? Comentează
cele două versuri din finalul poeziei.
9. Care este sensul cuvântului pom, din
ultimul vers?
10. Demonstrează, construind un context
potrivit, că termenul poamă poate avea şi un sens
peiorativ.
11. Transformă din vorbire directă în vorbire
indirectă dialogurile din text.
12. Poezia Porunca de Tudor Arghezi este
un text ficţional sau nonficţional? Argumentează-
ţi răspunsul.
1. Identifică versurile în care poetul
prezintă omniscienţa şi omniprezenţa lui
Dumnezeu.
2. Observă privirea îngăduitoare sugerată de
autor prin versul: Ea cam neroadă, dânsul cam
netot. Comentează din această perspectivă
semnificaţia cuvintelor neroadă şi netot.
3. Explică motivul mâniei Prea Sfinţiei
Sale.
4. Arată cum se produce asumarea
responsabilităţii când cei doi sunt învinuiţi pentru
încălcarea poruncii divine.
5. Este pâra un comportament specific anilor
copilăriei? Argumentează.
6. Cum sunt pedepsiţi, în general, copiii când
greşesc?
7. Comentează valoarea aforistică a versurilor:
Că Dumnezeu loveşte-ntotdeauna/ Mai tare decât
Porunca
de Tudor Arghezi
Prin Rai copiii-au dus-o foarte bine,
Cum ar fi dus-o orişicine,
Jucându-se cu gâzele şi iezii,
Care săreau pe mugurii livezii.
Nici: «Culcă-te devreme!»
Nici: «Te scoală!»
Nu era cine ţine socoteală
Că întârzii, Adame, de la şcoală,
Că lecţia s-o spui fără greşeală,
Că, Evă, încă nici te-ai pieptănat
Şi te găseşte prânzul tot în pat.
Nimic, nici taţi, nici mame, nici dădace,
Nici profesoara, rea ca o răgace,
Nici dascălul cu zgârci în beregată,
Care să sâcâie băiatul şi pe fată.
Totul era de glumă şi de joacă
Şi aşteptai doar pomii să se coacă.
Dar ce-i veni-ntr-o zi lui Dumnezeu,
Că se-arătă încins în curcubeu
Şi dete-ntâile porunci,
Anume ce-i iertat şi nu e, să mănânci.
- «Din pomul ăsta, Evo şi Adame,
- Să nu v-atingeţi nicidecum de poame;
- De unde nu, cunoaşteţi că v-aşteaptă
- Pedeapsa mea cea crâncenă şi
dreaptă.»
- «Ai auzit?»
— «Am auzit!»
- «Ce fel,
Că se mânie Domnul, însuşi el ?»
- «Mi-e tare poftă, dragul meu, să gust
Tocmai din pomul ăla, plin de must.»
răgace, s.f. - rădaşcă; insectă din ordinul coleopterelor, cu mandibule
puternice, ca nişte coarne de cerb
Pedeapsa
de Tudor Arghezi
Credeau că Domnul e culcat
Şi n-o să ştie ce s-a întâmplat,
Că n-avea doară fluturii iscoade
La fieştecare soi de roade.
Ea, cam neroadă, dânsul, cam netot,
Nu se-aşteptau că Domnul vede tot:
Că ochiul lui deschis, într-adevăr,
Şi depărtările le vede în răspăr.
Nici nu-nghiţiseră o-mbucătură
C-au fost şi prinşi cu ea în gură,
Şi cel puţin nu apucase
Să puie poame în sân, vreo cinci sau şase.
faptele minciuna.
8. Exprimă-ţi opinia în legătură cu hotărârea lui
Dumnezeu de a-i da afară, în furtună pe cei doi
neascultători. Şi-au meritat aceştia pedeapsa?
9. Explică jocul de cuvinte, expresie a măiestriei
artistice a poetului, din versurile: De mişelie, nu
atât de furt/ Răspunsul fu aspru şi scurt (furt -fu -
scurt).
10.Compară aceste două exemple din lirica
argheziană şi arată asemănarea în privinţa topicii:
a) Adam pe Eva lui o a pârât. (Pedeapsa)
b) Şi Dumnezeu, ce vede toate,
In zori, la cinci şi jumătate,
Pândind, să iasă, prin perdea,
O a văzut din cer pre ea. (Mâhniri)
11. Prezintă aspecte care conferă celor trei
poezii argheziene o notă ludică, diferită de
mesajul sacru transmis de textul biblic.
12. Ce motive poţi identifica în acest ciclu?
13. Explică semnificaţia pe care o sugerează
subtitlul acestui ciclu: Versuri de Abecedar.
Eseul structurat este o compunere care tratează o
anumită temă, indicată în cerinţă. Acest reper
general are, la rândul său, un număr variabil de
cerinţe (3-5) care trebuie respectate în redactare.
Ordinea integrării cerinţelor nu este una
obligatorie, prestabilită, cel care scrie eseul având
libertatea de a le organiza după cum doreşte.
Evaluarea unui eseu structurat se face după
următoarele criterii:
- tratarea tuturor ideilor menţionate în
formularea cerinţelor;
- prezentarea logică, însoţită de argumente/
exemple convingătoare;
- organizarea ideilor în scris (text cu
structură clară, coerent, echilibru între
introducere, cuprins şi încheiere, idei subliniate
prin construcţia paragrafelor, raport corespunzător
între ideile principale şi cele secundare);
- capacitatea de analiză şi de interpretare
(buna relaţie între idee şi argument, succesiunea
logică a ideilor, abilitatea de a formula judecăţi de
valoare şi de interpretare personală);
- respectarea normelor de ortografie şi de
punctuaţie; aşezarea corectă a textului în pagină,
lizibilitatea.
Paradisul
-„Grădina se chemase Paradis şi Rai.
Acolo totdeauna-i mai,
Oftează Eva a pustiu,
Când povesteşte, mai târziu,
Copiilor ţinuţi în poală
De câte ori îi culcă şi îi spală,
Acolo anul ţine, fără greş,
De la caise până la cireşi,
De la cireşe până la caise.
De două luni e anul pare-mi-se,
Ba, mi se pare, nici de-atât.
El, Dumnezeu, venind în rotogoale,
În supărarea Prea Sfinţiei Sale
I-a luat din scurt, poruncile ştiute
Cum le-au călcat aşa de iute.
Adam pe Eva lui o a pârât
Eva pe şarpe, care s-a târât.
Nici unul n-a voit s-aleagă,
Să-şi ia asupra-şi vina lui întreagă.
De mişelie, nu atât de furt,
Răspunsul aspru fu şi scurt;
Că Dumnezeu loveşte-ntotdeauna
Mai tare decât faptele minciuna.
Din Raiul dulce şi din tihna bună
Domnul i-a dat afară, în furtună.
I. Scrie un eseu structurat de circa o pagină în care să
surprinzi originalitatea viziunii artistice a lui Tudor Arghezi din
cele trei poezii cuprinse în manual, din ciclul Tablouri biblice
(Versuri de Abecedar). În redactarea eseului structurat se
recomandă să ai în vedere următoarele repere:
- prezentarea modului cum au fost creaţi Adam şi Eva;
- descrierea traiului fericit pe care prima pereche îl duce în
Rai;
- relevarea consecinţelor încălcării cuvântului divin;
- explicarea rolului mijloacelor artistice.
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere. Se
vor puncta: fiecare cerinţă/ reper; redactarea eseului: organizarea
ideilor în scris; utilizarea limbii literare; abilităţi de analiză şi de
argumentare; ortografia; punctuaţia; aşezarea în pagină,
lizibilitatea.
II. Identifică în arta universală (pictură, sculptură etc.) concretizări
ale mitului biblic despre „facerea" primilor oameni, Adam şi Eva.
Consultă, pentru o documentare cât mai completă, albume de pic-
tură şi de istoria artei. Compară viziunile artistice.
III.Tudor Arghezi se numără printre poeţii în a căror operă „jocul
şi joaca" constituie o dimensiune importantă. Volume şi cicluri
întregi de poezii stau sub semnul jocului prin reducerea lumii
înconjurătoare la o articulare de spaţii disponibile pentru joacă.
Universul devine astfel o lume „de jucărie". Citeşte în acest sens
poezii din volumele Cartea cu jucării, Ţara piticilor şi Hore și
prezintă-le.
Nu-i viscol, ger şi timp urât,
Doar poame bune, cu toptanul.
Cât e grădina şi cât ţine anul.
Un râu de miere şi un râu de lapte
Se-mpreunau în miazănoapte.
Şi am văzut şi altceva:
Bomboane-n flori şi gârle de cafea.
Zahăr movili şi cornuri mari cu mac,
Stafide, nuci cu cozonac.
Puneai o chiflă şi ieşeau o mie,
Crescute câte cinci pe-o farfurie,
Cu frişcă şi muiate în sirop,
Cu rom o picătură ori un strop.
Ziceai în gând şi, tăvi, nu mai ţin minte,
Veneau pe fugă cu plăcinte,
Frigări cu pui intrau pe uşi
Aduse de băieţi şi de păpuşi.
Peştii ieşeau, să întrebaţi pe tata,
Din iazuri, la dorinţă, copţi de-a gata,
Şi alegeai, pe sus, orice friptură,
Şi se prăjea prin aer, pân’ la gură.
Orice ai fi vrut şi jinduit
Era de ajuns să fi râvnit.
Tata mişca numai sprânceana
Şi vinul alerga cu damigeana.
Aşa era în Paradis. Păcat
Că l-am pierdut şi nu am ascultat!”.