Tudor Arghezi 1880-1967

I. Inițiere
Psalmul a fost la origine un imn de slavă adus divinității de catre David și Solomon , regii Iudeii din Vechiul
Testament”. Au fost traduși în limba franceză de Clement Marot si Theodore de Beze, în polonă de Jan Kochanowski,
iar în limba română de mitropolitul Dosoftei .

Psalmul (cuvant de orig. greaca, care inseamna “cântec”)

în literatura religioasă în literatura laică

este un text imnic, de laudă adusă lui Dumnezeu (151 de Psalmi) este o operă poetică a liricii filosofice în care

sunt abordate teme și motive de factură

existențială într-o tonalitate gravă, care amintește

de modelul religios.

În literatura română scrierea de poezii de tipul psalmilor a fost abordată de Alexandru Macedonski “Psalmi moderni”,
de Lucian Blaga “Psalm”.

T.Arghezi a publicat în întreaga sa carieră 18 psalmi răspândiţi în toate volumele - de la „Cuvinte potrivite”
(volumul de debut, în care apar 9 psalmi) până la ultimul volum publicat în timpul vieţii: plachetele „Frunze” şi
,,Noaptea” (când poetul trecuse de 80 de ani); majoritatea poemelor poartă titlul „Psalm”, doar trei având titluri mai
dezvoltate („Psalmul mut”, „Psalmul de taină”, „Psalm de tinereţe”).

Tudor Arghezi nu porneste de la psalmul regilor Iudeii , ci de la monologul lui Iov , personaj biblic al vremurilor
patriarhale. Iov vrea să înțeleagă de ce Dumnezeu pune la încercare credința sa , abătând asupra lui grele nenorociri .
Personajul biblic se răsvătește și vrea să știe pentru ce Dumnezeu îl pedepsește , pentru că se știe nevinovat.
Credința lui Arghezi în existența unui creator și cârmuitor al lumii îl provoacă sa ceara accesul direct la obiectul credinței
sale, rațiunea se înverșunează să cunoască ceea ce se află dincolo de transcendent.

1
 Iov T.Arghezi

“De ce ascunzi fața ta?” “ De când s-a întocmit Sfanta Scriptură /

tu n-ai mai pus picioru-n bătătura”

“De ce ma socotești dușmanul tău?” “Începe,Doamne , iar să-ți pară rău/

Că m-ai ales un timp să fiu al tau?”

“Oh! dacă aș ști unde să-l găsesc , dacă aș putea

să ajung până la scaunul Lui de domnie.” “Vreau sa te pipăi și să urlu:Este!”

Dacă există , de ce nu se arată făpturii pe care a plăsmuit-o în ultima zi a Genezei ?

Divinitatea argheziană este un ideal absolut şi poate fi comparată cu Ideea lui Platon, cu Voinţa lui
Schopenhauer, Demiurgul lui Eminescu, Marele Anonim al lui Blaga. Noutatea nu constă în năzuinţa spre absolut, ci în
umana şi înfricoşătoarea dramă a imposibilităţii cunoaşterii totale. Zbaterea „între credinţă şi tăgadă” este o aventură a
spiritului, drama unei conştiinţe temerare şi lucide din care se naşte implorarea şi dorul chinuitor al psalmistului: ,,Nici
rugăciunea, poate, nu mi-e rugăciune / Nici omul meu nu-i poate omenesc / Ard către tine-ncet ca un tăciune / Te caut
mut, te-nchipui, te gândesc".

„Dumnezeu, credinţă, negaţie, revoltă, nostalgie, limită existenţială, inspiraţie divină nu sunt simple «teme» în
poezia lui Arghezi, ci expresia patetică a unor gânduri şi sentimente intime ce i-au brăzdat viaţa ca nişte fulgere
dureroase. Chiar dacă pare în răspăr cu simţul comun, poezia lui trădează necontenit, de la un vers la altul, un homo
religiosus cum nu avem un altul în întreaga literatură română.” 1

1
Bartolomeu al Clujului, „Mari poeţi de inspiraţie creştină”, Studii teologice 1-3 ianuarie-iunie 1994, Bucureşti, pag 34
 II. ÎNȚELEGERE

Substantiv in cazul Vocativ

A. Incipitul “Tare sunt singur ,Doamne , si pieziș!” adjectiv specific vorbirii populare

Forma populară de superlativ absolut Ce sens capătă aici acest adjectiv?

(Cum ai putea justifica această opțiune poetică? Aceste cuvinte evidentiaza singuratatea pe care o simte o fiinta fara de Dumnezeu.)

Capata un sens figurat, autorul transmitandu-ne faptul ca nu isi poate gasi calea.

Care sunt cele două caracteristici ale eului (omului) enunțate în acest incipit?

Caracteristicile evidentiate sunt: singuratatea si dezorientarea.

B.

Secvențele poetice: secvența I – strofele 1,2,3,4

Secvența a II-a –strofele 5,6

Secvența a III-a - strofa a 7 si distihul final

Secvența I

 Metafora copacului sterp, blestemat cuprinde întregul complex al omului izgonit din Eden, aflat în ruptură.
 Ce devin, în acest context, fructul amar, frunzișul țepos, umbra mea de fum?
In primul rand, nu trebuie uitata minunea uscarii smochinului neroditor de catre Mantuitorul nostru Iisus
Hristos, precizata in Evangheliile scrise de catre Matei si Marcu.Asadar, „fructul amar”, „frunzisul tepos” si
„umbra mea de fum” devin roade ale necredintei, rezultate din copacul uscat, nealtoit cu Hristos.
 Ce devin, în acest context, cântecul păsării ciripitoare, cântecele mici de vrăbii și lăstun, nectarele roze
de dulceață, aroma primei agurizi?
In cele din urma, acestea devin, cu adevarat, roade ale credintei si blandetii.Acestea se transforma in
salvarea eului, in idealul absolut.

 În ultima strofă a primului tablou, eul se ipostaziază în chip emblematic pentru poetica argheziană ( așa
cum se definea în alt psalm – „între credință și tăgadă”) : „Și prins adânc între vecii și ceață” – închiderea
între două determinări, între două neanturi la fel de nesfârșite – vecia timpului nesfârșit și
indeterminarea spațiului cețos.

Poți explica situația dilematică a eului arghezian?

 DILÉMĂ, dileme, s. f. Raționament cu două soluții, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași
concluzie. ♦ Alternativă care pune în dificultate. – Din fr. dilemme, lat. dilemma.

Aceste doua neanturi sunt rezultate de catre pacat si necredinta.Pacatul, odata cu afundarea in el, iti
provoaca o moarte inceata care te face sa nu mai vezi nimic altceva inafara de placerile vietii lumesti.Astfel, se creeaza
spatiul cetos intre viata lumeasca si viata vesnica, care poate fi indepartat doar prin rugaciune si cainta.Dilema este creata
de catre dezorientare.Nestiind pe ce drum sa o ia, eul devine dezorientat.
Secvența a II-a

 Ipostaza omului altar vorbește despre nepuținața sa de a atinge iluminarea, deși omul încearcă
permanent să se agațe de Dumnezeu. Ce semnificație are, în acest context, interogația retorică din
finalul strofei a cincea?

Viata omului este o lupta pana la ultima clipa din aceasta lume.Lupta este, in primul rand, cu
vrajmasul, iar in aldoilea rand, pentru atingerea sfinteniei.Interogatia retorica din finalul strofei a
cincea este specifica omului obosit si tulburat de cursele intinse de catre vrajmas, dar, totodata, ar
putea reprezenta si dorinta de a fi alaturi de Creator cat mai repede.

 Strofa a șasea amintește despre viața ascetică a omului căutându-l pe Dumnezeu. Care sunt semnele
aceste vieți?

Harul pe care Dumnezeu doreste sa il “investeasca” in tine este, poate, cel mai important semn.Roadele
acestei vieti sunt precizate in Epistola catre Galateni a Sfantului Apostol Pavel(dragostea, bucuria, pacea
etc).Este total gresit sa cerem semen de la Dumnezeu, in traseul nostru care are ca rezultat aflarea Lui.(
„Neam viclean și desfrânat cere semn, dar un semn nu i se va da”; Matei 12, 39).
Secvența a III-a

 Ultima secvență sta sub semnul unei relații de opoziție la nivel simbolic – umanul și divinul (Dumnezeu,
îngerul. Care sunt elementele acestei opoziții:

Uman Divin

„Si ma muncesc din radacini si sanger” „pui de inger”, „Sa bata alb din aripa la luna,”

 Cum interpretezi, aici, simbolul îngerului?

Ingerul este simbolul pacii si al bucuriei.Putem asocia ultimele doua versuri cu asteptarea unei
Bune Vestiri sau cu dorinta eului de a se imbraca intr-o noua haina luminoasa, care sa ii redea sansa la o noua
viata mai linistita.Totodata, prin aceasta cerere, eul transmite si nevoia de ajutor pe care o simte, pentru a-si
innoi firea.Asadar, ingerul reprezinta ultima sansa de care va dispune eul.