MARIN PREDA

„MOROMETII”
Particularități ale unui text narativ scris de Marian Preda/ particularități ale unui roman postbelic

Date generale despre autor și operă

Marin Preda (1922-1980) este un scriitor marcant al perioadei postbelice. Cele mai
importante opere ale sale sunt romanele: „Morometii”, Risipitorii”, Intrusul”, Marele singuratic”,
Delirul”, Cel mai iubit dintre pământeni”. Opera „Moromeții”a fost pregatit de proza scurtă din
volumul de debut intalnirea din pământuri”, prin nuvelele „Dimineață de iarnă”, „O adunare liniştită”,
In ceată” sau schita Salcâmul”. Este primul roman scris de Marin Preda, fiind alcătuit din doua
volume, publicate la doisprezece ani distanţă: în 1955, volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea.
Încadrare în specie și curent
a. Tipologie: Opera literară,,Morometii” este un roman social, realist, postbelic, traditional,
obiectiv, de inspiratic rurală.
b. Definiția romanului: Romanul este o specie a genului epic, în proza, de mari dimensiuni, cu o
actiune complexă şi complicată, desfăşurată pe mai multe planuri narative, cu personaje
numeroase, bine individualizate, si care oferă o viziune amplă asupra realității.
c. Definiția realismului: Realismul (termenul de realism provine din latinescul realis = real) este
un curent literar care a apărut în Franța, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacție
împotriva romantismului, şi care se caracterizează prin:
- reflectarea fidelă a realității
- veridicitate (credibilitate)
- interesul pentru social
- obiectivitatea perspectivei narative
- importanţa detaliului semnificativ, în descrieri și portretizare
- criticarea aspectelor negative ale societății
- construirea unor personaje tipice în împrejurări tipice,
Două trăsături specifice realismului identificate în romanul Morometii” de Marin Preda sunt:
a. interesul pentru social
b. perspectiva narativă obiectivă.
a. Acțiunea ambelor volume urmăreşte destinul unei familii de țărani, din satul Siliștea-Gumeşti,
şi se desfăşoară pe durata unui sfert de veac, la confluenţa unor momente istorice
semnificative: înainte şi după Al Doilea Război Mondial. Opera urmărește destinul țăranului
român legat inevitabil de pământ și prezintă drama ,,celui din urmă țăran” (Nicolae
Manolescu), ce asistă neputincios la dispariția țărănimii tradiționale, a tiparelor existențiale
străvechi.
Incipitul și finalul ilustrează relația omului cu timpul, a umanității cu istoria. Binevoitor,
tolerant la început, timpul devine, în final, necruțător şi intolerant deoarece peste câțiva ani
urma să izbucnească războiul. La început, aparent îngăduitor, ,,timpul era foarte răbdător cu
oamenii; viața se scurgea aici fără conflicte mari". Pe parcurs, această constatare se
dovedeşte a fi o iluzie a oamenilor care cred în stabilitatea lumii lor, iluzie însuşită, în mod voit
și de narator.
b. Perspectiva narativă este obiectivă, cu narațiune la persoana a III-a şi narator omniscient
(atotștiutor), omniprezent (prezent peste tot), heterodiegetic (obiectiv, neimplicat). Există
însă momente în care perspectiva obiectivă este completată cu aceea a personajelor-reflector
(Ilie Moromete, în volumul I, şi Niculae, în volumul al II-lea) sau a personajelor- martor (de
exemplu, al lui Parizianu despre vizita lui Moromete la băieți, la București), efectul fiind
limitarea omniscienței.
Tema romanului prezintă destrămarea (simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională) a unei
familii de tărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Silistea- Gumeşti. Romanul unei familii devine, după
afirmația lui Nicolae Manolescu, un roman al ”deruralizării satului”. Alte teme pot fi considerate:
timpul viclean, nerăbdător (,, timpul nu mai avea rabdare”), dar şi criza comunicării.

O secventă relevantă pentru tema textului este cea a plății „foncierii” (a taxei funciare) de la
achitarea căreia Moromete încearcă să se sustragă prin disimulare (teatralism).
Chemat de la fierărie, Moromete intră în curte, evitându-i pe Jupuitu şi pe cel care îl însoțea, în
speranța că nu va plăti nici de aceasta data, inițiază apoi un aşa-zis dialog cu membrii familiei sale,
deşi aceştia nu erau prin preajma, pentru a le demonstra nou-veniților că, într-o gospodărie, lucrurile
nu suportă amânare, pentru a părea un om ocupat, care are de rezolvat probleme mult mai
importante decât cele pentru care veniseră cei doi: „Catrino, ia, fa, secerile astea!" sau „Paraschive,
(...) nu vezi că furca aia stă acolo lângă gard de cinci săptămâni?" Apoi, după ce îi ignorase cu
desăvârşire, se Intoarce brusc pe călcâie către cei doi reprezentanți ai statului și le striga: N-am!"

La spectacolul actoricesc inițiat de tată se adaugă cel al fiicelor sale, atunci când Jupuitu are intenția
de a sechestra bunurile. Moromete îi aduce pe cei doi în stare să îi ia din casă „țoalele", să-i taie
chitanță pentru trei mii de lei, să se-mpingă şi să se certe cu Catrina şi cu Paraschiv, apoi, „impăciuitor,
îi dă o mie de lei, urmând să- mai plătească ceva peste o săptămână sau două". După ce-i adusese la
exasperare pe cei doi agenti, se lauda lui Balosu... „I-am păcălit cu doua sute de lei", bucurându-se
nespus că nu le dăduse toți banii pe care îi luase pe salcam de la vecinul său, care-l priveşte buimac:
„Glumea Moromete? Işi bătea joc de el?".

Deşi conflictele exterioare ale familiei sunt domolite cu ușurință de tată, prin amânare, disputele
interne îi macină familia, conducând-o către o iminentă criză.

O altă secvență relevantă pentru tema textului este cea a tăierii salcâmului. Pe fondul conflictelor
interne și asaltat de multitudinea datoriilor, Moromete se hotărăşte să taie salcâmul din curte pentru
a-l vinde vecinului său înstărit, Tudor Bálosu. Acesta râvneşte de mult timp la copacul falnic, dar, la
întrebarea adresată lui Moromete, anume dacă il vinde, i se raspunde printr-o previziune asupra
vremii, care nu are, în aparență, vreo legătură cu subiectul discuției: „Să ții minte că la noapte o să
plouă". In esență, aşteptarea ploii reprezintă speranța că se va coace grâul şi, din vânzarea lui, la un
pret bun, familia Moromete şi-ar putea achita datoriile, fără a vinde pământ sau oi. Întrucât
previziunile nu se împlinesc, sacrificarea copacului devine iminentă.

În zorii unei zile memorabile, tatăl, împreună cu Nilă, cel mai naiv şi mai docil dintre copii,
doboară salcâmul falnic, un simbol al echilibrului familial, o axă a corespondenței dintre cer şi
pământ. Disimularea, dar și ironia ascuțită, felul său de a face haz de necaz, spiritul jucăuş al lui
Moromete reies şi din această scenă. Când se hotărăște să taie salcâmul nu spune nimănui, îl scoală
doar pe Nilă în zorii zilei. Năucit de decizia tatălui, acesta întreabă: „De ce să-l täiem? Cum sa-l
táiem?". Răspunsul lui Moromete il uluieşte însă şi mai tare: ,,Aşa, ca să se mire proştii!". După aceea,
la aceeaşi întrebare a lui Paraschiv, Moromete il pune pe Nilă să-i răspundă. Citându-l pe tatăl său,
acesta îi spune cu bucurie. ..Aşa, ca să se mire prostii!".

Trimis să vină cu caii pentru a căra salcâmul tăiat pe trei sferturi, Nilă aduce caii chiar în
direcția în care acesta urma să se prăbuşească, iar Moromete exclamă cu umor:,,Adică da! ... Treci cu
ei încoa să cadă salcâmul peste ei".
Tăierea salcâmului, duminică în zori, în timp ce în cimitir femeile îşi plâng morții, prefigurează
destramarea familiei, prăbuşirea satului tradițional, risipirea iluziilor lui Moromete. Odată distrus
arborele sacru, axis mundi, lumea Moromeților îşi pierde sacralitatea, haosul se instalează treptat.

Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete.

1. Dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi din prima căsătorie, izvorât dintr-o modalitate
diferită de a înțelege lumea şi de a-i prețui valorile (pământul-banii). Ţăran mijlocaş, Ilie
Moromete încearcă să păstreze întreg, cu preţul unui trai modest, pământul familiei sale,
pentru a-l transmite apoi baietilor. Paraschiv, Achim și Nilă își doresc independența
economică. Ei se simt nedreptățiți pentru că, după moartea mamei lor, Ilie Moromete s-a
însurat cu altă femeie, Catrina, și că are încă trei copii: Tita, Ilinca şi Niculae. Indemnați de
sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclită Guica, cei trei băieți pun la cale un plan distructiv. Ei
intenționează să plece la București, fără ştirea familiei, pentru a-şi face un rost. In acest scop,
ei vor să ia oile cumpărate printr-un împrumut la bancă și al căror lapte constituie principala
hrană a familiei şi caii, indispensabili pentru munca la câmp. Prin vânzarea oilor şi a cailor, ar
obține un capital pentru a începe viața la oraş. Datoria la bancă nefiind achitată, planul celor
trei băieți urmează să dea o grea lovitură familiei. Achim li propune tatălui să-l lase să plece
cu oile la Bucureşti, să le pască în marginea oraşului şi să vândă laptele şi brânza la un pret
mai bun în capitală. Moromete se lasă convins de utilitatea acestui plan, amână achitarea
datoriei la bancă şi vinde o parte din lotul familiei pentru a-şi putea plăti impozitul pe pământ
(„foncierea"). Însă Achim vinde oile la Bucureşti şi aşteaptă venirea fraților. După amânările
generate de refuzul lui Nilă de a-şi lăsa tatăl singur în preajma secerişului, cei doi fug cu caii şi
cu o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit să vândă din nou o parte din pământ
pentru a-şi reface gospodăria, pentru a plăti foncierea, rata la bancă și taxele de şcolarizare
ale lui Niculae, fiul cel mic.
2. Cel de-al doilea conflict izbucneşte între Moromete si Catrina, soția lui. Moromete vânduse în
timpul secetei un pogon din lotul soţiei, promiţându-i, în schimb, trecerea casei pe numele ei,
dar amână îndeplinirea promisiunii. Nemulțumită, ea îşi găseşte inițial refugiul în biserică, dar
în al doilea volum, Catrina îl părăseşte pe Ilie, după ce află de propunerea făcută fiilor lui, la
Bucureşti.
3. Al treilea conflict se desfăşoară între Moromete şi sora lui, Guica, care şi-ar fi dorit ca fratele
văduv să nu se recăsătorească. În felul acesta, ea ar fi rămas în casa fratelui, să se ocupe de
gospodărie și de creşterea copiilor, pentru a nu rămâne singură la bătrânețe. Faptul că
Moromete se recăsătorise îi aprinsese ura împotriva lui, pe care o transmite celor trei fii mai
mari.
Conflict secundar
Un alt conflict, secundar, este acela dintre Ilie Moromete şi fiul cel mic, Niculae. Copilul îşi
doreşte cu ardoare să meargă la școală, în timp ce tatăl, care trebuie să plătească taxele, il ironizează
(„Altă treabă n-avem noi acuma! Ne apucăm să studiem") sau susţine că învăţătura nu aduce nici
un ,,beneficiu". Pentru a-şi realiza dorința de a studia, băiatul se desprinde treptat de familie. În
volumul al doilea, acest conflict trece pe primul plan, pentru că tatăl şi fiul reprezintă două mentalități
diferite.

CONCLUZIA
În concluzie, Morometii este un roman al,,deruralizării satului", o capodoperă a literaturii române
postbelice, ce ilustrează cu genialitate viziunea marelui prozator Marin Preda asupra realității.
 „MOROMETII" de MARIN PREDA
Particularități de construcție a personajului

Date generale despre autor și operă- idem

Marin Preda (1922-1980) este un scriitor marcant al perioadei postbelice. Cele mai
importante opere ale sale sunt romanele: „Morometii”, Risipitorii”, Intrusul”, Marele singuratic”,
Delirul”, Cel mai iubit dintre pământeni”. Opera „Moromeții”a fost pregatit de proza scurtă din
volumul de debut intalnirea din pământuri”, prin nuvelele „Dimineață de iarnă”, „O adunare liniştită”,
In ceată” sau schita Salcâmul”. Este primul roman scris de Marin Preda, fiind alcătuit din doua
volume, publicate la doisprezece ani distanţă: în 1955, volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea.
Încadrare în specie și curent
a. Tipologie: Opera literară,,Morometii” este un roman social, realist, postbelic, traditional,
obiectiv, de inspirațic rurală.

Statutul social, psihologic și moral al lui Ilie Moromete

Personajul central este Ilie Moromete, personaj eponim (numele său dă titlul operei), realist,
complex, o sinteză a tuturor eroilor lui Marin Preda. Modelul din realitate de la care porneşte autorul
este chiar tatăl său, Tudor Călărașu, care i-a fermecat copilăria și maturitatea: „Eroul preferat, Ilie
Moromete, care a existat in realitate, a fost tatăl meu". În plus, porecla lui Moromete, „Pațanghele",
este cea a tatălui autorului.

Reprezentant al țărănimii tradiționale, Ilie Moromete este considerat de către Nicolae Manolescu „cel
din urmă țăran". Personaj rotund (complex, cu o structură sufletească bogată, complicată), Ilie
Moromete este considerat de către critica literară „singurul țăran-filosof din literatura română", căci
are capacitatea de a conștientiza prăbuşirea unei orânduiri străvechi, de a interpreta în mod personal
evenimentele istorice. Frământările sale despre soarta țăranilor dependenți de roadele pământului,
de vreme şi de Dumnezeu, sunt relevante pentru firea sa reflexivă. Semnificativă în acest sens este
scena ploii, când Moromete, udat până la piele, cugetă şi exprimă o adevărată filozofie de viață printr-
un monolog interior, analizează condiţia ţăranului în lume, precum şi relaţia dintre tată şi copii.

O trăsătură dominantă ce caracterizează protagonistul este disimularea, capacitatea eroului de a

ascunde în spatele vorbelor, o altă realitate. Ca şi ironia, disimularea este folosită de llie Moromete în
scopuri diferite: pentru a evita o situație conflictuală, pentru a afla intențiile celor cu care vorbește,
pentru a avea timpul necesar adoptării unei atitudini adecvate, sau pentru a se distra pur si simplu pe
seama celorlalți. Totuşi, această trăsătură de caracter a personajului va conduce în timp la o
adevărată criză a comunicării în familie.
SECVENȚE CARE EVIDENȚIAZĂ TRĂSĂTURILE PERSONAJULUI
O primă secvență narativă justificativă, ce îî evidențiază disimularea, este cea a plății ”foncierii"- idem.
O altă secventa relevantă, pentru evidențierea trăsăturilor personajului, este cea a tăierii salcâmului-
idem.
MODALITĂȚI DE CARACTERIZARE
A. Un prim element de compozitie a textului, semnificativ pentru constructia personajului, sunt
modalitățile de caracterizare. În construcția personajului sunt folosite atât mijloacele de
caracterizare directă cât şi indirectă.
1. Caracterizarea directă
a. Din caracterizarea directă făcută de către narator, in capitolul al X-lea al primului volum,
afläm vârsta personajului: „Era cu 10 ani mai mare decât Catrina (Contingent 911) şi
 acum avea acea vârstă între tinereţe şi bătrâneţe, când numai nenorociri mari sau bucurii
mari mai pot schimba firea cuiva".
b. Este caracterizat direct și de către alte personaje. Acestea îl percep in mod diferit, gama
sentimentelor mergând de la respect și admirație, la ură şi dispreț. De pildă, Catrina ii
face reproşuri și crede că are „sufletul negru de răutate şi tutun". Plăcerea vorbei lui
Moromete stârneşte mania acesteia, care ii reproşează: „Ești mort dupa şedere şi după
tutun... lovi-o-ar moartea de vorba, de care nu te mai saturi !". Cocosilă îl face „prost”,
dar în realitate îl admiră şi chiar il invidiază pentru că ştia să găsescă în ziar „astfel de
lucruri". Cand ascultă povestea drumului la munte, descoperă împreuna cu ceilalti ca
Moromete „avea ciudatul dar de a vedea lucrurile care lor le scăpau, pe care ei nu le
vedeau". Tugurlan, preocupat sa descopere un sens at propriei existente, e singurul
capabil să-l înțeleagă până la capat și chiar să-i imite metodele.
c. Este folosită şi autocaracterizarea: llie Moromete îşi concentrează întreaga filozofie de
viaţă în câteva cuvinte pe care le adresează, cu mândrie şi satisfacție, doctorului, pe patul
de moarte: „Domnule, (...) eu totdeauna am dus o viață independentă". Spre deosebire
de lon al lui Rebreanu, care era dominat de instinctul de posesiune, de lăcomie pentru
pământ, Moromete nu este sclavul îmbogătirii, ci pământul constituie pentru el simbolul
libertății materiale si spirituale.
2. Caracterizarea indirectă este însă predominantă, trăsăturile sale reieșind din fapte,
comportament, atitudine, limbaj. Fire contemplativă şi sentimentală, el este incapabil de
negustorie, pentru a face bani, stârnind nemultumirea mereu crescânda, a băieților săi. Se
consideră superior moral celorlalţi şi tot ce face dovedeşte acest lucru. Nu scapă niciun prilej
de a-i ironiza pe ceilalți: când bea cu Balosu, cand comentează discursurile din ziare, când
gustă fasolea la camp etc.

Alte trăsături ce reies indirect

O iluzie a sa este credința in posibilitatea comunicarii. El crede ca este înteles, dar fiii săi mai
mari sunt atrași de planuri mai realiste si atitudinea sa împăciuitoare rămâne fara rezultat.
Citirea ziarelor în Poiana lui locan, este o hrană sufletească pentru Moromete, discutiile purtate
aici au rolul de a clarifica ideile din articolele publicate, de a descifra sensurile profunde ale politicii
vremii si nu de a prezenta fapte de senzatie. Ironia ascutită adresata copiilor sau Catrinei, cuvintele
deseori jignitoare (ca sa se mire proștii"), educatia dură în spiritul muncii şi hărniciei („Mă, se vede că
nu sunteți munciti, mă!") se dovedese ineficiente, deoarece, cu toata strádania tatălui de a pastra
pământul intreg ca să le asigure traiul, nu poate scapa familia de la destramare.
Stärşitul lui Moromete este sfârşitul unei mentalități de origine arhaică. El conservă o lume şi
imaginează una în care să poată trai. Detronat cu brutalitate de timpul care devine nerabdator, eroul
işi întelege finalmente drama, ceea ce face din el un personaj superior.

CONFLICTUL
B. Un alt element de compozitie a textului semnificativ pentru constructia personajului este
conflictul, deoarece evidențiază iluzia pe care o trăieşte eroul, atât cu privire la stabilitatea
familiei sale, cât și la cea a lumii săteşti tradiționale.
Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete- idem

CONCLUZIA
În concluzie, protagonistul romanului este un personaj memorabil, ce impresionează şi astăzi
prin veridicitatea (credibilitatea) cu care este prezentat în lumini şi umbre, întrupând atât calități, cât
şi defecte, în cadrul unui puternic conflict interior.