Moromeții

Marin Preda

Specia literară: Având ca trăsături amploarea acțiunii, desfășurarea pe mai multe planuri, conflictul
complex, prezența unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vieții, opera
literară ,,Moromeții” de Marin Preda aparține speciei literare roman.

Opera literară ,,Moromeții” de Marin Preda este un roman realist, căruia stilul anticalofil, asemenea
stilului prozatorilor interbelici, îi conferă precizie, coincizie și claritate.”

Tema predilectă a operei lui Marin Preda este cea rurală, reprezentată de satul românesc din Câmpia
Dunării. Autorul descrie familia, țărănimea și drama ei istorică, satul supus schimbărilor, relația
individului cu istoria, dragostea, demnitatea umană. Astfel, valoarea acestui roman constă în densitatea
epică, în profunzimea psihologică și în prezentarea inedită a problematicii satului românesc ante și
postbelic.

Romanul ,,Moromeții” de Marin Preda este alcătuit din două volume, apărute la distanță de 12
ani: volumul I a apărut în 1955, iar cel de-al doilea în 1967.

Titlul ales de autor, ,,Moromeții”, așază tema familiei în prim-plan, dar schimbările si criza familiei
sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii. Astfel, romanul devine o frescă a
vieții rurale dinaintea și de după cel de-al Doilea Război Mondial. O altă temă este cea a comunicării,
absența comunicării reale dintre Ilie Moromete și familia sa. Tema timpului, relația dintre individ și
istorie relevă tema socială. Criticul Eugen Simion consideră că tema centrală este ,,libertatea morală în
luptă cu fatalitățile istoriei”.

Titlul romanului este unul sintetic, format dintr-un singur cuvânt, ,Moromeții”, numele familiei, o
familie simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională, dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-
Gumești.

Perspectiva temporală este cronologică, bazată pe relatarea evenimentelor în ordinea derulării lor,
pe parcursul verii, cu trei ani înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, iar cea spațială
reflectă un spațiu real, satul Siliștea-Gumești.

Perspectiva narativă este una obiectivă. Naratorul obiectiv este completat de personajele - reflector
(Ilie Moromete, în primul volum, și Niculae Moromete, în al doilea volum) și de personajele – informator
(personaje care sunt martori la unele evenimente pe care le relatează apoi altora, un exemplu fiind
Parizianu care povestește vizita lui Moromete la băieți, la București) care limitează astfel omnisciența.
Evenimentele sunt narate la persoana a III-a.

În compoziția primului volum se remarcă utilizarea tehnicii decupajului și accelerarea gradată a

timpului acțiunii. Acest prim volum este structurat în trei părți, cu acțiune concentrată. Prima parte, de
sâmbătă seara până duminică noapte, conține scene care ilustrează viața rurală: cina, tăierea salcâmului,
întâlnirea duminicală din poiana lui Iocan, fuga Polinei Bălosu cu Birică; partea a doua se derulează pe
parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim la București, cu oile; a treia parte, de la
seceriș până la sfârșitul verii, se încheie cu fuga băieților.

Simetria volumului este dată de faptul că fiecare parte începe cu o prezentare de ansamblu: masa,
prispa, secerisul, și de cele două referiri la timp, din primul si ultimul paragraf al volumului. La început,
timpul pare extrem de îngăduitor , ,,timpul era foarte răbdător cu oamenii, viața se scurgea fără
conflicte mari”, pentru ca în finalul volumul să devină necruțător și intolerant: ,,timpul nu mai avea
răbdare. Peste trei ani începea al treilea război mondial”.

Incipitul romanului prezintă întoarcerea de la câmp a lui Ilie Moromete împreună cu cei trei fii mai
mari, naratorul având și el nesfârșită răbdare, stăruind asupra detaliilor și construind o scenă
monumentală, aceea a cinei. Opera se încheie zece ani mai târziu, Niculae devenit inginer horticol si
căsătorit cu o fată din sat, Mărioara lui Adam Fântână, află de la Ilinca de faptul că Ilie Moromete s-a
stins încet, fără a fi suferit de vreo boală. În finalul romanului, tatăl si fiul se împacă în visul băiatului.

Planurile narative sunt paralele, destinele familiilor țărănești nu se intersectează. Există planul
familiei Moromete și un plan al celorlalte familii din sat. Personajele sunt numeroase, puternic
individualizate, intrând în conflicte puternice, fie între ele, fie cu orânduirea socială.

În roman există mai multe conflicte, care duc la destrămarea familiei Moromete. Conflictul dintre
Moromete și fiii săi, Paraschiv, Nilă și Achim, izvorât din mentalitatea diferită, din modul de a înțelege
lumea și valorile (pamântul-banii). Conflictul dintre Moromete și soția lui, Catrina, pornește tot de la
pământ - un lot al Catrinei, pe care Ilie Moromete îl vinde, dar pe care nici nu îl cumpără înapoi, nici nu
pune casa pe numele Catrinei, așa cum a promis. Conflictul dintre Catrina si fiii lui Moromete din prima
căsătorie, pe care aceasta i-a crescut de mici, dar acum sunt înveninați de mătușa lor, Maria Moromete.

Conflictul dintre Ilie Moromete și sora sa, Maria Moromete, poreclită Guica, supărată că fratele său
s-a recăsătorit. Conflictul dintre Ilie Moromete si fiul său din a doua căsătorie, Niculae, care își dorește să
meargă la școală, fiind ironizat de tatăl său: ,,altă treabă n-avem noi acuma! Ne apucăm să studiem…” ,
cei doi fiind reprezentanții a două mentalități, două conceptii diferite despre țăran.
Există câteva scene semnificative penru primul volum al operei si pentru tema acesteia, scene de
mare profunzime.

O primă secvență semnificativă este cea a cinei, considerată de criticul Ovid Crohmălniceanu ,,prima
schiță a psihologiei Moromeților”. Descrierea scenei se realizează prin acuularea detaliilor, observându-
se că familia este una numeroasă, alcătuită din copii proveniți din alte căsătorii. Ilie Moromete, tatăl, cu
zece ani mai mare decât soția sa, Catrina, are trei băieți din prima căsătorie, Paraschiv, Nilă, Achim. Li se
adaugă acum două fete, Tita si Ilinca, și mezinul, de doisprezece ani, Niculae.
Așezarea din jurul mesei sugerează evoluția ulterioară a conflictului și iminenta destrămare a
familiei, Ilie Moromete încercând să domine familia, copiii fiind învrăjbiți din cauza pământului: ,,Cei trei
frați vitregi, Paraschiv, Nilă si Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca și când ar fi fost gata în
orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară. De cealaltă parte a esei, lângă vatră […]stătea
întotdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei frați, iar lângă ea îi aveqa pe ai ei, pe Niculae,
pe Ilinca, și pe Tita, copi făcuți cu Moromete. […]
Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el
stăpânea cu privirea pe fiecare, toți ceilalti stăteau umăr lângă umăr, înghesuiți, masa fiind prea ică.
Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, desi numărul copilor crescuse.”

O altă secvență semnificativă, cu valoarea sibolică, este cea a tăierii salcâmului. Moromete taie
salcâmul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi. Acesta nu înțelege de
ce nimeni nu-i înțelege hotărârile, astfel că răspunsul că ,,a tăiat salcâmul ca să se mire proștii” nu e
întâmplător.

Tăierea salcâmului în zori, într-o zi de duminică, în timp ce femeile își plângeau morții în cimintir, nu e
întâmplătoare, prefigurând destrămarea familiei, prăbusirea satului tradițional, risipirea iluziilor lui
Moromete: ,,…acum totul se făcuse mic. Grădina, caii, Moromete însuși arătau bicisnici.”. Salcâmul
devenise o adevărată axis mundi a satului, astfel că, odată distrus arborele sacru, haosul se instaurează
treptat.

Stilul în care este scris romanul reflectă oralitatea, ironia subtilă sau ascuțită, creând uneori o
atmosferă tragi-comică, iar expresivitatea verbelor actualizează întâplările, deși timpul, privit in relație
cu omul și cu istoria, amenință liniștea interioară a lui Moromete si zguduie din temelii traditiile
milenare ale satului românesc.

,,Morometii” devine un roman în care criza ordinii sociale se reflecta în criza valorilor morale, în criza
unei familii, în criza comunicării. ,,Din romanul unui destin, ,,Moromeții” devine romanul unei
colectivități (satul) si al unei civilizații sancționate de istorie.” ( Eugen Simion)

,,Prin "Moromeții", Marin Preda dovedește că țărănimea nu e stapânită, cum se credea, doar de
instinct, ca, deopotrivă, e capabilă de reacții sufletești nebănuite”. (AL. Piru)