Adrian COSTACHE

Florin IONIŢĂ
M.N. LASCĂR
Adrian SĂVOIU

Limba şi literatura română

Manual pentru casa a IX-a

 JOC ŞI JOACĂ
Modulul

Motto:
Jocul este mai vechi decât cultura.
(Johan Huizinga)
1
FICŢIUNEA LITERARĂ
Tablouri biblice (Versuri de Abecedar) de Tudor Arghezi
Adam şi Eva
Porunca
Pedeapsa
LIMBĂ ŞI COMUNICARE
Derivarea cu prefixe şi sufixe. Prefixoide şi sufixoide
Schimbarea categoriei gramaticale
Relaţii semantice: sinonimia,
antonimia, omonimia, polisemia

FICŢIUNE ŞI REALITATE
Homo ludens de Johan Huizinga
LIMBĂ ŞI COMUNICARE
Textul argumentativ

TEXTE AUXILIARE
Cum să dai în mintea copiilor de Florin Iaru
Harry Potter şi Piatra Filozofală de J. K. Rowling
LIMBĂ ŞI COMUNICARE
Erori semantice: confuzia paronimică, pleonasmul, tautologia

LITERATURĂ ŞI ALTE ARTE

Literatură şi cinematografie
 >>>
Înainte de text
1. Alege cinci cuvinte pe care le consideri a fi în strânsă
2. Care a fost jocul tău preferat în anii copilăriei? Motivează
3. Jocul este legat de o anumită vârstă? Exprimă-ţi punctul
Tudor Arghezi (1880-1967), poet,
prozator şi publicist. Se naşte la Bucu-
reşti, pe numele său adevărat Ion N.
Teodorescu.
Debutează cu versuri în revista
Liga ortodoxă (1896) a poetului Ale-
xandru Macedonski. În anul 1927, îi
apare volumul de poezii Cuvinte potri-
vite, care constituie unul dintre cele mai
importante momente pentru poezia
românească din perioada interbelică.
În 1928, scoate revista Bilete de
papagal, insolită prin formatul de bu-
zunar. În 1931, publică un alt volum de
referinţă pentru lirica românească –
Flori de mucigai, o radiografie a pe-
riferiei societăţii româneşti.
Volumele ulterioare, fie de poezie
(Cărticica de seară, Ce-ai cu mine,
vântule?, Hore), fie de proză (Ochii
Maicii Domnului, Cimitirul Buna-Ves-
tire, Lina), nu fac decât să confirme ta-
lentul unui mare scriitor.
După al Doilea Război Mondial, po-
eziile şi articolele sale devin punctul de
pornire al unor atacuri împotriva sa de
pe poziţiile noii ideologii comuniste.
Scriitorul este pus sub interdicţia de a
mai publica vreme de câţiva ani.
Ficţiunea literară
legătură cu universul copilăriei. Argumentează selectarea
fiecărui termen.
preferinţa pentru el.
de vedere.
TABLOURI BIBLICE
(Versuri de Abecedar)
de Tudor Arghezi
Adam şi Eva
Urându-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gândit din ce să-i facă,
Din borangic, argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi.
Se puse-aşezământul dintre fraţi.
Dar i-a ieşit cam somnoros şi cam
Trândav şi nărăvaş strămoşul meu Adam;
1
Că l-a făcut, cum am aflat,
Cu praf şi niţeluş scuipat;
Ca să încerce dacă un altoi
De stea putea să prindă pe noroi,
Că, de urât, scuipând în patru zări, stingher,
Făcuse şi luminile din cer.
Dar iată că l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greşit,
Şi că Adam, întâiul fiu
Al Domnului, ieşise, parcă, şi zbanghiu.
Nu-i vorba, nici-o poză nu ne-nvaţă
Cum ar fi fost omul dintâi la faţă.
Nici unda lacului nu l-a păstrat,
În care se-oglindea la scăpătat.
Puterea lui dumnezeiască,
Dormind mereu, căta să-l mai trezească:
I-a rupt un os din coaste, cèva,
Şi-a zămislit-o şi pe Eva.
7
>>> Ficţiunea literară
Împăcarea cu oficialităţile comu-
niste se produce după 1956, când este
ales în Academie şi elogiat public pen-
tru noile sale cărţi. Continuă să scrie, în
ciuda vârstei înaintate, până în ultimele
zile de viaţă, dovedind o longevitate ar-
tistică demnă de invidiat.
Puncte de reper
Tablouri biblice (Versuri de Abecedar)
de Tudor Arghezi cuprinde o grupare
de cinci poezii: Adam şi Eva, Paradisul,
Porunca, Păcatul, Pedeapsa. Ele s-au
publicat în august 1944 în Revista Fun-
daţiilor Regale.
Inspirându-se din Vechiul Testa-
ment, Tudor Arghezi oferă cititorului în
ciclul de poezii Tablouri biblice (Versuri
de Abecedar) o viziune personală, ne-
canonică, a modului cum Dumnezeu i-a
conceput pe primii oameni: Adam şi Eva.
Păstrând coordonatele textului biblic, au-
torul construieşte un univers diferit, mar-
cat de puternice accente ludice.
În poezia Adam şi Eva, Arghezi îşi
imaginează cum Dumnezeu, pentru a-
şi alunga singurătatea, îl iveşte pe Adam
din praf şi niţeluş scuipat. Plămada,
întâiul fiul al Domnului, nu iese cum ar
fi trebuit din pricina aluatului. Plictisul
Creatorului se curmă în clipa când o
zămisleşte şi pe Eva dintr-un os rupt din
coasta lui Adam.
8
Mai poţi căsca de lene, iarăş,
Când ai o soră şi-un tovarăş?
S-au luat de mâini şi au cutreierat
Grădina toată-n lung şi-n lat.
Să nu te miri că, şovăind şi mici,
Li se julea şi nasul prin urzici.
Dicţionar
borangic, s.n. - fir depănat de pe gogoşile viermilor de mătase
stihie, s.f. - (poetic) pustietate, singurătate, sălbăticie
zbanghiu, adj. - neastâmpărat, fluşturatic, zvăpăiat, aiurit
Explorarea textului
1. Exprimă-ţi opinia, prin redactarea unui text de circa 5
rânduri, în legătură cu reacţia pe care ai avut-o citind
această poezie.
2. În primele două catrene ale textului, simetrice structural,
se fixează opoziţia principală a poeziei (eu – tu), accentuată
de alternanţa afirmativ/ negativ. Comentează aceste ver-
suri, punând în evidenţă paralelismul lor.
3. Explică în ce constă valoarea pe care poetul o conferă clipei
de iubire prin versurile: O zi din viaţă să-mi fi dat; O oară să
fi fost amici; O oară, şi să mor.
4. Arată semnificaţia folosirii modului condiţional-optativ în
strofele 5 şi 6, spre deosebire de celelalte părţi ale poeziei
unde prezenţa verbelor la perfect compus, perfect simplu
sau imperfect reprezintă un indice al unor acţiuni trecute.
5. Cum ar fi devenit femeia iubită, cui ar fi semănat ea dacă
ar fi înţeles rostul iubirii?
6. Există un punct culminant al gradaţiei ascendente pe care
textul o realizează până la un anumit moment. Identifică
strofa şi comentează-i semnificaţia.
7. Trecutului poetul îi opune prezentul. Caută mărcile
prezentului la nivelul verbelor şi al adverbelor.
8. Explică înţelesul versurilor: Căci azi le semeni tuturor/ La
umblet şi la port. De ce înainte iubita era diferită de celelalte
femei, iar acum nu mai este?
9. Relevă semnificaţia versurilor Şi te privesc nepăsător/ C-un
rece ochi de mort, insistând asupra adjectivului rece.
10. Explică reproşul pe care poetul îl adresează iubitei în ultima
strofă.
11. Stabileşte măsura şi tipul de rimă din această poezie.
12. Demonstrează că poezia este construită pe baza unei
antiteze.
13. Explică semnificaţia titlului, punând în evidenţă sintagma
fără soţ.
Modulul 1
Tudor Arghezi -
pagină de corespondenţă
(colecţia Adrian Săvoiu)
Puncte de reper
În poezia Porunca, Tudor Arghezi pre-
zintă existenţa fericită pe care prima
pereche o duce în Rai. Aici traiul nu
poate fi decât idilic: „programul” zilnic
este făcut după voia fiecăruia, con-
strângerile de orice fel lipsesc, nimeni
nu îi împiedică pe Adam şi Eva să
vieţuiască potrivit bunului-plac, aşa că
totul era de glumă şi de joacă. Într-o zi
însă Dumnezeu stabileşte prin întâile
porunci o interdicţie: Adam şi Eva nu se
pot atinge de roadele pomului, altfel îi
aşteaptă o pedeapsă crâncenă şi dreap-
tă. Dar, tocmai pentru că este interzis,
fructul pomului plin de must exercită
asupra Evei o irezistibilă tentaţie.
JOC ªI JOACÃ
Porunca
Prin Rai copiii-au dus-o foarte bine,
Cum ar fi dus-o orişicine,
Jucându-se cu gâzele şi iezii,
Care săreau pe mugurii livezii.
Nici: „Culcă-te devreme!“ Nici: „Te scoală!“
Nu era cine ţine socoteală
Că întârzii, Adame, de la şcoală,
Că lecţia s-o spui fără greşeală,
Că, Evă, încă nici te-ai pieptănat
Şi te găseşte prânzul tot în pat.
Nimic, nici taţi, nici mame, nici dădace,
Nici profesoara, rea ca o răgace,
Nici dascălul cu zgârci în beregată,
Care să sâcâie băiatul şi pe fată.
Totul era de glumă şi de joacă
Şi aşteptai doar pomii să se coacă.
Dar ce-i veni-ntr-o zi lui Dumnezeu,
Că se-arătă încins în curcubeu
Şi dete-ntâile porunci,
Anume ce-i iertat şi nu e, să mănânci.
– „Din pomul ăsta, Evo şi Adame,
Să nu v-atingeţi nicidecum de poame;
De unde nu, cunoaşteţi că v-aşteaptă
Pedeapsa mea cea crâncenă şi dreaptă.“
– „Ai auzit?“
– „Am auzit!“
1
– „Ce fel,
Că se mânie Domnul, însuşi el?“
– „Mi-e tare poftă, dragul meu, să gust
Tocmai din pomul ăla, plin de must.“
Dicţionar
răgace, s.f. - rădaşcă; insectă din ordinul coleopterelor, cu mandibule
puternice, ca nişte coarne de cerb
Explorarea textului
Deliciile traiului în rai
1. Identifică, în prima strofă, cuvinte care arată preferinţa
poetului pentru conturarea unui „univers mic”.
2. Descrie traiul fericit pe care întâia pereche de oameni îl duce
în Rai.
9
>>> Ficţiunea literară
Dicþionar literar
Ficţiune (lat. fictio, „creaţie a imaginaţiei,
născocire”) - trăsătură specifică operei
literare, prin capacitatea de a sugera
iluzia unor întâmplări adevărate, care
de fapt sunt o plăsmuire a imaginaţiei
autorului. Ficţiunea implică un proces
complicat de interpretare şi de imagi-
nare a realităţii. Ea cuprinde, într-un
grad mai mare sau mai mic, elemente
din realitate.
Text ficţional/ text nonficţional -
diferenţa dintre cele două tipuri de texte
este următoarea: în timp ce textul ficţional
nu trimite la un referent care să aibă co-
respondent în realitate, ci la unul imaginar,
textul nonficţional transmite ceva despre
un referent care aparţine realităţii.
Temă – un aspect general, o idee
centrală la care se referă un text. Marile
opere au izvorât întotdeauna din teme
majore. Fiecare creator tratează tema în
funcţie de personalitatea sa. Între te-
mele cele mai frecvente care apar în
literatură se numără: dragostea, natura,
copilăria, timpul, călătoria, războiul,
prietenia, cosmosul etc.
Motiv – unitate structurală a operei
literare care ajută la conturarea temei.
Se manifestă ca o situaţie tipică, pur-
tătoare de semnificaţie.
Motivul este un element al operei
literare cu un pronunţat caracter de
generalitate: un obiect (oglinda, co-
drul, lacul, marea, luna etc.), un număr
simbolic (trei, şapte, mai ales în basm),
o maximă, o formulă (fortuna labilis -
„soarta schimbătoare”, carpe diem -
„bucură-te de ziua de astăzi”) care se
repetă în momente variate ale aceleiaşi
opere sau în creaţii diferite.
Motivul central, cu grad sporit de
repetabilitate, poartă numele de
laitmotiv.
10
3. Traiul fericit în Rai se datorează şi faptului că nici taţi, nici
mame, nici dădace, nici profesoara, nici dascălul nu îi sâcâie pe
băiat şi pe fată:
• alcătuieşte o listă cu observaţiile tipice pe care ţi le fac părinţii
acasă;
• alcătuieşte o listă cu observaţiile tipice pe care ţi le fac
profesorii/ profesoarele la şcoală.
4. Identifică în strofa a treia versul care dă o evidentă conotaţie
ludică poeziei.
5. Explică mijloacele artistice prin care poetul îl prezintă pe
Dumnezeu cu proporţii monumentale. Compară-l cu
imaginea lui din prima poezie şi arată diferenţele.
6. Care este porunca lui Dumnezeu?
7. Construieşte vocative, după modelul substantivului Evo,
pentru cât mai multe nume proprii feminine.
8. Cum se manifestă tentaţia? Comentează cele două versuri
din finalul poeziei.
9. Care este sensul cuvântului pom, din ultimul vers?
10. Demonstrează, construind un context potrivit, că termenul
poamă poate avea şi un sens peiorativ.
11. Transformă din vorbire directă în vorbire indirectă
dialogurile din text.
12. Poezia Porunca de Tudor Arghezi este un text ficţional sau
nonficţional? Argumentează-ţi răspunsul.
Pedeapsa
Credeau că Domnul e culcat
Şi n-o să ştie ce s-a întâmplat,
Că n-avea doară fluturii iscoade
La fiştecare soi de roade.
Ea, cam neroadă, dânsul, cam netot,
Nu se-aşteptau că Domnul vede tot;
Că ochiul lui deschis, într-adevăr,
Şi depărtările le vede în răspăr.
Nici nu-nghiţiseră o-mbucătură,
C-au şi fost prinşi cu ea în gură
Şi cel puţin nu apucase
Să puie poame-n sân, vreo cinci sau şase.
El, Dumnezeu, venind în rotogoale,
În supărarea Prea Sfinţiei Sale
I-a luat de scurt, poruncile ştiute
Cum le-au călcat aşa de iute.
Adam pe Eva lui o a pârât,
Eva pe şarpe, care s-a târât.
Modulul 1
Puncte de reper
În poezia Pedeapsa Tudor Arghezi înfă-
ţişează consecinţele încălcării cuvân-
tului divin. În joaca lor, Adam şi Eva
ignoră interdicţia pusă de Dumnezeu
şi, graţie omniprezenţei lui, sunt prinşi
imediat asupra faptului, când nici nu-
nghiţiseră o-mbucătură din rodul po-
mului. La judecată fiecare îşi declină
responsabilitatea şi, în consecinţă, pe-
depsind minciuna, Domnul îi izgoneşte
din Rai afară, în furtună.
Dicþionar literar
Gen liric – unul dintre cele trei genuri
literare, alături de epic şi dramatic.
Termenul „liric” provine de la denumirea
unui instrument muzical - „lira”, însem-
nul zeului Apollo. Iniţial, în Grecia
antică, poezia lirică desemna orice fel
de poezie compusă spre a fi cântată.
Ulterior, a ajuns să însemne o creaţie
literară concentrată asupra vieţii lăun-
trice, cu toată gama trăirilor sufleteşti
(emoţii, sentimente, atitudini, stări etc.)
Eu liric – cel care „vorbeşte” în text
şi nu trebuie confundat cu persoana
reală a creatorului. Prin intermediul
eului liric se face auzită vocea poetului.
JOC ªI JOACÃ
Niciunul n-a voit s-aleagă,
Să-şi ia asupră-şi vina lui întreagă.
De mişelie, nu atât de furt,
Răspunsul aspru fu şi scurt;
Că Dumnezeu loveşte-ntotdeauna
Mai tare decât faptele minciuna.
Din Raiul dulce şi din tihna bună
Domnul i-a dat afară, în furtună.
Explorarea textului
Atotputernicia lui Dumnezeu
1. Identifică versurile în care poetul prezintă omniscienţa şi
omniprezenţa lui Dumnezeu.
2. Observă privirea îngăduitoare sugerată de autor prin
versul: Ea cam neroadă, dânsul cam netot. Comenteză din
această perspectivă semnificaţia cuvintelor neroadă şi
netot.
3. Explică motivul mâniei Prea Sfinţiei Sale.
4. Arată cum se produce asumarea responsabilităţii când cei
doi sunt învinuiţi pentru încălcarea poruncii divine.
5. Este pâra un comportament specific anilor copilăriei?
Argumentează.
6. Cum sunt pedepsiţi, în general, copiii când greşesc?
7. Comentează valoarea aforistică a versurilor: Că Dumnezeu
loveşte-ntotdeauna/ Mai tare decât faptele minciuna.
8. Exprimă-ţi opinia în legătură cu hotărârea lui Dumnezeu
1
de a-i da afară, în furtună pe cei doi neascultători. Şi-au
meritat aceştia pedeapsa?
9. Explică jocul de cuvinte, expresie a măiestriei artistice a
poetului, din versurile: De mişelie, nu atât de furt/ Răspunsul
fu aspru şi scurt (furt - fu - scurt).
10. Compară aceste două exemple din lirica argheziană şi arată
asemănarea în privinţa topicii:
• Adam pe Eva lui o a pârât. (Pedeapsa)
• Şi Dumnezeu, ce vede toate,
În zori, la cinci şi jumătate,
Pândind, să iasă, prin perdea,
O a văzut din cer pre ea. (Mâhniri)
11. Prezintă aspecte care conferă celor trei poezii argheziene
o notă ludică, diferită de mesajul sacru transmis de textul
biblic.
12. Ce motive poţi identifica în acest ciclu?
13. Explică semnificaţia pe care o sugerează subtitlul acestui
ciclu: Versuri de Abecedar.
11
>>> Ficţiunea literară
Eseu structurat – compunere care tra-
tează o anumită temă, indicată în cerin-
ţă. Acest reper general are, la rândul
său, un număr variabil de cerinţe (3-5)
care trebuie respectate în redactare.
Ordinea integrării lor nu este una
obligatorie, prestabilită, cel care scrie
eseul având libertatea de a le organiza
după cum doreşte.
Evaluarea unui eseu structurat se face
după următoarele criterii:
• tratarea tuturor ideilor menţionate în
formularea cerinţelor;
• prezentarea logică, însoţită de argu-
mente/ exemple convingătoare;
• organizarea ideilor în scris (text cu
structură clară, coerent, echilibru între
introducere, cuprins şi încheiere, idei
subliniate prin construcţia paragra-
felor, raport corespunzător între ideile
principale şi cele secundare);
• capacitatea de analiză şi de interpre-
tare (buna relaţie între idee şi argu-
ment, succesiunea logică a ideilor,
abilitatea de a formula judecăţi de
valoare şi de interpretare personală);
• respectarea normelor de ortografie şi
de punctuaţie;
• aşezarea corectă a textului în pagină,
lizibilitatea.
Eseu liber (nestructurat) – compunere
în cerinţa căreia se indică o temă ce tre-
buie tratată. Autorul eseului (elevul)
este cel care hotărăşte asupra aspec-
telor importante, necesare a fi puse în
evidenţă prin abordarea temei.
Eseul liber (nestructurat) permite ma-
nifestarea creativităţii în cel mai înalt
grad. El poate fi evaluat fie pentru cali-
tatea şi consistenţa argumentelor adu-
se, fie pentru originalitate, posibilitatea
de a realiza asocieri cu alte creaţii ale
aceluiaşi autor sau ale unor autori
diferiţi etc.
Obiectivele urmărite în redactarea unui
eseu liber (nestructurat) pot fi urmă-
toarele:
• capacitatea de a compara viziuni
asupra unei teme, specii literare etc;
• capacitatea de susţinere argumentată
a unui punct de vedere cu o pronun-
ţată notă personală;
• capacitatea de a aplica, în contexte
noi, cunoştiinţele dobândite anterior.
12
Evaluare curentă. Aplicaţii
Scrie un eseu structurat de două pagini în care să surprinzi
originalitatea viziunii artistice a lui Tudor Arghezi în cele trei
poezii cuprinse în manual, din ciclul Tablouri biblice (Versuri
de Abecedar).
În redactarea eseului structurat se recomandă să ai în vedere
următoarele repere:
– prezentarea modului cum au fost creaţi Adam şi Eva;
– descrierea traiului fericit pe care prima pereche îl duce în
Rai;
– relevarea consecinţelor încălcării cuvântului divin;
– explicarea rolului mijloacelor artistice.
Scrie un eseu liber (nestructurat) de o pagină în care să faci
o comparaţie între viziunea artistică a lui Tudor Arghezi din
ciclul Tablouri biblice (Versuri de Abecedar) şi viziunea biblică
din Vechiul Testament. Citeşte în acest scop fragmentul din
manual de la „Dincolo de text“.
Dincolo de text
Vechiul Testament, Facerea.
16. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: „Din
toţi pomii din rai poţi să mănânci.
17. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci,
în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!”
18. Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu e bine să fie omul singur; să-i
facem ajutor potrivit pentru el.”
19. Şi Domnul Dumnezeu care făcuse din pământ toate fiarele
câmpului şi toate păsările cerului, le aduse la Adam, ca să vadă
cum le va numi; aşa că toate fiinţele vii să se numească precum
le va numi Adam.
20. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor
cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit
ajutor de potriva lui.
21. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu;
şi dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei
cu carne.
22. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie
şi a adus-o la Adam.
23. Şi a zis Adam: „Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din
carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din
bărbatul său.
24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de
femeia sa, şi vor fi amândoi un trup.“
25. Adam şi femeia sa erau amândoi goi şi nu se ruşinau.
Identifică în arta universală (pictură, sculptură etc.) con-
cretizări ale mitului biblic despre „facerea“ primilor oameni,
Adam şi Eva. Consultă, pentru o documentare cât mai com-
pletă, albume de pictură şi de istoria artei.
 Flori de mucigai ~ Tudor Arghezi
Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut –
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.

Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

Flori de mucigai
Tudor Arghezi
~ 1931 ~
Comentariu
Citat: Arghezi a înnoit poezia românească. (Eugen Simion)

Literatura interbelică este dominată de manifestarea a două direcții principale: tradiționalismul şi

modernismul. Modernismul cuprinde mișcările artistice care exprimă, în mod categoric, desprinderea de
tradiție. Moderniştii sunt atraşi de metafizică şi transcendenţă, făcând din cunoașterea spirituală o preocupare
esențială. În poezia românească, modernismul poate fi recunoscut în expresionismul lui Lucian Blaga, în
ermetismul lui Ion Barbu, în „estetica urâtului”, a „florilor de mucigai”, din creaţia lui Tudor Arghezi.

Volumul ”Flori de mucigai” este inspirat din experienţa trăită, câteva luni, de Arghezi, între zidurile
închisorii Văcăreşti, din motive politice. Lumea pe care o cunoaște aici, e o lume decăzută, lipsită de speranţă,
conturată în poezii precum „Galere”, „Ion Ion”, „Cina”, „Cântec mut”. Ea şi-a păstrat totuşi un strop de
umanitate care o face să-şi dezvăluie o anume frumuseţe, Arghezi considerând că „pretutindeni şi în toate este
poezie”. Urâtul din lume se poate deci transfigura artistic, transformându-se în frumosul artei.

Volumul de poezii Flori de mucigai, apărut în 1931 reeditează aceeaşi experienţă de viaţă în variantă lirică,
în care lumea interlopă a hoţilor, delincvenţilor este privită cu înţelegere şi omenie de poet.

Poezia „Flori de mucigai” este o artă poetică modernă, având ca temă definirea condiţiei existenţiale a
creatorului. Arghezi, artistul modern, sugerează că forţa şi sensibilitatea cuprinzătoare a artei (poeziei) poate
reflecta orice, inclusiv lumea urâtă, degradată, a unei umanităţi decăzute.

Titlul poeziei, „Flori de mucigai”, dă și titlul volumului. Ea se înscrie în „estetica urâtului”, reprezentând
una dintre „categoriile negative” prin care Hugo Friedrich definea poezia modernă. Titlul este, din punct de

Pagină 1 din 6
vedere stilistic, un oximoron, amintind de „Florile răului” a lui Charles Baudelaire, unul dintre întemeietorii
poeziei europene moderne.

„Florile” sugerează lumină, viaţă, armonie, frumuseţe, pe când „mucegaiul” dă sugestia urâtului, a
întunericului, a descompunerii, a morţii. Asocierea celor două cuvinte creează o imagine reprezentativă pentru
„estetica urâtului”. „Florile de mucigai” simbolizează astfel frumuseţea care poate fi descoperită chiar şi într-
un mediu ostil, al damnării şi al întunericului.

Poezia cuprinde două strofe, inegale ca număr de versuri: prima strofă, de 16 versuri, defineşte condiţia
artistului şi a operei sale, iar strofa a doua, un catren, raportează actul creator la realitatea lumii în care trăieşte
artistul, accentuând adeziunea lui T. Arghezi la „estetica urâtului”.

Prima strofă aparţine planului eului creator şi al creaţiei, conturând, încă din incipit, caracterul de artă
poetică al textului. Câmpul semantic al creaţiei cuprinde termeni precum: „am scris”, „stihuri”, „unghia
îngerească”(metaforă sugerând inspiraţia divină), „să scriu”.

Incipitul confirmă lirismul subiectiv căruia îi aparţine poezia. Prezenţa eului liric este marcată prin verbul
la persoana I, „am scris”.

Încă din primul vers, arta scrierii apare ca un efort dureros, ca un chin. „Stihurile” au fost scrise „cu unghia
pe tencuială”. Spaţiul creaţiei este unul ostil, rece, al claustrării: „Pe un părete de firidă goală / Pe întuneric,
în sigurătate”. „Păretele de firidă goală” este imaginea închisorii, a izolării, întreg volumul „Flori de mucigai”
fiind, de altfel, o expresie a imaginarului temniţei. „Întunericul” şi „singurătatea” pot fi considerate şi metafore
ale condiţiei umane, dar infățișează, mai ales, condiţia artistului, accentuând ideea de tristeţe.

Creaţia reprezintă astfel singura posibilitate de evadare. Ea nu se mai bucură însă de suportul şi de ocrotirea
divină. Poetul scrie „Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat
împrejurul/ Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan”. „Leul”, „taurul” şi „vulturul” simbolizează, ca şi „unghia
îngerească”, inspiraţia divină, harul.

Versurile sunt „fără an”, ele nu aparţin timpului omenesc. Sunt „Stihuri de groapă,/ De sete de apă / Şi de
foame de scrum,/ Stihurile de acum”. „Estetica urâtului” este ilustrată şi prin simbolul gropii, o altă metaforă
a condiţiei umane.

În întuneric, inspiraţia divină, harul poetic dobândit, nu mai există: „Când mi s-a tocit unghia îngerească/
Am lăsat-o să crească/ Şi nu a mai crescut-/ Sau nu o mai am cunoscut”. Desacralizarea este o altă
caracteristică pe care Hugo Friedrich o atribuie poeziei moderne.

Perturbarea topică din versul „Sau nu o mai am cunoscut” şi folosirea unor termeni consideraţi de tradiţia
literară „nepoetici”(precum, de pildă, „mucigai”) sunt constante ale poeziei moderne, ilustrând apetitul lui
Arghezi pentru inovare în limbajul poetic.

A doua strofă conturează planul realităţii exterioare, dezvăluit încă din incipitul poeziei („un părete de
firidă goală”). Versul „Era întuneric. Ploaia bătea departe afară” descrie o lume ostilă, în acord cu starea
sufletească a eului liric („în singurătate”, „cu puterile neajutate”, „mă durea mâna ca o gheară/
Neputincioasă....”, „sete de apă”, „foame de scrum”). Verbele la imperfect („Era întuneric”, „bătea”, „mă
durea”) transmit ideea continuităţii stării sufleteşti, a singurătăţii, a durerii.

Deşi lumea pare învinsă de întuneric, nevoia poetului de a scrie este de nestăpânit: „Şi m-am silit să scriu
cu unghiile de la mâna stângă.” Mâna, motiv central al textului poetic, prin semnificaţii, devine simbolul
actului creator. „Unghiile de la mâna stângă” sunt o metaforă a inspiraţiei satanice sau doar o expresie a
„esteticii urâtului”, a scrisului „altfel”.

Pagină 2 din 6
 Ultima strofă accentuază ideea enunţată la începutul poeziei, a suferinţei creatorului: „Şi mă durea mâna
ca o gheară/ Neputincioasă să se strângă.” Se conturează aici imaginea poetului damnat, care nu poate renunţa
la a scrie chiar dacă arta sa îi aduce nefericire.

Figurile de stil, relativ puţine, sporesc expresivitatea textului, plasticizează starea sufletească pe care o
transmite poetul.
Se remarcă epitetele (“stihuri de groapă, de sete de apă şi de foame de scrum”, “unghia îngerească”,
“gheară / neputincioasă”), metaforele „flori de mucigai”, „unghia îngerească”, enumeraţiile : „nici de taurul,
nici de leul, nici de vulturul”, „lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan”, comparaţia „mă durea mâna ca o gheară /
Neputincioasă să se strângă”.

Poezia „Flori de mucigai” de Tudor Arghezi dezvoltă un ansamblu de trăsături care compun viziunea
despre lume şi viaţă a lui Tudor Arghezi, impunând o nouă formulă estetică în literatura română şi ilustrând o
sensibilitate de tip modern. Formulată ca un monolog liric, arta poetică argheziană este o confesiune a unui eu
poetic care îşi asumă condiţia de artist.

El va continua să scrie, deşi actul creator îi provoacă suferinţă, deşi el implică însingurarea şi lipsa
ajutorului divin. Creaţia apare ca o posibilitate de evadare a spiritului uman din spaţiul material constrângător.
Poezia argheziană devine astfel o confesiune emoţionantă şi dureroasă despre menirea artistului, despre felul
în care arta este capabilă să transforme urâtul în valoare estetică.

Tudor Arghezi - omul

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu; n. 21 mai 1880, București, România – d. 14 iulie 1967,
București, România) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești
sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă
marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire
și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați
din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul
nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii
române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi
celebri eretici, Arie și Geza. După o altă ipoteză, numele poate veni de la numele bonei (Ergézi Rozália) care
de fapt ar fi adevărata mamă.

Biografie
Primii ani
S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46, numele său fiind Ion Nae Theodorescu.
Este fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu. Între 1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare
„Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 și 1896 urmează
cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din București. De la
vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se întrețină singur, dând meditații.

Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul „Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru
Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaște pe
Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Între 1897 și 1899 publică versuri și
poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul
Ion Th. Arghezi. Întrerupe studiile și se angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica de
zahăr Chitila.

Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru
Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet:

Pagină 3 din 6
"Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată
de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme
au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei."

A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar fi Secesiunea vieneză) polemizând
în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura
modernistă. La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în anul 1904. În anul 1900 a
devenit diacon, apoi secretar al mitropoliei din București. În 1904, a publicat împreună cu Vasile Demetrius
o revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci numere. Arghezi, Gala Galaction
și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și
nuvelista Lucia Demetrius.

În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor
era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind
un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea
monahală.

În 1905 a început un șir de călătorii în străinătate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanța Zissu a dat naștere
lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită să-și ascundă
maternitatea și să-și lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece la Paris unde
a stat puțin timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii și a participat la cursurile Universității
Fribourg, dar nu a fost mulțumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris
poezii, a asistat la cursurile Universității și, ca să-și câștige existența, a lucrat în atelierul unui bijutier.

În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mișcării țărănești, a fost ținut sub supraveghere
de autoritățile elvețiene.

În 1909 a vizitat Italia.

Perioada anilor 1910

S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața Românească, Teatru, Rampa, și în revistele lui
N. D. Cocea Facla și Viața Socială, dar și în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o
perioadă în care a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri, pamflete politice și articole polemice cu
care și-a câștigat notorietatea în cercurile teatrale, politice și literare ale vremii. Cocea a contribuit la succesul
lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale poetului, Rugă de seară. În anul 1913 a devenit editor-șef
la ziarul Seara, în care a publicat articole politice și recenzii.

În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea pictorului Ștefan Luchian
care suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar
permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său)

Era prezent cu regularitate la Kübler Café din București unde s-a format un cerc de artiști și intelectuali boemi
care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul
și Corneliu Moldovanu, dar și pe pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul
Alfons Castaldi, și pe colecționarul de artă Krikor Zambaccian. Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi
văzut mai rar la celălalt loc de întâlnire, Casa Capșa. În acea perioadă era și un asociat al omului politic și
colecționarului de artă Alexandru Bogdan-Pitești, și lua parte în mod regulat, împreună cu Galaction, Cocea,
Minulescu, Adrian Maniu și alți artiști plastici, la cercul creat de Maniu de la Știrbei-Vodă, lângă Parcul
Cișmigiu. A scris și un poem dedicat lui Bogdan-Pitești.

Interbelicul

După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de
partidul național liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în

Pagină 4 din 6
război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost un
susținător al unirii Basarabiei Vechiul Regat și detesta alianța implicită cu Rusia Imperială.

În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 - 1919 e închis un an, împreună cu 11 ziariști
și scriitori (între care și Ioan Slavici), la penitenciarul Văcărești, acuzat de trădare, deoarece colaborase cu
autoritățile germane de ocupație. In 1927 apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite",
iar un an mai târziu tot sub direcția sa, apare ziarul "Bilete de papagal". După această dată, Tudor Arghezi va
publica mai multe volume de versuri, romane, nenumărate articole. Va impune în literatura română ca specie
literară tableta, un gen de pamflet alegoric. În 1929 publică prima sa carte de proza, "Icoane de lemn". În 1931
va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca și "Poarta neagră", de anii de detenție. Tot acum,
pentru copii, publică volumul în proza "Cartea cu jucării", inaugurând o direcție secundară în creația
scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni",
"Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță" s.a. Manualele școlare cuprind multe creații ale sale destinate copiilor din
toată lumea. În anul 1933 a publicat volumul Tablete din Țara de Kuty, în care a criticat societatea românească
și elita sa politică, întro manieră grotescă. În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principală
fiind dragostea materna și devotamentul filial. Continuă să scrie poeme și în 1935 publică volumul "Versuri
de seară". În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poartă subtitlul "poem". În 1942 vede
lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proză. În 1943, sub genericul "Bilete de papagal"
(ziarul "Informația zilei") publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e cercetat de poliție. La 30
septembrie, apare pamfletul "Baroane", în care îl atacă pe ambasadorul german Manfred von Killinger. Ziarul
e imediat confiscat, scriitorul e închis la București și în lagărul de la Târgu Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.
După eliberarea din detenție în 1944 a publicat pamflete asupra colaboratorilor regimului, memorii și un nou
volum de tablete, intitulat Manual de morală practică.

Interdicții și reabilitări
În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul articol al lui Sorin Toma, fiul
poetului proletcultist A. Toma, intitulat "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei", în care, printre altele,
acuzând pestilențialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sancționează un "urât mirositor vocabular".
Articolul se încheie cu o veritabilă amenințare cu moartea. Scriitorul va fi interzis imediat după publicarea
acestuia și se retrage din viața publică în căsuța lui de la Mărțișor unde ar fi supraviețuit, după cum afirma,
din vânzarea cireșelor.

În perioada 1952 - 1967 poetul a fost „reabilitat” treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Tudor
Arghezi este distins cu premii și titluri, ales membru al Academiei Române în anul 1955, sărbătorit ca poet
național la 80 și 85 de ani și deputat în Mare Adunare Națională. S-a bucurat de mari avantaje în regimul
comunist, ca și Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și scriind poezii sociale pe placul acestora.
Publică poemul "1907 - peizaje", "Cântare omului", "Stihuri pestrițe", "Poeme noi", "Cu bastonul prin
București". În 1967, poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soția sa, în grădina casei din Str.
Mărțișor, cu funeralii naționale. Casa a rămas până astăzi muzeu, fiind menținută de fiica sa, Mitzura Arghezi.

Publicistul
La vârsta de 16 ani debutează în "Liga ortodoxă" a lui Alexandru Macedonski, sub semănătura Ion Theo. Până
în 1910 - când a început să conducă sau să editeze el însuși reviste și ziare cum sunt: "Cronica", "Cuget
românesc", "Națiunea", "Bilete de papagal" - publică la mai multe periodice ale vremii: "Revista modernă",
"Viața nouă", "Facla", "Viața românească" și altele.

Desenatorul
La vârsta de 16 ani, Tudor Arghezi a fost custodele unei săli de expoziții a societății „Ileana” (Societatea
pentru dezvoltarea artelor în România, inițiată de câțiva pictori, printre care Constantin Artachino, Nicolae
Vermont și Ștefan Luchian, în iulie 1897). Aflându-se în mediul pictorilor și pasionat de desen, Arghezi a
schițat în peniță peisaje și portrete de o calitate care i-ar fi prevestit un destin de artist în toată regula. Poetul
a mărturisit că opțiunea pentru scris a fost dictată doar de lipsa mijloacelor pentru a-și procura un atelier,
șevalete, pânze, vopseluri. La Editura Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a apărut un elegant album
cuprinzând 80 de desene și fragmente de manuscrise din tinerețea lui Arghezi. Multe din desene datează din
perioada 1905- 1910, când Arghezi a stat în Elveția.

Pagină 5 din 6
Premii și distincții
Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia și a
doua oară în anul 1946, Premiul Național de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române,
este distins cu numeroase titluri și premii, iar în anul 1965 primește Premiul Internațional Johann Gottfried
von Herder, acordat de Universitatea din Viena.
A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca „poet național”.
În 1965 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Nominalizarea a venit din partea filologului
italian Angelo Monteverdi.

Numismatică
Banca Națională a României a pus în circulație, la 7 decembrie 2020, în atenția colecționarilor, o monedă, cu
ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea poetului Tudor Arghezi. Moneda este rotundă, are valoarea
nominală de 10 lei, este de argint, cu titlul de 999‰, are diametrul de 37 mm, greutatea de 31,103 g, cantul
fiind zimțat. Toate cele 500 de exemplare ale acestei emisiuni numismatice sunt de calitate proof.

Opere
• Cuvinte potrivite, poezii, 1927
• Icoana de lemn, tablete, 1929
• Poarta neagră, tablete, 1930
• Flori de mucigai, poezii, 1931
• Cartea cu jucării, poezii, 1931
• Tablete din Țara de Kuty, povestiri swiftiene, 1933
• Ochii Maicii Domnului, 1934
• Cărticica de seară, poezii, 1935
• Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934
• Versuri, 1936
• Ce-ai cu mine vântule?, 1937
• Lina, roman, 1942
• Eminescu, studiu critic, 1943
• Versuri alese, 1946
• Bilete de papagal, 1946
• Una sută una poeme, 1947
• Prisaca, poeme pentru copii, 1948
• 1907-Peizaje, 1955
• Pagini din trecut, publicistică, 1955
• Cântare omului, 1955
• Frunze, 1961
• Poeme noi, 1963
• Cadențe, 1964
• Silabe, 1965
• Răzlețe, 1965
• Versuri lungi, 1965
• Ritmuri, 1966
• Litanii, 1967
• Noaptea, 1967
• Cu bastonul prin București, 1968
• Furnică
• Testament

În alte limbi
A méhesben (Prisaca), traducere în limba maghiară de Majtényi Erik, Ifjúsági Könyvkiadó, Bukarest, 1956.
Reeditată în 1957, 1959, 1963

Pagină 6 din 6