Schimbul epistolar dintre Vasile cel Mare și Grigorie de

Nazianz

Considerată de Părintele Ioan G. Coman drept „cea mai elegantă operă a sa sub
raportul stilului și al fineții spiritului”6, corespondența Sfântului Vasile cel Mare
(CPG 2900) are un conținut variat și foarte interesant. Pe lângă scrisorile menite să
clarifice probleme de natură dogmatică, misionară sau administrativă, au fost
transmise și un număr de epistole cu caracter ocazional, adresate cunoscuților și
prietenilor săi. Între destinatarii acestor scrisori se numără și bunul său prieten,
Sfântul Grigorie de Na- zianz, care adeseori răspunde pe măsură provocării, în
colecția sa epistolară (CPG 3032) fiind păstrate multe din replicile lui la misivele
basiliene.
Fiind traduse aceste documente prin truda Pr. Prof. Teodor Bodogae și Diac. Lect.
Alexandru Mihăilă, avem acces la câteva crâmpeie din universul lăuntric al acestor
doi mari sfinți, dar mai ales avem șansa de a fi martori ai dialogului și ai
preocupărilor lor. Fiecare Părinte capadocian are conturată o personalitate extrem de
puternică cu trăsături distincte: Sfântul Vasile expune pedant și pe larg teme mai
abstracte, idealizând subiectele, în vreme ce Sfântul Grigorie răspunde scurt, în serii
de câteva scrisori dominate de un dezarmant realism.
Pornind de la elementele de corespondență transmisă putem reconstitui ordinea
cronologică în care s-a desfășurat schimbul epistolar, după se poate observa în acest
tabel:

6 Ioan G.Coman, Patrologie, p. 113.

Page 1 of 22
Numărul epistolei în corespondența Anul Numărul epistolei în corespondența
lui Vasile cel Mare redactării lui Grigorie Teologul
2 1 (răspuns pt. 2 Vasile)
7 360
14 2+4+5+6 (răspuns pt. 14 Vasile)
364 8
19 365 19
40
47 (incertă, aparținând probabil lui
370 45
Grigorie de Arianz)
46
71 371
47
372
48+49+50
58
372-373 59
60
171 374
373-379 245

Textele sunt presărate de ironii fine, glume și trimiteri la experiențe comune, pe

care nu le putem surprinde în totalitate, iar detaliile privind desfășurarea vieții
bisericești în deceniile 7 și 8 ale secolului al IV-lea ne ajută să cunoaștem mult mai
bine epoca în care au trăit. Aceste amănunte sunt indicii esențiale și pentru
reconstituirea evenimetelor petrecute în timpul domniei împăraților Iulian Apostatul,
Iovian și Valens, și multe din clarificările celor doi traducători facilitează înțelegerea
subtilităților textului, motiv pentru care am preluat și toate notele explicative ale Pr.
Prof. Teodor Bodogae și Diac. Lect. Alexandru Mihăilă.

Text și note:
Sfântul Vasile cel Mare, Epistolele 2, 7, 14, 71, traducere și note de Pr. Prof. Dr.
Teodor Bodogae în PSB 12, p. 117-123, 129-130, 146-148, 242-243.
Sfântul Grigorie de Nazianz, Epistolele 1, 2, 4, 5, 6,
8, 40, 45, 48, 50, traducere și note de Diac. Lect. Dr. Alexandru Mihăilă, în ST,
nr. 1/2009, p. 217-231.

Page 2 of 22
 Epistolele Sfinților Vasile cel Mare și Grigorie Teologul

Vasile al Cezareei - Epistola 2: Către prietenul

Grigorie (de Nazianz)7

I
Ți-am recunoscut scrisoarea așa cum recunoști îndată pe copiii prietenilor, a
căror înfățișare seamănă leit cu aceea a părinților lor. Într-adevăr, ține de felul tău
tipic de judecată afirmația făcută înainte de a ști ceva despre modul în care viețuim și
suntem organizați aici, anume că frumusețea acestui peisaj8 n-ar putea fi un imbold
serios, în stare să-ți provoace o astfel de stare sufletească, încât să dorești să vii aici
cu noi. Se vede că în socotelile tale toate cele pământești sunt nimic în comparație cu
fericirea făgăduită de Evanghelie.
Mi-e rușine oarecum și mie să descriu cu amănuntul ceea ce fac ziua și noaptea
în aceste locuri retrase. E drept că am părăsit viața de oraș, socotind-o prilej pentru tot
felul de răutăți. Dar pe mine însumi n-am reușit încă să mă depășesc. Dimpotrivă, am
ajuns asemenea celor ce călătoresc pe mare, care, din pricina neobișnuinței în ale
navigației, devin neliniștiți, simțind că-i apucă răul de mare, sunt prost dispuși din
pricina legănării corăbiei, văzându-se zguduiți când dintr-o parte când din alta, iar
atunci când urcă într-o barcă ori într-o luntre îi apucă răul și amețeala, pentru că
greața și crizele de ficat i-au însoțit peste tot.
Cam printr-o astfel de stare sufletească trec și eu, întrucât pretutindeni port
încă încuibate în mine patimi, care continuu mă tulbură, așa că din toată această
schimnicie și retragere în singurătate încă n-am dobândit aproape nimic deosebit9.
În orice caz, din câte ar trebui să facem și prin care ne-am putea învrednici să
pășim pe urmele Celui Care ne-a arătat calea mântuirii, atunci când ne-a zis „Oricine
vrea să vină după Mine, acela să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze
Mie”10, cele mai importante sunt următoarele.

II
Mai întâi suntem datori să ne păstrăm liniștea cugetului, care e ca un ochi.
După cum ochiul, care se rotește încontinuu, când într-o parte, când într- alta, odată
în sus, altădată în jos, nu e în stare să vadă limpede ce se află în fața lui, ci trebuie
mai întâi să-și fixeze privirea spre obiectul pe care vrem să-l cercetăm, tot așa nici

7 Poate tocmai fiindcă se deosebeau profund în temperament și atitudini, cei doi mari părinți s-au
iubit și s-au întregit, iar până la urmă au format un cuplu ideal, nu numai pe băncile universității din
Atena, ci și mai târziu, în viată. Din timpul retragerii 360-361.
8 Annisi, actuala Sunisa, la marginea Neo-Cezareii, la 8-10 stadii de satul Ibora, pe malul râului Iris.
9 Sincer și modest, Sfântul Vasile vrea să câștige pe Gri- gorie și printr-o susținută ironie
10 Mt 16, 24.

Page 3 of 22
 mintea omului nu-i în stare să vadă limpede adevărul atunci când ea este asaltată de
nesfârșite griji lumești. Pe cel care încă nu-i unit prin legătura căsătoriei 11 îl tulbură
adeseori furia patimilor, pofte greu de potolit și tot felul de dorințe trupești
primejdioase, pe câtă vreme pe cel care trăiește în legătură familială îl iau în primire
alte soiuri de griji; dacă n-are copii, le va duce dorul, dacă are, îl neliniștesc grijile
pentru creșterea lor, pentru supravegherea soției, pentru gospodărirea familiei, pentru
controlul asupra slugilor, pierderile la contracte, certurile cu vecinii, neplăcerile de la
tribunale, frica de faliment în comerț, munca până la extenuare în agricultură.
Fiecare zi posomorăște sufletul cu câte o supărare nouă, pe când nopțile, care
preiau îngrijorările zilelor, amăgesc și mai mult cugetele cu nălucirile lor. Față de
toate acestea există numai o singură scăpare: să te desparți cu totul de grijile lumești.
Dar despărțirea de lume nu înseamnă pur și simplu plecare trupească din mijlocul ei,
ci rupere sufletească de poftele trupești în așa măsură, încât să nu simți dorul de a trăi
în oraș, de a avea casă, avere, prieteni, proprietate personală, mijloace proprii de trai,
pofta de a face comerț, de a apărea la întruniri publice, de a nu te mai dori după
învățături omenești, în schimb să fii gata să primești în inimă îndrumări izvorâte din
învățătura dumnezeiască. Și o astfel de pregătire a inimii însemnează tocmai dezvățul
de obișnuințele rele, care puseseră până atunci stăpânire pe ea. Nici pe tăblița de
ceară nu poți scrie dacă n-ai șters de pe ea ceea ce a fost scris acolo înainte, dar nici
în suflet nu se pot întipări învățăturile dumnezeiești dacă nu s-au scos din el mai întâi
prejudecățile obișnuinței. De aceea, în vederea acestui scop, retragerea noastră aici, în
singurătate, ne este de cel mai mare folos, pentru că potolește patimile, dând prilej
minții să le stârpească cu totul din suflet. Căci, după cum fiarele îmblânzite sunt ușor
de stăpânit dacă le arătăm iubire, tot așa și dorințele puternice, cum sunt poftele,
mâniile, temerile și mâhnirile, aceste rele care înveninează sufletul, pot fi potolite
prin viață trăită în liniște, în loc să le ațâțăm, să le aprindem mai tare prin tulburare
neîncetată, și astfel le biruim mai ușor prin puterea minții. Cu o condiție: să fie locul
măcar așa cum este al nostru de aici, rupt de orice contact cu lumea, încât asceza
continuă să nu fie întreruptă prin nimic exterior12.
Deprinderea evlaviei hrănește sufletul cu gândiri cerești. Și ce lucru poate fi
mai fericit decât să imiți, aici pe pământ, cetele îngerilor, care mânecă la rugăciune
încă din revărsatul zorilor și preamăresc pe Făcătorul lumii în laude și în cântece, iar
după ce soarele a ajuns să strălucească pornesc la muncă însoțind astfel pe om
pretutindeni în rugăciuni, punând în muncă imnuri de laudă, așa cum ai da gust
mâncărurilor atunci când pui în ele sare și mirodenii? Căci mângâierea imnurilor ne
revarsă în suflet într-adevăr o stare de adâncă seninătate și voioșie.

11 Desigur, Sfântul Vasile nu condamnă căsătoria. Aici se are în vedere ruperea de „duhul lumii”, care
într-un fel e normativă pentru toți creștinii, nu numai pentru monahi.
12 În fond, sfântul Vasile nu predica fuga de lume, de societate, ci în primul rând ancorarea în
activism. Cf. R. Truecker, Politische u. sozialgeschichtliche Studien zu der Basiliusbriefen (Diss.
Frankfurt, 1960), Bonn, 1961. Dem. Savramis, Theologie und Gesellschaft, Munchen, 1971.

Page 4 of 22
 Așadar liniștea este începutul curățirii13. Când ai liniște sufletească atunci nici
limba nu mai discută despre lucruri omenești, nici ochii nu se mai răsucesc să
surprindă culorile frumoase ori simetria organismelor trupești, după cum nici auzul
nu tulbură puterea sufletului prin ascultarea cântecelor compuse anume ca să placă,
sau prin vorbe ale oamenilor ușuratici sau înfumurați, lucruri care se știe că au putere
deosebită de a slăbănogi trezvia sufletească. Căci mintea care nu se împrăștie și n-o ia
razna prin simțuri spre lucruri omenești se întoarce acasă și se ridică prin puterile sale
ca să cugete la cele dumnezeiești. Și cu cât e mai pătrunsă și mai luminată de acea
frumusețe, cu atâta își uită parcă și de cele trecătoare și nu mai dă prea mult pe hrană,
nici nu se îngrijorează de îmbrăcăminte, ci, liberă de griji pământești, își îndreaptă
întreaga râvnă spre dobândirea bunătăților celor veșnice, nevoindu-se numai după
înțelepciune și bărbăție, după dreptate și cumpătare14, precum și după celelalte virtuți
care izvorăsc din acestea și care dau apoi putința creștinului să-și îndeplinească toate
datoriile vieții.

III
Dar calea de căpetenie pentru descoperirea adevărului mântuitor este
cercetarea Sfintelor Scripturi, pentru că în ele ni s-au transmis atât poruncile
privitoare la faptele noastre, cât și viețile fericiților bărbați, care stau în fața noastră,
vrednice de a fi imitate ca niște icoane vii ale viețuirii în Dumnezeu. Și astfel, în orice
parte simte fiecare creștin că-i lipsește ceva, aici își află, ca într-o farmacie de obște,
leacul potrivit pentru boala lui, bineînțeles dacă va fi hotărât să-și urmeze modelul.
De pildă, dacă îndrăgește cineva fecioria, citește adeseori istoria lui Iosif 15,
învățând din faptele lui cum să se păstreze curat, și anume nu : numai să se înfrâneze
de la plăcerile trupești, ci și cum să stă- ruiască mai mult în virtute. Bărbăția o poate
învăța de la Iov, care nu numai când viața i s-a schimbat cu totul, încât într-o clipită
din bogat a ajuns sărac și din tată a mulți copii să nu mai aibă nici unul, a rămas
neclintit, păstrându-și tot timpul neîncovoiată credința sufletului său, ci n-a cârtit de
mânie nici atunci când prietenii veniți să-l mângîie l-au luat în râs și i-au sporit prin
aceasta și mai mult durerea. Și iarăși, dacă chibzuiește cineva cum ar fi cu putință ca
în același timp să fie și blând și mărinimos, încât și de mânie să se folosească prin
blândețe ca de o unealtă împotriva răutății oamenilor, atunci va afla pe David curajos
în faptele lui războinice, dar blând și stăpânit în răspunsurile față de dușmani. Tot așa
a fost și Moise, care cu grea mânie și-a ridicat întreaga lui statură împotriva tuturor
celor care au păcătuit față de Dumnezeu, dar când a fost vorba de învinuirile care i s-

13 Ύσυχία - revenirea în sine vor fi doi piloni de bază în spiritualitatea răsăriteană vreme de peste 1000
de ani, culminând cu isihasmul.
14 E vorba de virtuțile cardinale, cf. P. S. Timotei Lugojanul, Spiritualitatea si în tutui Vasile, în
volumul «Sfîntul Vasile cel Marei», București, 1980, p. 105 ș.u.
15 Istoria lui Iosif, așa cum ne-o descriu imnele și sinaxarul Săptămânii Patimilor e foarte apropiata de
cugetarea Sf. Vasile.

Page 5 of 22
 au adus, el a răbdat toate cu seninătate sufletească. Și peste tot, așa cum pictorii, care
zugrăvesc icoanele după model, își îndreaptă încontinuu privirile spre original, ca să-i
poată prinde aidoma trăsăturile, tot așa și cel ce vrea să se desăvârșească în toate
felurile trebuie să privească la viețile acestor sfinți ca la niște icoane vii și lucrătoare
și să-și însușească bunătățile lor, urmându-le întocmai.

IV
Dar și rugăciunile, care însoțesc citirile biblice, fac sufletul mai întinerit și mai
îmbunătățit, pe măsură ce acesta se simte mai plin de dorul după Dumnezeu. Căci
rugăciunea cu adevărat bună este aceea care face să se înfiripeze în suflet o concepție
clară despre Dumnezeu, iar sălășluirea lui Dumnezeu în noi constă tocmai în a avea
pe Dumnezeu temeinicit în gând. Numai atunci devenim temple ale Duhului, când
gândirea statornică la El nu se mai lasă întreruptă de grijile pământești și când cugetul
nu se lasă tulburat de patimi trecătoare. Cel ce iubește pe Dumnezeu lasă totul de-o
parte și se retrage în el, alungând orice patimă care-l ațâță spre necumpătare și
săvârșind fapte care duc la virtute.

V
Și mai întâi de toate trebuie să ne străduim să nu folosim cuvintele în chip
neînțelept, să nu punem, întrebări în chip arțăgos, nici să răspundem necuviincios, să
nu întrerupem pe om când acesta povestește ceva folositor, nici să nu intervenim
forțat peste alții; cu un cuvânt, să păstrăm măsură atât la vorbe, cât și la ascultare. Să
nu ne fie rușine să ne mai cultivăm, dar nici să nu ținem învățătura numai pentru noi,
fiind invidioși când și alții ar vrea să învețe, asemănându-ne cu femeile desfrânate,
care prezintă pe copiii altora ca și cum ar fi ai lor, ci să recunoaștem deschis cine este
părintele cuvintelor respective. Să alegem și o intonație naturală în vorbire, care să nu
pună în situație neplăcută pe cel mai slab de ureche, dar nici să nu-l supere prin grăire
prea tare, să ne examinăm mai întâi în noi înșine ce avem de spus și abia după aceea
să ne exprimăm. Să nu fim morocănoși în discuții, ci atrăgători în vorbire, dar să nu
căutăm să folosim un anume grai ușuratic, ci să păstrăm farmecul povețelor
binevoitoare. Chiar și când suntem siliți să mustrăm, de fiecare dată să ne ferim de a
fi grosolani, pentru că numai dacă ai dat dovadă mai întâi tu însuți că ești modest și
smerit, numai atunci te vei putea apropia ușor de cel care are nevoie de îndreptare.
Căci adeseori ne este de folos acest fel de pedepsire întrebuințat de proorocul care
atunci când a greșit n-a pronunțat el însuși sentința la condamnare 16, ci a făcut apel la
o altă persoană, pe care a făcut-o ca judecător al propriului său păcat, pronunțând
dinainte pedeapsa care ar fi căzut pe el, ca să nu-1 mai poată acuza acum cineva care
l-ar fi confundat.

16 2 Rg 12, 1-14.

Page 6 of 22
 VI
Unui suflet smerit și retras îi stă bine o privire serioasă și îndreptată numai spre
pământ, o ținută mai puțin pretențioasă, o frizură nu prea îngrijită, o îmbrăcăminte
mai ponosită, încât ceea ce se vede la cei ce țin doliu să apară la noi ca ceva nesilit.
Rasa să fie strânsă ușor cu o centură pe corp, brâul să nu stea deasupra coapselor,
pentru a nu asemăna pe călugăr femeilor, dar nici să nu fie prea liber încât haina să
apară încrețită, căci aceasta ar fi semn de moleșire. Nici umbletul să nu fie prea
tărăgănat, ca și cum ar da dovadă de slăbănogire a sufletului, dar nici să nu fie prea
grăbit sau prea pompos, ceea ce ar trăda o răscolitoare agitație lăuntrică. Rostul
îmbrăcămintei este unul singur, acela de a acoperi trupul după necesitate, atât iarna
cât și vara, dar la haine nu trebuie căutate nici culori înflorite, nici țesături fine și moi,
pentru că dacă ar umbla cineva neapărat după haine și culori deschise ar da pe față
dorul după înfrumusețare, ca femeile care, de dragul modei, își boiesc obrajii și părul
cu sulemeneală străină. Dar și grosimea țesăturii trebuie să fie de așa fel încât să nu
trebuiască să mai fie luată peste ea încă o a doua îmbrăcăminte pentru a ține mai cald
celui ce o poartă. În același timp și încălțămintea trebuie să fie din material ieftin, dar
lucrată în așa fel încît să corespundă întru totul necesității.
Desigur, dacă în privința îmbrăcămintei se cade să ne mărginim la strictul
necesar, tot astfel și când e vorba de hrană, e de ajuns pentru întreținere pâinea, iar
pentru sete, apa, pe lângă care se va adăuga consumarea diferitelor legume pentru
menținerea vigorii trupești, în măsura în care sunt necesare. La masă nu trebuie să se
vadă că mâncăm cu lăcomie, ci să păstrăm tot timpul stăpânire de sine, seninătate și
cumpătare în toate, nelăsând nici atunci cugetul să rătăcească departe de Dumnezeu,
ci și din prilejul gustării alimentelor și din felul în care e alcătuit organismul, pe care
îl hrănim, să facem prilej de preamărire a lui Dumnezeu, întrucât până și din multele
soiuri de bucate lăsate pentru întreținerea trupului omenesc se poate vedea că ele au
fost lăsate de Ziditorul tuturor lucrurilor. Înainte de a ne așeza la masă, se cade să
înălțăm sufletul către Dumnezeu rugându-L să ne învrednicească de darurile Lui atât
în prezent, cât și pentru cele ce ne rezervă pentru viitor. După prânz trebuie să
ridicăm iarăși cugetele spre Dumnezeu spre a-I mulțumi pentru toate darurile primite
și spre a-I implora bunătatea pentru cele pe care ni le-a făgăduit. Trebuie să se
rânduiască pentru masă o anumită oră, aceeași în fiecare zi, din 24 ore ale zilei;
numai această oră să fie închinată grijii de trup, pe când pe celelalte ascetul să le
dăruiască nevoințelor duhovnicești.
Somnurile să fie și ele ușoare și scurte, în consonanță cu hrana mai ușoară care
s-a consumat, ba vor exista și întreruperi, din când în când, pentru a se ocupa sufletul
cu marile probleme ale mântuirii. Pentru că lăsarea în grija unui somn greu, atunci
când toate mădularele sunt istovite de oboseală și când ușor pot cădea pradă
nălucirilor celor mai nebunatice, duce pe cei adormiți în felul acesta la moarte zilnică.
Ceea ce este răsăritul soarelui pentru ceilalți oameni, aceea este miezul nopții pentru

Page 7 of 22
 cei se nevoiesc în evlavie, căci atunci acea liniște nocturnă odihnește sufletul în chip
deosebit, pentru că atunci nici ochii, nici urechile nu transmit în inimă audiții
primejdioase, ci cugetul întreg comunică numai cu Dumnezeu, iar îmbunătățindu-se
pe sine prin aducerea aminte de păcatele săvârșite și fixându-și reguli pentru ocolirea
răului, cere de la Dumnezeu ajutor pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor luate17.

Grigorie de Nazianz - Epistola 1: Către Va- sile13

1. Am eșuat, recunosc, în promisiunea să fiu împreună cu tine și să filosofăm 14

împreună, [deși] am consimțit încă din Atena, din timpul prieteniei și comuniunii de
acolo15 - căci nu pot spune ceva mai potrivit. 2. Dar am eșuat nu de bună voie, ci
pentru că o lege a biruit [o altă]
Sf. Vasile îl invită pe Sf. Grigorie în 361 să i se alăture în comunitatea
monastică înființată sub influența ascetului Eus- tațiu de Sebasta de către sora sa,
Macrina, la Annisa (Annesoi), în Pont, la confluența dintre râurile Iris și Lycos,
aproape de actuala localitate Sounisa (John A. McGuckin, St Gregory of Nazianzus.
An Intellectual Biography, St Vladimir's Seminary Press, Crestwood, New York,
2001, pp. 88-91). Sf. Vasile își „acuza” prietenul că nu și-a ținut făgăduiala făcută
încă din timpul studiilor din Atena de a se nevoi împreună într-o comunitate ascetică.
Totuși se observă din partea Sf. Grigorie o nesiguranță în luarea unei decizii (cf.
Rosemary Radford Ruether, Gregory of Nazianzus. Rhetor and Philosopher, Ox- ford
University Press, Oxford, 1969, p. 31). Sf. Grigorie invocă grija față de părinți,
propunând și un soi de compromis: îl poate vizita pe Sf. Vasile, dacă și acesta va veni
la el. Dorește cu alte cuvinte să-și împartă timpul jumătate cu părinții, iar jumătate cu
Sf. Vasile.
Prin „filosofare” se înțelege viața ascetică, adevărata filosofie în comparație cu
sistemele eleniste.
Cei doi capadocieni, Sf. Vasile și Sf. Grigorie, studiaseră împreună la Atena
timp de 8 ani, o perioadă foarte lungă de studenție, între anii 350-358. Se pare că Sf.
Grigorie a avut chiar o tentativă nereușită să rămână profesor (cf. Jean Ber- nardi,
Grigorie din Nazianz. Teologul și epoca sa (330-390), trad. Cristian Pop, Deisis,
Sibiu, 2002, p. 92). lege: cea care poruncește să-i slujim pe părinți [biruind-o] pe cea
a frăției și a legăturii. 3. Nu voi eșua complet, dacă primești [tu] însuți aceasta.
Voiește, așadar, să fim și noi cu tine, dar [fii] și tu însuți cu noi, ca să fie toate
comune și prietenia deopotrivă de cinstită. Căci astfel vom ajunge ca si aceștia

17 S.Y. Rudberg a studiat (Etudes sur la tradition ma- nuscrite de saint Basile, Upsala, 1953), această
epistolă pe baza a 123 de variante manuscrise, socotind-o ca una din cele mai complete scrieri ale
sale în privința concepției lui ascetice și morale. Parțial, această epistolă e cuprinsă și în „Vechile
rânduieli ale vieții monahale” (după ediția rusă a episcopului Teofan, apărută la Moscova în 1892),
editura mănăstirii Dobrușa, 1929, p. 243-248.

Page 8 of 22
 (părinții) să nu se supere, dar și [eu] să te dobândesc pe tine.

Vasile al Cezareei - Epistola 7: Către prietenul său Grigorie (de Nazianz)18

N-am uitat niciodată, mai ales când scriam unui om luminat ca tine 19, că până
și cea mai precisă definiție e mult mai neputincioasă decât gândirea celui ce vorbește
și decât curiozitatea celui ce cugetă. Aceasta pentru că, în mod firesc, cuvântul nu
poate fi în stare să redea toată adâncimea ideilor. Și atunci, dacă puterea noastră de
gândire e slabă, iar și mai neajutorată decât ea e puterea de exprimare a limbii, oare la
ce altceva va trebui să ne așteptăm de pe urma spuselor noastre, decât la scuza că
suntem prea săraci în cuvinte ? Desigur, însă, că acest lucru n-ar putea constitui o
pricină pentru care să ne putem opri vreodată de a mai cerceta și întreba, căci ar fi o
adevărată trădare dacă nu ne-am sili să punem la îndemâna tuturor celor ce iubesc pe
Dumnezeu răspunsurile teologice cele mai potrivite. Dar fie că aceste îndrumări sunt
destul de clare, fie că mai au nevoie de lămuriri, ele mai pot fi totuși îmbunătățite,
atunci când împrejurările o cer. Deocamdată îți pun la inimă, așa cum te-am mai
rugat și altădată: să te dedici cu totul apărării adevărului creștin și, cu avântul pe care
Dumnezeu ți l-a sădit în cuget, să ajuți la consolidarea poziției corecte a învățăturii,
căci nu trebuie să ne mărginim doar la aceste obiective, fără a mai nădăjdui spre
nimic altceva, căci fiind și așa cu mult mai slabi decât s-ar crede, mai multă primejdie
aducem învățăturii creștine prin slăbiciunea cuvântului nostru, decât adăugând mult
prea puțina noastră vigoare pentru apărarea adevărului.

Vasile al Cezareei - Epistola 14: Către prietenul Grigorie (de Nazianz)20

I
Fratele meu Grigorie îmi scrisese de multă vreme că vrea să mă viziteze
adăugând că și tu ai fi luat aceeași hotărâre, dar știindu-te greu de convins, ca unul
care deseori m-am înșelat și fiind, pe drept și peste măsură de ocupat, n-am mai putut

18 Scrisă intre anii 360 și 363.

19 La ezitarea repetată a Sfântului Grigorie Teologul de a se hotărî într-un fel sau altul, arareori a
formulat Sfântul Va- sile argumente mai hotărâtoare ca în această scurtă epistolă. Era epoca în care
își arăta influența sa primejdioasă erezia lui Eunomie, care voia să refacă întreg sistemul argumentă-
rilor ariene în denaturarea învățăturii despre deoființimea persoanelor Sfintei Treimi. Dacă și așa —
zice Sf. Vasile — omul nu poate cunoaște adâncul tainelor, din pricina sărăciei cuvintelor, atunci
măcar puținul cât îl putem face, să-l facem. Așa s-a născut prima lucrare a Sf. Vasile, tratatul
Contra lui Eunomie, pe care-l va completa apoi fratele său, Sf. Grigorie de Nyssa. Știa el, Sf.
Vasile, de ce era nevoie să mobilizeze gândirea și condeiul neîntrecut al prietenului său: „îți pun la
inimă, așa cum te-am rugat și altădată, să te dedici cu totul apărării adevărului creștin”. Și știm cât
de salvatoare vor fi cele cinci cuvântări teologice ale Sfântului Grigorie de Nazianz.
20 Scrisă în anul 360.

Page 9 of 22
 să te aștept, căci a trebuit să mă duc în Pont, unde, într-o bună zi, dacă Dumnezeu va
vrea-o, voi pune capăt drumețiilor mele. Căci după ce cu mare greutate a trebuit să
renunț la deșartele speranțe pe care mi le pusesem în tine, sau, ca să precizez și mai
mult, după ce am renunțat la visuri (căci am admis pe cel care a spus că speranțele
sunt visuri ale oamenilor treji), am plecat în Pont, ca să-mi fac o așezare potrivită
pentru toată viața21. Acolo mi-a arătat Dumnezeu un loc care se potrivește cu felul
meu de viață, ajungând astfel să văd în realitate în fața ochilor mei ceea ce de multe
ori mă obișnuisem să plănuiesc în gând în clipele de răgaz și de odihnă.

II
Există acolo un munte înalt, acoperit de o pădure deasă și udat în partea
nordică de ape răcoroase și limpezi. La poalele lui se întinde o câmpie lină, adăpată
continuu de apele care se preling din munte. O pădure, care a crescut parcă de la sine
jur împrejurul acestei câmpii, bogătă în arbori variați și de toate speciile, înconjură
câmpia ca un zid. Nici insula nimfei Calipso, pe care Homer o lăuda22, parcă mai mult
decât pe celelalte, pentru frumusețea ei, nu se poate compara cu acest loc. Dar puțin
lipsește acestui loc ca să fie cu adevărat ca o insulă, pentru că din toate părțile este
mărginit. Căci de-o parte și de alta se cască două prăpăstii adânci, iar în față un torent
mare de apă țâșnește dintr-o stâncă, formând apoi el însuși un zid continuu și greu de
trecut. Muntele se întinde de-a lungul celei de-a patra laturi, împreunându-se cu alte
două prăpăstii prin niște stânci masive în formă de semilună, neîngăduind astfel
trecerea nici din spate. Există, așadar, o singură intrare, acolo unde ne-am făcut
sălașul. Propriu-zis, locuința noastră e în spate, într-un alt defileu de care se sprijină
coama principală a unui masiv muntos, de unde poți avea în față toată întinderea
câmpiei și de unde poți vedea chiar și valurile râulețului care o înconjoară. Cred că
nici priveliștea fermecătoare pe care ți-ar oferi-o fluviul Strymon23, când îl privești pe
la Amfipolis, nu te încântă mai mult decât aceasta, căci prin cursul lui leneș,
Strymonul se hăituiește, ajungând chiar să nu mai semene cu un fluviu, pe când acest
râu al nostru, având curgerea cea mai rapidă din câte cunosc, se rostogolește ca un
sălbatic din pricina stâncilor care-l gâtuiesc, încât, la un moment dat, se aruncă
furtunos într-o adâncă bulboană, fapt care nu numai că produce o priveliște
excepțional de plăcută atât pentru mine cât și pentru orice privitor, dar în același timp

21 Dezamăgit că și episcopul Dianios al Cezareii Capa- dochiei semnase o formulă ariană, Sfântul
Vasile (care între timp fusese hirotonit diacon) se retrage la Annisa, în Pont. Aici făgăduiseră cei
doi Grigorie (de Nyssa și de Nazianz) că vor veni și ei. Fostul coleg de la Atena îi declarase în scris
(Epist. 53 Migne, P.G. 37, 102) că va îmbrățișa aceeași viață de retragere mânăstirească. Dar el tot
amâna acest pas. Uneori propunea (ep. 98) ca loc de retragere o prăpastie de lângă Nazianz. Sf.
Vasile descria cu entuziasm regiunea Annisei. Fragmentar, descrierea e cuprinsă și în Vechile
rândueli ale vieții monahale, Mănăstirea Dobrușa, 1929, p. 242.
22 Homer, Odiseea, I, 51.
23 Strymon (— Struma) izvorăște din masivul Vitoșa de lângă Sofia și se varsă în golful Orfani din
Marea Egee.

Page 10 of 22
 și satură din destul pe toți din jur prin mulțimea nesfârșită de pești care se adună în
vâltorile lui.
Să-ți mai pomenesc și de văzduhul înmiresmat al ținutului și de aerul răcoros
de pe valea râului? Sunt destui care rămân fermecați de mulțimea florilor ori de
ciripitul încântător al păsărelelor. Eu însă n-am vreme să mă gândesc la așa ceva.
Admirația cea mai mare, pe care aș putea-o aduce locurilor acestora, este aceea că
fiind în stare să ofere tot felul de bunuri folositoare vieții, locurile acestea ne dau
roadele cele mai plăcute din câte pot exista, și anume: liniștea, aceasta nu numai
pentru că aici ești departe de zgomotul orașelor, ci mai ales pentru că ele nu lasă pe
nici un călător să treacă pe aici, în afară de cei care vin și ne ajută la vânat. Căci să nu
uit! în afară de alte bunătăți, ținutul acesta este și foarte bogat în animale sălbatice, nu
atât în lupi sau urși - Doamne ferește! - cât mai ales în cirezi întregi de cerbi și
căprioare, sau iepuri, care-și află aici din destul hrana, și tot felul de alte asemenea
animale24.
Înțelegi, dar, în ce primejdie ar fi căzut prostul de mine, dacă aș fi acceptat să
schimb acest loc cu Tiberina, care-i una din văgăunile și prăpăstiile 25 cele mai adânci
ale lumii.
Să nu iei în nume de rău că abia apuc să ajung în acele minunate ținuturi ale
Pontului! După ce a aflat insulele Echinadelor Ionice nici Alcmeon nu și-a mai
continuat drumețiile26.

Grigorie de Nazianz - Epistola 2: Către același27

1. Nu-mi place să fiu acuzat din cauza Tiberi- nei28, a noroiului și a iernilor de
aici, o, tu care ești atât de neafundat în noroi pășind pe vârfuri și călcând pe scânduri,
sau tu care ești înaripat și înălțat [în zbor] purtat pe săgeata lui Abaris 29, încât, deși

24 Știm și din Viața sfintei Macrina (trad. T. Bodogae, Sibiu, 1947, p. 18-21) că hrana câștigată aici se
făcea (ca și pe vremea bunicilor lor) prin vânătoare.
25 Acolo, lângă Arianz, pe proprietatea lui, invitase St. Grigorie de Nazianz pe Vasile, spre a trăi în
retragere.
26 Alcmeon din Argos a fost urmărit de furii pentru că a omorât pe tatăl său la îndemnul mamei sale,
după cum ne spune tragedia Cei șapte contra Tebei
27 Scrisoarea datează tot din 361. Probabil replica Sf. Vasile, care nu s-a păstrat, era foarte ironică,
pentru că Sf. Grigorie îi întoarce ironiile despre noroaiele și iernile Capa- dociei, obiectând traiul
urban al Sf. Vasile, viața de „lux” prin cumpărarea de la piață și negustori.
28 Tiberina este o localitate aproape de Nazianz, în Capa- docia, unde și Sf. Vasile a stat un timp, după
care s-a mutat în Neocezareea în Pont. Aici era o prăpastie, unde Sf. Grigorie ar fi dorit să ducă
viață ascetică, învitându-1 și pe Sf. Vasile. în Ep. 14 acesta îi va răspunde însă că „Tiberina este una
din văgăunile și prăpăstiile cele mai adânci ale lumii”, în schimb despre Annisa vorbește ca de
„acele minunate ținuturi ale Pontului”, cf. Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Partea III, p. 148. Disputa
este doar în materie de gust.
29 Șaman și preot al lui Apollo, de origine hiperborean (din nordul Mării Negre, în Eurasia centrală și
nordică). După Herodot, Istorii 4, 36, Abaris a călătorit pe o săgeată în întreaga lume, postind în

Page 11 of 22
 ești capadocian, să fugi de cele ale Capadociei. 2. Sau am făcut oare vreo nedreptate
că voi sunteți palizi, respirați greu și vă măsurați soarele, pe când noi suntem
strălucitori, ne săturăm și nu suntem limitați? Căci pe acestea nu le aveți. 3. Dar trăiți
în lux, sunteți bogați și cumpărați la piață. Pe aceasta nu o laud. De aceea fie încetezi
să ne reproșezi noroaiele
- căci nici tu nu ți-ai făurit cetatea, nici noi iernile
- fie și noi îți vom reproșa în schimbul noroaielor negustorii și [alte]
asemenea lucruri netrebnice pe care le poartă cetățile.

Grigorie de Nazianz - Epistola 4: Către Vasile30

1. Tu le ironizezi și le destrami pe cele ale noastre, fie glumind, fie vorbind

serios. Nu-i nimic. Râzi doar, umple-te de învățătură și bucură-te de prietenia noastră.
Toate cele de la tine ne sunt folositoare, de orice fel ar fi vreodată și oricum ar fi. 2.
Căci mi se pare că le ironizezi pe cele de aici nu ca să ironizezi [ceva], ci ca să mă
atragi spre tine, dacă te înțeleg cumva, ca cei care îndiguiesc râurile ca se le abată
într-altă parte. Așa îmi sunt mereu [vorbele] tale. 2. Iar eu mă minunez de Pontul tău,
de întunecimea pontică și de locul vrednic [mai degrabă] de refugiu, de crestele de
deasupra capului și de fiarele, care vă încearcă cre- dința 31, de prăpastia care se
găsește dedesubt, apoi de gaura de șoarece32 [denumită] cu numele solemne de
„loc de meditație”33, „mănăstire”34 și „școală”35, de tufișurile de plante sălbatice
și de coroana munților stâncoși, cu care nu vă încoronați, ci vă închideți, 4. de aerul
măsurat și de soarele râvnit, pe care îl întrezăriți ca printr-un horn, o, cimerieni
pontici fără de soare și condamnați nu numai la șase luni de noapte, după cum spun
unii, ci care nu aveți nici măcar o parte a vieții neumbrită, ci o noapte lungă întreaga
acest timp. Herodotus, voi. 2: Books III and IV, trad. A.D. Godley, William Heinemann, London;
G.P. Putnam's Sons, New York, 1921 (The Loeb Classical Li- brary) pp. 234-235. David Asheri,
Alan Lloyd, Aldo Corcella, A Commentary on Herodotus Books I-IV, Oxford University Press,
Oxford, 2007, pp. 607- 608.
30 Prin această epistolă, care datează tot din 361, îi răspunde Ep. 14 a Sf. Vasile, în care acesta își
acuză prietenul că este atât de „greu de convins”, încât „trebuind să renunț la deșartele speranțe pe
care mi le pusesem în tine [Sf. Grigorie]”, se retrăsese la Annisa, în Pont. întemeiază o mănăstire la
poalele unui munte, într-o zonă abruptă, încât nu avea acces decât prin față. Dar priveliștea era
splendidă, Sf. Vasile vorbind de râulețul care curgea apring ca depășind frumusețea Strymon-ului
din Amfipoli. De asemenea, amintește „mulțimea florilor”, „ciripitul încântător al păsărelelor”,
„liniștea departe de zgomotul orașelor”, fiind vizitat doar de cei care se încumetă să caute vânat - cf.
Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Partea III, p. 147-148.
31 În Ep. 14, Sf. Vasile spunea totuși că nu ar fi vorba de lupi și urși, ci de „cirezi întregi de cerbi și
căprioare sau iepuri” - cf. Sf. Vasile cel Mare, Scrieri. Partea III, p. 148.
32 Gr. myoxia este un cuvânt inventat de Sf. Grigorie - cf. trad. P. Gallay, voi. 1, p. 3, n. 4. Jean
Bernardi vorbește de „gaură [vizuină] de marmotă” - cf. Jean Bernardi, Grigorie din Nazianz, p. 98.
33 Gr. phrontisterion.
34 Gr. monasterion.
35 Gr. schole.

Page 12 of 22
 viață36 și cu adevărat «umbra morții»37, ca să grăiesc ca Scriptura. 5. Laud și «calea
îngustă și smerită», care nu știu dacă duce la împărăție sau la iad - dar care [sper] să
ducă de dragul tău la împărăție! - și [pământul] din mijloc, pe care - ce vrei? -, mă
înșel dacă îl numesc Eden și izvorul împărțit în patru capete din care lumea se adapă 38
sau pustiul uscat și fără apă, pe care cine îl va [putea] îmbrânzi, lovind piatra cu
toiagul lui Moise39?! 6, Căci [partea]
care a scăpat de pietre este cu râpe, cea care [a scăpat] de râpe are spini; cea
dincolo de spini este stâncă; iar calea de peste aceasta este abruptă pe ambele părți și
încordează mintea călătorilor și o exersează pentru [păstrarea] siguranței. 7. Iar râul
care năvălește jos este pentru tine Strymon din Amfipoli 40 și liniștit. Dar nu are pește,
cât mai degrabă pietre; nici nu se varsă într-un lac, ci năvălește în adânc, o, tu
lăudărosule și născocitorule de nume noi! 8. Căci este mare și înspăimântător și
vuiește mai mult decât psalmodia celor de deasupra. Cataractele și Catadoupa 41 sunt
nimic pe lângă el. Unul ca acesta al vostru mugește ziua și noaptea. 9. Este stâncos și
de netrecut; tulbure și imposibil de băut; singurul său lucru blând este că nu mătură
locașul vostru când șuvoaiele și iernile îl înfurie. 10. Aceste sunt cele pe care noi [le
credem] despre aceste Insule ale Fericiților - iar acum ale fericiților de voi. 11. Dar tu
mi te minunezi de șerpuirile sub formă de semilună, care mai degrabă strangulează
trecerile de la poalele muntelui vostru decât să le blocheze, de lanțul muntos care se
ridică deasupra creștetului, care vă face viața ca cea a lui Tantal 42, de brizele care
pătrund și adierile pământului, care vă însuflețesc când sunteți amorțiți, 12. de
păsările cântătoare, care ciripesc, ( însă de foame, și zboară, dar a pustiu. Nimeni nu
vine decât, spui [tu], la vânătoare. Adaugă [te rog]: și ca să vă numere morți. 13.
Aceste [vorbe] sunt prea lungi pentru epistolă, dar prea puține pentru o comedie.
Dacă vei găsi gluma cu măsură, bine vei face; iar dacă nu, vom adăuga și mai mult.

Grigorie de Nazianz - Epistola 5: Către același43

36 Aluzie la Homer, Odiseea, 11, 15-19, după care cime- rienii se aflau la extremitatea locuită, lângă
Okeanos care înconjura întregul pământ; fiind învăluiți în ceață și nori, nu cunoșteau lumina
soarelui - cf. Homer, The Odyssey, trad. A.T. Murray, Harvard University Press/William
Heinemann LTD, Cambridge, Massachusetts/ London, voi. 1, 1945 (The Loeb Classical Library),
pp. 386-387.
37 Ps 22, 4.
38 Fc 2, 10.
39 Iș 17, 6.
40 Oraș important din Macedonia, pe malul râului Stry- mon, situat pe Via Egnatia.
41 Prima cataractă a Nilului.
42 Tantal, rege în Lydia, în regiunea muntelui Sipylus. Deși era un favorit al zeilor, din cauza unei
greșeli impardonabile față de zei, prezentate însă diferit, a fost osândit veșnic. Chinurile sale sunt
descrise în Odiseea, 11, 582-592 (trad. A.T. Murray, pp. 426-429): flămând și însetat, se afla într-un
râu din care nu putea să bea, iar deasupra sa se aflau fructe din care nu putea să mănânce. Cf. Jenny
March, Cassells's Dictionary of Classical Mythology, Cassell, London, 2001, pp. 718-720.
43 Scrisoarea, datând tot din 361, continuă șirul ironiilor din cea precedentă. John McGuckin consideră

Page 13 of 22
 1. Pentru că găsești gluma cu măsură, vom adăuga și următoarele. Prefața este
din Homer: „Ci vino, schimbă tema și cântă frumusețea interioară” 44, adă- postul45
fără acoperiș și fără ușă, vatra fără foc și fără fum, pereții uscați de foc, ca să nu fim
nimeriți de picăturile de noroi, condamnați ca Tantal însetați în apă, 2. ospățul acela
jalnic și fără mâncare, la care suntem chemați din Capadocia, nu ca [de fapt] la
sărăcia lotofagilor46, ci ca la masa lui Alcinoos47, noi tineri naufragiați și mizerabili48.
3. Căci îmi aduc aminte de acele pâini și de acele supe - căci așa se numesc - dar mi-
am adus aminte și de dinții care alunecau pe bucățile [de pâine], apoi se încleștau și
trăgeau ca dintr-un mâl. 4. Tu însuți ai făcut din acestea mai mult decât o tragedie,
lăudându-te cu propriile suferințe. Dacă nu ne scăpa cu adevărat din acestea marea
hrănitoare de săraci - vorbesc de mama ta49 -, care s-a arătat ca un liman la vremea
[potrivită] celor cuprinși de furtună, de mult eram morți, mai degrabă jalnici decât de
lăudat pentru credința pontică. 5. Cum să las deoparte grădinile nedemne [să fie
numite] grădină50 și fără legume și bălegarul ca al lui Augias 51 curățat din casă, cu
care le-am umplut pe acelea, când scoteam un car imens, eu fiind culegătorul de vie,
iar tu cel mâncăcios52, cu acești grumaji și aceste mâini care mai poartă încă urmele
trudelor - o, pământule și soare și aer și virtute!-- căci voi face o mică tragedie - nu ca
să legăm Hellespontul53, ci ca să nivelăm râpa. 6. Dacă nu te vei supăra deloc de cele

că ascetismul preferat de Sf. Grigorie era unul teoretic și aristocrat, nu atât de spartan ca cel de
influență rurală, egipteană și siriană, centrat pe munca fizică, aplicat de Sf. Vasile (cf. J.A.
McGuckin, St Gregory of Nazianzus, pp. 94-99).
44 Homer, Odiseea, 8, 492 (trad. A.T. Murray, pp. 292295). Sf. Grigorie adaptează versul homeric,
înlocuind „frumusețea calului [troian]” cu cea „interioară”.
45 Aici nu este vorba de mănăstirea propriu-zisă, ci de un adăpost pentru meditație din preajma
mănăstirii, pe care cei doi l-au improvizat probabil într-o peșteră cu pereții umezi din apropiere (cf.
J.A. McGuckin, St Gregory of Nazianzus, p. 98).
46 Lotofagii, „mâncătorii de lotus”, o populație africană descrisă în Odiseea, 9, 84: „cei care consumă
o mâncare florală” (trad. A.T. Murray, pp. 308-309).
47 Rege al feacilor din insula Scheria (cf. Homer, Odiseea, 6, 8-12, trad. A.T. Murray, pp. 206-207) l-a
primit deosebit de cald pe Ulise, cu un ospăț la care a sacrificat 12 oi, 8 porci și 2 boi. Homer,
Odiseea, 8, 59-61 (trad. A.T. Murray, pp. 262-263).
48 Folosind denumirea de „naufragiat”, Sf. Grigorie se compară cu Ulise.
49 Sf. Emilia, mama Sf. Vasile cel Mare. Sf. Macrina a adus- o și pe aceasta în comunitatea monastică
din Annisa (cf. J.A. McGuckin, St Gregory of Nazianzus, pp. 90, 94).
50 Este inventat aici un cuvânt nou - âkepos (kepos „grădină” plus a privativ).
51 Rege al Elisului în Peloponez. Deținea o imensă herghelie și staule pe măsură, a căror curățare a
devenit cea de-a cincea muncă a lui Heracle. Cf. J. March, Cassells's Dictionary of Classical
Mythology, pp. 159-160.
52 Dorește să sugereze o pereche amuzantă.
53 Aluzie la episodul construirii unui pod mobil peste Hellespont (strâmtoarea Dardanele) de către
oștirea invadatoare a lui Xerxes. După o primă tentativă nereușită, podul de frânghii și papirus fiind
măturat de o furtună, Xerxes a poruncit ca marea să fie pedepsită cu 300 de lovituri de bici, să i se
arunce o pereche de cătușe și să fie amenințată verbal - Herodot, Istorii, 7, 34-35 (cf. Herodotus,
vol. 3: Books V- VII, trad. A.D. Godley, William Heinemann, London, G.P. Putnam's Sons, New
York, 1922 (The Loeb Classical Library), pp. 347-349). A doua încercare, podul fiind de data
aceasta sprijinit pe vase, a reușit. Prin această aluzie, Sf. Grigorie invocă deosebitele greutăți.

Page 14 of 22
 spuse, nici noi în niciun caz. Dar dacă te vei supăra, cu atât mai mult noi de cele
întâmplate. Le vom lăsa deoparte pe cele mai multe, din respect față de alții de care
ne bucuram mult.

Grigorie de Nazianz - Epistola 6: Către același54

1. Pe primele despre traiul pontic le-am trimis în glumă, nu în serios, dar cele
pe care le scriu acum sunt foarte serioase. 2. „Cine m-ar pune în luna zilelor acelora
de dinainte”55, în care petreceam cu tine fiind în suferință, de vreme ce durerea de
bună voie este mai de cinste decât plăcerea fără de voie? 3. Cine [îmi] va da [înapoi]
psalmodiile, privegherile, retragerile prin rugăciune către Dumnezeu și viața care
părea nematerială și netrupească? Cine comuniunea și unitatea56 fraților admirați și
înălțați de tine? 4. Cine întrecerea și străduința pentru virtute, pe care ni le întăream
prin regulile scrise și prin canoane? Cine sârguința pentru cuvintele dumnezeiești 57 și
lumina din ele găsită cu călăuzirea Duhului? 5. Sau, ca să vorbesc de cele mai mici și
mai ușoare, cine [îmi va da înapoi] pravila zilnică și munca de sine? Cine strângerea
de lemne și tăiatul de pietre? Cine grădinăritul și irigarea cu șanțuri? Cine platanul
acela de aur mai cinstit decât cel al lui Xerxes 58, sub care nu un rege moleșit a șezut,
ci un monah ponosit,
6. pe care eu l-am sădit, și Apollo l-a udat - [adică] tu, cinstite -, dar
Dumnezeu l-a făcut să crească spre cinstea noastră 59, ca să rămână o amintire la voi a
sârguinței noastre, așa cum în chivot se spune și se crede că [era] toiagul lui Aaron
care a înmugurit60.
7. Este foarte ușor să te rogi pentru acestea, dar să le dobândești nu este
ușor. Ci fii alături de mine, respiră împreună, lucrează împreună virtutea și păstrează
folosul pe care l-am cules cândva împreună prin rugăciuni, ca să nu ne destrămăm
puțin câte puțin ca o umbră, când trece ziua. 8. Cât despre mine te respir pe tine mai
degrabă decât aerul și doar de aceea trăiesc ca să stau cu tine fie când ești de față, fie
prin închipuiri când lipsești.

54 Epistola continuă șirul celor precedente, datând din anul 361, însă schimbă tonul ironic cu unul
elegiac. Sf. Gri- gorie își propusese de altfel să scrie și o mică tragedie pe această temă. în scrisoare,
tonul devine foarte patetic, arătând că lucrurile pe care le ironiza în scrisorile precedente îi erau în
realitate foarte apropiate.
55 Iov 29, 2.
56 Gr. symphychia „unitatea de suflet”.
57 Sfânta Scriptură.
58 După Herodot, Istorii, 7, 31 (trad. A.D. Godley, pp. 344-345), Xerxes a întâlnit un platan foarte
frumos în Lydia, aproape de capitala Sardis, pe care l-a ornat cu aur și a pus să fie păzit de unul
dintre Nemuritori. Cf. Pierre Briant, From Cyrus to Alexander. A History of the Persian Empire,
trad. Peter T. Dani- els, Eisenbrauns, Winona Lake, Indiana, 2006, pp. 234-235.
59 1 Co 3, 6.
60 Nm 17, 8-10.

Page 15 of 22
 Grigorie de Nazianz - Epistola 8: Către Vasile61
1. Aprob prefața epistolei tale. Dar ce nu este de aprobat din [cuvintele] tale?!
Și tu ai fost cucerit să scrii ca noi, după ce am fost siliți spre demnitatea preoțească62.
2. Într-adevăr aceasta nu ne-a preocupat. Căci suntem unul pentru celălalt, dacă alții
[ar putea să fie], martori credincioși ai iubirii pentru filosofia smerită care rămâne jos.
3. Dar poate că era mai bine ca aceasta să nu se întâmple. Sau nu știu ce să spun,
necunoscând iconomia Duhului. 4. Dar dacă s-a întâmplat, trebuie să o porți, cel puțin
după cum mi se pare, mai ales din cauza timpului care a adus asupra noastră multe
limbi eretice, ca să nu ne rușineze nici viața noastră, nici speranțele celor care au
crezut.

Grigorie de Nazianz - Epistola 40: Către Vasile63

1. Să nu te miri dacă mi se pare că zic ceva paradoxal, nespus mai înainte de

vreunii. Mi se pare că ai slava unui bărbat hotărât și neclintit și ferm în cuget, dar mai
[degrabă] simplu decât ferm în a hotărî și a face multe. 2. Căci cel ce este lipsit de
răutate suspectează mai cu anevoie răutatea, după cum este și ceea ce se petrece
acum. Ne-ai chemat în metropolă, sinodul pentru episcop fiind adunat, iar născocirea
era plauzibilă și convingătoare. Părea că ești bolnav și că îți dai ultima suflare și
doreai să ne vezi și să [ne] spui ultimele cuvinte64. Nu știu ce se va întâmpla și ce
vom face cu [această] problemă când vom fi de față. 3. Eu însă am pornit, fiind foarte
supărat pentru [această] problemă. Căci ce îmi este mai presus decât viața ta sau mai
tulburător decât plecarea [ta]?! Am vărsat izvoare de lacrimi și te-am jelit și m-am
simțit acum pentru prima dată într-o stare nefilosofică. Căci ce n-am îndeplinit dintre

61 Este răspunsul la o scrisoare trimisă de Sf. Vasile, în care își anunța prietenul că a fost hirotonit.
Datează din 362, când proaspătul episcop Eusebiu de Cezareea Capadociei își constituie un cerc de
preoți colaboratori.
62 Sf. Grigorie fusese deja hirotonit la Crăciunul din 361 în Nazianz, el fugind însă imediat în Pont, la
Sf. Vasile. La întoarcere își va face apologia fugii (cf. versiunea remodelată în Cuvânt de apărare
pentru fuga în Pont după ce a fost hirotonit și pentru întoarcerea lui de acolo, în: Sf. Ioan Gură de
Aur / Grigorie din Nazianz / Sf. Efrem Sirul, Despre preoție, trad. D. Fecioru, EIBMBOR,
București, 1987, pp. 157-222).
63 Este scrisă în iunie 370, la moartea episcopului Eusebiu de Cezareea Capadociei.
64 Pretextând boala, Sf. Vasile îl cheamă pe Sf. Grigorie pentru a-l susține de fapt în sinodul pentru
alegerea noului episcop. Abia când află că este vorba de un sinod și de alegerea noului episcop, Sf.
Grigorie își dă seama că prietenul său exagerase. Se întoarce în Nazianz, ulterior doar tatăl său, Sf.
Grigorie cel Bătrân, episcopul de Nazianz, participând la sinod și susținându-1 pe Sf. Vasile. Din
Nazianz, Sf. Grigorie însă își ajută discret prietenul: îl convoacă la sinod pe Eusebiu de Samosata,
susținător al niceenilor și redactează în numele tatălui său o scrisoare de recomandare făcută
sinodului în favoarea Sf. Vasile (Ep. 41), care să fie discutată până la sosirea episcopului de
Nazianz - cf. J.A. McGuckin, St Gregory of Nazianzus, pp. 171-175. Oricum, Sf. Vasile își dorea
tronul episcopal într-un interes nobil: alegerea lui asigura ortodoxia niceană în Capadocia - cf. Paul
Gallay, La vie de Saint Grego- ire de Nazianze, Emanuel Vitte, Lyon/Paris, 1943, pp. 92-95.

Page 16 of 22
 cele ale înmormântării?!65 4. După ce am aflat că episcopii se întâlnesc în cetate, am
dat înapoi din avânt, m-am minunat mai întâi că nu ai văzut ceea ce este potrivit și nu
te-ai păzit de multele limbi (glasuri), care îi insultă degrabă pe cei curați. în al doilea
rând, că nu ai considerat că acestea ni se cuvin ție și mie, cărora și cuvântul și viața și
toate ne erau comune, fiind astfel de la început în armonie unul cu altul de la
Dumnezeu. în al treilea rând - să fie și acesta spus - că ai socotit că asemenea
propuneri sunt pentru cei mai evlavioși și nu pentru cei mai puternici sau cei mai
prietenoși cu mulțimile. 5. Eu din cauza aceasta am dat înapoi66 și mă retrag. Dar ție
însuți dacă ți se pare [potrivit], gândește- te să fugi de tulburările din mijlocul
[acestora] și de suspiciunile cele răutăcioase. Iar evlavia ta (pe tine) o voi vedea
atunci când lucrurile se vor așeza și va fi timp; și îți voi reproșa [și altele] mai multe
și mai grave.

Grigorie de Nazianz - Epistola 45: Către Vasile67

1. Când am aflat că ai fost pus pe tronul cel înalt și Duhul a reușit să arate
candela pe sfeșnic68, care nici înainte nu lumina slab, recunosc [că] m-am bucurat. De
ce nu aș fi făcut-o, văzând că obștea Bisericii era într-o stare rea și avea nevoie de o
asemenea călăuzire? 2. Dar nu am alergat către [tine] imediat, nici nu voi alerga,
chiar dacă tu însuți mi-ai cere aceasta. Mai întâi ca să-ți păzesc demnitatea și ca să nu
pari că-[ți] aduni partizani cu bădărănie și înfierbântare, cum spun calomniatorii. 3. În
al doilea rând, pentru a-mi face [o poziție] stabilă și ireproșabilă. Poate că vei spune:
„când vii” și „până când stai retras”? Până când va porunci Dumnezeu și vor trece
umbrele atacatorilor și ale invidioșilor. 4. Căci știu sigur că leproșii nu vor rezista să-i
închidă lui David Ierusalimul69.

Vasile al Cezareei - Epistola 71: Către Prietenul Grigorie (de Nazianz)70

I
Am primit scrisorile cuvioșiei tale prin intermediul preacucernicului frate
65 Se observă ironia fină. Hiperbolizându-și manifestările la primirea veștii îmbolnăvirii prietenului
său, dorește de fapt să-l mustre pentru că a recurs la această stratagemă pentru a-1 convoca în
Cezareea și a-1 ajuta să ajungă episcop.
66 Lit. „am lovit pupa [de valuri]”, adică a vâsli înapoi, pentru a opri corabia.
67 Epistola este scrisă după sept. 370, când Sf. Vasile este ales episcop de Cezareea. Ea conține
felicitările adresate, răspunzând și unei invitații adresate de Sf. Vasile de a veni în Cezareea. Sf.
Grigorie nu se deplasează în metropolă, dorind să se țină depare de politica bisericească, fapt pe
care îl motivează cu grija de a nu produce tulburări prin suspiciunea de partizanat cu Sf. Vasile.
68 Mt 5, 15.
69 2 Rg 5, 6.
70 Scrisă în anul 371.

Page 17 of 22
 Elinios, care mi-a istorisit cu de-amănuntul și sincer tot ce mi-ai dat să înțeleg și cred
că nu-i greu să ghicești starea sufletească ce m-a cuprins auzind de toate acestea71.
Dar, întrucât dragostea ce-ți port o socot a fi ceva mult mai mare decât orice supărare,
am primit tot ce mi s-a adus la cunoștință în modul în care se cuvenea să mă rog
Bunului Dumnezeu, ca nici în restul zilelor și ceasurilor vieții mele să nu-mi scadă
prețuirea pe care ți-o păstram și până acum, întrucât nu știu să-ți fi greșit cu nimic,
nici puțin, nici mai mult.
Iar dacă unul sau altul se va fi mândrit cu aceea că abia de curând a început să
țină rânduielile vieții creștine, venirea lui alăturea de mine i-ar aduce o mărire
oarecare, închipuindu-și lucruri pe care nu le-a putut auzi și tălmăcind fapte pe care
nu le-a înțeles, lucru care nu-i de mirare. Dimpotrivă e de mirare și straniu lucru că-i
dau ascultare până și cei mai de încredere dintre voi, fraților, și, după cât se pare, nu
numai că ascultă astfel de lucruri, ci încep 72 să le și urmeze. Dacă un astfel de om a
ajuns să fie luat drept dascăl, iar eu simt jertfa bătăii de joc, însemnează că vremile
tulburi prin care trecem ne-au învățat să le întâmpinăm toate cu răbdare. Căci din
pricina păcatelor noastre ne-am obișnuit de multă vreme cu ticăloșii mai rele și decât
aceasta. Dar dacă eu n-am adus până acum nici o mărturie în legătură cu concepția
mea despre Dumnezeu73, atunci n-o să răspund nimic nici de astă dată. Pentru că pe
cei pe care nu i-a putut convinge atitudinea mea de atâta amar de vreme, cum ar
putea-o face oare o scurtă scrisoare de-a mea? Căci purtarea mea de atâta vreme e
destulă mărturie, pe când cele spuse de calomniatorii mei nu trebuie privite decât ca
flecăreli. Oricum, însă, dacă am îngăduit gurilor neînfrânate și inimilor nesimțite să
spună ce vor și am plecat cu plăcere urechile să le ascultăm, atunci nu numai noi am
fi cei care ne-am potrivi lor, ci și alții s-ar lua după noi74.

II
Pricina acestor lucruri stă în ceea ce de multă vreme te-am prevenit. Acum sunt
dezamăgit și tac pentru ca să nu fac tulburare și mai mare. Pentru că dacă noi am fi
trăit împreună în spiritul vechii înțelegeri și în conformitate cu răspunderea pe care
ne-am asumat-o față de sfânta Biserică, atunci n-am fi dat nici un prilej pentru astfel
de bârfeli.
Iar tu dacă crezi, lasă-i pe oamenii aceștia în treaba lor și fă-mi plăcerea și vino
să lucrăm împreună în lupta care ne așteaptă spre a face de rușine pe dușmanul care s-

71 Când scria această epistolă Sf. Vasile era pus la grea încercare. Provincia Capadochia era scindată
în două și sprijinirea episcopilor arieni se făcea pe față. El însuși era amenințat cu exilul și cu
confiscarea avutului.
72 Nu ni se dă numele. Se pare că cel vizat e Eustațiu de Sebasta.
73 Pare a fi o aluzie la învățătura despre divinitatea Duhului Sfînt, pe care o tăgăduiau macedonienii.
Sfântul Vasile se exprimase despre ea în chip «iconomicos», cerând să se adopte formula uzitată la
Botez. E drept că în lucrarea sa Despre Duhul Sfânt, Sf. Vasile nu folosește expresia „de o ființă”,
dar în două locuri din tratatul Contra lui Eunomiu (III, 4; III, 5) el folosește atributul „divin”.
74 Acuzele ar putea să se refere și la Sf. Grigorie.

Page 18 of 22
 a întrarmat împotriva noastră. Chiar și numai arătându-te, le vei stăvili acestora
avântul și vei împrăștia pe cei care s-au legat să răstoarne liniștea împărăției, căci din
darul pe care ți l-a dat Dumnezeu, le vei arăta că tu ești conducătorul luptătorilor
noștri75, închizând orice gură nelegiuită care grăiește fărădelege împotriva lui
Dumnezeu. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci faptele vor arăta cine te va urma
pe drumul cel bun și cine ezită și trădează, în chip viclean, învățătura cea adevărată.
Iar dacă interesele Bisericii sunt trădate, atunci puțin mă interesează să mai conving
prin vorbe pe oamenii care mă prețuiesc atât cât ar putea prețui cei ce n-au învățat
niciodată să se măsoare cu ei înșiși.
De altfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, în scurtă vreme, calomniile vor fi date pe
față prin mărturia faptelor, din clipa în care simt că vom avea să suferim încercări și
mai grele76 pentru cuvântul adevărului. Iar dacă acest lucru nu va avea loc, atunci tot
vom ajunge să fim alungați din Biserică și din patrie. Dacă nimic din toate acestea nu
se va întâmpla, atunci judecata lui Hristos nu este departe. De aceea dacă dorești să
ne întâlnim în interesul Bisericilor, sunt gata să-ți ies întru întâmpinare până acolo
unde dorești, iar dacă ceri să combat calomniile, apoi la așa ceva n-am vreme să
răspund.
Grigorie de Nazianz - Epistola 48: Către același77
1. Nu încetezi să ne ponegrești că [suntem] needucați, stângaci, neprietenoși și
nevrednici nici măcar să trăim, pentru că am îndrăznit să le înțelegem pe cele
suferite?! Și tu însuți ai spune că nu am nedreptățit cu nimic altceva, nici nu știm
despre noi înșine să-ți fi făcut vreun rău fie într-o chestiune mare, fie într-una mică,
[și] nici nu am consimți la [aceasta]. Am cunoscut doar că suntem înșelați, mult prea
târziu, dar am cunoscut. 2. Dăm vina pe tronul [mitropolitan] care te-a făcut deodată
mai înalt decât noi78. Și ne temem să nu fim învinuiți de [faptele] tale și [să fie
nevoie] să ne apărăm în fața celor care le știu clar atât pe cele de dinainte ale noastre,

75 Îl vor fi durut pe Sf. Vasile cuvintele de refuz rostite de Sf. Grigorie cu ocazia hirotonirii „silnice”
pentru Sasima „n-am să iau armura” (Epist. 48, Migne, P.G. 37, 100), totuși insistența Sf. Vasile își
va da roadele, mai târziu.
76 Presimțire avută de Sf. Vasile în legătură cu amenințările lui Modestos. Totuși trebuie observat că
nici împăratul n-a îndrăznit să meargă prea departe în legătură cu soarta Sfântului Vasile.
77 Scrisă aproape de Pastile anului 372. Ca să contracareze împărțirea teritorială care îl dezavantaja
prin apariția rivalului Antim de Tyana. Sf. Vasile creează noi episcopii, unde își instalează
apropiați: Amfilohie, vărul Sf. Grigorie, în Iconiu, Sf. Grigorie în Sasisma (azi Tirhan/Hasankoy),
Sf. Grigorie, fratele Sf. Vasile, în Nyssa.
78 Sf. Grigorie a fost hirotonit episcop prin insistențele Sf. Vasile și ale tatălui său, Sf. Grigorie cel
Bătrân. De altfel, chiar în cuvântarea rostită la instalare a spus: „Nu, n-am fost convins, am fost
silit” (Cuv. 9), iar în De vita sua, punea ace- easta direct pe seama ambiției episcopale a prietenului
său: „Nu știu dacă trebuie să-mi fac reproșuri mai degrabă mie însumi [...] sau ție, cel mai bun între
bărbați, din pricina înălțimii pe care ți-a dat-o scaunul? [...] Cum m-ai putut abandona atât de mult
încât să piară din viață o lege a prieteniei care-i cinstește astfel pe prieteni? Ieri eram lei; astăzi eu
sunt o maimuță, iar pentru tine e puțin lucru să fii și un leu [...] Deși în celelalte era cu totul în afara
minciunii, acela [Vasile] era pentru mine un mincinos, pentru că [...] el mă silea să urc pe scaunul
unei episcopii, și însuși tatăl meu mi-a jucat a

Page 19 of 22
 cât și pe cele de acum. Dintre cele pe care le sufăr acesta este cel mai hilar și mai
jalnic [lucru], ca [cineva] să fie nedreptățit [dar să fie] și învinuit, cum ni se întâmplă
nouă acum. 3. [Unii ne] învinuiesc [de ceva], alții de altceva, cum vrea fiecare, după
felul fiecăruia sau după măsura mâniei împotriva noastră, iar cei mai omenoși [ne
învinuiesc] de dispreț și nesocotință și că noi am fost aruncați după ce am fost
folosiți, ca cele mai de necinstit dintre vase [care] nu mai sunt vrednice de nimic sau
ca aceste suporturi pe care [se pun] bolțile, care după fixare sunt îndepărtate și pe
care se scuipă. 4. Dar să-i lăsăm pe aceștia să se bucure și să spună orice ar spune;
nimeni nu va struni libertatea limbii. Și tu, ca răsplată pentru mine, aruncă speranțele
fericite și goale, pe care le-ai născocit împotriva celor care [ne] ponegresc, cum că
sub pretextul cinstei ne tratezi jignitor ca pe niște ușuratici și dedați la asemenea
lucruri. 5. Dar eu voi arăta ceea ce este al meu așa cum este; să nu te superi deloc pe
mine. [Îți] voi spune cele pe care le-am spus deschis și în timpul necazului, fără să fi
fost înfierbântat de mânie nici covârșit de ceea ce s-a petrecut încât să-mi fi pierdut
mințile și să nu știu ce spun. 6. Nici arme nu-mi voi procura, nici strategii nu voi
învăța, pe care nici înainte nu doua oară această festă” - trad. Ioan I. Ică jr., în: J.
Bernardi, Grigorie din Nazianz, p. 304.
le-am învățat, când momentul părea mai potrivit, când toți se înarmau și se
îndârjeau - știi neputințele celor slabi - nici nu-i voi ține piept lui Antim79 celui pus pe
război, deși este un războinic necopt, eu fiind însă simplu și nerăzboinic și susceptibil
[mai degrabă] de răniri. Dar luptă-te tu însuți cu acela, dacă aceasta îți place, căci
trebuințele adesea îi fac războinici chiar și pe cei slabi - sau caută pe unii care să lupte
când [acela] îți ia catârii, păzind trecătoarea, ca acel Amalec care îi ținea calea lui
Israel80. Iar nouă dă-ne în locul tuturor isihia. 8. De ce trebuie să mă războiesc pentru
puii de animale și pentru păsări, și încă unele străine, ca pentru suflete și canoane? De
ce să lipsesc mitropolia de strălucitoarea Sasima79 sau să dezvălui și să arăt gândul
secret, care trebuie să fie tăinuit?80 9. Iar tu fii bărbat și puternic și trage-le pe toate
spre slava ta, după cum râurile [adună] șuvoaiele, fără să pui mai presus nici
prietenia, nici obișnuința cu binele și cu pietatea și fără să dai atenție la ce vei părea
că ești făcând acestea, ci rămânând doar al Duhului. 10. Cât despre noi, vom câștiga
din prietenia ta doar faptul de a nu ne încrede în prieteni și de a nu avea nimic mai de

79 Ignorând noua împărțire administrativă, Sf. Vasile participă împreună cu Sf. Grigorie la sărbătoarea
Sf. Martir Oreste, la poalele Mt. Taurus, în urma căreia sunt strânse daruri episcopale pe care Sf.
Vasile le încarcă pe catâri spre a le duce la Cezareea. Datorită proximității martyrion-ului față de
Tyana. Antim revendică darurile episcopale pentru sine, folosind pentru aceasta un grup înarmat cu
ciomege. Pentru că instalarea în Sasima urma să aibă loc, Sf. Grigorie renunță, profund dezgustat de
rivalitățile episcopale - J.A. McGuckin, St Gregory of Nazianzus, p. 197. Jean Bernardi socotește că
grupul înarmat i-a blocat de fapt chiar Sf. Gri- gorie intarea în Sasima - cf. J. Bernardi, Grigorie din
Nazianz, p. 108. Cert este că Sf. Grigorie nu va ajunge niciodată în Sasima ca episcop, după cum
spune și în De vita sua: „nu m-am lipit deloc de biserica dată mie, nici măcar pentru a aduce o
singură jertfă sau a mă ruga împreună cu poporul ori a-mi pune mâinile peste vreun cleric” (trad. I.I.
Ică jr., pp. 306-307).
80 Iș 17, 8 ș.u.

Page 20 of 22
 cinste decât pe Dumnezeu.
În De vita sua, Sf. Grigorie descrie comic Sasima: „Există o stație la jumătatea
șoselei ce traversează Capadocia, acolo unde aceasta se rupe în alte trei drumuri, fără
apă, fără iarbă, nici măcar liberă, un cătun cumplit de respingător și strâmt. Peste tot
pulbere, zgomote și case, târguri, suspine, perceptori, instrumente de tortură și lanțuri,
iar poporul ei format doar din oameni străini și rătăcitori. Aceasta e Biserica
sasimenilor mei!” (trad. I.I. Ică jr., p. 305).
În De vita sua, vorbește direct de calculul politic și de dorința de putere a Sf.
Vasile: „Aici [la Sasima] [Vasile] și-a făcut un nou scaun [episcopal] în cazul când
altul i l-ar răpi pe al său cu forța. [...] Scaunul nu se putea ocupa fără vărsare de
sânge, pentru că el era in mijlocul câmpului de luptă dintre doi episcopi rivali și se
dezlănțuise o încleștare cumplită, a cărei cauză era împărțirea patriei [provinciei
natale] care organizase în ea două cetăți metropole, mame de copii mici. Sufletele
erau pretextul, cauza reală era iubirea de stăpânirea: căci ezit să spun că au fost
bogățiile și impozitele care zdruncină în chip nenorocit lumea întreagă” (trad. I.I. Ică
jr., p. 305).
Grigorie de Nazianz - Epistola 50: Către același81
1. Cât de înfierbântat și de nărăvaș țopăi [tu] în scrisori! Și nu este nimic
uimitor că tu imediat ce ai gustat din slavă, vrei să ne arăți ce slavă ai găsit, ca astfel
să te faci și mai mărit, ca aceia dintre pictori care zugrăvesc anotimpurile. 2. Dar ca
să fie relatate de către mine toate, cele despre episcopi și despre scrisoarea de care tu
ești nemulțumit, de unde am plecat și încotro am mers și unde ne-am oprit, [această
sarcină] pare să fie mai mare decât pentru o scrisoare și o chestiune nu de apologie [a
mea], cât mai degrabă de istorie. 3. Pentru a o prezenta pe scurt, preanobilul Antim a
venit cu câțiva episcopi, fie pentru a-1 vizita pe tatăl meu, căci aceasta a părut, fie
făcând în grabă cele ce a făcut82. 4. [M]-a pus la multă încercare în multe [privințe]:
parohiile, Sasima, Limnai83, hirotonia noastră, vorbind plăcut, întrebând, amenințând,
apărându-se blamând, lăudând, trasând cercuri în jurul lui, ca și cum ar trebui ca noi
să ne uităm doar spre el și spre noua Mitropolie, care este mai mare. 5. „De ce
circumscrii înăuntru cetatea noastră, de vreme ce noi considerăm cu adevărat

81 Scrisă după Pastile din 372.

82 Sf. Grigorie vorbește aici de un sinod ținut în Nazi- anz, la care Antim și-a argumentat poziția
împotriva Sf. Va- sile, care nici nu a fost invitat. John McGuckin arată că la acest sinod Sf. Grigorie
cel Bătrân a consimțit că Sasima să nu mai fie revendicată, urmând ca Sf. Grigorie (cel tânăr) să
slujească în Nazianz. Deși tonul epistolei este pacificator, abia la final devenind mai caustic, pr.
McGuckin vede aici o ruptură iremediabilă între cei doi, Sf. Vasile nemaiavând de atunci înainte
încredere în Sf. Grigorie ca aliat al politicii sale bisericești - J.A. McGuckin, St Gregory of
Nazianzus, pp. 202-203. Totuși, cred că pr. McGuckin insistă prea mult pe divergențe, de exemplu
argumentând că ulterior Sf. Grigorie nu îl va mai considera pe Sf. Vasile ca mitropolit, ci chiar pe
Antim de Tyana (p. 215). La nivel duhovnicesc însă prietenia dintre cei doi nu a avut de suferit.
83 Urmează ediției lui P. Gallay, care consideră corect gr. limnai „lacuri” ca fiind numele unei
localități. În urma tentativei nereușite a Sf. Vasile de a-l instala episcop de Sasima pe Sf. Grigorie,
Antim de Tyana își întărește poziția în zonă numind imediat un episcop în Limnai.

Page 21 of 22
 [această] Biserică drept mamă a Bisericilor de mult timp?” În final, a plecat fără
izbândă, trăgându-și mult răsuflarea, acuzându- ne de vasilism, ca [un soi de]
filipism. 6. Îți părem cumva că am greșit cu aceasta? Nu cred. Uită-te dar și la
scrisoare, în ce măsură are ceva jignitor din partea noastră. Ne-au impus o adunare
sinodală, dar când eu m-am opus și am numit-o insolență, au considerat o a doua
[posibilitate], ca voi să fiți invitați prin mine pentru a lua o hotărâre referitor la
acestea. 7. Am sprijinit aceasta ca să nu fie prima, lăsând [astfel] totul în seama
voastră, dacă voiți să îi chemați unde și când anume, ceea ce era [poziția] cuiva care
[vă] onorează, nu care [vă] insultă. Dacă nu am nedreptățit deloc prin aceasta, spune
[te rog] restul. Dacă trebuie să o știți de la mine, vă voi citi scrisoarea aceasta a lui
Antim, pe care atunci când a ocupat Limnai, deși noi i-am interzis și l-am amenințat,
ne-a trimis-o, jignind și reproșând și cântând ca un imn de victorie împotriva noastră
ca învinși. 8. Și ce sens are să-l ofensăm pe el pentru voi, dar să vă fim și vouă
neplăcuți ca să-l mulțumim pe acela? Acestea trebuia însă să le cunoști mai înainte, o,
minunatule, și nu să mă insulți, dacă nu pentru alt motiv, măcar pentru că suntem
preoți. 9. Dacă ești fățarnic și ambițios și ne vorbești cu superioritate, ca un mitropolit
unor micropoliți84 sau chiar unora fără sediu85, [atunci] avem și noi mândria să ne
opunem. Căci aceasta este foarte ușor oricui și este deopotrivă cel mai rezonabil.

84 Am păstrat jocul de cuvinte care denotă relația de superioritate între mitropolit, episcopul din
metropola diocezei, și sufraganii săi, din cetățile subordonate.
85 Aluzie la faptul că Sf. Grigorie își părăsise sediul din Sasima.

Page 22 of 22