Sunteți pe pagina 1din 4

FIŞĂ DE LUCRU - Categorii semantice

1.
Sub lumina trandafirie a unui blând apus de soare, pământul pare
adâncit într-o odihnă neclintită: frunzele ațipesc, pregătindu-se pentru tihnitul
somn al nopții; în depărtări, miriștile scânteiază singuratice, ca niște țesături de
fir; iazul își așterne fața umedă, sorbind, până în adânc, din lumina asfințitului.
Din jos, din văi, răsună talanca; iar pe deal, în vii, doinește fluierul.
(Emil Gârleanu, Puișorii)

Cerințe:
1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor
subliniate: tihnitul, singuratice.
2. Scrie două cuvinte folosite cu sens figurat în textul dat.
3. Scrie câte un antonim pentru cuvintele: lumină, blând, depărtare,
asfințit.
4. Alcătuiește trei enunțuri prin care să demonstrezi polisemia
cuvântului fir.
5. Alcătuiește enunțuri cu omonimele somn și bob.
6. Transcrie patru termeni din câmpul lexical al naturii.
7. Alcătuiește familia lexicală a cuvântului blând (patru termeni).

2.
Nicio jucărie nu e mai frumoasă ca jucăria de vorbe. Copiii, ca și oamenii
mari, sunt mai simțitori la vorbe decât la fapte, plăcându-le, mai mult decât
faptele făcute, faptele povestite. Și, dacă povestea miroase a minciună și
minciuna este ticluită bine, povestea le place mult; de unde un scriitor scoate
învățul că închipuirea e mai adevărată decât adevărul și că viața trebuie
răscolită, ca să fie scrisă pe placul cititorului mare și al ascultătorului mic.
(Tudor Arghezi, Poveste cu oi)

Cerințe:
1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor
subliniate: ticluită, învățul.
2. Identifică două cuvinte folosite cu sens figurat în textul dat.
3. Rescrie o pereche de antonime ce apare în text.
4. Alcătuiește trei enunțuri prin care să demonstrezi polisemia
cuvântului a scoate.
5. Alcătuiește enunțuri cu omonimele mai și mare.
6. Alcătuiește familia lexicală a cuvântului om (trei termeni).
3.
Apoi au venit norii în ogradă, și le-au crescut picioare lungi, din cer până-n
pământ, a bubuit cerul, învinețit în părți. Au huruit streșinile, au gâlgâit ulucele,
și când tata a venit din nou călare, despicând ploaia, s-a scuturat de apă și de
abur, și-a șters musteața cu dosul palmei ș-a spus cu glas și mai gros:
— Amarnică vreme!
— Amalnică vleme! l-a îngânat Fănuță, scuturându-se și el, ca un greier
cardaș cu ursul, abia putându-i duce mormăitul în glăsucul lui.
(Ionel Teodoreanu, Pravale-Baba)

Cerințe:
1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor
subliniate: ogradă, amarnică.
2. Identifică două cuvinte folosite cu sens figurat.
3. Rescrie două cuvinte aparținând aceluiași câmp lexical și numește-l.
4. Scrie antonimele cuvintelor: gros, a veni, a crește, lung.
5. Alcătuiește trei enunțuri prin care să demonstrezi polisemia
cuvântului a duce.
6. Alcătuiește enunțuri prin care să demonstrezi că cer este cuvânt
omonim.

4. Indică sensul cuvântului braț în enunțurile:

 Dunărea are trei brațe la vărsare.


 S-a așezat un fluture pe brațul meu.
 Mă învăluie brațele ploii.
 Brațul macaralei se mișcă rapid.
 Cântarul are brațele în echilibru.
 Lustra are patru brațe.
 Dan s-a rănit la braț.
 Mi-am pus mâna pe brațul fotoliului.
 Brațul fântânii avea în capăt o găleată.
 ʺNu-s decât aripi de îngeri în preajmă: nu-s/ decât brațele munților,
arborii cei mai de sus.ʺ (Victoria Ana Tăușan, Pământul)

5. În enunțurile de mai jos, cuvintele subliniate au sens figurat. Construiește


câte un enunț în care aceste cuvinte să aibă sens propriu.

 Ana m-a întâmpinat cu un zâmbet rece.


 I-a încolțit în minte ideea unui proiect interesant.
 Am primit o ploaie de reproșuri pentru întârzierea de la antrenament.
 Oratorul a fost sclipitor.

6.Precizează câte un sinonim și câte un antonim pentru cuvintele: a aprinde,


iubire, uman.

7.Menționează sensul paronimelor din enunțurile date:

 Profesorul a evaluat elevii la sfârșitul unității de învățare.


 Alexandru a avoluat rapid în carieră.

 Ne-am cunoscut într-o conjunctură favorabilă.


 Polițistul a elucidat cazul printr-o conjectură.

 Mihai a revelat un secret de familie.


 Profesorul a relevat calitățile narațiunii.

 Am cumpărat un atlas geografic.


 Am o rochie din atlaz.

 Am studiat un text epic.


 El are un comportament etic.

 Tiberiu provine din Brașov.


 Adrian mă previne asupra pericolelor.

8.Construiește enunțuri cu paronimele scară, scală, escală.

9.Notează antonimul potrivit pentru adjectivul dulce în contextele de mai jos:

 fruct dulce
 cuvinte dulci
 lapte dulce
 brânză dulce
 apă dulce
 sunet dulce
 somn dulce
 pantă dulce
10.Grupează, în tabel, cuvintele din seria de mai jos, aparținând de familii
lexicale diferite.

bunic, bunișor, bunicuță, a îmbuna, străbunic, îmbunare, bunicel, a îmbunătăți,


bunătate, bunică, străbun, bunăstare

Familia lexicală a adjectivului bun Familia lexicală a substantivului bun


(care posedă calități) (tatăl tatălui sau al mamei)

EXERCIȚII DE CREATIVITATE!
LA ALEGERE – DOUĂ DESCRIERI

1. IMAGINEAZĂ-ȚI CĂ EȘTI UN NASTURE PE O HAINĂ. ALEGE-ȚI CULOAREA,


FORMA, MODELUL, TIPUL ÎMBRĂCĂMINTEI (DE IARNĂ SAU DE VARĂ), PE
CARE VREI SĂ FII CUSUT; ÎNCEARCĂ SĂ TE ASORTEZI, SĂ TE POTRIVEȘTI
ÎN ANSAMBLU.
2. REALIZEAZĂ O DESCRIERE A BUNICII. ALEGE UN DETALIU FIZIC AL
BUNICII (DE EXEMPLU: OCHII, ZÂMBETUL, PĂRUL), PE CARE SĂ LE
ASOCIEZI CU ELEMENTE DE PORTRET MORAL. (OCHI BLÂNZI ȘI
MÂNGÂIETORI, PĂRUL NINS, ZÂMBET LARG ȘI JUCĂUȘ ETC).
3. DACĂ NU AI FI FOST OM, CE ALTCEVA ȚI-AI FI DORIT SĂ FII? DESCRIE
ANIMALUL, PLANETA, OBIECTUL ÎN POSTURA CĂRUIA AI VREA SĂ TE
AFLI, ÎNTR-UN MOD CÂT MAI ORIGINAL, FOLOSIND PROCEDEE DE
EXPRESIVITATE ARTISTICĂ.
4. LA INTRAREA ÎN PALATUL VIEȚII VEȘNICE SE AFLĂ NIȘTE DALE DE PIATRĂ,
PE CARE SUNT SCRISE CÂTEVA CUVINTE: PALAT, INTRARE, VERDE,
SCLIPIRI, PLANTE, NEMAIVĂZUT, ÎNCÂNTARE, A ADMIRA, SUFLET,
AROME, AURIU, LUMINOS, CALD, MOALE, FERICIRE, A CREDE, PAȘI,
EMOȚIE, A AUZI, PLĂCUT, ATINGERE, FIRAV, MIC, ÎNCORDARE, A
ÎNCREMENI. FOLOSEȘTE-TE DE ELE ȘI DESCRIE SALONUL DE PRIMIRE DIN
PALAT, AȘA CUM ȚI-L IMAGINEZI TU.

S-ar putea să vă placă și