Dumnezeu a facut primii oameni, pe Adam si pe E, in Paradis, apoi le-a dat-porunca de a

nu se infrupta din pomul vietii, pentru ca acesta este un pacat ce avea

ca efect pedeapsa alungarii lor din Eden. Tema. Poezia " Adam si E"

este un text fictional original, un joc al Creatiei, in care poetul pastreaza

coordonatele textului biblic si anume "Facerea lumii" de catre Dumnezeu, dar viziunea argheziana

este ludica si incarcata de ironie si amuzament. Titlul este sugestiv

pentru zamislirea primilor oameni in Paradisul Divin, Adam si E.In spirit modern,
imaginarul poetic arghezian transureaza povestea bilblica intr-o viziune artistica ludica, ilustrand Facerea

Omului in Univers si and ca fundament Vechiul Testament.

(Structura si compozitia textului poetic) Poezia este structurata in trei secvente lirice
inegale ca marime si un distih, toate fiind dominate de un ton amuzant si usor persiflant despre aparitia
primilor oameni in univers, prezentata in maniera ludica.

Prima secventa lirica. Incipitul il constituie starea divina, exprimata printr-un inedit
gerunziu reflexiv: "urandu-i-se". Dumnezeu, plictisit sa stea "singur in stihii", cunt ce sugereaza

elementele de baza ale universului (stihii = foc, apa, aer, pamant), ar dori sa se distreze
si se gandeste "sa aiba-ri cer copii": "Urandu-i-se singur in stihii, A vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii Si

s-a gandit din ce sa-i faca, Din borangic, argint sau promoroaca,
Frumosi, cinstiti, nevinoti. Se puse-asezamantul dintre frati."

Dumnezeu reflecteaza sa-i faca pe copii din "borangic", "argint" sau "promoroaca",
componente delicate, transparente si pretioase, exprimate printr-o enumeratta de substantive.

Principalele trasaturi ale copiilor, redate prin epitete in enumeratie, definesc primele

fiinte umane aproape de perfectiune, create dupa chipul si asemanarea Lui: "Frumosi,
cinstiti, nevinoti".
Secventa a doua ilustreaza "Facerea" omului si incepe cu o nuanta adversati, "dar", imprejurarile

potrivnice concepandu-l pe "trandavul" si "narasul" Adam, in ipostaza de copil. Pentru a-

l zamisli pe stramosul omului, Dumnezeu a incercat o formula speciala, amestecand praful cu "tritelus

scuipat", pe care a dorit, apoi, sa o innobileze cu "un altoi de stea" care

"sa prinda pe noroi". Demersul divin esueaza, raza luminoasa a astrilor nu are niciun efect miraculos,
intrucat primul barbat creat in Paradis a iesit "cam somnoros si cam/ Trandav si naras". Dispretul eului

liric potenteaza ironia utilizand sinecdoca "stramosul meu Adam", prin

care poetul se substituie speciei umane, ca un aderat reprezentant al intregii omeniri (sinecdoca = ura

de stil prin care se substituie denumirea intregului prin denumirea unui element
component al acestuia si invers):
"Dar i-a iesit cam somnoros si cam

Trandav si naras stramosul meu Adam;

Ca 1-a facut, cum am aflat,
Cu praf si nitelus scuipat;
Ca sa incerce daca un altoi
De stea putea sa prinda pe noroi,
Cai de urat, scuipand in patru zari, stingher,

Facuse si luminile din cer."

Gestul divin este preluat din textul biblic al "Facerii", insemnand ca a

dorit sa-i dea lui Adam stralucire dumnezeiasca: "Si a zis Dumnezeu: «Sa
facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra» []. Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana

din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a

facut omul fiinta vie". Ideea sugerati este aceea ca Dumnezeu a pus in fiecare om o

parte din Sine.In poezie, insa, Forta Creatoare greseste compozitia aluatului si,

din aceasta cauza, intaiul Sau fiu, Adam, "iesise, parca, si zbanghiu" (

care se uita crucis, sasiu -^ n.n.), asa cum reiese din secventa a treia a
poeziei:
"Dar iata ca 1-a nimerit,

Din pricina aluatului gresit,

Si ca Adam, intaiul fiu

Al Domnului, iesise, parca, si zbanghiu.
Nu-i vorba, nici-o poza nu ne-nta i
Cum ar fi fost omul dintai la fata.

Nici unda lacului nu 1-a pastrat, ,In care se-oglindea la scapatat."Infatisarea

lui Adam este amuzanta, desi posteritatea nu a pastrat

niciunde imaginea primului om din univers: "Nu-i vorba, nicio poza nu

ne-nta/ Cum ar fi fost omul dintai la fata./ Nici unda lacului nu 1-a

pastrat,/ in care se-oglindea la scapatat." Trasaturile lui

Adam sunt
conturate cu umor si zeflemea, eul liric apeland la epitete cu tenta ironica:
"somnoros", "trandav", "naras" si "zbanghiu".
Zamislirea Evei are ca punct de plecare viziunea biblica: "Atunci a
adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; si, daca a adormit,

a luat una din coastele lui si a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luata

din Adam a facut-o Domnul Dumnezeu femeie si a adus-o la

Adam".

In poezie, persiflarea lirica domina si "Facerea" Evei:

"Puterea lui dumnezeiasca,

Dormind mereu, cata sa-l mai trezeasca:

I-a rupt un os din coaste, ce,

Si-a zamislit-o si pe E.
Mai poti casca de lene, iaras,
Cand ai o sora si-un toras?
S-au luat de maini si aii cutreierat
Gradina toata-n lung si-n lat."

Adam este somnoros si lenes, de aceea puterea dumnezeiasca,

straduindu-se sa-l trezeasca, "I-a rupt un os din coaste, ce,/ Si-a zamislit-o si pe E".
Accentul pronumelui nehotarat "ce", asezat nefiresc pe prima silaba, are rol stilistic: pe de o parte
pentru a accentua oralitatea stilului si registrul popular, iar pe de alta parte pentru a minimaliza

insemnatatea elementului 1 din care s-a nascut femeia. Aceasta

subtilitate prozodica rezol, de asemenea, corectitudinea ritmului iambic si a rimei imperecheate, prin

accentuarea arbitrara a primei silabe din

cuntul "ce".
Ironia fina a eului liric se amplifica in finalul acestei secvente, sugerandu-se ca acum, and "o sora si-un
toras", Adam nu-si mai permite sa leneveasca, ci este nevoit sa cutreiere impreuna cu E "Gradina toata-n
lung si-n lat". Aluzia eului poetic vizeaza si ideea ca omul simte nevoia de prieteni, de torasi de viata,
care-l dinamizeaza si-l energizeaza.
Ultima secventa lirica este alcatuita dintr-un distih (strofa alcatuita din doua versuri - n.n.) referitor la
cuplul Adam si E. Cei doi soie, sunt profani si "mici", epitetul sugerand, cu dispret, ignoranta lor. Primele
fiinte umane zamislite se dovedesc esecuri jenante ale Creatiei, deoarece se comporta infantil si nu e de
mirare ca-si julesc (a se juli - a se jupui, a se zdreli) "si nasul prin urzici", aidoma copiilor natangi, stangaci
si
neghiobi:
"Sa nu te miri ca, soind si mici,
Li se julea si nasul prin urzici."Intreaga poezie este un joc al imaginatiei poetice, plecand de la pretextul
biblic al "Facerii" omului. Ironia este principala modalitate artistica, dominanta in poezie fiind atitudinea
zeflemista si amuzata totodata a eului liric, cu certe note ludice.

(Limbajul si expresivitatea textului poetic) Sugestia moderna a textului liric este sustinuta, in principal,
prin viziunea ludica despre Facerea Omului, decelata (dezluita) printr-o fictiune amuzanta si persiflanta a
eului poetic. Registrele stilistice sunt riate si complexe, particularizand originalitatea artistica argheziana,
in primul'rand prin cuvinte biblice: "Dumnezeu", "Adam", "E", "puterea dumnezeiasca", "a zamisli",
"stihii". Registrul popular si oralitatea stilului sunt relete prin cuvinte si expresii specifice vorbirii
cotidiene: "urandu-i-se", "i-a iesit", "nitelus scuipat", "sa nu te miri", "cata", "zbanghiu", "scapatat", "nu-i
vorba", "1-a nimerit", "au cutreierat", "s-au luat de maini", "li se julea si nasul prin urzici".
Specifica modernismului interbelic este si diminuarea urilor de stil in lirica, insa se accentueaza
semnificatia acestora. Astfel, metafora "un altoi de stea" sugereaza stralucirea atotputernica a astrilor
ceresti care au menirea de a mangaia solitudinea lui Dumnezeu, ilustrata prin epitetul "stingher".
Enumeratia de epitete "cam somnoros si cam trandav si naras" si epitetul "zbanghiu" compun portretul
etic al primului om, Adam, in antiteza cu enumeratia epitetelor care compun trasaturile ideale nazuite
de Dumnezeu pentru copin Paradisului: "Frumosi, cinstiti,
nevinoti".
Expresivitatea poeziei "Adam si E" se defineste prin lirismul obiectiv, deoarece nu sunt prezente marcile
lexico-gramaticale ale eului liric, acestea fiind reprezentate de verbele si pronumele la persoana a III-a:
"urandu-i-se", "a vrut", "sa aiba", "s-a gandit", "sa-i faca", "a iesit", "sa incerce" etc. Cu toate acestea,
exista in poezie verbul la persoana I singular, "am aflat", care sugereaza, cu suficienta transparenta,
trimiterea explicita la povestea biblica. Se regasesc, de asemenea, in discursul liric, pronume de
persoana I singular si plural, care au rol de sinecdoca -"stramosul meu": "nu ne-nta" - poetul si cititorul
substituindu-se intregii
omeniri.
Se remarca insa, in mod cu totul neobisnuit, prezenta verbelor la persoana a H-a, sugerand, cu ironie,
generalizarea comportamentului personajului biblic, Adam, care, odata cu zamislirea Evei, se
umanizeaza, devenind barbatul dependent de femeie: "Mai poti casca de lene, iaras,/ Cand ai o sora si-
un toras?". in acelasi timp, eul liric accentueaza ideea ca omul nu poate trai singur, ci are nevoie de
prieteni, de familie, de societate. Ultimul verb la persoana a IJ-a singular, "sa mi te miri" este o adresare
directa catre cititorul'reprezentativ pentru orice om care isi poate imagina povestea biblica a "Facerii
lumii" in viziunea ludica a lui Arghezi.

Prozodia. Ritmul este iambic, versurile and 9-l0 silabe. Rima este imperecheata si surprinzatoare prin
potrivirea celor mai diverse categorii gramaticale: adverb cu substantiv ("iaras/toras"; "cam/Adam"),
adjectiv cu verb ("dumnezeiasca/sa-l mai trezeasca"; "cutreierat/lat"), verb cu substantiv ("sa-i
faca/promoroaca").In concluzie, Tudor Arghezi aduce in literatura romana o opera ce se distinge printr-o
noutate izbitoare atat in teme, cat si in limbajul poetic, sarsind o revolutie in poezia romaneasca. "in
poezia argheziana intalnim o alta vegetatie, o alta conuratie a spatiului si a cosmosului, un alt sentiment
al timpului decat acelea cu care eram obisnuiti din poezia anterioara, dar mai ales un alt spirit. Universul
nu este, totusi, cu mult mai st decat ni-l descoperise Eminescu, dar este esentialmente altul". (Ion Simut)