Porunca

De Tudor Arghezi

Inspirându-se din Vechiul Testament, Tudor Arghezi oferă cititorului în ciclul de poezii
Tablouri biblice (Versuri de abecedar) o viziune personală, originală, a modului cum
Dumnezeu i-a conceput pe primii oameni: Adam şi Eva. Păstrând coordonatele textului
biblic, autorul construieşte un univers diferit, marcat de puternice accente ludice.
Subtitlul Versuri de abecedar ne lămureşte încă din start asupra principiului constructiv
al acestor poezii. Arghezi îşi propune să prezinte aspecte din Biblie pe înţelesul copiilor
de clasa I, prin urmare va transforma universul de la începutul Vechiului Testament în
ceva familiar copiilor. Dumnezeu devine un tată atent şi sever, iar Adam şi Eva nişte
copii jucăuşi şi, uneori, neascultători.
Astfel, Biblia spune, în legătură cu crearea omului: Atunci, luând Domnul
Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a
făcut omul fiinţă vie. Arghezi preia ideea şi o transformă într-o activitate familiară celor
mici: jocul în nisip. În poezia Adam şi Eva Dumnezeu îl modelează pe primul om cu
praf şi niţeluş scuipat. Folosirea adjectivului diminutivat niţeluş, precum şi invenţia cu
folosirea scuipatului aduc scena la nivelul de înţelegere al copiilor.
În a doua poezie din ciclu – Porunca – Arghezi descrie traiul fericit pe care prima
pereche îl duce în rai. Evident, tot în registru ludic. Raiul lui Adam şi Eva este ca o
vacanţă la ţară pentru copii. Acolo, primii oameni aleargă prin livezi, jucându-se cu
gâzele şi iezii, se culcă şi se scoală după pofta inimii, Adam n-are lecţii de făcut, Eva
poate să stea, nepieptănată, în pat, până la prânz, nu există taţi, mame, dădace,
profesoare, dascăli, care să-i sâcâie:
Totul era de glumă şi de joacă
Şi aşteptai doar pomii să se coacă.
Predomină stilul glumeţ şi adresarea familiară :
Nici: “Culcă-te devreme!” Nici: “Te scoală!”
Nu era cine ţine socoteală
Că întârzii, Adame, de la şcoală,
Că lecţia s-o spui fără greşeală,
Că, Evă, încă nu te-ai pieptănat
Şi te găseşte prânzul tot în pat.
A treia poezie a ciclului – Pedeapsa – prezintă secvenţa biblică a alungării lui
Adam şi a Evei din rai. Şi aici, povestea este transpusă în variantă pentru copii. Primii
oameni se comportă ca nişte mici hoţomani – nici măcar prea deştepţi: ea, cam
neroadă, dânsul, cam netot. Mănâncă din pomul interzis şi, prinşi asupra faptului, nu-şi
recunosc vinovăţia, ci folosesc pâra pentru a scăpa de pedeapsă:
 Adam pe Eva lui o a pârât,
Eva pe şarpe, care s-a târât.
Nici-unul n-a voit s-aleagă,
Să-şi ia asupră-şi vina lui întreagă.
Supărat, ca un tată pe copiii cei răi, Dumnezeu îi pedepseşte:
Din Raiul dulce şi din tihna bună
Domnul i-a dat afară, în furtună.
Este evident că, privite astfel, scenele biblice îşi pierd solemnitatea sacră din
Vechiul Testament, se desacralizează deci, păstrându-şi doar funcţia moralizatoare,
exprimată, şi aceea, în notă umoristică, pe înţelesul celor mici: ai furat, ai minţit, eşti
pedepsit!
În ceea ce priveşte mijloacele artistice, pe lângă cele semnalate deja, originală este
combinaţia registrelor stilistice. Arghezi amestecă registrul înalt, solemn, al textului
biblic – marcat prin cuvinte şi construcţii precum: Dumnezeu, Adam, Eva, puterea
dumnezeiască, a zămisli, stihii, porunci, Prea Sfinţiei Sale, Domnul, o a pârât – cu
registrul familiar şi oral – evidenţiat prin cuvinte si expresii ca: urându-i-se, i-a ieşit,
niţeluş scuipat, să nu te miri, cată, zbanghiu, scăpătat, nu-i vorbă, l-a nimerit, au
cutreierat, s-au luat de mâini, li se julea si nasul prin urzici.
În concluzie, Arghezi se joacă, prezentând Biblia pe înţelesul – şi pentru uzul –
lui Miţu şi Baruţu. Ludicul disipează sacrul, dar păstrează eticul în formă digerabilă.