Tablouri Biblice

Tudor Arghezi Varietatea jocului

Jocul problematicii

Încă de la începuturi, jocul a fost înrădăcinat în fiecare celulă a oamenilor,

reprezentând un pilon al existenței umane.
În opinia mea, opera „Adam și Eva” este de o originalitate sporită punând în
valoare o varietate tematică, a motivelor literare și a ideilor.
În primul rând, tema literară este sinteza ideii întregului text poetic, o
realitate concretă sau abstractă, istorică sau sufletească, pe care artistul o
comunică prin intermediul discursului liric.În cadrul ciclului de versuri Tablouri
Biblice, principalele teme evidențiate sunt creația și religia, jocul fiind ridicat la
rang de temă datorită utilizării unui lexic ludic, ușor de descifrat. Acestea sunt
susținute la nivel semantic cu motivele literare, fiind într-o relație indestructibilă
din punct de vedere funcțional. De exemplu, în cadrul poeziei Adam și Eva, temele
religiei si creatiei sunt relevate din versuri precum “A vrut și Dumnezeu să aibă
copii”, “Trandav si naravas stramosul meu Adam”, evidentiandu-se raportul dintre
registrul ludic utilizat de poet si de obscuritatea acestor teme literare, reliefandu-
se motivul singuratatii si motivul creatiei primilor oameni. In poezia “Porunca”
structurile “Prin Rai copiii-au dus-o foarte bine” si “Din pomul asta, Evo si
Adame,/Sa nu v-atingeti nicidecum de poame” evidentiaza intr-un mod jucaus
povestea creatiei, sursa de inspiratie fiind chiar vechiul testament, evidentiandu-
se motivul raiului si cel al interdictiei.
În al doilea rând, ideea unui text se contureaza odata cu lectura operei.
Maiestria artistica a autorului se completeaza prin semnificatiile oferite de catre
cititor textului. Poezia transfigureaza artistic aspecte legate de facerea lumii,
construirea unui univers de eden rezumandu-se catre final la viata terestra,
dezvaluindu-se o problema filozofica. Antiteza dintre scriitorul erudit şi artistul
ludic, dintre opera gravă şi cea ludică și creaţia lumii ca joc sunt alte idei cel pot fi
numite secunde, transpunerea acestora într-un registru cât mai ludic realizandu-se
pentru a evidenția atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului. De
exemplu, in poezia „Pedeapsa” versurile „Din Raiul dulce si din tihna buna/
Domnul i-a dat afara, in furtuna” ilustreaza conscintele iremediabile pe care le-au
indurat actantii din cauza incalcarii cuvantului divin si prin nerespectarea regulilor
jocului, aruncandu-i pe acestia in valtoarea vietii efemere. In poezia „Adam si Eva”
structura „I-a rupt un os din coaste, ceva/ Si-a zamislit-o si pe Eva” contureaza
imaginea crearii Evei, din coasta lui Adam, pentru a-i imbunatati traiul acestuia, ce
se intampla si in textul bilbic. Arghezi preia ideea si o transforma intr-o activitate
familiara celor mici: jocul in nisip.
In concluzie, Tudor Arghezi aduce in literatura romana trei opere ce se
disting printr-o noutate izbitoare din punct de vedere al temelor, al ideilor si al
motivelor literare.

Divinitatea este reprezentata prin aparitia lui Dumnezeu, Creatorul omenirii

imbracand in poezii semnificatii neobisnuite, Adam creat din praf si nitelus scuipat
devine radacina lumii, cel care mai tarziu va fi donatorul unei coaste pentru a
putea fi creata Eva, pentru ai fi urmat plictisul.
 Jocul compozițional
Încă de la începuturi, jocul a fost înrădăcinat în fiecare celulă a oamenilor,
reprezentând un pilon al existenței umane.
În opinia mea, ciclul de versuri Tablouri Biblice este de o originalitate
sporită, incipitul și finalul punându-se în valoare reciproc.
În primul rând, titlul Tablouri Biblice este o cheie de deșcifrare a operei.
Acesta este alcătuit din substantivul comun „Tablouri” si adjectivul propriu-zis
„Biblice”, având o puternică conotație religioasă, prezentând indirect
În al doilea rând, finalul reprezintă partea de final a unui text. In poeziile
„Adam si Eva” si „Porunca”, finalul este deschis, caci lasa loc de interpretari
structurile „Sa nu te miri ca, sovaind si mici,/ Li se julea si nasul prin urizici”,
respectiv „-Mi-e tare pofta, dragul meu, sa gust/Tocmai din pomul ala, plin de
must.” dau impresia ca povestea va continua, totul fiind neclar. In schimb, in
cadrul poeziei „Pedeapsa”, finalul este inchis pentru ca se prezinta consecintele
incalcarii cuvantului divin „Din Raiul dulce si din tihna buna/Domnul i-a dat afara,
in furtuna.”, acest „joc” incheiandu-se, deznodamantul fiind cat se poate de clar.
Evident, in fiecare dintre aceste poezii finalul este la randul sau simbolic, caci
cititorul trebuie sa caute in profunzimile textului pentru a intelege pe deplin
opera. In poezia „Adam si Eva” simbolic este versul „Sa nu te miri”, aceasta
adresare directa cititorului fiind o invitatie simbolica atat la lectura, cat si la
poveste. Poezia „Porunca” se incheie cu structurile „Mi-e tare pofta dragul meu,
sa gust/ Tocmai din pomul ala, plin de must”, reprezentand dorinta Evei de a
incalca cuvantul divin, cititorul fiind captat din toate punctele de vedere la
poveste.

În cadrul poeziei Adam și Eva, finalul este simbolic, căci povestea creației
este adresată în mod simbolic cititorilor prin versul „Să nu te miri că”. Este si
deschis, pentru ca structura „Li se julea si nasul prin urzici” sugereaza inocenta si
varsta copiilor, si nu se prezinta o consecinta clara a faptelor, dand impresia ca
povestea va continua. Simetria dintre incipit si final se contureaza prin prezenta
temei naturii atat in incipit „Urandu-i-se singur in stihii” „cer” „promoroaca” cat si
in final, in versuri precum „urzici” si „gradina”. In poezia Pedeapsa finalul este unul
deschis pentru ca lasa loc de interpretari si lasa impresia
In poeziile „Adam si Eva” si „Porunca”, finalul este deschis, caci lasa loc de
interpretari structurile „Sa nu te miri ca, sovaind si mici,/ Li se julea si nasul prin
urizici”, respectiv „-Mi-e tare pofta, dragul meu, sa gust/Tocmai din pomul ala, plin
de must.” dau impresia ca povestea va continua, totul fiind neclar. In schimb, in
cadrul poeziei „Pedeapsa”, finalul este inchis pentru ca se prezinta consecintele
incalcarii cuvantului divin „Din Raiul dulce si din tihna buna/Domnul i-a dat afara,
in furtuna.”, acest „joc” incheiandu-se, deznodamantul fiind cat se poate de clar.

Jocul lingvistic
Încă de la începuturi, jocul a fost înrădăcinat în fiecare celulă a oamenilor,
reprezentând un pilon al existenței umane.
În opinia mea, ciclul de versuri „Tablouri biblice” se face remarcat prin
inventivitatea lexicala și prin viziunea artistică deosebită conturată de
expresivitatea textului.
În primul rând, timbrul specific arghezian se realizează prin sonoritățile unui
lexic colțuros, neobișnuit, poetul fiind un născocitor care transformă sensurile
cuvintelor prin intermediul esteticii urâtului. Acest procedeu lărgeste conceptul de
frumos, integrându-i înțelegerea răului, a urâtului și a cuvintelor nepoetice,’
evidențiându-se joaca cu slovele. Un bun exemplu este structura „Cu praf și
nițeluș scuipat” din poezia “Adam si Eva” sau versul din “Pedeapsa”: “Ea, cam
neroada, el, cam netot” din “Pedeapsa”.Acestea pun in prim plan registrul ludic in
care sunt “colorate” aceste opere, in ciuda temelor grave prezente. Secventa “Nici
profesoara rea ca o ragace/Nici dascalul, cu zgarci in beregata” pune in lumina
dorinta vocii lirice de a apropia cititorul din punct de vedere afectiv, prin utilizarea
unui limbaj colocvial, nepoetic.
În al doilea rand, expresivitatea operei se refera la capacitatea limbajului
poetic de a exprima intr-o maniera plastica, diferita de cea a limbajului uzual, idei
concentrate, poetice, cu maxima incarcatura afectiva si subiectiva. Aceasta se
realizeaza atat prin figuri de stil, imagini artistice, cat si prin modul particular al
fiecarui poet de a folosi materialul lexical al limbii. De exemplu, metafora „un
altoi de stea” sugerează strălucirea atotputernică a aştrilor cereşti care au menirea
de a mângâia solitudinea lui Dumnezeu, ilustrată prin epitetul „stingher”.
Metafora de la finalul poeziei „Pedeapsa” : „Din raiul dulce si din tihna
buna,/Domnul i-a dat afara, in furtuna” evidentiaza intr-un mod ludic izgonirea
primilor oameni din Eden, sugerandu-se paralelismul sacru dintre cadrul teluric si
cel paradisiac.
In concluzie, Tudor Arghezi aduce in literatura romana trei opere ce se
disting printr-o noutate izbitoare atat in limbajul poetic, cat si stilul unic ce-i
reflecta viziunea.

Jocul vocii auctoriale

Încă de la începuturi, jocul a fost înrădăcinat în fiecare celulă a oamenilor,
reprezentând un pilon al existenței umane.
În opinia mea, opera „Adam și Eva” este de o originalitate sporită punând în
valoare personajele textului, cu ajutorul cărora autorul a reușit să-și transpună
viziunea prin intermediul unui univers ficțional.
În primul rând, vocea auctorială evidențiază un eu liric obiectiv, detașat de
planul poeziei, lirismul obiectiv fiind la rândul său o forma de expresivitate
puternică deoarece nu sunt prezente mărcile lexico-gramaticale. In cazul de fata,
expresivitatea este data atat pe bogatia figurilor de stil, cat si pe lirismul obiectiv,
De exemplu, în cadrul poeziei Adam și Eva, formele verbale la persoana a III-a
sunt prezente „urându-i-se”, „a vrut”, „să aibă”, „s-a gândit”, „să-i facă”, „a ieşit”,
„să încerce” etc. Cu toate acestea, există în poezie verbul la persoana I singular,
„am aflat”, care sugerează, cu suficientă transparenţă, trimiterea explicită la
povestea biblică. Se regăsesc, de asemenea, în discursul liric, pronume de
persoana I singular şi plural, care au rol de sinecdocă -”strămoşul meu”: „nu ne-
nvaţă” - poetul şi cititorul substituindu-se întregii omeniri. Se remarcă însă, în mod
cu totul neobişnuit, prezenţa verbelor la persoana a II-a, sugerând, cu ironie,
generalizarea comportamentului personajului biblic, Adam, care, odată cu
zămislirea Evei, se umanizează, devenind bărbatul dependent de femeie: „Mai poţi
căsca de lene, iarăş, / Când ai o soră şi-un tovarăş?”.
În al doilea rând,
 că registrele stilistice sunt variate şi complexe, particularizând originalitatea
artistică argheziană, atât prin cuvinte biblice: „Dumnezeu”, „Adam”, „Eva”,
„puterea dumnezeiască”, „a zămisli”, „stihii”, cât și prin registrul popular şi
oralitatea stilului, care sunt relevate prin cuvinte şi expresii specifice vorbirii
cotidiene: „urându-i-se”, „i-a ieşit”, „niţeluş scuipat”, „să nu te miri”, „căta”,
„zbanghiu”, „scăpătat”.

in incipitul poeziei este prezentat Dumnezeu, care, cuprins de plictiseala si

singuratate il creaza pe Adam:"Urandui-se singur in stihii/A vrut si Dumnezeu sa
aiba-n cer copii".